$$$

 S-a întâmplat în 26 februarie1802: În această zi, s-a născut scriitorul francez Victor Hugo (d. 1885). Născut în preajma constituirii Imperiului lui Napoleon Bonaparte, scriitorul a asistat până în 1885 – anul morţii sale, la cele mai însemnate evenimente din istoria Franţei, cum ar fi restauraţia monarhiei, revoluţiile din 1830 şi 1848, proclamarea celei de-a doua Republici şi Comuna din Paris.Victor-Marie Hugo a fost cel de-al treilea fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo şi Sophie Trébuchet. S-a născut în anul 1802 la Besançon în regiunea Franche-Comté. Tatăl lui Victor Hugo era ateu republican şi ofiţer în armata lui Napoleon, pe care îl stima enorm, iar mama sa era catolică şi regalistă.

S-a făcut remarcat ca un mare talent literar de la o vârstă fragedă, primind la vârsta de 15 ani o distincţie onorantă din partea Academiei Franceze. A învăţat la liceul Louis le Grand din Paris şi, din adolescenţă, a scris poezii, a tradus din opera lui Virgiliu. În 1819, a fondat împreună cu fraţii săi revista „Conservateur Littéraire”. A debutat în 1822, cu volumul de versuri „Odes et poésies diverses”. În 1829 publica piesa de teatru „Cromwell” iar prefaţa scrisă de el devenea manifestul curentului romantic. În 1830 se juca la Paris piesa „Hernani”, avea succes cu „Le roi s’amuse” (1832), care a stat la baza operei Rigoletto, a lui Giuseppe Verdi. Primul roman publicat a fost Han d’Islande (1823). În 1831 a publicat primul roman istoric, „Notre-Dame de Paris” şi libretul pentru opera Esmeralda, bazată pe acest roman.

În cele peste şase decenii de activitate literară, Hugo a confirmat această recunoaştere a valorii sale prin opere în care a abordat mai multe genuri, realizând cel mai impresionant tablou al vremii. În ciuda dorinţelor mamei sale, Victor Hugo s-a îndrăgostit şi logodit în secret cu iubita lui din copilărie, Adèle Foucher (1803-1868), dar abia după moartea mamei lui Hugo s-au căsătorit, în 1822. Cuplul a avut cinci copii. Unul din fraţii mai mari ai scriitorului, Eugene, era şi el îndrăgostit de Adèle. În ziua nunţii celor doi, acesta a înnebunit. Totuşi, Victor Hugo a avut şi o mare iubire în afara căsătoriei: pe Juliette Drouet, o actriţă de teatru, căreia i-a dedicat multe dintre volumele sale de poezii.Deşi a locuit în Franţa, cea mai mare parte a vieţii lui, din 1851 până în 1870, a fost exilat şi a locuit în Belgia, în insulele Jersey şi Guernsey. Victor Hugo era simpatizant al Republicii.A fost pair al Franţei din 1845, senator al Parisului şi membru al Academiei Franceze din 1841. Zece ani mai târziu, Hugo a fost exilat pentru curajul de a-l numi pe Napoleon al III-lea „trădător”. În decursul exilului, Hugo a publicat o parte din pamfletele sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea: „Napoleon cel mic” şi „Istoria unei crime”.Deşi au fost interzise în Franţa, pamfletele sale au avut o puternică influenţă în ţările învecinate.Hugo a scris în exil şi „Mizerabilii”, probabil cel mai cunoscut roman al său.Victor Hugo s-a impus ca un teoretician al romantismului, definind libertatea literaturii în alegerea temei, în promovarea atitudinilor de revoltă contra tiraniilor şi de solidaritate cu popoarele angajate în lupta pentru libertate, în orientarea către contactul direct cu viaţa. 

Cu toate că diversitatea operei sale este incontestabilă iar profunzimea ei a stârnit interesul în toate epocile literare, Hugo rămâne în conştiinţa cititorilor săi ca marele autor al „Mizerabililor”. Apariţia, în 1862, a romanului avea să abolească definitiv vechile formule romaneşti, impresionând prin complexitatea compoziţiei sale, în care se regăsesc elemente de frescă, de foileton, de intrigă socială şi de evocare istorică.În această perioadă a mai scris „Casa de Hauteville”, volumul de poezii Pedepsele (1853) – capodoperă a poeziei satirice franceze, romanul autobiografic „Adèle” (1863). Au urmat romanele „Oamenii mării” (1866), „Omul care râde” (1869), „Anul ’93” (1874).La bătrâneţe, Hugo a devenit o veritabilă instituţie, întruchiparea vie a artei şi a spiritului naţional francez. S-a întors la Paris după abdicarea lui Napoleon al III-lea. La sosirea sa, pe 5 septembrie 1870, o mulţime uriaşă l-a aşteptat în Gare du Nord. 

Într-o ţară sfâşiată de război, într-o capitală asediată de inamic, Hugo i-a îndemnat pe francezi la unitate şi rezistenţă. În perioada Comunei din Paris (1871), Victor Hugo a fost expulzat pentru adăpostirea unor revoluţionari. S-a refugiat la Luxemburg, apoi s-a întors la Paris şi în, 1876, a fost ales senator. În ultimii ani ai vieţii a publicat Legenda secolelor (1877, 1883) – două volume–capodoperă a poeziei franceze, volumul „Arta de a fi bunic” (1877), poemul satiric Papa (1878), drama istorică în versuri „Torquemada” (1882).

Surse:

https://www.ro.biography.name/scriitori/114-franta/346-victor-hugo-1802-1885

https://www.britannica.com/biography/Victor-Hugo

http://www.dozadebine.ro/victor-hugo-cel-mai-mare-fenomen-al-literaturii-franceze/

http://www.gazetademaramures.ro/victor-hugo-titanul-romantismului-francez-14722

https://www.timpul.md/articol/victor-hugo--titanul-literaturii-franceze-41338.html

https://web.archive.org/web/20080408091638/http://www.victorhugo.gg/

$$$

 S-a întâmplat în 26 februarie1896: La această dată, Antoine Henri Becquerel descoperea radioactivitatea naturală. Antoine Henri Becquerel (n. 15 decembrie 1852, Paris — d. 25 august 1908, Le Croisic, Loire-Atlantique) a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel în domeniul fizicii, în anul 1903, ca urmare a descoperirii fenomenului de radioactivitate spontană.

În anul 1891 preia funcţia de profesor de fizică la Muzeul Naţional de Istorie Naturală. În anul 1896 experimentează cercetând fosforescenţa sărurilor de uraniu. După ce unele preparate radioactive le-a depus în întuneric cu o placă fotografică, observă înegrirea plăcii fotografice determinata de radiaţiile probelor de uraniu. Aceasta dovedeşte existenţa radiaţiilor care se comportă ca şi razele de lumină vizibilă. În anul 1903, Bequerel primeşte premiul Nobel în domeniul fizicii împreună cu fizicienii francezi Pierre Curie şi Marie Curie pentru munca de cercetare depusă în domeniul radioctivităţii.

El primeşte premiul ca recunoaştere a meritelor sale deosebite, pe care le-a realizat prin descoperirea radioactivităţii naturale.Jumătate din valoarea premiului i-a revenit lui Antoine Henri Becquerel, iar cealaltă jumătate le-a revenit soţilor Pierre şi Marie Curie. După numele fizicianului francez va fi denumită unitatea de măsură pentru radioactivitate: Bequerel, prescurtat: Bq.Numele lui este gravat pe o placă comemorativă împreună cu alte 72 de nume ilustre pe Turnul Eiffel. Un crater de pe Lună, precum şi un crater de pe Marte au primit numele său.

Surse:

https://www.nobelprize.org/prizes/physics/1903/becquerel/biographical/

https://www.thoughtco.com/henri-becquerel-radioactivity-4570960

https://www.atomicheritage.org/profile/henri-becquerel

http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/comemorarea-zilei-henri

$_$

 S-a întâmplat în 26 februarie1900: În această zi, s-a născut Jean Negulesco, regizor american de film de origine română; de formaţie pictor, a lucrat la Paris (1918-1929) pe lângă Modigliani, Picasso, Giacometti ş.a; stabilit ulterior în America, a devenit un celebru colecţionar de artă; ca regizor, a realizat, la Hollywood, numeroase melodrame şi comedii sentimentale; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992. Unele surse indică naşterea la 29 februarie1900.

Jean Negulesco (Ioan Negulescu în actele oficiale, n. Craiova - d. 18 iulie 1993, Marbella din Spania) a fost un pictor, regizor de film, scenarist şi producător de film originar din România.Talentul pentru artă se arată timpuriu, când tânărul Jean Negulescu, cercetaş voluntar în rândurile Crucii Roşii în timpul Primului Război Mondial, schiţează un portret al lui George Enescu. Jean Negulescu se hotărăşte să devină pictor atunci când maestrul George Enescu, căruia i-a plăcut desenul, îl cumpără cu un preţ ridicat. Cu toate că începuse să ia lecţii de pictură la Bucureşti, tatăl său îl trimite la Paris să studieze economia şi artele.Pentru o vreme frecventează cursurile „Academiei Julian", neglijând însă total ştiinţele economice, şi, în consecinţă, nu mai primeşte bani de acasă. Pentru a-şi asigura existenţa în capitala Franţei, munceşte seara în restaurante, spălând vasele, în timp ce ziua, copiază operele marilor maeştri în muzee, cópii pe care le vinde ieftin. 

În acest timp, el se împrieteneşte cu unii din artiştii avangardei pariziene precum Brâncuşi, Modigliani, Pascin, Soutine şi alţii. De asemenea, frecventează cercul dadaiştilor în frunte cu Tristan Tzara, şi el originar din România, care exercită o puternică influenţă asupra picturii sale. În mijlocul anilor douăzeci, se mută în sudul Franţei, unde zugrăveşte peisajele Rivierei. În anul 1929 se stabileşte în California. Este un moment hotărâtor în viaţa sa, căci acum se lansează la Hollywood în lumea filmului, începe să semneze: Negulesco. Scrie scenarii şi este asistent de regie la filmele „Captain Blood" şi „A Farewell To Arms", acesta din urmă după romanul „Adio arme" al lui Ernest Hemingway. Felul său de a lucra l-a impresionat pe Benjamin Glaser, care-l angajează la studiourile „Paramount Pictures" pentru trei ani, întâi ca scenarist colaborator, apoi ca director adjunct şi în sfârşit ca regizor.

Regizează primul film de lung metraj, „Singapore Woman" („Femeia din Singapore") pentru studiourile „Warner Brothers" în 1941, dar abia trei ani mai târziu, în 1944, înregistrează un succes remarcabil cu filmul „The Mask of Dimetrios" („Masca lui Dimitrios"), bazat pe subiectul unui roman de Eric Ambler. În 1948, filmul „Johnny Belinda" are un succes extraordinar, interpreta principală, Jane Wyman primind premiul Oscar ca cea mai bună actriţă. Urmează drama „Three Came Home" („Trei se întorc acasă", 1950) bazat pe un fapt real din timpul războiului, cu Claudette Colbert, comedia „How to Marry a Millionaire" (Cum să te căsătoreşti cu un milionar) cu Marilyn Monroe, primul film pe ecran lat (Cinemascop), apoi în acelaşi sistem de ecran lat filmul „Daddy Long Legs" (1954) cu Fred Astaire. 

Jean Negulesco intră în studiourile „20th Century-Fox", unde continuă să lucreze până în anul 1970, când realizează ultimele sale filme, „Hello-Good-bye" şi „The Invincible Six" („Cei şase invincibili").Jean Negulesco a fost membru al „Academy of Motion Picture" şi a fost distins cu „Silver Tray" de către „International Executive Service Corporation" şi cu „The Laurel Award"pentru întreaga sa producţie regizorală. A fost membru de onoare în „American-Romanian Academy of Arts and Sciences" şi în anul 1983 i s-a decernat Diploma de Onoare a Academiei. În 1984 şi-a publicat memoriile sub titlul „Things I Did and Things I Think I Did" („Lucruri pe care le-am făcut şi lucruri pe care cred că le-am făcut"). Jean Negulesco a murit în urma unui atac cardiac la 18 iulie 1993 în Marbella (Spania).

Surse:

https://www.imdb.com/name/nm0624535/

https://www.cinemagia.ro/actori/jean-negulesco-13420/

https://editiadedimineata.ro/jean-negulesco-regizorul-roman-faimos-la-hollywood/

https://www.ziarulmetropolis.ro/25-de-ani-de-la-moartea-lui-jean-negulesco/

https://www.britannica.com/biography/Jean-Negulesco

$$$

 S-a întâmplat în 26 februarie1940: În această zi, a murit pictorul român Nicolae Tonitza. Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Bârlad - d. Bucureşti) a fost un pictor şi grafician român, interpret al „tristeţelor luxuriant colorate" şi al unor sincere simţăminte de revoltă mocnită şi îndelung resemnată. Pictura lui Tonitza a rămas de-a lungul timpului o mărturie a genialităţii sale, o revelaţie a idealului şi frumosului, dovada unor valori spirituale autentice. Ochii copiilor pictați de Tonitza, sunt mărturia cea mai elocventă a poeziei unice pe care artistul a adus-o în arta plastică românească.

Nicolae Tonitza s-a născut la 13 aprilie 1886, la Bârlad, judeţul Vaslui, fiind primul dintre cei cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță – comerciant. A urmat Şcoala primară de băieți nr. 2 din Bârlad, apoi Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din localitatea natală, dovedind încă din copilărie calităţi remarcabile de caricaturist şi desenator.În anul 1902 este înscris la Şcoala Normală de Belle-Arte de la Iaşi, în clasa pictorului Gr. Gheorghe Popovici, avându-l ca profesor şi pe Emanoil Bardasare, iar printre colegi pe Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu, de care îl va lega o lungă şi trainică prietenie. Tonitza nu a obţinut însă diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenților. În anul 1903 cunoaște Italia, în cadrul unei excursii a studenților de la Arheologie din București, condusă de profesorul Grigore Tocilescu, apoi, un an mai târziu pictează, împreună cu Ştefan Dimitrescu, biserica din Grozăveşti, judeţul Bacău.

În anul 1905 lucrează la decorarea capelei Palatului Mitropoliei din Iaşi, alături de Emanoil Bardasare, iar în 1907 pleacă la Műnchen, unde este admis, un an mai târziu, la Konigliche Baterische Akademie der Bilden der Kunste – fosta Academie Regală Bavareză de Arte Frumoase, actualmente Academia de Arte Frumoase din München – , la clasa profesorului Hugo von Habermann.În această perioadă îşi expune lucrările la Kunstverein din München, însă trimite caricaturi la revista Furnica și îşi face debutul publicistic cu articolul „Importanța criticii de artă”, în revista „Arta română” din Iași. În anul 1909 abandonează studiile şi pleacă din Germania în Italia, în vară, şi Franţa, în toamnă, lucrând o perioadă alături de Ed. Jean Aman, frecventează atelierul lui Pierre Laprade și face studii după pictori celebri.În perioada de doi ani cât a stat la Paris, Tonitza execută multe peisaje, remarcându-se prin calitățile de colorist și prin prospețimea senzațiilor care îl consacră drept un pictor extrem de original.În anul 1911 se reîntoarce în țară, mai întâi la Bârlad și mai târziu la Iași, unde predă desen pentru o scurtă perioadă, ca suplinitor la Liceul militar. În acelaşi an participă la expoziția „Tinerimii artistice” şi creează seria de lucrări numită „Din viaţa celor umili“.

În anul 1912 îşi încheie studiile la Școala națională de Belle-Arte și obține prin concurs diploma de „pictor bisericesc”, urmând ca mai apoi să decoreze bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni și altele. În acelaşi an, participă la Expoziţia artiştilor în viaţă, unde obţine premiul al III-lea. În anul 1913 pictează câteva capele mortuare, lucru pe care îl face şi în perioada următoare în Ilfov, Valea Rea, Silişte, Galbeni, Poeni, Bragadiru, Griviţa şi Durău. În acelaşi an se căsătorește cu Ecaterina Climescu cu care va avea doi copii, Catrina și Petru.Apoi renunţă pentru o perioadă la pictură, din motive financiare, timp în care lucrează ca redactor la ziarul „Iașul”. În anul 1916 expune la București un număr de 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu, apoi este mobilizat și trimis pe front, unde cade prizonier în luptele de la Turtucaia (1-6 septembrie 1916), de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, din Bulgaria.

După încheierea războiului se stabilește la București, unde participă la expoziții și ilustrări de cărți şi colaborează la publicații de orientare socialistă cu desene și cronici artistice. În anul 1918 participă la Expoziţia Arta Română, la Iaşi, iar în 1921 are prima expoziţie personală alături de Şt. Dimitrescu şi Camil Ressu.În perioada 1921-1924 locuiește la Vălenii de Munte, devine redactor la revista Artele Frumoase şi începe să lucreze olărit. În anul 1922 călătorește în Transilvania, unde îl cunoaște pe pictorul sătmărean Aurel Popp, cu care va lega o prietenie strânsă şi cu care avea să poarte o corespondență impresionantă. Un an mai târziu are a doua expoziţie personală şi participă, de asemenea, la Salonul Umoriştilor, iar în 1924 părăseşte Vălenii de Munte şi organizează o nouă expoziţie personală. În acelaşi an expune la Bienala din Veneția iar în 1925 se retrage din asociația „Arta Română” și – împreună cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu – întemeiază „Grupul celor patru” – grup care realizează prima expoziţie în 1926, urmată de ediţiile din 1927 şi 1928, dar şi de altele, până în anul 1934.Tonitza expune apoi la Căminul Artei, iar în 1929 participă la Expoziţia Internaţională de la Barcelona, unde primeşte Marele Premiu. Au urmat nenumărate expoziţii personale, colective, şi un număr impresionant de biserici pictate.Participă, de asemenea, la expoziţiile din străinătate de la Amsterdam – în anul 1930 – şi Bruxelles – 1935. 

În anul 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, rămasă vacantă în urma decesului prietenului său Ștefan Dimitrescu, apoi merge la Balcic unde îşi descoperă atracţia deosebtă pentru peisajele marine şi unde pictează împreună cu Francisc Șirato, în 1933 şi 1934.În anul 1937 este numit rector al Academiei de arte frumoase la Iaşi, însă apoi se îmbolnăveşte grav.La 26 februarie 1940 trece la cele veşnice, după o grea suferinţă.Printre lucrările sale reprezentative ne putem aminti de naturile statice – „Vas cu trandafiri“, 1927-1929, „Natură statică cu icoană“, 1927-1928 – scene de interior – „Cerdacul”, 1924 sau „Vatra“, 1925, nuduri – „Nud la malul mării“ sau „Nud“, 1926, peisaje – „Peisaj bucureştean“, 1925 sau „Vedere din Bucureşti, iarna“, 1925, peisaje dobrogene, portrete de copii – „Fata pădurarului“, 1924, sau „Cap de copil“, clovni – „Pagliaccio“ sau „Clovn“ şi portrete / autoportrete – „Portretul lui Gala Galaction“, 1921, sau „Autoportret“, 1923.

Pe piaţa de artă din ţara noastră, Tonitza este artistul care a dat una dintre cele mai valoroase lucrări din toate timpurile – opera sa „În iatac” fiind adjudecată la o licitaţie în iarna lui 2011 cu nu mai puţin de 290.000 de euro. Primul în acest top este Ştefan Luchian, pictura sa „Două fete” fiind vândută, în aprilie 2013, cu suma-record de 300.000 de euro. Pe locurile următoare în topul celor mai bine vândute lucrări sunt creaţia lui Nicolae Grigorescu „Ţărăncuţă odihnindu-se”, care în acelaşi an – 2011 – a fost adjudecată cu suma de 270.000 de euro şi creaţia lui Luchian „Tufănele galbene” adjudecată la 170.000 de euro în decembrie 2013. În fapt Tonitza este cel mai bine vândut artist pe piaţa de artă din România în ultima perioadă, în anul 2012 fiind vândute 60 de lucrări ale artistului – la o valoare totală de peste 1,4 milioane de euro, în 2013 – 48 de lucrări la un preţ cumulat de peste 900.000 de euro, iar în 2014 – 38 de lucrări, cu o cifră cumulată de aproape 600.000 de euro. 

În 2015, Tonitza a fost detronat de pe locul I al vânzărilor, pictorul Theodor Aman a avut vânzări de 425.132 de euro la cele câteva zeci de sesiuni organizate de casele de licitaţii din ţară, fiind vândute 73 de opere semnate de Aman, iar pe locul doi se situează Nicolae Tonitza cu 27 de lucrări cumpărate la suma totală de 342.676 de euro, iar pe locul trei Nicolae Grigorescu cu 12 opere, adjudecate la suma totală de 279.500 de euro.

Surse:

http://jurnaluldedrajna.ro/nicolae-tonitza-pictor-adept-hedonist-al-impresionismului/

https://radioromaniacultural.ro/portret-nicolae-tonitza-un-geniu-al-tristetelor-luxuriant-colorate/

https://www.artmark.ro/stiri/tag/nicolae-tonitza/

https://destepti.ro/pictorul-nicolae-tonitza-si-expresionismul

http://www.unitischimbam.ro/nicolae-tonitza/

https://radioromaniacultural.ro/portret-nicolae-tonitza-un-geniu-al-tristetelor-luxuriant-colorate/

$$$

 S-a întâmplat în 26 februarie 1971: La această dată, a murit Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin), actor de film francez (n. 1903). Creatorul unui personaj bonom și inofensiv, de o ingenuitate la limita precarității intelectuale, interpretul ideal al filmelor lui Marcel Pagnol, Fernandel i-a datorat acestuia consacrarea la mijlocul anilor '30. Părinții săi făceau parte din lumea artistică, apărând în vodevilurile la modă, acest lucru făcându-l pe Fernandel să aibă contact cu scena încă din copilărie. La vârsta de 12 ani, a debutat într-un rol în „Marceau ou les enfants de la révolution de Anicet Bourgeois" la teatrul Chave. În 1915, tatăl său s-a îmbolnăvit, iar Fernandel a fost nevoit să lucreze pentru întreținerea familiei.

A lucrat într-o bancă, ulterior într-o fabrică de săpun, iar în timpul rămas apărea în diverse ipostaze de cântăreț ori cabaretist în cafenele sau pe scenele teatrelor Eldorado, Châtelet și Palais de cristal din Marsilia. De asemenea, a apărut, în spectacole de revistă și în operete.A devenit foarte repede un comic celebru și vedeta cea mai populară a cinematografiei franceze, jucând în peste o sută de filme, talentul și inteligența asigurându-i acest succes. Pseudonimul Fernandel, cu care s-a identificat până la finele vieții, i s-a datorat modului în care soacra sa exclama când acesta venea să o viziteze pe fiica sa, Henriette Manse (care i-a devenit soție în 1925), respectiv „Voila le Fernand d'elle!".

Cariera sa cinematografică a început în anul 1930, când a fost ales de către regizorul Marc Allégret, pentru filmul „Le Blanc et le Noir". În același an, a jucat un rol în filmul „On purge bébé", după o piesă de Georges Feydeau. Au urmat peliculele „Angele" (1934), „Regain" (1937), „Le Schpountz" (1938) și „La Fille du puisatier" (1940).Având un zâmbet larg, un om care a știut să-i facă pe oameni să râdă, chiar dacă avea mai multe motive să plângă, Fernandel a devenit foarte repede unul dintre cei mai populari actori de comedie ai generației sale, mărturie fiind peliculele „Le Rosier de Madame Husson" (1932), „Les Gaietés de l'escadron" (1932), „Un de la légion" (1936), „François Premier" (1937).În 1939 s-a înrolat, iar în 1940 și-a reluat cariera cinematografică, iar prestațiile sale au atras un public numeros. Succesele cinematografice nu l-au împiedicat să aibă și o carieră de cântăreț, apărând în numeroase comedii muzicale, multe dintre ele transformate ulterior în filme.Fernandel a regizat și câteva filme, însă nu s-a bucurat de același succes. Dintre peliculele regizate de acesta se remarcă „Simplet" (1942), „Adrien" (1943), „Adhémar ou le jouet de la fatalité" (1951).

În perioada următoare a devenit celebru interpretând rolul preotului italian Don Camillo într-o serie de filme bazate pe romanele lui Giovannino Guareschi. Seria a început cu „Le Petit Monde de Don Camillo" (1951) și a luat sfârșit cu „Don Camillo en Russie" (1965). Au urmat roluri în „Ali Baba et les Quarante voleurs" (1954), „L'Auberge rouge" (1951), „La Vache et le Prisonnier" (1959). În 1963, Fernandel a făcut un parteneriat cu un alt simbol al cinematografiei franceze, Jean Gabin, formând compania de producție de film Gaffer. Fernandel a făcut patru filme pentru Gaffer și a apărut o singură dată alături de Jean Gabin, în 1964, în pelicula „L'Age ingrat".În anii '60, cariera sa a înregistrat un declin, iar filmele din această perioadă nu au mai avut același impact, primind o serie de critici. Suferind de cancer, a fost obligat ca, la 66 de ani, să se retragă din cinematografie. A murit la 26 februarie 1971, la Paris.

Fernandel a reprezentat un talent unic, multe dintre filmele sale fiind mult vizionate și în prezent, continuând să amuze și să încânte cu stilul său unic. Pentru activitatea sa cinematografică a primit distincțiile Cavaler al Legiunii de Onoare (1953) și Grand Prix de l'Académie du disque (1968).

Surse:

Dicționar de Cinema, Univers Enciclopedic, 1997

https://www.cinemagia.ro/actori/fernandel-164359/

https://www.ziarulmetropolis.ro/fernandel-45-de-ani-de-la-moartea-marelui-actor-francez/

https://www.britannica.com/biography/Fernandel

https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2016/02/26/documentar-45-de-ani-de-la-moartea-actorului-francez-fernandel-07-36-45

$$$

 S-a întâmplat în 26 februarie1991: În această zi, a murit Dimitrie Ioan Mangeron, matematician, membru corespondent, din 1990, al Academiei Române (n. 15/28 noiembrie 1906, Chișinău - d. Iași). A urmat şcoala primară la Ungheni şi studiile secundare la Liceul „Alecu Russo” din Chişinău. Între 1923-1930 a urmat studiile universitare la Facultatea de Ştiinţe la Secţia Matematică a Universităţii din Iaşi. Între 1930-1932, el beneficiază de o bursă în Italia unde, sub îndrumarea renumitului matematician Mauro Picone realizează o teză de doctorat în domeniul ecuaţiilor diferenţiale. Revenit în ţară – după efectuarea unui scurt stagiu de perfecţionare la Universitatea din Götingen (Germania) – D.I. Mangeron îşi începe cariera la Universitatea ieşeană ca asistent, iar din 1936 este conferenţiar la disciplina de analiză matematică. Începând cu anul 1937 se mută la Şcoala Politehnică din Iaşi, unde activează ca profesor de matematici speciale şi de mecanică teoretică. 

Studiul ecuaţiilor cu derivate parţiale a fost principalul său domeniu de cercetare în care, singur sau împreună cu mulţi dintre elevii şi colaboratorii săi, a publicat sute de lucrări ştiinţifice în reviste de prestigiu din ţară şi străinătate. O serie de rezultate îi poartă numele, dacă e să numim doar ecuaţiile poli-vibrante, denumite apoi Ecuaţii Mangeron, care au constituit un punct de plecare în cercetările altor matematicieni. Poliglot, plin de entuziasm şi spirit de iniţiativă, a legat numeroase prietenii cu oameni de ştiinţă de pretutindeni fiind invitat să conferenţieze sau să ţină cursuri la universităţi de prestigiu din Germania, Italia, Canada, Brazilia, URSS, Japonia etc. 

Ca profesor, el a atras admiraţia studenţilor, în jurul său creându-se numeroase legende. A fost membru în peste 25 de societăţi ştiinţifice internaţionale de matematică, mecanică aeronautică şi astronautică. Datorită unor opţiuni politice din tinereţe şi a regimului comunist pe care l-a traversat, recunoaşterea academică în ţară a venit târziu, în 1991, când a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A încetat din viaţă în Iaşi la 26 februarie 1991.

Lucrări:

Mecanica rigidului (Ed.Tehnică, București, 3 vol., 1978-1980-1981) - în colaborare cu prof.dr.Nicolae Irimiciuc

Sopra un problema al contorno per un'equazione differenziale non lineare alle derivate parziali di quarto ordine con le caratteristiche reali doppie. Rendiconti Accad. d. L. Roma (6) 16, 305-310, 1932

Sur certains problemes а la frontière pour une classe d'equations aux dérivées partielles d'ordre superieure. C.R. Acad. Sci., Paris, 204, 94-96.

Corespondență cu tangenta isoclină.I, II. Gaz. mat., București, 47, 208-212, 257-261. 1942

Über Beziehungen zwischen Lösungen partieller Differentialgleichungen unterschiedlicher Typen und über gewisse neue Funktionenklassen bezüglich polyvibrierender Gleichungen. (Spanish).Math.Notae 21(1968/69), 95-103 (1970). - coautor: Mehmet N. Oguztöreli

Symmetrical branched systems vibrations. (English) Mem. Sect. Stiint., Ser. IV 12, No.1, 43-57 (1989/1991). - coautori: prof.dr. ing. Ioan Goia și lect.dr. Sorin Vlase

-peste 600 de alte lucrări.

Surse:

George Ștefan Andonie - Istoria matematicilor în România,Ed. Științifică, București, 1966-1967, vol. 2-3

Nicolae Irimiciuc - D. I. Mangeron, un profesor între profesori, Ed. Glasul Bucovinei, Iași, 1995

https://mec.tuiasi.ro/diverse/marturii.pdf

http://150.uaic.ro/personalitati/matematica/dimitrie-ioan-mageron/

&&&

 S-a întâmplat în 26 februarie…

– 1561: A murit scriitorul spaniol Jorge de Montemayor (sau de Montemor) (n. cca 1520)

- 1564: S-a născut Christopher Marlowe, cel mai important poet şi dramaturg englez de dinainte de Shakespeare 

– 1723: A murit scriitorul englez Thomas d’Urfey (n. 1653)

- 1770: A murit Giuseppe Tartini, violonist şi compozitor italian, unul dintre creatorii şcolii violonistice moderne (n. 1692)

- 1802: S-a născut scriitorul francez Victor Hugo (m. 1885), reprezentant ilustru al romantismului din secolul al XIX-lea („Mizerabilii”, „Notre Dame de Paris”) (m. 23.05.1885) 

- 1808: S-a născut graficianul, pictorul si sculptorul francez Honore Daumier. Honoré Daumier (n. Marseille - d. 10 februarie 1879, Valmondois) a fost un pictor, sculptor, caricaturist și litograf francez. Daumier a lăsat în urma sa lucrări plastice din mai multe categorii de opere. În timpul vieţii, cariera de grafician şi caricaturist va umbri creaţia sa în domeniul picturii şi al sculpturii. După moartea sa, va fi recunoscut ca unul dintre marii pictori ai secolului al XIX-lea.

- 1829: S-a născut Levi Strauss, creatorul jeans-ilor. În 1853 a avut ideea fabricării pantalonilor rezistenţi (din foaie de cort), pentru căutătorii de aur şi, din 1883, pentru cow-boy - marca Levi's (m. 1902).. 

- 1834: A murit Alois (Aloys) Senefelder, inventatorul german al procedeului numit litografiere (metodă de reproducere şi de multiplicare pe hârtie a textelor, desenelor, figurilor etc., prin utilizarea de negative imprimate sau desenate pe o piatră specială, calcaroasă) (n. 6.11.1771)

-1838: S-a născut (la Cristineşti/Hotin, azi în Ucraina) Bogdan Petriceicu Hasdeu, filolog, scriitor, folclorist, istoric şi publicist; îi revine meritul de a fi aşezat pe baze ştiinţifice filologia românească; a relevat fondul autohton al limbii române (substratul dacic); a proiectat un vast dicţionar al limbii române (Etymologicum Magnum Romaniae, elaborat până la cuvântul „bărbat”), conceput ca o enciclopedie de cunoştinţe lingvistice, filologice, folclorice, istorice, geografice şi literare; unul dintre fondatorii folcloristicii comparate în România; membru titular al Academiei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for în mai multe rânduri (m. 1907)

- 1840: S-a născut diplomatul american Eugen Schuyler; în 1880 a fost numit însărcinat cu afaceri al SUA în capitala României; bun cunoscător al realităţilor româneşti şi al istoriei poporului român; membru corespondent străin al Academiei Române din 1885 (m. 1890)

- 1842: S-a născut astronomul francez Camille Flammarion, fondator (1887) al Societăţii Astronomice Franceze; autor a numeroase lucrări de popularizare ştiinţifică (m. 1925) 

- 1866, 26.II / 10.III: Încep lucrările Conferinţei de la Paris a celor şapte mari puteri europene (până în 23.V/4.VI.1866), convocate pentru a discuta problema Principatelor Unite, a căror unire nu fusese recunoscută decât pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza

- 1880: S-a născut (într-o familie de armeni) pictorul Apcar Baltazar (Balthazar) (m. 1909).Apcar Baltazar (grafiat şi Abgar Baltazar) (n. Bucureşti – d. 26 septembrie 1909, Bucureşti) a fost un pictor şi critic de artă român, de origine armeană.Opera sa picturală este cantitativ mică, deoarece moare tânăr, la numai 29 de ani, după prima sa expoziţie. Lucrări ale sale se găsesc în muzeul Simu, altele fiind în colecţii particulare (Dr. Severeanu, Lazăr Munteanu, Al. Râşcanu, Onic Zambaccian, Paucker, la fratele pictorului etc.). Câteva panouri decorative realizate de Baltazar se află la Paris, în colecţia Dr.Dieulafoy.

- 1891: S-a înfiinţat Societatea (Asociaţia) Arhitecţilor Români (a cărei continuatoare este Uniunea Arhitecţilor din România); primul preşedinte al Societăţii a fost Alexandru Orăscu (1891-1894)

- 1896: Becquerel descoperă radioactivitatea naturală.

- 1900: S-a născut Jean Negulesco, regizor american de film de origine română; de formaţie pictor, a lucrat la Paris (1918-1929) pe lângă Modigliani, Picasso, Giacometti ş.a; stabilit ulterior în America, a devenit un celebru colecţionar de artă; ca regizor, a realizat, la Hollywood, numeroase melodrame şi comedii sentimentale; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 1993).

- 1900: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) compozitorul Vadim Şumski (m. 1956)

- 1902: S-a născut compozitorul român de origine maghiară Kozma Géza (m. 1985) 

- 1902: S-a născut scriitorul şi publicistul francez Vercors (Jean Bruller)

–1903: S-a născut Jean Moscopol (numele real: Ioan Moscu), cântăreţ de muzică uşoară, compozitor şi epigramist; se numără în galeria marilor trubaduri pe care i-a avut România interbelică (m. 1980)

-1903: A murit Richard Jordan Gatling, inventator american.Gatling a fost un inventator american din secolul al XIX-lea, care şi-a împrumutat numele invenţiei sale de căpătâi, cea despre care se poate afirma că a revoluţionat arta războiului.Este vorba despre prima mitralieră funcţională din istorie. 

-1916: Pachebotul francez „Le Provence" este torpilat.La 26 februarie 1916, in timp ce transporta 1800 de soldaţi, nava este torpilată în largul Capului Matapan din Mediterana de către submarinul german U 35.Nava s-a scufundat rapid, făcând aproape 1000 de victime.

- 1919: Marele Canion devine parc national

– 1919: S-a născut Constant Tonegaru, poet din al doilea val al avangardei româneşti; deținut în închisorile comuniste (m. 1952)

-1925: S-a născut matematicianul Nicolae Dinculeanu, stabilit în SUA; în activitatea sa ştiinţifică s-a aplecat asupra teoriei măsurii, proceselor stocastice, analizei funcţionale; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2003

- 1926: S-a născut istoricul Gheorghe Platon; cercetări şi lucrări referitoare îndeosebi la istoria modernă a României; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2006).

- 1927: Înfiinţarea, la Bucureşti, pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, a Institutului de Igienă şi Sănătate Publică 

– 1927: A murit violonistul-lăutar Cristache Ciolac, unul dintre primii creatori ai folclorului orăşenesc (n. 1870)

– 1928: S-a născut Ariel Sharon, general şi om politic israelian; fostul premier israelian (2001-2006) a rămas în istorie ca artizanul invaziei din Liban, în anul 1982, în calitatea de ministru al apărării (1981-1983), dar şi ca premierul care a decis retragerea trupelor şi desfiinţarea coloniilor din Fâşia Gaza, în 2005 (m. 2014, după opt ani în care a fost în comă)

- 1930: S-a născut pianistul italian de origine rusă Lazar Berman (m. 2005)

– 1930: S-a născut medicul Ioan Drăgan, considerat „părintele” medicinei sportive din România; fost director al Centrului Naţional de Medicină Sportivă (1966-1986); el este cel care a pus bazele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (m. 2010)

- 1932: S-a născut Johnny Cash, cântăreţ american de muzică country şi rock (m. 2003); de-a lungul a 50 de ani de carieră, a înregistrat peste 400 de albume (m. 12.09.2003) 

- 1935: S-a născut sculptorul Napoleon Tiron

- 1940: S-a născut actorul Alexandru Repan

- 1940: A murit pictorul român Nicolae Tonitza.

– 1943: S-a născut Marin Toma, economist şi profesor; a avut un rol deosebit în evoluţia profesiunii contabile; membru fondator şi preşedinte (aproape două decenii) al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (m. 2012)

- 1944: În zilele de 26 şi 27 februarie, a avut loc o întrevedere Hitler – Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II (de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich). Înaltul Comandament german începuse elaborarea planului „Margarethe II” la 26.I.1944

- 1952: Premierul Winston Churchil anunţa ca Marea Britanie şi-a produs propria bomba atomică 

–1953: S-a născut Michael Bolton (nume real: Michael Bolotin), cântăreţ, compozitor, actor şi producător american; cunoscut prin baladele soft-rock

– 1954: S-a născut Recep Tayyip Erdoğan, om politic turc, președinte al Turciei (din 2014), fost prim-ministru al Turciei (2003-2014)

- 1955: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Virgil Popescu

- 1963: S-a născut interpreta de muzică uşoară Elena Cârstea

– 1969: A murit Karl Jaspers, filosof existenţialist şi psihiatru german; a avut o influenţă majoră asupra teologiei, psihiatriei şi filosofiei moderne (n. 1883)

- 1971: A murit Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin), actor de film francez (n. 1903)

- 1982: A murit regizorul japonez Tienosuke Kinugasa (n. 1896) 

- 1988: A fost dată publicităţii o declaraţie a Guvernului SUA prin care se anunţa hotărârea de a retrage României clauza naţiunii celei mai favorizate, cu data de 3.VII.1988. Hotărârea era determinată de înrăutăţirea, în fiecare an, a vieţii locuitorilor, de nerespectarea tot mai accentuată a obligaţiilor asumate prin Actul de la Helsinki (1975) privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Peste numai două zile, la 28 februarie, Guvernul de la Bucureşti anunţa printr-o declaraţie că România renunţă la clauza naţiunii celei mai favorizate în relaţiile cu SUA

– 1991: A murit Dimitrie Ioan Mangeron, matematician, membru corespondent, din 1990, al Academiei Române (n. 1906).

-1993: La Istanbul, reprezentanţii parlamentelor din nouă ţări – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au adoptat „Declaraţia privind instituirea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre” (APCEMN). În iunie 1995, Grecia s-a alăturat Adunării ca al zecelea membru cu drepturi depline.Bulgaria a devenit al unsprezecelea membru cu drepturi depline în iunie 1997. Adunarea Parlamentară este compusă din 70 de parlamentari reprezentând toate cele unsprezece ţări membre ale Cooperării Economice a Mării Negre. Adunarea Populară din Egipt, Parlamentul francez, Bundestagul, Knesset-ul şi Consiliul Naţional al Republicii Slovace au statut de observatory

-1993: A avut loc primul atentat (cu bombă) la baza unuia dintre cele două turnuri gemene din Manhattan, parte integrantă a complexului comercial World Trade Center din New York, simbolul puterii financiare a SUA. Atentatul s-a soldat cu şase morţi şi peste 1.000 de răniţi. Opt ani mai târziu, la 11 septembrie 2001, două avioane Boeing deturnate de terorişti afiliaţi reţelei Al-Qaida au lovit turnurile gemene, transformând World Trade Center într-o ruină

– 1999: A murit Cristian Popişteanu, istoric (contribuţii la istoria diplomaţiei şi a relaţiilor internaţionale) şi publicist (comentator de politică externă la Radio România Actualităţi; unul dintre fondatorii revistei „Lumea”, în 1963; redactor-şef al revistei „Magazin istoric” între anii 1969 şi 1999) (n. 1932)

– 1999: A murit Jean Coulomb, geofizician şi meteorolog francez; importante cercetări privind climatologia sahariană; s-a interesat şi de problemele geofizice ale României, mai ales în domeniile geomagnetismului şi seismologiei; membru de onoare străin al Academiei Române din 1991 (n. 1904)

- 2005: A murit creatorul primului computer MacIntosh, Jef Raskin; pionier în domeniu, a folosit o interfaţă grafică şi mouse-ul pentru a face mai simplă utilizarea computerelor (n. 1943)

- 2010: A murit artistul decorator Filaret Oloier (n. 1935)

- 2011: A murit juristul Victor Anagnoste; preşedinte al Uniunii Avocaţilor din România (1990 – 1999), preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, senator ales pe listele FSN (1990 – 1992); soţul actriţei Gina Patrichi (n. 1928) 

– 2013: A murit Naarghita (numele la naştere: Maria Amarghioalei), cântăreaţă de muzică indiană (n. 1939)

– 2015: A murit Sergiu Adam, poet, prozator şi traducător (din literatura rusă) (n. 1936)