vineri, 26 iulie 2024

***

 👩MINUTUL CU SĂNĂTATE...💚

Producția abundentă de 🍆vinete din iulie și până în toamnă ne dă ocazia să ne bucuram de toate calitățile acestei legume. Gustul de 🍆vanata coapta, complimentat de ceapa tocata fin si acompaniata de o salata de 🍅rosii cu patrunjel, servite pe o felie de paine rumenita pe vatra, se gaseste, pe buna dreptate, in topul celor mai savuroase retete traditionale romanesti...😋

Cu toate astea, exista multiple feluri de a prepara aceasta leguma si, de asemenea, numeroase beneficii pentru sanatate pe care ni le aduce dar si contraindicatii. 

🍆Ce contin vinetele?

Vinetele contin o multime de vitamine si minerale, dar au un continut scazut de grasimi si calorii. Din punct de vedere botanic, ele sunt inrudite cu 🍅rosiile, 🥔cartofii sau ardeiul gras. Acestea mai contin antioxidanti, precum nasunina, care protejeaza organismul de radicalii liberi, antocianine care dau culoarea purpurie a coajei, mangan, potasiu, vitaminele K, C, B6, niacina, cupru sau magneziu.

Beneficiile vinetelor:

🍆Bune pentru silueta...

Pentru toti cei care vor sa-si subtieze sau sa-si mentina silueta, vanata este o alegere excelenta, pentru ca una medie contine doar 35 de calorii. Mai mult, cei care tin cont de indicele glicemic al alimentelor si persoanele afectate de diabet sau aflate la cura de slabire, se vor bucura sa afle ca acest indice are valoarea scazuta de 15 in cazul consumului de vinete. Explicatia vine din faptul ca aceasta leguma contine peste 90% apa si doar 0,15% grasime si 4,5% carbohidrati. In schimb fibrele, care ocupa 2,5% din compozitie, indeplinesc doua roluri importante: protejeaza tractul digestiv, facilitand tranzitul intestinal si prevenind aparitia cancerului de colon, si confera senzatia de satietate. Cu alte cuvinte, te saturi repede, fara sa mananci mult.

🍆Excelente pentru circulatie...

Vinetele sunt bogate in bioflavonoide, substanta care da culoarea mov a cojii si care actioneaza ca un puternic antioxidant al sangelui, cu beneficii auxiliare de a regla tensiunea si a curata depunerile de colesterol din peretii vaselor sangvine. Studiile arata ca un consum regulat de vinete ajuta la dizolvarea cheagurilor de sange din organism, cu conditia ca leguma sa fie proaspata. Vinetele sunt bogate in vitaminele din complexul B, precum niacina, tiamina si acidul patoteic, dar si minerale, cum sunt potasiul, fierul, magneziul.

🍆Sprijina functiile cerebrale...

Vinetele contin fitonutrienti benefici pentru sistemul cognitiv si sanatatea mintala. Aceste substante protejeaza creierul de toxine si imbunatatesc circulatia la nivel cerebral, promovand o mai buna concentrare, memorie si capacitate de analiza.

🍆Scad riscul afectiunilor cardiovasculare...

Vinetele sunt boagte in potasiu, care ajuta la mentinerea unui ritm cardiac normal si stabil. De asemenea, flavonoidele ajuta la reducerea nivelului de colesterol rau din sange, crescand, simultan, nivelul colesterolului bun. Astfel, riscul dezvoltarii de boli cardiovasculare scade.

🍆Cine poate consuma vinete?

🍆Atentie la alergii:

Desi alergia la vinete este o afectiune rar intalnita, trebuie solicitat consultul unui medic specialist in cazul in care suspectezi o astfel de alergie. De asemenea, unele persoane prefera sa evite astfel de legume, deoarece ele ar putea cauza inflamatie in organism.

🍆Efecte adverse:

Nasunina poate duce la o absorbtie deficitara a fierului in corp, astfel incat persoanele cu deficiente sau anemii ar trebui sa nu consume mari cantitati de vinete.

🍆Trebuie evitat consumul de frunze sau tuberculi de vinete deoarece pot produce simptome gastrointestinale, arsuri in gat sau aritmii cardiace. Aceste reactii sunt cauzate de o substanta numita solanina. 

🍆Totusi, vinetele contin o cantitate redusa care nu provoaca neplaceri in conditii normale de consum al acestei legume.

🍆Cum alegem vinetele? 

Alegeti vinetele care sunt ferme la atingere si care nu au pete sau alte semne de deteriorare pe coaja. Legumele trebuie sa aiba luciul specific si o culoare mov inchis intensa. Pe de alta parte, tulpina si capacul vinetelor trebuie sa fie de culoare verde aprins. Sezonul acestei legume este din vara pana in octombrie, insa ele pot fi gasite, cu putin noroc, pe tot parcursul anului.

🍆Vinetele sunt delicioase😋 daca stii cum sa le prepari si ofera organismului o multime de substante nutritive benefice. Incercati si voi retete cu 🍆vinete si bucurati-va de o dieta sanatoasa, plina de vitamine si minerale...😊

***

 👩POVESTE CU TÂLC...😍

A fost odată, doar o dată, demult, tare demult, pe vremea când oamenii știau să vorbească, dar nu știau să se certe, și beau vin doar câte puțin, a fost o țară frumoasă, mândră și bogată, peste care domnea un 👑rege bun și înțelept. Fiecare zi era o sărbătoare și bine mai mergeau toate, iar, dacă totuși apărea un necaz, o supărare sau vreo sfadă, 👑regele și sfetnicii lui știau să-mpartă dreptatea, cârmuind țara cu dragoste și credință.

Dar să nu credeți că era raiul pe pământ, căci toți trăiau cu frică, temându-se nu de ziua de azi, ci de cea de mâine, adică de viitorul lor...

De ce? Păi, iaca de ce: pe cât era 👑regele de bun și de priceput, pe atât era feciorul său de rău și de îndărătnic, cel mai neastâmpărat copil... Dacă ar fi fost vreun concurs de năzbâtii, sigur 👦feciorul regelui ar fi ieșit pe primul loc, că, în rest era ultimul la toate. 👦Nu îi plăcea să învețe, nu-și asculta părinții, iar de muncă, ferească Sfântu’, nici nu vroia să audă. Și nu era zi să nu facă vreo nefăcută. De-asta erau toți îngrijorați, întrebându-se ce-o să  se întâmple când 👑regele nu va mai fi, iar la conducerea țării va veni 👦feciorul nevrednic. Dar cel mai tare se necăjea însuși 👑regele, căci poți avea de toate, dacă nu ai mulțumire de la copilul tău, tot degeaba. Amară îi era inima și numai Dumnezeu știe cât încercase să-și schimbe odrasla: îl pedepsise pentru greșelile sale, dar degeaba, a doua zi o lua de la capăt, îi adusese cai mai buni dascăli și cărturari, dar, ți-ai găsit, decât să-i fi pus în mână o carte, mai bine-i puneai în palmă tăciuni aprinși. Ce învăța dimineața nu ținea minte nici până la amiază. Ce să nu mai lungim vorba, era o ”podoabă” de copil, cum nimeni nu și-ar fi dorit…☹

În fiecare zi 👑regele se ruga Bunului Dumnezeu pentru 👦fiul său, să-i vină mintea la cap și să devină un copil bun și cuminte, sperând ca, poate, chiar s-a petrecut o minune!

Departe, dincolo de văi și lunci și de codrii cei adânci, era, agățat de creasta unui munte, un schit mic, unde viețuia un 😇bătrân sihastru, om bun, bogat în ani, sărac în bani și fără dușmani.

Veneau la el oameni  din tot regatul, să-i ceară un sfat. Unii ziceau că 😇bătrânul călugăr e cel mai înțelept om din întreaga țară, alții erau siguri că e om sfânt, căci multe minuni făceau rugăciunile sale. Bătrânul auzise și el, de la unul de la altul despre necazul 👑regelui și se gândi să-l ajute. Așa că, într-o zi plecă spre palat, mergând încet și apăsat, căci era încărcat 😇moșneagul cu ani, cum e încărcat ariciul cu țepi.

Și mergând pe cale, peste deal și peste vale, ajunse 😇moșul la cetate, unde se așeză pe o bancă din grădina palatului. Nu trecu mult timp și iată-l pe 👦feciorul regelui, chiuind și alergând cu un băț în mână, pe post de paloș, după un biet cățel. 

”Războinicul” îl fugărea de ziceai că e cel mai mare dușman al său, deși câinele nu-i făcuse nimic. Ba mai mult, era speriat și zburlit tot, gata să capituleze, neștiind încotro să o mai apuce, doar, doar, o scăpa cu blana nescărmănată...

😇Călugărul l-a strigat pe 👦băiat și l-a poftit să se așeze lângă el, pe bancă. Patrupedul, zicând pesemne bogdaproste în sinea lui, scăpă în sfârșit de pacoste, zbughind-o pe sub niște tufe. 👦Băiatul, uitându-se lung la bătrânul pe care nu-l mai văzuse, s-a așezat tocmai la celălalt capăt al băncii.

😇– Măi, puiule, al cui ești tu? îl întrebă sihastrul, ca și cum n-ar fi stiut deja cu cine stă de vorbă.

👦– Nu știi cine sunt eu? Sunt fiul regelui. Ia uite ce haine scumpe port!

😇– Aha, deci tu ești! Am auzit multe lucruri despre tine, dar nimica bun. Știi, am venit de departe doar să te văd și să îți spun ceva!

👦Băiatul, curios din fire, se apropie de bătrân, numai ochi și urechi.

😇– Îți plac poveștile?

👦-Îhî! Aprobă cel mic din cap.

😇– Cred și eu că-ți plac, fiindcă nu-i pe lume copil căruia să nu îi placă basmele și poveștile, însă ce îți voi istorisi eu acum sigur nu ai mai auzit.

😇Bătrânul coborâse puțin glasul, așa că băiatul s-a apropiat și mai mult, așteptând cu sufletul la gură să afle despre ce taină e vorba.

– O să-ți spun "Povestea timpului", cum și de ce a lăsat Dumnezeu să se scurgă ⏳timpul, să treacă ceasurile unul după altul fără să le mai putem întoarce.

👦– Da chiar, de ce?

😇– Păi, uite de ce!

La început se zice că lumea era ca și azi, cu oameni mari și copii, cu tineri și bătrâni, cu buni și răi, dar vezi tu, nu exista ⌛timp. Toate rămâneau la fel zi după zi, an după an. Bătrânii erau mereu bătrâni, iar copiii rămâneau pentru totdeauna copii. Nimeni nu se năștea și nimeni nu murea. Și poate că lucrurile ar fi rămas așa până azi, dar s-au schimbat din cauza copiilor…

👦– Din cauza copiilor, păi nu erau ei mulțumiți să rămână mereu copii, să n-aibă altă treabă decât să se joace? întrebă feciorul regelui nedumerit.

😇– Stai să vezi, să te minunezi! Pe vremea aceea, Sfântul Petru umbla pe pământ ca un om simplu, mergând din sat în sat și din cetate în cetate, să vadă cum trăiesc oamenii. Și după ce-a umblat el cât o fi umblat,  s-a dus drept înaintea lui Dumnezeu.

– Petre, de ce ești abătut? Ce ai pe suflet?

– Doamne, mare și frumoasă este lumea pe care ai făcut-o și multe minunății îți bucură inima. Dar tare mă doare sufletul de mila unor oameni, care-s cei mai nefericiți.

– Și care sunt cei mai năpăstuiți oameni de pe pământ, Petre?

– Sunt părinții care au copii răi și nerecunoscători. Ce mulțumire și ce bucurie să aibă, bieții de ei, când odraslele lor le aduc doar griji și tristețe. Așa că, Doamne, eu zic să-i pedepsești cumva pe copiii aceștia.

Atunci Dumnezeu, ascultând rugăciunea Sfântului Petru, căci era dreaptă și cu credință, hotărî să porneacă ⏳timpul. Și din acel moment, toate au început să se schimbe.

– Uite, Petre, zise Domnul, de acum lucrurile nu vor mai fi la fel. Toți copiii, vor crește și când vor ajunge mari, vor avea la rândul lor copii. Așa vor vedea și ei ce înseamnă să ai bucurii sau necazuri de la propriul copil. Abia atunci vor înțelege, când vor fi mari, ce înseamnă să fii părinte și cât de greu e să crești un copil.

– Doamne, cât de bine Te-ai gândit! Dacă un copil rău și neascultător, atunci când va fi mare, va avea un fiu la fel ca el, bine are să fie? Nicidecum! Iar așa ⌛timpul le va rezolva pe toate, întorcându-le pe toate cele bune cu bine, iar pe cele rele după dreptate. Căci nimeni nu va putea păcăli timpul.

😇Terminând de povestit, bătrânul a tăcut. Apoi, uitându-se drept la fiul regelui, îl întrebă:

– Ți-ar plăcea, când vei fi mare, să ai un copil care să-ți semene, să fie așa cum ești tu acum: să mintă și să se ascundă, să nu învețe și să lenevească? Ți-ar fi drag de el? De ce, că doar ar fi la fel ca tine. Ți-ar aduce necazuri și durere, cum îi aduci și tu tatălui tău. În fiecare zi, îi poți face viața mai grea sau mai frumoasă, de tine depinde. Și mai gândește-te că peste câțiva ani, vei fi și tu bărbat în toată firea. Nu ți-ar plăcea să trăiești atunci în înțelegere cu familia, mulțumit și bucuros de copii tăi?

😇Bătrânul s-a ridicat de pe bancă și a plecat încet, înapoi spre schitul său. 

👦Fiul regelui a rămas mut de uimire, gândindu-se câtă dreptate avea călugărul.

În acea seară, pentru prima dată, băiatul s-a rugat Bunului Dumnezeu să devină un copil cuminte, harnic și ascultător. De a doua zi, au văzut toți cum, încet, încet, năzdrăvanul de odinioară devenea un copil de-ți era mai mare dragul. Și de unde altădată era rușinea palatului, ajunse în scurt timp, mândria întregului regat...

Iar peste ani, când 👑regele a trecut la cele veșnice, 👦fiul său i-a urmat la tron, dovedindu-se cel mai vrednic conducător pe care îl avusese țara vreodată. Iar Bunul Dumnezeu l-a răsplătit, dăruindu-i copii frumoși și buni, alături de care a trăit fericit până la adânci și liniș tite bătrâneți...😊

😍Text preluat😍

***

 👩MINUTUL CU SĂNĂTATE...💚

🍑Caisele sunt un desert apreciat, multumita aromei lor caracteristice si gustului dulce acrisor. Consumate in stare cruda, 🍑caisele au o serie de beneficii importante pentru sanatate.

Beneficiile consumului de 🍑caise sunt numeroase si se datoreaza continutului bogat de vitamine, minerale si antioxidanti al acestora. Printre ele se numara intarirea sistemului imunitar, protejarea vederii, imbunatatirea sanatatii pielii si sprijinirea functionarii optime a sistemului digestiv. 🍑Caisele sunt o sursa bogata de antioxidanti, care pot preveni si incetini procesele de imbatranire celulara, reducand riscul de boli cronice precum bolile cardiovasculare, diabetul sau anumite tipuri de cancer.

Fibrele din 🍑caise ajuta la mentinerea sanatatii tractului digestiv si la prevenirea constipatiei. Un singur fruct contine aproximativ 1,5 grame de fibre, ceea ce reprezinta 6% din doza zilnica recomandata. Consumul de 🍑caise poate fi benefic si in procesul de pierdere in greutate, deoarece au un continut scazut de calorii si te pot mentine satul pe perioade mai lungi de timp, evitand astfel tentatia de a consuma gustari nesanatoase intre mese.

🍑Caisele contin o varietate de minerale, precum calciu, potasiu si magneziu, care contribuie la mentinerea sanatatii oaselor si a dintilor. Consumul regulat de 🍑caise poate preveni si reduce riscul de osteoporoza si alte afectiuni ale oaselor.

Proprietatile nutritive si antioxidante ale 🍑caiselor:

🍑Caisele sunt o sursa bogata de vitamine si minerale esentiale, precum vitamina A, vitamina C, vitamina E, potasiu, fier si fibre . Studiile arata ca aceste substante nutritive contribuie la mentinerea sanatatii organismului, prin rolul pe care il joaca in procesele metabolice si de regenerare celulara. Consumul regulat de caise poate ajuta la imbunatatirea sanatatii sistemului cardiovascular, a sanatatii oculare si la prevenirea anumitor tipuri de cancer.

De asemenea, 🍑caisele contin antioxidanti puternici, cum ar fi beta-carotenul, luteina si zeaxantina. Acesti antioxidanti ajuta la protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ si a efectelor negative ale radicalilor liberi. Astfel, consumul de 🍑caise poate contribui la prevenirea imbatranirii premature, a bolilor degenerative si a afectiunilor cronice. Capacitatea antioxidanta puternica a 🍑caiselor este comparabila cu cea a morcovilor si a altor legume bogate in carotenoide.

In plus, 🍑caisele sunt un aliment cu un continut scazut de calorii (aproximativ 50 kcal/100 g) si un indice glicemic redus, ceea ce le face o optiune sanatoasa pentru dietele echilibrate si pentru persoanele cu probleme de greutate sau diabet zaharat. De asemenea, 🍑caisele sunt o sursa buna de fibre dietetice, care ajuta la reglarea tranzitului intestinal, la mentinerea sanatatii sistemului digestiv si la prevenirea constipatiei. Fibrele contribuie, de asemenea, la mentinerea unui nivel sanatos al colesterolului si la scaderea riscului de boli cardiovasculare.

Contraindicatii si precautii in consumul de caise:

🍑Caisele sunt fructe frecvent consumate, atât sub formă proaspătă, cât și în preparate dulci, gemuri, compoturi și așa mai departe. În general, consumul moderat este foarte bine tolerat, dar există și unele situații care recomandă un plus de precauție:

🍑Alergiile la caise: caisele sunt unele dintre cele mai comune fructe care provoaca reactii alergice. Simptomele alergiilor la caise pot include prurit, umflaturi, eruptii cutanate, greata, varsaturi sau chiar dificultati respiratorii. Daca ai antecedente de alergie la alte fructe cu samburi, cum ar fi piersicile sau ciresele, este posibil sa ai si alergie la caise. In acest caz, este recomandat sa eviti consumul de caise si sa consulti un medic alergolog pentru a determina cauza exacta a alergiei si pentru a primi tratamentul adecvat.

🍑Consumul excesiv de caise: caisele sunt bogate in fibre si sorbitol, o substanta care poate avea un efect laxativ. Consumul unor cantitati mari de caise poate provoca probleme digestive, precum balonare, diaree sau dureri abdominale. Consumul de fructe uscate poate fi asociat cu efecte secundare gastrointestinale. Pentru a le evita, se recomanda consumul cu moderatie.

🍑Caisele verzi si samburii de caise: consumul de caise verzi sau de samburi poate fi nesigur din cauza unei substante numite amigdalina, care se transforma in acid cianhidric in organism. Acidul cianhidric este o toxina periculoasa si poate provoca simptome precum ameteli, dureri de cap, greata, varsaturi si chiar moartea in cazul unor doze mari. Prin urmare, se recomanda evitarea consumului de caise necoapte si de samburi de caise, mai ales in cantitati mari. 

🍑Interactiuni medicamentoase: Caisele pot interactiona cu anumite medicamente, cum ar fi anticoagulantele sau medicamentele pentru scaderea tensiunii arteriale. Consumul de caise poate accentua efectul acestor medicamente. Daca iei astfel de medicamente, este important sa discuti cu medicul inainte de a include caisele in dieta ta regulată sau de a consuma caise in cantitati mari. 

Cum sa alegi si sa depozitezi corect caisele?

🍑Pentru a beneficia de toate proprietatile si gustul delicios al caiselor, este esential sa stii cum sa le alegi si sa le depozitezi corect. 

🍑Atunci cand alegi caisele, trebuie sa te asiguri ca acestea sunt bine coapte, au o culoare portocalie intensa si o textura ferma, dar usor moale la atingere. 

🍑Evita caisele cu pete maronii, urme de mucegai sau cele care sunt prea moi si zdrobite.

🍑Caisele proaspete se pot pastra la temperatura camerei, intr-un cos sau un bol, timp de 2-3 zile, pentru a se coace complet. Daca sunt deja coapte si doresti sa le consumi intr-un interval scurt, le poti pastra in frigider, intr-o punga de plastic perforata sau intr-un recipient deschis, timp de 3-5 zile. Intrucat caisele sunt fructe care se coc rapid si se deterioreaza la temperatura ridicata, este important sa le consumi cat mai repede posibil dupa cumparare.

🍑Caisele uscate trebuie pastrate intr-un recipient inchis ermetic, la temperatura camerei si ferite de umiditate, pentru a preveni mucegaiul si alterarea calitatii. Depozitate corect, acestea isi pot mentine proprietatile si gustul timp de cateva luni. 🍑Caisele uscate sunt bogate in antioxidanti si compusi bioactivi care pot preveni unele boli cronice, cum ar fi diabetul si bolile cardiovasculare.

Daca doresti sa pastrezi 🍑caisele pe o perioada mai lunga, le poti congela. Curata si taie 🍑caisele in jumatate, indeparteaza samburii, apoi asaza-le intr-un recipient sau punga de plastic speciala pentru congelator. Acest mod de depozitare iti permite sa te bucuri de 🍑caise timp de 8-12 luni, fara a-si pierde in mare parte din calitatile nutritive.

🍑Caisele pot fi utilizate și ca remedii naturiste impotriva unor probleme de sanatate. Cateva exemple: 

🍑Consumul regulat de caise uscate si inmuiate in apa poate ajuta la ameliorarea constipatiei datorita continutului lor ridicat de fibre si sorbitol. Consumul de caise uscate poate reduce semnificativ timpul de tranzit intestinal si poate imbunatati simptomele de constipatie. Se pot consuma 3-4 caise inmuiate in apa pe stomacul gol dimineata pentru a stimula tranzitul intestinal.

🍑Pulpa de caise poate fi folosita in prepararea mastilor faciale, datorita continutului bogat in vitamine si antioxidanti, care contribuie la hidratarea si regenerarea pielii. Se poate amesteca pulpa de caise cu miere si iaurt pentru a crea o masca revitalizanta, care se aplica pe fata timp de 20 de minute, apoi se clateste cu apa calduta. 

🍑Consumul de caise poate ajuta la intarirea sistemului imunitar, datorita vitaminei C si a altor antioxidanti prezenti in aceste fructe. Un remediu natural poate fi prepararea unui suc de caise, care se consuma zilnic pentru a preveni racelile si gripa.

🍑Caisele sunt o sursa buna de fier si cupru, contribuind la formarea hemoglobinei si prevenind anemia feripriva. Potrivit unui studiu, consumul de caise uscate poate imbunatati nivelul de hemoglobina la femeile gravide. Un remediu simplu este sa se consume caise uscate sau proaspete in mod regulat, pentru a combate deficitul de fier si a imbunatati sanatatea generala.

🍑In concluzie, caisele reprezinta un aliment valoros datorita beneficiilor lor, a proprietatilor nutritive si antioxidante.

😍Text preluat😍

***

 

👩POVESTE CU TÂLC...😍

A fost odată un 👦copil... El avea un ⏰ceas foarte colorat. Pe ceas erau desenate 24 de numere: de la 1 la 24.

👦Copilul nu avea alte jucării în afară de acel ⏰ceas, de aceea îl iubea nespus. Îl plimba peste tot ca pe un căţel, îl strângea în braţe atunci când era frig şi îl lua la culcare în fiecare seară.

În serile lungi de iarnă, copilul îi citea poveşti despre legume şi fructe, iar ⏰ceasul îl asculta. De fiecare dată când auzea o poveste mai frumoasă, ⏰ceasul se lumina ca soarele.

Însă, 👦copilul era tare sărac. De aceea nici nu avea alte jucării în afară de ceas. Pentru că el şi părinţii lui erau săraci, duceau lipsă de multe lucruri... primăvara nu aveau fructe destule, vara nu aveau apă destulă, toamna nu aveau peşte destul şi iarna îi găsea totdeauna fără lemne de foc…

În acel an, iarna venise cu geruri grele, iar crivăţul era mai crud decât oricând. Casa lor era neîncălzită. Părinţii se gândeau ce să facă: nu voiau să li se îmbolnăvească 👦băiatul. Trebuia să aprindă focul în sobă, dar nu aveau nici un lemn... 

Atunci, ce s-au gândit?

👪– Ceasul este din lemn, nu-i aşa? au spus ei. Astfel, ei s-au grăbit şi au băgat repede ⏰ceasul în sobă...

Când a simţit că ⏰ceasul nu era lângă el în pat, 👦copilul a sărit speriat:

– Unde e ceasul meu? a întrebat. Imediat a văzut că în sobă licărea o flacără mică şi a înţeles totul...☹ Disperat, s-a repezit spre sobă şi a deschis-o: înăuntru, focul ardea în jurul ⏰ceasului, mai-mai să îl cuprindă...

👦– Să îmi lăsaţi ceasul în pace! a strigat el supărat.

Atunci, 👪părinţii au înţeles cât de mult îşi iubea el jucăria. Ruşinaţi, ei au scos ⏰ceasul din mijlocul flăcărilor.

Acum, ⏰ceasul era acoperit de fum şi avea numerele arse... 

👦Copilului îi era foarte milă de ⏰ceasul lui:

– Cred că te doare… i-a spus el ceasului printre lacrimi.

Chiar atunci, o lacrimă a căzut pe ⏰ceas şi s-a petrecut ceva minunat: ceasul s-a scuturat o dată şi tot fumul şi cenuşa s-au risipit... Numerele lui erau mai frumoase decât înainte, iar pe fiecare dintre acele numere apăruseră nişte desene frumoase. În centrul cadranului au apărut doi ochi veseli şi o gură care  început să vorbească:

⏰– Ce noroc pe mine să fiu atât de iubit! Până acum, nimeni nu a suferit pentru mine. Sunt chiar fericit! De acum, voi încerca şi eu să fac lucruri bune pentru tine şi pentru părinţii tăi. Aşa a spus ceasul şi cât ai clipi, a scos de după numărul 9 trei 🍏mere:

⏰– Acum, că e dimineaţă, vă voi servi cu fructe. La prânz, vă voi oferi carne de peşte şi ciuperci, iar la cină, un delicios terci de ovăz şi budincă pe săturate!

👪– Ce se întâmplă? au întrebat părinţii curioşi. Nu mică le-a fost mirarea sa audă ceasul vorbind:

⏰– Pentru că sunt atât de iubit, iar copilul vostru are sufletul atât de bun, m-am hotărât să vă dezvălui adevărata mea fire. Vă voi ajuta să vă creşteţi copilul mare, înalt şi sănătos. Tot ce aveţi de făcut este să primiţi ceea ce eu vă ofer, la fiecare masă. Faceţi asta şi veţi avea cel mai bun şi sănătos băiat din câţi sunt pe lume!

De atunci, ⏰ceasul a avut mare grijă de 👦băiat, dar şi de 👪părinţii lui. Făcea cum făcea şi la fiecare oră, mai punea câte ceva sănătos pe masă: un 🥑avocado, nişte 🐟peşte ori 🍄ciuperci, apoi seminţe şi verdeaţă. Seara, nu uita niciodată să umple masa cu budincă sau mămăligă ori alte feluri de mâncare potrivite pentru ora cinei. Apoi, 👦băiatul îi citea poveşti ⏰ceasului, ca întotdeauna...😊

Timpul a trecut, iar 👦băiatul a crescut. Când a venit vremea să aibă şi el familie, nu a uitat de ⏰ceas. L-a luat cu el şi i l-a pus în braţe copilului său alături de toată dragostea din lume...😊

😍Text preluat😍

***

 👩A fost poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea... a fost ✍Vasile Alecsandri...😊

✍Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului 👴Vasile Alecsandri (1792-1854) și al 👵Elenei Alecsandri (născută Cozoni, 1800-1842). 

✍Vasile Alecsandri s-a nascut pe 21 iulie/2 august iar după unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza județului Bacău. A avut un frate, 👦Iancu Alecsandri și o soră, 👧Catinca Alecsandri, căsătorită cu Constantin Rolla, boier și om politic român, militant înfocat pentru Unirea Principatelor Române (1859) și ministru în mai multe rânduri în guvernele Moldovei.

Tatăl acestuia, 👴Vasile Alecsandri (1792-1854) s-a căsătorit în 1816 sau în 1817 cu 👵Elena Cozoni, fiica pitarului Dumitrache din Târgu Ocna. În anul 1818, tatăl poetului s-a ocupat printre altele și cu comerțul cu sare, conducând caravanele de sare de la Târgu Ocna spre râul Prut, pentru export.

✍Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A învatat cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida.

Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul 👴Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și pentru care a scris Chirițele și o mare parte din Cânticelele comice.

În 1834 pleacă la studii la Paris, unde, în octombrie 1835, obţine bacalaureatul în litere.

Va frecveta, apoi, timp de un an (1836-1837), Facultatea de Drept din Paris.

Va reveni în Moldova, unde va participa la toate iniţiativele tovarăşilor săi de generaţie.

Va prelua conducerea teatrului din Iaşi, împreună cu C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu, între anii 1840-1842, devine colaborator la ”Dacia literară” (1840) şi la ”Propăşirea”, din al cărei comitet de redacţie a făcut parte (1844), va fi redactor şi proprietar al revistei "România literară" (1855).

👨Vasile Alecsandri a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova, redactând unul dintre documentele programatice, ”Protestaţie în numele Moldovei, a Omenirei şi a lui Dumnezeu” şi a colaborat la elaborarea programului politic ”Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”.

În anii 1848-1848, se va afla în exil în Franţa.

Va reveni în Moldova şi se va angaja puternic în lupta pentru realizarea Unirii Principatelor Române.

În anul 1857, este ales deputat de Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei, precum şi membru al Comitetului Central al Unirii de la Iaşi, iar în 1858 este ales membru în Adunarea Electivă a Moldovei.

Înfăptuirea Unirii era unul dintre visele sale din tinereţe, pentru care nu se va da în lături de la niciun efort, fie în ţară, fie la Paris, dovedind şi excepţionale calităţi de diplomat.

👨Vasile Alecsandri a fost ministru de Externe în guvernele de la Iaşi conduse de Vasile Sturdza (17 ianuarie – 6 martie 1859), de Ion Ghica (8 martie – 27 aprilie 1859) şi Manolache Costache Epureanu (27 aprilie – 10 noiembrie 1859), apoi şi în guvernul de la Bucureşti condus de Ion Ghica (11 octombrie 1859 – 28 mai 1860).

În perioada februarie – iulie 1859, 👨Vasile Alecsandri, în calitatea sa de ministru de Externe al Moldovei, este trimis în misiune diplomatică pe lângă guvernele Franţei, Angliei şi Piemontului pentru a obţine recunoaşterea dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza în Principatele Române.

Dacă am abordat, mai întâi, latura politică a carierei lui 👨Alecsandri, nu mai puţin importantă este şi cariera sa literară.

Astfel, în anul 1840, 👨Alecsandri va debuta ca prozator cu "Buchetiera de la Florenţa", publicată în paginile "Daciei literare", iar ca dramaturg cu ”Farmazonul din Hârlău”, piesă care va fi jucată pe scena teatrului ieşean la 18 noiembrie 1841.

În perioada Revoluţiei de la 1848, scrie literatură cu un pronunţat caracter militant, piese de teatru şi poezii cu un puternic caracter mobilizator.

În martie 1848, a apărut poezia sa "Către români", mai târziu cu titlul "Deşteptarea României", poezie care a circulat pe foi volante.

De asemenea, o primă versiune a ”Horei Unirii” datează chiar din 1848, aceasta fiind publicată în ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

În 1855 se îndrăgostește de 👱‍♀️Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, născută în noiembrie 1857. S-au 💑căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876, la Mircești.

În anul 1856, pe când era angajat în lupta pentru Unire, 👨Vasile Alecsandri a scris (reluând "Hora Ardealului") "Hora Unirii".

În anii 1852-1853, îi apar, la Iaşi, două culegeri de poezii populare – "Poezii poporale. Balade (Cântece bătrâneşti) adunate şi îndreptate", iar în 1853 volumul de versuri "Doine şi Lăcrimioare".

Alte creaţii literare sunt ciclul ”Pasteluri”, publicat între anii 1868-1869 în "Convorbiri literare", precum şi ciclul ”Ostaşii noştri” (tipărit în volum în 1878).

Dintre piesele scrise de el se remarcă: ”Iorgu de la Sadagura” (1844), ”Iaşii în carnaval” (1845), ”Chiriţa în Iaşi” (1850) şi ”Chiriţa în provincie” (1852), ”Boieri şi ciocoi” (1874), ”Sânziana şi Pepelea” (1883), drama istorică ”Despot-Vodă” (1879, distinsă, în 1881, cu Premiul ”Năsturel-Herescu” al Academiei Române), ”Fântâna Blanduziei” şi ”Ovidiu” (1884) ş.a.

👨Alecsandri s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Literare Române (1866), a fost membru fondator (2 iunie 1867) şi membru de onoare (23 august 1871) al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Secţiunii Literare a Academiei Române (1879-1886).

În 1878 a fost premiat de Societatea pentru Studiul limbilor romanice de la Montpellier pentru ”Cântecul gintei latine”, scris în toamna anului 1877.

👨Vasile Alecsandri a murit la 22 august 1890, la Mirceşti, judeţul Iaşi, în urma unui dublu cancer, la ficat şi plămâni.

A fost înmormântat în curtea 🏡casei sale de la Mirceşti, în locul pe care şi l-a amenajat special în acest scop, numit "şandramaua".

🏡Casa memorială „Vasile Alecsandri” din comuna Mirceşti, aflată în sud-vestul judeţului Iaşi, a fost deschisă publicului în anul 1928, sub egida Academiei Române, iar muzeul memorial a fost inaugurat în iunie 1957.

Clădirea a fost construită în perioada 1861-1867, după planurile poetului 👨Vasile Alecsandri, iar lucrările au fost supravegheate de soţia acestuia, 👱‍♀️Paulina.

Casa cuprindea, iniţial, două camere şi un hol, fiind apoi extinsă cu încă trei încăperi.

În anul 1885, cu 5 ani înainte de plecarea sa, 👨Alecsandri a donat Academiei Române proprietatea de la Mirceşti, însă aceasta va intra în posesia prestigioasei instituţii abia în anul 1914.

Până în 1944, casa rămâne în custodia Academiei Române, fiind vizitată de public.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, construcţia a fost avariată, necesitând reparaţii capitale.

A fost restaurată şi, aşa cum aminteam, în iunie 1957, se redeschide publicului, ca muzeu.

Expoziţia a fost reorganizată în 1987, iar între anii 1991-1993, au avut loc noi lucrări de restaurare a conacului, accesul vizitatorilor fiind deschis începând cu luna septembrie 1993.

👨Vasile Alecsandri a trăit în 🏡casa din Mirceşti până la sfârşitul vieţii, timp de 22 de ani, acesta fiind locul unde a scris cea mai mare parte a operei sale. Tot aici i-a avut musafiri pe mari oameni politici şi de cultură precum Ion Ghica, Costache Negri sau Eudoxiu Hurmuzachi. 👨Alecsandri a fost vizitat şi de compozitorul maghiar Franz Liszt, dar şi de rapsodul Barbu Lăutaru.

La 🏡Casa memorială din Mirceşti avem prilejul de a admira portretul scriitorului realizat de pictorul Constantin Daniel Stahi, biblioteca lui Alecsandri impresionează prin diversitatea titlurilor, care acoperă domenii precum poezie, proză, dramaturgie, folclor, politică. Nu lipsesc referinţele la Societatea „Junimea”, de care poetul era apropiat.

Fotografiile actorilor reînvie faimoasele Chiriţe jucate pe scenele teatrelor, cutia cupei de la Montpellier aminteşte de recunoaşterea internaţională a creaţiei poetului („Cântecul gintei latine”), volumul „Ostaşii noştri”, tradus în limba germană de Regina Elisabeta, este semnul implicării în viaţa politică a bardului de la Mirceşti, dar şi al aprecierii de care se bucura în cadrul Casei Regale a României, în timp ce cufărul de călătorie, decoraţiile şi bicornul din catifea ilustrează activitatea diplomatului 👨Vasile Alecsandri.

🏡Tot aici sunt prezentate documente legate de Revoluţia de la 1848, ediţii rare ale operelor semnate de 👨Alecsandri, obiecte de mobilier originale, tablouri în ulei, stampe, fotografii de familie, manuscrise în original şi fotocopiate, scrisori.

În parcul din apropierea 🏡casei de la Mirceşti, se află un mausoleu ridicat, în anul 1928, prin grija Academiei Române. Construcţia a fost realizată după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budeşti şi este pictată de Paul Molda.

Aici se află rămăşiţele pământeşti ale lui 👨Vasile Alecsandri şi ale soţiei sale, alături de cele ale părinţilor scriitorului, Elena şi Vasile Alecsandri Vornicul. Pe un semicerc de marmură aflat deasupra intrării, se află o placă de marmură cu următoarea inscripţie cu litere de bronz: „Marelui poet al Neamului – Vasile Alecsandri 1821-1890 – Naţiunea recunoscătoare”…

👨Alecsandri a compus numeroase versuri despre conacul şi natura de la Mirceşti. Spre exemplu, poezia "Serile de la Mirceşti" începe astfel: 

✍"Perdelele-s lăsate şi lampele aprinse; /În sobă arde focul, tovarăş mângăios, /Şi cadrele-aurite, ce de păreţi sunt prinse, /Sub palidă lumină, apar misterios".

În prezent, Teatrul Naţional din Iaşi îi poartă numele – Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri".

***

 

POVESTEA UNEI ÎNTÂLNIRI MEMORABILE - FRANZ LISZT și BARBU LĂUTARU


Barbu Lăutaru (pe numele adevărat Vasile Barbu, n.~1780 - d.  18 august 1858) a fost un celebru cântăreț și cobzar din Moldova și starostele lăutarilor moldoveni timp de mai bine de 45 de ani. Contemporanii săi îl caracterizau ca fiind un lăutar fără egal, Vasile Alecsandri l-a imortalizat într-o piesă de teatru, Matei Millo i-a dus mai departe chipul și cântecele interpretând rolul “Barbu Lăutaru” pe scena Teatrului Național din Iași, Franz Liszt i-a recunoscut geniul. 

Astfel am ajuns își la subiectul articolului: o relatare din presa vremii despre o întâlnire dintre doi mari maeștri ai muzicii, Franz Liszt și Barbu Lăutaru. Este povestea unei confruntări artistice emoționante între cei doi mari muzicieni – primul un mare compozitor și virtuoz, reprezentat al muzicii culte, iar cel de al doilea un geniu al muzicii lăutărești românești. Întâlnirea a avut loc în anul 1847, în timpul unui turneu pe care marele pianist îl făcea în Moldova. Relatarea acestei întâlniri a fost consemnată de T. Burada în articolul “Cronica muzicală a orașului Iași”, publicat în revistele “Convorbiri Literare” (numărul din 1 martie 1888) și “România Liberă” (numărul din 12 - 13 martie 1888).


 CONCERTUL TARAFULUI CONDUS DE BARBU LĂUTARUL

“După acestea Liszt fiind invitat seara la boierul Alecu Balș, acesta chemă și taraful de lăutari al lui Barbu, spre a arăta lui Liszt ce soi de musică era obicinuit în Moldova. În ziarul francez “La vie Parisienne” sub direcția lui Marcelin, Paris 1874, nr. 48 din 28 Noembrie, găsim următoarea descriere interesantă despre impresia pe care taraful lui Barbu Lăutarul o făcu asupra marelui musicant: 

Aceștia erau țiganii din Iași și căpetenia lor se numea Barbu Lăutarul. Toți purtau anterie mari strânse la piept, legate cu brâie, cu căciuli de piele de miel și opinci. Pletele lor lungi și groase le cădeau pe umere; căpetenia lor Barbu era bătrân, barba sa căruntă împletită în două cădea până la piept și sub căciula ce acoperea fruntea sa se vedeau strălucind ochii săi plini de inteligență și când intrară în casă, toți puseră mâna la piept și se închinară până la pământ; li se dădu apoi șampanie.

Alecsandri dădu semnalul, și Barbu întorcându-se la taraful său, făcu semn cu degetul și o stranie armonie isbucni în sala cea mare și răsunătoare. Instrumentele lăutarilor se compuneau din o violină, un nai, o cobză, un instrument cu coarde pentru acompaniament care seamănă totdeodată și cu mandolina. Barbu puse să se cânte un marș național, după aceia boierii entusiasmați aruncau galbenii în paharul său zicându-i:

- Bea Barbule, bea! Și bătrânul lăutar înghițea totodată și galbenii și vinul, căutând a ținea în gura sa galbenii, cei scotea apoi, după ce'i săruta cu sfințenie.

- Ascultă, Barbule, îi zise Neculae Sturza, cântă-ne. 

Barbu se închină până la pământ și taraful începu a cânta: "Tu îmi ziceai odată”, un cântec lin, melancolic și cam sălbatic, necontenit în ton minor, și pe care lăutarii îl cântau cu un accent particular și propriu modului lor de executare. Cei doi lăutari însărcinați eu acompaniamentul cântau singuri bătând coardele cobzelor cu o peniță, acele dulci cuvinte ale romanței atât de cunoscute în România, ce începe astfel: "Tu-mi ziceai odată...». 

Apoi după cântec, sub avântul unui entusiasm cu totul artistic, Barbu se cufundă într’un cântec țigănesc, într’adevăr minunat. Liszt asculta și nu zicea nimic. Sub influența acestei scene mărețe, ce avea înaintea ochilor săi, el asculta cu sfințenie pe acești artiști ambulanți care nici nu știau ce este musica și care o gâcesc. Este cu neputință de-a se descrie cu câtă simțire și isbucnire trăgeau cu arcușul; notele ascuțite ale naiului acopereau aria gravă, și cântecul larg făcând să reiasă plângerea sa răgușită și stridentă. În musica aceasta sunt țipete de mâhnire, isbucniri nebune, melancolice, ale pustietăților, cântecul este susținut de un acompaniament monoton al cobzei și înfrumusețat din timp în timp prin câte o frază cântată, o singura frază, care se oprește deodată, și revine la oarecare interval, spre a arunca în această stranie musică, sălbaticul ei tip.

Liszt asculta mereu, rezemat pe un scaun de stejar, mânca cu ochii pe lăutari. Și uneori nervii lui simțeau sguduituri care se oglindeau pe fața sa cea iscusită. Când ultimul acord se auzi, el își apucă mâinile și pieptul său apăsat avu un suspin de ușurare.

- Ah! cât e de frumos! - zise el.

Toți boierii bătură din palme, Liszt luă din buzunarul său un pumn de galbeni și turnându-i în paharul lăutarului îi zise:

- Să bem amândoi, lăutarule!"


CONCERTUL LA CLAVIR AL MAESTRULUI FRANZ LISZ

"Amândoi ciocniră paharele. Liszt era atât de impresionat încât tremura când deșerta pe al său. În fundul sălii boierii deprinși cu aceste curioase melodii, vorbeau între dânșii, punând după fiecare bucată câțiva galbeni în paharul minunatului lăutar. După câteva momente Liszt se sculă și îndreptându-se către lăutar, îi zise :

- Barbule, m'ai făcut să cunosc musica ta; am să te fac să cunoști pe a mea.

Bătrânul lăutar, drept răspuns, puse mâinile la piept și se înclină până la pământ. Liszt se puse la clavir în mijlocul unei tăceri ce se făcu deodată. Lăutarul cu scripca în mână, asculta cu luare aminte, fără a pierde din vedere pe tainicul musicant.

Liszt începu cu un preludiu, apoi sub îmboldirea inspirației lui extraordinare, și a  încordării nervilor săi, improviză un marș unguresc a cărui cântec larg și melodios domina mereu în mijlocul arpegiilor, trilurilor și greutăților înspăimântătoare cu care împodobea cântecul său. Apoi însuflețindu-se, îmbătat de melodie, cu fața sa galbenă caracteristică și cu capul dat înapoi, cu ochii pe jumătate închiși, mergea de la un capăt al clavirului la celălalt, făcea să curgă din degetele sale o ploaie de mărgăritare care veneau cu încetul să se contopească în întâiul motiv; degetele sale cu o repeziciune de necrezut alergau pe clavir, făcând să se audă notele metalice, spre a reveni mereu la acel cântec de la început, mare, magistral și trist ca un cântec de organ. Era în adevăr prea frumos. Niciodată Liszt nu se urcase la o așa înălțime; boierii ascultau fără a pricepe ceva, lăutarul însă pricepea; mânca cu ochii pe cel ce cânta, nu pierdea nici o notă și fisionomia sa era straniu mișcată, în tot timpul acestei strălucite improvizații. Liszt se sculă în mijlocul aplauselor frenetice ale adunării. Barbu Lăutaru se duse drept la dânsul și dându-i la rândul său un pahar cu șampanie, îi zise românește:

- La rândul meu stăpâne te rog să bei.

Paharele se ciocniră din nou.

- Barbule lăutar, îi zise Liszt, ce zici de această melodie ?

- E așa de frumoasă stăpâne, îi răspunse bătrânul lăutar, că, dacă-mi dai voie, am să încerc să și-o cânt și eu.

Liszt zâmbi cu un aer de neîncredere, făcând semn cu capul că primește. Lăutarul se întoarse către taraful său și după ce puse scripca la gât începu a cânta marșul unguresc.

 

"DUMNEZEU TE-A FĂCUT ARTIST ȘI TU EȘTI MAI MARE DECÂT MINE!”


Nimic nu fu uitat, nici trilurile, nici arpegiile, nici variațiunile cu notele repețite, nici acele adorabile treceri din semiton în semiton, care-i sunt atât de obișnuite pentru a reveni la întâiul său motiv. Barbu Lăutaru cânta cu amănunțime pe scripca sa toată improvisațiunea pianistului, ce asculta înspăimântat opera ce cu un moment mai înainte o cântase pe clavir pentru întâia dată și pe care poate o și uitase.

Taraful său îl urma cu precisiune, observând nuanțele și uitându-se drept la Barbu carele mergea cu cântecul înainte, străpungând inima lui Liszt. Când se sfârși cântecul, Liszt se sculă deodată și mergând drept la bătrânul Barbu, îl sărută călduros, apoi luând după vechiul obicei paharul cu șampanie, îl întinse, zicându'i:

 - Bea Barbule Lăutar, stăpânul meu, bea, căci Dumnezeu te-a făcut artist și tu ești mai mare decât mine!”.

 

Sursa:

 

- articolul “Cronica muzicală a orașului Iași” – semnat T. Burada – preluat din “România liberă” - numerele din 12 martie 1888 și 13 martie 1888 - citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

***

 

Povestea poeziei lui Cincinat Pavelescu  “Îți mai aduci aminte, Doamnă?”


“Eram student în drept la Paris, acum treizeci de ani. Tânăr, încrezător și plin de speranțe, îmi purtam poezia prin saloane, cucerind cu câte un madrigal ori serenadă, răsfățat de prieteni și iubit de femei.

 

Într’un sfârșit de toamnă, o minunată zi parisiană cu irizări albastre peste cupole, poduri și turle de biserici, am pornit să-mi plimb nostalgia în minunea parcului dela Versailles. Căutam prilej de inspirație pentru un poem ce mă frământa de mult.

 

Mă așezai pe o bancă. Începuse să se intunece. Deodată apăru, venind încet din zare pe alee, o siluetă femenină, grațioasă, cu pasul moale, fără de cadență. S’a apropiat și dând ușor din cap m’a întrebat dacă se poate așeza pe aceiaș bancă. Apariția ei neașteptată mă tulburase adânc. Era frumoasă, foarte tânără. O rază de soare întârziată pe fruntea-i albă dădea părului auriu reflexe de cenușă iar ochilor albaștri licăriri de mare. Ea, cea dintâi, a rupt tăcerea. Avea accentul francezilor meridionali.

 

– Sunteți parisian?

– Nu, mademoiselle. Mă aflu la Paris doar pentru studii de drept. Sunt totodată un modest poet. Am venit la Versailles ispitit de acest sfârșit de toamnă, cu frunze moarte și alei singuratece.

– Atunci sunteți de undeva din provincie?

– Nu, domnișoară. Cu mult mai departe.

– Străin?

– Da.

– Din ce țară?

– Din România.

– Ești român, domnule? izbucni „franțuzoaica” în cea mai perfecta românească, ridicându-se de pe bancă, parcă înpinsă de un resort.

– Dar este imposibil! Și eu sunt tot româncă, domnule, studentă în litere la Sorbona.

 

Am rămas încremenit. Întâmplarea era într’adevăr extraordinară. În pustiul parcului de lângă Paris, să se întâlnească într’un sfârșit de toamnă doi oameni, singurii vizitatori rătăciți la întâmplare dintre milioanele de vizitatori ai Parisului și aceștia să fie amândoi români. Pe vremea aceia compatrioții din Franța se puteau număra pe degete.

 

Înserarea ne surprinse pe aceiaș bancă, vorbind ca niște prieteni vechi. Sunt însă sigur că gândurile noastre se încrucișau în vâltoarea acelorași ispite. Sunt sigur că dorințe nemărturisite își făceau loc în mintea ei de fată, ca și în mintea mea năvalnică, tinerească.

 

Apoi complice ne era și noaptea, singurătatea, întâmplarea. Răsărise luna și lumina-i argintie se reflecta misterios pe oglinda lacului ce tremura la fiecare frunză căzută. Am încercat să-i cuprind mâna. Nu s’a împotrivit. M’a lăsat câteva clipe să o mângâi. Era caldă și mătăsoasă. S’a ridicat deodată de pe bancă, spunându-mi hotărât:

 

– E foarte târziu și mă asteaptă gazda.

– Ai dreptate. Să plecăm.

 

După o oră trenul ne depunea în gara Parisului.

 

– Când te mai văd? o întrebai plin de speranțe.

– Lăsăm întâmplarea să decidă. Astfel cum a făcut minunea de a te găsi în parcul dela Versailles, sunt sigură că te voiu întâlni într’o bună zi și pe străzile Cartierului Latin, pe scările facultății, ori la galeria vreunui teatru.

 

Avea dreptate. Era mai romantică viziunea ei decât dorința mea acuta, nerăbdătoare.

 

Trecură zile, trecurtă luni întregi, și nu am mai văzut-o. Glasul ei grav și cald mă obseda. Mă urmărea lumina ochilor ei albaștri și fruntea de vis. Zădarnic îmi alerga privirea pe bulevarde, prin stații de tramvai și parcuri, zădarnic cercetam figurile trecătorilor grăbiți. Aminitirea ei mă ispitea ca o muzică tulburătoare, ca o simfonie neterminată. Dar în zadar. Fata din grădina Versailles-ului dispăruse pentru totdeauna…

 

La capătul celor trei ani de studii, cu diploma de licență în buzunar, o porneam înapoi către țară.

 

Numit în magistratură într’o comună din județul Muscel, am fost promovat după aceia judecător de ocol la Constanța și, mai târziu, procuror la Buzău. Trecuseră douăzeci de ani dela venirea în țară.

 

Tinerețea rămăsese în urmă, departe. Părul la tâmple încărunțise, iar chelia strălucea întocmai ca acum. Studentul de odinioară devenise domnul rotofei de astăzi, cu monoclu, baston și pretenții.

 

Într’o seară m’am pomenit invitat pe neașteptate în casa administratorului financiar împreună cu câțiva colegi de tribunal. Lume multă, lumină, dans, veselie.

 

În mijlocul tumultului, auzul îmi fu atras de un glas ce îmi părea familiar. Erau niște noi veniți, salutându-se cu gazda.

 

M’am întors curios să-i văd. Un colonel cu soția. S’au făcut prezentările.

– Procurorul Cincinat Pavelescu.

– Doamna și Domnul Colonel M.

 

Doamna păli subit, lăsând să-i scape o ușoara exclamație de surpriză. Vădit tulburată, în neputința de a se stăpâni, cu fața îmbujorată de emoție, m’a întrebat în franțuzește:

 

– Nu mă recunoști? Oare părul cărunt și ochelarii să mă fi schimbat atât de mult în douăzeci de ani?

 

Adresându-se soțului, îi spuse ascuzându-și cu greu neliniștea:

 

– Știi… îți amintești că ți-am mărturisit… despre întâmplarea aceia atât de bizară dela Versailles. Este domnul… este personajul de care îți povesteam…

 

Colonelul a surâs binevoitor și s’a depărtat discret, lăsându-mă în tovărășia doamnei. Ne-am privit îndelung, mișcați, învinși de povara celei mai grele amintiri: tinerețea.

 

Îmbătrânisem amândoi. Apoi, cu liniștea glasului moale, acelaș ca și pe vremea când îl ascultam înfiorat în înserarea albastră a parcului dela Versailles, mi-a povestit în fraza întretăiate, simple, existența ei de atunci și până acum. Ducea viață liniștită, având trei copii, un soț bun și devotat. Băiatul cel mai mare era student, precum fusesem și noi odinioară, când ne-am cunoscut.

 

Cu păr cărunt, cu fața încă frumoasă, dar lipsită de strălucirea de altă dată, părea o mică burgheză resemnată, privind viața prin lentila ochelarilor, figură episodică desprinsă din romanele cu subiecte provinciale.

 

Când a sfârșit de povestit, boabe mari de lacrimi i se rostogoleau pe obraji. I-am strâns mâinile, am vrut să-i vorbesc, dar nodul din gât nu m’a lăsat să-i spun tot ce gândeam.

 

S’a dus apoi senină, ca după spovedanie, să-și regăsească soțul. M-am strecurat nevăzut de nimeni și am ieșit în stradă. Eram tulburat și aerul nopții îmi făcea bine.

 

Ajuns acasă, în singurătate, am luat condeiul scriind în amintirea celei din parcul dela Versailles, răscolitorul vers al unei tinereți apuse, aceasta superba poezie :

 

Îți mai aduci aminte, Doamnă?

Era târziu și era toamnă

Și frunzele se’nfiorau

Și tremurau în vântul serii

…………………………

Ți-aduci aminte și de seara

Cu-amurgu’acela violet,

Când toamna-și acorda încet

Pe frunza-i galbenă, chitara.

Pe lac ce’n lună s’argintase

Încet o lebădă trecea

Și pata-i albă se pierdea

În noaptea care se lăsase.

………………………….

Era târziu și era toamnă …

Îți mai aduci aminte, Doamnă?”


La cimitirul Bellu, pe soclul bustului ce împodobește mormântul lui Cincinat Pavelescu, prietenii lui au pus să se graveze în piatră întrebarea unui singur vers atât de drag Maestrului:

„Îți mai aduci aminte, Doamnă?”

#preluat

Personalitatea MEA, personalitatea Ziaja

 Cred că de la vârste fragede am fost un copil "cu personalitate". O fi fost zodia? O fi fost temperamentul, un temperament mai ap...