$$$

 Marcel Proust, pe numele complet Valentin Louis Georges Eugène Marcel Proust, s-a născut pe 10 iulie 1871, în Paris, și a fost un scriitor, critic literar și eseist francez, recunoscut drept unul dintre cei mai influenți autori ai literaturii secolului al XX-lea, celebru pentru romanul „În căutarea timpului pierdut”, publicat în șapte volume, o capodoperă a literaturii universale ce explorează cu profunzime memoria involuntară, timpul, identitatea, dragostea, arta și complexitatea conștiinței umane.

Născut într-o familie înstărită, tatăl său fiind un reputat medic epidemiolog, a fost crescut într-un mediu cultural rafinat. Încă din copilărie a suferit de crize severe de astm, afecțiune ce i-a afectat educația și viața socială. A urmat cursurile Liceului Condorcet, unde și-a evidențiat talentul literar, frecventând și saloanele literare ale Parisului, iar după terminarea studiilor a fost încorporat la infanteria din Orleans, satisfăcându-și stagiul militar.

Revenit în viaţa civilă, a studiat dreptul și filozofia, pe care nu le-a finalizat, iar în 1895 a obţinut o licenţă în litere la Sorbona, unde a audiat prelegerile ţinute de istoricul Albert Sorel şi de scriitorul şi filozoful Henri Bergson.

Marcel Proust şi-a început cariera literară publicând în revistele „Le Banquet” şi „La Revue blanche”, iar în 1896 a publicat primul său volum, „Plăcerile și zilele”, o colecție de nuvele, eseuri și poezii, urmată la scurt timp de volumul „Portrete de pictori”, care nu au avut succes la public.

Pe lângă acest volum de debut, Proust a mai scris și „Jean Santeuil”, roman neterminat, publicat postum în 1952, care prefigurează temele majore din opera sa de maturitate, „Biblia din Amiens” (1904) și „Sezam și crinii” (1906), traduceri și comentarii ale operei lui John Ruskin și reflectă interesul său pentru artă și estetică, „Pastișe și melanjuri” (1919), o colecție de relatări ale cazului Lemoine, și „Împotriva lui Sainte-Beuve”, o colecție de eseuri publicată postum în 1954.

Dornic să cunoască scrierile clasicilor şi literatura modernă, Marcel Proust a frecventat saloanele înaltei societăţi din Faubourg Saint-Germain şi a petrecut numeroase zile şi nopţi în biblioteci şi muzee. A colaborat cu numeroase publicații, iar în 1903 a publicat în „Le Figaro” trei articole despre saloanele vremii, semnate „Dominique” și „Horatio”.

Moartea mamei sale, din 1905, l-a afectat profund, determinându-l să renunţe în mare parte la contactele cu lumea mondenă, izolându-se și dedicându-se aproape exclusiv creaţiei sale literare. Bolnav de astm, pentru a-și îmbunătăți condițiile de viață, a hotărât ca pereții din camera sa de lucru să fie căptușiți cu plută.

În 1909, a început să scrie „În căutarea timpului pierdut”, însă manuscrisul a fost refuzat de mai mulți editori importanți ai vremii, printre care și André Gide, care ulterior și-a recunoscut public regretul pentru această decizie.

În 1913, pe cheltuiala proprie, Marcel Proust și-a publicat primul volum al romanului, „Swann”, care a stârnit reacții mixte: unii critici considerau că are un stil dificil, cu fraze lungi și o structură neobișnuită, iar alții au remarcat originalitatea și profunzimea psihologică a operei.

Romanul „În căutarea timpului pierdut” este structurat în șapte volume: „Swann” (1913), „La umbra fetelor în floare” (1919), pentru care a obţinut Premiul Goncourt, „Guermantes” (1920–1921), „Sodoma și Gomora” (1921–1922), „Prizoniera” (1923, postum), „Plecarea Albertinei” (1925, postum) și „Timpul regăsit” (1927, postum). Acesta este considerat una dintre cele mai importante opere ale literaturii universale, un reper al modernismului literar, studiat și analizat în întreaga lume pentru complexitatea narativă și profunzimea psihologică.

Romanul urmărește amintirile naratorului, de la copilăria petrecută în Combray, relațiile cu familia Swann, prietenia cu Gilberte, până la maturitate, iubirea obsesivă pentru Albertine și descoperirea vocației artistice. Fiecare volum adaugă noi straturi de introspecție și analiză a societății, culminând cu revelația că sensul vieții și al timpului pierdut poate fi regăsit prin artă și scris. Romanul explorează modul în care trecutul poate fi recuperat prin memorie, celebru fiind episodul madlenei, în care gustul unei prăjituri declanșează amintiri din copilărie. Romanul este și o frescă a societății franceze de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, analizând în detaliu viața aristocrației și a burgheziei pariziene. Totodată, acesta este adesea menționat ca fiind cel mai lung roman din lume, cu peste 3.000 de pagini și milioane de caractere.

Denumit de către Graham Greene „cel mai mare romancier al secolului XX”, Marcel Proust a revoluționat romanul modern prin tehnica fluxului conștiinței și explorarea psihologiei personajelor.

Simbol al rafinamentului intelectual și al inovației literare, viața sa, marcată de boală, dar și de pasiunea pentru artă și literatură, s-a transformat într-o operă monumentală despre condiția umană, timpul pierdut și regăsit și puterea memoriei, care continuă să inspire critici, scriitori și cititori, consolidându-i statutul de figură centrală în canonul literar mondial.

Marcel Proust s-a stins din viață pe 18 noiembrie 1922.

 #aboutpeople #evenimentulcultural #evenimente #Istorie #AziInIstorie #evenimentul #CulturaGeneral #culturagenerala #cultura #personalitati #istorie #eveniment #educatie #cultural #evenimentulistoric #scriitori #poeti #quotes #citate #proust #marcelproust #marcelproust #incautareatimpuluipierdut