S-a întâmplat în 4 iulie1807: S-a născut Giuseppe Garibaldi, general şi om politic italian, unul dintre conducătorii luptei pentru independenţa şi unificarea naţională a Italiei (d.1882). A luptat pentru eliberarea Italiei de sub austrieci. A organizat două expediţii militare (1862 şi 1867) împotriva Romei papale. A participat, ca voluntar, la apărarea Franţei în Războiul Franco-Prusian (1870-1871).
Giuseppe Garibaldi este una dintre personalităţile extraordinare ale veacului al XIX-lea. El face parte din galeria marilor făuritori ai Italiei moderne, alături de Mazzini, de Cavour, de regele Victor Emanuel II, afirmându-se totodată în memoria umanităţii ca un erou al timpurilor moderne.
În veacul al XIX-lea, s-au constituit mai multe state naţionale printre care şi Italia şi România. A fost vorba de procese complexe şi complicate. Garibaldi ocupă un loc de seamă în lumea secolului al XIX-lea şi până în zilele noastre memoria sa a rămas vie. El este un erou al constituirii regatului Italiei, dar a fost şi un prieten al românilor, pe care i-a înscris în mintea şi în inima sa printre naţiunile care meritau sprijinul său.
Încă de foarte tânăr, el a înfruntat mările şi părea a fi destinat să fie marinar. Constantinopolul, bazinul Mării Negre, Odessa au reprezentat în acei ani de tinereţe o zonă în care a fost prezent. La Constantinopol, a luat contact, în 1832, cu discipoli ai socialismului utopic, iar în anul următor a fost iniţiat la Odessa în tainele asociaţiei patriotice secrete „Giovine Italia” în fruntea căreia se găsea Giuseppe Mazzini. Din acel moment s-a angajat într-o luptă necurmată pentru eliberarea şi constituirea Italiei, dar totodată şi popoarele lumii şi cauza libertăţii lor au intrat în vizorul interesului său.
Viaţa şi acţiunile revoluţionare l-au purtat în multe părţi ale planetei, în Franţa, în Tunisia şi apoi în America. El s-a stabilit pentru o vreme în America de Sud, unde s-a angajat cu arma în mână pentru cauza libertăţii. Fapte de arme, retrageri eroice, lupte în condiţiile cele mai inegale au marcat viaţa lui Garibaldi în acei ani. În 1848, Garibaldi s-a întors în Italia, avântându-se în lupta revoluţionară. Este unul din fruntaşii republicii romane, ilustrându-se în lupta de apărare a Romei, iar apoi printr-o retragere exercitată în condiţii extrem de grele. Până la urmă a fost silit să aleagă din nou calea exilului în afara Italiei.
După ce Cavour a fost chemat de regele Victor Emanuel II în fruntea guvernului, Garibaldi s-a reîntors în 1854 în patrie. Se apropiau momentele hotărâtoare în lupta naţiunii pentru constituirea Italiei moderne şi Garibaldi nu putea lipsi de la ceea ce el considera o datorie sacră. Războiul Crimeii, în care Piemontul s-a implicat, a creat condiţiile pentru legitimarea sa de către celelalte mari puteri ca mare putere europeană. În 1858, Cavour a dobândit sprijinul lui Napoleon III pentru cauza patriei sale în cazul unui conflict cu Austria habsburgică. În 1859 are loc războiul dintre Piemont şi Franţa şi imperiul împăratului Francisc Iosif. Corpul de voluntari condus de Garibaldi luptă eroic, eliberând Como şi Brescia. După armistiţiul de la Villafranca, Garibaldi contribuie la unificarea cu regatul lui Victor Emanuel II a Italiei centrale, iar apoi se aruncă în marea aventură a vieţii sale: eliberarea sudului Italiei. Conduce cei „o mie” de voluntari cu care execută o campanie extraordinară înfruntând armata regelui Neapolelui. Patrioţii i se alătură în Sicilia şi el reuşeşte să cucerească Palermo şi apoi întreaga insulă, pentru a debarca apoi în Calabria. La 7 septembrie 1860, a intrat triumfal în Neapole, singur într-o trăsură deschisă, înaintea sosirii oştirii sale, într-o atmosferă de entuziasm delirant. O lună mai târziu, într-o istorică întâlnire pe râul Volturno, avea să remită regatul cucerit lui Victor Emanuel II, el retrăgându-se în insula sa Caprera.
În 1862, a încercat să elibereze Roma, pentru a o transforma în capitala firească a noului regat al Italiei. La Aspromonte s-a lovit însă de trupele guvernului italian, care nu voia să rişte un război cu Franţa. Rănit, a fost închis la Varignano, timp de câteva luni. În anii următori, eroul italian va sprijini lupta de eliberare a Poloniei răsculate şi tot în acei ani a plănuit o acţiune de eliberare în Europa de Sud-Est, vrând să debarce pe coasta adriatică în fruntea garibaldienilor săi. În 1864, s-a bucurat la Londra de o primire triumfală.
Noul război din 1866, care a opus Italia şi Prusia Austriei habsburgice, a oferit prilej lui Garibaldi pentru o campanie victorioasă în Trentin. Pacea va aduce Italiei Veneţia. Dar mirajul Romei îl atrăgea din nou pe patriotul italian, care a încercat iarăşi în 1867 o acţiune de eliberare a Cetăţii eterne. Nesprijinit de guvernul italian, Garibaldi n-a reuşit nici de data aceasta. Dar, peste trei ani, în septembrie 1870, Roma avea să devină capitala necontestată a Italiei regelui Victor Emanuel II. Când Imperiul al Doilea s-a prăbuşit, Garibaldi şi-a pus spada la dispoziţia noii republici franceze, ajutând-o să continue lupta de rezistenţă. El era un luptător pasionat pentru cauza libertăţii. A fost un adevărat cetăţean al lumii, combătând armatele cotropitoare, absolutismul şi reacţiunea clericală.
Garibaldi a fost interesat şi de români, întreţinând relaţii cu democraţii revoluţionari şi în primul rând cu C.A. Rosetti. În rândurile luptătorilor garibaldieni s-au găsit şi români, între ei numărându-se maramureşanul Nicolae Dunca şi căpitanul Ioan Mircea de la Gireţ. „Şi aici, în Italia – scria filoromânul Vegezzi Ruscalla – sunt foarte mulţi români şi un mare număr şi-au vărsat sângele în Italia meridională”. Numai în bătălia de la Volturno au căzut eroic pe câmpul de luptă 29 de români.
În Principate, Garibaldi era admirat şi iubit. În 1859, în „Buletinul resbelului din Italia”, ce apărea la Bucureşti, mazzinianul Canini îl populariza pe erou. C.A. Rosetti, care-i aşezase portretul în redacţia „Românului”, alături de cel al lui Mazzini, a păstrat legături epistolare cu eroul italian şi cu aghiotantul acestuia, Augusto Vecchi. El le trimitea cu regularitate foaia sa, pe care Garibaldi o citea, înţelegând „ceva” din limba română. Faptele lui Garibaldi erau urmărite cu deosebită simpatie de întreaga presă română. În noiembrie 1860, „Tribuna Română” de la Iaşi îl numea „eroul nemuritor al Italiei”. Mai târziu, în primăvara anului 1861, foaia ieşană „Dacia” îşi exprima nădejdea restatornicirii înţelegerii între Garibaldi şi Cavour, “aceşti doi mari soldaţi ai unităţii italiene”. În 1862, când el a adresat o proclamaţie popoarelor din Europa orientală, îndemnând la insurecţie şi la conlucrare, l-a vizitat un grup de tineri români şi i-au adresat cuvinte înflăcărate: „Sunteţi, pentru poporul nostru, ca pentru toate, ca un mit, un simbol de mărire, de bunătate, de glorie, curat de orice pată de base ambiţiuni şi de vile interese”. În acelaşi an, aflând vestea rănirii şi arestării lui Garibaldi la Aspromonte, C.A. Rosetti scria îndurerat în „Românul”: “Salutare ţie, purtător al sfântului stindard al independenţei şi unităţii naţionale ! Lumea zice c-ai căzut, sacrificiul tău însă te face mai mare decât totdeauna şi România, care a auzit ş-a înţeles bătăile inimii tale, acum cutează a rădica vocea ei spre tine şi a-ţi zice că te recunoaşte, te respectă, te iubeşte, te veneră, te înţelege”. Apoi, timp de mai multe luni, „Românul” a consacrat primele sale coloane telegramelor pe care le trimitea Augusto Vecchi lui Rosetti. În octombrie, Vecchi îi telegrafia optimist: „El este voios ca cum n-ar fi rănit. Vă mulţumeşte de iubirea voastră şi vă roagă a saluta în locu-şi pe poporul român”. În alt număr, Rosetti exclama entuziast: „Trăiască generalul nostru ! Trăiască Garibaldi !”.
Planurile de eliberare a Europei orientale ale lui Garibaldi, în care el includea şi pe români, n-au putut fi realizate, dar ele l-au preocupat necontenit. În 1863-1864, în timpul insurecţiei din Polonia, a trimis emisari în Principate, iar în 1866 a plănuit din nou antrenarea poporului român în lupta pe care Italia o purta împotriva Austriei habsburgice,. „Ce măreţ orizont – scria el mai târziu în Memoriile sale – se înfăţişa spre Răsărit pentru noi… câte elemente simpatice şi prietenie găseam noi în acea parte a Europei răsăritene”.
Peste un deceniu, bătrân, dar păstrând aceeaşi vioiciune a spiritului şi neînfricată bărbăţie, Garibaldi era cu gândul alături de popoarele care luptau împotriva dominaţiei otomane. A primit vizita deputatului moldovean Negură, căruia i-a dat îndemnul participării românilor la luptă şi i-a mărturisit că citea „Românul”. În acelaşi an – 1876 – Garibaldi scria lui Ştefan Sihleanu, un alt admirator al său, dojenind pe români pentru întârzierea intrării lor în luptă şi un alt îndemn era adresat de el, în 1877, garibaldianului român Titus Dunca. „Mă întrebi – îi scria acestuia – ce trebuie să faceţi ? Ei bine, spune tineretului român că şi voi, ca şi bulgarii, grecii, macedonenii, thesalonienii, albanezii, epiroţii şi celelalte popoare ale Orientului trebuie să combateţi sub drapelul libertăţii, până veţi goni Semiluna dincolo de Bosfor”. Peste puţin, dorinţele bătrânului luptător s-au împlinit. România a intrat în luptă pentru a-şi dobândi neatârnarea. Acum el scria colonelului Sgarellino, comandant al unui corp de garibaldieni, luptători împotriva otomanilor, rugându-l ca voluntarii acestuia „să spună fraţilor români că, deşi departe, gândul şi inima lui Garibaldi sunt cu ei…”.
La 2 iunie 1882, Garibaldi s-a stins din viaţă, senin, împăcat cu sine însuşi. Italia îi datora în bună măsură unitatea. Dar era şi o mare pierdere pentru umanitate şi, în orice caz, o pierdere pentru români. Adunarea deputaţilor de la Bucureşti a telegrafiat Camerei italiene: „Garibaldi aparţine tot atât Italiei, cât şi popoarelor care au luptat pentru reconstituirea lor naţională”. Oamenii de pretutindeni datorează respect amintirii neînfricatului luptător al libertăţii, italianului care a trăit, simplu şi modest, o viaţă de erou.
Surse:
http://www.garibaldi.it/
https://www.treccani.it/enciclopedia/giuseppe-garibaldi/
https://www.britannica.com/biography/Giuseppe-Garibaldi
https://www.understandingitaly.com/giuseppe-garibaldi.html
https://www.ebsco.com/research-starters/history/giuseppe-garibaldi
http://www.istoriesicivilizatie.ro/garibaldi-si-romanii/
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_studii _Roxana-Utale-5.html
