&&&

 S-a întâmplat în 7 iunie 1886: La această dată, s-a născut inginerul Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale; a conceput şi a construit, în 1910, primul avion cu reacţie din lume, încercat de el în acelaşi an; între 1911 şi 1914 a construit mai multe tipuri de avioane de concepţie proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coandă"; membru al Academiei Române din 1970.

Henri Coandă s-a născut la Bucureşti, fiind al doilea copil al unei familii numeroase, tatăl său fiind generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti şi fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp, în 1918, iar mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.În anii copilăriei, Coandă devenise fascinat de miracolul vântului, pasiune care ulterior avea să producă unele dintre cele mai importante invenţii ale lumii.

Henri Coandă a studiat la Şcoala „Petrache Poenaru” din Bucureşti, urmând, apoi, în 1896, trei ani la Liceului Sfântul Sava, iar din 1899 fiind trimis de tatăl său să studieze la Liceul Militar din Iaşi, absolvit în anul 1903, cu gradul de sergent major.A continuat studiile la Şcoala de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină din Bucureşti.În anul 1904, este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Tehnică) din Berlin-Charlottenburg.Devine pasionat de probleme tehnice şi mai ales de tehnica aviaticii, iar în anul 1905 construieşte un avion-rachetă pentru armata română.În anii 1907-1908 parcurge cursuri universitare la Institutul tehnic Montefiore din Liège. În anul 1907, la Salonul expoziției organizat în Palatul Sporturilor din Berlin expune, pentru prima oară în lume, macheta unui avion fără elice, viitorul avion cu reacție. Revine, apoi, în ţară, fiind încadrat ca ofiţer activ în Regimentul 2 Artilerie, un post cu care nu s-a acomodat, cerând permisiunea de a părăsi armata şi de a se dedica cercetărilor. În anul 1909 se înscrie la Şcoala superioară de aeronautică şi construcţii, pe care o încheie în anul 1910, fiind şef al primei promoţii de ingineri aeronautici.La 9 august 1910, Coandă obţine, în Franţa, brevetul de invenţie pentru motorul „turbo-propulsor”.

 Colaborează cu inginerul Gustave Eiffel şi cu savantul Paul Painlevé, care l-au ajutat să obţină aprobările necesare pentru a efectua câteva experimente aerodinamice şi pentru a construi primul avion cu propulsie reactivă, în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni. Noul aparat, botezat „Coandă-1910”, a fost prezentat la cel de-al doilea Salon internaţional aeronautic de la Paris, în acelaşi an, la 15 octombrie, iar la doar câteva luni distanţă, în 16 decembrie, Coandă însuşi realiza prima încercare de zbor cu acest aparat, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, însă aparatul a scăpat de sub control, s-a izbit de un zid de la marginea spaţiului de decolare şi a luat foc. Coandă scapă din fericire cu răni minore, şi, pentru câteva luni, abandonează experimentele, care oricum erau tratate cu dezinteres de către savanţii vremii. În anul 1911, la Reims, Henri Coandă prezintă un aparat de zbor cu două motoare cuplate ce acţionau o singură elice.

 Se întoarce apoi în Franţa, unde realizează alte invenţii – prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacţie, primul tren aerodinamic din lume şi altele.Însă, între anii 1911-1914, Henri Coandă este angajat ca director tehnic la Uzinele de aviaţie din Bristol, Anglia, unde a coordonat construcţia de avioane cu elice de mare performanţă, de concepţie proprie. În calitatea sa de director tehnic, Henri Coandă proiectează mai multe aparate de zbor „clasice” (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă, invenţii pentru care, în anul 1912, câştigă premiul întâi la Concursul internaţional al aviaţiei militare din Anglia. Între anii 1914-1918, Henri Coandă lucrează la „Saint-Chamond” şi „SIA-Delaunay-Belleville” din Saint Denis, o perioadă în care proiectează trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este „Coandă-1916”, cu două elice apropiate de coada aparatului, asemănător cu avionul de transport de tip Caravelle, la proiectarea căruia a şi participat.Tot în această perioadă, Coandă inventează un nou material de construcţie, beton-lemnul, folosit pentru decoraţiuni, acesta stând la baza construcţiei Palatului Culturii din Iaşi, ridicat în anul 1926.

 În anul 1926, în România, Henri Coandă pune la punct un dispozitiv de detecţie a lichidelor în sol, folosit în prospectarea petroliferă, iar în Golful Persic inventatorul român construieşte un rezervor din beton, subacvatic, pentru depozitarea petrolului.În 1930, Coandă a inventat „construcţiile în configuraţie multicelulară”, adică prefabricatele pentru realizarea locuinţelor în doar cinci ore, proiect pentru care a primit şi medalia de aur la Padova. În 1932, Coandă realiza primul prototip al aerodinei lenticulare, un fel de „farfurie zburătoare”, care s-a dorit o soluţie de zbor sigură şi ieftină, propulsia fiind bazată pe efectul Coandă, care avea să fie brevetat în scurt timp.Acest prototip al aerodinei a zburat la Paris, fiind cuplat la reţeaua de alimentare cu gaze. Experimentele au continuat până în 1956, când Coandă a prezentat două aerodine lenticulare propulsate vertical de puterea aburului, o invenţie care a stârnit interesul Statelor Unite, care i-au cumpărat două proiecte de aerodine care puteau ridica un om, ambele intrate în proprietatea US Air Force.

În anul 1934, Coandă obţine un brevet de invenţie francez pentru „Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid”, principiu care s-a consacrat în istorie sub denumirea de „Efectul Coandă”.În anul 1954, în localitatea franceză Londe-les-Maures, Henri Coandă şoca prin prezentarea unei invenţii dedicată mai ales regiunilor deşertice, demonstrând că din 8 mp de suprafaţă de captare solară se puteau produce circa 1600 de litri de apă potabilă în doar 12 ore.

În anii ’60, Coandă a lucrat pentru US Air Force şi pentru NASA în programe secrete de cercetare, iar una din invenţiile sale, „epoleţii zburători” a fost folosită cu succes în Programul „Apollo”. În anul 1965, Nicolae Ceaușescu hotărâse reînființarea industriei aeronautice românești și s-a orientat către Franța, ca potențial partener, însuşi Henri Coandă fiind invitat, în anul 1967, pentru o discuţie cu liderul de la Bucureşti. La 21 iunie 1967 Henri Coandă a venit în România pentru a participa la lucrările Simpozionului Internațional „Efectul Coandă și unele aplicații speciale ale aerohidrodinamicii”, organizat de Academia Română prin eforturile academicianului Elie Carafoli.Vizita lui Coandă în România s-a dovedit un real succes pentru regimul comunist. Savantul a acceptat postul de consilier special al lui Ceaușescu și a promis că va sprijini relansarea industriei aeronautice românești.

Puţină lume ştie că Henri Coandă a lucrat şi la un alt proiect remarcabil, „aerotubexul”, care ar fi putut să devină primul tren de mare viteză din lume. Acesta a fost gândit iniţial pentru deplasarea containerelor de marfă, iar mai apoi urma să fie folosit pentru transportul de persoane, şi a fost testat cu succes la o bază experimentală de la Măneciu-Ungureni. Principiul era acela că datorită diferenţei de presiune de la capătul cunductelor (subterane sau supraterane), containerele atingeau viteza de 500 km/h. În concepţia savantului, la acel moment, o autostradă specială ar fi urmat să lege Bucureştiul de Ploieşti şi Braşov prin două conducte, una pentru marfă, alta pentru persoane.Drept urmare, în anul 1969, Henri Coandă se mută definitiv în România, unde este numit director al Institutului de creaţie ştiinţifică şi tehnică (INCREST). 

 Coandă a realizat un scurt memoriu care cuprindea direcțiile de dezvoltare a unei industrii aeronautice militare, alături de alte colaborări cu cercetătorii români în domenii precum energia atomică, exploatările petroliere și transporturile feroviare. Din nefericire, Henri Coandă ajunsese la o vârstă înaintată, iar puterea sa de muncă era redusă. În plus, marele savant a trebuit să facă faţă bolii și, mai apoi, decesului soției sale, Margareta, nepoată de fiică a marelui istoric şi om politic Mihail Kogălniceanu.

De asemenea, la fel de interesant este că Henri Coandă a studiat timp de peste 60 de ani structura şi calitatea apei potabile, în urma unor călătorii pe toate continentele. El a descoperit şi cercetat calităţile apei din unele locuri izolate, în care oamenii trăiesc plini de vitalitate, fără a se îmbolnăvi, cu o dantură impecabilă, până la vârste înaintate.În urma studiilor, Coandă putea prezice care este speranţa de viaţă a locuitorilor dintr-o anumită regiune geografică, doar testând calitatea apei potabile. Cercetările lui Coandă aveau să fie continuate în deceniile care au urmat, acestea aflându-se la baza descoperirii „apei pure” din valea Hunza din Pakistan – un loc în care savantul român realizase câteva cercetări –, zonă denumită şi „Tărâmul nemuritorilor”, unde speranța de viață se situează la 110-120 de ani, se spune, tocmai datorită purităţii apei consumate.

În anul 1970, la 16 decembrie, el devine membru al Academiei Române. Henri Coandă a primit numeroase premii și medalii, câteva dintre acestea fiind, în 1956, la New York, titlul de „inventator al primului avion cu reacție” şi gratulat cu formula „trecutul, prezentul și viitorul aviației”, UNESCO i-a decernat ordinul „Meritul pentru cercetări științifice, în gradul de comandor”, în 1961, guvernul din Paris i-a acordat „Medalia militară” a aeronauticii franceze, una dintre distincțiile foarte importante ale Franței, iar în 1967 i s-a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa” al Institutului Politehnic din Bucureşti. A primit, de asemenea, Ordinul „Meritul Științific” al României – în 1970, și a fost „Honorary Felow” al Societății Regale de Aeronautică din Londra – din anul 1971.Coandă a fost şi un artist talentat, învăţăcel al sculptorului francez Rodin şi prieten al lui Brâncuşi, cu care a colaborat în artă şi în ştiinţă, el fiind, se pare, şi autorul unor încercări în sculptură.Se spune că analizând cu prietenul său Brâncuşi „esenţa zborului”, Coandă a transpus-o în formă tehnică, iar remarcabilul nostru sculptor i-a dat viaţă în artă.

Henri Coandă se stinge din viaţă la 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani. După doi ani, fiica lui, care locuia în Anglia, a lăsat statului român imobilul Coandă şi toate bunurile care au aparţinut savantului, opera sa ştiinţifică de o viaţă şi rezultatele acesteia: brevete, schiţe, proiecte, machete, medalii, diplome, precum şi numeroase şi valoroase fotografii, scrisori, cărţi, tablouri şi alte obiecte, care ar fi trebuit să fie expuse în Muzeul Coandă, înfiinţat în Casa Coandă, în anul 1970.Din nefericire, începând cu anul 1977, Muzeul Coandă a fost desfiinţat, iar imobilul a fost înstrăinat parţial, în anul 2009. Ulterior imobilul, situat pe actualul bulevard Lascăr Catagiu din Capitală, a fost recuperat, fiind împărţit acum de Ministerul Culturii şi Academia Română. O parte a numeroaselor sale invenții, brevetele obținute şi alte materiale legate de viaţa şi opera lui Henri Coandă pot fi admirate acum la Muzeul Tehnic din București, în secția „Coandă”. Cel mai mare aeroport al României îi poartă astăzi numele. La fel şi Academia Forţelor Aeriene din Braşov.

Surse:

https://www.ro.biography.name/fizicieni/17-romania/194-henri-coanda-1886-1972

https://www.istorie-pe-scurt.ro/henri-coanda-parintele-avionului-cu-reactie/

http://www2.rosa.ro/index.php/ro/rosa/istoric/125-henri-coanda

https://stiintasitehnica.com/prototipuri-henri-coanda-roman/

http://www.rador.ro/2016/06/07/henri-coanda-om-de-stiinta-inventator-si-pionier-al-aviatiei-130-de-ani-de-la-nastere/

https://radioromaniacultural.ro/188232-2/

https://www.airspacemag.com/history-of-flight/coa ndas-claim-73647227/

$$$

 S-a întâmplat în 7 iunie 1929: În această zi, Vaticanul devenea stat suveran. Vatican sau Statul Vatican (în limba italiană: Stato della Città del Vaticano, în limba latină: Status Civitatis Vaticanae) — este un mic stat suveran al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă în oraşul Roma, Italia. Întreaga ţară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat. Statul este condus de către episcopul Romei, Papa, şi astfel poate fi considerat un stat ecleziastic în care funcţiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele noastre, Vaticanul este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeţei şi al numărului de locuitori. Este reşedinţa teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituţională reprezentată de către Papă, episcopul Romei şi prin urmare principala reşedinţă ecleziastică a Bisericii Catolice.

11 februarie 1929 este data la care a fost fondat Statul Cetăţii Vaticanului, în urma Acordurilor de la Palatul Lateran stipulate între Sfântul Scaun şi Italia. Documentele, ratificate în iunie 1929, au oferit o identitate teritorială Sfântului Scaun.Tratatul de la Lateran (Patti Lateranensi; latină Pacta Lateranensia) a fost unul dintre Pactele de la Lateran din 1929 ori Acordurile Laterane, acorduri din 1929 dintre Regatul Italiei și Sfântul Scaun și care au rezolvat „Problema Romană”.Acordurile au primit numele Palatul Lateran, unde au fost semnate pe 11 februarie 1929. Parlamentul Italian le-a ratificat pe 7 iunie 1929. Italia recunoștea Vaticanul ca fiind stat independent.Guvernul italian, condus în acea vreme de premierul Benito Mussolini, a fost de acord să ofere Bisericii Romano Catolice compensații financiare pentru pierderea Statelor Papale. În 1947, Tratatul de la Lateran a fost recunoscut în Constituția Italiei ca soluție pentru relațiile dintre Stat și Biserica Catolică. Astfel, statul Vatican este recunoscut ca teritoriu naţional sub legea internaţională, chiar dacă Sfântul Scaun este organismul legal care conduce relaţiile internaţionale, negociază înţelegerile internaţionale, respectiv trimite şi primeşte reprezentanţii diplomatici. Suveranul Pontif este atât suveran al Statului Cetăţii Vaticanului, cât şi conducător al Sfântului Scaun.Cetatea Vaticanului, care asigură o bază fizică/teritorială minimă Sfântului Scaun, este situată în partea de vest a Romei, cuprinde Bazilica Sf. Petru, palatele şi grădinile Vaticanului.

Sub jurisdicţia vaticană, atât în Roma, cât şi în alte locuri din Italia, se mai află şi alte proprietăţi, astfel încât autoritatea efectivă a Statului Vatican se exercită pe 142 kmp.Vaticanul este înscris, la cererea sa, din 1960, în Registrul internaţional al bunurilor culturale sub protecţie specială.Sfântul Scaun are relaţii diplomatice cu Uniunea Europeană (UE), este observator permanent pe lângă Naţiunile Unite, este membru sau observator în multe alte organizaţii internaţionale, precum Consiliul Europei, OSCE, OSA, OUA etc. Populaţia statului Cetăţii Vaticanului este de circa 800 de locuitori de religie catolică. Limba oficială: latină, italiană. Forma de guvernământ: monarhie absolută electivă pe viaţă.

 Situaţia politică internă: Sfântul Scaun, ca entitate recunoscută în raporturile internaţionale, subiect suveran de drept internaţional, înseamnă în esenţă Suveranul Pontif şi Curia Romană. Aceasta reprezintă ansamblul instituţiilor care conduc activităţile Sfântului Scaun atât în domeniul ecleziastic, cât şi în cel politic. Având în vedere particularităţile care decurg din această situaţie, coordonarea afacerilor religioase şi a celor administrativ-statale - „guvernarea" Sfântului Scaun - este asigurată de Secretariatul de Stat, a cărui activitate este completată de mai multe instituţii: Congregaţiile apostolice, Consiliile Pontificale, Tribunalele, Prefectura Casei Pontificale şi alte organisme.

 Întreg teritoriul statului Vatican a fost înscris în anul 1984 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Vaticanul are propriul oficiu poştal, supermarket, bancă (bancomatele sunt singurele din lume care folosesc limba latină), staţie feroviară, centrală generatoare de energie electrică şi casă de editură.Vaticanul îşi emite propriile monede şi timbre şi controlează propriul domeniu de internet (.va).Radio Vatican, postul oficial de radio, este unul dintre cele mai influente din Europa. L'Osservatore Romano este ziarul semi-oficial. Este publicat de laici catolici, dar conţine informaţii oficiale. Vaticanul foloseşte euro ca monedă de la 1 ianuarie 2002.

 Aproape toţi cetăţenii Vaticanului locuiesc înăuntrul zidurilor vaticane.Cetăţenia este acordată în principal clerului, inclusiv înalţilor demnitari, preoţi, călugăriţe, precum şi faimoasei Gărzi elveţiene, forţă militară pe bază de voluntariat.Populaţia permanentă a Vaticanului este predominant masculină, deşi două ordine de călugăriţe trăiesc în Vatican. Bărbaţii şi, în special, femeile trebuie să respecte un cod strict al îmbrăcămintei.

Limba oficială este limba latină, „lingua franca" a Imperiului Roman, care a rămas în uzul Bisericii Catolice. Italiana şi - cu o mai mică amploare - alte limbi sunt folosite în general pentru conversaţie, publicaţii şi transmisiuni. Germana este limba oficială a Gărzii elveţiene.Vaticanul are el însuşi o puternică semnificaţie culturală. Clădiri precum Bazilica Sfântul Petru şi Capela Sixtină adăpostesc opere de artă deosebit de valoroase. Librăria Vaticanului şi colecţiile din Muzeele Vaticanului sunt de o importantă istorică, ştiinţifică şi culturală extraordinară.

Gara statului Vatican s-a redeschis în 2015, iar cei interesaţi pot călători cu trenul papal până la reşedinţa de vară a Suveranilor Pontif, Castel Gandolfo. Drumul, domeniul şi palatul merită o zi de vacanţă.Trenul pleacă din gara Roma San Pietro la ora 10.57, după ce se deschid porţile grele ale cetăţii. Locomotiva şi cele şase vagoane părăsesc după numai un minut şi jumătate teritoriul Vaticanului şi pătrund în Italia, pe reţeaua feroviară naţională. Călătoria durează o oră, mers molcom, de-a lungul anticei Via Appia spre Munţii Albano.Initiaţiva de a deschide Castel Gandolfo publicului aparţine chiar lui Francisc care a spus că el nu are nevoie de reşedinţa de vară, deoarece Papa nu este niciodată în vacanţă.

Un bilet de călătorie cu trenul dus-întors Roma-Castel Gandolfo, care include şi biletul de intrare pentru reşedinţa papală, costă 40 de euro.Pe Domeniul pontifical pot fi vizitate grădinile, iar în palat curtea interioară, holuri, săli reprezentative, o galerie cu portretele tuturor papilor începand cu secolul al XVI-lea, precum şi terasa panoramică. Un tur complet cu ghid audio durează aproximativ o oră. 

Surse:

https://www.academia.edu/38591324/Vaticanul

http://stiri.tvr.ro/89-de-ani-de-la-infiin-area-statului-vatican-resedinta-sfantului-scaun_827579.html#view

https://www.dacoromania-alba.ro/nr66/con cordatul.htm

$$$

 S-a întâmplat în 7 iunie…

- 1340: A fost fondat oraşul Rotterdam în Olanda.

- 1494: Spania şi Portugalia au semnat Tratatul de la Tordesillas, prin care Lumea Nouă (America) era împărţită între cele două ţări.Tratatul de la Tordesillas (7 iunie 1494) este o înţelegere între Spania şi Portugalia având ca scop aplanarea conflictelor pe teritoriile explorate de călătorii de la sfârşitul secolului XV. În 1493, papa Alexandru VI a dat Spaniei toate pământurile de la vest de linia de demarcaţie Nord-Sud aflată la 100 de mile (1 milă=1852 m) în vestul Insulelor Capului Verde, în schimbul unui angajament ca Spania să creştineze popoarele din Lumea Nouă; expediţiile portugheze urmau să deţină teritoriile din est. La Tordesillas (un sat din Spania), trimişii din Spania şi Portugalia au mutat acea linie spre vest (370 mile), permiţând Portugaliei să ceară Brazilia când aceasta a fost descoperită, în 1500.

- 1602, 7.VI - 5.X: Este construită Mănăstirea Secu (Neamţ); ctitor, vornicul Nestor Ureche.

-  1775: „Coloniile Unite" îşi schimbă denumirea în Statele Unite ale Americii

- 1845: S-a născut violonistul maghiar Leopold (von) Auer (m. 1930)

- 1848: S-a născut Paul Gauguin, pictor postimpresionist francez (m. 1903) 

-1859: A murit pictorul englez David Cox (n. 1793)

- 1862: S-a născut Philipp Lenard, fizician german; cercetări în domeniile gazelor ionizate, fotoelectricităţii, fosforescenţei şi razelor catodice; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1905 (m. 1947) .Philipp Lenard s-a născut la Pressburg (astăzi Bratislava, Slovacia), Austro-Ungaria. A studiat cu Bunsen şi Helmholtz, şi a obţinut doctoratul în anul 1886 la Universitatea Heidelberg. După posturile de la Aachen, Bonn, Breslau, Heidelberg (1896-1898), şi Kiel (1898-1907), revine la Universitatea din Heidelberg în 1907.Philipp Lenard a studiat comportamentul în aer, în afara tubului, a gazelor ionizate.A cercetat fotoelectricitatea, fosforescenţa şi radiaţiile catodice (radiaţiile Lenard). A demonstrat că electronii pot străbate straturi relativ groase de substanţă solidă, dovedind structura lacunară a atomilor. În cercetările sale a utilizat un tub de raze catodice precursor al tubului cu raze X. În anul 1905 obţine Premiul Nobel.

- 1879: S-a născut Knud Rasmussen, explorator polar danez; a întreprins numeroase expediţii în nordul Groenlandei şi în Arctica americană, studiind viaţa eschimoşilor şi problema originii lor  (m. 1933).

- 1886: S-a născut inginerul Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale(m. 1972)

- 1883: S-a născut George Ciprian, dramaturg, prozator şi actor (m. 1968) 

- 1897: S-a născut dirijorul american George Szell (m. 1970) 

- 1914: Canalul Panama este deschis navigatiei. 

- 1917: S-a născut Dean Martin, cântăreţ şi actor american de film (m. 1995) 

- 1920: S-a născut Georges Marchais, om politic comunist francez, secretar general al Partidului Comunist Francez între anii 1972 şi 1994 (m. 1997)

- 1921: Semnarea, la Belgrad, a Convenţiei de alianţă defensivă româno-iugoslavă, care forma, împreună cu Convenţiile similare româno-cehoslovacă (23.IV.1921) şi cehoslovaco-iugoslavă (14.VIII.1920), baza Micii Înţelegeri (organizaţie de securitate regională defensivă - alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe - având drept scop menţinerea şi apărarea status-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma Primului Război Mondial; Mica Înţelegere este cunoscută şi sub numele de Mica Antantă; îşi încetează activitatea în 1938)

- 1923: A fost adoptată Legea privind înfiinţarea Facultăţii de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti (inaugurată oficial la 15.X.1923); primul decan: Ştefan Minovici  

- 1928: S-a născut regizorul american de film James Ivory

- 1929: Vaticanul devine stat suveran. Vatican sau Statul Vatican (în limba italiană: Stato della Città del Vaticano, în limba latină: Status Civitatis Vaticanae) — este un mic stat suveran al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă în oraşul Roma, Italia. Întreaga ţară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat. Statul este condus de către episcopul Romei, Papa, şi astfel poate fi considerat un stat ecleziastic în care funcţiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele noastre, Vaticanul este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeţei şi al numărului de locuitori. Este reşedinţa teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituţională reprezentată de către Papă, episcopul Romei şi prin urmare principala reşedinţă ecleziastică a Bisericii Catolice.

-1930: Demisia Regenţei instituite la moartea regelui Ferdinand I (1927); se formează un guvern naţional-ţărănesc, în frunte cu George G. Mironescu, având misiunea limitată de a îndeplini procedura constituţională legată de proclamarea prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege (Carol s-a reîntors în ţară în noaptea de 6/7 iunie, după îndepărtarea sa de la succesiunea tronului în 1926)  

- 1935: A murit Ivan V. Miciurin, horticultor şi genetician rus; a obţinut peste 300 de soiuri de plante pomihorticole, în special pomi fructiferi; a experimentat controlul ştiinţific al creşterii plantelor (n. 1855)

- 1937: S-a născut dirijorul Paul Staicu, stabilit în Germania 

- 1937: A murit actriţa americană de film Jean Harlow, una dintre supervedetele anilor '30 ai secolului XX (n. 1911) 

- 1940: S-a născut Ion Murgeanu, poet, prozator şi jurnalist 

- 1940: S-a născut Sir Tom Jones (numele real: Thomas Jones Woodward), cântăreţ britanic de muzică uşoară. Într-o ceremonie la palatul Buckingham din Londra, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii recunoaşte meritele făcute Commonwealth-ului şi Regatului Unit şi în ziua de 29 martie 2006 îl numeşte prin ceremonial Sir Tom Jones, acordându-i totodată titlul de cavaler.Sir Thomas Jones Woodward, cunoscut sub numele de scenă Tom Jones, este un cântăreţ de muzică uşoară galez.S-a născut în Treforest, lângă Cardiff, în Ţara Galilor.De la terminarea şcolii la 16 ani, a vândut peste o sută de milioane de discuri. 

- 1947: S-a constituit Asociaţia Sportivă „Armata" (ASA) Bucureşti; din 1948 s-a numit Clubul Sportiv Central al Armatei, din 1950 - Casa Centrală a Armatei (CCA), iar din 1961 - Clubul Sportiv al Armatei „Steaua" Bucureşti 

- 1947: Reforma agrară din 23.III.1945 este declarată prin lege „act de guvernământ", punându-se astfel capăt numeroaselor acţiuni judecătoreşti intentate de foştii proprietari expropriaţi unor ţărani împroprietăriţi 

- 1952: S-a născut scriitorul turc Orhan Pamuk, unul din cei mai renumiţi scriitori turci contemporani; Premiul Nobel pentru Literatură pe 2006 .Orhan Pamuk  este unul din cei mai renumiţi scriitori turci contemporani, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2006. Operele sale au fost traduse în peste 40 de limbi şi publicate în peste 100 de ţări.În 1976 a absolvit Institutul de Jurnalistică a Universităţii Tehnice din Istanbul.Pe 12 octombrie 2006, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, pentru descrierea sufletului melancolic al oraşului lui natal şi a simbolurilor de contrast şi sinteză culturală pe care acest oraş le înmănunchează, potrivit website-ului Fundaţiei Nobel. Orhan Pamuk este primul turc laureat al acestui prestigios premiu.

- 1952: S-a născut actorul irlandez Liam Neeson 

- 1954: A murit Alan M. Turing, matematician şi logician britanic; cercetări fundamentale în logica matematică; a elaborat, între anii 1936 şi 1938, conceptul teoretic al maşinii de calcul „universale" (maşina lui T), fiind considerat precursorul calculatorului electronic (n. 1912)

- 1956: A murit Julien Benda, romancier, eseist şi pamfletar francez (n. 1867)

- 1957: A murit prozatorul Titus Hotnog; a tradus din Cehov şi Puşkin (n. 1890) 

- 1958: S-a născut Prince (Prince Rogers Nelson), cântăreţ american de muzică rock, producător şi actor

- 1963: S-a născut tenorul francez de origine italiană Roberto Alagna; a fost căsătorit cu soprana română, Angela Gheorghiu

- 1966: A murit (în Elveţia) Hans Arp, sculptor, pictor şi poet avangardist francez de origine germană; unul dintre iniţiatorii mişcării dadaiste şi ai artei abstracte; a participat la decorarea Palatului UNESCO din Paris (n. 1887)

- 1968: Stabilirea de relaţii diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Malta 

- 1976: A murit istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, specialist în istoria medievală a românilor, în practica şi teoria arhivistică (n. 1904)

- 1980: A murit Henry Miller, scriitor american. Henry Valentine Miller (26 decembrie 1891 – 7 iunie 1980) a fost un scriitor american şi un pasionat de pictură. El este cunoscut pentru ruperea de genurile literare existente, scriind un fel mix între povestire, autobiografie, critică socială, reflexie filozofică, ascensiune suprarealistă şi misticism. În acest conglomerat el descrie viaţa reală a lui Henry Miller şi care constituie totuşi o construcţie imaginativă. Cele mai seminificative opere de acest fel ale sale sunt Tropicul Cancerului, Tropicul Capricornului şi Primăvara Neagră.A scris de asemenea jurnale de călătorie şi esseuri de critică şi analiză literară.

- 1990: A fost semnată Convenţia de constituire a Confederaţiei Naţionale Sindicale  „Cartel Alfa" (CNS „Cartel Alfa")

- 1993: A apărut, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Jurnalul Naţional” 

- 1995: Regizorul Lucian Pintilie a primit distincţia franceză Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor

- 2000: A murit Radu Selejan, poet şi prozator; reporter (din 1978 a fost redactor la ziarul „Tribuna" din Sibiu) (n. 1935)

- 2004: Printr-un decret emis pe 7 iunie de preşedintele Franţei, Jacques Chirac, actorului român Ion Lucian i-a fost decernat titlul de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, ca o recunoaştere a meritelor excepţionale în domeniul teatrului

- 2006: A murit poetul român de naţionalitate sârbă Vlada Barzin (n. 1940)

-2008: A murit Dino Risi, regizor italian, unul din marii maeştri ai „Commedia all'Italiana", realizator al filmelor „Poveri ma belli", Opiate '67"şi „Parfum de femeie" (1974), în al cărui remake a jucat Al Pacino (n. 1916)

- 2009: Alegeri pentru Parlamentul European în România

- 2011: A murit Mircea Iorgulescu, critic şi istoric literar, eseist şi comentator politic, stabilit la Paris din vara anului 1989 (fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale de la Paris; a colaborat şi la postul de radio Europa Liberă) (n. 1943) 

- 2011: A murit Jorge Semprún Maura, scriitor şi scenarist spaniol (n. 1923) 

- 2012: A murit saxofonistul Dan Nedelcu (Dax) (n. 1979)

- 2012: A murit Bob Welch, chitarist şi cântăreţ în trup a americană de muzică rock Fleetwood Mac (n. 1956)

$$$

 România a avut cândva un copil cu adevărat ieșit din comun: Iulia Hașdeu, o minte sclipitoare care a luat Bacalaureatul la 11 ani și a ajuns la Sorbona la doar 16 ani. Mulți o consideră cel mai precoce geniu feminin din istoria țării.

Fiica savantului Bogdan Petriceicu Hașdeu a uimit încă din primii ani de viață. La 2 ani citea, la 4 ani scria, iar la 8 ani terminase deja ciclul primar. La 11 ani, absolvise Liceul „Sfântul Sava”, iar câțiva ani mai târziu devenea prima româncă admisă la prestigioasa Universitate Sorbona din Paris. Compunea poezii, proză, piese de teatru și vorbea fluent mai multe limbi.

Dar destinul i-a fost necruțător: la 18 ani, tuberculoza i-a curmat viața. Pentru tatăl ei, pierderea a fost devastatoare. În încercarea de a-i păstra prezența, Hașdeu s-a refugiat în spiritism, convins că poate comunica cu fiica lui dincolo de moarte.

Așa a apărut Castelul Iulia Hașdeu din Câmpina, o construcție misterioasă, plină de simboluri ezoterice. Hașdeu afirma că schițele clădirii i-au fost transmise chiar de Iulia, în timpul ședințelor de spiritism, și că fiecare cameră și fiecare simbol a fost „dictat” de ea. Castelul include o încăpere specială pentru comunicarea cu spiritele și un orificiu în perete prin care tatăl credea că intra sufletul copilului său.

De-a lungul timpului, paznici și localnici au povestit că, în anumite nopți, se aud acorduri de pian, ca și cum Iulia ar continua să cânte.

Realitate sau legendă, povestea Iuliei Hașdeu rămâne una dintre cele mai emoționante: un geniu stins prea devreme și un tată care a refuzat să își lase copilul în tăcere a uitării.

$$$

 Balenele își hrănesc puii cu un lapte care are consistența pastei de dinți sau a untului moale. Având un conținut de grăsime de până la 50%, acest lapte nu se dizolvă în apă, ci este proiectat să fie înghițit rapid de pui, permițându-i acestuia să crească cu până la 90 de kilograme pe zi. Această minune a naturii transformă primele luni de viață ale micului mamifer într-o cursă contra cronometru pentru acumularea de forțe, oferindu-i protecția necesară în fața apelor reci și a pericolelor care pândesc în adâncurile oceanului planetar, unde dimensiunea devine principalul avantaj pentru supraviețuire. 🐋

Compoziția acestui lapte este radical diferită de ceea ce cunoaștem noi la mamiferele terestre, fiind adaptată perfect mediului lichid în care trăiesc aceste creaturi fascinante. Deoarece grăsimea este atât de concentrată, lichidul devine aproape solid, ceea ce previne amestecarea acestuia cu apa sărată a mării în momentul hrănirii. Este o formă de energie pură, livrată direct puiului, care îi asigură o dezvoltare rapidă a organelor și a stratului protector de grăsime, esențial pentru menținerea temperaturii corpului în curenții înghețați care străbat marile adâncuri.

Procesul de alăptare sub apă este un spectacol de coordonare și instinct pur între mamă și puiul său, desfășurat într-o liniște deplină. Balena mamă nu alăptează pasiv, ci își ajută micuțul prin ejectarea controlată a laptelui dens, astfel încât acesta să fie captat aproape integral în gura puiului fără a se pierde în imensitatea apei. Această eficiență incredibilă reduce riscul de irosire a substanțelor nutritive valoroase, transformând fiecare sesiune de hrănire într-un moment de apropiere profundă și vitală pentru continuitatea speciei în acest univers albastru și vast.

Efortul pe care îl depune o balenă mamă pentru a-și susține puiul este de-a dreptul eroic și consumă o mare parte din resursele ei vitale pe parcursul lunilor de îngrijire. În perioadele de hrănire intensă, ea produce cantități uriașe de lapte, bazându-se pe rezervele de energie acumulate cu greu în timpul sezonului de vânătoare din apele bogate în hrană. Această dedicare totală este dovada unei loialități materne care depășește barierele speciei, asigurând că nou-venitul are toate șansele să devină un gigant sănătos, capabil să exploreze singur rutele de migrație de mii de kilometri.

Creșterea spectaculoasă a puiului, care poate acumula greutatea unui om adult în fiecare zi, este necesară pentru a-l pregăti rapid pentru viața independentă și plină de provocări. Într-o lume plină de necunoscute, mărimea este cel mai bun scut natural pe care îl poate avea o balenă tânără în fața curentilor puternici sau a asprimii climei polare. Pe măsură ce zilele trec, micul gigant capătă forța necesară pentru a urmări ritmul grupului, transformând laptele dens primit de la mamă în mușchi viguroși și rezistență, pregătindu-se astfel pentru călătoriile uimitoare pe care oceanul le va pune în calea sa. 🌊

În concluzie, povestea laptelui de balenă ne învață despre perfecțiunea cu care natura își adaptează soluțiile pentru a susține viața în cele mai diverse și dificile condiții. Este o dovadă de ingeniozitate biologică ce permite celor mai mari animale de pe pământ să prospere pornind de la un început atât de fragil, dar bine susținut. Această armonie între mamă și pui, bazată pe o hrană atât de bogată și de unică, rămâne unul dintre cele mai frumoase și uluitoare secrete ale adâncurilor, amintindu-ne să privim cu respect și uimire spre măreția vieții marine care ne înconjoară  planeta. ✨

&&&

 S-a întâmplat în 6 iunie1436: În această zi, s-a născut Regiomontanus, astronom şi matematician german. Regiomontanus (n. satul Unfinden de lângă Königsberg, Bavaria - 6 iulie 1476 Roma; nume real: Johannes Müller von Königsberg) a fost un matematician, astronom şi astrolog german.

L-a avut ca profesor pe Georg von Peuerbach. În 1533 a publicat tratatul său de trigonometrie plană şi sferică, „Detriangulis omnimodis", iar ulterior „Rezumatul", un comentariu la „Almageste" (început de Peurbach), lucrări care au exercitat o influenţă deosebită asupra urmaşilor.

A fost astronom la curtea lui Matia Corvin, în Ungaria. Poate părea ciudat astăzi, dar Regiomontanus a stabilit că meridianul reper, necesar pentru a calcula longitudinea, să treacă prin cetatea orădeană și nu cum e acum, la Greeenwich. Din acest punct, de la Oradea, hărţile pentru navigaţie şi planigloburile realizate în acea perioadă prezentau meridianul care separă cele două emisfere geografice, trecând prin vestul peninsulei Balcanice.

Toate observaţiile astronomice necesare întocmirii acestor tabele, dar şi cele care le-au urmat, au fost realizate la primul observator astronomic european. Acesta a fost construit de acelaşi episcop neobosit, Ioan Vitez de Zdrena. Desigur că a fost ajutat. Sprijinul financiar a fost acordat de regele Matia Corvin, instrumentele astronomice au fost dăruite de Georg von Peuerbach, iar activităţile din primii ani au fost conduse de însuşi Regiomontanus. Aşadar, primul observator astronomic european a fost pe actual pământ românesc, în inima cetăţii Varadinum (Oradea).

Timp de încă aproximativ două secole, până în anul 1667, meridianul zero a rămas stabilit prin Cetatea Oradea. După aceea, s-a mutat la Paris, Franţa şi mult mai târziu, în 1851, la Greenwich, Anglia. Aşadar, având aceste auspicii istorice extraordinar de favorabile, e important să ne amintim că acum foarte mult timp, ce-i drept, un oraş de la noi a fost în avangarda astronomiei europene. Cu contribuţia direct a lui Regiomontanus. În 1471, el s-a mutat la Nürnberg unde a construit primul observator din Germania şi probabil primul din Europa. A observat cometa din 1472, denumită ulterior cometa Halley, despre care a scris un opuscul special. Tot aici a publicat o serie de efemeride pentru perioada 1475 - 1504. Este de remarcat că aceste efemeride i-au venit în ajutor lui Cristofor Columb, care în 1504 a reuşit să-i convingă pe băştinaşii din Jamaica să-i dea alimente pentru echipajul său prezicând eclipsa de Lună de la 29 februarie din acel an. Fără tabelele sale de calcul a poziţiei stelelor, Cristofor Columb şi Amerigo Vespucci n-ar fi putut întreprinde călătoriile lor maritime.

În 1475, Regiomontanus a fost chemat la Roma de către Papa Sixtus al IV-lea. Acesta l-a numit episcop de Regensburg și i-a încredințat plănuita reformă a calendarului iulian. La o lună după ce a împlinit 40 de ani, el a murit pe când se afla încă la Roma. Cauza morții este necunoscută, dar se bănuiește că fie s-a îmbolnăvit de ciumă, fie a fost asasinat (prin otrăvire).

Surse:

Thomas de Galiana, Michel Rival:Dicționar de inventatori și invenții, Editura Tehnică, București, 2001

https://www.britannica.com/biography/Regiomontanus

http://www-history.mcs.st-and.ac.uk/Biographies/Regiomontanus.html

http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Reg iomontanus

$$$$

 S-a întâmplat în 6 iunie1716, 6/7: La această dată, a murit, fiind ucis de turci, Constantin Cantacuzino, stolnic, diplomat, istoric şi geograf; reprezentant de seamă al umanismului în Ţările Române; adept al unei politici antiotomane; a întocmit o hartă a Ţării Româneşti (prima lucrare cartografică românească, tipărită în greceşte la Padova, în anul 1700); autor al unei „Istorii a Ţării Româneşti" (neterminată), în care susţine, cu o argumentaţie solidă, originea romanică, unitatea şi continuitatea poporului român pe teritoriul Daciei.

Constantin Cantacuzino stolnicul (n. 1639 – d. 6/7 iunie 1716) a fost un mare boier din Țara Românească, recunoscut drept un reprezentat de seamă al umanismului în spațiul cultural român, cu aplecare spre domenii precum istoria și geografia. A făcut studii la Universitatea din Padova. Un izvor important pentru istoria românilor este harta Valahiei, realizată de el împreună cu Ion Comnen. Cantacuzino este și autorul unei istorii a Țării Românești, în care a încercat să umple lacuna de cunoștințe despre istoria timpurie a românilor.

A avut, de asemenea, multă influență în politică, fiind mentorul nepotului său de soră Constantin Brâncoveanu, în timpul domniei căruia a condus multă vreme din umbră politica externă. În numele voievodului, dar și în nume personal, stolnicul a purtat corespondență cu cancelariile importante ale vremii. În 1707, un conflict latent cu Brâncoveanu a escaladat, ceea ce a dus la retragerea lui Cantacuzino pe moșiile sale. Stolnicul și familia Cantacuzino au contribuit la mazilirea și uciderea lui Brâncoveanu în 1714. Succesor la domnie a fost Ștefan Cantacuzino, fiul stolnicului, însă pentru scurt timp, întrucât amândoi au suferit în 1716 soarta lui Brâncoveanu.

Stolnicul Cantacuzino era fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și al Elenei, fiica domnului Radu Șerban. Fratele Șerban Cantacuzino, nepotul Constantin Brâncoveanu și fiul său Ștefan Cantacuzino au fost domni ai Țării Românești. Prin studiile începute, după uciderea tatălui în 1663, la Adrianopol și Constantinopol și desăvârșite începând cu 1667 la Universitatea din Padova, el devine un excelent cunoscător al culturii italiene, având cunoștințe temeinice de limbă italiană și latină, și al sferei culturii grecești. S-a păstrat un jurnal al învățăcelului din timpul studiului la Padova, care îl menționează pe un instructor de origine albaneză, Caludi. Tânărul a dobândit renumele unui om erudit în Italia, el este menționat ca învățat din Louvain de către scriitorul Antonio Lupis. Ulterior el a fost consultat cu privire la istoria Țării Românești de către generalul austriac Ferdinand Marsigli (1658-1730, originar din Bologna), care se va remarca printr-o monumentală descriere geografică și istorică a ținuturilor cursului mijlociu și inferior al Dunării. În 1672 Cantacuzino este întemnițat din ordinul lui Grigore I Ghica, cel care dispusese în 1663 uciderea postelnicului Cantacuzino. Fratele său Șerban reuși să-l aducă la Constantinopol prin relațiile pe care le avea la Înalta Poartă și-l învesti odată ajuns domnitor, în 1678, cu dregătorii neînsemnate. Influența politică a stolnicului a fost totuși importantă, fiind exercitată mai ales prin membri ai familiei.

Pe plan politic, Constantin Cantacuzino a fost adeptul unei linii antiotomane și a pledat pentru apropierea de Rusia și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană. El a contribuit în mod hotărâtor la răsturnarea lui Constantin Brâncoveanu, probabil pentru a sprijini pretențiile la tron ale propriului fiu, Ștefan Cantacuzino. Alături de acesta el este executat în noaptea de 6 spre 7 iunie 1716 la Constantinopol, sub acuzația colaborării cu austriecii.

Pe lângă corespondența cu renumite personalități politice, diplomați și cărturari ca Gherasim Cretanul, Antonio dall'Acqua, Albano Albanese sau Bonvicinius, stolnicul Cantacuzino a lăsat posterității caiete de note istorice și o operă istorică fundamentală, Istoria Țării Rumânești dintru început (1716), care analizează critic un material extrem de bogat, cuprinzând autori antici, bizantini și occidentali. Lucrarea este redactată la inițiativa lui Ferdinand Marsigli și susține cu multă fervență, combătând opiniile contrare, originea romană a poporului român și continuitatea sa pe teritoriul Daciei, acumulând mărturii despre teritoriul și locuitorii acestui stat, despre războaiele daco-romane și romanizarea Daciei. 

Cantacuzino subliniază faptul că românii se deosebesc de popoarele vecine prin capacitatea lor de a rezista vitregiilor istoriei, evidentă mai ales în menținerea structurilor politice proprii.Implicațiile politice nu i-au lăsat răgaz să-și definitiveze scrierea, care aplică metode de cercetare caracteristice istoriografiei moderne și conține prime elemente de critică a istoriei. Stolnicul este și autorul unei hărți a Țării Românești, tipărită în 1700 în limba greacă la Padova și folosită apoi în 1715 de Anton Maria Del Chiaro în a sa „Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia”, apărută la Veneția, precum și al prefeței unui liturghier din 1680, care a circulat în toate ținuturile locuite de români.

Un document valoros pentru cultura română îl constituie catalogul bibliotecii lui Constantin Cantacuzino, care conține printre altele și o listă a cărților tipărite în principatele române la sfârșitul veacului al XVII-lea. Frumusețea bibliotecii Mănăstirii Mărgineni (din jud. Prahova), întemeiată cu o parte a bibliotecii postelnicului Constantin Cantacuzino de la Mironești, este menționată deja la Del Chiaro. Se pare însă că puține cărți din acel patrimoniu au trecut în posesia stolnicului Cantacuzino. Era vorba mai ales de literatură religioasă, chiar și de sorginte protestantă. 

În timpul studiilor, tânărul Cantacuzino a întocmit un prim catalog al cărților achiziționate de el însuși, care au constituit baza bibliotecii sale. Printre acestea se aflau, pe lângă epopeile homerice, opere ale clasicilor greci și latini, scrierile filosofice și cosmografice ale lui Aristotel și comentariile la opera aristotelică de Alexandru din Afrodisia. Ulterior biblioteca a fost îmbogățită de numeroase lucrări istoriografice, calendare, almanahuri, precum și de cărți aduse de oștenii români care participaseră în 1683 la asediul Vienei. De-a lungul vieții, Cantacuzino a colecționat manuscrisele cărturarlor care trecuseră pe la Mărgineni și periodice de limbă italiană. Biblioteca a fost destrămată după moartea stolnicului, ajungând parțial în posesia lui Nicolae Mavrocordat. Un catalog al bibliotecii consemnează în anul 1839 un număr de 263 de titluri de carte care erau încă păstrate la Mărgineni.

Surse:

George Călinescu: Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. a II-a, București 1981.

Radu-Stefan Ciobanu (Vergatti), „Pe urmele stolnicului Constantin Cantacuzino", Bucuresti, 1982.

Corneliu Dima-Drăgan: Biblioteca unui umanist român. C. Cantacuzino-Stolnicul, București : Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă 1967.

Mario Ruffini: Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino, trad. din limba ital. de D. D. Panaitescu și Titus Pârvulescu. Pref. de Virgil Cândea, București : Ed. Minerva 1973.

Constantin Șerban: Recenzii Mario Ruffini: Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino, în: Revue Roumaine d'Histoire, 1974

Vezi și

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/29-constantin-cantacuzino-1640-1716

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/pri ntul-si-stolnicul