sâmbătă, 25 noiembrie 2023

***

 Eşti ce n-a văzut Parisul


Eşti ce n-a văzut Parisul,

Acea amăgire a străzilor pustii

Aburul dimineţii cotropind  retina

Turnul Eiffel căutându-şi lumina.


Eşti ce n-a văzut Parisul,

Ca o nenăscută, ca o dată dispărută

Halou fără suflet pierzându-se-n ceaţă,

Din poartă-n poartă, din piaţă-n piaţă.


Eşti ce n-a văzut Parisul,

Ca inima unui acordeon

Cântând o şansonetă

Ca o Edith, când blondă, când brunetă.


Eşti ce n-a văzut Parisul,

Ca o boare destrămându-se-n cer

Ca flux şi reflux, ca maree

Risipindu-se pe Câmpiile Elizee.


Eşti ce n-a văzut Parisul,

O Fată Morgana timpurie

Ca o siluetă fără glas

Ca o umbră plimbându-se prin Montparnasse.


Eşti ce n-a văzut Parisul,

Ca un gând ce străbate oraşul

Rugându-se-n genunchi la Notre Dame

Ca o inimă bătând sub macadam.


Eşti ce n-a văzut Parisul,

Cu toată măreţia şi luminile lui

Ca un sărut al vieţii plin de ruj

Ca o nălucă dansând la Moulin Rouge.


Eşti ce n-a văzut Parisul,

Nemaiîntâlnită şi nemaiauzită

Ca un contur de fum şi brocart

Plimbându-se singură prin Montmartre.


Eşti ce n-a  văzut Parisul,

Veac după veac, ceas după ceas

Ca o fiinţă de aer şi dor

Ca o r ugăciune pierdută-n Sacre-Coeur.


Marius Tucă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...