&&&

 #remember DORIN ANASTASIU ✨

Solistul de muzică ușoară DORIN-VLAD ANASTASIU (născut pe 6 iulie 1943, la Craiova) a absolvit Facultatea de Instalații pentru construcții din București, însă cariera spre care se va îndrepta va fi una artistică. A făcut parte dintre artiștii Teatrului de revistă “Ion Vasilescu" și a fost angajat la Ansamblul artistic “Doina” al Armatei. Cântă pe scena unor prestigioase festivaluri de gen și apare în numeroase emisiuni de divertisment ale Televiziunii Române.

𝐃𝐎𝐑𝐈𝐍 𝐀𝐍𝐀𝐒𝐓𝐀𝐒𝐈𝐔 𝐮𝐫𝐜𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐬𝐜𝐞𝐧𝐚 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐑𝐞𝐯𝐢𝐬𝐭𝐚̆ ”𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐓𝐚̆𝐧𝐚𝐬𝐞”, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭𝐮𝐥 - 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥 𝐌𝐄𝐋𝐎𝐃𝐈𝐈 ’𝟖𝟏 𝐮𝐧𝐝𝐞, 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐭̦𝐢 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐬̦𝐭𝐢, 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞: 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐕𝐨𝐢𝐜𝐚, 𝐂𝐨𝐫𝐧𝐞𝐥 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐢𝐮, 𝐒𝐭𝐞𝐥𝐚 𝐄𝐧𝐚𝐜𝐡𝐞, 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐞𝐥𝐚 𝐎𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐉𝐚𝐧𝐢𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐭𝐞𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐫𝐞𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐦𝐞𝐥𝐨𝐝𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚̆ 𝐚𝐮𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐊𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐇𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐌𝐨𝐜𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐞 𝐕. 𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐚𝐜𝐡𝐞, 𝐏𝐚𝐮𝐥 𝐔𝐫𝐦𝐮𝐳𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐬̦𝐢 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐞 𝐌𝐢𝐡𝐚̆𝐞𝐬𝐜𝐮.

𝐑𝐞𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐞 𝐬𝐜𝐞𝐧𝐚 𝐬𝐚̆𝐥𝐢𝐢 𝐒𝐚𝐯𝐨𝐲, 𝐜𝐚 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐢̂𝐧 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥𝐞𝐥𝐞 - 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭 ”𝐆𝐥𝐮𝐦𝐞 𝐩𝐞 𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭𝐢𝐯”, 𝐢̂𝐧 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟏𝟔, 𝐬̦𝐢 ”𝐔𝐧 𝐜𝐚̂𝐧𝐭𝐞𝐜… 𝐨 𝐠𝐥𝐮𝐦𝐚̆…”, 𝐢̂𝐧 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟏𝟖. 

Tot în 2018, susține pe această scenă un recital, la Festivalul național de muzică ușoară ”Florin Bogardo”.

Se stinge din viață pe 18 septembrie 2021.

#teatrultanase #teatrulderevista  #inmemoriam

&&&

 S-a întâmplat în 5 iulie1687: În această zi, era publicată lucrarea lui Isaac Newton, „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica”. „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica” („Principiile matematice ale filozofiei naturale"), adesea numită doar „Principia” ori „Principia Mathematica”, este lucrarea în trei volume a lui Isaac Newton publicată în 5 iulie 1687 și care conţine formularea legilor de mişcare a corpurilor (cunoscute frecvent şi ca Legile lui Newton) ce constituie fundamentul mecanicii clasice, precum şi Legea atracţiei universale. 

Tot în „Principia”, Newton explică atât matematic cât şi fizic legile mişcărilor planetare, cunoscute sub numele de Legile lui Kepler, pentru că au fost deduse empiric de către Johannes Kepler pe baza observaţiilor astronomice personale ale acestuia. În formularea teoriilor sale fizice, Newton a dezvoltat un întreg câmp al matematicii cunoscut sub numele de calcul diferenţial şi integral, pe care, în realitate, fizicianul englez Isaac Newton şi matematicianul german Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646 - 1716) l-au inventat practic simultan şi independent unul de altul, Newton din perspectiva fizicii, iar Leibnitz din cea a matematicii. Ca atare, din cauza noutăţii absolute a calculului diferenţial şi integral, Newton a preferat să scrie „Principia” folosind puţine elemente din limbajul matematic al acestuia. În schimb, Newton a adus argumente de tip geometric în sprijinul celor mai multe din punctele teoriei sale dezvoltate în Principia Mathematica.Tot în Principia, Newton a folosit expresia devenită apoi celebră, Hypotheses non fingo, adică Nu pretind a avea nici o ipoteză.

A treia ediție a fost publicată pe 26 martie 1726 sub îngrijirea lui Henry Pemberton, despre care Newton avusese numai cuvinte elogioase. Caracterizarea lui Pemberton, făcută de Newton însuși în prefața acestei ediții, Henry Pemberton, M.D., a man of the greatest skill in these matters ... ( Henry Pemberton, un om extrem de cunoscător al acestor chestiuni ...) l-a mulțumit profund pe Pemberton, care a declarat mai târziu că vorbele lui Newton au valorat pentru el mai mult decât cele 200 de guinee (care, oricum, reprezenta o sumă considerabilă la timpul respectiv) cu care acesta îl recompensase generos pentru munca de editare și supervizare.

Surse:

https://plato.stanford.edu/entries/newton-principia/

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/manuscrisele-lui-newton-disponibile-online

https://www.bl.uk/collection-items/newtons-principia-mathematica

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B978044450871 3500863

&&&

 S-a întâmplat în 5 iulie1941: La această dată, Brigada 1 Mixtă Munte şi Brigada 4 Mixtă Munte din cadrul armatei române au eliberat oraşul Cernăuţi. 

Bătălia de la Cernăuţi s-a desfăşurat la scurt timp după angajarea armatei române în cel de-al Doilea Război Mondial (22 iunie 1941), în contextul în care Grupul german de armate „Sud”, comandat de feldmareşalul Gerd von Rundstedt, înregistra succese pe frontul din Galiţia. Acest lucru l-a determinat pe Hitler să ordone trecerea efectivă la ofensivă şi cu forţele Grupului de armate „General Ion Antonescu” (Armatele 3 şi 4 Române şi 11 Germană, dislocate în partea de est a României, în cadrul operaţiei „Munchen”). Misiunea de a executa, începând cu 2 iulie 1941, un „atac peste Prut, din spaţiul de la est de Botoşani, cu direcţia spre nord-est” pentru a se ajunge „în spatele liniei întărite care pleacă de la Moghilev prin Podolsk spre nord” a revenit Corpului de Munte (comandat de generalul Gheorghe Avramescu) din Armata 3 Română (comandată de generalul Petre Dumitrescu), care la rându-i era subordonată Armatei 11 Germane (comandant: Eugen von Schobert).

Pentru îndeplinirea misiunii, comandamentul armatei române a fost investit, în noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, cu atribuţii operative, iar generalul Petre Dumitrescu a precizat că principala misiune a armatei (în special a Corpului de Munte), era să elibereze oraşul Cernăuţi, capitala Bucovinei istorice, şi să ajungă cât mai repede pe Nistru, între Râscov şi Darabani. Cu acelaşi prilej, el a stabilit concepţia ofensivei: manevră dublu învăluitoare cu două grupări de forţe care să înfrângă trupele sovietice din zona Storojineţ, Cernăuţi şi Herţa, urmată de ofensivă pe direcţia loviturii principale (Mihăileni – Noua Suliţă – Hotin). În situaţia în care trupele sovietice s-ar fi retras, Corpul de Munte trebuia să înainteze „fără alt ordin” până la Prut, să ocupe trecerile de peste râu la est de Cernăuţi şi să fie în măsură să intervină, la ordin, cu o parte din forţe spre Siret, în ajutorul Diviziei 7 Infanterie. Rezerva armatei (Brigada 8 Cavalerie) a fost dispusă înapoia forţelor de la flancul drept, pe direcţia loviturii principale. În faţa Armatei 3 Române se aflau forţe ale Armatei 18 Sovietice.

Ofensiva s-a declanşat în dimineaţa zilei de 3 iulie 1941, iniţial spre Storojineţ, batalioanele 1 şi 2 Vânători de Munte din Brigada 1 Mixtă Munte ajungând pe Siret, după care, printr-o manevră îndrăzneaţă, au trecut râul prin vad (podurile fuseseră distruse anterior de inamic). Apoi au eliberat oraşul şi au constituit un cap de pod la nord de râu. Pretutindeni, populaţia a primit militarii români eliberatori cu „flori şi cu mare bucurie”. De asemenea, Brigada 4 Mixtă Munte a ajuns, în seara zilei, între Pătrăuţi şi Dobrova, iar Divizia 7 Infanterie, care a întâmpinat cea mai puternică rezistenţă în zona Fântâna Albă, Cerepcăuţi, Petricani, a trecut temporar la apărare activă, cu misiunea de a interzice pătrunderea inamicului spre sud. 

La 5 iulie, pentru a nu se permite forţelor sovietice să se consolideze la teren, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernăuţi cu batalioanele Brigăzii 1 Mixtă Munte (la flancul stâng) şi cele ale Brigăzii 4 Mixtă Munte (la flancul drept), precum şi executarea unei manevre spre Fântâna Albă cu un detaşament din Brigada 4 Mixtă Munte, în spatele şi flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 Infanterie. Ca urmare, unităţile Brigăzii 1 Mixtă Munte (flancate la vest de Detaşamentul „colonel Albustin”), au înaintat energic şi viguros, manevrând rezistenţele inamice din zona Cernăuţi, au înfrânt rezistenţa opusă de acestea în faţa oraşului şi au pătruns în după-amiaza zilei în capitala istorică a Bucovinei, cu Batalioanele 3 şi 23 Vânători de Munte, fiind primite cu entuziasm de către populaţia românească. 

Vestea eliberării Cernăuţiului a provocat un entuziasm „de nedescris”, în întreaga ţară. „Copiii soldaţilor care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani – se menţiona în ziarul «Universul» – intră azi, la rândul lor, în Cernăuţi, fraţi de sânge şi de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus… Ne închinăm cu recunoştinţă adâncă şi sinceră pietate în faţa tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”.

Victoria românească de la Cernăuţi a permis trupelor române să acţioneze ofensiv spre Hotin, unde au desfăşurat, între 6 şi 8 iulie 1941, o altă bătălie strălucită, dusă de două brigăzi românești: Brigada 8 Cavalerie şi Brigada 2 Mixtă Munte, soldată cu respingerea trupelor sovietice dincolo de Nistru şi cu eliberarea părţii de nord a Basarabiei. Modul exemplar în care militarii români şi-au îndeplinit misiunile de luptă în nordul Bucovinei şi Basarabiei a fost remarcat şi de către generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 Germane, care a adresat alese cuvinte de apreciere. La rându-i, comandantul Armatei 3 Române, recunoscând contribuţia trupelor germane la repunerea bornelor de hotar pe Nistru a relevat: „Fără ei nu am fi putut face reîntregirea neamului”.

Surse: 

https://www.academia.edu/35564790/Campania_militară_din_anul_1941_și_implicațiile_sale_pentru_Bucovina

https://www.timpul.md/articol/1941---eliberarea-basarabiei-i-a-nordului-bucovinei%09-94334.html

https://crispedia.ro/batalia-de-la-cernauti-3-5-iulie-1941/

https://romaniaimaginideierisiazi.wordpress.com/2013/07/06/batalia-de-la-cernauti-3-5-iulie-1941/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/05/pagini-de-istorie-batalia-pentru-cernauti-3-5 -iulie-1941/

333$$$

 S-a întâmplat în 5 iulie1943: La această dată, începea efectiv bătălia de la Kursk (5-23 iulie). Bătălia de la Kursk (Operaţia Citadela, 5 iulie1943 – 20 iulie/23 august 1943), a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi câmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic.

Bătălia de la Kursk, care include şi mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operaţia Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operaţiunile Kutuzov şi Polkovodeţ Rumianţev.

Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive: Operaţia Kutuzov şi Operaţia Polkovodeţ Rumianţev. 

După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au câştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas până la încheierea războiului. Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a doua a punctului de cotitură al războiului, în care prima fază este considerată victoria sovietică de la Stalingrad. 

Atacurile sovietice care au urmat eliminării forţelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Orilo-ului şi Belgorodului pe 5 august şi a Kievului pe 23 august, împingându-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară. Această bătălie se numără printe subiectele de studiu din toate academiile militare moderne

Surse:

https://ro.historylapse.org/batalia-de-la-kursk

https://www.defenseromania.ro/batalia-de-la-kursk-cea-mai-mare-confruntare-de-tancuri-din-istorie_592085.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/batalia-de-la-kursk-cea-mai-mare-infruntare-de-blindate-din-istorie

https://www.descopera.ro/tancuri/15015116-kursk-cea-mai-mare-confruntare-cu-tancuri-din-istorie-cum-i-au-invins-sovieticii-pe-nemti-foto

###

 S-a întâmplat în 5 iulie1943: La această dată, începea efectiv bătălia de la Kursk (5-23 iulie). Bătălia de la Kursk (Operaţia Citadela, 5 iulie1943 – 20 iulie/23 august 1943), a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi câmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic.

Bătălia de la Kursk, care include şi mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operaţia Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operaţiunile Kutuzov şi Polkovodeţ Rumianţev.

Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive: Operaţia Kutuzov şi Operaţia Polkovodeţ Rumianţev. 

După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au câştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas până la încheierea războiului. Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a doua a punctului de cotitură al războiului, în care prima fază este considerată victoria sovietică de la Stalingrad. 

Atacurile sovietice care au urmat eliminării forţelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Orilo-ului şi Belgorodului pe 5 august şi a Kievului pe 23 august, împingându-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară. Această bătălie se numără printe subiectele de studiu din toate academiile militare moderne

Surse:

https://ro.historylapse.org/batalia-de-la-kursk

https://www.defenseromania.ro/batalia-de-la-kursk-cea-mai-mare-confruntare-de-tancuri-din-istorie_592085.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/batalia-de-la-kursk-cea-mai-mare-infruntare-de-blindate-din-istorie

https://www.descopera.ro/tancuri/15015116-kursk-cea-mai-mare-confruntare-cu-tancuri-din-istorie-cum-i-au-invins-sovieticii-pe-n  emti-foto

$$#

 S-a întâmplat în 5 iulie 2010: În această zi, a decedat Geavit Musa, fizician român de origine tătară; contribuţii importante în fizica plasmei şi aplicaţiilor acesteia în tehnică, în procese fizice implicând vid ultra înalt, în conversia energiei termice în energie electrică, precum şi în studiul proprietăţilor optice a unei game extinse de sisteme; membru corespondent al Academiei Române din 2009.

Geavit Musa (n. 23 decembrie 1931, Palazu Mare, judeţul Constanţa) a fost un fizician român, ales ca membru corespondent al Academiei Române (aprilie 2009). A absolvit cursurile gimnaziale şi Liceul Mircea cel Bătrân din Constanţa. Din anul 1955 este absolvent al Facultăţii de Fizică – Universitatea Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Fizică-Matematică a Universităţii din Bucureşti, unde l-a avut profesor pe acad. Eugen Bădărău.  În anul 1969 devine doctor în fizică nucleară cu o lucrare despre tehnica vidului ultraînalt.A lucrat la Institutul de Fizică Atomică (IFA) din Bucureşti de la avbsolvirea facultăţii şi până în 2000, îndeplinind pentru o scurtă perioadă (19 aprilie 1997 - 19 martie 1998) funcţia de director general.

În 1969 întreprinde cercetări fundamentale şi aplicative de fizica plasmei şi ţine cursuri în învăţământul superior, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor Plasmei-Universitatea Bucureşti.Este Director General al Institutului de Fizică Atomică (IFA) în perioada 19.04.1997 –19.03.1998.Acesta a desfăşurat o activitate de cercetare susţinută în domeniul fizicii plasmei şi aplicaţiilor acesteia în tehnică.În aprilie 2009, profesorul universitar doctor în fizică nucleară Musa Geavit a fost numit membru corespondent al Academiei Romane.

Rezultatele cercetărilor efectuate au fost concretizate în 416 lucrări, din care 137 apărute în reviste internaţionale, cotate ISI, a derulat un program complex de cercetare aplicativă, în 18 produse omologate, în elaborarea a peste 20 de tehnologii specifice şi concretizat în 27 de brevete aprobate de OSIM şi realizate în ţară. Celelalte fiind publicate în volume ale unor conferinţe internaţionale sau în reviste din ţară.Rezultatele ştiinţifice obţinute se bucură de o largă recunoaştere internaţională.Acestea au fost citate de 800 de ori în literatura de specialitate.

Prof. univ. dr. Musa Geavit şi-a dedicat ultimii 16 ani de viaţă generaţiilor de studenţi ai Universităţii Ovidius din Constanţa, aceştia au avut şansa unică de a-i audia cursurile de înaltă ţinută ştiinţifică şi de a participa la lucrările experimentale în laboratorul de Fizica Plasmei creat de el. Profesorul dr. Musa Geavit, om al etniei tătare, în ciuda vicisitudinilor vieţii personale şi-a construit cu migală şi perseverenţă, cu efort prelungit, cariera profesională de rezonanţă naţională şi de largă recunoaştere internaţională. 

Prof.univ.dr. Nuredin Ibram, fost coleg de la Universitate constănţeană, afirma despre distinsul om de ştiinţă următoarele: „Profesorul Musa Geavit este, a fost şi rămâne un învingător, a fost şi rămâne un model al etnicului tătar muncitor, harnic, perseverent, onest, dotat cu mult har, cu inteligenţă, cu răbdare şi credinţă. Întâlnirea ca licean, chiar la Constanţa, cu eminentul fizician Horia Hulubei, unde distinsul savant a susţinut o conferinţă despre energia atomică l-a marcat, i-a direcţionat cariera tânărului tătar Musa Geavit, care a pornit în aventura cunoaşterii şi a distinsului său de om de ştiinţă. La facultate a avut privilegiul de a studia cu o pleiadă de profesori, personalităţi de nivel naţional şi mondial, care i-au transmis nu doar cunoştiinţe ci şi pasiunea cercetării, a căutării şi înţelegerii „fizicale” a naturii. 

Cu mare deschidere spre colaborarea şi cooperarea ştiinţifică internaţională, Prof. univ. dr. Musa Geavit a efectuat stagii de lucru în SUA (Universitatea Texas Dallas), în Germania, în Japonia. Printre partenerii instituţionali amintim aici, Universitatea GHS Essen, Departamentul de Fizică şi Dr. H.Ehrich Institut für Spektrochemie and Angewandte Spektroskopie din Dortmund, ambele din Germania, Nagoya University (Japonia), sau acordul de cooperare sprijinit de Fundaţia Humboldt între colective de cercetare din Birmingham, Trento, Essen, Eskişehir, Constanţa şi Bucureşti. Musa Geavit este exponent al culturii şi spiritualităţii noastre tătare, justifică existenţial şi valoric comunitatea tătară.”

Surse:

https://acad.ro/commem/pag_memoriam2010.htm

http://www.romaniaregional.ro/2017/07/12/musa-geavit-1931-2010-fizician-de-valoare-pentru-stiinta/

https://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/a-murit-profesorul-universitar-doctor-musa-geavit-57808-291912.html

http://interetnica.ro/memoriam-musa-geavit-singurul-tatar-membru-corespondent-al-academiei-romane/

&&&

 S-a întâmplat în 5 iulie…

- 328: Inaugurarea oficială a podului de la Celei (Sucidava), construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius. Sucidava, vechea capitală a tribului dacic al sucilor, este situată în vatra oraşului Corabia (judeţul Olt), pe teritoriul fostului sat Celeiu.Pe terasa superioară a Dunării se văd încă zidurile de apărare cu opt turnuri complet dezvelite ale oraşului roman târziu Sucidava (secolele IV-VI), care, împreună cu cartierul actual, acoperă o parte a oraşului roman din secolele II-III, mai puţin cunoscut. 

- 1484, 5-14: În timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova (iunie - august 1484), turcii cuceresc Cetatea Chilia Nouă (ridicată de Ştefan cel Mare în 1479); după opt zile cetatea este cucerită de invadatori (la 14 iulie) şi devine raia turcească

- 1687: Este publicată lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica. Philosophiae Naturalis Principia Mathematica („Principiile matematice ale filosofiei naturale"), adesea numită doar Principia ori Principia Mathematica, este lucrarea în trei volume a lui Isaac Newton publicată în 5 iulie 1687. Conţine formularea legilor de mişcare a corpurilor (cunoscute frecvent şi ca Legile lui Newton) ce constituie fundamentul mecanicii clasice, precum şi Legea atracţiei universale. Tot în Principia, Newton explică atât matematic cât şi fizic legile mişcărilor planetare, cunoscute sub numele de Legile lui Kepler, pentru că au fost deduse empiric de către Johannes Kepler pe baza observaţiilor astronomice personale ale acestuia.

 - 1801: S-a născut David Farragut, primul amiral al marinei americane. David Glasgow Farragut (d.14 august 1870) a fost ofiţer al Marinei SUA în timpul Războiului Civil American. A fost primul contraamiral, viceamiral şi amiral al Marinei americane. El a rămas celebru pentru ordinul pe care l-a dat în Bătălia din Golful Mobile, ordin parafrazat de obicei: Damn the torpedoes, full speed ahead!(„Daţi-le-ncolo de torpile, cu toată viteza înainte!”).

- 1811: Venezuela a devenit primul stat sud-american care şi-a proclamat independenţa faţă de Spania

- 1820: S-a născut inginerul britanic William Rankine, unul dintre fondatorii termotehnicii; a elaborat teoria generală a ciclurilor de funcţionare a motoarelor termice; în termodinamică a propus termenul de „energie", făcând distincţie între energiile mecanică, potenţială şi cinetică (m. 1872)

- 1832: S-a născut Ioan Popescu, pedagog şi teolog; autor de lucrări de pedagogie şi manuale; ca membru al Partidului Naţional Român, a militat pentru drepturile românilor din Transilvania; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1892) 

- 1833: A murit Joseph Nicéphore Niépce, inventator francez, pionierul fotografiei (n. 1765)

- 1852: S-a născut Johann Szimits, poet popular de limbă germană din România (m. 1910) 

- 1857: S-a născut Clara Zetkin, om politic german; militantă pentru emanciparea femeii; a participat la întemeierea Partidului Comunist din Germania (m. 1933) 

- 1865: A fost impusă pentru prima oară în lume o limită de viteză (două mile pe oră) în Marea Britanie

- 1879: S-a născut Wanda Landowska, clavecinistă, pianistă şi profesoară poloneză (m. 1959)

- 1879: S-a născut Dwight F. Davis, tenisman şi politician american (m. 1945). 

- 1880: S-a născut Constantin Tanase, actor şi cupletist român, a fost o personalitate remarcabila a teatrului de revistă românesc ( n. Vaslui; d.29.08.1945 Bucuresti 

- 1889: S-a născut Jean Cocteau, scriitor, eseist, dramaturg, cineast şi pictor francez (m. 1963)

- 1894: A murit Sir Austen Henry Layard, arheolog britanic, cunoscut pentru studiile sale privind vechea civilizaţie a Mesopotamiei (n. 1817)

- 1896: S-a născut Jean Mihail (Jean Mihailovici) regizor de film (n. Halaucesti, jud. Iasi; d. 12.03.1963)

- 1899: S-a născut Marcel Arland, romancier, nuvelist şi critic literar francez; multă vreme director al publicaţiei „Nouvelle Revue Française" (m. 1986)

- 1904: S-a născut biologul american Ernst Mayr, considerat drept „un Darwin al secolului XX"; este cel care, în anii ’40, a realizat sinteza între evoluţionism şi genetică (m. 2005)

- 1911: S-a născut Georges Pompidou, om politic francez, preşedinte al Franţei între anii 1969 şi 1974 (m. 1974)

- 1914: S-a născut pianista maghiară Annie Fiescher (m. 1995)

-1920: S-a născut Iulia Soare (pseudonimul lui Lilly Sonnenfeld), prozatoare şi traducătoare (m. 1971) 

- 1927: A murit medicul german Albrecht Kossel, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1910. Ludwig Karl Martin Leonhard Albrecht Kossel (n.16 septembrie, 1853) a fost un medic german născut în Rostock, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1910. Albrecht Kossel a primit în 1910 Premiul Nobel în Fiziologie şi Medicină pentru cercetări în biologia celulară, în special cercetarea proteinelor şi acizilor nucleici. Domeniul de activitate al lui Kossel a fost biochimia, chimia ţesuturilor şi a celulelor, însă în timpul activităţii de profesor universitar şi-a extins cercetările şi în fiziologia generală.  În 1880 a început cercetările asupra structurii nucleului celular, iar în anii 1890 a studiat proteinele, alterarea lor în timpul transformării în peptone.A descoperit acizii nucleici care sunt bazele moleculei de ADN, substanţa genetică a celulei. 

-1928: S-a născut Warren Oates, actor american (d.03.04.1882)

- 1930: S-a născut Ada Brumaru, muzicolog şi critic muzical; a realizat, începând din 1950, emisiuni muzicale la Radiodifuziunea şi, apoi, şi la Televiziunea Română precum şi emisiuni dedicate culturii muzicale româneşti La France Musique în perioada 1982-1986 în colaborare cu Michel Godard; în afara numeroaselor articole publicate în presă, a publicat şi volume de muzicologie, precum „Romantismul în muzică", „Vârstele Euterpei", „Clasicismul" sau „Jocul permanenţelor" (m. 2008) 

- 1931: S-a născut Alexandru Oprea, istoric şi critic literar; s-a impus ca istoric literar, ca director al Muzeului Literaturii Române, ca director al revistei „Manuscriptum", ca profesor şi autor de cărţi; în anul 1980 obţine două mari şi importante premii: „Timotei Cipariu" şi „Perpessicius", pentru contribuţia adusă la editarea „Operelor complete" ale lui M. Eminescu: „Publicistica" (1870-1877) (m. 1983)

- 1935: S-a născut Nikolaus Berwanger, jurnalist şi scriitor român de origine germană (m. 1989) 

- 1936: A murit Cezar Papacostea; filolog clasicist de origine aromână, scriitor şi traducător; studii asupra filosofiei şi religiei antice greceşti; membru corespondent al Academiei Române din 1935 (n. 1886, la Molovişte, Macedonia). 

- 1941: Brigăzile 1 şi 4 Mixte Munte din cadrul Armatei Române au eliberat oraşul Cernăuţi

- 1943: Începutul bătăliei de la Kursk (5-23 iulie).

- 1946: La Paris au fost prezentaţi primii bikini. Louis Réard a depus o cerere de brevet pentru a-şi proteja creaţia care a scandalizat societatea puritana a timpului sau desi frumoasele pompeience cunoşteau deja acest element vestimentar cu 2000 de ani în urmă.

- 1951: Inventarea tranzistorului. William Bradford Shockley (n. 13 februarie 1910 — d. 12 august 1989) a fost un fizician şi inventator american de origine britanică. Împreună cu John Bardeen şi Walter Houser Brattain, Shockley a inventat tranzistorul, invenţie pentru care cei trei au primit în 1956 Premiul Nobel pentru Fizică. De asemenea, Shockley a primit în 1980 Medalia de onoare IEEE pentru descoperirea tranzistorului cu efect de câmp cu joncţiune. Tentativele lui Shockley de a comercializa un nou design pentru transistor în anii 1950 şi 1960 au avut ca efect faptul că Silicon Valley din California a devenit o bază pentru inovaţiile din electronică. Spre sfârşitul vieţii, Shockley a fost profesor la Stanford.

- 1954: La Memphis, Tennessee, un tânăr înregistrează un disc pentru aniversarea mamei sale. Numele său? Elvis Presley. A fost lansat primul single semnat Elvis Presley – „That' s All Right"; începerea colaborăarii de17 luni cu Sun Records, colaborare ce avea sa schimbe pentru totdeauna atat muzica, cat si cultura pop. La înregistrarile sale din mijlocul anilor '50 în studioul Sun Records din Memphis, Elvis a inventat look-ul și sound-ul rock'n'roll-ului.

- 1962: Algeria devine independentă faţă de Franţa

- 1969: A murit Walter Gropius, arhitect şi urbanist german, stabilit în 1937 în SUA; reprezentant al funcţionalismului; a întemeiat, în 1919, la Weimar, „Bauhaus"-ul (şcoală de arhitectură şi artă aplicată, mutată la Berlin, în 1925, şi la Dessau, în 1932); unul dintre iniţiatorii arhitecturii moderne, ai designului, urbanismului şi esteticii industriale. Walter Adolph Gropius (n. 18 mai 1883, Berlin- d. Boston, Massachusttes, SUA), arhitect şi pedagog german, fondator şi director al Bauhaus, unul din marii arhitecţi ai secolului 20, care a trăit şi creat în Germania, până în 1934, şi apoi în Statele Unite ale Americii, din 1937 până la moartea sa. În 1919 Gropius a fondat Bauhaus, ceea ce desemnează atât Staatliches Bauhaus, o şcoală de artă, design şi arhitectură din Germania, activă între 1919-1933, cât şi un curent artistic foarte influent în arhitectura, artele plastice, designul şi mobilierul secolului 20. Ambele sensuri ale termenului Bauhaus sunt strâns legate de Walter Gropius.Studenţii de la Staatliches Bauhaus erau educaţi interdisciplinar şi complex ca arhitecţi, constructori, designeri, fotografi, pictori, creatori de mobilier şi textile etc. Erau totodată stimulaţi să utilizeze materiale noi, specifice producţiei de masă, având ca produs final al activităţii lor clădiri, în special industriale, furnizate „la cheie”.Scopul declarat programatic al lui Walter Gropius era clădirea livrată integral, de la designul arhitectural iniţial până la mobilarea încăperilor şi decorarea acestora cu artefacte. Tot în spiritul viziunii sale integratoare a habitatului uman, atât a celui personal cât şi a celui profesional, Gropius argumenta prin demonstrare conceptul de eficienţă arhitecturală, prin care un atare ansamblu de clădiri era realizat arhitectural şi constructiv cu mijloace materiale, financiare şi umane minime.Casa Gropius a fost una dintre clădirile ce au exercitat o imensă influenţă asupra arhitecturii nu numai în Statele Unite, dar şi pretutindeni, fiind considerată un exemplu elocvent de ceea ce fost numit prompt, de către critici şi cunoscători, ca modernism internaţional sau noul stil internaţional.

- 1973: S-a născut cântăreaţa irlandeză Róisín Murphy

- 1975: Arthur Ashe devine primul negru care câştigă Wimbledon-ul

- 1991, 5-7: Are loc, la Bucureşti, Congresul Alianţei Civice; se decide crearea unui nou partid politic - Partidul Alianţei Civice/PAC (preşedinte, Nicolae Manolescu); Alianţa Civică nu s-a asociat noului partid şi a desemnat-o în fruntea sa pe Ana Blandiana (PAC şi-a încetat activitatea la 28.III.1998, când a fuzionat, prin absorbţie, cu Partidul Naţional Liberal)

- 1994: A murit Constantin N. Arseni, medic chirurg, profesor universitar la Bucureşti; lucrări în domeniul neurochirurgiei; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1912)

- 1996: Cercetatorii de la Institutul „Roslin" din Edinburg, Scotia, conduşi de dr. Ian Wilmut, au creat prima clona de mamifer; oaia Dolly a trait doar sase ani, pana la 14.02.2003, fiind apoi impaiata si expusa la Muzeul Regal Edinburg

- 1999: A murit criticul literar Liviu Petrescu; director al Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu" din Cluj (n. 1941)

- 2007: A murit soprana franceză Régine Crespin (n. 1927) 

- 2009: A murit regizorul de film şi scenaristul Mihai Iacob; realizează prima ecranizare eminesciană din istoria cinematografului românesc, prin filmul „Blanca" şi primul film biografic, „Darclée" (1960); „Darclée" a fost şi cel mai cunoscut film al său, care a reprezentat România la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în anul 1961; din anul 1972 a trăit în Statele Unite ale Americii (n. 1933)

- 2010: A murit Geavit Musa, fizician român de origine turcă; contribuţii importante în fizica plasmei şi aplicaţiilor acesteia în tehnică, în procese fizice implicând vid ultra înalt, în conversia energiei termice în energie electrică, precum şi în studiul proprietăţilor optice a unei game extinse de sisteme; membru corespondent al Academiei Române din 2009 (n. 1931)

- 2011: A murit Cy Twombly (numele la naştere: Edwin Parker Twombly Jr.), desenator, pictor, sculptor şi fotograf american; unul dintre pictorii abstracţi importanţi ai secolului al XX-lea; cunoscut publicului de artă pentru lucrările sale de mari dimensiuni, realizate într-un stil caligrafic-grafitti (n. 1928) .Edwin Parker Twombly, căruia tatăl lui îi spunea Cy, s-a născut în 1928, în oraşul Lexington, din statul Virginia. A studiat la Black Mountain College din Carolina de Nord, o veritabilă pepinieră de talente pentru arta avangardistă newyorkeză, înainte de a se stabili în Italia. Persoană foarte retrasă, Twombly a fost extrem de apreciat în Europa, mai ales în Franţa, unde a realizat pentru Muzeul Luvru din Paris un uriaş plafon albastru azur mărginit de cercuri colorate, ce se află deasupra unor sculpturi din bronz greceşti şi romane, expuse într- una dintre cele mai vechi aripi ale muzeului.

Z$$$$

 LUMINIȚA  GHEORGHIU ...

   S-a stins pe 4 iulie 2021...

......„Iubesc toate filmele în care am jucat, le iubesc pe toate, pentru că sunt parte din mine. Chiar dacă rolurile au fost mai mici şi n-au fost partituri foarte mari, cred că au fost vreo patru sau cinci partituri mari, am participat foarte mult cu sufletul”

      -Luminița Gheorghiu s-a născut la 1 septembrie 1949. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală în 1972, la clasa profesorului Ion Cojar. 

    „Eu m-am pregătit să fac teatru, filmul m-a ales şi sunt foarte recunoscătoare pentru acest fapt, dar pentru mine este aceeaşi meserie, şi anume cea de actor. Fie că eşti în faţa camerei, fie că eşti în faţa publicului într-o sală de teatru, este la fel de important şi la fel de dificil”

    -Luminița Gheorghiu a primit în 2009, în cadrul Galei de premiere a Festivalului Internațional de Film de la Iași, Premiul de Excelență pentru întreaga carieră.

    -Pentru apariția în „MOARTEA DOMNULUI LĂZĂRESCU ”, primește Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la LOS ANGELES, la gala premiilor Asociației Criticilor de Film din 14 ianuarie 2007.    

   - Pentru rolul asistentei medicale MIOARA AVRAM din „MOARTEA DOMNULUI LĂZĂRESCU ”, LUMINIȚA GHEORGHIU a obținut, în 2005, premiul „BAYARD D'OR ” pentru cea mai bună actriță, la Festivalul Filmului Francofon, desfășurat în BELGIA.

A câștigat distincția URSUL de AUR la Festivalul Internațional de Film de la BERLIN, pentru filmul „POZIȚIA COPILULUI ”-2013.

   -A primit premiul Academic UCIN pentru rolurile din filmele „POZIȚIA COPILULUI ” și „SUNT O BABĂ COMUNISTĂ ”, la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din ROMÂNIA, 2014

   -În cadrul celei de-a patra ediții a Galei Premiilor GOPO din 29 martie 2010, LUMINIȚEI GHEORGHIU i-a revenit trofeul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul din filmul „FRANCESCA ”.

    -„Am avut un an foarte bun. Am avut premiera cu «SUNT O BABĂ COMUNISTĂ » chiar de 23 august anul trecut, iar apoi premiera de la BERLIN cu «POZIŢIA COPILULUI ». În 2014 culeg roadele acestor două filme pe care le-am făcut, o mare bucurie pentru mine. 

Nu mi s-a părut complicat deloc să intru în pielea personajului din «POZIŢIA COPILULUI », pentru că scenariul era foarte bine scris, în primul rând.

În al doilea rând, pe un scenariu atât de bine scris, Dumnezeu dă actorului inspiraţie, pentru că dacă tu, actorul, nu ai inspiraţia ta, Dumnezeu nu te poate ajuta, în mod categoric. Am fost atât de atentă la tot ce mi-a oferit scenariul. În plus, parcă mă jenez să zic, talent, pentru că orice actor trebuie să aibă talent. Poate se cheamă inspiraţie… 

Trebuie să fim cu o anumită decenţă lăsată de bucuriile pe care ni le oferă Dumnezeu din când în când, un regizor care te distribuie, sau un scenarist care-ţi oferă o partitură minunată. 

Am mai colaborat la «MOROMEŢII » cu STERE GULEA. A fost o întâmplare mai mult decât fericită. De fapt, s-a dovedit a nu fi fost o simplă întâmplare, ne-am reunit eu cu STERE GULEA şi VIVI DRĂGAN şi după părerea mea, «SUNT O BABĂ COMUNISTĂ » a ieşit un film foarte bun”...

Actriţa, care a jucat roluri precum cel al „CARINEI “ din filmul „MOROMEŢII “, asistenta din „MOARTEA DOMNULUI LĂZĂRESCU “ al lui CRISTI PUIU şi a câştigat URSUL de AUR cu filmul „POZIŢIA COPILULUI “, s-a stins din viaţă pe 4 iulie, 202 1...

Text preluat

&&&

 Mirabela Dauer a făcut una dintre cele mai dureroase mărturisiri din viața sa. Artista a dezvăluit că nu și-a mai văzut fiul de 24 de ani și că acesta nu i-a spus niciodată „mamă”. În spatele zâmbetului și al unei cariere care a adus bucurie milioanelor de români se ascunde o dramă pe care a purtat-o în tăcere timp de decenii.

Ruptura s-a produs după divorțul de al doilea soț, despre care Mirabela Dauer a povestit că a fost extrem de violent. Artista a declarat că a încercat chiar să fugă cu băiatul pentru a-l proteja, însă, în contextul legislației și al deciziilor din acea perioadă, copilul i-a fost luat. De-a lungul anilor a purtat mai multe procese și a încercat în repetate rânduri să refacă legătura cu fiul ei, însă fără succes.  

Singura apropiere a venit când băiatul avea aproximativ 16 ani, însă relația nu s-a reconstruit. Mirabela Dauer a povestit că, după acel moment, fiul ei s-a îndepărtat din nou, iar de peste două decenii nu s-au mai văzut. Cu toate acestea, artista spune că nu îi poartă ură și că își dorește doar să fie sănătos și fericit. Confesiunea ei este una dintre cele mai emoționante făcute vreodată și arată că, uneori, cele mai grele răni nu sunt cele pe care le vede lumea, ci cele pe care o mamă le poartă în suflet o viață întreagă.  

#MirabelaDauer #PoveștiReale #Celebrități #Familie #Confesiuni #Viață #Emoție #România #DinVietileLor #Res pect

$$$

 Klara Hitler nu și-a imaginat niciodată că dragostea nesfârșită pentru fiul ei va forma cel mai temut monstru din istorie. Asta e viața tragică a mamei dictatorului. Marcată de fatalitate, Klara a văzut cum trei dintre primii ei copii au murit în câteva săptămâni de difterie. Disperată incerca să salveze singurul lucru pe care îl mai avea , Adolf, un copil bolnav pe care l-a salvat din bătăile brutale ale unui tată tiranic. Ea era singurul lui refugiu, iar el o idolatriza obsesiv. Dar soarta a avut o lovitură finală. În 1907, o durere in piept insuportabilă a condus-o la cabinetul lui Eduard Bloch, un respectat medic evreu care a diagnosticat-o cu cancer mamar avansat. Soluția medicală a vremii a devenit un adevărat coșmar: o mastectomie dureroasă și tratamente zilnice dureroase cu iodoform, un compus chimic coroziv care a ars pielea și a otrăvit-o încet. Aflând despre gravitate, Adolf, la doar 18 ani, și-a abandonat visele artistice la Viena și a alergat la ea . S-a transformat în asistenta ei absolută: gătea, făcea curățenie în casă și petrecea nopți la lumina lumânărilor ținându-o de mână în timp ce țipa de durerea tratamentului. Legătura dintre ei a fost incomparabila, dar știința a eșuat. Klara a murit într-un decembrie rece, lăsându-și fiul a dispărut în dureri devastatoare. Dr. Bloch a scris în jurnalele sale că în cei patruzeci de ani de carieră nu a văzut niciodată un tânăr atât de profund distrus de durere. Adolf a purtat cu el portretul Klarei până în ziua sinuciderii  în buncăr. Cel mai șocant lucru la această dramă reală s-a petrecut zeci de ani mai târziu. Când regimul nazist a început persecuția brutală evreiască, dictatorul a intervenit personal pentru a proteja un singur om din toată Europa: Dr. Bloch. A ordonat Gestapoului să-l escorteze afară din țară și i-a permis să-și păstreze banii pentru a fugi în America.

 Un paradox istoric : Monstrul care a exterminat milioane a salvat viața medicului care a încercat să atenueze suferința iubitei sale mame..

 Sursa  : Curiozități și glume  2.

$$$

 Czesława Kwoka avea doar paisprezece ani când oroarea nazistă a deposedat-o de identitate, de cămin și de viitor, transformând-o în cea mai înfiorătoare față a Holocaustului. Originară din Zamość, o regiune poloneză pe care regimul intenționa să o golească și să o colonizeze cu cetățeni germani, a fost smulsă din viața de zi cu zi împreună cu mama ei și închisă într-un vagon de vite spre lagărul de exterminare de la Auschwitz. La trecerea acelor porți de fier, mașinăria dezumanizării a fost imediat activată. Sistemul necesita catalogarea meticuloasă a fiecărui prizonier, așa că a fost forțată să pozeze pentru camera fotografului Wilhelm Brasse, un prizonier politic polonez obligat să documenteze fețele victimelor. Chiar înainte de declanșarea declanșatorului, s-a desfășurat scena care avea să rămână pentru totdeauna gravată în memoria fotografului și în istoria omenirii. Czesława, o copilă speriată care nu înțelegea limbajul răpitorilor ei, nu a reacționat atât de repede pe cât i-a cerut unul dintre gardienii nemiloși ai lagărului. Femeia înfuriată a lovit-o brutal în față cu un băț. Brasse a povestit ani mai târziu că fata și-a șters lacrimile și sângele de pe buza crăpată înainte de a privi insistent în obiectiv. Acea privire, surprinsă din trei unghiuri diferite, nu reflectă înfrângere, ci o demnitate neclintită, o licărire de umanitate pură care îi sfidează pe cei care îi chinuiau. Calvarul micuței Czesława în acel iad a durat  trei luni. Mama ei a murit în februarie 1943, iar câteva săptămâni mai târziu, pe 12 martie, ofițerii i-au oprit inima injectându-i o doză letală de fenol. Naziștii au încercat să-i șteargă existența arzând arhivele înainte de eliberarea lagărului, dar Brasse și alți prizonieri și-au riscat viața pentru a ascunde negativele, salvând acest fragment de memorie. Astăzi, privirea eternă a lui Czesława Kwoka continuă să provoace întreaga lume din trecut, amintindu-ne de fragilitatea libertății..

 Sursa  : Curiozități și glume 2 .

$$$

 4  IULIE - ZIUA  INDEPENDENȚEI SUA

LEGENDA  REALIZARII  PRIMILUI  STEAG AL  STATELOR  UNITE  ALE  AMERICII🇺🇸

Data de 4 iulie 1776 este cunoscuta in istoria universala ca ziua Declararii Independentei americanilor fata de Imperiul Britanic, eveniment care a condus la nasterea Statelor Unite ale Americii ca entitate suverana. In prezent 4 iulie este ziua cand sunt celebrate valorile americane, si una dintre ele este steagul American. 

Betsy Ross este amintită ca o artistă în realizarea steagurilor în timpul Revoluţiei Americane. Conform legendei create în jurul primului steag american, în iunie 1776, Betsy ar fi fost vizitată de George Washington, George Ross şi Robert Morris, la vremea respectivă toţi trei fiind membri ai Congresului Continental. Betsy se întâlnise anterior cu Washington, datorită afiliaţiei commune la biserica Christ Church (în plus ea cususe nasturi şi butoniere pentru jachetele acestuia), iar George Ross era unchiul lui John. Ei anunţaseră că formaseră acel "comitet de trei"! Veniseră cu gândul de a-i propune să coasa un steag format din "stele şi dungi", ce urma să devină primul steag american. Regula era ca stelele să aibă şase colţuri, dar Betsy s-a opus, susţinând că stelele cu cinci colţuri ar fi mai potrivite. Lui Washington nu-i convenea schimbarea, deoarece credea că o stea cu cinci colţuri era mai greu de conceput decât una cu şase. Atunci, Betsy a luat o bucată de hârtie şi a realizat numaidecât o stea perfectă, cu cinci colţuri. Ea a realizat primul steag cu stele şi dungi care mai dăinuie şi astăzi. Povestea primului steag american s-a raspandit insa mai tarziu, cand nepotul lui Betsy, William Canby a prezentat Societatii Istorice din Pennsylvania, in 1870, o scrisoare in care spune povestea bunicii lui despre crearea steagului, asa cum o auzise el in familie.

La mulți ani poporului american!🇺🇸 

Pictura: The “Betsy Ross flag” 

Painting depicting the story of Betsy Ross presenting the first U.S. flag to General George Washington, by Edward Percy Moran, c. 1917

Sursa de informatii : Wikipedia

$$$

 Pe 4 IULIE.1960 s-a născut la Oradea, jurnalista și prezentatoarea de televiziune CRISTINA ȚOPESCU  fiica cunoscutului comentator sportiv CRISTIAN ȚOPESCU  A urmat Facultayea de limbi și literaturi străine în cadrul Universității din București, secția engleză- italiană. A fost prezentatoate tv de emisiuni pentru copii, emisiuni pentru tineret, prezentator programe și emisiuni de divertisment.

În 1989 a vrut să fugă din România, pentru a ajunge la mama ei în Germania, dar a fost prinsă și arestată. A fost eliberata pe 29 Decembrie 1989. A avut o carieră de 30 de ani ca jurnalistă. Nu a fost căsătorită niciodată, si nu a avut nici copii. A  trăint o poveste de dragoste timp de cinci ani,cu Ștefan Bănică junior, pe la începutul anilor '90., Cei doi s-au despărțit în final din cauza violenței lui Stefan

care era impulsiv, agresiv, ,folosea injurii și aveau loc chiar si bătăi. O altă relatie a mai avut-o cu analistul politic Dan Andronic. A lucrat și ca prezentator la postul de televiziune PRIMA, iar apoi la ANTENA 3. S-a stins din viață la vârsta de 59 de ani. în locuința ei din Otopeni.O vecină a anunțat Poloția că nu a mai văzut-o de zile bune. Ajunsi la fața locului au găsit-o moartă. Murise în urmă cu două săptâmâni, singură, în somn din cauza unui infarct miocardic acut, A murit la sfârșitul anului 2019 și a fost găsită pe 12 Ianuarie 2020. Pe 16 Ianuarie 2020 a fost incinerată la Crematoriul Vitan Bârzești din București

Pe 4 IULIE.1960 s-a născut la Oradea, jurnalista și prezentatoarea de televiziune CRISTINA ȚOPESCU  fiica cunoscutului comentator sportiv CRISTIAN ȚOPESCU  A urmat Facultayea de limbi și literaturi străine în cadrul Universității din București, secția engleză- italiană. A fost prezentatoate tv de emisiuni pentru copii, emisiuni pentru tineret, prezentator programe și emisiuni de divertisment. 

De la suflet pentru sufl ete

&&&

 POVESTEA ACTORULUI VISTRIAN ROMAN

Vistrian Roman a jucat în mai multe piese TV, filme și spectacole. De departe, cel mai îndrăgit rol rămâne cel a tatălui Pistruiatului.

Vistrian Roman s-a născut la data de 15 mai 1941 în Dej. La naștere, Vistrian Roman a primit un alt prenume: Nicolae, însă numele de alint avea să rămână toată viața. Provine dintr-o familie numeroasă cu mulţi fii şi fiice unde tatăl său era preot ortodox.

„Pistruiatul”, „Neînvinsă-i dragostea”, „Miezul fierbinte al pâinii”, „Pădurea nebună”, „Trandafirul galben”, „Al treilea salt mortal”, „Reţeaua „S” ”„Acţiunea Autobuzul”, „Pentru patrie”, „Anotimpul mireselor”, „Vârstele omului”, „Peripeţiile unui om de afaceri” sunt doar câteva dintre filmele în care Vistrian Roman a lăsat puțin din viața sa.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale (promoţia 1964), apoi, marele  actor a jucat pe scenele teatrelor „Alexandru Davila” din Piteşti, „Teatrul Mic” din Bucureşti şi „Teatrul Naţional” din Cluj.

După Revoluţia din Decembrie 1989, s-a mutat la Cluj-Napoca, având două locuri de muncă: ca actor la Teatrul Naţional local şi profesor la Universitatea Babes-Bolyai

Vistrian Roman a murit la Cluj, în 3 iulie 1994, în urma unui accident cerebral. Conform wikipedia, politica abuzivă a directorului de teatru l-a dus la disperare, cauzând în final moartea sa, din cauza unui accident vascular cerebral, după ce a stat o lună în agonie, la secția de terapie intensivă. Actorul are doi copii: Alexandru şi Diana.

De marele actor și-a adus aminte și Pavel Bartoș. Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, el a povestit: „La probele de admitere la Cluj. Trebuia să zicem şi poezie lirică. „Da, doamnă, la Bacalaureat asta am învăţat, patru stofe din «Floare albastr㻓. Am trecut pe foaie Mihai Eminescu. M-am dus în prima zi şi am zis ce aveam de zis. Era acolo Vistrian Roman, Dumnezeu să-l odihnească, care m-a întrebat: „Nu ai şi ceva liric? Spune «Floare albastr㻓. Pfff! Asudam, tremuram, virgulă la virgulă, lacrimă la lacrimă. Dar ştiam doar patru strofe! Şi cu două cuvinte înainte să termin cât ştiam, mi-a zis „Bravo, gata!“. A doua zi, la examen, venise cineva: „Ne mai spui o dată poezia «Floare albastră»?“. Iarăşi am spus-o , dar acum m-au lăsat până o ştiam. Mamă, şi am început cu o criză de tuse de acolo de unde nu mai ştiam (râde). „Vai, s-a înecat băiatul! Gata, gata!“ Acela a fost cel mai important moment al meu de actorie. Puteam să iau premiul de interpretare. Ştii ce am făcut după aia? M-am dus acasă şi am învăţat „Floare albastră“ (râde). Bineînţeles că nimeni nu m-a mai întrebat de poezie. Dar am învăţat-o! Am intrat, aşadar, la facultate în Cluj şi am dat peste o trupă senzaţională. A fost o gaşcă cu oameni care dăduseră a şaptea-a opta oară, oameni care voiau altceva de la viaţă, eram zece în clasă. Perioada studenţiei a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Atunci eram lipsit de responsabilităţi. Atunci, dacă nu mai voiam să lucrez, nu mai lucram“. 

„Ca să fiu cît se poate de succint, m-ar interesa să întruchipez un erou cu atitudine ironică, într-o penumbră misterioasă şi cu un caracter enigma­tic”, spunea actorul într-un interviu pentru Revista Cinema.

Potrivit actriţei Melania Ursu, Vistrian Roman avea multe calități: dicţia şi vocea perfecte ,care îi confereau posibilitatea de a recita într-un mod original, greu de egalat. Actorul a realizat astfel înregistrări memorabile la radio şi televiziune, a urcat pe scenă alături de monştri sacri ai teatrului românesc şi a jucat în nenumărate filme.

„A fost stimat şi iubit. Vistrian era disciplinat, bine crescut, calm, plin de umor, un coleg deosebit. Avea o fire nobilă, nefiind trufaş, chiar dacă avea o mândrie firească pentru că ştia că este un actor de frunte şi un intelectual deosebit”, au povestit cei care l-au  cunoscut.

Dogaru Adi

$$$

 S-a întâmplat în 4 iulie1502: La această dată, avea loc sfinţirea bisericii Mănăstirii Dealu din Târgovişte, ridicată de Radu cel Mare. Importanţa culturală a acestei ctitorii constă în impunerea unui stil arhitectonic românesc şi în activitatea tipografică ce se desfăşura aici. Mănăstirea Dealu, o mănăstire de maici situată pe un deal din apropierea oraşului Târgovişte (6 km nord de oraș). Drumul principal de acces este, pe ultimii doi km până la mănăstire, o pantă cu înclinaţie mare ce şerpuieşte până în vârful dealului.

Biserica Sf. Nicolae, singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Ţara Românească. Edificiul, dispus pe un plan triconc de tip Vodiţa II, are proporţii zvelte; el măsoară opt metri lăţime şi 21,20 metri lungime la o înălţime de 24 metri (fără acoperiş). Pe lângă tradiţionala turlă pe naos apar aici pentru prima oară două turle pe traveea de răsărit a pronaosului prelungit. Ele evidenţiază funcţia sepulcrală a acestui corp arhitectonic. Această inovaţie va fi preluată de bisericile de la Tutana, Brebu şi Gura Motrului.

Faţadele sunt în întregime placate cu piatră făţuită şi decorate în două registre cu arcaturi de ciubuce. Acest sistem de decorare în două registre separate de un brâu median va caracteriza monumentele de cărămidă ridicate în cursul secolului al XVI-lea în Ţara Românească. În decorul turlelor şi cel al faţadei vestice se întâlnesc şi ornamente caucaziene, care se vor regăsi mai târziu, cu mai mare densitate, pe faţadele bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Pictura care împodobise iniţial interiorul bisericii, o operă din 1515 a meşterului Dobromir din Târgovişte în colaborare cu Jitian şi Stanciu, nu s-a păstrat. În 1985 biserica a fost repictată de arhimandritul Sofian Boghiu. 

Pronaosul bisericii adăposteşte mormântul lui Radu cel Mare şi racla cu capul lui Mihai Viteazul. Sarcofagele din marmură ale acestor voievozi au fost executate între 1912 şi 1913 de Frederic Storck.

Surse:

https://www.manastireadealu.ro/

https://www.youtube.com/watch?v=GylPqs21HsA

https://historia.ro/sectiune/travel/manastirea-dealu-necropola-domneasca-unde-este-567951.html

https://www.antenasatelor.ro/lada-de-zestre/puterea-credintei/puterea-credintei/manastirea-dealu-intre-umbra-lui-radu-cel-mare-si-tiparnita-lui-macarie-id9 193.html

$&&

 S-a întâmplat în 4 iulie1807: S-a născut Giuseppe Garibaldi, general şi om politic italian, unul dintre conducătorii luptei pentru independenţa şi unificarea naţională a Italiei (d.1882). A luptat pentru eliberarea Italiei de sub austrieci. A organizat două expediţii militare (1862 şi 1867) împotriva Romei papale. A participat, ca voluntar, la apărarea Franţei în Războiul Franco-Prusian (1870-1871).

Giuseppe Garibaldi este una dintre personalităţile extraordinare ale veacului al XIX-lea. El face parte din galeria marilor făuritori ai Italiei moderne, alături de Mazzini, de  Cavour, de regele Victor Emanuel II, afirmându-se totodată în memoria umanităţii ca un erou al timpurilor moderne.

În veacul al XIX-lea, s-au constituit mai multe state naţionale printre care şi Italia şi România. A fost vorba de procese complexe şi complicate. Garibaldi ocupă un loc de seamă în lumea secolului al XIX-lea şi până în zilele noastre memoria sa a rămas vie. El este un erou al constituirii regatului Italiei, dar a fost şi un  prieten al românilor, pe care i-a înscris în mintea şi în inima sa printre naţiunile care meritau sprijinul său.

Încă de foarte tânăr, el a înfruntat mările şi părea a fi destinat să fie marinar. Constantinopolul, bazinul Mării Negre, Odessa au reprezentat în acei ani de tinereţe o zonă în care a fost prezent. La Constantinopol, a luat contact, în 1832, cu discipoli ai socialismului utopic, iar în anul următor a fost iniţiat la Odessa în  tainele asociaţiei patriotice secrete „Giovine Italia” în fruntea căreia se găsea Giuseppe Mazzini. Din acel moment s-a angajat într-o luptă necurmată pentru eliberarea şi constituirea Italiei, dar totodată şi popoarele lumii şi cauza libertăţii lor  au intrat în vizorul interesului său.

Viaţa şi acţiunile revoluţionare l-au purtat în multe părţi ale planetei, în Franţa, în Tunisia şi apoi în America. El s-a stabilit pentru o vreme în America de Sud,  unde s-a angajat cu arma în mână pentru cauza libertăţii. Fapte de arme, retrageri eroice, lupte în condiţiile cele mai inegale au marcat viaţa lui Garibaldi în acei ani. În 1848, Garibaldi s-a întors în Italia, avântându-se în lupta revoluţionară. Este unul din  fruntaşii republicii romane, ilustrându-se în  lupta de apărare a Romei, iar apoi printr-o retragere exercitată în condiţii extrem de grele. Până la urmă a fost silit să aleagă din  nou calea exilului în afara Italiei.

După ce Cavour a fost chemat de regele Victor Emanuel II în fruntea guvernului, Garibaldi s-a reîntors în 1854 în patrie. Se apropiau momentele hotărâtoare în lupta naţiunii pentru constituirea Italiei moderne şi Garibaldi nu putea lipsi de la ceea ce el considera o datorie sacră. Războiul Crimeii, în care Piemontul s-a implicat, a creat condiţiile pentru legitimarea sa de către celelalte mari puteri ca mare putere europeană. În 1858, Cavour a dobândit sprijinul lui Napoleon III pentru cauza patriei sale în cazul unui conflict cu Austria habsburgică. În 1859 are loc războiul dintre Piemont şi Franţa şi imperiul împăratului Francisc Iosif. Corpul de voluntari condus de Garibaldi luptă eroic, eliberând Como şi Brescia.  După armistiţiul de la Villafranca, Garibaldi contribuie la unificarea cu regatul lui Victor Emanuel II a Italiei centrale, iar apoi se aruncă în marea aventură a vieţii sale: eliberarea sudului Italiei. Conduce cei „o mie” de voluntari  cu care execută o campanie extraordinară înfruntând armata regelui Neapolelui. Patrioţii i se alătură în Sicilia şi el reuşeşte să cucerească Palermo şi apoi întreaga insulă, pentru a debarca apoi în Calabria.  La 7 septembrie 1860, a intrat triumfal în Neapole, singur într-o trăsură deschisă, înaintea sosirii oştirii sale, într-o atmosferă de entuziasm delirant. O lună  mai târziu, într-o istorică întâlnire pe râul Volturno, avea să remită regatul cucerit lui Victor Emanuel II, el retrăgându-se în insula sa Caprera.

În 1862, a încercat să elibereze Roma, pentru a o transforma în capitala firească a noului regat al Italiei. La Aspromonte s-a lovit însă de trupele guvernului italian, care nu voia să rişte un război cu Franţa. Rănit, a fost închis la Varignano, timp de câteva luni. În anii următori, eroul italian va sprijini lupta de eliberare a Poloniei răsculate şi tot în acei ani a plănuit o acţiune de eliberare în Europa de Sud-Est, vrând să debarce  pe coasta adriatică în fruntea garibaldienilor săi. În 1864, s-a bucurat la Londra de o primire triumfală.

Noul război din 1866, care a opus Italia şi Prusia Austriei habsburgice, a oferit  prilej lui Garibaldi pentru o campanie victorioasă în Trentin. Pacea va aduce Italiei Veneţia. Dar mirajul Romei îl atrăgea din nou pe patriotul italian, care a încercat iarăşi în 1867 o acţiune de eliberare a Cetăţii eterne. Nesprijinit de guvernul italian, Garibaldi n-a reuşit nici de data aceasta. Dar, peste trei ani, în septembrie 1870, Roma avea să devină  capitala necontestată a Italiei regelui Victor Emanuel II. Când Imperiul al Doilea s-a prăbuşit, Garibaldi şi-a pus spada la dispoziţia noii republici franceze, ajutând-o să continue lupta de rezistenţă.  El era un  luptător pasionat pentru cauza  libertăţii.  A fost un  adevărat cetăţean al lumii, combătând armatele cotropitoare, absolutismul şi reacţiunea clericală.

Garibaldi a fost interesat şi de români, întreţinând relaţii cu democraţii revoluţionari şi în primul rând cu C.A. Rosetti. În rândurile luptătorilor garibaldieni s-au găsit şi români, între ei  numărându-se  maramureşanul Nicolae Dunca şi căpitanul  Ioan Mircea  de la Gireţ. „Şi aici, în Italia – scria filoromânul Vegezzi Ruscalla – sunt foarte mulţi români şi un mare număr şi-au vărsat sângele în Italia meridională”. Numai în bătălia de la Volturno au căzut eroic pe câmpul de luptă 29 de români.

În Principate, Garibaldi era admirat şi iubit. În 1859, în „Buletinul resbelului din Italia”, ce apărea la Bucureşti, mazzinianul Canini îl populariza pe erou. C.A. Rosetti, care-i aşezase portretul în redacţia „Românului”, alături de cel al lui Mazzini, a păstrat legături epistolare cu eroul italian şi cu aghiotantul acestuia, Augusto Vecchi. El le trimitea cu regularitate foaia sa, pe care Garibaldi o citea, înţelegând „ceva” din limba română. Faptele lui Garibaldi erau urmărite cu deosebită simpatie de întreaga presă română. În noiembrie 1860, „Tribuna  Română” de la Iaşi îl numea „eroul nemuritor al Italiei”. Mai târziu, în primăvara anului 1861, foaia ieşană „Dacia” îşi exprima nădejdea restatornicirii înţelegerii între Garibaldi şi Cavour, “aceşti doi mari soldaţi ai unităţii italiene”. În 1862, când el a adresat o proclamaţie popoarelor din Europa orientală, îndemnând la insurecţie şi la conlucrare, l-a vizitat un grup de tineri români şi i-au adresat cuvinte înflăcărate: „Sunteţi, pentru poporul nostru, ca pentru toate,  ca un mit, un simbol de mărire, de bunătate, de glorie, curat de orice pată de base ambiţiuni şi de vile interese”. În acelaşi an, aflând vestea rănirii şi arestării lui Garibaldi la Aspromonte, C.A. Rosetti scria îndurerat în „Românul”: “Salutare ţie, purtător al sfântului stindard al independenţei şi unităţii naţionale ! Lumea zice c-ai căzut, sacrificiul tău însă te face mai mare decât totdeauna şi România, care a auzit ş-a înţeles bătăile inimii tale, acum cutează a rădica vocea ei spre tine şi a-ţi zice că te recunoaşte, te respectă, te iubeşte, te veneră, te înţelege”. Apoi, timp de mai multe luni, „Românul” a consacrat  primele sale coloane telegramelor pe care le trimitea Augusto Vecchi lui Rosetti. În octombrie, Vecchi îi telegrafia optimist: „El este voios ca cum n-ar fi rănit. Vă mulţumeşte de iubirea voastră şi vă roagă a saluta în locu-şi pe poporul român”. În alt număr, Rosetti exclama entuziast: „Trăiască generalul nostru ! Trăiască Garibaldi !”.

Planurile de eliberare a Europei orientale ale lui Garibaldi, în care el includea şi pe români, n-au putut fi realizate, dar ele l-au preocupat necontenit. În 1863-1864, în timpul insurecţiei din  Polonia,  a trimis emisari în Principate, iar în 1866 a plănuit din nou antrenarea poporului român în  lupta pe care Italia o purta împotriva Austriei habsburgice,. „Ce măreţ orizont – scria el mai târziu în Memoriile sale – se înfăţişa spre Răsărit pentru noi… câte elemente simpatice şi prietenie găseam noi în acea parte a Europei răsăritene”.

Peste un deceniu, bătrân, dar păstrând aceeaşi vioiciune a spiritului şi neînfricată bărbăţie, Garibaldi era cu gândul alături de popoarele care luptau împotriva dominaţiei otomane. A primit vizita deputatului moldovean Negură, căruia i-a dat îndemnul participării românilor la luptă  şi i-a mărturisit că citea  „Românul”. În acelaşi an – 1876 – Garibaldi scria  lui Ştefan Sihleanu, un  alt admirator al său, dojenind pe români pentru întârzierea intrării lor în luptă şi un  alt îndemn era adresat de el, în 1877, garibaldianului român Titus Dunca. „Mă întrebi – îi scria acestuia – ce trebuie să faceţi ? Ei bine, spune tineretului român că şi voi, ca şi bulgarii, grecii, macedonenii, thesalonienii, albanezii, epiroţii şi celelalte popoare ale Orientului trebuie să combateţi sub drapelul libertăţii, până veţi goni Semiluna dincolo de Bosfor”. Peste puţin, dorinţele bătrânului luptător s-au împlinit. România a intrat în luptă pentru a-şi dobândi neatârnarea. Acum el scria colonelului Sgarellino, comandant al unui corp de garibaldieni, luptători împotriva otomanilor, rugându-l ca voluntarii acestuia „să spună fraţilor români că, deşi departe, gândul şi inima lui Garibaldi sunt cu ei…”. 

La 2 iunie 1882, Garibaldi s-a stins din viaţă, senin, împăcat cu sine însuşi. Italia îi datora în bună măsură unitatea. Dar era şi o mare pierdere pentru umanitate şi, în orice caz, o pierdere pentru români. Adunarea deputaţilor de la Bucureşti a telegrafiat Camerei italiene: „Garibaldi aparţine tot atât Italiei, cât şi popoarelor care au luptat pentru reconstituirea lor naţională”. Oamenii de pretutindeni datorează respect amintirii neînfricatului luptător al libertăţii, italianului care a trăit, simplu şi modest, o viaţă de erou. 

Surse:

http://www.garibaldi.it/

https://www.treccani.it/enciclopedia/giuseppe-garibaldi/

https://www.britannica.com/biography/Giuseppe-Garibaldi

https://www.understandingitaly.com/giuseppe-garibaldi.html

https://www.ebsco.com/research-starters/history/giuseppe-garibaldi

http://www.istoriesicivilizatie.ro/garibaldi-si-romanii/

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_studii _Roxana-Utale-5.html

&&&

 S-a întâmplat în 4 iulie1854: La această dată, s-a născut Victor Babeş, bacteriolog şi morfopatolog român, fondator al şcolii româneşti de microbiologie, membru al Academiei Române. Victor Babeş (n. Viena, Austria – d. 19 octombrie 1926, Bucureşti) a fost medic, bacteriolog, profesor, membru al Academiei Române, părintele şcolii medicale româneşti moderne. Unele surse indică drept zi de naştere 28 iulie 1854, iar altele ziua de 4 iulie. Ca de obicei, mie îmi place să îl menționez în postări în ambele zile.

Este fiul lui Vincenţiu Babeş şi al Sophiei Goldschneider. A mai avut o soră, Alma, şi un frate, Aurel. A fost căsătorit cu Iosefina Thorma, având cu aceasta un fiu, Mircea. A început să studieze Arta Dramatică, la Budapesta. Moartea surorii sale, Alma, provocată de tuberculoză, la o vârstă tânără, l-a determinat să abandoneze studiile începute şi să se înscrie la Medicină. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Budapesta şi Viena. A luat doctoratul în medicină la Viena în anul 1878. În 1881 a primit o bursă şi a plecat la Paris şi la Berlin, unde a lucrat cu cei mai importanţi profesori ai vremii: Cornil, Pasteur, Virchow, Koch şi alţii. A continuat să studieze alături de mari profesori de la Munchen, Heidelberg şi Strassbourg până în 1886. În 1885 este numit profesor de histopatologie la Facultatea de Medicină din Budapesta. În acelaşi an a publicat la Paris, împreună cu savantul André-Victor Cornil primul tratat complet de bacteriologie din lume.

În 1887 se mută la Bucureşti, ca profesor la catedra de bacteriologie.A ocupat această funcţie până în anul 1926.Tot în anul 1887, s-a înfiinţat, prin Legea nr. 1197, Institutul de Bacteriologie şi Patologie, condus de Victor Babeş şi care avea în viitor să îi poarte numele (Institutul „Victor Babeş”).Din 1889 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 1893 a devenit membru titular. În anul 1900 a înfiinţat Societatea Anatomică, la Bucureşti, care se ocupa cu studiile anatomo-clinice. În 1913 a preparat un vaccin antiholeric pentru a combate epidemia de holeră care izbucnise în rândurile Armatei Române, care se afla în campania din cel de-al Doilea Război Balcanic în Bulgaria. Între 1916-1918 a continuat prepararea de produse biologice, rămânând în zona ocupată de Puterile Centrale.În 1919 este numit profesor la Universitatea din Cluj, nou înfiinţată în acel an.

A introdus vaccinarea antirabică în România, la numai trei ani de la iniţierea acesteia de către Louis Pasteur. Este considerat al doilea rabiolog din lume, după L. Pasteur şi părintele seroterapiei, precursor la imunologiei moderne.Un alt preparat care a salvat foarte multe vieţi a fost serul antidifteric. A desfăşurat activitate amplă în cercetarea pelagrei, tuberculozei, febrei tifoide şi a leprei.A descoperit peste 40 noi specii microbiene, care au fost denumite după numele său, Babesiide. A publicat peste o mie de lucrări ştiinţifice şi 25 monografii în domeniul microbiologiei şi anatomiei patologice.

Pe lângă activitatea științifică, Babeș a fost preocupat de îmbunătățirea stării sanitare a populației, în special în combaterea și prevenirea pelagrei. Studiind cauzele acestei boli, care (ca și tuberculoza) avea extindere în masă, a subliniat esența socială a acesteia și în 1907 a susținut: „Leacul pelagrei, al acestei boli a mizeriei, al acestei rușini naționale, vi-l dau eu: împroprietărirea țăranilor." De asemenea, Babeș s-a preocupat îndeaproape de problemele medicinei profilactice, abordând probleme ca: alimentarea cu apă a localităților, organizarea științifică a luptei antiepidemice etc.Concepția sa filozofică, înscrisă pe linia materialismului este expusă în lucrările: Considerațiuni asupra raportului științelor naturale către filosofie (1879) și Credință și știință (1924). Babeș a combătut agnosticismul lui Kant, teoria ideilor înnăscute (ineismul) lui Descartes, apriorismul idealist al lui Schelling, precum și fideism. A susținut în mod consecvent caracterul obiectiv al lumii, al legilor naturii și al cauzalității.

Victor Babeș a pus bazele publicațiilor „Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie“ (1889), „România medicală“ (1893) și „Archives des sciences médicales“ (1895).A fost membru corespondent al Academiei de Medicină franceze. 

A fost decorat cu cea mai înaltă distincţie civilă franceză, Legiunea de Onoare.  A murit la 19 octombrie 1926, la Bucureşti, iar mormântul lui Victor Babeş se găseşte la Institutul „Cantacuzino” din Bucureşti.

Surse:

Revista „Familia”,13/15 august 1895, Oradea, An XXXI, nr. 33

Priminescu, Ruxandra Melania – Evoluţia activităţii institutelor de cercetare, reflectată în documentele fondului arhivistic naţional, Revista NOEMA, volumul VIII, Editura I.C.I., 2009 

Haţieganu, Iuliu – Dr. Victor Babeş, Revista “Societatea de mâine”, Cluj-Napoca, An III, 5 şi 12 decembrie 1926

https://www.romania-actualitati.ro/arhiva-emisiuni/nume-mari/victor-babes-o-valoare-europeana-id71224.html

https://www.rador.ro/2016/10/19/portret-victor-babes-autorul-primului-tratat-de-bacteriologie-din-lume/

https://muzeulbucurestiului.ro/o-mare-personalitate-a-romaniei-victor-babes/

https://www.amosnews.ro/arhiva/valori-ale-culturii-nationale-83-ani-moartea-lui-victor-babes-19-10-2009

https://jurnalul.antena3.ro/viata-sanatoasa/starea-de-sanatate/babes-parintele-bacteriologiei-288807.html

http://www.radiotimisoara.ro/2015/10/15/personalitatea-zilei-victor-babes-unul-dintre-precursorii-ideilor-moderne-asupra-antibioticelor/

http://www.rador.ro/2016/10/19/portret-victor-babes-autorul-primului-tratat-de-bacteriologie-din-lume/

http://www.rador.ro/2018/07/28/portret-victor-babes-eminent-microbiolog-autorul-primului-tratat-de-bacte riologie-din-lume/

$$$

 S-a întâmplat în 4 iulie1864: La această dată, apărea un decret domnesc privind înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, care reunea într-un singur corp facultăţile de Drept, Ştiinţe şi Litere. Primul rector a fost juristul Gh. Costaforu. (4/16). Înfiinţată prin Decretul nr.765 din 4 / 16 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi reclamându-se ca succesoare a structurilor de învăţământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), Universitatea din Bucureşti a contribuit şi contribuie în mod decisiv la dezvoltarea şi modernizarea învăţământului, ştiinţei şi culturii româneşti.

Universitatea din Bucureşti a fost întemeiată ca şcoală superioară la patru ani după fondarea Universităţii Iaşi, prima universitate română modernă. În 1864,  la data înfiinţării, aceasta includea facultăţile de Drept, Ştiinţe, Filozofie (Litere). Primul rector al său, ales la 15 septembrie 1864, a fost juristul Gheorghe Costa-Foru. Primul doctorat în cadrul Universităţii Bucureşti a fost acordat în 1873 de către Facultatea de Farmacie. Universitatea a cunoscut  „epoca de aur” între cele două războaie mondiale.

Atunci s-a dezvoltat datorită înaltei pregătiri a profesorilor şi numărului de studenţi (15 700), fiind una dintre cele mai mari universităţi, alături de Universitatea „Columbia” din New York, Universitatea din Paris, Universitatea din Londra şi Universitatea New York. În anul 1945 această perioadă remarcabilă a luat sfârşit, deoarece unii dintre cei mai buni profesori au fost destituiţi iar alţii au fost închişi pentru că s-au opus, într-un fel sau altul, regimului comunist.După câţiva ani, unii profesori s-au întors, dar atmosfera nu a mai fost aceea a libertăţii de a gîndi şi a competiţiei deschise.

După 1990, s-au făcut progrese semnificative în domeniul predării iar numărul studenţilor creşte. În prezent, Universitatea din București numără 19 facultăţi, 21 de şcoli doctorale, peste 2.000 de cadre didactice şi cercetători, peste 20.000 de candidaţi anual, peste 30.000 de studenţi şi, în medie, camzece mii de absolvenţi la toate ciclurile de învăţământ numai. Nu în ultimul rând, Universitatea din București a încheiat acorduri inter-universitare cu peste 53 de ţări prin intermediul cărora s-au format multe mii de studenţi străini.

Surse:

https://unibuc.ro/despre-ub/istoric/repere-istorice/

http://patriarhia.ro/150-de-ani-de-la-infiintarea-universitatii-bucuresti-16-iulie-2014--6065.html

http://patriarhia.ro/150-de-ani-de-la-infiintarea-universitatii-bucuresti-16-iulie-2014--6065.html

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/07/03/4-iulie-1864-prin-decret-domnesc-se-infiinteaza-universitatea-din-bucuresti-principatele-unite-ale-moldovei-si-valahiei/

https://www.qmagazine.ro/universitatea-din-bucureşti-povestea-primilor-15 0-de-ani/

$$$

 S-a întâmplat în 4 iulie1927: În această zi, s-a născut Gina Lollobrigida, actriţă italiană de film şi fotoreporter (d. 16 ianuarie 2023 , Roma). 

Luigina „Gina” Lollobrigida s-a născut la 4 iulie 1927, la Subiaco, în regiunea Lazio, un pitoresc sat de munte din centrul Italiei. Ea a fost una din cele patru fete ale tâmplarului și fabricantului de mobilă Giovanni Lollobrigida, alături de Guiliana, Maria şi Fernanda. Pleacă la Roma pentru a lua lecţii de canto, dar frecventează şi studiourile Cinecitta unde are diverse îndeletniciri, printre care şi aceea de figurantă, sub pseudonimul Diana Loris. Debutul ei în această ipostază are loc în anul 1946, în filmul lui Riccardo Freda, „Aquila Nera”/ „Vulturul negru”. A studiat pictura şi sculptura, la Academia de Arte Frumoase din capitala Italiei. În anul 1947 a participat la concursul „Miss Italia”, obţinând locul al treilea, după alte doua frumuseţi ale cinematografiei italiene, Lucia Bosé şi Gianna Maria Canale.Imediat dupa acest moment a primit, în acelaşi an, nu mai puţin de şapte roluri mai mici în diferite producţii cinematografice, care aveau să o aducă în atenţia criticii mondiale de film, mai ales prin frumuseţea sa răpitoare.

În anii de după război, în care Europa se reconstruia din temelii, iar Italia dădea semne că renunță la neorealism în favoarea strălucirii cinametografiei hollywoodiene, Lollobrigida a devenit un sex-simbol veritabil, fiind poreclită „La Lollo”, dar a preferat să rămână seducătoarea Italiei, după ce a refuzat contracte tentante, pe termen lung, la Hollywood. În anul 1949, Gina se căsătoreşte cu doctorul şi producătorul de origine iugoslavă Milko Skofic, care avea să-i dăruiască un fiu, pe Milko Skofic Jr. În anul 1952 joacă rolul remarcabil Adeline La Franchise, în producţia „Fanfan la Tulipe”, şi tot în acelaşi an apare în „Enrico Caruso: leggenda di una voce”, în rolul Stella.

Primeşte apoi câteva roluri importante la Hollywood, în comedii şi filme de acţiune, rămase memorabile, dintre partenerii de platou fiind de menţionat Rock Hudson, Sylvia Sydney sau Humphrey Bogart. Poate cea mai celebră din aceste realizări cinematografice, este „Beat the Devil”, în regia lui John Huston, film realizat în anul 1953. A fost alintată deseori cu apelativul „Mona Lisa secolului XX”, tocmai fiindcă era unică, prin apariţie şi interpretare. În anul 1954 a apărut în pelicula „Pâine, Dragoste și Visuri”, prestaţia sa aducându-i premiul Nastro d’Argento, echivalentul italian al Oscarurilor, iar în anul 1955 primeşte calificativul de „La donna più bella del mondo”, după rolul remarcabil jucat de ea în filmul cu același nume, care i-a adus și primul premiu David di Donatello pentru cea mai bună actriță. O altă prezenţă remarcată de critică şi de public este aceea din filmul lui Luigi Zampa, „La Romana”, din anul 1955.

În anul 1956 i se atribuie rolul Lola în producţia „Trapez”, în acelaşi an ea întruchipând şi personajul Esmeralda în „Cocoşatul de la Notre Dame”.În 1959, apare în „Solomon și regina din Sheba”, în rolul Sheba, apoi, în 1964, apare în „Woman of Straw”/”Femeia de paie”, întruchipând-o pe Maria Marcello.Sunt doar câteva din cele mai importante apariţii din cele peste 80 de producţii cinematografice în care a jucat.

Începând cu anii ’70, se retrage, treptat, din cinema, însă a continuat să-şi trăiască viaţa din plin. Cu filmul din 1972 al lui J. Skolimowski, „King, Queen, Knave”/”Rege, Damă, Valet”, cariera ei de actriţă pentru marele ecran, în perioada de glorie, se încheie. După ce divorţează, în anul 1971, de doctorul Skofic, Lollobrigida are mai multe relaţii, care au făcut deliciul presei italiene, însă s-a remarcat, repede, ca fotojurnalist, una dintre realizări fiind un interviu în exclusivitate cu liderul cubanez Fidel Castro, un dialog care a apărut ulterior în documentarul „Ritratto di Fidel”/„Portretul lui Fidel”, produs și finanțat de Gina Lollobrigida. Nu puţini au fost aceia care au „şuşotit” referitor la o presupusă idilă a actriţei cu celebrul dictator latino-american.

În anul 1973, Gina Lollobrigida își publica albumul fotografic „Italia Mia”, iar în 1985, a fost nominalizată ca ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor de către Jack Lang, ministrul francez al culturii de la acea vreme, datorită realizărilor sale artistice în sculptură şi fotografie. În anul 1986 a condus juriul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, iar ultima sa apariţie cinematografică a fost în filmul „XXI”, în anul 1991, avându-l ca partener de platou pe Gérard Depardieu.În anul 1992 a fost decorată cu „Légion d’honneur”, de către François Mitterrand, preşedintele Franţei, iar în anul 1994 îi apărea un alt album fotografic – „Wonder of Innocence”.

În anul 1999, ea a candidat, fără succes, pentru un loc în Parlamentul European, cu o platformă – program bazată pe acţiuni umanitare, şi tot în acel an, la 16 octombrie, a fos nominalizată ca Ambasador al Bunăvoinţei, sub auscpiciile Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).În anul 2000, Lollobrigida mărturisea într-un interviu: „La școală, am studiat pictura și sculptura, dar întâmplător am devenit actriță…Am avut mulți amanți și încă trăiesc povești romantice. Am fost și sunt foarte răsfățată. Toată viața, am avut mult prea mulți admiratori.”

În anul 2003, Gina își inaugura o expoziție de sculptură. În anul 2006, actriţa italiană s-a logodit cu un antreprenor spaniol, Javier Rigau Rafols, şi a anunţat că se va căsători cu acesta, deşi, la vremea aceea, vedeta avea 79 de ani, iar logodnicul ei 44 de ani. Această relaţie a artistei este semnificativă pentru modul în care oameni apropiaţi ei au încercat, de-a lungul anilor, să profite de ea. Relaţia celor doi era mult mai veche, prima dată ei întâlnindu-se la Monte Carlo, în anul 1985, ea având atunci 57 de ani, iar el… 23. La început totul a fost doar atracţie fizică, iar dragostea a venit mai târziu, însă momentul din 2006 a prilejuit presei spaniole publicarea mai multor articole în care îl acuza pe viitorul mire că este în realitate homosexual şi un vânător de zestre. Amănuntele picante au înfuriat-o pe actriţă, aceasta rupând logodna.

În 2013, Gina Lollobrigida a descoperit cu stupoare că era, de fapt, căsătorită cu Javier Rigau Rafols, din 2010, momentul petrecându-se la Barcelona, în absenţa ei, pe baza unei procuri semnate de mână. La aflarea acestei veşti, ea a declarat: „M-a făcut să semnez câteva documente în limba spaniolă, spunând că erau pentru un proces împotriva avocatului său. Astăzi, sunt sigură că a făcut acest lucru pentru a-mi moşteni averea“. Ea a solicitat deschiderea unei anchete oficiale. În mai 2015, actriţa s-a prezentat la un tribunal italian şi a cerut instanţei să îl condamne la închisoare pe fostul ei iubit, pe care l-a acuzat că a obţinut prin înşelătorie semnătura ei pe un act de căsătorie, cu scopul de a-i fura averea. Antreprenorul spaniol, care a negat acuzaţia de înşelătorie, risca o pedeapsă de şase ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

 În martie 2017, însă, Gina Lollobrigida a pierdut procesul pe care l-a intentat spaniolului Javier Rigau Rafols. Tribunalul din Roma i-a dat dreptate, însă, lui Rigau – cel care, în paranteză fie pus, a fost reprezentat de avocatul Michele Gentiloni, nimeni altul decât fratele premierului italian Paolo Gentiloni -, ajungând la concluzia că sunt cununaţi legal, absolvindu-l de acuzaţiile de înscenare şi de fals. Deşi Gina Lollobrigida a afirmat, în repetate rânduri, că nu a avut niciodată relații intime cu Javier Rigau și nu a fost de acord să se mărite cu el, spaniolul a reuşit astfel să convingă judecătorul că actriţa italiană a semnat actele de căsătorie de bunăvoie, în 2010.

 În 2012, la împlinirea a 85 de ani, Luigina Lollobrigida continua să-și trăiască pasiunile – sculptura și fotografia: „Arta înseamnă frumusețe. Am avut norocul să mă nasc cu multe talente. Fac ceea ce simt. Nu urmez moda; mai degrabă încerc să exprim emoțiile pe care le-am simțit în viața mea”, spunea ea. În anul 2013, ea şi-a vândut, la licitaţie, mare parte din colecţia de bijuterii, din sumele colectate ea donând circa cinci milioane de dolari cercetărilor în domeniul terapiilor cu celule stem.

În aprilie 2014, Milko Skofic Jr., unicul ei fiu, a deschis un proces, cerând unei instanţe judecătoreşti din Roma să o decadă pe mama sa din drepturile administrative ale averii de 51 de milioane de dolari. Conform susţinerilor acestuia, Lollobrigida, pe atunci în vârstă de 87 de ani, era incapabilă, din punct de vedere mental, să îşi mai administreze afacerile, însă în 9 iulie, în acelaşi an, actriţa i-a dat o lecţie usturătoare de viaţă fiului ei, instanţa respingând cererea, ea reuşind, apoi, să-l dezmoştenească. 

În ianuarie 2017, actriţa a fost internată într-un spital din Trigoria, fiind diagnosticată cu pneumonie. Lollobrigida a câştigat în carieră de şase ori premiul David di Donatello, două premii Nastro d’Argento (în 1954 şi 1963) şi şase premii Bambi Awards, a fost nominalizată de trei ori pentru premiile Golden Globe, o dată pentru BAFTA şi a câştigat în 1961 premiul World Film Favourite – Female. Gina Lollobrigida, una dintre cele mai cunoscute și iubite actrițe din Italia, a încetat din viață la vârsta de 95 de ani. 

Surse:

http://www.browsebiography.com/bio-gina_lollobrigida.html

https://www.britannica.com/biography/Gina-Lollobrigida

https://www.cinemagia.ro/actori/gina-lollobrigida-4966/

https://www.imdb.com/name/nm0518178/

https://www.dcnews.ro/la-90-de-ani-gina-lollobrigida-icoana-a-stilului-si-a-feminitatii_549131.html

http://www.rador.ro/2017/07/04/portret-gina-lollobrigida-fermecatoarea-diva-a-cinematografiei-italiene-i mplineste-90-de-ani/

$$$

 S-a întâmplat în 4 iulie1934: În această zi, a murit Marie Sklodowska-Curie, fiziciană şi chimistă franceză de origine poloneză; împreună cu soţul său, fizicianul şi chimistul francez Pierre Curie, a descoperit şi izolat, în 1898, elementele radiu şi poloniu; contribuţii fundamentale la studiul radioactivităţii; a pus bazele radioterapiei; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1903 (împreună cu Pierre Curie şi Henri Becquerel) şi pentru chimie pe 1911 (n. 1867, la Varşovia).

Marie Sklodowska-Curie (născută Maria Sklodowska), renumită pentru cercetările efectuate în domeniul radioactivităţii, pentru descoperirea poloniului şi a radiului, ca şi pentru introducerea termenului de „radioactivitate'', este totodată prima femeie căreia i-a fost decernat un Premiu Nobel şi primul savant care a primit două Premii Nobel (în două domenii diferite - fizică şi chimie).Marie Sklodowska-Curie s-a născut la 7 noiembrie 1867, la Varşovia, în Polonia, într-o familie de profesori. Era cel mai mic copil din cei cinci ai familiei - patru fete şi un băiat.

Între anii 1872-1878 Maria Sklodowska a primit educaţie şi instruire în familie, învăţând limbile franceză şi germană, precum şi primele noţiuni de fizică şi chimie, Şi-a terminat studiile secundare (gimnaziul) în 1883. Cum greutăţile nu au ocolit-o, încă de pe când era adolescentă (mama ei moare în 1878), în perioada 1884-1890 este nevoită să lucreze ca guvernantă şi ca învăţătoare la diverse familii, pentru a-şi câştiga existenţa. Au urmat mari sacrificii în vederea strângerii banilor pentru a putea pleca să-şi continue studiile la Paris.

În 1891, ea pleacă la Paris, invitată de sora sa mai mare, Bronia, care urma aici studii în medicină. În acelaşi an începe studiile la Sorbona (1891-1894). În 1983 a luat prima examenul de licenţă în fizică, iar în 1894 a luat a doua examenul de licenţă în matematici.În această perioadă lucrează în laboratorul profesorului Gabriel Lippman. La Paris îl cunoaşte, în 1894, pe fizicianul francez Pierre Curie, urmând o perioadă de amplă corespondenţă între cei doi. Pierre Curie era, din 1882, şef de lucrări la Şcoala de Fizică şi Chimie din Paris, unde a lucrat timp de 22 de ani. În 26 iulie 1895 Maria Sklodowska s-a căsătorit cu Pierre Curie, devenind Marie Sklodowska-Curie.

Este o perioadă de mari descoperiri în fizică (în 1895 fizicianul german Konrad Wilhelm Röntgen descoperă razele X, iar în 1896 fizicianul francez Henri Becquerel descoperă fenomenul de radioactivitate, la uraniu), iar Marie Curie începe acum cercetările în domeniul radioactivităţii. Continuând cercetările cu diferite minereuri, Marie Curie a constatat că un anumit minereu de uraniu, numit pehblendă, are o radioactivitate mai intensă decât elementele uraniu şi toriu, trăgând concluzia că pehblenda trebuie să conţină un element nou, mai radioactiv decât uraniul. Marie Curie a făcut o comunicare în acest sens la Academie. În tot acest timp, Pierre Curie a urmărit cu interes experienţele efectuate de soţia sa, pentru ca din 1898 să înceapă colaborarea soţilor Curie în cercetările asupra pehblendei. Marie Curie şi-a dat seama că a descoperit un nou element chimic. Continuând cercetările, concluzionează că pehblenda conţine două elemente responsabile de emisia acelor unde radioactive mai puternice. În 1898 reuşeşte să izoleze unul dintre aceste elemente, care se va numi poloniu, după Polonia, ţara de origine a savantei. 

La 12 mai 1898 soţii Curie descoperă radiul, cel de-al doilea element nou găsit în pehblendă. La 26 decembrie 1898 ei comunică într-o notă Academiei de Ştiinţe existenţa radiului în minerale de uraniu, mai activ decât uraniul şi toriul.Primele cercetări au fost efectuate de soţii Curie în condiţii grele, adesea neprielnice, mai exact într-un hangar. La 12 septembrie 1897 se născuse prima fiică a celor doi, Irene Curie, viitoarea savantă Irene Joliot-Curie, iar la 6 decembrie 1904 s-a născut cea de-a doua fiică a lor, Eve Curie, viitoare ziaristă, scriitoare şi pianistă. Cei doi soţi au depus o muncă asiduă în laborator, Marie Curie îngrijindu-se în paralel şi de creşterea celor două fetiţe. Ea avea să mărturisească mai târziu că, în pofida tuturor greutăţilor, cei mai frumoşi ani din viaţa sa au fost cei petrecuţi în laborator. 

În perioada 1899-1900, au avut loc ample cercetări şi experienţe pentru separarea şi măsurarea greutăţii atomice a radiului.Marie Curie devine, în 1900, profesoară la Şcoala normală superioară din Sevres. Continuând cercetările, reuşeşte, în 1902, să prepare un decigram de clorură de radiu şi să-i măsoare greutatea atomică (226).În 1903 Marie Curie îşi susţine teza de doctorat cu tema „Cercetări asupra substanţelor radioactive''.

Soţilor Curie le este conferită în noiembrie 1903, din partea Royal Society din Londra, medalia Davy. La 10 decembrie 1903 Academia de Ştiinţe din Stockholm a conferit soţilor Curie jumătate din Premiul Nobel pentru Fizică, jumătate fiind conferit lui Henri Becquerel, descoperitorul razelor de uraniu. Din motive de sănătate, soţii Curie nu vor pleca la data chemării pentru a li se conferi Premiul Nobel. Pierre şi Marie Curie pleacă la Stockholm pentru conferirea Premiului Nobel. 

În octombrie 1905, Pierre Curie devine titularul catedrei de fizică creată pentru el la Sorbona. Ca profesor la Sorbona, el are trei colaboratori: un şef de lucrări, funcţie în care este numită Marie Curie, un preparator şi un laborant. Din păcate, câteva luni mai târziu, la 19 aprilie 1906, Pierre Curie moare în urma unui accident stupid, sub roţile unei căruţe. Consiliul Facultăţii de Ştiinţe din Paris a decis în unanimitate, la 13 mai 1906, să încredinţeze catedra ce fusese creată special pentru Pierre Curie soţiei acestuia, Marie Curie. Era pentru prima dată când un post în învăţământul superior francez era încredinţat unei femei. Marie Curie, profesor titular la Sorbona, predă, după 1908, singurul curs de radioactivitate din lume. În acelaşi an se ocupă de publicarea operei lui Pierre Curie, iar în 1910 elaborează un magistral „Tratat de radioactivitate''. Ea descoperă, de asemenea, o metodă pentru a doza radiul prin măsurarea emanaţiei sale, publică o „Clasificare a radioelementelor'' şi o „Tabelă a constantelor radioactive'', şi prepară primul etalon internaţional al radiului, care este depus în mod solemn la Biroul de Greutăţi şi Măsuri de la Sevres.

În anul 1911 obţine al doilea Premiu Nobel, de data aceasta în chimie.Până atunci nici un al laureat nu fusese distins de două ori cu această înaltă recompensă ştiinţifică. În anii premergători izbucnirii Primului Război Mondial Marie Curie primeşte titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universităţi. Tot acum începe la Paris construcţia unui Institut al radiului, înfiinţat de Universitatea din Paris şi de Institutul Pasteur. Laboratorul de radioactivitate al acestui institut, a cărui construcţie s-a încheiat în 1914, a fost pus sub conducerea Mariei Curie. 

La izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, Marie Curie se informează rapid despre organizarea serviciilor sanitare şi constată o gravă lacună, anume spitalele din zona frontului şi chiar şi cele din spatele frontului erau lipsite aproape cu totul de instalaţii pentru raze X, atât de necesare serviciilor chirurgicale pentru examinarea fracturilor şi localizarea proiectilelor. Marie Curie găseşte o soluţie, şi anume ea creează primul „automobil radiologic''.Mai exact, într-un automobil obişnuit a amplasat aparatura Röntgen şi un dinam, care, acţionat de motorul automobilului, furniza curentul necesar. Acest post mobil complet circula din spital în spital încă din august 1914. Marie Curie se mai ocupă de echiparea a încă 20 de „automobile radiologice'' şi de instalarea în spitale a două sute de săli de radiologie.În această campanie cu adevărat eroică este ajutată şi de fiica ei mai mare, Irene, care, de altminteri, o ajută între anii 1916-1918 la Institutul Radiului. 

În 1921 întreprinde, împreună cu fiicele sale, o călătorie în Statele Unite ale Americii, prilej cu care este răsplătită pentru meritele sale cu medalii şi noi titluri de Doctor Honoris Causa. Anul următor este aleasă membru al Academiei de Medicină din Paris, iar Consiliul Societăţii Naţiunilor de la Geneva o numeşte membru al Comisiei Internaţionale de Cooperare Intelectuală. În 1924 guvernul român îi conferă Mariei Curie Medalia de Aur „Bene Merenti'' Clasa I cu brevet. Este diagnosticată cu cataractă, la începutul anilor '20, fiind operată de patru ori până în 1930. Ia parte la numeroase congrese ştiinţifice, conferinţe, vizitează laboratoare şi contribuie la înfiinţarea la Varşovia, în Polonia, a unui Institut al radiului, în 1932. În paralel, continuă activitatea la Institutul Radiului din Paris. Din 1919 până în 1934, nu mai puţin de 483 de studii şi comunicări ştiinţifice, printre care 34 de teze, au fost publicate de chimiştii şi fizicienii Institutului Radiului. Din cele 483 de studii, 31 sunt rodul muncii Mariei Sklodowska-Curie.

În timp, ca urmare a expunerii la radiaţiile puternice, a muncii intense, Marie Sklodowska-Curie s-a îmbolnăvit. În primăvara lui 1934 starea de sănătate i se deteriorează rapid, diagnosticul pus de medici fiind „anemie pernicioasă aplastică, cu evoluţie rapidă, febrilă''. A murit la 4 iulie 1934 la sanatoriul din Sancellemoz, Franţa. A fost înmormântată în cimitirul de la Sceaux, alături de soţul ei. În 1935 a apărut post-mortem lucrarea sa „Radioactivitatea''. În anul 1995 rămăşiţele pământeşti ale soţilor Marie şi Pierre Curie au fost transferate la Pantheonul din Paris. 

Surse:

https://ziarullumina.ro/documentar/marie-curie-istoria-unei-vieti-jertfite-stiintei-112118.html

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/marie-curie-a-fost-declarata-cea-mai-influenta-femeie-din-istorie

https://www.biography.com/scientist/marie-curie

https://www.nobelprize.org/prizes/physics/1903/marie-curie/biographical/

https://giovannisogari.com/consumehealth-msca-project/who-was-marie-sklodowska-curie.html

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/11/07/documentar-150-de-ani-de-la-nasterea-savantei-marie-sklodo wska-curie-03-54-34