***

 ...Mi-a spus astăzi o prietenă că e în ,,a hurry”, că se grăbește la ,,job” pentru un ,,meeting office cu CEO”. De fapt a chemat-o directorul, să-i facă o cafea. Și am înțeles-o, lucrează la o multinațională, așa că jumătate dintre cuvinte îi vin în engleză. E ,,assistant manager”, adică secretara directorului, dar la așa denumire, când dă cu ochii de ea un instalator, acesta crede că ea e numărul 2 în companie. Alt amic, cu care m-am întâlnit la ,,bus” în stație, mergea la ,,training”. Pregătirea și instrucția sunt noțiuni perimate, acum se poartă ,,training”. Una e să zici: mă pregătesc să ajung magazioner-șef la Lactate și alta e: „fac un training să fiu operațional chief of Milk&Cheese Departament.” 

Acum lucrează ,,part-time” ca ,,promoter”. Adică, pentru cei mai puțini obișnuiți cu romgleza: împarte ,,flyere” (fostele pliante) pentru un ,,Gym” (fosta sală de sport) și este plătit pentru jumătate de normă.

Afară e un ,,freezing rain” de te omoară. Aș fi vrut să zic măzăriche, dar mi-e că nu mă mai înțelege nimeni. Intru la ,,supermarket” să ,,grab a snack”. ,,Snack”, pentru că ,,gustare” îmi pute.  Apropo, știu cum am preluat „supermarket” de la americani, dar nouă nu ne-a fost de-ajuns, așa că am inventat ,,hipermarket-ul.” Dacă există cineva care să îmi spună care e diferența dintre ,,supermarket” și ,,hypermarket”, îi dau 10 ,,apple juice!” că,... sucuri de mere am văzut că nu mai au la raft. Optez între un ,,snack cu steak” și unul cu ,,ham.” „Friptură” sună din secolul trecut, iar șuncă nu mai mănâncă nimeni azi. În definiția românească, ,,hypermarket”-ul cuprinde un ,,supermarket”, plus alte magazine. Atunci care mai este diferența între un ,,hypermarket” și un ,,mall”? 

Sau ,,mall”-ul e ,,gigamarket”? Ajung la birou, unde fetele vorbesc despre ,,fashion” și ,,make-up”. ,,Moda” nu mai este un cuvânt la modă, iar ,,machiajul” moare și el. Pentru că oricât de agramat ai fi, dacă știi trei cuvinte în engleză, păcălești 5 fraieri. E în ,,trend”, nu în ,,tendințe”, să folosești cuvinte în engleză. O colegă ,,account” și-a făcut un ,,tattoo” pe ,,body” (tatuaj pe corp ar suna de-a dreptul obscen, numai marinarii își fac tatuaje). O să ni-l arate la ,,party”-ul din ,,weekend”. Nu la ,,petrecere”, să nu înțeleagă cineva că e cu taraf. Doamne ferește! ,,For God’s sake!” În muzică, nu mai avem orchestre sau formații, ci ,,band”-uri. Pentru că, nu-i așa, orice mizerie ai cânta, altfel sună „Costel de la Calafat Band.” Care Costel Band, nu mai cântă trei manele și două melodii furate, ci efectuează un ,,performance fusion-evergreen” și manele! Cartelele sunt ,,prepay”, nu ,,preplătite”. Nu le mai cumpărăm, ci le ,,shopping”-uim (da, am auzit asta), după ce luăm ,,cereal bars” de la raionul ,,Diet” și ,,toast” de la ,,Bakery”. Un coleg de la ,,advertising”,( nu de la ,,publicitate” că e un cuvânt perimat), ne spune în ,,coffee break” că la televizor a văzut un ,,Breaking News”: Iohannis a ținut un scurt ,,briefing”, așa a zis prezentatorul. Nici măcar el nu mai face conferințe de presă, penduleaza între scurt ,,briefing” și ,,silent briefing”.

Vă las acum, mă duc să ajung la un ,,agreement” cu un coleg, dacă poate el să facă în locul meu un ,,meeting report.” Am luat din engleză cuvinte și le folosim prost. Confundăm la greu ,,a acomoda” și ,,to accomodate” (a asigura cuiva cazarea), ,,audiența” și ,,audience” (public), ,,suport” și ,,support” (sprijin financiar). Traducem prin ,,a observa o lege” expresia “to observe a law” (a respecta o lege), pentru că ni se pare un verb cunoscut. Nu contează cum vorbim, nu contează cât de prost combinăm limbile, important e să ,,sune bine"și să dăm impresia că știm engleză, chiar dacă nu știm corect limba română...

Un fel de ,, balenă -n borcan  "😂

Na...că formula asta nu știu cum se traduce - n engleză 🫣

Ați înțeles ideea: uneori mi-e dor de George Pruteanu...

   Sursa Gi că Costea

***

 ,,Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, "Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat".

Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu...

●Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică.

●Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între orele 08 şi 16, te gândeai că este în concediu, zile libere, sau poate e bolnav, săracu om, şi merge la doctor...

●Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

●Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic - ca toată lumea - în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept.

●Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă, şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că " este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala" şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla ta'cs'o că a chiulit... !

●Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

●Era o vreme în ţara asta când băieţii deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: " ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A termenat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept" ...

●Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-au luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta, sau nunta copilului.

●Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul, sau de ce nu ai moţ la bască, sau de unde te îmbraci...

●Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: "Uite mamă, trece armata".

Astazi ...

●Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru "o linie".

●Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

●Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

●Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul.

●Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, "ifonul", sau tableta.

●Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu.

●Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să "se învârtă" sau sunt "băieţi de băieţi deştepti" care obţin bani uşor din "afaceri" cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

●Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, sau să nu te invite la o nuntă...

●Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă "la ţară" de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap...

●Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că "Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".

Oare ce va fi mâine? Cum va mai fi ţara asta?

Cum Va Fi Mâine?”

Neagu Djuvara , fragment, "Era o vreme..."

***

 O fi ușor de zămislit un pui de om când e dorit,

Dar cât de greu e să ți-l crești,să-l întărești,să-l șlefuiești,

Să știi că sub un fir de vânt nu se apleacă la pământ,

Sau chiar dacă s-ar apleca să știi că se va ridica.

E-așa frumos când e micuț,un îngeraș în legănuț,

Când vorba-ncepe să îngâne,când șade numai lângă tine

Cu mâinile pe după gât,când lumea lui ești tu și-atât,

Când zâmbetul îi prisosește și nici nu știe la ce crește.

E o comoară-ntre comori,cu primii lui doi dințișori,

Cu nasul cât un năsturel,gurița cât un mugurel,

Cu plete rare ,mătăsoase și cu fălcuțele pufoase,

Cu ochișori limpezi, mirați și-atât de des înlăcrimați.

Dar cât de greu când plânsul său va revărsa în plânsul tău,

Când vei simți ,printre suspine,durerea lui cum doare-n tine,

Când seva neodihnei tale va fi hrana odihnei sale

Și câtă veghe-al apăra de însăși inocența sa!

Mirosul lui de prunc curat,pe suflet îți va fi-ncrustat,

O să-l adormi la sân cântând,sau pe picioare legănând,

Va râde cu îngeri-n somn ,de parcă n-ar fi pui de om,

Ci pui de Dumnezeu ,plăpând ,Hristos în poala ta crescând.

Dar când va face primul pas va fi întâiul bun rămas,

Cu fiecare pas ce vine se va îndepărta de tine,

Cu fiecare clipă-n parte va fi c-o clipă mai departe,

Și-n orișice îmbrățișare va fi un strop de-ndepărtare.

Va fi acea IUBIRE pură ,neîntinată de măsură,

Izvor de har și de puteri,cea mai adâncă-ntre dureri,

Blagoslovită în rugi sfinte, stăpână-n suflet și în minte,

Balanța între rău și bine,cu mult mai tare decât tine.

Căci pruncul tău nu e al tău,e-un suflet dat de Dumnezeu,

Dar din Iubire spre Iubire, o jertfă mai presus de fire,

De treci prin Rai ,de treci prin Iad,să-l ocrotești cu-același drag

Până ți s-ancheiat zidirea...și-atunci ți-ai împlinit  menirea! 

       ✍Liliana Burac

***

 Fragment din poemul "Lacul" de Alphonse de Lamartine ( trad.Nicolae Mușa)

În oceanul vârstelor împinşi mereu,

Fără retur spre noaptea cea eternă

A fost vreo zi să nu-ncercăm din greu

Să aruncăm o ancoră în apa ternă ? 

........................................................... 

Eram în noapte, -ți-aminteşti ?, înaintam pe ape 

Eram în barcă tu şi eu şi auzeam aproape 

Doar undele, cum tremurau sub vâsle, în surdină 

Era-ntuneric şi sublim, o linişte deplină ...

Şi-ai început să îmi vorbeşti cu vocea ta cea dragă,

Şi mâinile mi s-au oprit de vâsle să mai tragă: 

"O, timp, suspendă zborul tău şi voi ore propice,

Opriți alunecarea voastră !

Lăsați-ne să savurăm rapidele delicii

Din minunata noapte a noastră ! 

Pentru aceia care vă imploră

Curgerea voastră s-o grăbiți !

Lăsați să se înşire oră după oră

Doar pentru ei ! Pentru nefericiți ! 

În van mă rog de clipe să mai stea

Ele îmi scapă şi se-ndepărtează;

Ar fi superb să mai dureze dac-ar vrea

Acestă noapte, dar, se luminează ... 

Să profităm de ora fugitivă

Să ne iubim şi să ne bucurăm !

Noi navigăm pe firul timpului clipă de clipă

Şi n-avem maluri unde s-acostăm."

                         Le lac

                               Alphonse de Lamartine 

Ainsi, toujours poussés vers de nouveaux rivages,

Dans la nuit éternelle emportés sans retour,

Ne pourrons-nous jamais sur l’océan des âges,

Jeter l’ancre un seul jour ? 

...................................................................... 

Un soir, t’en souvient-il ? Nous voguions en silence ;

On n’entendait au loin sur l’onde et sous les cieux,

Que le bruit des rameurs qui frappaient en cadence

Tes flots harmonieux. 

Tout à coup des accents inconnus à la terre

Du rivage charmé frappèrent les échos :

Le flot fut attentif, et la voix qui m’est chère

Laissa tomber ces mots : 

"O temps ! suspends ton vol, et vous, heures propices !

Suspendez votre cours :

Laissez-nous savourer les rapides délices

Des plus beaux de nos jours ! 

Assez de malheureux ici-bas vous implorent,

Coulez, coulez pour eux ;

Prenez avec leurs jours les soins qui les dévorent,

Oubliez les heureux. 

Mais je demande en vain quelques moments encore,

Le temps m’échappe et fuit ;

Je dis à cette nuit : sois plus lente ; et l’aurore

Va dissiper la nuit. 

Aimons donc, aimons donc ! de l’heure fugitive,

Hâtons-nous, jouissons !

L’homme n’a point de port, le temps n’a point de rive ;

Il coule, et nous passons !" 

.............. ..................................................... 

(Alphonse de Lamartine)

***

 “Sunt oameni care au magie, care fac mânia frumoasă, care transformă lacrimile în râs, care îți strâng mâna, care nu uită ziua de naștere, care au arta în ochi, și pe buze.

 Da, sunt oameni care au muzică, care au lumea de schimbat, care au în interiorul lor un spiriduș, care surprind, care te scot la dans.  Sunt oameni care fac dragoste cu tine, cu un mesaj, cu un mi-e dor de tine, cu o soapta, cu un sărut.

 Sunt oameni care-ți fură suspinele și versurile, care îți fac să dispară fricile, care îți sărută rănile, care folosește cântece pentru a-ți spune bună dimineața.

 Sunt oameni rupți, sparți în interior, dar se uită la tine si te fac să zâmbești, fără ca tu să știi.  Sunt oameni care oferă, oferă momente, oferă fotografii care există doar în amintirile tale, oferă dorință, motive și încurajări.

 Sunt oameni care caută coincidențe pentru a le face să pară doar așa.  Sunt oameni care au grija de tine, cu un simplu fel in care ești, care îți trimit flori care nu au nevoie de un răspuns,care te fac sa te pierzi, sa te caute si sa te regăsești in tăcere.

 Sunt oameni care se gândesc la tine, care te iubesc frumos și care te trezesc, ca să poți visa din nou.

 Acei oameni, care nu găsești niciodată cum să le spui mulțumesc, mulțumesc pentru toate acestea...

 Acei oameni care rămân, chiar dacă pleacă, în ceea ce este propria ta poveste.”

Sursa: MERY TURIEL & Bianka Luz

Cu dragoste, 

Dimitria Puchiu

***

 Ce ne învață mitul lui Sisif despre absurditatea existenței?

 

Descoperiți reflecția lui Albert Camus care ne provoacă percepția asupra vieții.

În centrul filosofiei existențialiste se află o imagine puternică și descurajantă: cea a regelui Sisif, condamnat să împingă o piatră uriașă în sus, doar pentru a o vedea rostogolindu-se din nou în jos, repetând această sarcină inutilă pentru eternitate.

Acest mit, preluat din mitologia greacă și revitalizat de filosoful francez Albert Camus în eseul său "Mitul lui Sisif", a devenit un simbol durabil al luptei omului împotriva inutilității și absurdității existenței.

În mitologia greacă, Sisif a fost un rege viclean și sfidător care i-a înșelat pe zei în mai multe rânduri. Viclenia și aroganța sa i-au adus în cele din urmă o pedeapsă eternă impusă de Zeus: trebuia să împingă un bolovan uriaș până în vârful unui deal, pentru ca apoi bolovanul să se rostogolească înapoi în jos, forțându-l să o ia de la capăt, într-un ciclu nesfârșit de efort și eșec.

Albert Camus preia acest mit în eseul său pentru a explora condiția umană într-o lume lipsită de sens inerent. Pentru Camus, lupta lui Sisif reprezintă viața umană: o serie nesfârșită de sarcini repetitive și aparent fără scop într-un univers indiferent. Cu toate acestea, în loc să cedeze nihilismului, Camus găsește în această imagine o oportunitate pentru rebeliune și afirmarea vieții.

Potrivit lui Camus, viața însăși este absurdă, marcată de o deconectare fundamentală între așteptările noastre de sens și indiferența cosmosului. Dar, mai degrabă decât să disperăm în fața acestei absurdități, Camus sugerează că trebuie să o acceptăm și să găsim propria cale de a da sens vieții noastre. Aici se află adevărata forță a lui Sisif: deși sarcina sa este inutilă, Sisif continuă să împingă piatra. În acest act de rezistență, Camus vede un model pentru existența umană.

"Trebuie să ne imaginăm un Sisif fericit", conchide Camus. Această afirmație, deși paradoxală, încapsulează esența gândirii filosofului. 

Fericirea lui Sisif nu provine din speranța de a reuși în sarcina sa, ci din acceptarea deplină a destinului său și din dedicarea față de demersul său, în ciuda inutilității. În această rebeliune conștientă împotriva absurdului, Sisif își găsește libertatea și sensul.

Mitul lui Sisif ne provoacă să reflectăm asupra propriilor noastre vieți: cum facem față repetiției și aparentei lipse de scop a existențelor noastre? Camus ne invită să nu căutăm răspunsuri definitive, ci să găsim curaj și bucurie în actul de a trăi, în efortul continuu și în acceptarea condiției noastre umane.

Astfel, mitul devine o alegorie modernă pentru lupta de zi cu zi a fiecărui individ. Acesta ne reamintește că, deși viața poate părea o serie nesfârșită de suișuri și coborâșuri, atitudinea noastră față de această luptă ne poate transforma percepția asupra realității. Asemenea lui Sisif, putem găsi în efortul în sine o sursă de sens și satisfacție.

În cele din urmă, povestea lui Sisif și interpretarea lui Camus ne oferă o perspectivă profund umană asupra existenței: acceptarea absurdului, rezistența la disperare și găsirea în propria noastră luptă a esenței a ceea ce înseamnă să trăi ești.

- Web

***

 Dacă am ceva în care să-mi ostoiesc dorul și oful ,fug repede și dau năvală în copilărie. 

Cat de binecuvântată am fost Doamne ! 

Abia când am început să mă lovesc și să mă împiedic de greutăți, abia atunci am început să conștientizez pacea copilăriei. 

Bunică mea avea o asemenea sobă pe care o folosea cu vârf și îndesat toată vara .Ațîța focul cu câțiva hlandani ,dădea la o parte cercurile mari de pe plită și scufunda un ceaun unde bolborosea nervos mămăliga. 

O răsturna pe un fund de lemn acoperită cu ștergar aștepta laptele ce-i luase loc în ceaun .

"Du-ti mamî șî mai ie niști șiocălăi sî terminăm mâncarea, c-apăi ați vini cî v-a șî foami "

Vara ,până seara târziu stăteam afară și așteptam cuminți ca bunica să ne pună fiecăruia în castroane de tablă mâncărică de cartofi după care mancam lapte cu mămăligă 

Cocea bunica niște turte pe plită de te lingeți pe degete ,câteodată punea și un strop de dulceață, era Raiul pe pământ. 

Privesc la ai mei nepoți și mă gândesc cât de privați vor fi ei de aceste lucruri 

Ne întoarcem la lucruri simple  dar sănătoase ,oamenii cu dare de mână își fac case stil tradițional, o dată am fost undeva în Botoșani la Capul Câmpului ,am închiriat o cameră la pensiunea respectiva ,proprietarii își făcuse undeva o cameră tradițională, copie fidelă ,aveau și sobă cu acel cuptor și pat unde puteai dormi .Era la fel ca a bunicii ,parfumul și timpurile nu mai erau aceleași. 

Mi-e dor de Tot ,de tot ce m-a format ca om ,ființă cu emoții unice ,mi-e dor de filtru acela prin care am cernut cele bune și cele rele.

Mi-e dor de toți oamenii de atunci ,de iubirea și de vremurile curate .De curățenia timpurilor su de dărnicia lor .

  Sursa  Fincu Carmen