$$$

 ÎNCHINARE FEMININELOR 

 Adrian PĂUNESCU 

Din casă în casă, din floare în floare,

Viață răsare, viață mai moare,

Dar ce e durabil, în inimă, oare?

Și calea începe și calea se-ncheie,

Dar tot ce-i durată e numai femeie,

Doar ea e menită de-a pururi să steie.

Bunică, iubită și mamă și fiică,

Ea este regina, ce-n veci nu abdică,

Oricât de firavă-i și blândă și mică.

E șarpele casei și stă între astre,

Mereu între trudă, nesomnuri și glastre,

Tămadă, în veci, ostenelilor noastre.

Bărbații pământului, toți se înclină

Spre tine, ființă curat feminină,

În tot ce-i păgân, tu ești partea divină.

De gen feminin sunt atâtea pe lume,

Idei, simțăminte și lucruri și nume

Au fost hărăzite intr-astfel, anume.

Un vechi feminin se numește natură,

Organul rostirii, la noi, este gură

Și milă e inima care se-ndură.

Și e mângâiere, în fiece mână,

Și-o oaie mioară, la fiece stână,

Și-o veche baladă și-o doină se-ngână.

Destinul se cheamă, mai limpede, soartă,

Venim din țărână, intrăm pe o poartă

Și muzica este o parte din artă.

Iubirea, la noi, tot acolo se pune,

Miracolul însuși își spune minune,

De gen feminin sunt cuvintele bune.

În ziua aceasta, de dulce și bine,

Noi, asprii bărbați ai tandreții puține,

Adânc ne-nclinăm către voi, feminine.

Cinstim primăvara, în voi înviindă

Și nu-i mărțișor ce-ar putea să cuprindă

Această chemare și-această colindă.

Colinda cu mamă, colinda cu țară,

Colinde ce-n veci s-au născut să nu moară,

Colinda de iarnă, colinda de vară.

Colinda uitare, colinda idee,

Colinda lumină, colinda scânteie,

Colinda iubire, colinda femeie.

La fel e și pâine, la fel e și casă,

Spre dulci feminine stă floarea să iasă,

În ploaie e iarba mușcată de coasă.

Cădere, suire și mare și zare,

Și dicționarul aproape că doare,

Cântând femininele lui tutelare.

Și e îndrăzneală, mereu peste teamă,

Colindă acum, feminine de seamă:

Sărut mâna, Țară! Sărut mâna, Mamă!