_$$$

 Nicolae Iorga nu a fost doar istoric. A fost un fenomen intelectual. A scris peste 1.000 de volume și aproximativ 25.000 de articole. A predat, a fondat instituții culturale, a fost prim-ministru și a ținut conferințe în toată Europa. Ritmul lui de muncă era aproape supraomenesc. Se spune că putea dicta simultan mai multe texte, corectând în același timp alte manuscrise.

Memoria sa era absolut colosală, frizând limitele biologice ale minții umane. Contemporanii săi relatau cu uimire cum putea recita pasaje întregi din cărți citite cu zeci de ani în urmă sau cum reținea detaliile precise ale documentelor de arhivă după o singură parcurgere rapidă. Această capacitate de stocare a informației i-a permis să facă conexiuni istorice inedite, legând evenimente aparent disparate din cronologia universală într-o sinteză coerentă și logică, fără a avea nevoie constantă de notițe.

Poligrafia sa nu s-a limitat doar la domeniul istoric, ci a îmbrățișat aproape toate ramurile culturii scrise. A compus poezii, piese de teatru cu tematică istorică și jurnale de călătorie fascinante care descriu cu lux de amănunte vizitele sale în America sau în diverse colțuri ale Europei. Talentul său literar completa rigoarea științifică, transformând lecțiile de istorie în adevărate narațiuni vii, capabile să captiveze atât audiența academică, cât și publicul larg.

Ca orator, Iorga avea darul de a electriza sălile, vorbind liber ore în șir fără a repeta ideile și fără a plictisi auditoriul. Vocea sa tunătoare și gesturile largi însoțeau o argumentație impecabilă, rostită fluent în mai multe limbi de circulație internațională, precum franceza, italiana, engleza sau germana. Conferințele sale susținute la Sorbona sau la alte mari universități occidentale erau evenimente mondene și intelectuale, sălile fiind adesea neîncăpătoare pentru mulțimea dornică să îl asculte.

Vălenii de Munte a devenit, datorită lui, un veritabil centru spiritual și cultural al țării. Acolo a înființat o Universitate Populară de Vară, unde veneau oameni din toate straturile sociale, de la țărani la intelectuali rafinați, pentru a învăța istorie și cultură națională. A transformat un târg liniștit de munte într-o cetate a educației, demonstrând credința sa profundă că ridicarea unui popor se poate face doar prin luminarea minții și prin cunoașterea propriului trecut.

Recunoașterea sa internațională a fost pe măsura eforturilor depuse, fiind primit cu onoruri de șef de stat în marile capitale ale lumii. A primit titlul de Doctor Honoris Causa de la universități prestigioase precum Oxford, Paris sau Roma, fiind considerat unul dintre cei mai mari bizantinologi ai secolului. Savanții străini îl priveau ca pe un „monstru sacru” al erudiției, consultându-l în chestiuni delicate privind istoria Balcanilor sau a Imperiului Otoman.

Activitatea sa politică a fost o extensie naturală a patriotismului său, Iorga considerând că istoricul are datoria de a se implica în cetate. A servit ca președinte al Consiliului de Miniștri și ca parlamentar, militând pentru o politică morală și pentru drepturile țăranilor. Viziunea sa politică depășea granițele, susținând ideea unei solidarități între popoarele din sud-estul Europei, bazată pe fondul lor cultural și istoric comun.

Jurnalismul a reprezentat o altă latură esențială a activității sale, ziarul „Neamul Românesc” fiind tribuna de unde își expunea zilnic ideile. Scria articole de fond, eseuri și analize politice cu o frecvență uluitoare, reușind să țină pulsul națiunii zi de zi, timp de decenii. Pentru el, gazeta nu era doar un mijloc de informare, ci un instrument pedagogic prin care încerca să modeleze conștiința civică și morală a cititorilor săi.

Contribuția sa fundamentală la istoriografia mondială rămâne conceptul de „Bizanț după Bizanț”, o teorie care a schimbat modul în care este înțeleasă supraviețuirea culturii imperiale în spațiul românesc. Iorga a demonstrat că Țările Române au preluat și au continuat moștenirea politică și culturală a Constantinopolului după căderea acestuia. Această viziune a integrat istoria românilor în marea istorie universală, oferindu-i un sens și o noblețe aparte.

Moștenirea lăsată de Nicolae Iorga este atât de vastă încât pare imposibil de cuprins de o singură viață de om. Casa sa memorială, biblioteca impresionantă și instituțiile create continuă să funcționeze și astăzi, păstrând spiritul său viu. El rămâne un model de dăruire totală pentru cultură, un titan al gândirii care a demonstrat că puterea intelectului poate construi punți durabile între națiuni și epoci, sfidând trecerea timpului.