duminică, 6 septembrie 2026

&&&

 Povestea Zilei - Mari Romani: GRIGORE ANTIPA

"ALINA,  LA MOARTEA LUI, EA A DECIS SĂ NU-I SUPRAVIEȚUIASCĂ."...


Fiu al avocatului VASILE ANTIPA şi al ZOIŢEI NICOLAU, GRIGORE ANTIPA (1867-1944) s-a născut într-o mahala cosmopolită din BOTOŞANI. La numai 7 ani, rămâne orfan de ambii părinţi, fiind crescut şi educat în continuare, împreună cu fratele său NICOLAE, de un unchi din partea mamei.

A urmat învăţământul primar în oraşul natal, iar între anii 1878-1885 a studiat la Institutul Academic (Institutele Unite) din IAŞI, unde a fost coleg cu EMIL RACOVIȚĂ, apoi s-a înscris la secţia de Ştiinţe Naturale a Facultăţii de Ştiinţe şi Medicină a Universităţii din IAŞI. A obținut o bursă regală şi a plecat să studieze în GERMANIA. Acolo l-a întâlnit pe principele ALBERT I de MONACO supranumit „principele savant” sau „principele navigator”, fondator al unor institute de cercetări și muzee oceanografice în FRANȚA și MONACO, care l-a îndemnat să se dedice studiului faunei și ihtiologiei MĂRII NEGRE. Finalul anilor ’80 este perioada vieţii în care „micuţul şi îndesatul ANTIPA, un băiat extrem de înzestrat şi de drăguţ” – după cum îl descria renumitul profesor german ERNST HAECKEL – îşi găseşte cu adevărat calea în lumea ştiinţelor naturale.

Astfel, copilul vitregit de soartă din mahalaua armenilor, evreilor şi românilor de la BOTOŞANI, ajunge un adevărat pionier pentru ştiinţa românească. Naturalist, biolog, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog, bioeconomist, profesor universitar de talie mondială, GRIGORE ANTIPA este considerat unul dintre fondatorii a diferite ramuri ştiinţifice în ROMÂNIA.

Ceea ce nu prea cunoaște marele public este povestea neobișnuită de viață a lui ANTIPA, aflat într-o legătură atât de puternică cu soția sa, ALINA, încât la moartea lui, ea a decis să nu-i supravieţuiască.

ALINA şi GRIGORE formau o pereche pe care toată lumea o privea curios, dar admirativ, DATORITĂ relației lor, descrisă de ZOE Cămărășescu.

”A trecut Antipchen prin toate domniile, acelaşi om drăguţ, simplu, foarte preţuit în ţară ca şi în străinătate, pentru ştiinţa lui. Toată lumea îl iubea şi o iubea şi pe soţia sa, o femeie frumoasă, elegantă, mult mai înaltă ca el, care se lăsa răsfăţată de GRIGORE ca un copil. 

Primitori, veseli mergeau peste tot împreună. Ea, cochetă, se ocupa mult de toalete, întârzia în faţa oglinzii şi prin prăvălii. Îl întâlneai pe Antipchen, aşteptând în capul scării sau în faţa unui magazin. «Ce faci, domnule ANTIPA?» – «O aştept pe ALINA ». 

ALINA ANTIPA a fost consilierul principal al soţului ei în aranjarea vitrinelor, mai ales în ceea ce priveşte aspectul estetic al acestora. Împreună, ei au clădit de-a lungul anilor „un Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării”, aşa cum şi-a dorit GRIGORE ANTIPA. Ca semn de recunoştinţă pentru activitatea sa, începând cu anul 1933, Muzeul de Istorie Naturală îi poartă numele.

GRIGORE ANTIPA a murit pe 9 martie 1944, la vârsta de 77 de ani, în urma unui atac de cord. Deşi pe urne au acelaşi an de deces, cei doi soţi nu au murit împreună. ALINA ANTIPA s-a sinucis la o zi după ce a aflat vestea morţii soţului ei, de care o lega o prietenie şi o căsnicie de peste 44 de ani.*...  Ma inclin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

&&&

 *S-a întâmplat în 5 septembrie1946: S-a născut, în Zanzibar, cântăreţul Freddie Mercury, stabilit în Anglia, component al formaţiei „Queen...