$$$

 Percepţii despre actul actul de la 23 august 1944:

Alesandru DUTU 

Capitulare, lovitură de stat, lovitură de palat, schimbare de tabere/fronturi, ieşire din război, schimbare de guvern, puci, insurecţie armată, insurecţie naţională, revoluţie naţională, antifascistă şi antiiimperialistă etc. etc.!

Pe cine să mai crezi?

♦ Regele Mihai I: ,,Actul de la 23 august 1944 a făcut să înceteze regimul dictatorial al mareşalului şi readucând statul de drept odată cu constituţia democratică din 1923 a permis armatei române să iasă victorioasă pentru recucerirea nordului Transilvaniei… Ziua de 23 august a însemnat, înainte de orice, începutul unei lupte de arme esenţială pentru istoria noastră, pentru Europa, un moment asemănător în importanţă cu debarcarea din Normandia”.

♦ Iuliu Maniu: ,,În ciuda poverilor şi durerilor pe care le-am acceptat, actul de la 23 August 1944 ne deschide zări de speranţă şi lumină în viitor”.

♦ Ion Antonescu : ,,Astăzi, 23 august 1944, am venit în audienţă la Rege la ora 15.30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape 2 ceasuri, Regele a ascultat expunerea păstrând ca de obicei o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă... Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoale în mână. Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: «D-le Mareşal sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul».... Istoria să judece. Mă rog la Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui între patru ochi şi în prezenţa Dlui M. Antonescu că, dacă este un alt om în Ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier”.

♦ Ioan Scurtu: ,,Actul de la 23 august 1944 s-a desfăşurat sub semnul diletantismului şi improvizaţiei, iar cei care au avut cel mai mult de suferit au fost cetăţenii României, în primul rând militarii… Actul de la 23 august 1944 nu trebuie blamat sau minimalizat şi nici elogiat sau supraestimat. El trebuie privit cu spirit critic, înscriindu-l între momentele importante din istoria României şi al celui de-Al Doilea Război Mondial”.

♦ Florin Constantiniu: ,,Actul de la 23 august 1944 a evitat transformarea României într-un câmp de bătălie şi a servit mai bine interesul naţional decât politica – întemeiată pe premise greşite şi şovăitoare – a mareşalului, în ajunul căderiii sale”.

♦ Gheorghe Buzatu: ,,Actul de la 23 august 1944 a rămas exact ceea ce a reprezentat esenţialmente din prima clipă: o lovitură de stat prost pregătită (deşi, culmea, a reuşit!), produsă exact când nu trebuia, alegerea momentului depinzând enorm de preocuparea – normală – a complotiştilor de a-şi salva pielea… Aşadar, putem conchide că 23 august 1944 a fost mai degrabă produsul «Vechiului regim» decât opera minuţios şi conştient pregătită a unor conspiratori care, din motive clare sau obscure, s-au adunat în jurul regelui Mihai I… Nimic mai fals decât opinia că lovitura de stat de la 23 august 1944 a salvat România. Nici de la dezastrul militar şi politic, care oricum s-au produs, nici de la nimicirea sau de la desfiinţarea naţiunii şi ţării, care, oricum, nici nu fuseseră planificate de URSS, şi nici nu erau posibile. Ruşii nu solicitaseră lovitura, ştiindu-se că, dimpotrivă, faptele de la 23 august i-a incomodat, le încurcau planurile pentru sud-estul Europei… Pe de altă parte, dacă lovitura de stat a slujit prea puţin României, în mod sigur ea i-a ajutat pe Aliaţi (în cazul ruşilor), chiar dacă fără voia lor. Nu în zadar se spune că lovitura de stat i-a adus pe ruşi la Bucureşti şi a contribuit la instalarea comunismului în România»...Actul de la 23 august 1944 i-a ajutat pe Aliaţi în sectoarele lor de front, iar în România le-a oferit sovieticilor ţara pe tavă”.

♦ Ottmar Traşcă: ,,Din punctul meu de vedere este un act de salvare naţională. Continuarea războiului alături de Germania însemna sinucidere pentru România. În primul rând România devenea un teatru de operaţiuni devastator, cu toate consecinţele imediate. În al doilea rând, Armata Roşie intrând în România ar fi impus de la bun început condiţii mult mai drastice. Decizia de la 23 august 1944, una care a aparţinut în primul rând Regelui Mihai, întrucât atât Maniu cât şi Brătianu nu şi-au luat răspunderea pentru răsturnarea regimului antonescian, a salvat România de ce putea fi mult mai rău… Regele Mihai a încercat să salveze ce se mai putea salva în august 1944, în condițiile în care Antonescu spera să obțină condiții de armistițiu mai favorabile stabilizând frontul în Moldova. Era imposibil acest lucru. Regele i-a cerut lui Antonescu pe 23 august 1944 să încheie armistițiu, Antonescu a refuzat, moment în care suveranul a trecut la acțiune l-a arestat pe mareșal și ulterior a întors armele. Nu exista altă opțiune, o continuare a războiului alături de germani ar fi însemnat un dezastru pentru România. În iulie și august 1944 sovieticii erau convinși că România va fi ocupată pe cale militară, asta credeau și comuniștii români, aripa moscovită, în frunte cu Ana Pauker, iar lovitura de stat a Regelui Mihai le-a dat planurile peste cap. Este drept că a amânat doar un deznodământ inevitabil, dar totuși l-a amânat. Asta și explică și reacția destul de dură când a aterizat la București. Potrivit unor surse, întâmpinată la aeroport de Lucrețiu Pătrășcanu, reprezentatul PCR în lovitura de stat, Ana Pauker i-ar fi spus: ,,Tâmpiților, ce-ați făcut la 23 august?»… Lovitura de stat de la 23 august 1944 trebuie evaluată obiectiv, pusă în context intern și internațional. Aș spune de asemenea că 23 august 1944 a însemnat pentru Germania nazistă o adevărată catastrofă. În primul rând pentru că a pierdut regiunea petroliferă. În al doilea rând, ieșirea României din război a însemnat, practic, anihilarea armatei a șasea germane. Aproximativ o cincime din pierderile militare germane din 1944 au fost consecința actului de la 23 august din România. În al treilea rând, din punct de vedere politic Germania a pierdut un aliat și a câștigat un inamic: România. În plus, atitudinea României a influențat și atitudinea celorlalți aliați și sateliți ai Germaniei naziste: Bulgaria, Ungaria și Finlanda”.

♦ Mihail E. Ionescu: ,,A avut loc o schimbare fundamentală de regim politic, democraţia luând locul dictaturii… Retrospectiva dovedeşte că evenimentul a fost oportun şi salvator pentru România. Oportun, pentru că astfel statul român s-a alăturat Naţiunilor Unite într-un moment în care putea să contribuţie la victorie şi să evite o înfrângere sigură, care l-ar fi plasat neîndoielnic în rândul celor care aveau să plătească nota finală. Salvator, pentru că armata română a putut fi păstrată cvasi-intactă, structurile statale principale la fel, iar redobândirea Transilvaniei de Nord a putut fi declanşată imediat ca operaţiune militară (mai întâi singuri, apoi în alianţă cu armata sovietică). Aşadar, pentru România era o cerinţă imperativă ca un «23 august» să fie înfăptuit pentru a-şi proteja interesele vitale – existenţa ca stat, integritatea teritorială, cu deosebire la partea de Vest a ţării, în Transilvania. Imperativul unui «23 august» a fost evident întregii clase politice româneşti a vremii. Chiar Antoneştii (care angajaseră negocieri cu Aliaţii din 1943 – ianuarie şi septembrie) au fost conştienţi de logica întoarcerii de fronturi, pentru a nu mai aminti opoziţia democratică faţă de aceştia. Se poate spune, într-un anume fel, că 23 august 1944 a intervenit chiar cu o anumită întârziere, pe de o parte datorită tărăgănării unui răspuns al Aliaţilor la ultimele propuneri ale opoziţiei democratice româneşti de ieşire din războiul împotriva aţiiunilor Unite şi, pe de altă parte, din cauza unei anumite decizii a liderilor acesteia în declararea acţiunii. 23 august 1944 trebuie aşadar neapărat făcut. Alternativa era capitularea ca urmare a înfrângerii şi definirea destinului statului român în consecinţa aacestui fapt. Cred că nu greşim prea mult afirmând că România nu ar fi arătat azi – ca întindere teritorială, mai întâi de toate – aşa cum se înfăţăşează ea pe hartă, dacă 23 august 1944 nu ar ar fi avut loc… A fost un act istoric necesar, pentru că interesele naţionale vitale ale României erau atunci grav ameninţate şi nu s eînrevedeau alte modalităţi de apărare a lor. A fost oportun, întrucât a fost întreprins într-o perioadă în care raportul cost-beneficii pentru România se situa în parametri acceptabili. A fost naţional, pentru că a fost înfăptuit de integralitatea forţelor publice naţionale de orientare democratică, ceea ce a asigurat adeziunea instantanee a instituţiilor statului. A fost de anvergură internaţională, pentru că a înrâurit deznodămntul războiului, grăbindu-l substanţial. Aşadar, 23 august 1944 rămâne în istorie ca un eveniment major, iar făptuitorii lui sunt îndrituiţi a binemerita de la patrie”.

♦ Adrian Cioroianu: ,,În acel moment, la 23 august 1944, înlăturarea Mareșalului Antonescu a fost singura soluție la o problemă care era extrem de complicată”.

♦ Florin Şperlea: ,,Tiparul de interpretare, pentru 23 august 1944, este în funcție de persoana adorată, de idolul căruia i se închină prosternații: regele Mihai sau mareșalul Ion Antonescu. În fapt, e un tipar pe care îl vedem și azi. Certuri interminabile din mijlocul cărora nu se vede cetățeanul, cu interesele lui. Cu partizanii amorezați temeinic de o parte sau alta. Atât regele, cât și Ion Antonescu pretind a salva țara, nu înteleg nimic din mersul celui de Al Doilea Război Mondial, din dificultatea acțională a armatei române pe frontul din Moldova, în vreme ce peste 450.000 de militari sunt în spatele frontului, fără să facă nimic, cu țara pe jumătate ocupată de Armata Sovietică. 23 august 1944 e o desfășurare de orgolii stupide, de neputințe, de lipsa autentică de lideri, de neînțelegere a contextului în care se află România. Și, pentru cei care pretind a uita sau pur și simplu nu stiu, PCdR este aliatul PNL, PNȚ și monarhului. Mihai, cel văzut ca un erou. Si nu, n-a fost. Împreună cu militarii de rang înalt din jurul său, care își mințeau camarazii, sacrificând aproape 500.000 de ostași luați prizonieri de sovietici pe frontul din Moldova și duși în GULAG, potrivit cifrelor furnizate de Comisia română pentru aplicarea armistițiului. Până la urmă, o zi a rușinii nationale, moral, militar, acțional, indiferent de idolii celor două găști de prosternați, înșfăcată mai apoi de comuniști si transformată în zi națională vreme de 45 de ani. 45 de ani de minciună și propagandă fetidă despre 23 august 1944, încheiați cu formula excesiv de lungă, penibilă si falsă, care pretindea a descrie evenimentul: «revoluția de eliberare socială și națională, antifascistă și antimperialistă»".

♦ Zoe Petre: Ce se întâmpla dacă nu capitulam la 23 August? Armata sovietică intra în București ca armată de ocupație. Schimbarea făcută de Rege la 23 August a evitat un dezastru. Nu mai spun că a redus durata războiului, că a evitat pierderea a zeci sau poate sute de mii de vieți ale Aliaților. Dar, gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă România devenea teatru de război? Toată România? Speculațiile că s-ar mai fi putut negocia un armistițiu sunt legende. Rușii nu doreau un armistițiu, chiar au fost supărați că a căzut Antonescu. Doreau să se poată dezlănțui, să se răzbune pentru 1941, să își justifice ocupația. Florin Constantiniu, un istoric care s-a ocupat mult de 23 August, le-a spus la un congres, în timpul comunismului, că am scurtat durata războiului mondial. Iar o cercetătoare din URSS i-a dat replica, imediat: dar cu cât ați prelungit războiul, prin atacul din 1941, n-ai socotit?”.

 ♦ Florian Bichir: ,,O lovitură de stat, prin care ţara a fost predată bolşevicilor la cheie”.

♦ Ion Giurcă: ,,120 000 de militari romani în prizonierat, o Proclamația dictata de la Moscova, cu un conținut mincinos, o acțiune politică și militara nenotificata oficial statelor Națiunilor Unite, predarea lui I. Antonescu comuniștilor, s.a., sunt dovadă clara ca Mihai I a fost jucat pe degete de sovietici, care primise libertate de acțiune, pe toate planurile, în spațiul romanesc. Cel de al doilea 23 august a fost pe 22 decembrie 1989... Actul era necesar, indiscutabil. Modul cum s-a înfăptuit este problema. A fost momentul în care voința Moscovei s-a pus în aplicare... Nu cred că aveam altă alternativă. Din nefericire, România nu avea cum să evite ocupația Armatei Roșii, intrarea în sfera de influență sovietică și, implicit, comunizarea. Actul de la 23 august 1944 a întârziat acest proces istoric”.

♦ Ion Măldărescu: ,,23 august 1944 reprezintă unul dintre momentele jenante din istoria românilor”.

♦ Gabriel Catalan ,,În ceea ce ne priveşte, credem că 23 august 44 reprezintă un act inspirat de «Realpolitik» (teoria realismului politic în relaţiile internaţionale) şi realizat în spiritul acestei doctrine politie, un eveniment fără de care nu am face astăzi decât să ne încurcăm în eternele dileme generate de interogaţii şi scenarii post-factum de tipul «şi totuşi ce ar fi fost dacă… ? Sau dacă… ?»7.

♦ Aurel Pentelescu: ,,Numitul Act istoric de a 23 august 1944 a fost o realitate concretă ce nu poate fi negată, ci doar interpretată – cum de altfel a şi fost, şi va mai fi. Cui a folosit? Din păcate, românii, poporul român, naţiunea română au tras numai ponoasele după cum se va arăta. Au tras în schimb foloasele Aliaţii şi comuniştii români, aceştia din urmă favorizaţi de prezenţa trupelor Armatei Roşii pe teritoriul României… Cu ce s-a ales poporul român în urma Actului istoric de la 23 august 1944 ? Practic, cu niciun avantaj… «Actul istoric» de la 23 august 1844 s-a dovedit inutil pentru destinul românilor”.

♦ Elena Chiaburu: ,,Privind înapoi astăzi înțelegem că nu a fost paradoxal deloc: regele Mihai a scos România din război doar pe vorbe - ale sale! La 23 august 1944 nu s-a semnat nici un document oficial în acest sens cu rușii. Armistițiul efectiv a fost semnat la Moscova tocmai pe 12 septembrie, când armata rusă luase deja în stăpânire o bună parte din țară. Practic - militar și diplomatic, la 23 august 1944, din cauza lipsei de inteligență a regelui, România s-a predat necondiționat! Comandanții ruși știau asta, ai noștri în schimb nu: au fost pur și simplu trimiși la abator”.

♦ Gavriil Preda: ,,Pentru societatea românească, lovitura de stat din 23 august 1944 a fost anticamera unui lung şir de suferinţe şi nedreptăţi politice,economice, militare, teritoriale, demografice etc. Pentru Naţiunile Unite, 23 august 1944 a fost un important câştig pe multiple planuri”.

♦ Sorin Marcel Colesniuc: ,,Se poate afirma că aceasta a fost una dintre cele mai importante decizii politice românești ale secolului al XX-lea”. 

♦ Mircea Ionniţiu: ,,Adevărul este că, la 23 august, Mareşalul Antonescu nu a menţionat că este hotărât sau dispus să înceteze ostilităţile şi să semneze armistiţiul".

♦ ,,Magazin Istoric”: ,,În realitate, la 23 august, suvernul ţării a exercitat dreptul constituţional de a schimba şeful guvernului, pe Ion Antonescu. Condiţiile concrete – pe care chiar Antonescu le crease prin politica dusă până atunci – au impus ca demersul şefului constituţional al statului să se exercite printr-o acţiune în forţă, pregătită în condiţii de conspirativitate. În acel moment, cea mai mare parte a românilor sperau într-o revenire la regimul democratic interbelic, căruia îi pusese capăt regele Carol II”.