sâmbătă, 25 ianuarie 2025

***

 PLANSUL UNUI BATRAN


Maria LUCA


De ce mă vreți închis în casă ?

Ce v-am făcut ? Cu ce-am greșit ?

E vina mea că sunt bătrân,

Că sunt de viață copleșit ?


E vina mea că boala asta

A-ntors cu susu-n jos pământul ?

Că sunt spitalele prea pline ?

Nu-i vina mea ! O știe Sfântul !


Am înțeles : o lună, două

Să stau în casă că și voi...

De ce mai mult ? Eu n-am nevoie 

Să-mi bucur sufletul de ploi ?


Și oare nu mi-ar prinde bine

Prin parcuri să mă plimb un pic

Să mă-ncălzească blândul soare

Cât încă pot să mă ridic ?


Nu v-am cerut să-mi dați pomană

Cu bani puțini m-am descurcat

Dar azi mi-e teamă... Ce-am făcut

Să fiu respins și încuiat ?

###

 PE 26 IANUARIE 1884 S-A NĂSCUT GENERALUL GHEORGHE AVRAMESCU, cel care, la începutul carierei sale, a deținut diferite funcții de comandă în unități din Brăila.

(o mult prea scurtă postare despre cel care a fost un adevărat militar)


Gheorghe Avramescu s-a născut pe 26 ianuarie 1884, la Botosani. 


După absolvirea Școlii Speciale a Infanteriei, a fost promovat locotenent și încadrat în Regimentul 38 Infanterie ”Neagoe Basarab”, dislocat la Brăila. După sfârșitul campaniei din Bulgaria, din 1913, a început cursurile Școlii Superioare de Război, dar, după numai un an, a întrerupt studiile și s-a întors la R.38 I..

După intrarea României în Primul Război Mondial, Gheorghe Avramescu a fost promovat căpitan și a fost numit la comanda Companiei 9 din Regimentul 78 Infanterie Rezervă, din Brăila. Regimentul a fost dislocat în Dobrogea și, curând după începerea ostilităților cu trupele bulgare și germane, Avramescu a fost numit la comanda Batalionului 3. A luat parte la luptele de Parachioi, Mulciova, Perveli și Muratan, unde a fost și rănit la bratul drept, pe 7/20 octombrie 1916. După o luna de refacere în spital, s-a reîntors pe front, încredințându-i-se comanda Batalionului 2 din Regimentul 38/78 (din cauza pierderilor suferite, R. 38 I. a fost contopit cu R. 78 I.).

S-a distins în bătălia pentru București, în noiembrie 1916. 

A luat parte la luptele de la Mărășesti tot în calitate de comandant de batalion.

În februarie 1918, Gheorghe Avramescu a fost mutat la statul major al Diviziei 1 Vânători, ca șef al Biroului Mobilizare și Organizare, deși făcuse doar un an la Școala Superioară de Război. După decretarea mobilizării, Avramescu a fost numit șef al Biroului de Informații al Corpului 3 Armată.

După terminarea luptelor cu Republica Sfaturilor din Ungaria, în 1919, a revenit la Școala Superioară de Război, pe care a absolvit-o al doilea din promoție.

S-a întors la comanda unui batalion din Regimentul 78. În urma desființării acestei unități, în 1923 a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel și a fost numit șef de stat major al Diviziei 10 Infanterie.

Pe 31 martie 1929, cand a fost înaintat la gradul de colonel, a primit comanda Regimentului 38 Infanterie din Brăila, vechea sa unitate.

În 1937 a preluat comanda Brigăzii 10 Infanterie, iar în 1939 a fost numit comandant al Diviziei 10 Infanterie.  

Pe 8 iunie 1940 a fost înaintat la gradul de general de divizie.

Începutul campaniei din Est l-a găsit la comanda Corpului de Munte, cu care a participat la ofensiva din Bucovina de Nord, din iulie 1941. A ajuns în nordul Crimeei, unde a fost implicat în Bătălia de la Marea de Azov.

Pentru performanțele sale de comandant, a fost înaintat la gradul de general de corp de armata.

Spre sfârșitul anului 1943, a fost numit comandant al Corpului 3 aflat în Transnistria, iar apoi al Corpului 6, cu care a participat la luptele din Moldova, din 1944. 

La începutul lui august 1944, în ajunul începutului Operațiunii Iași-Chișinău, a preluat comanda efectivă a Armatei 4, deoarece generalul Racoviță era în permisie. Pe 20 august a intrat în conflict cu mareșalul Antonescu, drept pentru care a fost înlocuit cu generalul Ilie Steflea.

S-a reîntors la Corpul 6, al cărui comandant titular era.

Pe 31 august a preluat comanda noii Armate 4, pe care a condus-o în timpul campaniei din Transilvania. Armata 4 a participat la eliberarea orașului Carei, după care a continuat înaintarea spre Tisa și apoi până in Slovacia. 

Moartea sa, pe 3 martie 1945, rămâne un mister. 

Avramescu a fost înmormântat la cimitirul Shohshalom, din Budapesta. Pe 23 octombrie 2000, a fost deshumat şi adus din Ungaria, fiind reînhumat în Cimitirul Militar din Cluj.

***

 In Memoriam


EMIL HOSSU.....


"Omul care nu iubeşte oamenii nu poate fi iubit."


EMIL HOSSU a plecat intr-o stea in data de 25 ianuarie 2012 la varsta de 70 de ani, cu putin timp inainte de a urca pe scena, alaturi de sotia lui. In ultimele clipe, insa, artistul a apucat sa ii mai spuna lui CATRINEL DUMITRESCU, pentru ultima oara, ca o iubeste. Apoi, s-a stins. Colegii au inmarmurit in fata acestei scene. Ultimul act dintr-o poveste de iubire ce incepuse in urma cu 20 de ani.


In peste 30 de ani de cariera, aniversarile l-au prins pe EMIL HOSSU de mai multe ori pe scena. In felul acesta, spunea marele actor, trairile si sentimentele care te incearca in timpul piesei deveneau mult mai puternice.

A trait o viata pentru teatru si tot acolo s-a stins.


Sursa :Actorii romani-Valorile României nu mor

@ toată lumea

***

 CE NU SE SPUNE DESPRE UCRAINA?

              -articol din 2022-


-Este una dintre cele mai mari ţări din EUROPA după teritoriu, cu o populaţie de peste 41 de milioane de oameni, are resurse uriaşe pe care şi le-ar dori orice alt stat. 

Pe scurt, UCRAINA se poziţionează foarte bine în privinţa resurselor, atât la nivel european, cât şi mondial:

- Locul 1 în EUROPA în rezerve recuperabile dovedite de minereuri de uraniu-vital pentru energia nucleara;

- Locul 2 în EUROPA şi locul 10 în lume în ceea ce priveşte rezervele de minereu de titan;

- Locul 2 în lume în ceea ce priveşte rezervele explorate de minereuri de mangan (2,3 miliarde de tone, sau 12% din rezervele mondiale);

- A 2-a cea mai mare rezervă de minereu de fier din lume (30 de miliarde de tone);

- Locul 2 în EUROPA în ceea ce priveşte rezervele de minereu de mercur;

- Locul 3 în EUROPA (locul 13 în lume) în ceea ce priveşte rezervele de gaze de şist (22 de trilioane de metri cubi);

- Locul 4 în lume după valoarea totală a resurselor naturale;

- Locul 7 în lume în rezervele de cărbune (33,9 miliarde tone).

Din punct de vedere agricol, Ucraina poate asigura nevoile alimentare a 600 de milioane de oameni. Şi din acest punct de vedere, ţara vecină este fruntaşă:

- Locul 1 în EUROPA în ceea ce priveşte suprafaţa de teren arabil;

- Locul 3 în lume după suprafaţa solului negru (25% din volumul lumii);

- Locul 1 în lume la exporturile de ulei de floarea-soarelui şi floarea-soarelui;

- Locul 2 în lume în producţia de orz şi locul 4 la exporturile de orz;

- Al 3-lea cel mai mare producător şi al 4-lea cel mai mare exportator de porumb din lume;

- Al 4-lea cel mai mare producător de cartofi din lume;

- Al 5-lea cel mai mare producător de secară din lume;

- Locul 5 în lume în producţia de albine (75.000 tone);

- Locul 8 în lume la exporturile de grâu.

UCRAINA este o ţară puternic industrializată şi nu în orice domeniu, ci în industria strategică. Este ştiut că UCRAINA ocupă:

- Locul 1 în EUROPA în producţia de amoniac;

- Locul 2 în EUROPA şi al 4-lea cel mai mare sistem de conducte de gaze naturale din lume (142,5 miliarde de metri cubi de capacitate de transfer de gaze în UE);

- Locul 3 ca mărime din EUROPA şi al 8-lea ca mărime din lume în ceea ce priveşte capacitatea instalată a centralelor nucleare;

- Locul 3 în EUROPA şi locul 11 în lume în ceea ce priveşte lungimea reţelei feroviare (21.700 km);

- Locul 3 în lume (după SUA şi FRANŢA) în producţia de localizatoare şi echipamente de localizare.

UCRAINA este şi un mare exportator:

- Al 3-lea cel mai mare exportator de fier din lume;

- Al 4-lea cel mai mare exportator de turbine pentru centrale nucleare din lume;

- Al 4-lea cel mai mare producător mondial de lansatoare de rachete;

- Locul 4 în lume la exporturile de argilă;

- Locul 4 în lume la exporturile de titan;

- Locul 8 în lume la exporturile de minereuri şi concentrate;

- Locul 9 în lume în exporturile de produse din industria de apărare.

depenet 

@ toată lumea

***

 MAI CRED 


Adrian PĂUNESCU 


Mai cred în primăvară, mai cred în amăgire,

Mai cred în mine însumi, mai vreau să cred în voi,

Prin mugurii aceştia ce crapă de iubire,

Prin trunchiul care urlă de foame de altoi.


E lumea încă-ntreagă, nu sunt pierdute toate,

Mai cred în izbăvire, mai cred în adevăr,

Mai cred în nebunie şi în virginitate,

Mai cred în înviere şi-n florile de măr.


Mai cred că-n orice ziduri va fi şi o fereastră,

Mai cred că-n orice noapte va fi şi-un pic de zi,

Că, de atâta ură, curând ne vom iubi.


Mai cred în forţa noastră şi-n slăbiciunea noastră,

Mai cred în alb şi negru şi tot nu cred în gri,

Cum cred că o grădină nu-ncape într-o glastră.

***

 Mă simt atât de singur


  Adrian Păunescu 


Mă simt atât de singur, pe lume, că mi-e frig.

La colțurile casei e vânt și este ploaie, 

Ce nici nu pot a crede îmi pare că așa e, 

Pe propria mea mamă o simt ca pe-un străin.


Spinarea singuratic și trist mi se-nconvoaie, 

Simt ape nămoloase care-au pătruns prin dig, 

Pierd în singurătate tot ce-n comun câștig, 

Ce singur sunt în lume și singur în odaie.


Să spun că sunt într-altfel doar fiindcă sunt deștept 

Sau c-am urmat întruna un ideal și-o țintă?

Un om atât de singur nu poate nici să mintă, 

De ce m-aș ține mare, drumeț de drum prea drept?


Mă uit ca-n ochiul rece al lumii de oglindă, 

Nu am copii și semeni, nu știu să mai aștept.


(din volumul "Manifest pentru mileniul trei" - 1984)

***

 ZWEIG DESPRE RILKE.....


„Nimeni n-a trăit, poate, mai discret, mai ascuns, mai invizibil ca RILKE. Deoarece evita agitația și până și propria glorie […] valul zadarnic învolburat al curiozității i-a atins doar numele și niciodată persoana.


RILKE era greu accesibil.... El n-avea casă, n-avea adresă, unde să-l poți căuta, n-avea domiciliu, nici locuință permanentă, nici slujbă..... Totdeauna era călător prin lume, și nimeni, nici măcar el însuși, nu știa dinainte încotro o va lua. Pentru sufletul lui nemăsurat de sensibil și vulnerabil, orice hotărâre rigidă, orice programare și orice angajament era o povară. Așa că numai întâmplarea ți-l mai scotea în cale.


-Ședeai într-o galerie italiană și simțeai că-ți vine în întâmpinare, fără să vezi propriu-zis de la cine, un zâmbet fluturat, prietenesc. Abia după aceea îi recunoșteai ochii albaștri care, când te fixau, îi însuflețeau, cu lumina lor interioară, trăsăturile, la drept vorbind, șterse. Dar tocmai această față ștearsă constituia secretul cel mai profund al ființei lui. Mii de oameni trebuie să fi trecut pe lângă acest tânăr cu mustața blondă atârnându-i ușor melancolic, cu trăsăturile puțin slave ale feții care nu se remarca prin nimic deosebit, fără a bănui că acesta era un poet și încă unul din cei mai mari ai secolului nostru; particularitatea lui se releva abia atunci când aveai de-a face mai de-aproape cu el: atitudinea neobișnuit de reținută a ființei sale.


-Avea un fel extrem de sfios de-a apărea și de-a se exprima. Când intra într-o cameră unde era adunată mai multă lume, făcea acest lucru într-un mod atât de discret, încât trecea aproape neobservat. Ascultând cu luare aminte, lua loc, ridica uneori fruntea dacă i se părea ceva interesant, și când începea să vorbească el însuși o făcea fără niciun fel de afectare sau sublinieri vehemente. Povestea simplu și firesc, așa cum povestește o mamă copilului ei un basm, și tot atât de afectuos; era minunat să-l asculți. Cu cât sens și cu câtă imaginație se îmbiba la el și cel mai banal subiect!

-Dar îndată ce simțea că într-un cerc mai cuprinzător a devenit centrul atenției, punea punct și se cufunda din nou în ipostaza ascultării atente, taciturne. În fiecare mișcare, în fiecare gest, avea această sfială; iar când râdea, o făcea pe un ton abia perceptibil. A pune o surdină oricărui gest sau cuvânt era pentru el o necesitate, și de aceea nimic nu putea să-l deranjeze în așa măsură ca agitația, și, în materie de sentimente, stridența.


-Ca și cumpătarea în comportament, ordinea, curățenia și liniștea erau pentru el niște necesități de-a dreptul fizice; când era nevoit să se deplaseze într-un tramvai aglomerat sau să ia loc într-un local zgomotos, treceau câteva ore până-și revenea. Tot ce era vulgar îi era insuportabil, și deși trăia în condiții de strâmtoare, îmbrăcămintea lui dovedea totdeauna un summum de îngrijire, curățenie și gust.


-Un elementar simț al frumosului îl însoțea până în detaliul cel mai prozaic; nu numai că-și scria manuscrisele conștiincios pe cea mai frumoasă hârtie, cu scrisul său caligrafic, rotund, încât fiecare rând se așeza sub celălalt ca măsurat cu centimetrul; chiar și pentru cea mai banală scrisoare alegea hârtie de calitate, și scrisul său caligrafic se încadra curat și exact în spațiul paginii. Niciodată nu-și permitea o ștersătură, nici în comunicarea cea mai grăbită, ci, cu răbdarea lui remarcabilă, scria a doua oară întreaga scrisoare, îndată ce i se părea că o frază sau o expresie nu era pe deplin reușită. Niciodată nu pleca din mâna lui Rilke ceva care să nu fi fost absolut perfect.


-Felul său temperat de a fi împiedica din capul locului orice familiaritate prea accentuată; cred că puțini oameni se pot lăuda că au fost “prieteni” cu Rilke. În ale sale șase volume de scrisori publicate, nu întâlnești aproape niciodată acest apelativ, iar acel “tu” cu nota lui confidențial-fraternă nu pare să-l mai fi acordat cuiva de la terminarea școlii încoace.


-Cel mai frumos lucru era să te plimbi cu RILKE prin PARIS, pentru că aceasta însemna a vedea cu ochi receptivi și a avea revelația sensului care zace și în cele mai neînsemnate priveliști; el observa orice amănunt cât de mic, și-și spunea cu glas tare și cu plăcere chiar și numele firmelor când acestea îi păreau a suna ritmic; a cunoaște acest oraș PARIS până în ultimele lui străfunduri și unghere era pasiunea lui, aproape singura pe care am observat-o vreodată la el.”


preluare:Ioan Gherghina

$$$

 ANTON BREITENHOFER Anton Breitenhofer, născut la Reșița pe 10 aprilie 1912, a urmat școala elementară locală timp de șase ani (până în 1924...