*†*

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

"Adevărata chemare a unui scriitor este să se scufunde cu inima plină de milă, dar și cu asprime, ca un frate și un judecător, pînă în fundurile obscure, unde roade sărăcia și seceră bolile, unde trăiesc cei ce n-au parte nici de firimiturile vieții, cei ce se tîrăsc, plîng, blestemă, disperă." 

✍️Victor Hugo 

Și pentru că afecțiunea se răsplătește cu afectiune, puțini oameni au primit în timpul vieții o asemenea apreciere publică precum VICTOR HUGO..... Cînd a împlinit 79 de ani, prin fața casei sale din PARIS au trecut - după cum povestește SIMON de BEAUVOIR- șase sute de mii de oameni care l-au ovationat..... Bătrînul stătea la fereastră și făcea cu mîna.....Ochii i s-au înlăcrimat atunci cînd un grup de manifestanți i-a oferit un serviciu de SEVRES, gest care se făcea doar la ziua suveranilor. Dar părintele lui JEAN VALJEAN și al lui QUASIMODO, dăruise FRANȚEI și lumii mai mult decât toți regii și împărații la un loc! 

Vizionar, cu o mare dragoste pentru oameni, pentru toți oamenii, iată ce spunea HUGO acum aproape două sute de ani:

" Pe măsură ce înaintez în vîrstă, mă simplific și devin din ce în ce mai mult un patriot al umanității. Fac și eu ce pot, sufăr de suferința universală, dar n-am decât puterile șubrede ale unui om și strig tuturor:"Ajutați-mă!"

-Și, în altă parte HUGO spunea lucruri pentru care astăzi ar fi acuzat de egalitarism:

"Umanitatea înseamnă egalizare. Toți oamenii se nasc din același lut. Nu-i nicio deosebire, cel puțin aici, pe pămînt, în soarta lor. Aceeași umbră înainte de a se naște, aceeași carne în timpul vieții, aceeași țărînă după. "

-HUGO a militat împotriva războiului, a intervenit în problemele sociale ale nevoiașilor - alături de primul congres al socialiștilor - a luptat împotriva sclaviei și a potentaților vremii.

Iar oamenii simpli nu-i uită pe cei, atît de puțini, din păcate, care-și apleacă privirea și asupra lor, a dezmoșteniților soartei.

Astfel, la înmormântarea celui care a scris,poate, cel mai mare și mai frumos roman, din toate timpurile, închinat celor al căror glas nu-l aude nimeni, niciodată, au participat peste un milion și jumătate de oameni! Erau, fără nicio îndoială, " MIZERABILII",cei asupra cărora s-a aplecat cu atîta căldură și înțelegere," ca un frate mai mare".

Postez mai jos o poezie a lui Hugo, ca o mărturie peste timp a faptului că nu s-a schimbat nimic în două sute de ani, poate doar regii și altețele de atunci, cei care purtau acele peruci ridicole, au fost înlocuiți acum de alți ticăloşi, cu costum și cravată, cei care au provocat în secolul trecut două războaie nimicitoare, în care au murit peste o sută de milioane de oameni. Pentru ce și pentru cine? 

Și, ca și cum n-ar fi de ajuns, parcă se pregătesc acum, deopotrivă, "miniștri și altețe/Să-și facă plecăciuni cu politețe/ În timp ce-n câmpul înmuiat de ploi/ Noi putrezim uitați și morți și goi!"

Şase mii de ani 

de război

    Victor Hugo

Pe nimeni nu condamn, istorie

Întunecată! De-a lui victorie

Învingătorul e tîrît umil

Spre doliu negru sau război civil!

Plăteşte cu triumful apa neagră

Care-i înghite gloria întreagă.

De-aceea învingători şi învinşi deplîng

La fel, că-n urma lor orfani se strîng,

Vai lor, vai lor, că văduve vor plînge,

Vai lor, vai lor, se scaldă-n rîu de sînge,

Iar cînd în taberi se întind pe pat

Le plouă-n cort cu sînge de soldat!

Măcel, victorii, iată ce ne place,

Litanii negre s-auzim, posace,

Tobe bătînd tambur lîngă tambur,

Paşi cadențați să sune împrejur,

Iar gloria cu întregul ei alai

În carul ei cel triumfal, cu strai

De vise de mărire şi izbînzi

O primesc mame şi copii plăpînzi!

Plăcerea noastră-i înspăimîntătoare,

"La luptă vrem", "La moarte!" În gura mare

Strigăm şi săbiile taie-n carne,

Avem în guri scuipatul de pe goarne,

Fulgeră fierul, fumul se întinde,

Focul din tunuri sufletul ne-aprinde!

Şi toate astea sunt pentru ca regii

Să îşi împartă țări prin forța legii

Războiului, miniştri şi altețe

Să-şi facă plecăciuni cu politețe

În timp ce-n cîmpul înmuiat de ploi

Noi putrezim uitați şi morți şi goi,

Şacali şi corbi sub cer pustiu, noros

Ne-or curăți de carne pîn' la os..."

preluare:Mitu Ion 

@ toată lumea

***

 La multi ani Carmen Tanase

(n.18 Ianuarie 1961)

Recent, actrița a dezvăluit care au fost cei mai importanți oameni din viața ei, care i-au influențat cariera.

„Cine m-a impulsionat să urmez cariera asta? Păi primul om care m-a impulsionat și care a venit cu ideea a fost tata. Apoi am nimerit la Olga Delia Mateescu, cu ea m-am pregătit, și atunci am înțeles, până să intru bineînțeles la Teatru, cam despre ce este vorba în meseria asta.

Că nu este așa cum vor fetițele: te urci pe scenă, faci frumos și ești actriță și dai autografe. Nu este vorba despre asta. Apoi a fost profesoara mea Olga Tudorache chiar m-a îndrumat așa, pas cu pas. M-a pus cu mâna cumva pe drumul ăsta și care a fost și mama mea într-un fel”, a povestit Carmen Tănase pentru EGO.ro.

Mulți dintre tinerii actori români îi mulțumesc zilnic pentru răbdarea pe care au avut-o cu ei și pentru sfaturile pe care le-au primit la filmări de la actriță.

Cred că cu asta m-am născut. Eu sunt cumva «mama răniților» de când m-am născut. De când am început să fiu conștientă, de la 2 ani, habar nu am.

Tot timpul am sărit să rezolv, să ajut. Sunt obișnuită să rezolv lucruri de mică. Deși am avut o copilărie fericită și îndestulătoare, totuși eu sunt genul care rezolvă și dacă nu rezolv, mă apucă nervii și sparg ușile și până la urmă trebuie să fac ceva să rezolv. Ca atare ăsta îmi e felul”, a mai povestit amuzată Carmen Tănase.

Sursa Libertatea.ro

Carmen Tănase, este nu numai o artistă incontestabilă a scenei românești, ci și mama unui băiat, Tudor Parhon, din relația cu regretatul critic de teatru, Victor Parhon. Actrița și criticul de teatru s-au căsătorit în 1989 și au divorțat după numai trei ani. Cu toate acestea, Carmen Tănase și Victor Parhon și-au continuat povestea de iubire până în clipa când acesta a murit. Din relația lor a venit pe lume un fiu, însă la acel moment cuplul nu era căsătorit.

***

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️... OLIVER HARDY...

UN GENIU AL COMEDIEI.......

Talentul său a adus bucurie și râs în toată lumea.

S-a născut pe 18 ianuarie 1892, in HARLEM, GEORGIA, USA. OLIVER NOVELL HARDY sau BRAN, a fost actor si regizor, cunoscând culmile faimei in cuplul de comici STAN şi BRAN.....

-Fiu de avocat, laureat al Universităţii de Stat din GEORGIA, debutează ca actor şi cântăreţ de spectacole caracteristice Sudului, spectacole care se prezentau pe vase fluviale. Precoce fiind, prima lui apariţie pe scenă a avut loc la vârsta de opt ani. În urma unui conflict, în timpul unor angajamente în FLORIDA la o companie cinematografică, pleacă în AUSTRALIA. -Reîntors în SUA se angajează la Casa producătoare „PATHÉ ”. Devine foarte popular în serialul WALLINGFORD. 

-Între anii 1918 şi 1925 a lucrat la „VITAGRAPH ” unde, în afară de actorie, a funcţionat şi ca regizor de scurtmetraje – interpretate de LARRY SEMON. 

-În 1925, angajat fiind la „HAL ROACH ”, îl cunoaşte aici pe STAN LAUREL şi formează celebrul cuplu. BRAN, a fost „mintea limpede"a perechii cinematografice STAN si BRAN....

-Fraza legendară „This is another nice mess you've gotten me into! (Asta e o altă încurcătură în care m-ai băgat)” simbolizează relaţia celor două personaje care devin, din cei mai buni prieteni, nişte nesuferiţi care se şicanează tot timpul. 

-HARDY şi LAUREL nu puteau realiza individual ceea ce au făcut împreună.

„Lumea este plină de LAUREL şi HARDY.

Există mereu prostănacul căruia nu i se întâmplă nimic rău niciodată şi deşteptul care este, de fapt, mai prost ca prostănacul, doar că el nu ştie", a descris OLIVER HARDY sursa inspiraţiei lor. Pasionat de golf, HARDY obişnuia să instaleze un miniteren de golf lângă platourile de filmare, unde fugea în fiecare pauză. STAN a glumit într-un interviu spunând că golful este singurul „obicei prost” pe care prietenul său îl are.

-În 1956, OLIVER HARDY a pierdut peste 65 de kilograme din greutate și în luna septembrie a aceluiași an, a suferit un atac cerebral....😢

-Îndrăgitul actor, a murit un an mai târziu, pe 7 August 1957.... 😢STAN LAUREL a fost prea bolnav pentru a merge la înmormântarea prietenului și partenerului său de film și a declarat: „BABE AR ÎNȚELEGE....”😢

depenet 

@ toată lumea

***

 MEMORIE CULTURALA

-ANTON PAVLOVICI CEHOV- (17/29 ianuarie 1860–15 iulie 1904)

Anton Pavlovici Cehov

In sudul Rusiei, aproape de Marea Azov, se nastea la 17 ianuarie 1860 al treilea dintre cei sase copii ai lui Pavel Egorovici Cehov, un tata aspru., proprietar al unui magazin de bacanie care a dat faliment in 1876. Familia s-a mutat la Moscova, fugind de creditori, iar Anton a ramas in orasul natal pentru a-si termina studiile. 

Si-a castigat existenta in acest rastimp dand meditatii si publicand mici schite in ziare. Orice ban ii ramanea in plus trimitea familiei sale. Dupa trei ani, tanarul amuzant, atragator si plin de energie se alatura familiei la Moscova, acolo unde tatal sau era muncitor, iar mama sa lucra ca, croitoreasa. Nu la mult timp dupa aceasta, Anton Pavlovici Cehov devine capul familiei si responsabil pentru bunastarea acesteia, grija pe care o va purta tot restul vietii.

Student la Universitatea de Medicina din Moscova, a absolvit in 1884 si a inceput sa lucreze in spitalul din Chikino, insa in aceeasi perioada incepuse sa tuseasca cu sange, simptom al tuberculozei, boala care-i va provoca moartea.

 Incercand sa-si suplimenteze veniturile, a scris la Moscova pentru revistele umoristice pe care lui insusi ii placea sa le citeasca. Prima sa povestire a aparut in revista Libelula, dupa care au urmat inca noua povestiri in aceeasi publicatie.  

Pana la 26 de ani, Anton Pavlovici Cehov publicase mai mult de 400 de povestiri scurte, schite si nuvele. Daca pana in 1886 scrisese sub pseudonim, Antosha Cechonte, din 1886 publica cu numele sau real, fiind recunoscut ca un scriitor talentat. De acum incepe sa scrie mai mult decat sa practice medicina. Dadea consultatii medicale multor oameni nevoiasi. Treptat, a incetat sa mai scrie lucrari umoristice si s-a indreptat spre drama, voind sa descrie viata asa cum este ea de fapt, dupa propriile-i marturisiri.

De o modestie remarcabila, ii incuraja pe alti scriitori tineri talentati, era cautat mereu pentru sfaturi si comentarii. Desi era inconjurat de multe femei si el insusi era o personalitate foarte agreabila, nu gasise nicio potentiala partenera de viata pentru ca nu considera nicio femeie din anturajul sau ca fiind suficient de puternica. Asta pana in 1898, cand o intalneste pe actrita Olga Knipper; in acest moment, Anton Pavlovici Cehov avea 38 de ani si era grav bolnav. Dupa o relatie de doi ani, cei doi se casatoresc in 1901. In 1904 boala devine foarte grava si medicii il trimit la spitalul Badenweiler din Germania, unde va muri pe 2 iulie. 

Spiritual pana in ultima clipa, printre ultimele lui cuvinte au fost "Nu am mai baut sampanie de mult timp", o referinta satirica la o practica a vremii in spitalele germane: cand pacientul nu mai avea nicio sansa de recuperare, medicul ii oferea pacientului un pahar de sampanie.

Cărți populare scrise de Anton Pavlovici Cehov: Opere, Pescarusul, Doamna cu catelul, Livada de visini, Stepa si alte povestiri

Sursa Printre carti

( Text partial selectat si editat Mariana Mari)

***

 In Memoriam Dalida

  (17 ianuarie 1933-

        3 mai 1987)

 Dalida a plătit un preţ foarte scump pentru celebritatea de care s-a bucurat. Viața strălucitoare a fost doar de pe scenă, pentru cî în realitate, artista a trăit un lung șir de nefericiri. Într-un final, a ales să-și pună capăt zilelor la doar 54 de ani. 

Pe 2 mai 1987, la vârsta de 54 de ani, cântăreața se sinucide cu o supradoză de sedative, lăsând un bilet pe care a scris: "Viaţa mi-a devenit insuportabilă, iertaţi-mă!"În urma ei, au rămas 170 de milioane de discuri vândute în lumea întreagă, 70 de discuri de aur primite şi primul disc de diamant acordat vreodată unui artist.

Dalida a murit la doar 54 de ani .

În urma ei, au rămas 170 de milioane de discuri vândute în lumea întreagă, 70 de discuri de aur primite şi primul disc de diamant acordat vreodată unui artist.

Astăzi, pe 17 ianuarie se împlinesc 92 de la nașterea artistei legendare. Născută în 1933, în Cairo, Dalida, pe numele său adevărat Yolanda Cristina Gigliotti, a trăit o viaţă măcinată de drame cutremurătoare şi relaţii amoroase nereuşite, toate pe fondul unei cariere strălucitoare.

Miss Egipt, la 21 de ani

Dintr-un copil retras şi singuratic, viitorul star a devenit, la 21 de ani, Miss Egipt, moment urmat, la scurt timp, de fuga ei la Paris. Acolo, sub numele de Dalila, după cum a "botezat-o" impresarul său, începe să cânte prin diferite cluburi de noapte, până într-o seară în care este remarcată de către trei oameni influenţi din showbizz. Este vorba despre: Bruno Coquatrix, directorul sălii de concerte Olympia, Eddie Barclay, fondatorul casei de discuri cu acelaşi nume, şi Lucien Morisse, patronul trustului media Europe1.

Cei trei sunt fascinaţi de frumuseţea şi talentul acesteia. Îi oferă un nou nume de scenă - Dalida - cel sub care va ajunge să fie cunoscută şi adorată în toată Europa, îi lansează primele piese şi o urcă pe cele mai mari scene ale continentului. Succesul nu întârzie să apară, turneele curg, iar fanii o aplaudă în picioare. 

Își găsește iubitul împușcat în cap

Se îndrăgosteşte din nou, de această dată de un artist italian ocolit de succes. Alături de Luigi Tenco, artista trăieşte o poveste de dragoste intensă şi îl încurajează să revină pe scenă. La insistenţele iubitei lui, Tenco acceptă după multe ezitări să urce pe scena Festivalului San Remo 1967, unde cântă "Ciao amore, ciao". Luigi are o prestaţie dezamăgitoare în faţa publicului, din sală auzindu-se râsete şi fluierături. Bărbatul se întoarce la hotel, lăsând-o pe Dalida singură la dineul oficial, şi se sinucide, împuşcându-se în cap. Dalida îl găseşte fără suflare într-o baltă de sânge, convinsă fiind că ea a fost cea care l-a aruncat în ghearele morţii, aducându-l total nepregătit în faţa publicului.

Prima tentativă de suicid.

O lună mai târziu, solista încearcă să-şi ia viaţa, dar ca prin minune după o săptămână petrecută în comă, își revine. Se întoarce cu greu în lumina reflectoarelor, iar inima ei este cucerită, pentru o perioadă scurtă, de un tânăr anonim, cu care rămâne însărcinată. Considerând că la 35 de ani este prea devreme să fie mamă, renunţă la sarcină. Depresiile încep să-i dea târcoale, pierderea lui Luigi, şi remuşcările venite în urma avortului o trimit într-o călătorie spirituală alături de profesorul ei de filozofie budistă – care îi devine amant pentru o lungă perioadă.

Se îndrăgostește din nou, dar apare o altă dramă

Problemele nu o ocolesc, pentru că primul soţ, Lucien, devenit între timp confidentul şi prietenul ei de nădejde, se sinucide. Dalida reuşeşte cu foarte mare greutate să treacă şi peste această dramă şi îşi continuă cariera glorioasă, cu concerte în toată lumea. Se îndrăgosteşte din nou, de această dată de un bărbat cu şapte ani mai tânăr decât ea, dar nici această relaţie nu durează, iar artista îl părăseşte. Nu trece mult, şi, sub presiunea unui proces, fostul iubit îşi pune capăt zilelor, lucru care o face pe Dalida să creadă că este urmărită de un blestem.

Sursa http://xn--adevrul-c4a.ro/ (Articol partial selectat, editare Mariana Mari)

***

 ... NU AM, MOARTE, CU TINE NIMIC...

... au trecut 16 ani ...

Mâine , 18 ianuarie , ultima zi din ultima iarnă a poetului cu chipul învăluit de tristețe , GRIGORE VIERU ... Născut la 14 februarie 1935 în satul Pererita din părinții Pavel și Eudochia și plecat pe ... semințele ce zboară ... la 18 ianuarie 2009 . El nu a fost numai al nostru ! A FOST AL TUTUROR ! Smuls de mâna implacabilă a unui destin amarnic , rămâne nemuritor ... De acum înainte ,nu El va scrie cărțile , ci cărțile îl vor scrie pe EL .

Poezia SA , POEZIE CU OCHI ALBAȘTRI ...Unic, irepetabil , a fost o FIINȚĂ ÎNTRU POEZIE ... ÎNTRE EL și POEZIE putem pune un semn de identitate absolut ...

JOC DE FAMILIE

GRIGORE VIERU

Duminică dimineața ,

Copiii noștri amândoi

Se urcă-n pat între noi 

Ne scot de pe deget

Palidele inele

Le duc la ochi ...

Se uită la mama 

Și la tata prin ele .

O , golul rotund al

Inelelor

Se umple atunci

De văzul luminos al

Copiilor

Și în toată lumea ,

Nu există 

Joc mai frumos .

preluare:Gabi Grigoriță 

@ toată lumea

***

 Îndrăgitul actor Radu Gheorghe împlineşte astăzi, 16 ianuarie, vârsta de 74 de ani. 

Radu Gheorghe s-a născut în 16 ianuarie 1951, la Tulcea. Radu e numele de familie. A fost coleg de grădiniță cu actrița Tora Vasilescu și a început să studieze vioara în clasa întâi, la școala de muzică deschisă chiar în anul în care deslușea literele alfabetului. 

A învățat vioara din suflet. Liceul din Tulcea avea o fanfară și dorind să se înscrie în ea, a învățat să cânte la flaut, conștient că nu putea merge cu vioara la fanfară. Tot în liceu, a avut o formație care se chema Beattehnichiphop, denumire ce venea de la Beatles, tehnic, hippie și hop. Pentru că în orașul natal nu era o profesoară de vioară pentru clasa a VIII-a, părinții au hotărât să îl trimită la Liceul „George Enescu”, astfel că a făcut anul școlar în București. S-a întors apoi la Tulcea la liceul teoretic de matematică, unde a avut serioase corigențe, practic, la toate cele cinci materii reale. În compensare, cânta la flaut în fanfară și a participat la un concurs de pictură la care a obținut premiul I pe țară. După aceea, încet-încet a reintrat în rigorile școlii, astfel că a dat bacalaureatul la latină, una din materiile la care rămăsese corigent, luând nota 10. 

Un episod al adolescenței sale ce trebuie menționat este acela că a fost interogat de Securitate, dar agresiunea a fost mai degrabă psihologică. L-au închis într-o cameră și i-au cerut să dea o declarație în care să afirme că anumiți colegi au scris la Radio Europa Liberă, colegi cu care chiar el asculta acel post. Spunându-le, ironic, că nu știe să scrie, unul dintre securiști a început să-i dicteze. Radu Gheorghe a scris cu totul altceva („Am fost la plajă cu prietena mea și ne-am scăldat până seara…”), securistul trântindu-i ușa și trăgându-i o urâtă înjurătură. După o oră de așteptare, un ofițer l-a trimis acasă. 

Tot în liceu a avut primele experiențe scenice, descoperind echipa de teatru coordonată de profesoara de română. A intrat imediat în echipă jucând în „Înșir’te mărgărite”, după care a urmat „O noapte furtunoasă” la Teatrul Popular din Tulcea. A dat examen la Institultul de Artă Teatrală și Cinematografică. Pe timpul desfășurării examenului de admitere, care consta în mai multe etape, a stat la o rudă în București, dar la bloc nu se putea repeta, astfel că a ales să meargă în parc, în Herăstrău, seara după 9-10, sperând să nu întâlnească pe nimeni. Într-o seară, l-au descoperit niște milițieni care erau în patrulare cărora a început să le recite. Gustând din plin recitalul, aceștia au râs cu poftă, fiind primii care i-au acordat aplauze de spectatori. 

A absolvit I.A.T.C.-ul în anul 1975 la clasa profesorilor Sanda Manu și Octavian Cotescu, fiind licențiat în Arte cu specializarea actorie teatru și film. A absolvit suplimentar cursurile de pantomimă și music-hall ale aceluiași institut. A fost coleg de grupă cu Vlad Rădescu și de generație cu Horațiu Mălăele, Dan Condurache și Maria Ploae. 

Primul loc de muncă, după terminarea facultății, a fost Teatrul Țăndărică. Consideră și astăzi că a fost o bună oportunitate pentru profesia sa să ia contact cu suflete atât de delicate să le înțeleagă. Devenit actor profesionist, Radu Gheorghe a jucat apoi la unul dintre cele mai bune teatre din țară, Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” (cu arhi-asaltatele săli „Izvor” și „Grădina Icoanei”), avându-i colegi pe Marin Moraru, Mariana Mihuț, Florian Pittiș, Gheorghe Dinică, Victor Rebengiuc ș.a. Activitatea teatrală a fost și este completată din plin cu numeroase apariții pe micul și marele ecran. Au rămas memorabile rolurile din filme ca „Căsătorie cu repetiție”, „Mireasa din tren”, „Căruța cu mere”, „Grăbește-te, încet”, „Lotus”, dar și în televiziune piesele „Institutorii”, „Nunta lui Figaro” și „Actorul”, filmul „Trenul de noapte”, serialul „Un trio formidabil” și numeroase emisiuni de varietăți. 

Un reper important al vieții sale actoricești îl constituie spectacolul „Ucenicul vrăjitor” (1986), jucându-se repetat până în zilele noastre, reprezentație originală ce i-a adus o mare popularitate, dar care a înregistrat și momente neplăcute. Astfel, trebuie amintit că „Ucenicul vrăjitor” a fost suspendat în timpul comunismului, deși avea mare succes. Un coleg a făcut un denunț cum că în acest spectacol se spun lucruri defăimătoare la adresa regimului. Ceea ce nu era departe de adevăr, numai că nu se spuneau, ci se făceau. Spectacolul a fost repus în scenă pentru că l-a rugat pe maestrul Radu Beligan să o invite pe Suzana Gâdea, președintă a Consiliul Culturii și Educației Socialiste (cu rang de ministru) la vizionare. Ştia bine că are o singură șansă: să o facă să râdă. Și a făcut-o să râdă…

Foto: Alexandru Dolea/Radio România