&&&

 Cetățuia Negru Vodă este una dintre fortificațiile medievale remarcabile din Țara Românească, având o istorie legată de începuturile regatului Țării Românești și fiind o mare realizare a strategiei de apărare din acea perioadă. Aceasta este situată într-un loc cu o importanță strategică deosebită, pe un vârf montan din Munții Iezer-Păpușa, în apropierea orașului Câmpulung, județul Argeș. Datând din secolul al XIV-lea, cetățuia a fost ridicată în timpul domniei lui Negru Vodă, considerat fondatorul orașului Câmpulung și un voievod important al Țării Românești.

Contextul Istoric și Rolul Cetății

Negru Vodă este adesea asociat cu începuturile Țării Românești, fiind unul dintre primii voivozi care au întemeiat și consolidat regatul, apărându-l de invaziile externe și stabilind o linie dinastiei de la care au provenit ulterior toți voivozii Țării Românești. Cetățuia Negru Vodă a fost construită într-o perioadă de vulnerabilitate politică și militară, în care regatul trebuia să se apere atât de amenințările din partea regatelor vecine, cum ar fi Ungaria și Imperiul Otoman, dar și de conflictele interne care caracterizau acea perioadă de formare a statului român.

Cetățuia, așezată la o altitudine de aproximativ 1.300 de metri, a avut rolul de a apăra zona strategică a Câmpulungului, dar și de a proteja drumul comercial și militar care lega această zonă de sudul regatului. Acest drum era crucial, iar cetatea avea rolul de a monitoriza și intercepta orice invadator care ar fi încercat să pătrundă prin acea regiune. Poziția sa pe un vârf montan era una perfectă pentru a asigura protecția cetății și a zonei înconjurătoare, dar și pentru a permite supravegherea drumurilor importante și a teritoriilor din jur.

Structura și Construcția Cetății

Deși ruinele cetății sunt tot ce a mai rămas astăzi din această fortificație, cercetările arheologice și studiile istorice sugerează că Cetățuia Negru Vodă era o fortificație de tip „cetate de munte”. Aceasta era construită din piatră solidă și avea ziduri groase, caracteristice construcțiilor medievale de apărare. Zidurile erau realizate pentru a rezista la asedii și atacuri din partea armatei inamicilor, fiind un loc în care locuitorii și soldații puteau găsi adăpost și protecție.

Cetățuia era prevăzută cu turnuri de observație pentru a supraveghea zona înconjurătoare, un element important pentru a putea detecta din timp orice mișcare a trupelor inamicii. Platforma centrală a cetății era locul unde se adăposteau soldații și unde se desfășurau activitățile de apărare. Această platformă era ridicată deasupra zidurilor cetății și oferea o vedere panoramică asupra zonei Câmpulung, a drumurilor comerciale și a regiunii înconjurătoare.

Accesul în cetate era dificil datorită poziției sale montane. Terenul abrupt din jur făcea ca cetățuia să fie greu de cucerit, oferind o protecție naturală suplimentară în fața invadatorilor. De asemenea, acest teren stâncos și abrupt oferea și un avantaj în fața eventualelor atacuri de artilerie, care nu puteau ajunge cu ușurință la zidurile cetății.

Importanța Strategico-Militară

Cetățuia Negru Vodă avea un rol strategic important în cadrul sistemului de apărare al Țării Românești. La acea vreme, regatul era în pericol constant din partea invadatorilor din afacere, precum regatul Ungariei, dar și din partea dinastiei otomane, care încercau să se extindă în Europa de Est. Poziționarea cetății într-o zonă montană, greu accesibilă, i-a conferit o mare importanță din punct de vedere militar. Fortificația a fost construită astfel încât să protejeze regatul de aceste pericole externe, dar și de eventualele conflicte interne.

Un alt aspect important al cetății era rolul său de punct de control asupra drumurilor comerciale și militare. Drumul de la sud, care trecea prin Câmpulung, era una dintre cele mai importante artere comerciale ale vremii, iar controlul asupra acestuia era esențial pentru a menține stabilitatea regatului. Cetățuia Negru Vodă putea intercepta orice forță militară care încerca să pătrundă în regat pe această cale și asigura protecția localităților din apropiere.

Decline și Ruinele de Astăzi

Astăzi, Cetățuia Negru Vodă este un loc de ruine, dar rămâne un obiectiv turistic important. Ruinele au fost destul de bine conservate, iar locul continuă să atragă vizitatori din întreaga lume, interesați de istoria medievală a Țării Românești și de peisajele montane spectaculoase care înconjoară cetatea. Aceste ruine sunt, în prezent, o mărturie a trecutului glorios al Țării Românești și un simbol al curajului și al rezistenței în fața invaziilor.

Drumul până la cetate este una dintre cele mai mari provocări pentru vizitatori, având în vedere că accesul se face doar pe jos, pe un traseu destul de greu, dar priveliștea spectaculoasă pe care o oferă de la înălțime face ca efortul să fie meritat. De la cetate, vizitatorii pot observa întregul peisaj montan din jurul Câmpulungului, oferindu-le o imagine de ansamblu asupra importanței strategice ale locului în vremurile medievale.

Legende și Folclor

Ca multe dintre fortificațiile medievale din România, Cetățuia Negru Vodă este înconjurată de legende populare. Una dintre cele mai cunoscute legende vorbește despre Negru Vodă ca fiind un voievod înțelept și viteaz, care a ridicat cetatea pentru a proteja poporul de invaziile inamicilor și pentru a-și consolida autoritatea asupra regatului. Potrivit legendei, cetățuia era un loc de refugiu pentru voievod, unde acesta se retrăgea în momentele de criză și unde își adăpostea familia și cei mai apropiați soldați.

Concluzie

Cetățuia Negru Vodă reprezintă nu doar o fortificație medievală importantă, dar și un simbol al istoriei Țării Românești și al rezistenței sale în fața provocărilor externe și interne. Prin poziția sa strategică, arhitectura sa și rolul său de protecție a regatului, cetățuia a fost un element crucial în consolidarea autorității voievodale și în apărarea teritoriilor din acea perioadă. Astăzi, ruinele sale sunt o destinație turistică, un loc în care istoria și natura se întâlnesc, oferind vizitatorilor o privire asupra trecutului glorios al Țării Românești.

#CetățuiaNegruVodă

#IstorieMedievală

#StrăvechiFortificații

#ȚaraRomânească

#NegruVodă

#CetățiDeMunte

#ApărareStrategică

#PeisajeMontane

#RuineIstorice

#TurismIstoric

#LegendeRomânești

#Câmpulung

#DrumețieÎnMunți

#FortificațiiMedievale

#IstoriaRomâniei

Tu crezi că locurile vechi păstrează cu adevărat energia și poveștile oamenilor care au trăit acolo sau sunt doar ruine pe ste care timpul a trecut fără să lase nimic în urmă?

&&&

 Omul care calcula timpul mai repede decât îl puteau scrie alții – povestea extraordinară a lui Thomas Fuller

Într-o lume în care milioane de oameni erau judecați nu după inteligența lor, nu după sufletul lor și nici după potențialul pe care îl purtau în minte, ci doar după culoarea pielii și statutul lor social, povestea lui Thomas Fuller a devenit una dintre cele mai impresionante dovezi că talentul uman poate supraviețui chiar și în cele mai crude condiții, pentru că deși a trăit ca sclav aproape întreaga viață și nu a avut niciodată acces la educație, el a reușit să uimească America printr-o minte capabilă să facă în câteva secunde calcule pe care oamenii educați ai vremii le rezolvau greu chiar și pe hârtie.

Thomas Fuller s-a născut în Africa și, la doar paisprezece ani, în 1724, a fost capturat și dus cu forța în coloniile americane, unde a fost vândut ca sclav în Virginia, într-o perioadă în care oamenii înrobiți nu aveau dreptul la educație, libertate sau la o viață în care să își poată descoperi cu adevărat potențialul.

Și totuși, chiar și într-o lume construită să îi distrugă identitatea și viitorul, Thomas Fuller a reușit să își dezvolte singur o abilitate care avea să îi transforme numele într-o legendă.

Nu știa să citească.

Nu știa să scrie.

Nu studiase matematica în școli și nu avusese profesori care să îl îndrume.

Dar mintea lui părea să funcționeze într-un mod aproape imposibil de explicat.

Putea să rezolve instantaneu calcule complexe, să transforme ani în secunde și să facă operații aritmetice uriașe doar în minte, fără hârtie, fără creion și fără să greșească.

Oamenii care îl întâlneau rămâneau șocați.

Nu pentru că un sclav făcea matematică.

Ci pentru că o făcea mai bine decât mulți oameni educați.

Una dintre cele mai cunoscute întâmplări despre el a avut loc atunci când câțiva bărbați au vrut să îi testeze inteligența și l-au întrebat câte secunde a trăit un om care avea șaptezeci de ani, șaptesprezece zile și douăsprezece ore.

În timp ce ceilalți încă încercau să înceapă calculele pe hârtie, Thomas Fuller a răspuns aproape imediat.

2.210.500.800 de secunde.

Cei care îl testau au spus că greșește.

Dar după ce au verificat calculele, au descoperit că ei uitaseră să ia în calcul anii bisecți.

El nu.

Avea dreptate.

Și poate că exact acel moment a fost unul dintre cele mai puternice simboluri ale vieții sale: un om căruia societatea îi refuzase educația reușea să îi corecteze pe cei care se considerau superiori lui.

Mulți istorici și cercetători aveau să îl descrie mai târziu ca pe un posibil exemplu timpuriu de „savant”, o persoană cu abilități extraordinare într-un anumit domeniu, însă ceea ce făcea povestea lui Thomas Fuller cu adevărat impresionantă nu era doar viteza cu care calcula, ci faptul că acea inteligență s-a dezvoltat complet singură, într-o viață în care nimeni nu investise în el și în care aproape nimeni nu se aștepta ca un sclav să fie capabil de performanțe intelectuale remarcabile.

În 1789, Benjamin Rush, una dintre figurile importante ale Americii din acea perioadă, a scris despre Thomas Fuller și despre abilitățile lui extraordinare, folosindu-l ca exemplu pentru a demonstra că afro-americanii înrobiți aveau exact aceeași capacitate intelectuală ca orice alt om, într-o epocă în care rasismul încerca să justifice sclavia prin ideea falsă a inferiorității.

Astfel, fără să știe poate, Thomas Fuller devenea mai mult decât un om cu un talent rar.

Devenea o dovadă vie împotriva prejudecăților unei lumi întregi.

Și poate că partea cea mai dureroasă a poveștii sale este faptul că un om cu o asemenea minte nu a avut niciodată șansa să studieze liber, să scrie cărți, să descopere teorii sau să trăiască într-o lume care să îi permită să devină tot ceea ce ar fi putut fi.

Pentru că uneori istoria nu doar că fură libertatea oamenilor.

Le fură și posibilitatea de a-și atinge adevăratul destin.

Cu toate acestea, povestea lui Thomas Fuller a supraviețuit timpului și continuă să inspire tocmai pentru că demonstrează ceva ce oamenii uită adesea: talentul, inteligența și puterea minții nu aparțin unei clase sociale, unei rase sau unei educații privilegiate.

Ele pot exista oriunde.

Chiar și în locurile în care lumea se așteaptă cel mai puțin să le găsească.

Iar uneori cei mai extraordinari oameni sunt exact cei cărora viața nu le-a oferit aproape nimic, dar care au reușit totuși să lumineze lumea doar prin ceea ce purtau deja în interiorul lor.

Tu crezi că talentul adevărat poate supraviețui oricărei forme de opresiune sau lumea reușește, uneori, să distrugă prea multe destine înainte ca ele să poată fi descoperite?

#ThomasFuller

#PoveștiAdevărate

#MinteExtraordinară

#IstorieUitata

#GeniuAutodidact

#CurajȘiInteligență

#DestineFrânte

#PutereaMinții

#LuptaPentruLibertate

#OameniCareAuSchimbatIstoria

#Inspirație

#Matematic ă

#PoveștiCareRămân

#Egalitate

#IstorieAmericană

&&&

 Mama care a renunțat la Hollywood pentru a-și salva copiii

Angela Lansbury era deja o stea uriașă a Hollywoodului la sfârșitul anilor ’60, nominalizată la Oscar, premiată pe Broadway și admirată în întreaga lume, trăind împreună cu soțul ei, Peter Shaw, și cei doi copii ai lor într-o casă frumoasă din Malibu, acolo unde totul părea perfect la exterior, în timp ce în interior familia începea încet să se destrame.

Fiul ei adolescent, Anthony, căzuse în dependența de heroină, iar doi dintre prietenii lui muriseră deja din cauza supradozelor. Fiica ei, Deidre, încă foarte tânără, fusese atrasă într-o lume pe care Angela abia începea să o înțeleagă: droguri, comunități hippie și oameni care promiteau libertate și iubire, dar care ascundeau ceva mult mai întunecat.

Apoi a apărut un nume.

Charles Manson.

Era înainte ca întreaga lume să afle despre crimele care aveau să șocheze America în 1969. Pe atunci, Manson părea doar un alt personaj ciudat din Los Angeles, cu o chitară în mână și discursuri despre revoluție, dar Angela Lansbury a simțit pericolul înaintea tuturor. Într-o zi, a primit un telefon care i-a înghețat sângele: Manson venise la casa lor și o căuta pe Deidre.

În acel moment, Angela a înțeles că nu mai era vorba doar despre rebeliunea adolescenței sau despre influențe proaste, ci despre ceva care putea să-i distrugă definitiv copiii.

Și atunci a făcut un lucru pe care puțini oameni celebri ar fi avut curajul să îl facă.

A privit spre soțul ei și i-a spus că trebuie să plece imediat, să lase totul în urmă: casa din Malibu, cariera lui Peter la MGM, rolurile importante pe care ea le primea la Hollywood și întreaga viață construită în zeci de ani.

Au ales să se mute în Irlanda, într-un loc liniștit și departe de lumea periculoasă din Los Angeles, iar pentru un an întreg Angela a refuzat orice proiect artistic și și-a dedicat viața exclusiv recuperării copiilor ei. Anthony a primit ajutor pentru dependență, iar Deidre, departe de acel mediu toxic, a început încet să se vindece.

Apoi, în august 1969, au venit veștile care au îngrozit lumea: crimele comise de „Familia Manson”, printre victime aflându-se și Sharon Tate. Tinerele implicate în acele crime fuseseră atrase exact în același mod în care fusese atrasă și Deidre.

Diferența a fost că mama ei o salvase la timp.

Ani mai târziu, Angela Lansbury avea să spună că este convinsă că și-ar fi pierdut unul sau chiar ambii copii dacă nu ar fi avut curajul să îi scoată complet din acel mediu, iar poate că aceasta a fost cea mai mare victorie a vieții ei, mai importantă decât premiile, aplauzele sau celebritatea.

Mai târziu, Murder, She Wrote avea să o transforme într-o legendă pentru milioane de oameni din întreaga lume, dar poate că adevăratul ei rol eroic nu a fost cel al detectivului Jessica Fletcher, ci al unei mame care a renunțat la tot pentru a-și salva copiii înainte să fie prea târziu.

Uneori iubirea adevărată nu înseamnă să oferi tot ce este mai scump, ci să ai puterea să lași totul în urmă pentru cei pe care îi iubești.

Tu crezi că instinctul unei mame poate simți pericolul înainte ca lumea să îl vadă?

#AngelaLansbury #CharlesManson #Hollywood #PovesteAdevărată #Mamă #Curaj #Familie #Istorie #Viață #Iubire

Sur să Asmarandi Alexandra

&&&

 💕Povestea tulburătoare de iubire dintre NICHITA STĂNESCU și DORA STĂNESCU!

Un poet extrem de talentat, frumos şi curtat de o mulţime de doamne şi domnişoare. Ea, o tânără de o frumuseţe copleşitoare ce îţi rămânea adânc întipărită în suflet. S-au iubit enorm, iar povestea lor de dragoste a fost curmată brusc, odată cu moartea lui. Printre ţigări şi versuri de poezie s-a scris ultimul capitol din viaţa lui Nichita Stănescu, dar şi povestea ultimei mari iubiri a poetului: Dora. Dora Stănescu.

Marea și ultima sa dragoste a fost tânăra studentă Todorița Tărâță, căreia poetul i-a spus Dora. Pentru poet, întâlnirea cu Dora a fost apogeul unei vieți sentimentale tumultuoase.

Nichita Stănescu era cunoscut pentru petrecerile pe care le dădea în apartamentul său din Piața Amzei și pentru care cheltuia lunar o mică avere. Avea mereu pregătite  votcă şi pălincă, întrucât autorului nu-i plăceau berea şi vinul. Spre deosebire de alţi poeţi, Nichita Stănescu a fost un scriitor foarte bine plătit care a cunoscut celebritatea din timpul vieţii.

La una dintre aceste întâlniri cu prieteni din lumea artei a venit și Dora, o tânără din Iași, pe-atunci studentă la Filologie (secția Franceză) și campioană universitară la badminton, întâlnire care le-a schimbat iremediabil viața, atât ei, cât și lui Nichita Stănescu.

"Ne-am dus mai mulţi: Traian, Iaru, Stratan... Dar probabil că Nichita uitase de întâlnirea cu Traian şi în nici un caz nu se aştepta la cinci oaspeţi. A apărut la uşă destul de încurcat, mi s-a părut că-l deranjam şi fata bine-crescută din mine s-a simţit tare stânjenită, adică, uite, deranjăm omul... «Intraţi odată!», ne-a zis.

Au început să-şi citească poemele... A durat o după-amiază întreagă. Când au terminat toţi, Nichita mi-a zis «Hai, citeşte şi tu». «Eu nu scriu», i-am spus. «Atunci de ce-ai venit?», s-a răstit el, speriindu-mă şi mai tare. În ziua aceea n-a vrut să mă creadă, nu înţelegea de ce ar veni cineva la el dacă nu scrie poezii. Când să plecăm, Nichita a zis «M-aţi obosit şi acum mă lăsaţi singur?! Plecaţi pe rând, din sfert în sfert de oră. Şi ea - adică eu - pleacă ultima».

"Am mai stat, mai venise nişte lume şi, la un moment dat, s-a întors Iaru, care a zis că şi-a uitat poemele şi pe Dora. Multă vreme Nichita i-a purtat un fel de pică lui Florin pentru că s-a întors să mă ia de lângă el. Când am plecat, mi-a spus «Să ştii că tu o să fii nevasta mea»“, declara Dora Stănescu într-un interviu acordat Iuliei Arsintescu, publicat în revista „Elle“ și republicat pe Liternet.

A durat aproape un an ca cei doi să devină apropiați, iar poetul o lua peste tot cu el pe tânăra Dora. Iar în 1982, cei doi se căsătoreau.

Nedespărțiți până la moartea lui Nichita Stănescu

„Când ne-am cunoscut, eu aveam 22 de ani şi Nichita 45. Pe urmă am împlinit 23 şi el 46 - în momentul când am hotărât să rămânem împreună eram exact jumătatea lui. Singura dată când se putea, pe urmă nu s-ar mai fi potrivit. Sună a predestinare“, mărturisea Dora Stănescu.

Viața lor a continuat, efervescentă, în apartamentul mereu plin de oameni al poetului. 

„La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o casă deschisă. Veneau prieteni vechi, dar şi oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Erau mereu 5-6 oameni în jurul mesei noastre, toată ziua şi se schimbau mereu.

Beam cafeaua de dimineaţă cu lume în jur, mâncam cu lume în jur, treburile le făceam cu lume în jur, dicta poeme şi citea poeme cu toată lumea de faţă... Uneori rămânea câte cineva chiar şi peste noapte. Nu era uşor, dar la un moment dat te obişnuieşti. Ne lega un sentiment enorm şi am făcut foarte repede echipă.

În perioada aceea, Nichita îşi dicta poemele. El spunea că un poem e o stare de spirit. În general mi-a dictat mie, oricând, ziua sau noaptea. Făcea abstracţie că era mereu lume în jur, lucrul lui continua în minte fără întrerupere, în mod firesc“, spunea soția poetului în același interviu.

Cei doi au fost nedespărțiți până la moartea lui Nichita, pe 13 decembrie 1983. După dispariția poetului, Dora Stănescu s–a mutat în Franța.

"EA ERA EXACT JUMATATEA LUI!"

"Ea avea 23 de ani, el 46! 

Ea l-a cunoscut înainte de a se întâlni, el i-a dăruit numele, ca o pecete ce i-a marcat întreaga viață.

 lar ea....ea i-a supraviețuit într-o lume în care n-avea să mai fie vreodată "DORA", ci "ultima și cea mai mare iubire a lui NICHITA STĂNESCU."

 NICHITA, a fost un poet fericit în dragoste!

Când a întalnit-o pe DORA, a știut că e sufletul pereche, din prima secundă. 

Între cei doi, a fost o iubire fulger! 

"Am simțit că mi s- a răsucit un cuțit în inimă"!

A fost o iubire mai presus de cuvinte și nu doar NICHITA a găsit-o..doar el a fost norocosul ...

În poezia "Necuvintele" ne spune că a fost singurul poet fericit, în iubire,... până la moarte.

"Du-mă fericire, în sus și izbeste-mi tâmpla de stele!" 

Fericirea iubirii împlinite o simte în interiorul ființei...

"e mai puternică decât mine, decât oasele mele

Pe care mi le scrâșnește intr-o îmbrățișare"! 

...lubirea pentru DORA," leoaica tânără" care l-a fermecat de la prima vedere, a fost fulger.

întâlnirea...

" Colții albi mi i-a înfipt, în fața

m-a mușcat leoaica azi de fața "! 

Instantaneu, iubirea l-a transfigurat, privirea a devenit..

"curcubeu tăiat în două"! 

Nu se mai recunoaște pe sine, deoarece iubirea, era... "leoaica arămie" are pusese stăpânirea pe întreaga ființă a poetului.

"Nu cum sunt Eu, sunt Eu,

 Ci cum ești Tu, sunt Eu!

 Un fel de Tu, sunt Eu!

 Pe care nu l-ai mai lăsat

 Să fie Eu!"

O contopire întru iubire, mai rar așa ceva!

"Când ai găsit sufletul pereche, fă tot posibilul să nu-I pierzi!"...este îndemnul lui Nichita!

" Dacă o iubești, fă totul! 

Ninge- o, până îngheaţă de alb! 

Săruta-i tălpile, până se înzăpezeste drumul pe care a venit"!

"Fură-i iubirea iubirea și o ascunde în adâncul inimii tale, a sufletului tău, îngrădește-o să nu poată zbura." 

"Am să-ți fur un colț de suflet

Și-am să-l ascund, departe adânc, 

În sufletul meu!

Acolo unde a mușcat viața adânc...

lăsându-mă, cu sufletul pe jumătate!"

Poetul îndrăgostit trăiește o stare de "mirare, de beatitudine, continuă."

..."Ce bine că ești, ce mirare că sunt!" 

  Fericirea, a două suflete pereche, e mai presus de voința lor. 

O contopire în iubire ca " două culori", unite-n veșnicie! 

E minunat să-I iubești pe Nichita, să citești poezia lui de dragoste și să te bucuri de bucuria lui, să simți ce simțea El! 

Entuziasmul lui te copleșește! 

"Dacă ti-aș săruta talpa piciorului

nu- i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea

De teamă să nu-mi strivești sărutul??"...

"E o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşnești într-o îmbrățișare mereu dureroasă, minunată mereu."

"Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt."

"Du-mă, fericire, în sus și izbește-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă și în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt și mult mai curând."

"Ce bine că esti. ce mirare că sunt!

Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, două culori ce nu s-au văzut niciodată, 

una foarte de jos, întoarsă spre pământ, 

una foarte de sus, aproape ruptă în înfrigurata, neasemuită luptă a minunii că ești, 

a-ntâmplării că sunt."

SPRE  NEUITARE!!!!!💔

De la http://xn--adevrul-c4a.ro/

Postare preluată de pe pagina Tudorina Nistor

&&&

 Bunica țesând covoare la război.

În vremurile de restriște, când bărbații erau chemați pe front, viața satelor românești cădea în mâinile femeilor, bătrânilor și copiilor. Printre cei rămași acasă, bunicii aveau un rol tainic, dar esențial: ei nu doar că țineau gospodăria, ci păstrau vii meșteșugurile tradiționale. Țesutul covoarelor era una dintre aceste îndeletniciri care, în perioadele de război, căpăta valoare dublă – atât practică, cât și simbolică.

În casele modeste, războiul de țesut ocupa locul de cinste, iar zgomotul ritmic al suveicii aducea o liniște sufletească celor rămași. Bunicile, cu mâinile lor bătătorite de muncă, țeseau nu doar fire de lână sau cânepă, ci și amintiri, speranțe și rugăciuni pentru cei departe. Fiecare covor era mai mult decât un obiect utilitar; era o mărturie a răbdării și a credinței. Se spune că motivele geometrice sau florale nu erau alese întâmplător: unele simbolizau belșugul, altele dorul, iar altele chemau protecția divină asupra celor plecați la război.

Bunicii, rămași și ei în sate, ajutau cât puteau. Unii pregăteau lâna, alții reparau unelte, dar mulți erau povestitori, aducându-le nepoților istorisiri din alte timpuri, menite să le dea curaj. Atmosfera din jurul războiului de țesut devenea astfel o școală a vieții, unde copiii învățau ce înseamnă răbdarea, munca și speranța.

Covoarele țesute atunci aveau și o menire practică: încălzeau casele sărăcăcioase, serveau drept daruri pentru nunți amânate sau erau trimise celor de pe front, ca o fărâmă de acasă. Pentru mulți soldați, un covor mic, lucrat de mâinile mamei sau bunicii, devenea talisman împotriva greutăților războiului.

Astăzi, când privim un astfel de covor, păstrat în lăzile de zestre sau în muzeele satului, nu vedem doar o țesătură frumoasă. Vedem povestea unei generații care, în vremuri de încercare, a transformat firul de lână într-un fir de speranță. Bunicii care țeseau covoare la război nu erau doar păstrători de tradiție, ci adevărați stâlpi ai rezistenței sufletești. Prin mâinile lor, au reușit să țină vie legătura dintre trecut și viitor, dintre cei plecați și cei rămași...

Sursa: Pagina 

Live  Trending ...

&&&

 Astăzi se împlinesc 28 de ani de la moartea cântărețului, actorului, producătorului și compozitorului  american de origine italiana FRANK SINATRA. S-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, pe 24 MAI 1998  la Cedaro-Sinai Medical Center din Los Angeles, California, Statele Unite, din cauza unui atac de cord. Pe numele real FRANCIS ALBERT SINATRA, s-a născut pe 12 Decembrie 1915 în orașul Haboken, din statul New-Jersey, Statele Unite,  fiind singurul copil al unei familii de emigranți italieni. Este considerat unul dintre cei mai buni cântăreți ai tuturor timpurilor, lăsând posterității, nu mai puțin de 1.400 de înregistrări muzicale și 65 de roluri în filme și seriale, printre care aminti. :"Tot mai sus",

"De aici în eternitate", "Omul cu brațul de aur", "Mândrie și pasiune", "Can -Can", ș.a. A fost premiat cu 3 Premii OSCAR și 2 GLOBURI DE AUR.

Este artistul ce cele mai multe albume muzicale, adunând 21 de discuri de aur, de platină si de multi-platină. In anul 2001, postul de Radio B.B.C.

l-a desemnat pe Frank Sinatra, "Vocea secolului XX", după ce, in urma votului public britanic, al criticilor muzicali și cântăreți, Sinatra  a devansat  nume grele precum Elvis Presley, Nat King Cole sau Beatles. Nu a fost numai o mare voce a secolului 20, dar și un om generos, dedicat multor cauze umanitare. A susținut educația, medicina, știința, dar mai ales a ajutat copii defavorizați. A fost căsătorit de patru ori. Pe 4 februarie 1939, s-a căsatorit cu Nancy Barbato, care avea să-i dăruuască trei copii, Nancy, Frank jr. si Cristina.  Divorțează de aceasta si se căsătorește cu marea iubire a vieții sale, superstarul AVA GARDNER., una dintre cele mai mari actrițe din istorie. Această căsatorie durează numai șase anu. Intre 1966-1968 a fost căsatorit cu actrița si scriitoarea americană MIA FARROW. Cea de-a patra soție, cea care avea să-i stea alături până la finalul vieții, a fost Barbara Marx.În anii '90 , treptat starea sa de sănatate s-a înrăutățit. A plecat dintre noi la 14 MAI 1998, după ce a suferit un atac se cord, în timp ce se afla în scaunul său cu rotile, pe marginea piscinei din reședința sa din Beverly Hills. A fost înmormântat în Cimiturul DESERT MEMORIAL PARK .La înmormântare au participat numeroase personalități, precum Sophia Loren, Tony Curtis, Liza Minnelli, Kirk Douglas, Gregory Peck, ș .a.

&&&

 CIVILIZAȚIA ADUCERII AMINTE......

⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️NINA CASSIAN....

”Avea un nas ca un topor!”, ne-a spus, la un moment dat, profesoara de literatură feminină. Cert e că NINA, pe numele ei de fată RENÉE ANNIE CASSIAN, avea un șarm aparte, un acel ”vino-ncoa” deținut de atât de puține EVE. Iar acest ultim fapt nu poate fi contestat de nimeni, indiferent de măsurători și canoane de frumusețe clasice, moderne sau postmoderne....

   O demonstrează destinul ei și porecla care i-a rămas după moarte în cercurile restrânse ale scriitorilor actuali. ”Marea seducătoare a literaturii române” a iubit și a fost iubită câți alții în zece vieți.

    -Scriitorii ION BARBU, MARIN PREDA, NICOLAE BREBAN, Al. I. ŞTEFĂNESCU, VLADIMIR COLIN, MAURICE EDWARDS ar fi fost în stare să sară și în foc după ea, să își lase famillile sau libertatea pentru a-i fi alături NINEI. Trei dintre ei au și făcut-o, căci NINA CASSIAN a fost căsătorită cu acte de trei ori. Însă numărătoarea nu e atât de simplă.....

    „Am avut două mari iubiri, IOJI şi ALI. Am avut două iubiri importante, MARIN şi SLAVOMIR, am avut şi două mici iubiri, AD şi BRUNO. N-ajunge pentru o viaţă? Ce mai pot aştepta acum?” scria NINA CASSIAN în jurnalul său, „MEMORIA CA ZESTRE “. Onestă și împăcată cu sine, poeta a recunoscut mereu că iubirea a fost pentru ea un dat existențial, adică aa venit pur și simplu, fără să o cheme sau să o caute înadins.

     -La 18 ani, tânăra originră din GALAȚI, școlită la BRAȘOV, s-a căsătorit cu prozatorul VLADIMIR COLIN, mariaj ce a durat numai cinci ani.... O dragoste adolescentină, începută devreme, fără a lua în calcul lipsurile materiale. Cei doi ajunseseră să trăiască modest, fără a-și permite prea multe haine sau ieșiri în oraș.

   „M-am măritat cu el din dragoste, din idealuri comune. Eu aveam 17-18 ani şi el, 21. Eram doi tineri, doi copii. Nu aveam bani, bineînţeles. El vopsea nasturi ca să câştige câte ceva. Când eram deja căsătoriţi, făceam mărţişoare din plexiglas pictat ca să le vindem. Ne-au ţinut mai mult părinţii”, povestea NINA în memoriile sale. Ultimul an i-a ținut „prizonieri” pe ambii într-o căsătorie de fațadă. NINA începuse o relație adulterină cu ION BARBU, deşi era încă soţia lui VLADIMIR COLIN.

    -Avea 22 de ani când l-a întâlnit pe poetul matematician. A fost dragoste la prima vedere, iar ION BARBU nu s-a mai încurcat în calcule ce țineau de etichetă sau prejudecăți. Doamna COLIN de 22 de ani, mult mai tânără decât el, i-a pus inima pe jar. Atât de mult a iubit-o, încât o numea “nespus de alba NINA ”.

   ”Pentru că avea o mustaţă de morsă, care îi acoperea gura, avea părul cărunt… M-a atras… Eram la picioarele lui din punct de vedere literar, poetic. Adică nici nu mă gândeam la o posibilă comparație. De fapt nu e vorba de atracţie aici. A fost o fascinaţie. Eu am fost pur şi simplu o subalternă în preajma lui”, îşi amintea NINA CASSIAN.

    Au scris poezii împreună, s-au iubit și nu au simțit nevoia să își oficializeze relația.

    -După divorțul de COLIN, NINA CASSIAN, deși trăia o dragoste fulgerătoare alături de BARBU, a simțit nevoia să se reașeze la casa ei. Așa l-a întâlnit pe scriitorul Al. I. ŞTEFĂNESCU. Nu a încetat relațiile cu BARBU, pe care-l considera mentor, iubit și prieten și s-a recăsătorit cu ALI. Complicat, nu-i așa?

    -“Am divorțat de COLIN şi foarte curând m-am măritat cu ALI (așa cum îl alintam eu și toţi cei care l-au cunoscut îndeaproape), care nu fusese nici ilegalist, nici nu-i plăcea poezia, mai ales cea modernă, dar exercita asupra mea o autoritate (era cu aproape 10 ani mai în vârstă) de care “eternul (meu) feminin” avea nevoie şi pe care tânărul COLIN nu mi-o putea oferi”, spunea NINA CASSIAN despre Al. I. ŞTEFĂNESCU, cel care i-a fost soţ timp de 36 de ani. NINA povestea într-un nterviu pentru o revistă că nu i-a fost neaparat infidelă, „ ci a adăugat afluenți râului mare, iubirii celei mari. Nemințind și, de altfel, având prea mult de dăruit, copleșitor pentru un singur recipient.”      Din nevoia de a dărui iubire s-a născut și relația cu MARIN PREDA.

    Pe „CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI ”, „doamna ȘTEFĂNESCU ” îl cunoaște pe când era din nou femeie măritată, cu bărbat acasă, cum ar spune unii. Ea avea 24 de ani, el - 26. A fost dragoste la prima vedere, dar niciunul nu a făcut vreun pas.

”L-am cunoscut la SINAIA, la Casă de Creaţie, la „CREATORIUM “, cum îi spuneam noi în batjocură. Era foarte tânăr. Şi eu la fel. Eu aveam 24, şi el avea 26. Am fost fascinată de prezenţa lui, şi se pare că a fost reciproc. Fără sex, m-a iubit, am fost atrasă. Dar eu eram fericită cu Ali.”, descrie NINA CASSIAN prima întâlnire cu MARIN PREDA într-un interviu.

    Ani mai târziu, cei doi se reîntâlnesc, în 1953, când NINA CASSIAN cunoscuse consacraarea ca poetă. Avea 29 de ani, iar PREDA împlinise 31. Deşi încă soţia lui ALI ŞTEFĂNESCU, NINA CASSIAN devine iubita lui MARIN PREDA: ”Într-o seară mi-a spus, referindu-se la prima noastră etapă sinaiotă, că el e ars pe dinăuntru, că nu mă mai poate iubi. Şi eu m-am dus la el la uşa şi l-am sărutat, şi el a fost surprins.

   NINA CASSIAN i-a fost iubită și lui NICOLAE BREBAN, iar bârfele din lumea literară vorbeau despre o presupusă relaţie cu NICHITA STĂNESCU. EUGEN BARBU spunea despre autorul ”NECUVINTELOR ” că și-ar fi “netezit debutul trecând prin patul NINEI ”. Aceste zvonuri nu au fost nici confirmate, nici infirmate de vreunul. În ultimii ani, NINA CASSIAN a locuit în SUA alături de soţul său, MAURICE EDWARDS, cel care a fost vreme de 40 de ani director artistic al Filarmonicii din BROOKLYN. EDWARDS a avut și talent scriitoricesc pe lângă cel muzical, iar muză i-a fost NINA.

     Poeta s-a stins în 2014, la vârsta de 89 de ani, la NEW YORK. Nu contează de câte ori a iubit și pe cine, cert e că NINA CASSIAN a știut că dragostea e cea care dă, în cele din urmă, sens existenței."

Ion Aluneanu 

                 -------------------❤️------------------

    ODIHNĂ-N VEȘNICĂ LUMINĂ!🙏🕯

    ADMIRAȚIE ,CONSIDERAȚIE,RESPECT!