$$$

 CAMERA DE CHIHLIMBAR

Nota: Chihlimbarul, numit si „ambră galbenă”, este o piatră pretioasă de culoare galbenă, transparentă, translucidă sau opacă, cu incluziuni translucide sau opace, fiind de origine organică si anume răsina fosilă. Chihlimbarul nu este ambră adevărată. Vârsta chihlimbarului este apreciată de până la 260 milioane de ani. Provine din răsina arborilor din acele vremuri, care cu timpul s-a solidificat ca o substantă amorfă, fără să fie un mineral. În România singura exploatare de chihlimbar a fost în satul Colti, Buzău. [Wikipedia]

Camera de Chihlimbar se afla în Palatul Ecaterina din Tsarskoye Selo de langa Sankt Petersburg, fiind o camera complet decorata cu panouri de chihlimbar şi oglinzi prinse de panouri cu ajutorul unor frunze de aur. Acesta camera a fost creata în secolul al XVIII-lea si a fost distrusa in timpul celui de al Doilea Război Mondial. Camera a fost recreata în 2003.

Înainte de a fi pierduta (diastrusa sau furata), Camera de Chihlimbar a fost denumita de multe ori ” a opta minune a lumii” datorită frumuseţii sale originale si singulare. La origine , Camera de Chihlimbar a reprezentat o capodopera creata de maestrii germani şi rusi. Constructia Camerei de Chihlimbar a durat între 1701 – 1709 în Prusia. Camera a fost conceputa de sculptorul german baroc Andreas Schlüter şi construita de către meşterul danez in chihlimbar Gottfried Wolfram şi a rămas la Berlin City Palace până în 1716, când a fost oferita de regele Prusiei Friedrich Wilhelm I aliatului său, ţarul Petru cel Mare al rusilor.

În Rusia, Petru cel Mare a extins camera si a remodelat-o de trei ori, urmasii lui au remodelat-o inca de doua ori. Camera a cuprins la sfarsitul acestor remodelari mai mult de 55 de metri pătraţi şi conţinea peste şase tone de chihlimbar.

Camera de Chihlimbar a fost jefuita in timpul celui de-al doilea război mondial de către Germania Nazistă şi adusa la Königsberg (Kaliningrad) in Prusia Orientala. Camera s-a pierdut sau a fost distrusa în haosul de la sfârşitul războiului.

Camera de Chihlimbar, asa cum am mentionat, a fost construita intre anii 1701 –1706 pentru a fi instalata in Palatul Charlottenburg, rezidenta lui Friedrich I-ul, primul rege al Prusiei. Camera a fost construita la îndemnul si rugamintea celei de-a doua soţii a regelui, Sophie Charlotte. Conceptul camerei şi designul acestei capodopere a fost facut de maestrul barocului german Andreas Schlüter. Creatia conceptului lui Schlüter a fost implementata de Gottfried Wolfram, cunoscut artizan la curtea regelui Frederic al IV-lea al Danemarcei, cu ajutorul meşterilor lucratori in chihlimbar Ernst Schacht şi Turau Gottfried din Danzig (Gdansk).

Deşi iniţial destinate pentru Palatul Charlottenburg, dupa ce panourile au fost completate au fost instalate in rezidenta din Berlin a regelui. Petru cel Mare, tarul Rusiei, in vizita lui din 1716, a admirat-o profund. Friedrich Wilhelm I, fiul primului rege, incercand sa cimenteze o alianţă ruso-prusaca împotriva Suediei, a oferit-o Rusiei. Astazi, Camera de Chihlimbar reprezinta un efort comun al meşterilor germani şi rusi. După o serie de 5 renovari si o reconstructie totala, camera de chihlimbar ocupa astazi mai mult de 55 de metri pătraţi şi conţine peste 6 tone de chihlimbar modelat.

La scurt timp după începutul invaziei germane a Uniunii Sovietice în al Doilea Război Mondial, soldaţii germani au dezasamblat Camera de Chihlimbar în termen de 36 de ore, sub supravegherea a doi experţi. La 14 octombrie 1941, Rittmeister Graf Solms-Laubach a dispus evacuarea a 27 de lăzi spre orasul Königsberg în Prusia de Est, pentru montarea vestitei camere în castelul orasului.

În vara anului 1944, Königsberg a fost puternic bombardat de britanici, orasul suferind daune grele. Intre 21-24 ianuarie, conform ordinelor lui Hitler si sub comanda lui Albert Speer, bunurile culturale ale orasului au fost transportate spre Germania. Camera de Chihlimbar nu a mai fost văzuta din nou niciodata. Diverse rapoarte au aparut ocazional, atestand că parti din Camera de Chihlimbar au supravieţuit războiului. Într-adevăr, două elemente din decoratiile camerei (dar nu panourile de chihlimbar în sine) au fost în cele din urmă redescoperite.

În 1979, a început un efort de reconstrucţie la Tsarskoye Selo (Rusia), bazat în mare măsură pe fotografii alb-negru ale Camerei de Chihlimbar originale. Dificultăţile financiare ale proiectului au fost rezolvate cu ajutorul a 3,5 milioane de dolari donati de compania germana Ruhrgas AG. Până în 2003, munca titanica a artizanilor rusi a fost finalizata. Nouă cameră a fost dedicată de catre preşedintele rus, Vladimir Putin si cancelarul german Gerhard Schröder, aniversarii a 300 de ani de la intemeierea oraşului Sankt Petersburg.

Bibliografie, note si citate:

Scott-Clark, Catherine; Adrian Levy. The Amber Room: The Untold Story of the Greatest Hoax of the Twentieth Century. London: Atlantic Books. 2004

$$$

 CĂDEREA IMPERIULUI ROMAN

Acum 2000 de ani, lumea era condusa de romani. De la haos la razboaie civile, Imperiul roman a devenit si mai puternic, imbratisand si unind sub acelasi nume zeci de culturi diferite. Din Anglia pana-n Africa, din Siria pana-n Spania, unul din 4 oameni de pe Pamant traiau sub legea Romana.

Imperiul Roman din primul secol combina brutalitatea cu luxul civilizatiei, cucerind noi teritorii prin teroare, tiranie si lacomie.

Nasterea Imperiului Roman este ingropata in mituri. Arheologii au luat urmele primelor asezari in Paletine Hill, acestea datand de acum 750 de ani i.e.n.

Descoperirile se leaga de legenda care spune ca Roma a fost fondata in 21 aprilie 753 i.e.n.

Latinii s-au asezat in zona Romei acum 1000 de ani i.e.n. Duceau o viata simpla, primitiva. Se ocupau cu crescutul animalelor precum porci, oi, capre, bovine si traiau in colibe facute din lemne si paie.

Cum au reusit acesti oameni sa puna bazele unui oras ce mai tarziu avea sa domine lumea?

Ascensiunea Romei nu era inevitabila, dar a beneficiat de avantaje inca de la inceput. Roma se intindea doar la cativa kilometri de mare si de posibilitatea unui comert. Italia este pazita de Alpi la nord si de mare in tot imprejurul ei.

Romanii au fost influentati de greci. Acestia s-au stabilit in sudul Italiei de astazi, si au format orase precum Cumea si Tarentum, aducand cu ei si tehnologia lor avansata. Romanii au invatat de la greci diverse lucruri, precum scrisul si cititul. Nici religia nu a fost ocolita, aproape toata mitologia romanilor fiind derivata din mitologia greaca: Jupiters – Zeus, Mars – Ares, Venus – Afrodita etc.

Grecii nu au fost singurii migratori care s-au stabilit in peninsula. La nord, etruscii s-au asezat in regiunea Toscana si Umbria acum 1000 – 900 ani i.e.n.

Etruscii s-au dezvoltat ca agricultori si viticultori, dar si ca artizani ai unei ceramici deosebite. Au fost considerati mai avansati tehnologic fata de vecinii lor. Minele de plumb, cositor, fier sau cupru au furnizat materia prima pentru o metalurgie din care se aprovizionau pana si grecii sau cartaginezii. Etruscii s-au organizat in orase-sate incepand cu secolul 8 i.e.n.

Herodot spune ca etruscii provin din regiunea anatoliana Lidia, dar Dionis din Halicarnass atesta faptul ca de fapt etruscii erau locuitori nativi ai Etruriei, care isi spuneau Rasenna. Acest mister al originii etruscilor a condus catre numeroase studii, incepand cu secolele XV si XVI, continuand si in prezent. De asemenea, nici limba etrusca nu este foarte bine descifrata, majoritatea informatiilor pe care le avem despre etrusci provin din surse romane.

Patria de origine a etruscilor se numea Tuscia. Dar Thyscia (citit tuscia) era numele stravechi al Tisei, vecina cu Muntii Apuseni, de unde au plecat etruscii. Acest lucru confirma indubitabil ca Tuscia italiana a conservat numele originar al patriei etruscilor. Chiar numele Tisei consemnat documentar in secolul al XI-lea alaturi de Tyscia, este de origine etrusca, el insemnand „putin”, posibil nume dat acestui rau in comparatie cu fluviul Dunarea.

Etruscia era o societate predominant urbana, jucand un rol important in dezvoltarea comertului. Etruscii extravaganti erau privind de romani ca fiind slabi si decadenti. Si etruscii au imprumutat din cultura grecilor multe elemente.

Etruscii nu aveau obiceiul sa scrie epopei precum grecii, ci foloseau scrisul mai mult pentru ritualuri, precum triburile din Dacia. Se remarca o similitudine intre anumite cuvinte etrusce si corespondentele lor romanesti, ceea ce ar duce spre concluzia ca ambele limbi au avut la baza fondul vechi european. Iata aici cateva cuvinte: ame – mama, ati – tata (tati), carath – grad, nuk – nu, terg – targ, vinus – vin.

In jurul anilor 650 – 600 i.e.n, etruscii au traversat Tiber si au ocupat Latium.

Formarea Imperiului Roman

Dupa instaurarea imparatului Augustus, in anul 27 i.e.n, s-a ales forma de conducere monarhica. Augustus a ales pentru sine termenul de princeps, iar regimul instaurat de el a dat perioadei de inceput a imperiului (secolul 1 – 3 i.e.n.) numele de principat.

Diocletian si Constantin cel mare au inaugurat monarhia absoluta de drept divin, si au deschis epoca dominatului (sec. 4 – 5).

Imperiul Roman este cel mai vast si compact imperiu al antichitatii, una din cele mai unitare si durabile macroformatiuni statale din istoria omenirii. Imperiul Roman s-a extins prin cuceriri, unind pentru prima si singura data toate hotarele limitrofe Marii Mediterane, transformand-o intr-o Mare Internum. Intre granitele Imperiului Roman, care insumau peste 10.000 de kilometri, traiau pe o suprafata de 3,3 milioane pe km. patrati aproximativ 50 – 60 de milioane de locuitori. Circa 1 / 5 din populatia din acea vreme a globului.

In timpul dinastiei Antoninilor (96 – 192) Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii teritoriale si a puterii militare.

Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, si-a consolidat pozitia prin infrangerea rivalului sau la putere, Marc Antoniu, in batalia de la Acium din anul 31 i.e.n. Gaius a declansat un amplu proces de restructurare a tututor institutiilor statului, fiind constient ca anii de razboi civil au lasat Roma intr-o stare de anarhie si ca societatea romana nu era inca pregatita sa accepte controlul total al unui despot.

Gaius a reusit sa castige simpatia tuturor. A desfiintat armatele sale si a organizat alegeri in urma carora a fost ales in functia de consul.

In anul 27 i.e.n. a returnat puterea Senatului Romei si s-a oferit sa renunte la suprematia militara peste Egipt, insa Senatul Roman nu numai ca l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei si Siriei. Mai tarziu, Senatul i-a dat si titlul de Augustus, insemnand „cel venerat”.

Data de 27 i.e.n. este considerata in mod oficial ca fiind inceputul Imperiului Roman. Fiind cel care facea regulile, a inventat si o noua functie, si anume cea de imparat al Romei, oferind controlul intregii armate romane. El folosea insa adesea titlul civil de „Princeps”.

La 19 august, anul 14 e.n. Augustus a lasat la conducere locul lui Tiberius, fiul sotiei sale Livia Drusilla, dintr-o alta casatorie.

Mai tarziu, in vremea imparatului Claudius, (41-54) imperiul s-a extins si in Britania, iar in vremea imparatului Traian (98-117) imperiul isi va atinge maxima intindere. Traian a cucerit Dacia, Mesopotamia si unele parti din Arabia.

Incetarea razboaielor de cucerire ar fi avut ca efect imediat reducerea numarului de sclavi si implicit scaderea productivitati si rentabilitatii marii propietati.

La dezvoltarea provinciilor secolul al II lea contribuie si imparatul Hadrian, care usureaza fiscalitatea si anuleaza datoriile acestora fata de Roma. Cucerirea Daciei a consolidat economia si finantele statului roman.

Imparatul Hadrian, ce a domnit intre 117 si 138, a decis sa abandoneze Mesopotamia si partile Daciei de est, care fusesera incluse in Moesia.

Caderea Imperiului Roman – In asteptarea barbarilor

Dupa multe razboaie a urmat si o perioada de pace. Insa nu pentru mult timp. Secolul al III-lea a fost dominat de o anarhie militara, ce a dus la un haos total. Legiunile isi proclamau comandanti ca imparati si au avut loc multe razboaie civile.

Imparatul Aurelian (270-275) in urma conflictelor civile si impartirea in doua a imperiului, a decis in anul 271 sa abandoneze provincia Dacia.

Secolul al III-lea a adus declinul Imperiului Roman. Imparatul Constantin in incercari disperate de a reunifica imperiul, a dat un edict de toleranta religioasa (anul 313), in urma caruia crestinismul a devenit o religie favorizata, sperand ca sub un singur zeu va reusi sa potoleasca si sa uneasca oamenii.

A infiintat si o noua capitala, „Roma Secunda”, devenita cunoscuta sub numele de Constantinopol.

Ultimul imparat care va conduce pentru o scurta vreme intreg imperiul a fost Theodosius I, 394 – 395. In anul 380 a proclamat crestinismul ortodox ca religie oficiala, iar in 381 a fost tinut la Constantinopol al doilea sinod ecumenic.

Dupa anul 395 niciun imparat nu va mai conduce Imperiul Roman. Oficial, nu erau doua imperii, unul de Apus si unul de Rasarit. Ci era un imperiu cu doi imparati.

In anul 410 vizigotii condusi de Alaric au devastat Roma. Imperiul de vest s-a accentuat in vremea lui Valentinian al III-lea (423-455), continuand sa piarda teritorii.

Nu mai era cale de intoarcere, indiferent ce s-ar fi facut. Imparatii romani ajunsesera niste marionete ale unor comandanti germanici.

Romulus Augustulus a fost inlaturat de la putere in anul 476 de Odoacru, un comandant german din armata romana, recunoscandu-l in schimb pe Zeno (474-491) ca singurul imparat roman.

Imperiul roman din orient a trecut mai usor de pericolele barbare din secolul V. Iustinian (527-565) a incercat chiar sa recucereasca occidentul roman. Romanii au recucerit Italia, dar economia romana s-a prabusit din pricina razboaielor.

Dupa multe razboaie, romanii pierd din nou teritorii. Italia a fost atacata de lombarzi iar sudul Spaniei va fi pierdut din nou.

In vremea lui Iustinian, romanii au platit un tribut scump ca sa pastreze pacea, orientand atentia imperiului la est.

In anul 800, papa de la Roma, Leo III l-a incoronat pe regele francilor Charlemagne ca imparat al romanilor, ducand la formarea Imperiului Romano-german.

In perioada dinastiei macedonene (867-1056) imperiul a inceput sa-si revina, cucerind parti din estul Anatoliei, Siria, Armenia, sudul Italiei si intreaga peninsula Balcanica.

Istoria Imperiului Roman a avut parte de multe urcusuri si coborasuri. In jurul anilor 1081 – 1118 imperiul a inceput cruciadele impotriva musulmanilor, profitand de pe urma acestora.

In secolul XIV, Anatolia a fost cucerita de turci, iar otomanii vor trece in Europa in 1354, ocupand Gallipoli. In 1453 otomanii cuceresc Constantinopolul, iar apoi in 1461 si Trapezuntul, marcand astfel sfarsitul imperiului roman.

De ce s-a prabusit Imperiul Roman?

Una din teorii spune ca degradarea agriculturii a cauzat declinul economic al Imperiului. Din pricina multor migratori, Imperiul a inceput sa se clatine. Orasele romane nu erau construite pentru a suporta un numar foarte mare de oameni, iar insuficienta mancarii a putut fi una din cauzele inceperii declinului. Zone intregi au fost desertificate si multe animale au disparut. Sclavia si taxele prea mari au fost un alt motiv. Acestea au fortat fermierii sa renunte la agricultura si sa se mute in orase. Lipsa mancarii, a apei, aparitia unor boli, au fost picaturi ce au ajutat la caderea Imperiului Roman.

Inflatia si taxele prea mari au dus la inchiderea minelor, slabind si mai tare economia.

Adrian Goldsworthy, un istoric englez, sustine ca Imperiul Roman s-a sfarsit din pricina razboaielor civile frecvente si legiunile romane, pentru controlul Imperiului. Armata fiind slabita, si depinzand de o societate tot mai slabita, nu avea cum sa castige lupta cu numarul dusmanilor care era din ce in ce mai mare.

Autoritatea centrala fiind slabita din pricina razboaielor civile tot mai dese, problemele sociale si economice, au dus la o incapacitate politica de a mentine controlul.

Joseph Tainter, in cartea sa „The Collapse of Complex Societies”, spune ca agricultura s-a degradat, in timp ce populatia a crescut. Romanii in schimb au incercat sa rezolve aceasta problema cucerind noi teritorii. Ca o consecinta a cresterii Imperiului, si cheltuielile au crescut.

Dovezile din scheletii descoperiti arata ca oamenii au fost sub-nutriti, iar conditiile tot mai degradante au dus pana la urma caderii acestei societati.

Conditiile foarte precare in care traiau oamenii au dat nastere la aparitia unor boli si epidemii. William McNeil, in urma unor studii, spune ca intre anii 165 si pana in secolul III populatia Imperiului de Vest s-a injumatatit.

O alta teorie spune ca si crestinismul a avut un rol in declinul Romei, facand populatia mai putin interesata de sloganul „aici si acum” asteptand in schimb rasplata in ceruri.

Istoricul Vegetius spune ca declinul Imperiului a survenit din pricina mercenarilor germani infiltrati la comanda legiunilor romane. „Germanizarea” ca un rezultat al diluarii culturii, loialitatea catre comandantii Romani si nu catre guvernul Roman, a dus probabil la sfarsitul acestui Imperiu.

Vergetius sustine ca nu prabusirea economiei si industriei a dus la prabusirea Romei, ci a declinului agriculturii si a pamantului care nu mai era cultivat, deseori din pricina invaziilor barbare.

Imperiul fiind macinat de numeroase pericole, atacuri externe; rascoale din peninsula si din provinciile Galia, Egipt, Africa; nesiguranta drumurilor fapt ce pagubea economia; luptele pentru tron, in care adesea erau implicate si legiunile au dus intr-un final la sfarsitul unui imperiu cu o istorie sangeroasa, plina de cuceriri si razboaie.

Sfarsitul Imperiului Roman de Apus a marcat sfarsitul unei ere, si inceperea uneia noi, Evul Mediu.

Emil Cioran spunea ca „a fost nevoie ca barbarii sa distruga Imperiul roman pentru ca Europa sa se poata naste.”

$$$

 CONSTANTIN TĂNASE, RUȘII ȘI INVAZIA

“Rău era cu “der, die, das”

Da-i mai rău cu “davai ceas”

De la Nistru pân’ la Don

Davai ceas, davai palton

Davai ceas, davai moşie

Haraşo, tovărăşie”

Pe 5 iulie 1880, la Vaslui, un orasel de provincie in care, de obicei, “nu se petrece nimic“, s-a nascut Constantin Tanase, fiul lui Ion si al Elenei, doi oameni de treaba care-si duceau traiul destul de greu, din putinul pe care il cistiga Ion Tanase ca laborant intr-o farmacie. Familia locuia intr-o casa taraneasca, situata pe strada Husilor. De mic, Constantin, singurul copil al familiei, a fost crescut cu snoave si povesti spuse cu haz de mama sa, Elena.

La scoala nu a fost un elev prea stralucit, dar nici n-a repetat vreo clasa. Cele mai mari note le-a avut la muzica si gimnastica, iar mari batai de cap i-a dat limba germana, la care nu a izbutit sa invete decit o poezie. Doua au fost motivele pentru care Constantin Tanase s-a indepartat timpuriu de joaca obisnuita a colegilor sai: concertele fanfarei militare din gradina publica si reprezentatiile din gradina “Pirjola”, unde aveau loc spectacole ale unor actori populari ca Zaharia Burienescu si I.D. Ionescu. Inspirat de aceste “productii”, Tanase si-a injghebat, impreuna cu citiva colegi, o “trupa”, iar drept scena a fost ales beciul casei, unde au fost prezentate fragmente din “Mesterul Manole”, “Capitanul Valter Maracineanu” si “Constantin Brancoveanu”.

Tanase a jucat pentru prima data pe cind era elev la gimnaziu. Intr-o vara, sosita in turneu la Vaslui, trupei lui Segalescu i-a lipsit un actor, care a fost inlocuit de Tanase, nelipsit de la repetitii. Dupa acest “debut” s-a gindit sa se faca actor, cu toate ca tatal sau dorea sa-l vada “impiegat cu sapca rosie” la CFR. In 1896, Constantin Tanase a absolvit cele patru clase gimnaziale si, indemnat de mama sa, a incercat sa dea examen de admitere la Liceul Militar din Iasi. A fost cea mai mare deziluzie a vietii sale, dar si intiia manifestare de revolta. La vizita medicala, tinarul aspirant la haina de ofiter a fost respins in favoarea unui fiu de colonel, lucru care l-a contrariat teribil, deoarece era proba la care isi facea cele mai putine griji.

Revoltat, a dat buzna in incaperea in care erau triati candidatii si a facut scandal, dar fara nici un rezultat. Dupa acest esec, s-a gindit sa plece la Braila, la Liceul “Nicolae Balcescu”, dar, dupa citeva luni, a abandonat cursurile, din lipsa de bani. In timpul hoinarelilor prin Braila, Tanase s-a intilnit cu Ion Adam, invatator si scriitor, care i-a propus sa-l suplineasca in postul de invatator, el urmind sa plece in Belgia, pentru niste cursuri. Astfel, la 18 ani, Constantin Tanase a ajuns invatator la scoala din comuna Cursesti, plasa Rahova. Chiar daca la inceput locuitorii nu l-au primit cu incredere, pe parcurs a reusit sa-i cistige de partea sa, cu duhul blindetii. Din nefericire, Tanase nu a fost privit cu ochi buni de directorul scolii si de alti “oameni pizmasi”, care au facut tot posibilul sa scape de tinarul pedagog. Tot cu sprijinul lui Ion Adam, a reusit sa fie numit invatator suplinitor la scoala din catunul Hirsoveni, comuna Poenesti, unde invatase si Alexandru Vlahuta. Aplicind o metoda de predare originala, in care muzica si gimnastica ocupau un loc de frunte, Tanase a reusit, in scurt timp, sa-si aduca elevii la scoala. Apoi, s-a ocupat si de parintii scolarilor, ajutindu-i sa cunoasca regiunea, prin “mici excursii”, in timpul carora le preda istoria si geografia.

In scurt timp, invatatorul cu “nasul mare” ajunsese cel mai indragit om din comunitate si toate ar fi fost bune daca notarului si unui avocat de prin partea locului nu le-ar fi casunat pe popularitatea lui, si au facut tot posibilul sa-l dea afara. Ramas iarasi fara un loc de munca, pe 14 octombrie 1899, Constantin Tanase a plecat voluntar la Regimentul 1 Geniu Bucuresti. Acest lucru a insemnat si despartirea lui de Vaslui, oras pe care nu l-a mai revazut decit doar in turneele Teatrului de revista “Carabus”, cind isi si vizita parintii. La “Carabus”, timp de aproape 20 de ani, a reusit sa creeze tot ce este mai reprezentativ in umorul romanesc si in teatrul de revista. A facut din scena bucuresteana un fel de post de avangarda, sustinind cu mare eleganta si talent ideologia bunului simt, infierind chestiunile exagerate din politica, textele sale putind caracteriza si societatea actuala:

În ţara asta, ţara pâinii

Să aibă pâine chiar şi câinii

Guvernul nostru ne obligă

S-avem o zi de mămăligă

Lor ce le pasă cum e trăiul

Scumpiră trenul şi tramvaiul

Scumpiră tot, la cataramă

Până şi pâinea şi tutunul

Şi când înjuri pe şleau de mamă

Ei, cică, eu fac pe nebunul.”

“Teoria mea-i uşoară

Toată viaţa e o scară

Pe care, ca şi la moară

Toţi o urca şi-o coboară”

Crezind cu adevarat in nevoia unei atitudini active in fata raului, Constantin Tanase a promovat, la fel ca si Bernard Shaw, ideile potrivit carora “Sinceritatea este un pericol numai pentru ignoranti” si “Idealurile se aseamana cu stelele: nu poti ajunge la ele, in schimb te poti orienta“. Cit timp a fost director la “Carabus”, Constantin Tanase a lansat tineri artisti, nume sonore mai tirziu — Maria Tanase, Horia Serbanescu.

Tănase a murit în Bucuresti în 1945. Există zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roşie invadatoare. În orice caz, o altă sursă oferă informaţii de circumstanţă despre moartea sa, care par mai plauzibile. ( Blocaj renal in urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi – ciudata indicaţia doctorului)- informaţie dată de nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru. Potrivit acestei surse, Tănase încă mai juca în Bucureşti un an după sosirea ruşilor, şi a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi care aveau obiceiul să “rechiziţioneze” toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând “Davai ceas“. Tănase a compus un cuplet pe care l-am postat ca moto. merita citit inca o data:

“Rău era cu “der, die, das”

Da-i mai rău cu “davai ceas”

De la Nistru pân’ la Don

Davai ceas, davai palton

Davai ceas, davai moşie

Haraşo, tovărăşie”

“Algoritm de calcul al pensiei”

Altă chestie

E scoaterea la pensie

Astăzi eşti funcţionar

Însă mâine pensionar.

 

Poate te interesează

Pensia cum se calculează.

Ei, uite cum se calculează:

Din 35 de ani servici

Care vor fi socotiţi

Scazi primii ani de şcoală

Şi absenţele de boală,

Zilele de sărbătoare,

Orele suplimentare,

Plus un an şi patru luni.

Tragi o linie şi aduni.

 

Pe urmă împarţi la cinci, apoi

Ce-ţi dă înmulţeşti cu doi,

Scazi anul când te-ai născut,

Adaugi tot ce-ai scăzut

Şi la cifra ce-a ieşit

Pui un zero la sfârşit.

Anii pentru însuraţi

Se vor socoti dublaţi

Adică ani de război

Socotind că-n vremea asta

Te-ai războit cu nevasta.

 

La totalul obţinut

Pui trei zero la-nceput

Scazi anii de celibat

Ridici restul la pătrat

Şi-astfel într-o primă fază

Afli sumele de bază.

Apoi le extragi la toate

Rădăcinile pătrate

Şi la suma dobândită

Aplici cota cuvenită,

Care nu trebuie să fie

Mai mare de 5 la mie.

 

Din suma rămasă brută

Scazi 4 şi 8 la sută

Trei la mie la pompieri,

Impozitul pe averi.

Supracota respectivă,

Taxele pentru colivă,

Cinci la sută pentru dric,

Pe urmă nu mai scazi nimic.

 

Din totalul rezultat

Verşi 2/3 la stat

Şi restul ţi se cuvine, nu ştiu dacă mă exprim bine

$¢$

 CEA MAI VECHE CIVILIZAȚIE

Daca doriti sa aflati detaliile exacte despre cea mai veche civilizatie din lume, atunci asta va fi putin dificil deoarece nu exista înregistrari clare legate de o singura civilizatie. În acest articol, am sa va vorbesc despre cele cinci civilizatii care au înflorit în jurul aceleiasi perioade si ar putea fi candidate pentru titlul de cea mai veche civilizatie din lume.

Conceptul de „leagan al civilizatiei” este subiectul multor dezbateri si opinii variate. Figurativ, folosirea leaganului în sensul de locul sau regiunea în care totul este hranit, educat, construit în etapa sa primara, este atribuit lui Spencer in Rollin’s Ancient History care descrie astfel Egiptul.

Civilizatia este definita ca o societate care are o cultura complexa agricola si urbana si care se diferentiaza de alte culturi, ca urmare a complexitatii sociale, precum si a activitatilor variate economice si culturale care sunt o parte integranta a societatii. Acesta este motivul pentru care, atunci când vorbim despre cea mai veche civilizatie din lume, ne referim la acele societati care s-au dezvoltat social, economic si cultural, si nu la acele asezari de fiinte umane care au trait o existenta nomada.

Leaganul civilizatiei?

Cercetatorii si arheologii au inceput o cautare febrila pentru a-l descoperi. Insa putini s-au intrebat daca exista doar unul singur. De aici posibilitatile au devenit nelimitate.

Acestea atesta faptul ca nu a existat un singur leagan, ci câteva dezvoltari independente ale civilizatiilor, dintre care cea apropiata Neoliticului Estic ar fi prima. Importanta conform careia a existat o puternica influenta reciproca între civilizatiile timpurii în Cornul abundentei (care include Mesopotamia si Levant) si Asia de Est, este controversata, în timp ce civilizatiile din Anzi si Mesoamerica sunt acceptate ca fiind independent aparute de cele din Eurasia. Daca scrisul este luat ca premisa a civilizatiei, atunci cel mai tânar leagan este în Dinastia Timpurie din Egipt si Sumer ( jemdet Nasr).

Leaganul civilizatiei poate fi una dintre cele cinci locatii prezentate în cazul în care a aparut prima civilizatie. Potrivit multor experti, civilizatiile asa cum le cunoastem si intelegem astazi s-au nascut ca forma si concept în ceea ce se numeste Semiluna Fertila (Mesopotamia), si apoi s-au extins în alte zone din cauza unui stil de viata nomad. Dar acest punct de vedere traditional a fost contestat de multi oameni de stiinta si arheologi. Din punctul lor de vedere nu exista un singur leagan al civilizatiei pentru ca dezvoltarea independenta a civilizatiei a avut loc în mai multe areale geografice cum au fost Mesopotamia, Egipt, Valea Indusului, Shang (Valea Fluviului Galben), si Mezoamerica si Anzii sud-americani. Motivul pentru aceasta credinta în mai multe leagane de civilizatie a dus la observarea si studiul relicvelor din acea perioada. Aceste relicve subliniaza modul în care diferite caracteristici s-au dezvoltat neregulat si independent în aceste civilizatii diferite. Interactiunea între diferitele comunitati din cauza stilului de viata nomad a dus la dezvoltarea unor sisteme comune si tehnici în agricultura, prelucrarea metalului si ceramica, etc. Prin urmare, este dificil de specificat care este cea mai veche civilizatie din lume, deoarece nu exista niciun raspuns clar la întrebare. Cele cinci civilizatii discutate mai jos sunt concurentii pentru titlul de cea mai veche civilizatie de pe Pamant.

Gordon Childe a definit dezvoltarea civilizatiei ca un rezultat a doua revolutii succesive: Revolutia Neolitica, (declansand dezvoltarea comunitatilor statornice) si Revolutia Urbana care a sporit tendintele catre asezari dense, grupuri specializate ocupational, clase sociale, exploatarea surplusului, constructii publice monumentale si scrisul.

Mesopotamia

Multi experti, dupa cum s-a mentionat mai sus, cred ca Mesopotamia fiind situata în Semiluna Fertila, este cea mai veche civilizatie din lume. Motivul pentru aceasta este faptul ca Mesopotamia se afla in locul în care râurile Tigru şi Eufrat converg, facând zona extrem de potrivita pentru agricultura. Multe societati agrare, prin urmare, s-au stabilit aici. De asemenea, de la Ubaid, civilizatia sumeriana, Akkad, Babilon, si civilizatiile asiriene sunt toate situate în aceasta zona, Mesopotamia este astfel considerata a fi cea mai veche civilizatie din lume. Asezarile pot fi urmarite în Mesopotamia de la începutul epocii bronzului, care dateaza cu mult înainte de 7000 î.Hr.. Cele mai vechi site-uri au fost în Jarmo, iar cele mai vechi orase au fost stabilite în Sumer în perioada Uruk. Mesopotamia, peste ani, a fost condusa de catre greci, persi, mongoli si turci fiind zona pe care o identificam in prezent cu Irakul.

Egipt

Una din cele mai vechi civilizatii din lume, existand dovezi arheologice si antropologice, care arata spre existenta unor asezari în zona, înca din 10000 î.Hr., dar nu exista nici o dovada certa de continuitate. Luand in calcul agricultura ca principala lor sursa de hrana, dar ramâne de solutionare o problema – anume site-uri gasite în alta zona, care pot fi datate în aceeasi perioada si care arata practica de vânatoare si de pescuit. Aceasta este indicat de studii care arata ca terenul din jurul Saharei nu a fost asa arid cum este astazi, si a fost perfect pentru agricultura si pasunat. Asta s-a intampla în jurul perioadei 2500 î.Hr. cand asezarile s-au mutat spre Nil din cauza schimbarilor conditiilor climaterice si neprimitoare, în cazul în care civilizatia s-a stabilit ca o societate mult mai complexa. Civilizatia Egiptului Antic a fost responsabila pentru mai multe mosteniri de durata pentru întreaga umanitate, inclusiv piramide, sistemele matematice, practica medicinei, tehnicilor de prelucrare a sticlei, si, de asemenea, a hârtiei, în forma ei primara.

India antica

Asezarile au existat în zona de dinainte de 6000 î.Hr., deoarece exista dovezi din aceasta perioada. Studiind istoria civilizatiei Vaii Indusului aflam ca aceasta a fost o societate bine dezvoltata. Aceste asezari au fost eficiente cultivand sufficient pentru a se putea intretine si pentru a face comert – aici au fost gasite resturi de cereale, morminte funerare, burghie pentru pietre si cupru, etc, gasite în zona care este in prezent Pakistan. Civilizatia din valea Indusului a cunoscut de timpuriu structuri complexe sociale de la 4000 î.Hr., cele mai importante orase fiind Harappa si Mohenjo-Daro – numele sau inseamna „colina celor morti”. Sistemul de fractie zecimala este unul dintre darurile civilizatiei Vaii Indusului pentru lumea moderna. Tot aici au fost gasite primele cantare, sisteme de canalizare si irigatii, sigilii si alte sculpture mestesugite. Excavarea din site-uri au inceput in anul 1920 şi cea mai recenta descoperire a fost în 1999.

China

China este deja anuntata ca cea mai veche civilizatie continua din lume. Relicve datând din 7000 î.Hr. au fost descoperite în China. De fapt, în unele cazuri, variaza datele de referinta între 9000 î.Hr. şi 5500 î.Hr.. Exista dovezi de practica agricola, ceramica, unelte de munca, chiar si cresterea animalelor. Civilizatia poate fi urmarita înapoi pâna la stabilirea de statelor- oras în Valea Fluviului Galben în jurul lui 2200 î.Hr.. Dar aceasta afirmatie este contestata de prima dinastie, care este definita arheologic prin dinastiei Shang din China antica care a început domnia sa undeva în jurul anului 1750 î.Hr. Exista foarte putine date verificabile despre asezari anterioare din zona din cauza lipsei de înregistrari scrise sau orice astfel de documente.

Mezoamerica si Anzii sud-americani

În America, cele mai vechi civilizatii s-au situat în America de Sud si Mezoamerica. Cea mai veche civilizatie Mesoamericana a fost civilizatia olmeca care a fost stabilita în jurul anului 1200 î.Hr.. Asezarile au fost urmarite înapoi in 5100 î.Hr., ca urmare a înregistrarilor de cultivare a porumbului de atunci. Unele dintre principalele orase care au fost stabilite în conformitate cu regula olmecilor au fost San Lorenzo şi La Venta, care ca si alte orase, se spune ca au avut statui gigantice ale împaratului.

În America de Sud, cea mai veche civilizatie a fost Norte Chico, care a fost un grup de aşezari legate intre ele, cu oraşe mari, la Aspero şi Caral.

Inca nu exista înregistrari clare sau metode de datare care ne pot oferi o perioada de timp exacta pentru momentul aparitiei acestor civilizatii. Dar aceste cinci civilizatii au fost predecesorii nostri. Indiferent care dintre acestea este cea mai veche civilizatie din lume, unele dintre cele mai importante inventii si descoperiri, cum ar fi agricultura sau ceramica le pot fi acreditate lor.

$$$

 COMPLOTUL PRAFULUI DE PUȘCĂ

Guy Fawkes – Povestea unui om care a incercat imposibilul

Guy Fawkes (1570-1606), figura emblematica pentru tara sa de origine, a devenit cu timpul un adevarat simbol al revolutiei, al schimbarii, al dizidentei. Iata mai jos povestea sa si cum a ajuns o legenda.

“People should not be afraid of their governments. Governments should be afraid of their people”.

Fawkes a fost nascut si educat în York. Al doilea din cei patru copii dintr-o familie de functionari publici, doar cu un nume neobisnuit pentru Anglia acelor vremuri, se parea ca tanarul nu va avea un viitor deloc neasteptat. Tatal sau a murit când Fawkes avea opt ani, dupa care mama sa s-a casatorit cu un dizident catolic. Fawkes mai târziu s-a convertit la catolicism si a plecat de pe continent, unde a luptat în Razboiul de Optzeci de Ani de partea Spaniei catolice împotriva olandezilor protestanti.

Fawkes a devenit un alférez junior sau ofiter, a luptat si la asediul de Calais, în 1596, si prin 1603 a fost recomandat pentru postul de capitan, devenind astfel militar de cariera. El a calatorit în Spania sa caute un sprijin pentru o rebeliune catolica din Anglia, dar n-a avut succes.

Exista cel putin o sursa care afirma ca Fawkes a avut un copil, insa nu exista alte documente in acest sens.

Wintour l-a introdus pe Fawkes a lui Robert Catesby, care intentiona sa-l asasineze pe regele James I si sa restabileasca un monarh catolic la tron. Complotistii au asigurat 800 kg de explozibil intr-o cripta de sub Camera Lorzilor (Parlamentul Westminster), iar Fawkes a fost plasat ca responsabil de praful de pusca stocat acolo. Determinati de primirea unei scrisori anonime, autoritatile au cautat Palatul Westminster în primele ore din dimineata zilei de 5 noiembrie, si l-au gasit pe Fawkes care pazea praful de pusca. Peste câteva zile el a fost interogat si torturat, si în cele din urma el a rupt tacerea. Imediat înainte de executarea lui la 31 ianuarie, Fawkes a sarit de pe esafod, unde trebuia sa fie spânzurat si si-a rupt gâtul, evitând astfel agonia si supliciul ce ar fi urmat.

Fawkes a devenit sinonim cu Gunpowder Plot – Complotul Prafului de Pusca, care a fost comemorat în Anglia începând cu 5 noiembrie 1605. Efigia lui este arsa pe un foc de tabara, deseori însotit de un foc de artificii.

El a folosit ocazia pentru a adopta versiunea în limba italiana a numelui sau, Guido, si în memorandum-ul sau l-a descris pe James I ca fiind „un eretic”, care intentiona „sa alunge toate sectele papiste afara din Anglia”. El a denuntat Scotia spunand ca „nu va fi posibil sa împace aceste doua natiuni, asa cum sunt, pentru foarte mult timp”. Desi a fost primit politicos, curtea lui Philip al III-lea nu i-a oferit sprijin.

Complotul Prafului de Pusca

În 1604 Fawkes a fost implicat cu un mic grup de catolici englezi, condusi de Robert Catesby, care intentiona sa-l asasineze pe protestantul King James si sa il înlocuiasca cu fiica sa, a treia în linia de succesiune, Printesa Elisabeta.

Fawkes a fost descris de catre preotul iezuit unde terminase scoala ca „placut, sociabil, vesel si loial prietenilor sai”. Tesimond, un vechi coleg de scoala a sustinut, de asemenea ca Fawkes a fost „un om cu înalta calificare în materie de razboi”, si ca acest amestec de pietate si profesionalism i-a inspirat pe colegii lui conspiratori.

Autorul Antonia Fraser il descrie ca fiind „un barbat înalt, puternic construit, cu par gros rosu-brun, o mustata care curge în traditia timpului, si o barba stufoasa, maro-roscata „, si ca era ” un om de actiune … capabil de argumente inteligente, rezistent fizic, oarecum spre surprinderea dusmanilor sai”.

Cu intentia de a cauta ajutor in Spania, incercare nereusita dealtfel, conpiratorii incearca prima oara sa sape un tunel spre Parlament. Stradania le este recompensata insa prin gasirea unei Sali de inchiriat chiar sub tinta lor.

Nume precum John Whynniard, Robert Catesby, Thomas Wintour au contribuit la aducerea a 20 de butoaie cu praf de pusca. Fawkes foloseste numele de John Johnson.

Tortura

Fawkes a dat numele lui John Johnson si a fost primul interogat, dar a ramas sfidator. Când a fost întrebat de unul dintre Lorzi ce facea în apropierea unei atât de mari cantitati de praf de pusca, Fawkes a raspuns ca intentia sa a fost „sa va arunc pe voi, cersetori scotieni inapoi in muntii in care v-ati nascut.” Dupa zile intregi de tortura, Fawkes a recunoscut intentia sa de a arunca în aer Camera Lorzilor, si si-a exprimat regretul in privinta esecului sau de a face acest lucru.

Fawkes a fost transferat in Turnul Londrei.

A dezvaluit adevarata sa identitate abia la 7 noiembrie, si le-a spus anchetatorilor sai ca au existat cinci oameni implicati in complotul pentru uciderea Regelui. El a început sa dezvaluie numele lor la data de 8 noiembrie, si a spus modul în care acestia intentioneaza sa puna pe Printesa Elisabeta pe tron.

Executia publica

Procesul a opt dintre complotisti a început luni, 27 ianuarie 1606. Fawkes a împartit celula din Turnul de la Westminster Hall , cu sapte dintre co-conspiratori. Numit de rechizitoriu Guido Johnson, sentinta nu a fost pusa la indoiala.

Fawkes nu s-a declarat vinovat la acuzatia de inalta tradare. Colegii sai au fost executati intr-o maniera teribila (rupti de cai in doua, cu intestinele si organele genitale arse). Desi a preferat sa moara, corpul sau a fost impartit in „cele patru colturi ale regatului”, sa fie afisat ca un avertisment alti tradator.

Mostenirea

Remember, remember the Fifth of November,

The Gunpowder Treason and Plot,

I know of no reason

Why the Gunpowder Treason

Should ever be forgot.

Procesiunea de Guy (1864)

La data de 5 noiembrie 1605 Londonezii au fost încurajati pentru a sarbatori scaparea regelui din acest teribil complot. Un act al Parlamentului a desemnat fiecare 5 noiembrie ca o zi de multumire pentru „a doua zi plina de bucurie de eliberare”, si a ramas în vigoare pâna în 1859. Desi el a fost doar unul din celi13 conspiratori, Fawkes este astazi cel mai des asociat cu esuatul Complot.

În Marea Britanie, 5 noiembrie a fost numita fie Noaptea/Ziua lui Guy Fawkes. Focurile de tabara au fost însotite de focuri de artificii din anii 1650 încoace, si a devenit obiceiul de a arde o efigie (de obicei, Papa), dupa 1673. Apoi, efigiile unor figuri notabile care au devenit tinte pentru public, cum ar fi Paul Kruger si Margaret Thatcher, au gasit, de asemenea, modul lor de Foc de tabara, desi cele mai multe efigii moderne sunt ale chipului lui Fawkes. Copii se imbraca ca acest „tip” care este creat in mod normal din haine vechi, ziare, si o masca. În timpul secolului al XIX-lea, „tip” a ajuns sa însemne o persoana îmbracata ciudat, dar în engleza americana a pierdut orice sens peiorativ, si a fost folosit pentru a desemna orice persoana de sex masculin.

Portretizat de povesti si romantism, de benzile desenate si nu numai, Fawkes devine un erou de actiune in esenta, in carti pentru copii, numit si amuzant „singurul om care a intrat vreodata in Parlament cu intentii oneste”.

La scriitori precum John Milton, Ainsworth, in piese de teatru, Fawkes nu poate fi uitat.

$$$

 DECLINUL CIVILIZAȚIEI ȘI RENAȘTEREA

Declinul

Am mentionat intr-un articol precedent ca ideile evolutionismului au o vechime de peste 2500 de ani.

Cartea “Respingerea tuturor ereziilor”, scrisa de Hipolit in secolul III, nu este singura sursa care ne arata povestea reala a declinului civilizatiei vestice. Toate cunostintele si conceptele care au fost condamnate de crestinism au fost considerate erezii si au fost eliminate. Principiile care le intelegem azi ca fiind produse ale “stiintei moderne” au fost intelese de acum 2000 de ani, insa primii crestini au distrus aproape orice dovada a existentei lor.

Atanasius din Alexandria, acum un sfant catolic, a fost unul din primii crestini influenti, cunoscut ca fiind prima persoana care a “asamblat” toate cele 27 de carti ale Noului Testament, si de asemenea, cunoscut pentru lupta sa pentru dominarea crestinismului timpuriu cu ajutorul unui grup de loialisti militanti. Atanasius a folosit strategii pentru a obtine putere politica si religioasa, desi a fost exilat din Alexandria de mai multe ori pentru crime, vatamari si acte de barbarism. Si-a justificat de fiecare data faptele ca fiind in scopuri nobile, pentru a salva sufletele celor care au pacatuit.

Inainte ca religia crestina sa devina religia oficiala a Romei, conflictele religioase si filozofice erau prezente peste tot: crestinii erau persecutati pentru ca nu erau toleranti cu legile si credintele altora, dar in acelasi timp, si crestinii persecutau pe ceilalti. Disputele s-au datorat in principal datorita intolerantei primilor crestini; daca in timp ce in Imperiul Roman si in Grecia antica existau multe temple ale mai multor zei, crestinii veneau cu o idee radicala: sa se renunte la toti zeii si sa-l urmeze pe Isus. Datorita intolerantei lor, dar si faptului ca majoritatea proveneau din randurile celor needucati urmand directia liderilor lor spirituali, au fost considerati o amenintare.

Crestinismul si-a croit drumul spre Europa prin societatea celor saraci. Probabil miscarea crestina a devenit dominanta in armata romana pentru ca acestia erau din aceasta patura sociala. Armata avea o mare putere politica, iar atunci cand numarul de crestini ce se aflau in randul armatei a devenit majoritar, Constantin a fost nevoit sa ia o decizie in acest sens, pentru ca armata sa-i ramana loiala.

In anul 381 e.n. crestinismul a fost adoptat ca religie oficiala, de catre Flavius Theodosius. Conflictele au continuat, deoarece nu toti cetatenii Imperiului Roman erau crestini, ba chiar multe scoli erau impotriva crestinismului. Sub conducerea lui Theodosius a inceput lupta importiva non-crestinilor. Au fost eliminate toate zilele de sarbatoare care nu au fost crestinizate, iar restul (sarbatorile pagane) au devenit zile de sarbatoare crestine. Templele si bibliotecile au fost distruse, iar jocurile olimpice au fost abandonate.

In 391 o parte din libraria din Alexandria a fost distrusa de crestini sub ordinul lui Theodosius. In 529, imparatul Iustinian a inchis toate scolile filozofice din Atena care au supravietuit. Textele lui Platon si cele ale lui Aristotel au ramas, in timp ce restul, in marea majoritate au fost distruse. Timp de sute de ani doctrina crestina a fost consolidata, in timp ce scrierile ce contraziceau doctrina au fost distruse. Toate scrierile despre atomi, haos sau evolutie au fost o prima tinta. Din acest motiv textele vechi despre aceste subiecte au disparut, ramanand in schimb scrierile care le blamau. De exemplu, aproape toate cunostintele despre epicurism care s-au pastrat pana azi provin din texte anti-epicurism. Tot ceea ce se stia trebuia trecut prin lupa crestinismului. Socrate, Platon si Aristotel au devenit cei mai mari filozofi ai greciei antice pentru ca ei nu se aflau in contraditie cu dogma crestina, in timp ce altii au fost dati uitarii.

In eforturile de a demonstra superioritatea crestinismului, scriitorii crestini au prezentat religia si mitologia greaca intr-un mod absurd si fantastic. De-a lungul secolelor grecii au fost descrisi ca fiind corupti care credeau in zei ridicoli. Insa, mitologia greaca avea o baza substantiala, iar grecii au dezvoltat principii atat filozofice cat si stiintifice.

Imperiul Roman a devenit cea mai mare civilizatie, ingloband diverse culturi si credinte, urmand a fi unificate sub semnul crucii. Crestinismul a crescut o data cu expansiunea imperiului, fapt care a dus la numeroase dispute, intrand in conflict cu numeroase culturi europene. Crestinii romanizati au atacat naturalismul pe doua fronturi, atat din punct de vedere intelectual cat si barbar, iar ideea ca oamenii sunt inruditi cu alte specii a fost imediat anihilata. Invataturile grecesti despre materialism au fost distruse, iar unele culturi europene au fost eradicate. Regii au fost nevoiti sa se convertrasca la crestinism pentru a beneficia de favorurile Romei si au fost pornite adevarate razboaie impotriva “barbarilor” non-crestini. Multi considera nasterea crestinismului ca fiind cel mai distructiv eveniment din istoria tututor civilizatiilor. Astfel a inceput Era Intunecata.

Renasterea

Cruciadele din secolele 11-13 au adus europenii crestini in contact cu unele texte grecesti disparute de aproape un mileniu. Redescoperirea lor au format baza Renasterii si Iluminismului in Europa, iar in secolul 17 materialismul filozofic si empirismul a renascut. In aceasta perioada s-a readus la lumina conceptele evolutionismului, dar au fost adesea refacute, bazate pe acelasi principii fundamentale si pe observarea lumii naturale. In 1784, filozoful frencez Julien Offray de La Mettrie a publicat una dintre cele mai controversate carti pe care europenii le-au vazut vreodata: “Omul, masina”. Cartea a fost interzisa de catre biserica si au fost arse multe exemplare. In carte, se spune ca omul si animalele sunt inrudite. Autorul sustinea ca maimutele pot fi invatate sa comunice cu noi prin semne si ridica intrebari precum “ce a fost omul inainte sa inventeze cuvintele si limba?”.

In aceasta perioada multi filozofi si naturalisti au publicat numeroase carti care au fost declarate erezii. In 1794, naturalistul francez Georges-Louis Leclerc (in stanga in imagine) a publicat cartea “Istoria naturala”, cuprinzand 36 de volume. Leclerc a contrazis pe cei ce sustineau ca Pamantul are doar 6000 de ani si a propus ideea ca se pot produce modificari in randul speciilor. Pana atunci, se credea ca speciile sunt statice, ele nu se modifica, nu pot evolua si nu pot disparea.

O noua viziune asupra umanitatii

Ideile au evoluat o data cu omul. Pe la 1450, din orasele prospere din Flandra si nordul Italiei s-a raspandit in mai multe regiuni ale Europei o noua conceptie asupra omului. Conform acesteia omul era o personalitate individual dotata cu energie creativa, nascut sa se autoperfectioneze si sa schimbe lumea in mai bine.

Vulnerabilitatea societatii feudale si a ordinii universale a lumii conceputa in Evul Mediu tarziu, a pregatit drumul spre o transformare sociala considerata o renastere dupa perioada medievala “intunecata”. Patricienii si comerciantii se mandreau cu noul statut si cu averile obtinute din afacerile internationale, cu stilul de viata rafinat, locuintele impunatoare si mai ales, cu faptul ca patronau artele.

Sustinerea artelor si a stiintelor a devenit rapid o proba a statului social. Artisti precum Leonardo da Vinci, Michelangelo si Albrecht Durer au fost considerati “oameni renascentisti”, in idealul individului cosmopolit, educati in spiritul universalitatii.

Tot aici, in stiinta, dar si in arta, s-a dezvoltat spiritul critic, care avea sa inlocuiasca credinta dogmatica in autoritate. Reforma a fost un produs al dorintei generale de reinnoire sociala si spirituala.

Reforma distruge unitatea religioasa

Prin reforma s-a distrus sistemul traditional care domina in Evul Mediu, iar impartirea lumii crestine s-a produs in urma incercarilor reformistilor de a restabili “crestinismul adevarat”. In aceasta epoca Biserica Catolica nu mai era accepta drept unic interpret al Bibliei. Tiparirea Bibliei, dar si al altor texte pe intelesul oamenilor simpli, a contribuit la dezvoltarea limbilor si a literaturii. O data cu aparitia libertatilor individuale si personale, Reforma a pavat drumul spre Epoca Illuminismului.

In secolul XVI, Europa a cunoscut reforma protestanta si contra-reforma catolica, a fost martorul scindarii Bisericii, precum si al dezvoltarii statelor nationale suverane. Razboiul de Treizeci de Ani a refacut harta Europei Centrale, iar in secolul XVII a urmat consolidarea guvernelor absolutiste, administrate central.

Lumina ratiunii – lluminismul

La inceput, miscarea s-a rezumat doar la cercurile intelectuale, desi Kant afirma ca omului ii trebuia dar curajul de a folosi ratiunea. Ganditorii iluministi promovau educatia universala si sansele egale de ascensiune pentru cei talentati, indiferent de clasa sau provenienta sociala. Trasatura cea mai importanta a iluminismului a fost accentul pus pe ratiune.

In cluburile de dezbateri, in cercurile de lectura, mai ales in Franta, personalitatile iluministe au aplicat rationamentul explicand contradictiile vremii. Oamenii de cultura influenti, cum ar fi Voltaire, au blamat cu sarcasm prejudecatile, superstitiile si inapoierea intelectuala.

Denis Diderot si Jean Baptiste le Rond d’Alembert au lansat “Enciclopedia”, un proiect amplu, in care ganditorii importanti adunau cunostintele epocii lor si le faceau accesibile publicului.

Puterea si gandirea limitata a Bisericii, mai mult decat religia in sine, au facut obiectul unei critici dure.

Industrializarea – epoca masinilor

Realitatea sociala a acelor ani s-a aflat in opozitie totala cu bunastarea burgheziei. In sec. XVIII aparusera deja multe companii industriale, in special din sectorul textilelor. In sec. XIX magnatii industriei au construit fabrici uriase, pentru prelucrarea fierului si otelului.

Carbunele se exploata intensiv prin aplicarea noilor tehnologii, a motorului cu aburi si a cailor ferate. Noile relatii de munca au subminat mestesugurile traditionale, provocand exodul din provincii al unui numar mare de muncitori necalificati care au invadat orasele. Extenuati de timpuriu de munca istovitoare, lipsindu-le cele mai elementare asigurari sociale, acestia traiau in conditii mizere, ca proletariat urban, supravietuind cu greu.

Nobilimea si negustorii bogati au refuzat sa ofere drepturi politice acestui grup, facand doar pasi evazivi pentru imbunatatirea conditiilor de viata si munca. Doar dupa greve repetate, de cele mai multe ori inabusite cu violenta, si dupa organizarea muncitorilor, dupa 1850, in partide socialiste, uniuni si „asociatii educationale”, conducatorii guvernelor si ai bisericilor au recunoscut ca nu mai puteau ignora „problema muncitorilor”. De teama unei revolte sociale, cele mai multe tari au oferit muncitorilor protectia necesara, cum au fost legile de asigurare sociala ale lui Bismarck in Germania. In anii 1880, socialistii au castigat numeroase fotolii parlamentare europene, formand o opozitie sigura.

Epoca ideologiilor

Ideologiile sociale, ale caror consecinte, de obicei violente, si-au pus amprenta asupra secolului care avea sa urmeze, isi au radacinile in anii 1800. Nationalismul european s-a desprins din miscarile revolutionare de eliberare care se impotriveau dominatiei lui Napoleon. In Germania si Italia miscarile de eliberare au realizat unitatea nationala. Insa, in a doua jumatate a secolului, aceste curente prezentau caracteristici de dreapta, conservatoare si de obicei cu un caracter antisemit mai accentuat. Liberalismul aparat de diferite parti ale clasei de mijloc lupta pentru a obtine libertate economica, comert liber, democratie si minimalizarea puterii guvernamentale. Tot atunci au aparut doua ideologii, care sustineau ca au o baza stiintifica: marxismul si darwinismul social.

Karl Marx si Friedrich Engels au cautat sa explice cursul istoriei universal prin legi ale dezvoltarii economice si prin conflictul dintre clasele sociale, care, in conceptia lor, trebuia sa culmineze cu o societate comunista in care muncitorii aveau sa controleze mijloacele de productie.

Darwinismul social folosea teoriile lui Charles Darwin pentru a explica evolutia societatii umane, sugerand ca fiecare actiune deriva din competitia nemiloasa pentru supravietuire, in care inving doar indivizii cei mai puternici. Gandirea sociala darwinista s-a radicalizat si mai mult odata cu lansarea conceptului de „vointa de putere” al lui Friedrich Nietzsche, care a avut efecte rasunatoare.

Structuri noi in cultura si politica

Odata cu prabusirea blocurilor antagoniste ale Razboiului Rece si cu schimbarile in relatiile politice si culturale care au urmat dupa 1990, lumea nu a devenit mai sigura. Multe progrese au avut loc in deceniile precedente, in timp ce altele ies acum la suprafata intr-un stadiu incipient.

Statele Unite ale Americii, superputere unica, au renuntat la dominatia politica asupra Americii Latine, dar au intervenit militar in lumea islamica, lucru pentru care au fost aspru criticate. S.U.A. au reusit sa-si extinda statutul de lider in cultura si tehnologie. Reaparitia in intreaga lume a traditionalismului si fundamentalismului religios a influentat politica S.U.A.

Drumul spre viitor – o privire asupra globalizarii

Aliante politice si economice extinse, schimburi interculturale, flux mondial de date si informatii sunt doar câteva insemne ale globalizarii. Lumea se restrânge cu rapiditate, asa incât multi deja prezic dizolvarea granitelor dintre state si natiuni. Insa in aceasta situatie apar noi intrebari.

Lumea tinde intr-adevar sa se omogenizeze din punct de vedere cultural si politic, gratie fluxului de informatii libere si nefiltrate, dar in acelasi timp, apar noi forme de rezistenta, accentuându-se varietatea culturilor si specificul regional unic. Dar reintoarcerea la nationalism, impartirile de ordin etnic si religios observate in multe zone ale lumii sau protestele tarilor mai mici si ale organizatiilor nonguvemamentale impotriva dominatiei culturale a „jucatorilor globali” bogati ce-or fi insemnând oare? Multe conflicte de lunga durata, cum ar fi cel dintre Israel si Palestina, criza continua a continentului african, provocata de foamete si SIDA, nu si-au gasit deocamdata rezolvare. In acelasi timp, tarile cu o populatie mare, cum ar fi China si India, isi extind impresionant potentialul economic. O problema de mare importanta, mai ales in cazul tarilor puternic dezvoltate, este protectia sociala a populatiei vârstnice. „Bufnita Minervei isi intinde aripile doar dupa lasarea amurgului”, scria filozoful german G.W.F. Hegel. Este mult mai simplu sa privesti inapoi catre istoria culturala a umanitatii decat sa indraznesti sa anticipezi viitorul nostru comun.

$$$

 S-a întâmplat în 18 martie1906: La această dată, inginerul Traian Vuia (1872-1950), pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17 martie 1903), a realizat, la Paris, primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul, folosind exclusiv mijloace proprii de bord (aparatul s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său).

Meritul lui Traian Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a înălţat prin propria forţă. Au fost şi alţii care au zburat înaintea lui Vuia, dar aceştia foloseau pentru decolare diferite artificii, cum ar fi catapultarea sau tracţiunea cu alte vehicule. Este cazul fraţilor Wright, care se foloseau de şine pentru lansarea maşinii lor de zbor. Ei sunt înregistraţi drept primii care au întreprins un zbor cu un aparat mai greu decât aerul.Traian Vuia a venit pe lume în 17 august 1872, în localitatea Surducu Mic, din judeţul Timiş. Astăzi, localitatea îi poartă, în semn de recunoştinţă numele. Surducu Mic face parte din Banat, dar la acea vreme regiunea Banatului se afla sub stăpânire austro-ungară. Din acest motiv, Vuia a fost considerat mult timp ca fiind de origine maghiară sau austriacă.

Între anii1884 și 1892, Traian Vuia s-a aflat la Lugoj, unde a urmat studiile liceale. În această perioadă a construit mai multe modele de aparate de zbor de tipul zmeelor. Dupa ce a trecut examenul de bacalaureat, în anul 1892, Traian Vuia a plecat la Budapesta. S-a înscris la Politehnică, dar veniturile pe care le avea nu i-au permis să urmeze decât Facultatea de Drept. La 6 mai 1901, Traian Vuia îşi ia doctoratul în ştiinte juridice solicitând, în conformitate cu drepturile minime pe care le avea un student român, ca diploma eliberată să fie redactată în limba latină şi nu în limba maghiară.După absolvirea facultăţii, Vuia trebuia să ia decizia care-l va orienta pe calea destinului. Putea să trăiască decent, profesând avocatura, sau să rişte ca să-şi vadă visul împlinit. 

A ales să urmeze calea zborului şi a progresului, hotărând să-şi pună în practică ideile la Paris. Astfel, în 1902 porneşte către capitala Franţei – considerată la acea vreme si „capitala aeronauticii”. Aici spera să obţină un sprijin material şi o recunoaştere a proiectelor sale de zbor. Ambiţiosul inventator purta cu el proiectul „aeroplanului-automobil”, pe care îl va prezenta, prin comparaţie cu alte aparate de zbor de la acea vreme, în cadrul unei conferinţe ţinută la Aeroclubul Francez. Românul va contacta marile figuri ale aeronauticii din acea perioadă, pentru a-i consulta în legătură cu aparatul său de zbor. Adresându-i-se lui Victor Tatin, acesta i-a atras atenţia că aparatul Vuia are nevoie de un motor uşor, dar foarte puternic. În replică, inventatorul a declarat ferm „Voi face acest aparat!”.

În februarie 1903 prezintă în faţa Academiei de Ştiinţe pariziene „Proiectul aeroplanului-automobil”. Ca orice idee care depăşeşte timpul său, proiectul a fost primit cu scepticism: „Găsirea unei soluţii la problema zborului cu un aparat mai greu decât aerul este o himeră”. Totuşi, inginerul român nu se descurajează şi îşi brevetează în acelaşi an apartul de zbor conceput el. De acum, toate eforturile lui Vuia se vor îndrepta către construcţia efectivă a aeroplanului-automobil. Piedicile nu erau puţine, dar cel mai mult îl preocupa tipul de motor cu care să înzestreze aparatul „Vuia I”. Avea nevoie de un motor uşor care să-i asigure propulsia şi sustenaţia. „Dacă un asemenea motor nu exista de fapt, cauza nu era imposibilitatea de a-l construi ci indiferenţa şi dispreţul fabricării de motoare pentru maşina de zbor şi pentru cei ce căutau să o realizeze”, avea să declare inginerul câţiva ani mai târziu.

În aceste condiţii, inventatorul s-a văzut nevoit să construiască el însuşi motorul, bazându-se pe cunoştinţele sale de mecanică şi termodinamică. Modificând radical un motor de tip Serpollet, l-a făcut să funcţioneze cu acid carbonic. „Vuia I” era un aparat de zbor cu aspectul unui liliac, cu aripi repliabile ca o umbrelă. După o serie întreagă de experimente, Traian Vuia avea să facă, la 18 martie 1906, la Montesson, în apropiere de Paris, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, prin mijloce proprii. Aeroplanul-automobil a rulat 50 de metri pe sol, iar apoi s-a înălţat singur la o înălţime de aproximativ un metru, străbătând în zbor 12 metri. Din păcate, după 12 metri, elicea s-a blocat şi motorul s-a oprit brusc, lovindu-se de un copac. Deşi a durat doar câteva clipe, zborul a reuşit. Românul Traian Vuia pusese piatra de temelie a aeronauticii moderne.

Meritul lui Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a înălţat prin propria forţă. Din acest moment, Traian Vuia va face o serie de observaţii legate de comportarea „aeroplanului-automobil” în zbor. Pentru asigurarea stabilităţii în aer avea nevoie de o propulsare mai puternica. Cu un motor de tip Antoinette şi cu o serie de modificări, aparatul „Vuia 1” s-a transformat în „Vuia 2”, brevetat în 1907, în Belgia. Acest aparat avea performanţe mult sporite, astfel că, în 1907, el avea să zboare pe o distanţă de 70 de metri, la o înălţime variabilă.În capitala Franţei, Traian Vuia a încercat permanent să influenţeze destinul românilor din Transilvania, ducând o adevărată campanie pentru unificarea cu România. Astfel, împreună cu alţi fruntaşi români aflaţi la Paris, a pus, la 30 aprilie 1918, bazele Comitetului Naţional al Româmilor din Transilvania. Noua societate, avea drept organ de presă revista „La Transylvanie”, unde Vuia va publica numeroase articole prin care să susţină cauza celor de acasă. 

De asemenea, Vuia a fost consilier în cadrul delegaţiei române de la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920) unde, prin relaţiile care le cultivase, şi-a adus o importantă contribuţie la unficarea românilor. Cu această ocazie a publicat lucrarea „Le Banat” spre a face cunoscute realităţile conaţionalilor de aici. În aceeaşi perioadă, a publicat sub pseudonim o colecţie de articole apărute în Austro-Ungaria, în care erau calomniate celelalte puteri participante la Conferinţa de pace, Rusia, Franţa şi Marea Britanie. Tot în acest context, din proprie iniţiativă sau în urma unor sfaturi primite din ţară, a intrat în francmasonerie, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod, se pare, pentru a combate elementul maghiar pătruns în forţă în această organizaţie, şi care acţiona pe toate căile pentru a împiedica unirea teritoriilor româneşti din fostul Imperiu cu România.

Mereu activ, nu numai în cercetarea aviatică, în timpul celui de-al doilea război mondial, inginerul român a creat în 1943 „Frontul Naţional al Românilor din Franţa”. Această organizaţie a acţionat în legătură cu rezistenţa franceză, care lupta împotriva ocupaţiei germane.Traian Vuia şi-a extins permanent cercetările de navigaţie aeriană. Astfel, el a fost preocupat de zborul vertical şi de menţinerea aparatului la punct fix în zbor. Numeroasele experimente întreprinse se vor concretiza în brevetul „Perfecţionări la mijloacele de propulsie, de tracţiune şi de sustenaţie”, cu aplicabilitate la nave, elicoptere sau roţile cu palete ale turbinelor. 

Între 1918-1925, el a conceput şi realizat două elicoptere, pe care intenţiona să le treacă în producţia de serie în România. În 1923 ţine o conferinţă pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigaţie Aeriană la care a anunţat că noua masina de zbor era deja construită, dar trebuie perfecţionat. Românul a intuit corect utilitatea acestui aparat pentru zborul comercial sau transportul de pasageri pe distanţe scurte. Propunerile lui veneau în perioada în care dirijabilul şi aeroplanele puteau transporta doar mase relativ mici. M. Yvonneau, cu care a lucrat în acea perioadă, avea să dezvăluie abia în 1957, cu ocazia Expoziţiei Traian Vuia de la Bucureşti, care erau ideile ce îl stăpâneau pe inventatorul român.„Vuia proiectase pe vremea acea un aparat cu patru rotoare, în tandem, înzestrat cu o cabină pentru 100 de pasgeri. Din nefericire, ideea a rămas în suspensie”, a spus Yvonneau la manifestarea amintită.

Vuia nu era interesat numai de aerodinamică, ci şi de ameliorarea motoarelor. În plus, în 1925, a realizat un generator de abur original, cu circulaţie forţată unică, cu presiune si temperatură înaltă şi cu randament termic ridicat. Savantul nu a fost ferit de problemele cu care se confruntă un vizionar.În 1923 intenţiona să treacă la producţia de serie a aparatelor sale de zbor şi a unor elicoptere, la uzinele Reşiţa. Inventatorul i-a dat unui prieten următorul mesaj pe care să-l ducă în ţară: „Povesteşte prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat ‘mai greu decât aerul’. (…) Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviaţia va avea o industrie înfloritoare pe temeiul experienţei mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul…” 

Din nefericire, el nu a primit sprijinul pe care l-a solicitat şi a fost nevoit să-şi amâne revenirea în România. În vremea primului război mondial, Traian Vuia a lucrat pentru ministerul francez al apărării. Împreună cu binecunoscutul Victor Tatin, a construit o torpilă folosită cu succes de marina militară. În 1950, Vuia revine în ţară, grav bolnav. Se stinge din viaţă la Bucureşti, în acelaşi an, la 3 septembrie, scurt timp după repatriere. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Surse:

Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

https://biblacad.ro/UPC-Vuia.html

https://www.scientia.ro/biografii/41-biografii-fizica/2623-traian-vuia-zborul.html

https://www.ro.biography.name/inventatori/65-romania/212-traian-vuia-1872-1953

http://tvr1.tvr.ro/traian-vuia-la-romani-care-au-schimbat-lumea_22922.html