sâmbătă, 29 martie 2025

$$$

 ILUZIA C-AM S-AJUNG LA TINE 


          Adrian PĂUNESCU


Până acolo dac-ar fi un tren

Şi gările s-ar aşeza-mpotrivă,

Eu negreşit m-aş înhamă la el

Şi-aş accepta să-i fiu locomotivă.


Dacă pe-acolo s-ar afla un port,

Într-o blocadă până sus la stele,

Aş plânge pân' la tine drumul meu

Şi-aş naviga pe lacrimile mele.


Şi, dacă te-ai afla-ntr-un cimitir,

În care nici o inimă n-ar bate,

L-aş lua şi l-aş purta la Dumnezeu

Ca să-l transforme în maternitate.


Eu propriu-zis nu ştiu pe ce pământ

Te afli azi, în plină sărbătoare,

Şi nici nu am pe cine să întreb

În patria adreselor neclare.


M-aş da unor mărunte vietăţi,

Să mă îngroape, undeva, în munte,

Ca să-ţi răsar la primăvară trist

În forma unui lujer, lângă frunte.


Atât de aberant şi de brutal

Se-ntâmplă toate în această dramă

Încât eu cred că nu ştiu cine eşti,

De unde eşti şi nici cum te mai cheamă.


Şi, totuşi, orişiunde aş pleca,

Mă-mbăt de-acest ciudat coşmar de bine

Şi mă narcotizează, stând pe loc,

Iluzia c-am s-ajung la tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Monini: un strop de soare italian în bucătăria ta – o poveste despre descoperire, gust, arome și alegeri sănătoase

  Nu sunt fan dietă mediteraneană, dar încerc pe cât posibil să îmi adaptez alimentația la un stil de viață sănătos. Și asta pornind chiar d...