miercuri, 27 decembrie 2017

A mai trecut un an... Traiasca anul nou!

As vrea sa spun acum, in prag de final de an si in prag de an nou, de cat mai multe ori: "Punct ochit, punct lovit!". Sa ma laud cu realizarile mele fantastice.... fabuloase... extraordinare...
Ca prim impuls, nu voi face asta. Nu am realizari fabuloase. Viata mea este inca o rutina fantastica: merg mereu inainte in virtutea inertiei, aproape lipsita de chef si de motivatie. Ar fi o explicatie care totusi m-ar duce la concluzia ca totusi, chiar daca nu am realizari fantastice, fabuloase, extraordinare, cel putin privind din afara si in aparennta, ma indrept totusi intr-o astfel de directie. Sa ma explic...
In primul rand realizarile. Imi doream sa citesc cat mai mult din placere, dar si pentru a studia pe plan profesional. Imi doream sa si scriu cat mai mult si sa ma perfectionez in domeniul rebusisticii. Mda... De citit am citit aproape exclusiv doar presa multa vreme. In virtutea inertiei... Am completat careuri rebusistice de toate felurile, doar ca sa nu mi se degradeze functiile cerebrale,. Si totusi simteam ca tocmai in directia aceea mergeam: aceea de degradare. Filme? Muzica? Urmaream domeniul doar atata cat reuseam sa ma mentin treaza; de multe ori nu reuseam sa vad un film pana la capat, ca adormeam, dupa cum adormeam in timp ce deschideam aparatul de radio ca sa ascult muzica. De scris... scriam pe blog o data la 2-3 zile cate o postare pentru vreun concurs de advertoriale, si aceea pusa parca in scarba. Aparent nu aveam scuza, si totusi la un moment dat am gasit cauza starii mele de om cu mintea bagata in ceata.
In urma cu vreo zece ani (fara vreo doua luni) am descoperit intamplator ca aveam un deficit destul de mare de fier. In traducere: anemie feripriva. Valoarea hemoglobinei, acel caraus al oxigenului spre tesuturi, era sub 9 (normal, pentru o femeie: 11-14). Cum inca nu ma simteam chiar daramata, desi uneori oboseam si ameteam destul de usor, mi-am zis ca se rezolva, in timp, daca mananc ceva mai consistent. Probabil ca organismul, pierzand fierul intr-un ritm ceva mai lent, ajunsese sa se obisnuiasca cu situatia. Asa ca simptomele, daca apareau, le puneam pe seama oboselii, a kilogramelor in plus, a caldurii... Repetand o vreme analizele, am constatat ca dimpotriva, anemia se accentua, ultima data valoarea concentratiei hemoglobinei din sange fiind usor sub 8...
Timpul a trecut... fara sa fac nimic ca sa reglementez situatia. Pana cand acum noua ani si un pic am facut o criza de panica. Se acumulase stresul pe un organism privat de nutrienti si ca atare slabit.Criza a trecut asa cum a venit: cu palpitatii exagerate, neliniste si ameteli, care se accentuau la efort si schimbari de pozitie. Numai ca incepeam sa imi fie frica sa ma misc in spatii deschise. In sensul ca aveam permanent nevoie de un punct de sprijin in apropiere, in sensul ca eram atat de stresata de ameteli incat simteam si imi eram teama ca lesin sau cel putin ma prabusesc la cea mai mica schimbare de pozitie sau la fiecare pas. Ma iritau zgomotele, lumina puternica...
La inceput ziceam ca totul va trece dupa ceva mai multa odihna. Dar nu a trecut, asa ca am fost nevoita sa iau ceva calmante. Care au dat toate efectele adverse posibile: in primul rand o somnolenta atat de accentuata de simteam ca nu mai pot sta treaza. Plus ameteli, tremuraturi, uneori dureri de cap. Care s-au atenuat in cateva luni, odata ce m-am mai obisnuit cu pilulele. Dar, odata ce s-a linistit putin sistemul nervos, mi-am dat seama ca puteam reveni la normal daca reuseam cumva sa fiu suficient de relaxata incat sa nu mai am senzatia de teama. Deci se putea reveni la o stare cat de cat normala.
Curand am completat tratamentul cu medicamente care sa stimuleze circulatia la nivel cerebral. Ideea era sa inlatur pe cat se poate senzatia de ameteala. Numai ca au aparut alte efecte adverse: medicamentele "cereau" un consum crescut de apa. Logic: vasele de sange se cereau umplute. Cu lichid... De la faza "mor de somn" ajunsesem la faza "mor de sete": erau momente cand stateam langa chiuveta si dadeam pe gat apa, cana dupa cana ori de cate ori simteam ca mi se usuca gura si gatul.
Acum doi ani,in septembrie, tot ca din intamplare, mi-am zis sa imi repet analiza ce iesise prost pe vremuri. Nu de alta, dar ma smteam ca un mort ce incearca inca sa se miste: eram palida, abia ma miscam... Cand au venit rezultatele analizei, stupoare: concentratia hemoglobinei din sange, care in mod normal ar fi trebuit sa fie intre 11 si 14, ajunsese la 5,4. Jumatate din limita inferioara a normalului. Era cat se poate de firesc ca in atare conditii creierul se sufoca, ca si cum ar fi fost intr-un atac cerebral ischemic. Normal ca functiona cu totul aiurea. Pana la urma nu innebunisem, doar ca bietul creier isi cerea ratia normala de oxigen. Ca atare, de atunci, am trecut la consum intensiv de fier. plus alte minerale. Ca suplimente nutritive... Si tot ca suplimente am luat preparate cu aproape toate vitaminele existente. Preparate care au dat alte efecte mai putin dorite: stimularea poftei de mancare. Ajunsesem in faza "mor de foame"; eram in stare sa mananc nonstop.
De atunci lucrurile au inceput sa mearga spre bine. Creierul a inceput sa isi primeasca o ratie rezonabila de oxigen si nutrienti. Asa ca a inceput sa iasa din ceata in care traise ani de zile. Treptat am inceput sa ma gandesc ca trebuie stimulat sa revina la normal. Cum simteam ca incepusem aproape sa uit sa citesc, de teama sa nu ma simt analfabeta, am inceput sa citesc carte dupa carte. Simteam ca trebuie sa citesc biblioteci intregi ca sa imi zbarnaie mintea. Incetul cu incetul am inceput sa ma reobisnuiesc cu lectura. Doar oboseala ma putea opri din citit.
Am inceput sa intensific completarea de careuri rebusistice. Apoi am inceput sa imi incerc norocul si la formularea de definitii pentru unele cuvinte. Cu timpul, simt ca voi ajunge intr-un stadiu in care voi face mult mai usor definitii rebusistice cat de cat bune. Asa ca in cateva luni, timp in care voi completa sute de careuri, imi voi masura fortele si la compunerea de definitii. Sper sa fie bine.
Stiu... Candva visam sa devin si scriitor. Simt ca as putea sa o fac, desigur treptat-treptat si fara pretentii prea mari. Pana la poezii, povestiri si chiar nuvele si romane sau piese de teatru si scenarii de film, mai este cale lunga... de scris pe blog. Aici pot incerca sa scriu putin cate putin pana cand imi voi da mana si creierul la scris. Poate ca nu voi ajune scriitor, dar trebuie sa incerc sa fortez creierul sa gandeasca in doiverse moduri tocmai ca sa nu moara.
A trecut un an... Aproape... Pana acum nu am reusit sa ma aleg decat cu vise. Dar vom vedea daca anul care vine va transforma visele in realitate.
Deocamdata e iarna... Vremea de afara nu predispune la plimbare. Asa ca sa ne luam o cafeluta fierbinte in fata si sa ne apucam de citit... De rebus.. De scris...

Jurnalul 25 de ani... Poveste: Ce eram acum 25 de ani si ce sunt in prezent

Acum o luna am acceptat urmatoarea provocare de la Jurnalul: sa povestesc despre ce eram acum 25 de ani si ceea ce sunt in prezent. Am accep...