vineri, 11 iunie 2021

Hristos s-a înălțat!

 S-a înălțat Hristos 


S-a înălțat din pământeasca rană

Iertându-ne noianul de păcate,

Să fie viu în cântecul din strană,

Să fie Viață, drumul când străbate 


S-a înălțat din cuiele bătute,

Din spinii înroșiți curgând șiroaie,

Să fie cel ce poate să ajute

Dacă-ai căzut când soarta te-ncovoaie.


S-a înălțat din ceara pâlpâindă,

Din ruga plânsă-a mamelor uitate

Să fie focul gata să aprindă

Iubirea-n locul plin de vanitate 


S-a înălțat din moartea fără vină,

Din dragostea de Tată care plânge,

Să fie-n veac un mugur de Lumină

Când în potir se face trup și sânge 


S-a înălțat lăsând pe giulgiu-o urmă

Și a iscălit în inimi un irmos

- Durerea lumii, vino și o curmă!

În veșnicie S-a înălțat Hristos! 


Violeta Cîmpan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 10 lucruri simpatice despre Honore de Balzac  :)  (20 mai 1799-18 august 1850) Opere reprezentative: Eugenie Grandet; Moș Goriot; Femeia de...