£££

 S-a întâmplat în 6 august1660, 6/7: În această zi, a murit pictorul spaniol Diego (Rodriguez de Silva) Velázquez; unul din cei mai cunoscuţi pictori spanioli din sec. XVII-lea; reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei; în acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturii; acest lucru a determinat ca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniştilor să valorifice în pictura lor moştenirea lui Velázquez (botezat la 6.VI.1599).

Diego Velázquez vine pe lume în primăvara târzie a anului 1599, în oraşul Sevilla din Andaluzia. Botezul său are loc la 6 iunie în biserica din cartierul popular „San Pedro".Era fiul lui Juan Rodriguez de Silva, dintr-o familie de nobili portughezi scăpătaţi, şi al Jeronimei Velázquez. După obiceiul spaniol, Diego şi-a adăugat numele mamei şi a rămas cunoscut în istoria artei sub numele Velázquez. Din fragedă copilărie îl interesa desenul, la vârsta de 11 ani ajunge în atelierul lui Francisco Pacheco, care îi transmite cunoştinţe complexe, legând teoria de practica artei. Velázquez obţine brevetul de pictor la 14 martie 1617, ceea ce îi dă dreptul să deschidă un atelier propriu, să creeze sub numele său şi să primească elevi. În 1622, Velázquez pleacă la Madrid, unde se remarcă cu pictarea portretului poetului Luis de Góngora y Argote. Ministrul Olivarez, originar din Andaluzia, îl cheamă pe tânărul Velázquez la curtea regală pentru a picta portretul capelanului Don Juan de Fonseca. Portretul, realizat foarte repede, este transmis la palatul regal „Alcazar".Impresionat de creaţia artistului, regele Filip al IV-lea îi cere să-i picteze portretul (astăzi pierdut), pe care Velázquez îl termină la 30 august 1623. Acest tablou marchează începutul unei legături pe viaţă între pictor şi suveran.

La 6 octombrie 1623, tânărul Velázquez este numit „pintor de camera" (pictor de curte) şi locuieşte împreună cu familia la Madrid, în palatul Alcazar.Atribuţiile lui Velázquez în calitate de pictor al curţii se lărgesc în 1636, când primeşte titlul de „ayuda de guardarropa", având sarcina decorării apartamentelor regale. În 1643 este numit superintendent al colecţiei regale, având ca atribuţie supravegherea lucrărilor de renovare a Alcazarului.În februarie 1652, Filip al IV-lea îl numeşte mare mareşal al Palatului (aposentador mayor de Palacio) iar în 1659 i se conferă crucea de „Cavaler al Ordinului Sfântul Iacob". În anul următor, pregăteşte cununia infantei Margareta-Tereza cu regele Franţei, Ludovic al XIV-lea, cununie ce are loc la graniţa franco-spaniolă. După întoarcerea sa la Madrid, pictorul se îmbolnăveşte.Regele îşi vizitează favoritul pe patul de suferinţă. După şapte zile de agonie, Diego Velázquez moare la 6 august 1660. Este înmormântat în fosta biserica San Juan Bautista din Madrid, Piața Ramales.

Tabloul său intitulat „Las Meninas" (cunoscut şi ca: Doamne de onoare sau Familia lui Filip al IV-lea) este una dintre cele mai ilustre creaţii din istoria picturii universale. Pictorul se înfăţişează aici şi pe sine, cu penelul şi paleta în mână. Tabloul fascinează prin zugrăvirea realistă şi, în acelaşi timp, discretă a vieţii de la curte, prin autencitatea expresiei, surprinderea exactă a gesturilor şi privirilor, înfăţişarea magistrală a scenei. În portretul Papei Inocenţiu al X-lea, artistul prezintă o personalitate deosebit de puternică, cu o privire pătrunzătoare, plină de fermitate. Virtuozitatea tehnică se poate observa în modul în care a fost pictată pelerina roşie de mătase pe care lucesc reflexe aurii. Papa, foarte mulţumit de portret, doreşte să-l recompenseze cu o sumă enormă de bani, Velázquez însă refuză cu mândrie, spunând că realizarea portretului papal este o obligaţie de serviciu a pictorului de curte al „Majestăţii Sale Catolice".

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Diego-Velazquez

http://istoria-artei.blogspot.com/2009/04/diego-velazquez-1599-1660.html

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/velazquez-viata-si-opera

https://www.theartstory.org/artist-velazquez-diego-life-and-legacy.htm

http://melidonium.ro/2013/07/02/constantin-enianu-arta-si-luciditate-diego-velazquez/

£££

 S-a întâmplat în 6 august1660, 6/7: În această zi, a murit pictorul spaniol Diego (Rodriguez de Silva) Velázquez; unul din cei mai cunoscuţi pictori spanioli din sec. XVII-lea; reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei; în acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturii; acest lucru a determinat ca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniştilor să valorifice în pictura lor moştenirea lui Velázquez (botezat la 6.VI.1599).

Diego Velázquez vine pe lume în primăvara târzie a anului 1599, în oraşul Sevilla din Andaluzia. Botezul său are loc la 6 iunie în biserica din cartierul popular „San Pedro".Era fiul lui Juan Rodriguez de Silva, dintr-o familie de nobili portughezi scăpătaţi, şi al Jeronimei Velázquez. După obiceiul spaniol, Diego şi-a adăugat numele mamei şi a rămas cunoscut în istoria artei sub numele Velázquez. Din fragedă copilărie îl interesa desenul, la vârsta de 11 ani ajunge în atelierul lui Francisco Pacheco, care îi transmite cunoştinţe complexe, legând teoria de practica artei. Velázquez obţine brevetul de pictor la 14 martie 1617, ceea ce îi dă dreptul să deschidă un atelier propriu, să creeze sub numele său şi să primească elevi. În 1622, Velázquez pleacă la Madrid, unde se remarcă cu pictarea portretului poetului Luis de Góngora y Argote. Ministrul Olivarez, originar din Andaluzia, îl cheamă pe tânărul Velázquez la curtea regală pentru a picta portretul capelanului Don Juan de Fonseca. Portretul, realizat foarte repede, este transmis la palatul regal „Alcazar".Impresionat de creaţia artistului, regele Filip al IV-lea îi cere să-i picteze portretul (astăzi pierdut), pe care Velázquez îl termină la 30 august 1623. Acest tablou marchează începutul unei legături pe viaţă între pictor şi suveran.

La 6 octombrie 1623, tânărul Velázquez este numit „pintor de camera" (pictor de curte) şi locuieşte împreună cu familia la Madrid, în palatul Alcazar.Atribuţiile lui Velázquez în calitate de pictor al curţii se lărgesc în 1636, când primeşte titlul de „ayuda de guardarropa", având sarcina decorării apartamentelor regale. În 1643 este numit superintendent al colecţiei regale, având ca atribuţie supravegherea lucrărilor de renovare a Alcazarului.În februarie 1652, Filip al IV-lea îl numeşte mare mareşal al Palatului (aposentador mayor de Palacio) iar în 1659 i se conferă crucea de „Cavaler al Ordinului Sfântul Iacob". În anul următor, pregăteşte cununia infantei Margareta-Tereza cu regele Franţei, Ludovic al XIV-lea, cununie ce are loc la graniţa franco-spaniolă. După întoarcerea sa la Madrid, pictorul se îmbolnăveşte.Regele îşi vizitează favoritul pe patul de suferinţă. După şapte zile de agonie, Diego Velázquez moare la 6 august 1660. Este înmormântat în fosta biserica San Juan Bautista din Madrid, Piața Ramales.

Tabloul său intitulat „Las Meninas" (cunoscut şi ca: Doamne de onoare sau Familia lui Filip al IV-lea) este una dintre cele mai ilustre creaţii din istoria picturii universale. Pictorul se înfăţişează aici şi pe sine, cu penelul şi paleta în mână. Tabloul fascinează prin zugrăvirea realistă şi, în acelaşi timp, discretă a vieţii de la curte, prin autencitatea expresiei, surprinderea exactă a gesturilor şi privirilor, înfăţişarea magistrală a scenei. În portretul Papei Inocenţiu al X-lea, artistul prezintă o personalitate deosebit de puternică, cu o privire pătrunzătoare, plină de fermitate. Virtuozitatea tehnică se poate observa în modul în care a fost pictată pelerina roşie de mătase pe care lucesc reflexe aurii. Papa, foarte mulţumit de portret, doreşte să-l recompenseze cu o sumă enormă de bani, Velázquez însă refuză cu mândrie, spunând că realizarea portretului papal este o obligaţie de serviciu a pictorului de curte al „Majestăţii Sale Catolice".

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Diego-Velazquez

http://istoria-artei.blogspot.com/2009/04/diego-velazquez-1599-1660.html

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/velazquez-viata-si-opera

https://www.theartstory.org/artist-velazquez-diego-life-and-legacy.htm

http://melidonium.ro/2013/07/02/constantin-enianu-arta-si-luciditate-diego-velazquez/

&&&

 S-a întâmplat în 6 august1660, 6/7: În această zi, a murit pictorul spaniol Diego (Rodriguez de Silva) Velázquez; unul din cei mai cunoscuţi pictori spanioli din sec. XVII-lea; reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei; în acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturii; acest lucru a determinat ca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniştilor să valorifice în pictura lor moştenirea lui Velázquez (botezat la 6.VI.1599).

Diego Velázquez vine pe lume în primăvara târzie a anului 1599, în oraşul Sevilla din Andaluzia. Botezul său are loc la 6 iunie în biserica din cartierul popular „San Pedro".Era fiul lui Juan Rodriguez de Silva, dintr-o familie de nobili portughezi scăpătaţi, şi al Jeronimei Velázquez. După obiceiul spaniol, Diego şi-a adăugat numele mamei şi a rămas cunoscut în istoria artei sub numele Velázquez. Din fragedă copilărie îl interesa desenul, la vârsta de 11 ani ajunge în atelierul lui Francisco Pacheco, care îi transmite cunoştinţe complexe, legând teoria de practica artei. Velázquez obţine brevetul de pictor la 14 martie 1617, ceea ce îi dă dreptul să deschidă un atelier propriu, să creeze sub numele său şi să primească elevi. În 1622, Velázquez pleacă la Madrid, unde se remarcă cu pictarea portretului poetului Luis de Góngora y Argote. Ministrul Olivarez, originar din Andaluzia, îl cheamă pe tânărul Velázquez la curtea regală pentru a picta portretul capelanului Don Juan de Fonseca. Portretul, realizat foarte repede, este transmis la palatul regal „Alcazar".Impresionat de creaţia artistului, regele Filip al IV-lea îi cere să-i picteze portretul (astăzi pierdut), pe care Velázquez îl termină la 30 august 1623. Acest tablou marchează începutul unei legături pe viaţă între pictor şi suveran.

La 6 octombrie 1623, tânărul Velázquez este numit „pintor de camera" (pictor de curte) şi locuieşte împreună cu familia la Madrid, în palatul Alcazar.Atribuţiile lui Velázquez în calitate de pictor al curţii se lărgesc în 1636, când primeşte titlul de „ayuda de guardarropa", având sarcina decorării apartamentelor regale. În 1643 este numit superintendent al colecţiei regale, având ca atribuţie supravegherea lucrărilor de renovare a Alcazarului.În februarie 1652, Filip al IV-lea îl numeşte mare mareşal al Palatului (aposentador mayor de Palacio) iar în 1659 i se conferă crucea de „Cavaler al Ordinului Sfântul Iacob". În anul următor, pregăteşte cununia infantei Margareta-Tereza cu regele Franţei, Ludovic al XIV-lea, cununie ce are loc la graniţa franco-spaniolă. După întoarcerea sa la Madrid, pictorul se îmbolnăveşte.Regele îşi vizitează favoritul pe patul de suferinţă. După şapte zile de agonie, Diego Velázquez moare la 6 august 1660. Este înmormântat în fosta biserica San Juan Bautista din Madrid, Piața Ramales.

Tabloul său intitulat „Las Meninas" (cunoscut şi ca: Doamne de onoare sau Familia lui Filip al IV-lea) este una dintre cele mai ilustre creaţii din istoria picturii universale. Pictorul se înfăţişează aici şi pe sine, cu penelul şi paleta în mână. Tabloul fascinează prin zugrăvirea realistă şi, în acelaşi timp, discretă a vieţii de la curte, prin autencitatea expresiei, surprinderea exactă a gesturilor şi privirilor, înfăţişarea magistrală a scenei. În portretul Papei Inocenţiu al X-lea, artistul prezintă o personalitate deosebit de puternică, cu o privire pătrunzătoare, plină de fermitate. Virtuozitatea tehnică se poate observa în modul în care a fost pictată pelerina roşie de mătase pe care lucesc reflexe aurii. Papa, foarte mulţumit de portret, doreşte să-l recompenseze cu o sumă enormă de bani, Velázquez însă refuză cu mândrie, spunând că realizarea portretului papal este o obligaţie de serviciu a pictorului de curte al „Majestăţii Sale Catolice".

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Diego-Velazquez

http://istoria-artei.blogspot.com/2009/04/diego-velazquez-1599-1660.html

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/velazquez-viata-si-opera

https://www.theartstory.org/artist-velazquez-diego-life-and-legacy.htm

http://melidonium.ro/2013/07/02/constantin-enianu-arta-si-luciditate-diego-velazquez/

&&&

 S-a întâmplat în 6 august1791: În această zi, avea loc inaugurarea Porţii Brandenburg, celebru monument din Berlin; între anii 1961 şi 1989, accesul cetăţenilor din cele două Germanii (de Est şi de Vest) la acest monument era interzis, în apropiere aflându-se Zidul Berlinului; Poarta a fost redeschisă la 22.XII.1989, în timpul reunificării Berlinului de Est cu Berlinul de Vest. Poarta Brandenburg este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale Berlinului. Poziţionată între Parizer Platz şi Platz der 18 Martie, a fost construită la comanda lui Wilhelm al II-lea, ca un simbol al împăcării. Autorul proiectului a fost arhitectul Karl Gotthard von Longhans (lucrările s-au derulat în perioada 1788-1791), care a utilizat elemente ale arhitecturii clasice. Consfinţind renumele Berlinului de „Spreeathen” (Atena de pe Râul Spree), poarta a fost realizată după Propylaea, calea de acces la Acropolis, în Atena.

Este compusă din 12 coloane dorice, care susţin Quadriga condusă de zeiţa Victoria (sculptura lui Johann Gottfried Schadow). Poarta Brandenburg a rămas neschimbată ca arhitectură şi a jucat un rol deosebit în istoria modernă a Germaniei.După bătălia de la Jena-Auerstedt, Napoleon, învingător al Prusiei, a de-montat Quadriga şi a dus-o la Paris. Statuia a fost redată Berlinului în 1914 de generalul Ernst von Pfuel, iar creanga de măslin din mâna zeiţei a fost înlocuită cu o cruce a biruinţei. Naziştii au folosit Poarta Brandenburg drept simbol.În 1945, la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial şi al cumplitelor bombardamente asupra Berlinului, Poarta era neatinsă, protejată de ordine stricte ale comandamentului aliat. Divizarea Germaniei şi împărţirea tragică a Berlinului în Est şi Vest (zidul construit în 1962 avea Poarta drept element central) au închis şi ultima cale de acces între cele două zone de ocupaţie.Un an mai târziu, J.F. Kennedy făcea o vizită istorică la Berlin, iar ocupanţii sovietici acopereau poarta cu mari afişe ce obturau privirea către partea de est a oraşului. 

În 1987, Ronald Reagan a vorbit berlinezilor la Poar¬ta Brandenburg, adresându-se în acelaşi timp şi lui Mihail Gorbaciov, căruia îi solicită să deschidă Poarta şi să distrugă zidul, punând capăt războiului rece.La 22 decembrie 1989, Poarta a fost redeschisă, când cancelarul Helmut Kohl a mers în întâmpinarea prim-mi-nistrului est-german, Hans Modrow.Poarta Brandenburg este, cu siguranţă, cel mai important simbol european modern al păcii, intrarea triumfătoare a zeiţei în oraş semnificând sfârşitul conflictelor. Este, de asemenea, un simbol al divizării şi reunificării, un monument pe sub care au defilat torţele naziste ce au târât Germania în cea mai neagră perioadă a istoriei, dar prin care au trecut, plângând de bucurie, oameni despărţiţi prin decizii arbitrare vreme de mai bine de 50 de ani.

Surse:

https://www.berlin.de/en/attractions-and-sights/3560266-3104052-brandenburg-gate.en.html

https://www.history.com/news/brandenburg-gate-a-brief-history

http://www.descoperalocuri.ro/atractii-turistice/poarta-brandenburg-un-simbol-al-triumfului-berlin.html

https://www.infotour.ro/ghid-turistic/altele/poarta-brandenburg-din-berlin-2077

£££

 S-a întâmplat în 6 august1881: În această zi, s-a născut Sir Alexander Fleming, bacteriolog englez, descoperitorul penicilinei (1929); Premiul Nobel pentru Medicină pe 1945, împreună cu conaţionalii săi Ernst B. Chain şi Sir Howard W. Florey. 

Sir Alexander Fleming (d.11 martie 1955) a fost un bacteriolog scoţian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain şi Sir Howard Walter Florey. În anul 1929 a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum. Cercetările au fost reluate în 1939 de un colectiv de la Oxford. În 1940, Fleming, doi biochimişti englezi - Ernest Boris Chain şi Norman George Heatley - şi un medic australian - Howard Walter Florey - au izolat şi preparat în stare purificată şi concentrată penicilina, una din marile realizări ale omenirii. A avut lucrări privind lizozimul ca element bacteriolitic prezent în ţesuturi şi secreţii. Observând modul în care rănile soldaţilor din Primul Război Mondial sunt pansate, Fleming constată că mijloacele folosite atunci pentru dezinfectarea şi curăţirea rănilor provoacă adesea urmări mult mai grave.Analizând problema împreună cu profesorul Wright, cei doi specialişti ajung la concluzia că aceste mijloace reduc capacitatea naturală de apărare a organismului. Trebuia să găsească un dezinfectant care să nu slăbească sistemul imunitar al pacientului. Fleming a început din nou să studieze bacteriile şi a continuat lucrările începute anterior. 

Soarta a vrut ca, în anul 1928, omul de ştiinţă să plece în vacanţă, lăsând în laboratorul său o cutie Petri cu o tulpină de bacterie cultivată pe ea, care provoca, printre altele, abcese. Când s-a întors, cutia era acoperită de mucegai iar toate bacteriile dispăruseră. Acest mucegai este Penicillium notatum - de unde şi numele penicilinei.Trebuie precizat faptul că Fleming a fost bucuros de publicarea lucrării cu privire la descoperirea făcută. Ştia că penicilina este mai eficientă decât fenolul, dar abia ulterior savanţii britanici Florey şi Chain au folosit-o pentru tratarea infecţiilor. Întâmplător, au ajuns la rezultatele cercetărilor lui Fleming şi la mostra lui de mucegai, care, din fericire, s-a păstrat în stare bună. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ei au folosit medicamentul pe scară mică, deoarece obţinerea substanţei era foarte costisitoare.În timpul atacurilor aeriene asupra Londrei, Florey şi Chain au cultivat penicilina în toate vasele accesibile şi i-au informat pe americani despre studiile efectuate şi despre efectele pelicilinei. Producţia propriu-zisă, pe scară largă a penicilinei, a fost începută de către Statele Unite ale Americii. Florey, Chain şi Fleming au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pentru descoperirea penicilinei, în anul 1945.

Surse:

https://www.nobelprize.org/prizes/medicine/1945/fleming/biographical/

https://www.britannica.com/biography/Alexander-Fleming

https://www.acs.org/content/acs/en/education/whatischemistry/landmarks/flemingpenicillin.html

https://www.sciencehistory.org/historical-profile/alexander-fleming

https://delphipages.live/ro/sanatate-%C8%99i-medicina/medicament/medici/alexander-fleming

https://adevarul.ro/locale/focsani/cum-fost-descoperita-penicilina-antibioticul-revolutionat-medicina-natura-inventat-o-mii-ani-1_59ad30fb5ab6550cb89fb3e5/index.html

@##

 Dacă nu cer prea mult... 

                 Marin Sorescu

,, - Ce-ai lua cu tine,

Dacă s-ar pune problema

Să faci zilnic naveta între rai şi iad,

Ca să ţii nişte cursuri?

- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,

Dacă nu-ţi cer prea mult.

- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,

Te-ar ţine de vorbă,

Ţi-ar împuia capul cu fleacuri

Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.

- Te implor, taie-mi cartea,

O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine

O sticlă de vin şi-o femeie.

Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.

- Ceri prea mult.

Ce-ai dori să iei cu tine,

Dacă s-ar pune problema

Să faci zilnic naveta între rai şi iad,

Ca să ţii nişte cursuri?

- O sticlă de vin şi-o femeie,

Dacă nu cer prea mult.

- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,

E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.

- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?

Mai bine tăiaţi-mi vinul, 

Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,

Inspirându-mă din ochii iubitei.

Tăcere, minute lungi,

Poate chiar veşnicii,

Lăsându-mi-se timp pentru uitare.

- Ce-ai dori să iei cu tine,

Dacă s-ar pune problema

Să faci zilnic naveta între rai şi iad,

Ca să ţii nişte cursuri?

- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.

- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.

- Atunci taie-mi mai bine cursurile,

Taie-mi iadul şi raiul,

Ori totul, ori nimic.

Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.

Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,

Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?

Cum să-i înalţ pe drepţii din rai, 

Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?

Cum să suport eu drumul şi diferenţele

De temperatură, luminozitate şi presiune

Dintre rai şi iad,

Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?

££_

 📚 4 august 1956: S-a născut arheologul Eugen Savu.

Eugen Sava (4 august 1956, com. Mereni, Republica Moldova) este un arheolog și istoric din Republica Moldova, conferențiar universitar, doctor habilitat în istorie, specialist în arheologia epocii bronzului și epocii fierului din spațiul Euroasiatic, în muzeografie, în valorificarea și promovarea patrimoniului cultural național. Este directorul general al Muzeului Național de Istoriei a Moldovei.

STUDII ȘI FORMARE PROFESIONALĂ

În anul 1983 a absolvit Facultatea de Istorie a Universitătții de Stat din Moldova, Chișinău, după care urmează studiile post-universitare în calitate de stagiar la Institutul de Istorie a Culturii Materiale, Academia de Științe, Leningrad, URSS (1984-1985) și studiile de doctorat la Institutul Istoriei Culturii Materiale, Leningrad, URSS. încheiate prin susținerea, în anul 1989, a tezei, „Kul'tura mnogovalikovoj keramiki Dnestrovsko-Prutskogo mejdurečja (kul'turno-istoričeskaja charakteristika, chronologija i periodizacija)”, sub conducerea dr., membru-corespondent al AȘ URSS, V.M. Masson. În anul 1991, Eugen Sava devine bursier la Archaeological School at Sutton Hoo, Anglia, iar apoi la Fundația științifică Alexander von Humboldt, Berlin, Germania (1996-1998). În anul 2003, obține titlul de doctor habilitat la Universitatea de Stat din Moldova, prin susținerea publică a tezei „Interferențe cultural-cronologice în epoca bronzului târziu din spațiul carpato-nistrean (complexul cultural Noua-Sabatinovka)” avându-l drept coordonator pe profesorul universitar, doctor habilitat, Ion Niculiță. În parcursul de formare profesională, Eugen Sava a obținut titlul de cercetător științific superior (1999), conferențiar universitar (2000), dar și titlurile onorifice de membru-corespondent a Institutului German de Arheologie (Deutsches Arhaeologisches Institut Arhivat în 8 noiembrie 2022, la Wayback Machine.), Berlin (2009) și a Institutului de Arheologie al Academiei Române, Iași (2010).

ACTIVITATEA DIDACTICĂ

A debutat în calitate de universitar în anii 1989-1994, ca titular al cursului de Arheologie la Facultatea de Istorie a Universității Pedagogice de Stat „I. Creangă”. În anul 1998 obține funcția de conferențiar universitar la Catedra Istoria Românilor, Departamentul Istorie și Relații Internaționale a universității Libere Internaționale din Moldova (Chișinău), reușind între anii 1999-2000 să obțină funcția de șef al Catedrei Istoria Universală și Relații Internaționale, ULIM, Chișinău, timp în care a fost responsabil de cursurile: „Arheologia”, „Indo-europenii”, „Istoria Greciei și Romei antice”, „Izvoarele și istoriografia Greciei și Romei Antice”, „Orașele antice grecești în spațiul nord-pontic”, „Relațiile Internaționale ale Greciei și Romei antice”, „Probleme fundamentale a istoriei universale antice”. A profesat și la Alma Mater, Universitatea de Stat din Moldova, între anii 1994-1996 și 2002-2008 ca titular a cursurilor: „Epoca bronzului mijlociu și tîrziu în spațiul Carpato-Nistrean, Schiță cultural-istorică”, „Indo-europenii”, „Istoria Greciei și Romei antice”, „Arheologia Preistorică în Europa”. După abilitarea cu dreptul de conducator de doctorate (2010), a îndrumat în calitate de conducător științific, elaborraea a patru deze de doctor. A fost profesor invitat la Freie Universität Berlin (1998, 2002) și Martin Luther Universität, Halle (2001).

ACTIVITATEA ȘTIINȚIFICĂ

După satisfacerea serviciului militar în cadrul flotei maritime militare a Uniunii Sovietice, începând cu anul 1980, este angajat în calitate de laborant, cercetător științific inferior, cercetător științific în Sectorul de Arheologie a Secției de Etnografie și Studierea Artelor al Academiei de Științe din Republica Moldova, Chișinău. Între anii 1990-1995 deține funcția de director al Muzeului de Arheologie, Institutul de Arheologie și Etnografie al Academiei de Științe din Republica Moldova Chișinău, iar apoi - de cercetător științific principal, Secția de Preistorie și Tracologie, Institutul de Arheologie și Etnografie al Academiei de Științe din Republica Moldova (2002-2006). Din anul 2006 până în prezent deține funcția de director general, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău. Începînd cu anul 1974 a participat la lucrările șantierelor arheologice pe cca 50 de situri din Republica Moldova, Rusia, Ucraina, România și Germania, a condus personal cca 20 șantiere arheologice în Republica Moldova: 1982, 1984 - Taraclia; Balabanu; 1989 – Uiutnoe, Frunze; 1989 – Tîrnauca; 1991 - Petrușeni; 1993-1996 – Rudi; 2003, 2005, 2006-2008 – Odaia/Miciurun; 2011-2012 – Sofia; 2016-2019 - Taraclia. În perioada anilor 1980-2019, a participat, prezentând comunicări și rapoarte științifice, la circa 90 de manifestări științifico-didactice organizate în Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Italia, Kenya, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Slovenia, Ucraina, din care se evidențiază: Научная конференция посвященная 90-летию со дня рождения Б.А. Латынина. Ленинград, 1990; Първи международeн симпозиум „Севтополис”. „Надгробните могили Югоизточна Европа” Казанлък, България, 1993; Urban origins in Eastern Africa. The Development of Urbanism in Africa from a Global Perspective. WAC Intercongress. Kenya, Mombasa, 25-29 January 1993; Inaugural Meeting. European Association of Archaeologissts. Lijbljana, Slovenia, 22-25 September 1994; Nomadenbewegungen und Kulturaustausch in den vorchristlichen Mettallzeiten (4000-500 v.Chr.). Kraków, 5-10 November 1995; XIII International Congress of Prehistoric and Protohistoric Sciense. The Sections of the International Congress of prehistoric and protohistoric sciences. Forli, Italia, 8-14 September 1996; Mensch und Umwelt in der Bronzezeit Europas. Berlin, 17-19. März 1997; Jahrestagung des West- und Süddeutschen Verbandes für Altertumsforschung und der Österreichischen Gesellschaft für Ur- und Frühgeschichte. Wien, Österreich, 19-24 Mai 1997; Чтения, посвященные 100-летию В.А. Городцова в Государственном Историческом музее. Москва, 14-19 апреля 2003; III (XIX) Всероссийский археологический съезд. Великий Новгород-Старая Русса» (Новгородская обл.), Россия, 24–29 октября 2011 г.; Symposium When Sweden was ruled from the Ottoman Empire. Army Museum of Sweden. 27-28 October 2014, Stockholm, Sweden; International conference „Space not only for the living: Human remains at Bronze Age setltlements in Eurasia”. Frei Universität Berlin, from the 8th to the 10th of April 2019, Berlin.

Pe parcursul anilor Eugen Sava devine membru a mai multor societăți științifice profesionale: președintele Fundației științifico-publice “Rudi-Maetonium”, Chișinău (1991-1996), președintele Comitetului Național a Muzeografilor din Republica Moldova, atașat la International Conseil des Musees (ICOM, Paris) (1993-1996), membru a Consiliului Internațional a Muzeografilor (ICOM), Paris (1993-1994), membru a Congresului Mondial a Arheologilor (WAC-World Archaeological Congress) (1993-1995), membru al Asociației Europene a Arheologilor (EAA-European Archaeological Association) (1994-2003), președintele Centrului de Protecție Cercetare a Monumentelor Istorico-Arheologice din Republica Moldova (2003-2007), președintele Consiliului Specializat de susținere a tezelor de doctor (2003-2013), membru al Comitetului Național a Monumentelor și Siturilor din Republica Moldova, atașat la Conseil International des Monuments et des Sites (ICOMOS, Paris) (2005-2015), membru a Comitetului Național a Muzeelor din Republica Moldova, atașat la International Conseil des Musees (ICOM, Paris) (2009-prezent). În același timp, activează în componența colegiilor de redacție ale unor reviste de specialitate: Tyragetia. Revista Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău; Revista Arheologică. Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM, Chișinău; Studia Antiqua et Archaeologica, Universitatea Al.I. Cuza, Iași; Revista de cercetări Arheologice și Numismatice, Muzeul municipiului București și ca editor al seriilor de monografii Biblioteca „Tyragetia” și „Tyragetia International”.

Activitatea de cercetare și-a găsit expresie în participarea sau dirijarea mai multor proeicte de cercetare naționale și internaționale: conducătorul proiectului „Investigații istorico-arheologice efectuate în microzona istorico-naturală Rudi–Tătărăuca Nouă–Arionești (raionul Dondușeni, R. Moldova)” (1993-1995); conducătorul proiectului „Patrimoniul arheologic al Republicii Moldova în contextul cultural-istoric european”, Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică Centrul de Protecție și Cercetare a Monumentelor Istorico-Arheologice din Republica Moldova (2004); coordonator al proiectului „Cercetarea, colectarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural-istoric al țării" (2006-2008). Proiect instituțional. Republica Moldova (2006-2012); coordonator al proiectului „Valorificarea științifică și publică a tezaurului muzeal în context național/internațional". Proiect instituțional. Republica Moldova (2009-2010); coordonator al proiectului "Valorificarea științifică și promovarea diverselor categorii de patrimoniu muzeal". Proiect instituțional. Republica Moldova (2013-2014); coordonator al proiectului „Identificarea, documentarea, cercetarea și punerea în valoare a colecțiilor de patrimoniu muzeal”. Proiect instituțional. Republica Moldova (2013-2014); coordonator al proiectului „Rolul patrimoniului muzeal în dezvoltarea societății contemporane. Cercetare aplicativă.” Proiect instituțional. Republica Moldova (2015-2019); participant la proiectul arheologic internațional Construcțiile megalitice din Caucazul de Nord. Institutul de Istorie a Culturii Materiale (Rusia) și Field Research (USA). 1999-2000, 2002-2004; conducător al proiectului moldo-german „Paleoeconomia comunităților din perioada târzie a epocii bronzului în spațiul carpato-balcanic”. Centrul de Protecție și Cercetare a Monumentelor Istorico-Arheologice din Republica Moldova (Chișinău); Freie Universität (Berlin) (2003-2008); coordonator al proiectului Internațional „Situl istoric Tabăra regelui suedez Carol XII de la Varnița – valorificare și promovare”. Republica Moldova. 2016-2017; conducătorul proiectului moldo-german Die Siedlungen mobiler Viehzüchter Die mikroregionale Erschließung einer spätbronzezeitlichen Kulturlandschaft im Süden der Republik Moldova. Muzeul Național de Istorie a Moldovei (Chișinău); Freie Universität (Berlin) (2016-2019).

MUZEOGRAFIE

Eugen Sava a coordonat și organizat un șir de expoziții internaționale cu participarea Muzeului Național de Istorie a Moldovei, dintre care :

•„Attila und die Hunnen”. Austellung in Historischen Museum der Pfalz Speyer. Deutschland (2007);

•Expoziția internațională „Cucuteni-Trypillia, Una Grande Civilta dell' Antica Europa, V-III millenni a.C." Palazzo della Cancelleria, Vatican, Rome, Italy (2008);

•Cucuteni Magia Ceramicii. Complexul Muzeal Național MOLDOVA, Iași (Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, Chișinău; Muzeul Județean "Stefan cel Mare" Vaslui);

•Antichitatea târzie în bazinul Prutului. Muzeul “Vasile Pârvan”, Bârlad (Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, Chișinău; Institutul de Arheologie, Iași; Muzeul Județean de Istorie, Botoșani; Muzeul Mixt Tecuci (2009);

•Expoziția internațională "The Lost World of Old Europe. The Danube Valley, 5000-3500 BC" ținută la New York, USA, cu participarea The Institute for the Study of the Ancient World din New York, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României, Muzeului Național de Istorie a Moldovei și Muzeul regional de Istorie din Varna (Bulgaria). Mai târziu, expoziție gazduită de Ashmolean Museum in Oxford (Marea Britanie) și Cycladic Art Museum din Atena (Grecia) (2009-2010);

•„KRIEG - Eine Archaeologishe Spurensuche”, expoziție tematică organizată de către Landesamt fur Archaeologie und Landesmuseum fur Denkmalpflege Vorgeschichte, Halle (Saale), Germania (2015-2016);

•„Wisigoths, rois de Toulouse”, Musee Saint-Raymond, Musee d’Archeologie de Toulouse, France.

DISTINCȚII

Diploma de gradul întâi a Guvernului RM (2006)

Diploma de Onoare a Ministerului Culturii (2006)

Diploma de Onoare a Ministerului Culturii (2011)

Ordinul Gloria Muncii (2012)

Diploma de gradul întâi a Guvernului RM (2016)

Diploma de Onoare a Ministerului Culturii (2016);

Diploma de merit – Academia de Științe a Moldovei (2016).