***

 Acum vreo 40-50 de ani, majoritatea dintre noi ne spălam pe cap la lighean, beam ceai de tei la micul dejun, cules și uscat de noi înșine, și mâncam pâine cu margarină. La prânz, ciorbă cu orice era ea — și ne ținea de foame, iar seara lapte fiert în ceaunul de la mămăligă. Portocale doar de Crăciun și ca pachet la școală, un măr sau ou ochi între două felii de pâine și gata sandwich-ul!

Vacanța de vară era la bunici, la țară, unde ajutam la cules și curățat porumb, la scos fasolea de pe păstaie, la dat de mâncare la porci și găini, cu bunicii, și mâncam în curte la umbră, cu muștele roind în jurul capului!

Umblam cu o singură pereche de ghete toată iarna și ne îmbrăcam din piață.

Mâncam gogoșile făcute de bunici.

Noaptea, după ce adormeau părinții, furam cornulețele cu gem sau cozonacii care erau pregătiți pentru zilele de sărbătoare.

Duminica mergeam toți la biserică să ne împărtășim! Bâlciul era cea mai mare "fiestă" din acele timpuri.

"Distracția" noastră în timpul liber însemna joaca pe uliță, cu frunzele ținând loc de bani; seturi de cești din plastic, imaginându-ne că e cafea; țară-țară, vrem ostași; coarda... Doamne, ce copilărie am avut!

Acum, la sfârșit de 2023, nu mâncăm ardei umpluți seara, pentru că au orez și-s carbohidrați!

Viața trece pe lângă noi, visând la vacanțe în Malibu, Tenerife, Dubai și ore extra de mers la sală sau stat pe Facebook! Ne declarăm iubirea pe Facebook, iar în realitate, abia ne băgăm în seamă...

Toți suntem corecți, deștepți si frumoși, iar live-urile sunt la modă! Copiii din ziua de azi nu vor avea niciodată amintirile noastre!

— Copilărie, iartă-mă c-am vrut să fiu om mare!

     Cei care am trăit acele vremuri, avem ce povesti. Asa ne-a fost copilăria și tare frumoasa a fost, cu toate lipsurile  ei... 💗🌼

***

 De la un cardiac, cordial 

                  de ADRIAN PĂUNESCU 

De-aicea, de pe patul de spital,

Pe care mă găsesc de vreme lungă,

Consider că e-un gest profund moral

Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,

Din maxima profesorului grijă,

În jurul obositei mele inimi

Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,

Cu cine ştie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind

Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,

Păziţi-vă şi inima, şi gândul,

De nu doriţi să vină anii grei,

Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,

De-a dreptul cardiac, precum se ştie,

Recunoscând că patul de spital

Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,

Eu însumi sunt mai omenos în toate,

Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani

Şi ţării mele minima dreptate!

Cum ne-a schimbat tehnologia călătoriile în străinătate?

 Ador să călătoresc, chiar dacă de ceva timp nu am mai reușit să călătoresc fizic, ci doar cu imaginația. Și mi-aș dori să pot călători, chiar dacă doar pentru că orice călătorie este o experiență unică în sine, contribuind mult la lărgirea orizontului de cunoaștere și la stabilirea multor relații interumane trainice.

În ceea ce privește călătoriile, mă consider încă parțial de modă veche. Prefer să mă documentez în prealabil asupra locurilor pe care este posibil să le vizitez, oamenilor pe care este posibil să-i întâlnesc, cel puțin în linii largi. Încerc să citesc cărți, articole din reviste, tot felul de materiale documentare înainte de a ajunge la fața locului, tocmai pentru a-mi forma o impresie generală cât de cât clară. Desigur, documentarea continuă și la fața locului.

Un avantaj major, mai ales dacă călătoriile se fac în afara țării de origine, ar putea fi cunoașterea uneia sau a mai multor limbi de circulație internațională. Mulți dintre noi au învâțat cândva limbi străine în școală, mai mult sau mai puțin. Unii continuă acest studiu mai toată viața dacă sunt pasionați sau nevoiți să o facă, dar din păcate puțini ajung la performanța de a se înțelege cu ușurință cu localnicii din țările vizitate.

Pornind de la acest aspect, o utilitate deosebită atunci când călătorești în țări străine îl au dispozitivele mobile de traducere, un așa numit translator instantaneu, de tipul Vasco Translator V4, care ușurează mult comunicarea atunci când cunoașterea unei limbi de ciirculație internaționale nu este punctul forte al turistului.

Dar cum funcționează Vasco Translator V4?

• în cazul comunicării verbale/orale, se poate activa comanda vocală, care ajută la recunoașterea limbii vorbite de interlocutor, traducând aproape instantaneu fraza/frazele rostite 
• în cazul traduceii documentelor, traducerea se face pornind de la fotografia documentului respectiv, pe baza căreia se face și se afișează imediat traducerea textului scris respectiv.
• funcția MultiTalk este utilă într-o cameră de chat în care sunt vorbitori de diverse limbi, funcșia traducând toate mesajele primite și trimise.

Deși nu sunt adepta totală a folosirii unui astfel de dispozitiv, preferând să mă bazez (și!) pe cunoașterea și utilizarea uneia sau a mai multor limbi de circulație internațională, recunosc că un astfel de dispozitiv asigură o comunicare cu mult mai rapidă și mai comodă atunci când siguranța în conversație nu este tocmai un punct forte sau când chiar este nevoie de o comunicare rapidă în limba străină respectivă sau atunci când chiar nu cunoaștem suficient sau aproape deloc limba locuitorilor din zona respectivă.

În plus, un asemenea dispozitiv poate asigura traducerea din și în peste 100 de limbi, putând fi folosit în peste 200 de țări. Și chiar dacă nu suntem convinși că o ”mașinărie” nu poate atinge performanțele minții umane, putem admite că nu suntem, oricare dintre noi, acele genii capabile să se descurce satisfăcător în zeci și zeci de limbi și dialecte de pe tot cuprinsul lumii și încă foarte rapid.

Sigur că nu voi renunța la metodele clasice de documentare și comunicare, mai ales când timpul nu este extrem de presant, dar trebuie să recunosc că tehnologia, folosităinteligent, te scoate din încurcătură la nevoie.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

Lecția lui Napoleon – Fiecare dintre noi poate face istorie

 Îmi aduc mereu aminte de anii copilăriei, adolescenţei şi ai primei tinereţi când (încă!) mai aveam timp de hobby-uri: lectură, filme, muzică, lucru manual, lungi plimbări în natură... Aveam ceva mai mult timp sao, poate, mult mai plauzibil, era o mai bună gestionare a timpului. 

Mai întotdeauna filmul, literatura și muzica s-au îmbinat armonios în preocupările mele de timp liber. Adesea vedeam un film pentru că citisem cartea care era ecranizată. Sau citeam cartea după ce văzusemgizat  deja filmul/serialul - ecranizare. Ascultam muzica din coloana sonoră a unuia sau altuia dintre filme în diverse versiuni de interpretare. Și uite-așa timpul liber era umplut în mod creativ și plăcut.

După un timp destul de lung în care aceste preocupări aproape că au fost (aparent!) uitate, m-am hotărât să revin la vechile năravuri... pardon, hobby-uri. Am început să (re)citesc vechile cărți, am început să achiziționez noi apariții editoriale pe care le mai și citesc când prind ceva timp liber. Și, ceva mai timid, dar sigur, încerc să ”vânez” premierele cinematografice atunci când încerc să fac pauză la vizionarea filmelor și serialelor de televiziune.

Și uite că data de 24 noiembrie se apropie cu pași siguri și repezi. Nu că ar fi o zi deosebită, un eveniment special, dar se lansează în cinematografe un film nou, poate candidat la premiile Oscar: Napoleon, un film istoric și biografic regizat de Ridley Scott și având în rolurile principale pe Joaquin Phoenix și Vanessa Kirby.Filmul, realizat după un scenariu de David Scarpa, prezintă ascensiunea și decăderea împăratului, precum și viața sa sentimentală, prin prisma relației sale cu Josephine.

De ce aș vrea mult să văd acest film, poate nu doar o singură dată?

• Dincolo de faptul că sunt un cinefil înrăit cel puțin în unele momente, mărturisesc că îmi plac în mod deosebit filmele istorice și biografice.
• Am remarcat de o bună bucată de timp pe Joaquin Phoenix ca pe un actor talentat, inteligent, extrem de complex și l-am plasat pe unul dintre primele locuri în lista mea de actori favoriți.
• Mă fascinează de foarte mult timp personalitatea lui Napoleon din multe puncte de vedere și aș vrea să cunosc și fațetele sale ilustrate prin intermediul acestui film

Plecând de la acest ultim aspect aș vrea să vă mărturisesc încă ceva. Sau mai bine spus să dezvolt subiectul ceva mai mult,..

Mai întotdeauna când citesc o carte parcă nu o citesc, ci parcă aș viziona un film bazat pe firul poveștii din carte. Iar când vizionez un film adesea îmi imaginez că aș citi o carte ce parcurge subiectul și acțiunea filmului. Și totodată intru în lumea fantastică a filmului/cărții și trăiesc din plin tot ce este ilustrat acolo în dinamică. Totul începe să îmi parî real, chiar dacă știu că este doar sau aproape doar o fantezie, și ajung să îmi doresc măcar să mă identific cu personajele, cel puțin cu personajele principale, să încerc să fiu ca ei, să gândesc ca ei, să acționez ca ei... Ce mai, eroii să-mi fie ca o lecție de viață.

La fel este cazul și cu Napoleon, fie că este vorba despre personalitatea istorică sau eroul de carte și film, tocmai pentru că este o lecție de viață în sine. Personalitate complexă, extrem de inteligent și ambițios, din ofițer în artilerie a devenit mareșal și apoi împărat.A condus un imperiu, a străbatut lumea, a învins și a decăzut. Iubit sau urât, Napoleon Bonaparte a schimbat, incontestabil, cursul istoriei și rămâne un reper pentru liderii politici și strategii militari. Nu degeaba spunea că fiecare soldat poartă în raniță bastonul de mareșal.

Uneori visam că aș vrea să fiu un Napoleon al zilelor noastre. Nu pentru că l-am privit ca pe un erou, ci ca pe o personalitate puternică, ca pe un om inteligent și ambițios, care a luptat mereu să urce cât mai sus, să-și depășească mereu și din ce în ce mai mult condiția, să nu se lase doborât de obstacole și greutăți, fie că a fost susținut, fie că a fost trădat. Și chiar dacă a sfârșit ca prizonier, tocmai pentru că, poate, doar așa putea fi oprit din lupta sa pentru a urca pe treptele puterii, a rămas mereu în istorie ca un strateg genial, un împărat controversat, un bărbat capricios care era conștient de propria sa forță. În istorie nu a rămas ca un învins, ci ca un bărbat care a marcat lumea politică și militară...

Fiecare dintre noi poate fi un Napoleon în domeniul său de activitate: să schimbe strategii și moduri de gândire, să conducă echipe mari de oameni de acțiune, să schimbe lumea cu adevărat și, mult mai important, să se schimbe pe sine însuși pentru a-și schimba condiția și de a ajunge acolo unde își dorește cu adevărat.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

***

 💥💥💥🇪 🇸 CINE A FOST CAMPIONUL CID? | Războinicul care a creat o legendă

Pe meleagurile Peninsulei Iberice, unde luptele dintre mauri și creștini au modelat istoria, au apărut o figură legendară al cărei nume va răsuna de-a lungul secolelor: Rodrigo Diaz de Vivar, cunoscut sub numele de El Cid Campeador. Povestea lui este un amalgam de realitate și legendă, o tapiserie de curaj, onoare și cucerire care încă inspiră admirație și astăzi.

Născut în jurul anului 1043 în Vivar, lângă Burgos, Rodrigo a fost crescut într-o lume marcată de coexistența creștinilor, musulmanilor și evreilor și de războaiele constante de recucerire. Încă de mic, a dat dovadă de abilități excepționale în arta războiului, făcându-și o reputație de lider militar de dexteritate și curaj de neegalat. Porecla sa, „Campeador”, însemnând „bătător” în limba spaniolă veche, i-a fost acordată pentru abilitățile sale pe câmpul de luptă, în timp ce „El Cid”, derivat din araba „sidi”, adică Domnul, reflecta respectul pe care chiar și dușmanii săi îl aveau pentru el.

Istoria El Cid este marcată de relația sa complexă cu regele Alfonso al VI-lea al Leonului și Castiliei. În ciuda faptului că inițial a fost un vasal loial regelui, el a fost exilat de două ori din cauza intrigilor curții și a dezacordurilor politice. În timpul exilului său, El Cid a devenit mercenar, oferindu-și serviciile diferitelor lorzi, inclusiv musulmanilor, o decizie pragmatică care i-a demonstrat capacitatea de a naviga într-o lume divizată de rivalități religioase și politice intense.

Cea mai memorabilă ispravă a sa a fost cucerirea Valenciei în 1094. Luptând atât împotriva creștinilor rebele, cât și a forțelor musulmane, El Cid a reușit să cucerească și să întrețină orașul, stabilindu-l ca un bastion al coexistenței pașnice între diferite culturi și reli Valencia, sub guvernul său, a înflorit ca centru de comerț și cultură, iar El Cid a rămas neînvins în apărarea sa până la moartea sa în 1099.

Legenda lui El Cid a fost imortalizată în „El Cantar de Mio Cid”, un poem epic scris după moartea sa, care povestește faptele sale pe un ton eroic și romantic. Acest poem este o piesă cheie a literaturii spaniole și una dintre marile epopee ale Evului Mediu european.

Cid Camper nu este doar un erou al timpului său; este un simbol al curajului, onoarei și îndemânării într-o lume agitată. Moștenirea sa depășește granițele Spaniei, reprezentând idealul cavalerului medieval și lăsând o urmă de neșters asupra istoriei și culturii. În Rodrigo Diaz de Vivar, El Cid Campeador, războinicul și mitul converg, forjând o legendă încă vie în memoria colectivă.

Karen Paola D íaz Talavera 

,***

 BĂTĂLIA TERMOPILELOR: Una dintre cele mai celebrate bătălii ale antichității ⚔️

În centrul istoriei antice se află o relatare a curajului suprem, strategiei și sacrificiului: Bătălia de la Termopile. Această confruntare, care a avut loc în 480 î.Hr., nu doar că a schimbat cursul istoriei Greciei, dar a lăsat și o urmă de neșters asupra memoriei colective a civilizației occidentale.

Imperiul Persan, sub comanda ambițiosului său rege George I, era hotărât să cucerească Grecia. În fața acestei amenințări, poliția greacă, adesea dezacordându-se unii cu alții, s-a unit într-o alianță fragilă. Printre liderii acestei rezistențe s-a numărat Leonidas I, regele Spartei, faimos pentru abilitățile sale militare și determinarea sa neclintită.

Bătălia și-a luat numele de la Trecătoarea Termopilas, un coridor îngust între munți și mare, ideal pentru apărare. Conștient de dezavantajul său numeric, Leonidas a ales acest loc strategic, știind că geografia va limita puterea persană.

Timp de trei zile, un mic contingent de aproximativ 7.000 de greci, inclusiv celebrii 300 de spartani, a rezistat cu curaj unei armate persane copleșitor de numeric. Grecii, foarte bine instruiți și luptători într-o formațiune de falangă, au provocat pierderi semnificative perșilor.

Bătălia s-a încheiat tragic când un trădător grec le-a dezvăluit perşilor o cale secretă prin munţi. Conștient de destinul său iminent, Leonidas și-a concediat majoritatea trupelor, plecând cu cei 300 de spartani și câteva sute de aliați. Ei au luptat până la ultimul om, afișând eroism care va rezona de-a lungul secolelor.

Deși bătălia a fost o înfrângere tehnică pentru greci, sacrificiul lui Leonidas și al oamenilor săi a devenit un simbol al curajului și al rezistenței. Această apărare curajoasă a galvanizat orașele-state grecești, conducându-le spre victorii decisive în Salamina și Platou, asigurând în sfârșit supraviețuirea Greciei independente.

Bătălia de la Termopylus, mai mult decât un eveniment militar, a devenit un mit fondator, o amintire a puterii sacrificiului pentru binele suprem. Povestea lui, spusă și repovestită de-a lungul secolelor, rămâne o mărturie durabilă a spiritului uman în fața adversității copleșitoare.

#batalladetermopilas #leonidas #greciaantigua #IMPERIOPERSA #historiaantigua #jes sicacanaltravel 

***

 RĂZBOINICII UITAȚI:

Istoria saxonă este o călătorie fascinantă de-a lungul secolelor, marcată de invazii, așezări și o influență de durată asupra culturii europene. Originari din ceea ce este acum nordul Germaniei și Danemarcei, saxonii erau un grup de triburi germanice cunoscute pentru ferocitatea și abilitățile lor maritime.

În perioada marilor migrații în Europa, în Antichitatea târzie și începutul Evului Mediu, saxonii s-au extins spre vest. Una dintre cele mai semnificative migrații a fost raidul în Insulele Britanice din secolul 5.. Împreună cu unghiurile și iutele, alte popoare germanice au jucat un rol crucial în modelarea a ceea ce avea să devină în cele din urmă Regatul Angliei. Aceste grupuri s-au stabilit în diferite regiuni ale Marii Britanii, saxonii ocupând în principal sudul.

Sosirea saxonilor în Marea Britanie a marcat începutul unei perioade de schimbări culturale și lingvistice profunde. Engleza veche, precursorul englezei moderne, a evoluat din limbile germanice pe care aceste popoare le-au adus cu ei. Saxonii au adus cu ei propriile tradiții și sisteme de credință păgâne, deși, de-a lungul timpului, creștinizarea avea un rol crucial în transformarea societății lor.

În Evul Mediu, saxonii din Europa continentală au jucat și ei un rol proeminent.. În ceea ce este astăzi Germania, saxonii au rezistat expansiunii Imperiului Carolingian sub Carlomagnus. Această rezistență a culminat cu o serie de conflicte cunoscute sub numele de Războaiele Saxone, care au durat mai mult de trei decenii. Deși au fost subjugați în cele din urmă de Charles Magne, saxonii și-au păstrat o identitate distinctivă și au continuat să joace un rol important în istoria medievală a Europei.

În Insulele Britanice, identitatea saxonă a persistat, chiar și după invazia normandă din 1066. Normanzii, deși au impus propriul sistem de guvernare și cultură, nu au șters complet tradițiile saxone. În schimb, culturile saxone și normande s-au împletit, dând naștere unei fuziuni care ar influența evoluția societății și culturii engleze.

Influența saxonă se extinde până în prezent. Moștenirea sa poate fi văzută în multe aspecte ale culturii moderne, de la limba engleză la legi și tradiții. Deși saxonii ca entitate politică și culturală distinctă au dispărut în cele din urmă, impactul lor asupra istoriei Europei rămâne o mărturie a rezistenței și adaptabil ității lor.