joi, 5 decembrie 2024

***

 Iarna


Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.


Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;

Soarele rotund şi palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.


Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,

Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum.


Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie uşoară care trece peste văi...

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi."


Vasile Alecsandri

***

 Fulg


Desfrunzit și prea bătrân,

Tremură de frig gorunul.

Au căzut și-ntâii fulgi

Și l-am prins din zbor pe unul.


Migălos lucrată-n fir,

Floarea mică și rotundă

S-a topit și a murit –

O minune de-o secundă.


M-am întors înduioșat

Să scriu trista ei poveste;

Despre-un fulg care-a venit

Timpuriu și nu mai este.


-“Pentru ce n-ai mai rămas

În înaltul bolții tale,

De-ai venit atât de pur

Spre noroaiele din vale?


Care vânt neliniștit,

Răsucindu-te cu ură,

Ți-a mânat către pământ

Prea gingașa ta făptură?


Și de vreme ce sosiși,

Pentru ce-ai dat morții vamă?

Nu puteai să fii de-argint,

Ori de sticlă, ori de scamă?”


Dar în vreme ce scriam

Întrebarea mea nebună,

N-am văzut cum lângă geam

Ninge-ntruna și întruna.


Iar când ochii mi-am-nălțat,

Am văzut cum prin ninsoare

Valea-ntreagă lumina

Minunat scăpărătoare.


Nicolae Labiș

Iarna pe uliță


 A-nceput de ieri să cadă

Câte-un fulg, acum a stat,

Norii s-au mai răzbunat

Spre apus, dar stau grămadă

Peste sat.

 

Nu e soare, dar e bine,

Şi pe râu e numai fum.

Vântu-i liniştit acum,

Dar năvalnic vuiet vine

De pe drum.


Sunt copii. Cu multe sănii,

De pe coastă vin ţipând

Şi se-mping şi sar râzând;

Prin zăpadă fac mătănii,

Vrând-nevrând.


Gură fac ca roata morii;

Şi de-a valma se pornesc,

Cum prin gard se gâlcevesc

Vrăbii gureşe, când norii

Ploi vestesc.


Cei mai mari acum, din sfadă,

Stau pe-ncăierate puşi;

Cei mai mici, de foame-aduşi,

Se scâncesc şi plâng grămadă

Pe la uşi.


Colo-n colţ acum răsare

Un copil, al nu ştiu cui,

Largi de-un cot sunt paşii lui,

Iar el mic, căci pe cărare

Parcă nu-i.


Haina-i măturând pământul

Şi-o târăşte-abea, abea;

Cinci ca el încap în ea,

Să mai bată, soro, vântul

Dac-o vrea!


El e sol precum se vede,

Mă-sa l-a trimis în sat,

Vezi, de-aceea-i încruntat,

Şi s-avântă, şi se crede

Că-i bărbat;


Cade-n brânci şi să ridică

Dând pe ceafă puţintel

Toată lâna unui miel:

O căciulă mai voinică

Decât el.


Şi tot vine, tot înoată,

Dar deodată cu ochi vii,

Stă pe loc - să mi te ţii!

Colo, zgomotoasă gloată,

De copii!


El degrabă-n jur chiteşte

Vrun ocol, căci e pierdut,

Dar copiii l-au văzut!

Toată ceata năvăleşte

Pe-ntrecut.


- „Uite-i, mă, căciula, frate,

Mare cât o zi de post -

Aoleu, ce urs mi-a fost!

Au sub dânsa şapte sate

Adăpost!“


Unii-l iau grăbit la vale,

Alţii-n glumă parte-i ţin -

Uite-i, fără pic de vin

S-au jurat să-mbete-n cale

Pe creştin!


Vine-o babă-ncet pe stradă

În cojocul rupt al ei

Şi încins cu sfori de tei.

Stă pe loc acum să vadă

Şi ea ce-i.


S-oţereşte rău bătrâna

Pentru micul Barbă-Cot,

- „Aţi înnebunit de tot -

Puiul mamii, dă-mi tu mâna

Să te scot!“


Cică vrei să stingi cu paie

Focul când e-n clăi cu fân,

Şi-apoi zici că eşti român!

Biata bab-a-ntrat în laie

La stăpân.


Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară

Şi-o petrec cu chiu, cu vai,

Şi se ţin de dânsa scai,

Plină-i strâmta ulicioară

De alai.


Nu e chip să-i faci cu buna

Să-şi păzească drumul lor!

Râd şi sar într-un picior,

Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna

Mai cu zor.


Baba şi-a uitat învăţul:

Bate,-njură, dă din mâni:

- „Dracilor, sunteţi păgâni?

Maica mea! Să stai cu băţul

Ca la câni!“


Şi cu băţul se-nvârteşte

Ca să-şi facă-n jur ocol;

Dar abia e locul gol,

Şi mulţimea năvăleşte

Iarăşi stol.


Astfel tabăra se duce

Lălăind în chip avan:

Baba-n mijloc, căpitan,

Scuipă-n sân şi face cruce

De Satan.


Ba se răscolesc şi cânii

De prin curţi, şi sar la ei.

Pe la garduri ies femei,

Se urnesc miraţi bătrânii

Din bordei.


- „Ce-i pe drum atâta gură?“

- „Nu-i nimic. Copii ştrengari.

- „Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,

Parcă trece-adunătură

De tătari!“


George Coșbuc - Iarna pe uliță

Tablou pictat de David Alexandru

marți, 3 decembrie 2024

***

 15 FAPTE PE CARE NU ȘTIAI DESPRE LEONARDO DA VINCI...

1. Avea darul scrisului în oglindă, un mod de a scrie în care toate literele sunt inversate pentru a „ascunde” mesajul și care poate fi citit doar cu oglindă.

2. Numele său „Da Vinci” se referă la orașul în care s-a născut: Vinci, un oraș italian din provincia Toscana.

3. A învățat să scrie și să citeasca la 5 ani, a fost un copil extrem de inteligent și încăpățânat. 

4. A creat tehnica „Sfumato” care constă în crearea de umbre cu linii foarte atente și mici cu scopul de a da profunzime. Umbrele sale sunt atât de subțiri încât aproape că arată ca fumul. 

5. Majoritatea picturilor sale erau incomplete. Leonardo era un om cu multe proiecte și cu multiple idei de dezvoltat, când s-a plictisit de un tablou l-a lăsat pe jumătate făcut. Multe dintre lucrările sale au rămas ca schițe

6. Când era copil, avea o dispoziție foarte macabră.

7. A studiat corpurile animalelor și, inspirat de acestea, a creat arme de război. De exemplu: el a fost primul care a creat designul unui tanc de război și s-a inspirat din carapacea unei țestoase.

8. Leonardo picta puțin cu modele, dar când a făcut-o a angajat muzicieni să cânte în timp ce picta, astfel încât modelele să se relaxeze.

9. Era un mare iubitor de animale (mai ales de cai, i s-au părut fascinanti). A petrecut ore întregi disecând cadavre pentru a le studia structurile osoase și musculare.

10. A studiat cu o atenție deosebită liliecii și păsările, în special bufnițele. Pe baza lor, a realizat schițe de avioane, elicoptere și planoare.

11. S-a dedicat analizării mișcării apelor râurilor, cu scopul de a crea curenți care să fie distribuiți în toate orașele (conductele).

12. A mers singur prin pădure și munți analizând flori și copaci, Leonardo credea că înainte întreg pământul era acoperit de mare, pentru că în munți a găsit în mod inexplicabil scoici și melci de mare.

13. A lucrat în bucătărie cu prietenul său Sandro Botticelli. Îi plăcea să experimenteze cu diferite rețete, pe lângă gătit a creat și furculița.

14. Leonardo a predat arta, dar ucenicii lui au fost aleși de el. Ei s-au remarcat întotdeauna pentru că au fost bărbați frumoși, ceea ce încurajează bârfele despre posibila lui homosexualitate.

15. El a fost primul care a explicat de ce cerul este albastru. (Din cauza modului în care razele soarelui interacționează cu gazele atmosferice.)...

luni, 2 decembrie 2024

***

 ODA PROȘTILOR

de ION PRIBEAGU

(pseudonimul literar al lui ISAC LAZAROVICI. n. 27 octombrie 1887 SULIȚA, județul BOTOȘANI – d. 1971, TEL AVIV, poet și umorist român și israelian de limba română, emigrat in Israel in 1962)


Cu prostul care n-are şcoală

Te lupţi puţin şi-ai câştigat.

Dar duci o luptă colosală

Cu prostul care are şcoală!

De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,

Şi actualii, dar şi foştii,

Cei mai deştepţi de pe Pământ

Au fost întotdeauna... PROŞTII.

Nu te ruga la ursitoare

Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,

Mai bine urlă-n gura mare :

“Iubite Doamne, fă-mă... PROST!”

De ce să tragi ca la galeră,

Să-nveţi atâtea fără rost,

De vrei să faci o carieră,

Ajunge numai să fii... PROST.

În lumea asta cu de toate,

Unde se-nvaţă contra cost,

Păcat că nici o facultate

Nu dă şi diploma de... PROST.

Avem impozite cu carul,

Dar înotăm în sărăcie

Si ce buget ar avea statul

Dintr-un impozit pe... PROSTIE...

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,

Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !

O, Doamne, de ne-ar creşte grâul

Cum cresc recoltele de... PROŞTI.

Si-n lumea asta răsturnată,

Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,

Savanţii noştri mor de foame

Si numai PROŞTII sunt deştepţi.

***

 RELIGIA GETO-DACILOR


ZALMOXIS

Zalmoxis este considerat de unii istorici ca fiind zeul suprem din panteonul geto-dacic, de unde concluzia unora cu privire la monoteismul geto-dacilor care ar fi facilitat convertirea acestora la creștinism, idee ce se află în opoziție cu opinia conform căreia religia geților ar fi fost una politeistă, precum erau religiile celorlalte popoare indo-europene. Alți istorici îl consideră doar patronul lumii subpămîntene, al împărăției morților, având, astfel, caracter htonic, dar a fost identificat și cu Gebeleizis, zeu geto-dac al furtunii, trăsnetelor și al fulgerelor.


MITUL LUI ZAMOLXIS

Mitul lui Zamolxis este redat diferit în numeroasele relatări antice, dar posibil ca varianta lui Herodot să fie cea mai apropiată de varianta reală, datorită faptului că este varianta cea mai detaliată și pentru că părintele istoriei s-a inspirat din medii culturale apropiate de societatea getică, și anume a cules date din coloniile grecești pontice pe care le-a vizitat.


Pe scurt, pasajele lui din Cartea IV, 93-96, redau intenția de a explica credința în nemurire a geților, și anume după moarte ei merg la Zalmoxis. Sunt descrise și ritualurile de trimitere a solilor la Zalmoxis (aruncarea în suliți) ca și alte rituri (tragerea de săgeți către cer).


Urmează un pasaj destul de controversat referitor la Zalmoxis: după ce și-a petrecut o parte din viață în Samos, ca sclav, dar și discipol al filozofului Pitagora, Zalmoxis se reîntoarce printre ai săi. Majoritatea cercetătorilor consideră acest pasaj ca pe o intenție de a-l așeza pe Zalmoxis, și prin el întreaga cultură geto-dacă în tradiția spiritualității grecești.


Se descriu în continuare faptele lui Zalmoxis-omul după întoarcere: introducerea dogmei imortalității omului și alte rituri (tot de esență pitagoreică: ospețele comune) și actului retragerii într-o locuință subterană, urmat de apariții periodice ale sale. La încheiera pasajului chiar Herodot își exprimă neîncrederea în unele detalii exprimate de el, mai ales asupra legăturii directe dintre Zalmoxis și Pitagora. Totuși pasajul a fost reluat de numeroși autori, ale căror scrieri despre Zalmoxis pot fi încadrate tradiției lui Homer: Hellanicos (Obiceiuri barbare, 73), Clement din Alexandria (Covoarele, I, IV), Origene (Împotriva lui Celsus, II, 15), Iamblich (Viața lui Pythagoras, XXX, 73), Porphyrius din Tyros (Viața lui Pythagoras, 14), Suidas (Lexicon, 500).


Principalele forme folosite ale numelui în izvoarele străvechi sunt Zalmoxis, Zamolxis sau Salmoxis. Originea numelui este incertă, dar mulți cercetători fac apropierea cu cuvântul zemel (pământ), termen de origine indo-europeană. Pe această bază, Ioan I. Russu consideră că Zalmoxis era o zeitate a pământului.


PANTEONUL GETO-DAC

RITUALURI ȘI CEREMONII

RITUALURI LA NAȘTERE

Herodot (Istorii, V, 4), Valerius Maximus (Facta et dicta memorabila, II, 6, 12) și Pomponius Mela (Descrierea pământului, II, 16) relatează că tracii erau întristați la nașterea unui copil, tristețe manifestată prin plânsul rudelor apropiate, pentru că nu vedeau în viața pământească decât suferințe și greutăți.


RITUALURI FUNERARE

Herodot în Istorii, V. 8, spune despre traci, în general, că expun mortul timp de trei zile după ce mai întâi l-au jelit; apoi jertfesc tot felul de victime și-i celebrează un ospăț. Apoi, după ce l-au ars, îl îngroapă sau îl îngroapă nears. Tot Herodot spune că cea mai iubită dintre neveste era sacrificată pe mormântul soțului său. Această descriere apare și la Pomponius Mela (Descrierea pământului, II, 2, 16), care în plus arată că celelalte femei jelesc cu glas tare și își arată deznădejdea prin plânsete foarte puternice. Hellanicos scrie în Obiceiuri barbare, 73, că geții aduc jertfe și benchetuiesc ca și cum mortul se va întoarce. Mai târziu, Eustathius afirmă că este în obiceiul geților ca femeia să fie ucisă pentru bărbatul ei, atunci când acesta decedează.


RITUALURI DE SACRIFICIU

Riturile de sacrificiu aveau ca scop atragerea binefacerilor unei divinități pentru comunitate prin jertfirea unor animale, oameni sau chiar ofrande vegetale.


SACERDOȚII

Sacerdoții erau marii preoți dar și oamenii politici. Iordanes, în Getica, 71, scrie, despre că în vremea lui Burebista sacerdoții erau recrutați dintre bărbații cei mai de seamă și mai înțelepți, pe care (Deceneu) i-a învățat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinități și sanctuare, făcându-i preoți și le-a dat numele de pileați.

***

 Flacăra din lampa vieții -


,,A fost odată un medic foarte priceput și dedicat. Datorită lui, mii de oameni care erau la un pas de moarte au fost vindecați.

Iată că într-o zi Moartea a apărut în fața lui și i-a spus:

– Uite ce se întâmplă, ești într-adevăr un doctor foarte bun, dar salvând atât de mulți oameni de la moarte, deranjezi echilibrul din lume. Îți propun ceva.

De astăzi, când te duci la un bolnav să îl tratezi, vei vedea o lampă lângă capul lui.

Prin flacăra din lampă vei ști dacă persoana respectivă trebuie să moară sau dacă mai are zile pe acest pământ.

Dacă focul este slab și pare că se stinge, acesta va fi un semn că trebuie să-l lași pe om în seama mea.

Dacă focul arde puternic, înseamnă îl poți vindeca.

Drept garanție a acordului nostru, îți voi lăsa propria lampă. Ține-o lângă tine ca să vezi cât va dura propria ta viață.

Acestea fiind spuse, Moartea a dispărut.

Într-o zi, la scurt timp după acea întâmplare, l-au chemat pe medic pentru a salva un nou-născut grav bolnav.

Când a intrat, a văzut o lampă lângă capul copilului, în care pâlpâia un foc slab, abia vizibil.

Doctorul s-a gândit la acord, dar i-a părut atât de rău pentru mamă și pentru viața copilului încât a luat niște ulei din propria lampă și l-a turnat în lampa copilului, astfel mărind flacăra.

A salvat copilul, l-a îngrijit și a plecat.

A doua zi a mers la o colibă unde locuia o familie săracă, dar numeroasă. Mama era pe patul de moarte iar cei șapte copii ai ei stăteau triști în jurul ei. Flacăra din lampa femeii era atât de slabă încât s-ar fi putut stinge în orice moment.

De asemenea, ca în cazul copilului, a turnat ulei din lampa lui în lampa ei.

Zi de zi, doctorul făcea la fel, nici măcar o dată nu a respectat acordul și de fiecare dată și-a mai luat puțin ulei din lampă pentru a-i salva pe alții. A trecut un an și medicul s-a îmbolnăvit grav, iar când s-a uitat la flacăra vieții sale, a văzut că abia clipea.

Deodată, Moartea a apărut lângă el și i-a spus:

- M-ai înșelat, ai încălcat acordul nostru de fiecare dată, dar a venit și rândul tău. Astăzi am venit după tine.

.......

Doctorul s-a trezit în lumea de dincolo, într-o sală imensă, unde erau așezate multe lămpi, aproape stinse ca a lui.

– Mai ai o singură șansă, spuse Moartea.

Pentru că tu ți-ai cruțat viața de dragul altora, se consideră că ai dreptul să torni la tine ulei din fiecare lampă pe care o vezi aici și să-ți continui viața încă mulți ani.

– Nu, nu vreau să profit de alții, scutură medicul din cap.

-În acest caz, nu mai am putere asupra ta, ai dovedit că ești special. Ești liber să trăiești, pentru că atunci când o persoană își dedică viața altora, este nemuritoare."Vătășelu

&&&

 Directorul unei firme (ţine minte: “Directorul”) îi transmite secretarei: – Vom pleca pentru o săptămână în străinătate la un congres şi sp...