&&&

 ,,Trecea un om pe drum aseară,

Trecea cântând încet pe drum,

Știu eu? Poate cânta să-i pară

Drumul mai scurt, –ori poate cum 

Era așa frumos aseară,

Poate cânta ca să nu-l doară

Că-i singur numai el pe drum?

Trecea, și eu eram la poartă

Și și-a văzut de drumul lui,

Dar ce mi-o fi venit deodată

De am oftat , n-oi ști să spui.

Și de-mi venea să plec din poartă,

Și parc-un dor de viața toată

M-a prins privind în urma lui....

Așa ne-o fi la fiecare,

Că stăm în poartă și nu știm

Pe călător măcar de-l doare

Ceva, –și de ne pomenim

Oftând, pesemne fiecare

Ne-om fi simțind departe tare

De-un drum pe care-am vrea să  fim."

  Elena Farago

$$$

 POVESTEA  DIVEI OTRAVITE

 Miss România, femeia care a fost Miss Romania a fost otravita din invidie si gelozie pentru că era prea frumoasă !!!...

Tita Cristescu a fost Miss România anului 1926 şi a fost considerată ani buni drept cea mai frumoasă femeie din ţară.

Destinul i s-a curmat tragic în 1935, de Crăciun, când avea doar 27 de ani. A murit otrăvită cu cianură de potasiu ascunsă în bomboane, iar asasinul a fost descoperit la mai bine de un deceniu.

Cel care a ucis-o şi-a mărturisit crima la spovedania de pe patul de moarte. A ucis-o din invidie, pentru că era prea frumoasă.

Destinul Titei Cristescu, una dintre cele mai frumoase femei ale României interbelice, pare desprins dintr-un scenariu de film.

Tânăra care a a fost aleasă Miss România în 1926 era atât de frumoasă încât s-ar fi zis că are lumea la picioare. N-a avut însă o viaţă fericită şi nici un destin norocos. A fost o celebritate a Bucureştiului interbelic, fiind considerată o mondenă a vremii, prinsă în relaţii amoroase scandaloase şi susţinută financiar de amanţi bogaţi.

Tita Cristescu a fost fiica unui vestit personaj politic al regimului comunist. Tatăl ei era Gheorghe Cristescu, zis ”Plăpumarul”, cunoscut drept primul secretar general al Partidului Comunist din România.

Tita a fost al treilea copil al comunistului care câştigase bani şi faimă, dincolo de graniţele ţării, din meseria de plăpumar. 

Pentru fata lui, de o frumuseţe ieşită din comun, Cristescu a sperat să obţină o partidă bună şi să o mărite cu un personaj de vază al vremii. Aşa a ajuns tânăra să se căsătorească la o vârstă fragedă cu Alexandru Ionescu Bujor, un afacerist bogat. Căsnicia s-a încheiat când Bujor a dat faliment şi a rămas sărac.

                              A vrut să fie actriţă

Tita a început să participe la concursuri de frumuseţe şi destinul ei s-a schimbat în 1926, când a câştigat titlul de Miss România. A căpătat un alt statut, uşile saloanelor celebre i s-au deschis şi, în viitor, părea să o aştepte o strălucită carieră în actorie. Tânăra şi-a încercat norocul în lumea filmului.

”A încercat vreme de trei ani o carieră de actriţă la Berlin, fără succes.În 1929-30 a jucat la teatrul Regina Maria în două piese, roluri secundare”, notează istoricul Stelian Tănase pe blogul său.

          Relaţie de amor năbădăios cu inginerul Liviu Ciulei

Se spune că frumoasa Tita a frânt multe inimi şi a sucit capul multor bărbaţi însuraţi. Printre aceştia s-a numărat şi inginerul Liviu Ciulei. Deşi era mai în vârstă decât Tita, cu o nevastă şi doi copii acasă, Ciulei a făcut o pasiune aproape bolnăvicioasă pentru frumoasa Tita.

”El suferă de gelozie, fapt pentru care nu de puţine ori dă naştere la scandaluri învinuind-o pe Tita de infidelitate. Uneori îi trage amantei şi câte o palmă sau un pumn. Gesturi de «iubire» devenite cunoscute nu numai de apropiaţii familiei Cristescu, ci şi de oameni din cercuri mai largi”, notează V. D. Fulger în cartea ”Destine ale reginelor frumuseţii”.

Dragostea cu năbădăi dintre inginerul Liviu Ciulei şi Miss România a durat şase ani. Se spune că, de-a lungul relaţiei, amantul i-ar fi promis Titei că o va lua de nevastă. După ani lungi de scandaluri şi promisiuni deşarte, tânăra a decis, într-un final, să rupă relaţia cu Ciulei.

 A început să cocheteze cu diplomatul Cuza Hotta. Cum diplomatul era sărac, iar tatăl Titei o voia măritată cu un bogătaş, relaţia nu a fost încurajată. 

Apropiaţii tinerei aveau să povestească în declaraţiile de la moartea ei că Miss România era exploatată de familie care îi cerea bani şi o împingea în relaţia cu Ciulei, în care tatăl Titei vedea soţul ideal. Se spune chiar că Tita a avut o tentativă de sinucidere, sătulă de viaţa nefericită de care avea parte:

”După o tentativă de sinucidere eşuată, Tita i-ar fi spus Mariei: «Era mai bine dacă muream. Sunt plictistă de viaţă. Am fost o vacă de muls»”, mai notează V. D. Fulger în cartea ”Destine ale reginelor frumuseţii”.

                                     Bomboanele fatale

În decembrie 1935, viaţa nefericitei Miss România părea să ia o întorsătură bună.

Diplomatul Cuza Hotta îi promisese că o va lua de nevastă. În seara zilei de Ajun, frumoasa tânără a fost la cinematograf şi a revenit acasă cu nişte prieteni, în apartamentul de pe Bd Brătianu.

Servitoarea a întâmpinat-o pe Tita la intrare şi i-a spus că Liviu Ciulei i-a adus o cutie cu bomboane. Tânăra a desfăcut cutia, şi-a servit prietenii, dar aceştia au refuzat-o.

 Tita a mâncat două bomboane care i-au fost fatale. În scurt timp i s-a făcut rău sub ochii invitaţilor şi, la o jumătate de oră de la bomboanele fatale, a fost găsită moartă de medicii chemaţi în ajutor.

La autopsia efectuată la Institutul de Medicină Legală specialiştii au catalogat moartea drept una suspectă. Rezultatul autopsiei a fost: moarte provocată de otrăvire cu cianură de potasiu. Anchetatorii au constat că cianura fusese injectată în bomboanele pe care le mâncase Tita.

Criminaliştii au ridicat cutia cu bomboane din apartamentul tinerei.

”Se constată că din acestea lipseau exact atât cât mânase Tita. Servitoarea nu se atinsese de ele. Ea declara în stânga şi în dreapta că nu îi stă în obicei să guste şi cu atât mai puţin să mănânce din bomboanele şi prăjiturile stăpânei”, mai notează V. D. Fulger.

Cine a injectat bomboanele şi care a fost mobilul crimei au fost întrebările la care au încercat să răspundă anchetatorii. 

Primii doi suspecţi luaţi în calcul au fost Liviu Ciulei, despre care servitoarea susţinuse că adusese bomboanele, şi însăşi slujnica Titei, Maria Suciu, cea care îi dăduse cutia.

Suspecţii au fost audiaţi în repetate rânduri. Slujnica a fost prima eliminată din cercul suspecţilor. Despre servitoarea, femeie înapoiată de la ţară, care n-ar fi ştiut nici măcar să folosească o seringă, anchetatorii au considerat că n-ar fi avut nicun motiv să-şi omoare stăpâna.

Principalul suspect a rămas LiviuCiulei

                              Amantul acuzat de omor

A urmat un proces de răsunet în care inginerul Ciulei a fost acuzat de crimă pasională. A fost trimis în judecată sub acuzaţia de asasinare cu premeditare. Tot istoricul relaţiei celor doi, geloziile inginerului, certurile şi ameninţările acestuia la adresa tinerei l-au indicat ca fiind criminalul. 

Ciulei a respins toate acuzaţiile şi s-a considerat pe tot parcursul procesului nevinovat. Procesul lui Ciulei a ţinut prima pagină a ziarelor în anul 1936. Presa vremii, lumea bună a Bucureştiului şi chiar oamenii de rând se înghesiau să vadă şedinţele de judecată în care inginerul era acuzat de crimă cu premeditare.

Martorii au susţinut că amantul Titei n-ar fi fost în stare de crimă, procurorii n-au reuşit să strângă dovezi suficiente şi, în final, Ciulei a fost achitat.

Se spune că, afectat de moartea celei care i-a fost iubită, Ciulei ar fi încercat pe cont propriu o investigaţie pentru a afla cine a otrăvit-o pe Tita Cristescu. N-a reuşit însă să dezlege misterul.

  Asasinul şi-a mărturisit crima pe patul de moarte

Aproape 20 de ani s-au scurs de la misterioasa moarte a celei care fusese Miss România pentru ca adevărul să iasă la iveală. Misterul a fost dezlegat de un preot din Bucureşti.

Chemat la spovedania unei bătrâne aflată pe patul de moarte, nimeni alta decât servitoarea Maria Suciu, duhovnicul a aflat un secret şocant. Slujnica şi-a mărturisit pe patul de moarte crima şi motivul pentru care a otrăvit-o pe Tita cu cianură :

”Pentru că era prea frumoasă, avea de toate, iar eu nu aveam nimic”.

Preotul a povestit autorităţilor cele spuse de bătrâna în agonie şi astfel s-a dezlegat misterul morţii Titei Cristescu la aproape două decenii de la dispariţia acesteia.

Miss România fusese ucisă din invidie şi gelozie chiar de slujitoarea pe care anchetatorii  nu au crezut-o capabilă să folosească o seringă.

       Ion Aluneanu

&&&

 💍💞S-a întâmplat într-o zi de 12 septembrie 1953!

JACQUELINE KENNEDY, MIREASA DE CARE S-A ÎNDRĂGOSTIT AMERICA💞

   💍 💞JACQUELINE BOUVIER și JOHN F. KENNEDY s-au cunoscut printr-un prieten comun, jurnalistul CHARLES L. BARTLETT, la o petrecere, în mai 1952, tânăra a fost atrasă de farmecul lui JOHN FITZGERALD şi curând relația lor a devenit serioasă.

     💍💞 JOHN i-a propus să se căsătorească după alegerile din noiembrie, iar ea a avut destul timp de gândire, pentru că, imediat ce a primit cererea, a fost trimisă de ziarul la care lucra în acea perioadă, WASHINGTON TIMES-HERALD, în EUROPA, ca reporter special pentru ceremoniile de încoronare ale Reginei ELISABETA a II-a. După o lună petrecută la LONDRA, JACQUELINE s-a întors în STATELE UNITE și a acceptat propunerea lui J.F.K. Imediat a demisionat din postul de la ziar, iar logodna a fost anunțată oficial pe 25 iunie 1953.

    💍💞  JACQUELINE BOUVIER și JOHN F. KENNEDY s-au căsătorit pe 12 septembrie 1953 la Biserica St. MARY din NEWPORT, RHODE ISLAND, într-o ceremonie oficiată de arhiepiscopul de BOSTON, RICHARD CUSHING. Nunta cuplului a fost considerată evenimentul social al sezonului, cu aproximativ 700 de invitați la ceremonie și 1.200 la recepția care a urmat la ferma HAMMERSMITH. Rochia de mireasă, aflată acum la Biblioteca KENNEDY din BOSTON, MASSACHUSETTS, și rochiile domnişoarelor de onoare au fost create de designerul ANN LOWE din NEW YORK.

   💍💞   Cuplul şi-a petrecut luna de miere în ACAPULCO, MEXIC, înainte de a se stabili în noua lor casă, HICKORY HILL din MCLEAN, o suburbie a WASHINGTONULUI. În primii ani de căsnicie, cei doi tineri s-au confruntat cu mai multe probleme personale. JFK a suferit de boala ADDISON, o boală endocrină rară, și de dureri de spate cronice, din cauza afecţiunilor coloanei vertebrale. La sfârșitul anului 1954, a fost supus o intervenţie chirurgicală foarte dificilă.....  😢

   💍💞   😢În plus, JACQUELINE a suferit un avort spontan în 1955, iar în august 1956 a dat naștere unei fetițe care a murit după puțin timp, ARABELLA.

Doi ani mai târziu, pe 27 noiembrie 1957, JACQUELINE a dus-o pe lume pe CAROLINE. În acea perioadă, ea și JOHN se aflau în campanie pentru realegerea la Senat și au pozat împreună cu fiica lor pentru coperta revistei Life din 21 aprilie 1958. Au călătorit mult în timpul campaniei şi foarte repede staff-ul lui JOHN KENNEDY a început să observe valoarea pe care prezența lui Jac3kie o adăuga acțiunilor electorale pentru Congres. KENNETH O’DONATELLO și-a amintit că mulțimea era “de două ori mai numeroasă” când ea îşi însoțea soțul.

  💍💞   Pe 3 ianuarie 1960, JOHN F. KENNEDY și-a anunțat candidatura la președinție și și-a lansat campania la nivel național. În primele luni ale anului, JACQUELINE și-a ajutat sotul să organizeze evenimentele electorale, dar la scurt timp a rămas însărcinată și a decis să rămână acasă, în GEORGETOWN.

    💍💞  În ciuda faptului că nu a participat la întâlniri publice, JACQUELINE era subiectul preferat al presei, mai ales pentru ţinutele sale vestimentare. Admirată pentru stilul ei personal, prezentată frecvent în revistele pentru femei alături de vedete de film, JACKIE a fost numită una dintre cele 12 femei cele mai bine îmbrăcate din lume. Pe de altă parte, preferința sa pentru designerii francezi și cheltuielile pentru garderobă ei i-au adus şi comentarii negative.

   💍💞   Pe 13 iulie, la Convenția Națională Democrată din LOS ANGELES din 1960, Partidul Democrat l-a nominalizat pe JOHN KENNEDY pentru funcţia de președinte al STATELOR UNITE. JACQUELINE nu a participat la eveniment din cauza sarcinii avansate, dar a urmărit live dezbaterea din 26 septembrie 1960, prima dezbatere prezidențială televizată a națiunii, desfăşurată între soțul ei și candidatul republican RICHARD NIXON, vicepreședintele în funcţie.

   💍💞 Pe 8 noiembrie 1960, J.F.K. l-a învins pe NIXON în alegerile prezidențiale din S.U.A. Două săptămâni mai târziu, pe 25 noiembrie, JACQUELINE a adus pe lume primul fiu al cuplului, pe JOHN F. KENNEDY Jr.  A petrecut două săptămâni de recuperare în spital, iar în acest timp presa a oferit publicului multe amănunte detalii despre bebeluş şi celebra lui mămică.

   💍💞Președintele a fost învestit pe 20 ianuarie 1961, iar discuțiile publice despre alegerile de modă ale lui JACKIE au continuat în toată perioada cât s-a aflat la Casa Albă, devenind treptat un trend-setter, și angajându-l pentru un timp pe designerul american OLEG CASSINI pentru a-i crea garderoba. Tot ea a fost cea dintâi primă doamnă care şi-a angajat un secretar de presă, pe PAMELA TURNURE, și a gestionat cu multă atenție contactul cu mass-media.

   💍💞 Deși a afirmat că prioritatea sa era să aibă grijă de președinte și de copii, și-a dedicat mult timp pentru sprijinirea artelor și promovarea istoriei americane. Restaurarea Casei Albe a fost unul dintre obiectivele mandatului de Primă Doamnă, dar a susținut şi cauze umanitare și a contribuit la înființarea Fundației Naționale pentru Arte.

        💍💞De-a lungul președinției soțului său, JACKIE a făcut numeroase vizite, singură sau cu șeful statului, mai multe decât oricare dintre predecesoarele sale. Înainte de prima vizită oficială a cuplului prezidenţial în FRANȚA, în 1961, o televiziune a înregistrat un interviu în limba franceză cu Prima Doamnă pe peluza Casei Albe. Apariția a impresionat mult publicul francez datorită limbii vorbite fluent, dar şi cunoaşterii aprofundate a istoriei FRANŢEI.

💍💞 La încheierea călătoriei la PARIS, revista Time era atât de încântată de JACKIE încât a scris despre preşedintele american: “În vizită a fost și acel om care a însoţit-o” și chiar J.F.K. a glumit: “Eu sunt cel care a însoțit-o pe JACQUELINE KENNEDY la PARIS. Şi mi-a plăcut!”

Sur sa:Genovica Pârvu

$$$

 12 septembrie 2003

În memoria „Omului în negru”, legendarul cântăreț și compozitor american Johnny Cash (26 februarie 1932 – 12 septembrie 2003), care a murit din cauza insuficienței respiratorii în această zi din 2003, la vârsta de 71 de ani.

Unul dintre cei mai bine vânduți artiști muzicali din toate timpurile, vânzând peste 90 de milioane de discuri în întreaga lume, cântecele și sunetul său care acoperă genurile muzicale au îmbrățișat rock and roll, rockabilly, blues, folk și gospel. Această atracție crossover i-a adus lui Cash rara onoare de a fi inclus în Halls of Fame-urile muzicii country, rock and roll și gospel.

Cash era cunoscut pentru vocea sa profundă și calmă de bas-bariton, sunetul distinctiv al trupei sale de acompaniament Tennessee Three, caracterizat de ritmuri de chitară pufnitoare asemănătoare trenurilor, o rebeliune cuplată cu un comportament din ce în ce mai sumbru și umil, concerte gratuite în închisoare și o ținută de scenă caracteristică, complet neagră, care i-a adus porecla de „Omul în negru”. În mod tradițional, își începea concertele prezentându-se pur și simplu: „Salut, sunt Johnny Cash”, urmat de piesa sa emblematică, „Folsom Prison Blues”  înregistrată pentru prima dată în 1955.

       Helene Tamba 

O mare parte din muzica lui Cash conținea teme de tristețe, necaz moral și răscumpărare, în special în etapele ulterioare ale carie rei sale.

$$$

 MEMORIE  ARTISTICA - MAURICE  CHEVALIER  🎩🎶

Maurice Chevalier s-a născut în data de 

12 septembrie 1888, Paris, Franța - d.

1 ianuarie 1972 si a fost unul dintre cei mai fermecători ambasadori ai muzicii și cinematografiei franceze din străinătate. 

Născut la Paris, și-a început cariera ca acrobat de circ înainte ca un accident să-l aducă pe scenă, unde vocea sa caldă, zâmbetul răutăcios și carisma incontestabilă au devenit rapid simboluri ale eleganței franceze. 

După ce a servit în armata franceză în timpul Primului Război Mondial - unde a fost închis și a învățat engleza în captivitate - a început o carieră la Hollywood, cucerind Hollywood-ul în anii 1940 cu “The Love Parade”, alături de Jeanette MacDonald, rol care i-a adus prima nominalizare la Oscar. 

Cariera sa de la Hollywood a înflorit în musicaluri rafinate, inclusiv Paramount on Parade (1930), unde talentul său de cântăreț și actor, dansator a cucerit publicul american.

S-a reîntors în Europa în anul 1930, a continuat să strălucească pe ecranele britanice și franceze. 

În timpul Ocupației, a ales să rămână la Paris și a continuat să cante  pe scenă pentru a supraviețui - decizie care a stârnit controverse după război, deși a fost eliberat oficial de orice suspiciune de colaborare. 

A reapărut în anii 1950, în special cu filmul “Gigi” (1958), care i-a oferit cele mai cunoscute melodii ale sale: “Thank Heaven for Little Girls” și “Îmi amintesc bine.”

În ultimii săi ani, el a întruchipat figuri paterne, pline de înţelepciune şi inteligenţă. 

A fost căsătorit o singură dată, cu actrița Yvonne Vallée, dar a rămas mai presus de toate actor de scenă. 

S-a stins din viață la Paris în 1972, la vârsta de 83 de ani, în urma  unei insuficiențe renale și a unui infarct (insuficiență cardiacă.

Maurice Chevalier lasă în urmă o moștenire veselă, caldă și profund umană — o voce, o pălărie, un zâmbet... și ușurința veșnică a Franței pe care a purtat-o cu el în  întreaga lume.

&&&

 Un înger pe Titanic – povestea contesei Noël Leslie

În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, când Titanicul a lovit aisbergul și, în numai câteva ore, eleganța celui mai celebru vas al epocii s-a transformat într-o scenă de teamă, frig și disperare, printre oamenii care au încercat să-și păstreze cumpătul s-a aflat și o femeie pe care titlul nobiliar ar fi putut-o ține departe de orice primejdie, dar care avea să demonstreze că adevărata noblețe nu se măsoară în rang, ci în felul în care te porți atunci când ceilalți au nevoie de tine.

Numele ei era Lucy Noël Martha Leslie, contesă de Rothes.

Născută chiar în ziua de Crăciun, la 25 decembrie 1878, Noël crescuse într-o lume privilegiată, dar nu fusese indiferentă la suferința celor din jur. Era implicată în acțiuni caritabile, susținea drepturile femeilor și avea să se remarce mai târziu și prin activitatea sa în cadrul Crucii Roșii, însă momentul care avea să-i fixeze numele în istorie a venit într-o noapte în care nici titlul, nici averea și nici poziția socială nu mai însemnau aproape nimic.

În aprilie 1912, Noël Leslie călătorea la clasa întâi pe Titanic împreună cu verișoara sa, Gladys Cherry, și cu camerista sa, Roberta Maioni, urmând să ajungă în America, unde se afla soțul ei.

Apoi, în noaptea de 14 aprilie, totul s-a schimbat.

După impactul cu aisbergul, când pasagerii au început să înțeleagă că situația era mult mai gravă decât li se spusese inițial, Noël a ajuns în barca de salvare nr. 8, una dintre primele coborâte de pe vas.

În jurul ei erau femei care își lăsaseră soții pe puntea Titanicului, mame care nu știau dacă membrii familiei lor se aflau în alte bărci și oameni care priveau în întuneric fără să știe dacă vor mai vedea vreodată lumina dimineții.

În acele clipe, Noël nu a rămas pur și simplu așezată așteptând să fie salvată.

A ajutat la vâslit și la manevrarea bărcii, a ascultat indicațiile marinarului Thomas Jones, aflat la comanda ambarcațiunii, și a încercat să păstreze calmul celor din jur, în timp ce, undeva în spatele lor, luminile Titanicului dispăreau încet în Atlantic.

Imaginați-vă acel moment: o noapte fără lună, apa înghețată, țipetele venind din întuneric și o barcă mică încărcată cu supraviețuitori care nu știau dacă vor fi găsiți la timp.

În astfel de momente, oamenii își dezvăluie adevărata fire.

Iar Noël Leslie a ales să ajute.

După ce supraviețuitorii au fost preluați de vasul Carpathia, încercarea ei de a fi de folos nu s-a încheiat. În loc să se retragă în cabina sa și să se odihnească după orele cumplite petrecute pe ocean, s-a implicat în sprijinirea celor care pierduseră aproape totul, inclusiv pasageri din clasele mai sărace, femei și copii care ajunseseră pe vasul salvator fără bani, haine sau rude.

Pentru ea, tragedia Titanicului nu avea să rămână singurul moment în care și-a pus energia în slujba altora.

Câțiva ani mai târziu, Europa avea să fie cuprinsă de Primul Război Mondial, iar Noël s-a implicat în activități de Cruce Roșie și în îngrijirea răniților, continuând o formă de viață în care privilegiul personal venea la pachet cu responsabilitatea față de cei aflați în suferință.

A murit în 1956, la 77 de ani.

Însă dintre miile de povești născute în acea noapte din aprilie 1912, povestea ei a rămas una dintre cele care ne amintesc că, atunci când lumea din jur pare să se destrame, există oameni care nu întreabă cine ești, din ce clasă socială vii sau ce titlu porți.

Pur și simplu îți întind mâna.

Poate tocmai de aceea Noël Leslie nu ar trebui amintită doar ca o contesă care a supraviețuit Titanicului, ci ca o femeie care, într-una dintre cele mai cumplite nopți ale secolului XX, a încercat să transforme frica în ordine, disperarea în curaj și privilegiul în responsabilitate.

Uneori, adevărata noblețe începe exact în clipa în care titlurile nu mai valorează nimic.

Tu ce crezi că dezvăluie cel mai bine adevăratul caracter al unui om: felul în care trăiește în vremuri liniștite sau felul în care se poartă atunci când totul se prăbușește în jurul lui?

#NoëlLeslie #Titanic #ContesaDeRothes #RMS_Titanic #PoveștiAdevărate #Curaj #Omenie #Istorie #FemeiRemarcabi le #PoveștiCareNuSeUită

&&&

 Despre Maica Domnului – gânduri pornind de la Sfântul Paisie Aghioritul

Când ucenicii l-au rugat pe Sfântul Paisie Aghioritul să spună câteva cuvinte despre Maica Domnului, el a răspuns cu o smerenie care spune poate mai mult decât orice explicație teologică, mărturisind că este greu să vorbești despre ea dacă nu trăiești, în adâncul inimii, apropierea și harul acestei legături, pentru că Maica Domnului nu este doar un nume rostit în rugăciune și nici doar o prezență zugrăvită pe icoane, ci pentru omul credincios este o Mamă vie, aproape, tainic prezentă în durere, în teamă, în neputință și în clipele în care sufletul nu mai știe ce să ceară.

Sfântul Paisie vorbea despre această apropiere cu multă delicatețe, ca despre ceva ce nu poate fi explicat doar prin cuvinte, pentru că există lucruri în viața duhovnicească pe care mintea le poate înțelege doar până la un punct, iar de acolo înainte începe trăirea inimii, acea simțire pe care omul o cunoaște atunci când rostește simplu „Maica Domnului” și, fără să știe de ce, sufletul i se liniștește.

Pentru cel care are evlavie adevărată, numele ei nu este un simplu cuvânt, ci poate deveni mângâiere, chemare, lacrimă și nădejde, pentru că așa cum un copil nu rostește numele mamei sale fără să simtă în el amintirea ocrotirii și a iubirii, tot astfel creștinul care se apropie cu inimă curată de Născătoarea de Dumnezeu nu o simte ca pe o realitate îndepărtată, ci ca pe o prezență maternă care îl însoțește.

Sfântul Paisie povestea și despre gesturile lui simple de dragoste față de Maica Domnului, iar unul dintre cele mai frumoase este acela în care, înainte de a merge să se roage, simțea uneori că nu vrea să vină „cu mâinile goale”, astfel că lua câteva flori sălbatice și le așeza înaintea icoanei, ca un copil care nu are nimic prețios de oferit mamei sale și totuși aduce ceea ce găsește mai frumos pe drum.

Poate că tocmai în acest gest se ascunde una dintre cele mai simple lecții despre rugăciune, pentru că Dumnezeu și Maica Domnului nu au nevoie de lucrurile noastre, ci de inima cu care le aducem, iar o floare culeasă cu dragoste, o lumânare aprinsă în tăcere, o lacrimă, un „ajută-mă” spus printre suspine sau chiar o rugăciune rostită stângaci pot avea mai multă valoare decât multe cuvinte spuse fără inimă.

Maica Domnului nu cere de la noi discursuri frumoase.

Nu cere perfecțiune.

Nu cere să venim la ea doar atunci când suntem „vrednici”.

Poate tocmai atunci când suntem cei mai obosiți, mai tulburați și mai lipsiți de putere avem cea mai mare nevoie să spunem simplu:

„Maica Domnului, nu mă lăsa.”

Și uneori aceasta poate fi întreaga rugăciune.

Din felul în care Sfântul Paisie vorbea despre ea putem înțelege că evlavia adevărată nu înseamnă doar respect exterior, ci o relație vie, o apropiere care se construiește prin rugăciune, prin smerenie, prin recunoștință și prin încrederea că, asemenea unei mame, ea nu rămâne indiferentă la durerea copilului care o cheamă.

Există oameni care vin înaintea icoanei cu flori.

Alții cu lumânări.

Alții cu acatiste.

Și există oameni care vin doar cu inima frântă.

Dar poate că Maica Domnului le primește pe toate atunci când sunt aduse cu sinceritate, pentru că nu darul este cel care contează, ci iubirea din spatele lui.

Și poate aceasta este frumusețea cea mai mare a legăturii cu ea: faptul că nu trebuie să găsim cuvinte perfecte pentru a ne apropia, fiindcă uneori o singură chemare, spusă din adâncul sufletului, poate cuprinde tot ceea ce nu reușim să explicăm.

Maica Domnului nu este doar cea despre care vorbim, ci cea către care ne întoarcem atunci când nu mai știm cui să spunem ce doare.

Iar uneori, cea mai sinceră rugăciune rămâne cea mai simplă:

„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne și nu ne lăsa singuri.”

#MaicaDomnului #SfântulPaisieAghioritul #NăscătoareaDeDumnezeu #Credință #Rugăciune #Ortodoxie #GândPentruSuflet #Evlavie  #Nădejde #IubireDeMamă