duminică, 25 august 2024

***

 Acul și ața - Tudor Arghezi


fabulă


Nenea Acul, țața Ața

își pierdură dimineața

pe un cot de postav sau șeviot.

Nu prea știu porecla lor,

pentru că nu sunt croitor.

Acul zise: - „Ce ai azi

de te-ncurci mereu și cazi?

Când te rupi și când te-nnozi

la un fir cu două cozi.”

Ața zise: - „Tu mi-o spui,

când mă duci așa haihui?

La mai bine ține-ți gura

și fă drept împunsătura.

Văd că lucrul nu ți-e drag,

coși de-o zi la un nădrag

și nu te-am văzut în stare

să pui niște buzunare.


Te-ai întors de-atâtea ori

de la bumbi la cheotori,

și cu toate că ți-am spus

că-i pui strâmb, mai jos, mai sus,

ca un încăpățânat

tu nici nu m-ai ascultat.

Și clientul și patronul

au văzut că pantalonul

încercat a treia oară

tot îl roade

și nu-i vine cumsecade.

Ia nu te mai îngâmfa,

lua-te-ar naiba să te ia.

Cine treaba nu și-o știe

Ia o altă meserie.”

Zise Acul: - „Stai nițel.

Cârpa-nfruntă pe oțel?

Te-am simțit de-o vreme, Ață.

Că ajungi cam îndrăzneață.

Altă treabă nu mai ai,

de te ții de mine scai?

Nu mai pot să fac un pas,

că-mi dai una peste nas.

Numai să nu-ți pară rău.

Fii, mă rog, de capul tău.

Nu-i destulă o rușine,

ca un maț c-atârni de mine?


Mult o să te mai rabd și car?

Parcă ți-aș fi fost măgar.

Nu vezi c-ai îmbătrânit?

Cicăleala te-a băbit

și, din neagră, ai albit.

Tu ești ce feseseși: Ața?

Îți dă, uite, și mustața.

Când m-am însurat cu tine

nu te săturai de bine.

Ai uitat, de când te-am luat

De pe ghem, că ți-s bărbat?”


- „Uite cine mă învață!

Îi răspunse țața Ață.

Un sfrijit, un găunos,

încrezut bărbat frumos.

Uită și el că, la zor,

l-am primit, de milă, chior.

De m-aș lua după sudalme,

i-aș cârpi și două palme.”


La această sindrofie

a sărit dintr-o cutie

acul bont cu gămălie,

care nu se prea pricepe

cât și celălalt să-nțepe.

Unde-l pui acolo șade,

că e tare cumsecade.

Și s-a mai vârât să fie

și o copcă mărturie.

Și un nasture, tiptil,

de cămașe de copil.

Mai pândea și-un crocodil

cu gingiile căscate

până pe la jumătate,

gros în fălci și acuțit:

foarfecele de croit.


Dar când fuse - de odată -

cearta mai întărâtată,

a intrat, cum s-a făcut,

o mașină de cusut.

***

 Crez - Geo Bogza


Cred în vârsta mea, în atributele fiecărei vârste, în datoria intensificării acestor atribute.

Cred în neexistența existențelor imperios necesare.

Cred în bronzul cuvintelor sunate din veacuri.

Cred în pisici.

Cred în miracolul vorbelor goale.

Cred în absurd.

Cred în perversitatea florilor, fecioarelor.

Cred în orizonturile estetice deschise de psihanaliză.

Cred într-o finalitate cu forme inimaginabile, dar cu repercusiuni anticipat retroactive asupra sufletului contemporan.

Cred în sex.

Cred în țipete.

Cred în galoși și prezervative.

Cred în vocea străbunilor insinuată la fluxul inimii.

Cred în sabia peniței.

Cred în visuri.

Cred într-o viziune sexuală a întregului univers viu.

"***

 Aruncarea în valuri - Adrian Păunescu


Iubita mea, să ne-aruncăm în mare

împleticiți în sare și guvizi

să fie marea templul nunții noastre

pe urmă ușa templului s-o-nchizi.


Iubita mea, te-am îmbrăcat în alge

și te sărut cu univers cu tot

pe zarea sfâșiată de păcate

plutim râzând și ne iubim înot.


Iubita mea, sa ne-aruncăm în mare

și să trăim în mare neînfrânt

să ne luăm dacă voiești la vară

trei săptămâni concediu pe pământ!


Ți-am spus de mult că pe pământ sunt rele

ți-am spus că marea-i căpătâiul meu

ți-am pregătit o flotă scufundată

și-o nuntă pe-un vapor de minereu.


Iubita mea, să devenim acvatici

pământul care suntem ni-i destul

sătulă ești de cele pământene

de cele pământene sunt sătul.


Ne vor privi prin sute de binocluri

se vor uita ca la un alt prăpăd,

mirându-se că doi fusesem parcă

și ei pe mare numai unul văd.


Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta

vom reveni în anul două mii

cu plete-ncărunțite mult de sare

și-n brațe cu o mare de copii.


Iubita mea, să ne-aruncăm în mare

și să trăim în mare neînfrânt

să ne luăm dacă voiesti la vară

trei săptămâni concediu pe pământ!

***

 Azi îl amintim și pe Jorge Luis Borges (n. 24 august 1899, Buenos Aires, Argentina - d. 14 iunie 1986, Geneva, Elveția; de fapt Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Romancier, poet, eseist argentinian, este faimos pentru povestirile sale fantastice, în care a unit cu măiestrie idei filozofice și metafizice cu temele clasice ale fantasticului (și anume: dublul, realitatea paralela a visului, cărțile misterioase și vrăjite, salturile în timp, cartea - unică - ca singură realitate). Adjectivul "borgezian" definește concepția despre viață ca poveste ("fiction"), ca minciună, ca operă contrafăcută, dată drept adevarată (ca în faimoasele sale recenzii de cărți imaginare).


Poem pentru prieteni - Jorge Luis Borges


Nu pot să-ţi dau soluţii pentru toate problemele vieţii,

Și nu am răspunsuri la îndoielile şi temerile tale,

Dar pot să te ascult şi să iau parte la zbuciumul tău.

Nu pot să-ți schimb trecutul şi nici viitorul,

Dar când vei avea nevoie de mine, voi fi alături de tine.

Nu pot să te opresc să faci un pas greşit,

Dar pot să-ţi dau mâna, să te susţin să nu cazi.

Bucuriile, victoriile si succesele tale nu-mi aparţin,

Dar mă bucur sincer când te văd fericit.

Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă.

Mă străduiesc să te susţin, să te stimulez si să te ajut, de-mi ceri.

Nu pot trasa pentru tine limitele între care să acționezi,

Dar îţi pot oferi spaţiul necesar să progresezi.

Nu pot să te feresc de suferinţă când durerea-ţi frânge inima,

Dar pot plânge cu tine şi te pot ajuta să-ți aduni bucăţile inimii tale.

Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii.

Pot doar să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.

Zilele acestea m-am gândit la prietenii mei, printre care te găsești şi tu.

Nu ești nici în frunte, nici la urmă şi nici la mijloc,

Nu începi şi nici nu închei lista.

Nu ești nici primul, dar nici ultimul.

Si nici eu nu pretind să fiu primul, al doilea sau al treilea pe lista ta…

Mi-e de ajuns că vrei să te numeri printre prietenii mei.

Îţi mulţumesc că ești unul dintre ei.

***

 Pâinea unanimă - Miron Radu Paraschivescu


Pâinea este unul din cele patru elemente ale lumii,

elementul primordial: pământul,

fiindcă pâinea este chiar aceasta: fiica și rodul pământului,

născută din el, numai din el și din toate câte sunt pe pământ:

grâul, sarea și apa.

Tu, pâinea noastră cea de toate zilele,

tu ai, mai ales, menirea de-a fi a tuturor;

tu legi nu numai apa de pământ,

nu numai pământul de cer,

nu numai omul de cer, de apă și de pământ, 

dar tu legi omul de om,

tu legi popoarele lumii între ele, tu legi timpurile viitoare și trecute ale lumii într-o singură unitate

Ca un adevăr absolut,

ca un cer absolut, 

ca un element absolut,

ca un gând, ca o idee absolută

(tu, cea mai materială expresie a celui mai material dintre elemente!)

tu legi oamenii între ei,

tu ești, din palatele împăraților până în bordeiele săracilor,

actorul comun, trăsura de unire, adevărul absolut,

Evidența.

Tu ești chiar evidența tuturor lucrurilor

și de aceea, 

de aceea, uneori, când nu ești a tuturor,

când nu te arăți tuturor,

tu hotărăști atunci între oameni

cea mai cruntă, mai categorică, mai absolută evidență,

Fiindcă tu ești atunci invocată cu sângele lor

și, deseori, holdele din care te vei naște

sunt hrănite cu el;

fiindcă tu ești – ca orice element natural – a tuturora:

a tinerilor ca și a bătrânilor,

tu ai coaja tare pentru dinții albi de lup ai flăcăilor tineri

și miezul dulce pentru gingiile pruncilor de curând înțărcați

și ale bunicilor de mult gârboviți.

Tu te împarți tuturor

și de aceea nu poți suferi nedreptatea de a fi a unora singuri

și de aceea, 

când ajungi numai a unora singuri

tu stârnești revolte, răscoale și războaie,

Fiindcă tu ești elementară ca aerul, apa și pământul,

rodită din miezul pământului și din sudoarea funții,

și de aceea tu păstrezi acest echilibru

între materie și spirit,

între pământ și cer, 

între muncă și odihnă;

și cu prețul sângelui

păstrezi balanța justiției dintre oameni.

***

 Seară tristă - George Bacovia


Barbar cânta femeia-aceea,

târziu, în cafeneaua goală,

barbar cânta, dar plin de jale,

și-n jur era așa răscoală...

și-n zgomot monstru de țimbale,

barbar cânta femeia-aceea.


Barbar cânta femeia-aceea...

și noi eram o ceată tristă -

prin fumul de țigări, ca-n nouri,

gândeam la lumi ce nu există...

și-n lungi, satanice ecouri

barbar cânta femeia-aceea.


Barbar cânta femeia-aceea,

și-n jur era așa răscoală...

și nici nu ne-am mai dus acasă,

și-am plâns cu frunțile pe masă,

iar, peste noi, în sala goală - 

barbar cânta femeia-aceea...

***

 Un pensionar și-a condus noul Lamborgini la 100 km/h și, privind în oglindă, a văzut o mașină de poliție în spatele lui. L-a accelerat până la 140, apoi 150, apoi 155.

Deodată s-a gândit: Sunt prea bătrân pentru prostiile astea!

Așa că s-a tras pe marginea drumului și a așteptat ca mașina poliției să îl ajungă din urmă.

Ofițerul s-a ridicat spre el, s-a uitat la ceas și a spus:

"Domnule, tura mea se încheie în zece minute. Astăzi este vineri și plec în week-end cu familia. Dacă îmi puteți oferi un motiv bun pe care nu l-am auzit niciodată, de ce v-ați grăbit ... Te las să pleci.

Omul s-a uitat foarte serios la polițist și a răspuns:

„Cu ani în urmă, soția mea a fugit cu un polițist, am crezut că o aduci înapoi.

Polițistul a plecat spunând:

"O zi bună, domnule"!😁😁

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...