$$$

 Din cronica pregătirii loviturii de stat de la 23 august 1944 (V).

ARESTAREA MARESALULUI ION ANTONESCU 

Alesandru DUȚU 

• Constantin Sănătescu: ,,Domnule mareșal, sunteți arestat pentru că nu ați vrut să faceți imediat armistițiu”.

• Ion Antonescu: ,,Bine Sănătescu, ce înseamnă asta? Intru ca om pașnic și sunt tratat ca un criminal?... ,,Aici băgați voi pe mareșalul României?”.

♦ ,,Astăzi, 23 august 1944 – consemna mareşalul Ion Antonescu într-o agendă a regelui Carol al II-lea –, am venit în audienţă la Rege la ora 15.30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte”. Peste puţin timp, Conducătorul Statului şi şef al guvernului avea să fie arestat din ordinul regelui Mihai I. Despre modul în care a avut loc arestarea (într-un context politico-militar extraordinar de complex, în care trupele Fronturilor 2 şi 3 ucrainene străpunseseră frontul din estul ţării şi înaintau nestingherite spre interior) există mai multe versiuni. Cei mai mulți dintre cei care au fost de față au relatat însă că mareșalul nu era dispus să negocieze imediat armistițiul, aşa cum i-a cerut suveranul.

♦ SITUAŢIA FRONTULUI. În cursul zilei situaţia trupelor române şi germane se deteriorează continuu. Beneficiind de o superioritate zdrobitoare de forţe, Frontul 2 ucrainean pătrunsese, în patru zile, 80 km în adâncimea dispozitivului de luptă germano-român, pe un front de circa 240 km, iar cele ale Frontului 3 ucrainean aproape 110 km, pe un front de 350 km. În seara zilei, frontul urma traseul Târgu Neamţ, nord-est Roman, nord Bârlad, nord-vest Huşi, nord-vest Bujoru, nord Chişinău, sud-est Rezina, est Leova, Taraclia, nord Tatarbunar. 

• Din totalul forţelor române şase mari unităţi (diviziile 2, 11, 14, 15 infanterie, 5 cavalerie, Comandamentul 110 infanterie), dispuse între limanul Nistrului şi Iaşi, suferiseră pierderi mari în luptele anterioare, fiind în mare parte încercuite de trupele sovietice. Alte nouă mari unităţi (diviziile 3, 5, 7, 18, 21 infanterie, 4 munte, 1 cavalerie şi comandamentele 101 şi 102 munte), aflate la sud de aliniamentul Vaslui, Bacău, în retragere spre linia fortificată Focşani – Nămoloasa – Brăila, înregistraseră şi ele pierderi mari (mai puţin diviziile 18 infanterie şi 1 cavalerie, aflate iniţial în rezervă). La nord de Bacău forţele principale ale Armatei 4 (10 mari unităţi: diviziile 1, 4, 6, 8, 13, 20 infanterie, 1 gardă, 1 blindată, comandamentele 103 şi 104 munte) continuau să-şi menţină capacitatea de luptă. Pătrunderea forţelor sovietice la vest de Siret, între Roman şi Piatra Neamţ, avea să ducă însă la interceptarea, în scurt timp, a căilor de comunicaţie pe care se repliau aceste divizii.

• ,,CAZUL DRAGOMIR”. În încercarea de a mai salva o parte din trupe, generalul Helmuth von Grolmann a considerat că trupele române trebuiau retrase spre munți pentru a realiza legătura cu forțele ungare. Acest plan nu convenea însă comandamentului Armatei 4 române. Ca urmare, colonelul Nicolae Dragomir a încercat, în dimineața zilei, să ia legătura cu mareșalul Ion Antonescu, care se întorsese în Capitală, pentru a explica necesitatea și urgența replierii Armatei 4. Nereușind, a telefonat (la orele 9.45) generalului Constantin Sănătescu, informându-l că frontul ,,este complet rupt, încă de acum două zile”, că inamicul înainta cu blindatele într-o breșă de 100 km între Siret și Prut ,,fără să i se poată opune vreo rezistență serioasă”. În încheiere, colonelul Nicolae Dragomir a făcut o afirmație susceptibilă de mai multe interpretări: ,,Totul este pregătit. Puteți conta, în momentul militar și politic care se aproprie, pe absoluta noastră credință românească. Aștept de la dvs. un răspuns”. În memoriile sale, generalul Constantin Sănătescu menționează convorbirea cu colonelul Nicolae Dragomir și afirmă că i-a ordonat ,,să ia legătura imediată cu generalul Ilie Șteflea, care trebuie să aibă instrucțiuni de la mareșal”. Nicolae Dragomir consemna însă că la sfârșitul convorbirii, Constantin Sănătescu i-a declarat că dacă situația este așa de gravă va determina pe rege ,,ca până într-o oră să fie chemat domnul mareșal Antonescu și să i se impună a alege între demisie sau semnarea armistițiului”. Deși referirile colonelului Nicolae Dragomir la ,,momentul militar și politic care se apropie” și la intervenția pe lângă generalul Constantin Sănătescu păreau a fi inexplicabile pentru poziția sa de militar, capătă sens în urma lecturării memoriilor lui Ioan Mocsonyi-Stârcea: ,,Planul degajării armatei din dispozitivul ei, împestrițat de nemți, întru retragerea și regruparea ei cu scopul de a-i împiedica să sprijine forțele de ocupație ce s-ar apuca să lupte în loc să se retragă în Ungaria, a fost făcut de colonelul Dragomir, la câteva reprize, cu modificările inerente schimbării unor amplasamente în cursul perioadei între 15 iunie și 15 august, direct prin Sănătescu, înainte să fie asigurat de concursul lui Racoviță”. ,,Cazul” Dragomir nu a fost singular, și alți generali români aderând la scenariul conceput de Constantin Sănătescu, șeful opoziției militare față de Ion Antonescu. Deteriorarea situației de pe front în orele următoare l-a determinat pe același colonel Nicolae Dragomir să trimită, la orele 12.00, un raport mareșalului Antonescu, în care arăta situația gravă în care se afla Armata 4 română și își exprima convingerea că ,,singurul scop al operațiilor noastre nu mai poate fi decât salvarea acestei armate într-un mod care să fie încă de ajutor pentru țară” și arăta că ,,este indispensabil, ca fără a întârzia o clipă să ne dați ordinul, sau cel puțin dezlegarea de a ordona retragerea generală a armatei spre țara noastră de care noi nu ne putem despărți. ,,Înainte de a ne lua răspunderi proprii – conchidea Nicolae Dragomir – așteptăm răspunsul dvs., care nu trebuie să întârzie niciun moment pentru salvarea armatei și ajutorarea țării”. • În acest context, Ion Antonescu a ordonat (în jurul orelor 13.00) generalului Gheorghe Avramescu să predea comanda Armatei 4 generalului Ilie Șteflea, șeful Marelui Stat Major român, aflat pe front, motivând lipsa de personalitate a acestuia în relațiile cu comandamentele germane. • Era deci clar că între modul în care au privit rezolvarea situației mareșalul Ion Antonescu, pe de o parte, și generalul Gheorghe Avramescu și colonelul Nicolae Dragomir, pe de altă parte, erau diferențe mari, că între mareșalul Ion Antonescu și comanda Armatei 4 române și între aceasta din urmă și eșaloanele superioare germane apăruse o gravă criză de comandament, care nu a mai putut fi soluționată. ,,Manevra politică” cerută de Nicolae Dragomir s-a efectuat după ruperea frontului de către trupele sovietice, după cum tardiv s-a dovedit a fi, la 22 august 1944, și ordinul dat de Hitler pentru replierea frontului pe aliniamentul fortificat Focșani – Nămoloasa – Brăila, unde se spera că va fi oprită înaintarea forțelor sovietice.

♦ PUNEREA LA CALE A ARESTĂRII MAREŞALULUI. Informat despre audienţa lui Ion şi Mihai Antonescu, regele Mihai I face cunoscut colaboratorilor (Aurel Aldea, Constantin Sănătescu, Grigore Niculescu-Buzeşti, Ioan Mocsonyi-Stârcea, Mircea Ionniţiu) că va ridica problema încheierii armistiţiului şi că în situaţia în care mareşalul nu va fi de acord să îl încheie îl va demite şi aresta. Se decide ca Grigore Niculescu-Buzeşti, Constantin Sănătescu şi Ioan Mocsonyi-Stârcea să ia legătura cu Iuliu Maniu, C.I.C. Brătianu şi Lucreţiu Pătrăşcanu şi să-i informeze despre acest lucru. Cu acelaşi prilej se stabilesc şi detaliile arestării mareşalului, modalităţile de întrerupere a legăturilor telefonice ale comandamentelor germane etc. 

♦ POZIŢIA LIDERILOR PARTIDELOR POLITICE. Iuliu Maniu, Lucrețiu Pătrășcanu, Constantin Titel-Petrescu şi Constantin Agiu cad de acord că era mai bine ca armistițiul să fie încheiat de Ion Antonescu. Întrebat de Constantin Agiu dacă accepta să preia conducerea guvernului, liderul naţional-ţărănist răspunde că era mai bine să fie lăsat Antonescu ,,să se descurce”. Câteva ore mai târziu, Maniu şi-a menţinut poziția și în fața lui C.I.C. Brătianu şi Constantin Titel-Petrescu, cei trei decizând ca Gheorghe Brătianu să încerce să-l convingă pe Ion Antonescu să încheie el armistiţiul, acordându-i sprijinul politic deplin. • În timpul întâlnirii cu generalul Constantin Sănătescu (orele 13.00), Iuliu Maniu a insistat ca viitorul guvern să fie constituit din militari (cu excepţia titularilor de la Externe şi Justiţie). Apoi a pleacat la Snagov. • C.I.C. Brătianu a părăsit şi el Bucureştii, deplasându-se la moşia de la Florica. 

♦ DISCUŢIA DINTRE ION ANTONESCU ŞI GHEORGHE I. BRĂTIANU. În jurul orelor 10.30, cu acordul liderilor partidelor politice, Gheorghe Brătianu propune Conducătorului Statului să încheie armistiţiul. • Referindu-se la această întâlnire, Ion Antonescu avea să consemneze următoarele, după ce a fost arestat, în timp ce era închis în safe-ul regelui: ,,În dimineața zilei de astăzi, pe când eram în Consiliu de Miniștri, a cerut să mă vadă domnul Gheorghe Brătianu, care, spre deosebire de domnul Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere cu domnii Maniu și Dinu Brătianu, și că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord și că își iau alături răspunderea, dacă accept să fac eu tratativele de pace. I-am răspuns că accept cu condiția să mi se dea în scris acest angajament, să accepte ca el să fie publicat pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă și pentru ca străinătatea, aliații și inamicii, să nu mai poată... (lipsă în text – n.n.) prin dezbinarea noastră. Domnul Brătianu urma să-mi aducă adeverința scrisă înainte de audiența mea la rege, fiindcă voiam să merg la această audiență cu hotărârea luată, adică să-i pot afirma că dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace”. • La sfârşitul audienţei, Gheorghe Brătianu a promis că va reveni, până la orele 13.00, cu textul-angajament semnat de Iuliu Maniu și C.I.C. Brătianu. • Documentul nu a mai fost însă redactat şi semnat. 

♦ AUDIENŢA LUI MIHAI ANTONESCU LA REGE. La orele 15.00, după ce se întâlnise cu Gheorghe Brătianu, care îl asigurase că va aduce acordul conducerii partidelor politice pentru încheierea armistițiului, Mihai Antonescu sosește la Palatul Regal, fiind condus de colonelul Emilian Ionescu în Casa Nouă. În timpul audienței, Mihai Antonescu cere regelui (în varianta Emilian Ionescu) să-i acorde ,,depline puteri” pentru a pleca, fără știrea mareșalului, la Cairo în vederea încheieri armistițiului. Regele refuză și-i cere să rămână la audiența cu mareșalul.

♦ AUDIENŢA LUI ION ANTONESCU LA REGE. După ce decisese în Consiliul de Miniștri de la Snagov continuarea războiului, mareșalul Ion Antonescu sosește la Palatul Regal (însoțit de o escortă formată din cinci mașini, parcate peste drum de Palat în fața Fundației Carol I), unde este întâmpinat de colonelul Emilian Ionescu pe care îl întreabă: ,,Ce face regele? Ce este la palat? I se răspunde: ,,M.S. Regele vă așteaptă în Casa Nouă și în Palat este liniște și totul normal”. 

• În jurul unei mese rotunde din ,,salonul galben” se așează regele Mihai I, Ion Antonescu (regele avea să rememoreze că în timpul întrevederii Ion Antonescu era ,,obosit, arțăgos, chiar), Mihai Antonescu, Constantin Sănătescu; alături (în biroul regelui) se aflau Grigore Niculescu-Buzești, Ioan Mocsonyi Stârcea, generalul Alexandru Aldea, Constantin Anton, Alexandru Ioanițiu). 

• În varianta Constantin Sănătescu, întrevedere s-a desfăşurat astfel:

Regele: Care este situația, domnule mareșal?

Ion Antonescu: Disperată, Majestate. Frontul este străpuns și în Moldova și în Basarabia. (Constantin Sănătescu va consemna în Jurnal: ,,După obiceiul Mareșalului, în continuare începe tot el să atace, făcând răspunzătoare de acest dezastru armata care nu mai vrea să lupte, și din cauza agitației oamenilor politici, și lăsând chiar să se înțeleagă că și regele cu mine avem o parte din vină, căci am stat de vorbă cu oamenii politici, pe care i-am încurajat în acțiunea lor”).

Regele: Ce trebuie să facem? Nu credeți că e momentul a încheia armistițiul, fie dumneavoastră, fie un alt guvern? (Sănătescu: ,,Mareșalul răspunde categoric că nu trebuie să încheiem armistițiul”).

Mihai Antonescu: Se poate să cerem și armistițiul însă să mai așteptăm încă două zile, căci trebuie să vină niște răspunsuri de la Ankara și Madrid.

Sănătescu: Domnule vicepreședinte, nu credeți că așteptând două zile riscăm să ni se retragă condițiile de armistițiu și să cădem în capitulare fără condiții? Am impresia că evenimentele se precipită și că e vorba de ore, nu de zile.

Mihai I: Ce intenționați să faceți?

Ion Antonescu: Voi încerca să rezistăm pe frontul fortificat Focțani – Oancea – Bolgrad.

Sănătescu: Cu ce? Întrucât lucrările de fortificații nu sunt gata și trupele române și germane ce se retrag nu vor fi în stare să ocupe aceste poziții, fiindcă se retrag în mare dezordine.

Ion Antonescu: Cu batalioanele de recruți pe care le-am trimis acolo și cu alte trupe ce vor veni din interior. De altfel, dacă nu vom reuși să oprim inamicul pe această linie, ne vom retrage în munți și vom încerca să mai rezistăm, nu putem părăsi pe germani. 

• Mai târziu, regele Mihai I a afirmat: ,,I-am propus atunci, conform planului stabilit cu șefii partidelor politice, cu care pregătisem audiența, să demisioneze pentru ca un nou guvern să ceară imediat armistițiu. La această propunere s-a înfuriat... Fapt este că n-a vrut să audă de demisie, striga că nu va lăsa țara pe mâna unui copil și va lupta până la capăt... Antonescu nu admitea niciun argument, repeta doar strigând că el hotărăște și că războiul va continua alături de Germania. În planurile noastre fusese adăugată și soluția cazului neașteptat, în care mareșalul Antonescu ar fi respins atât cererea de armistițiu, cât și demisia. Această soluție extremă era arestarea lui”. 

• În relatarea (scrisă în safe) referitoare la desfășurarea audienței, Ion Antonescu preciza că a expus regelui, timp de aproape două ore, situația frontului și acțiunile întreprinse pentru ,,a scoate țara din greul impas în care se găsește”, demersurile întreprinse de Mihai Antonescu pentru a obține de la anglo-americani ,,asigurări pentru viitorul țării”, conținutul discuțiilor avute cu Carl Clodius, Ion Mihalache și Gheorghe Brătianu. La cerea regelui ca tratativele ,,să înceapă imediat”, Ion Antonescu a făcut cunoscut că așteaptă răspunsul de la Ankara și Berna pentru a obține ,,consimțământul Angliei și Americii de a trata cu rușii”. Ion Antonescu afirmă că era de acord chiar cu plecarea lui Mihai Antonescu la Ankara și Cairo pentru ,,a duce tratative directe”. (Constantin Sănătescu consemnează că Ion Antonescu ar fi zis: ,,Ne vom retrage în munţi şi vom încerca să mai rezistăm, nu putem părăsi pe germani”).

• Regele Mihai I iese din salon (după unele relatări, inclusiv a lui Ion Antonescu), sub pretextul uitării ,,port-țigaretului”, după altele variantă ar fi spus: ,,Ce cald este aici. Mi-e sete. Mă duc să caut ceva de băut. Îmi doresc un pahar mare cu apă”; Constantin Sănătescu consemnează în Jurnal: ,,Față de acest răspuns categoric, regele s-a sculat în picioare și, fără a rosti o vorbă, le-a întins mâna și a ieșit afară. Antoneștii au rămas cu mine, în picioare, într-o atitudine chinuitoare. Cei din biroul regelui au auzit convorbirea și au luat măsuri de arestare; îndată ce regele a intrat la ei a dat aprobare să trecem la arestarea Antoneștilor și să facem lovitura de stat”. • Mircea Ionniţiu zice că regele nu a părăsit salonul, ci a făcut semn maiorului Dumitrescu să intre cu cei trei subofiţeri.

• La revenirea în Salon, regele se adresează astfel mareșalului: ,,Domnule mareșal, am ascultat expunerea dvs asupra situației și nu sunt de acord cu propunerile dvs., consider situația foarte gravă, care pune în pericol chiar existența neamului românesc. Din această cauză vă demit din funcția de conducător al statului”. Ulterior, la Dobrița, regele Mihai I i-a cerut maiorului Anton Dumitrescu să consemneze că înainte de arestare i s-a adresat astfel lui Ion Antonescu: ,,Domnule mareșal, amândoi avem de dat socoteală lui Dumnezeu și istoriei de sorta acestui neam. Tăvălugul morții apasă asupra Moldovei. Aceeași soartă așteaptă și restul țării”. Apoi a părăsit salonul.

♦ ARESTAREA LUI ION ANTONESCU. În salon intră echipa pregătită pentru pentru arestare a mareșalului formată din maiorul Anton Dumitrescu și plutonierii Dumitru Bâlă, Dumitru Rusu și sergentul-major Dinu Cojocaru (era echipa de rezervă, deoarece – din rațiuni de păstrarea a secretului – formațiunea pregătită de comuniști, formată din chelneri de la restaurantul ,,Cina” nu a mai fost introdusă în incinta Palatului). Emilian Ionescu zice că el a dat semnalul de intrare a echipei condusă de Anton Dumitrescu, acesta din urmă l-a indicat, inițial, pe Emilian Ionescu, apoi pe Mircea Ionnițiu. În varianta lui Anton Dumitrescu zice că s-a adresat astfel: ,,Domnule mareșal, din Înalt Ordin sunteți arestat!”. (Ion Antonescu zice că Sănătescu i s-a adresat astfel: ,,Domnule mareșal, sunteți arestat pentru că nu ați vrut să faceți imediat armistițiu”, după care a ordonat: ,,Executarea!”). 

• Reacţia lui Ion Antonescu (flancat de Dumitru Rusu și Dinu Cojocaru): Ce-i asta Sănătescule, ați băgat pe rege într-o mare nenorocire; până mâine veți fi cu toții spânzurați de nemți”; după altă versiune: ,,Bine Sănătescu, ce înseamnă asta? Intru ca om pașnic și sunt tratat ca un criminal? ,,Mareșalul – consemnează Constatin Sănătescu - s-a îngălbenit și mi s-a adresat mie – cum putem să-i facem această ofensă? Nu i-am răspuns nimic”. • Varianta Ion Antonescu: ,,M-am uitat la soldatul care mă ținea de brațe și i-am spus că să ia mâna de pe mine și, adresându-mă generalului Sănătescu în obrazul regelui care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: ,,Să-ți fie rușine; acestea sunt acte care dezonorează un general”. M-am uitat fix în ochii lui și i-am repetat de mai multe ori apostrofa”.

• La încercarea de a-și băga mâna în buzunar, Anton Dumitrescu a încercat să-l imobilizeze. La reacția violentă a lui Antonescu, Constantin Sănătescu a replicat: ,,Ia mâna de pe domnul mareșal”, fapt care a dezorientat pentru moment echipa de arestare. La intervenția colonelului Emilian Ionescu (,,maior Dumitrescu, executarea!”), cei doi Antonești au fost scoși din salon, duși la primul etaj și închiși în safe-ul în care regele Carol II își ținea colecția de timbre. Văzându-l pe Gheorghe Ionescu-Bălăceanu înarmat cu un pistol automat, Ion Antonescu i s-a adresat: ,,Nu vedeți că eu nu am nicio armă? Mâine o să fiți toți spânzurați în piață!”. • Varianta Antonescu: ,, După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie de subofițer mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu domnul Mihai Antonescu, am fost băgat la ora 17 într-o cameră ,,Safe” Fichet și încuiați cu cheile. Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră și fără ventilație. După 2 ore s-a deschis ușa și ni s-a oferit două scaune aduse de afară. Nu s-a avut nicio dorință de a se da acestei camere cel puțin aspectul curat. Este plină de praf în într-o dezordine organizată”). 

• După un timp, li s-a adus (în safe) o masă și două scaune, iar la cererea lor hârtie și creioane (de către Gheorghe Ionescu-Bălăceanu, cu aprobarea regelui). Ion Antonescu și-a scris testamentul prin care lăsa întreaga avere soției sale (după unele surse a scris și o scrisoare soției în care a precizat: ,,O altă cale n-ar fi fost a mea”), iar Mihai Antonescu a scris regelui un lung memoriu referitor la contactele sale cu aliații occidentali (Mircea Ionnițiu zice că după ce l-a citit l-a distrus. Gheorghe Ionescu-Bălăceanu zice că le-a predat regelui care le-a dat lui Ioan Mocsony Stârcea). Ion Antonescu a fost tot timpul agitat, a vociferat și amenințat determinând pe unul din soldații care-l păzeau să c