&&&

 

Melcii sunt printre cele mai fragile și neînțelese viețuitoare din natură. Deși par rezistenți datorită cochiliei pe care o poartă în spate, corpul lor este extrem de sensibil la schimbările de mediu, la deshidratare și la stres. Mulți oameni îi ridică din curiozitate sau cu intenția de a-i ajuta, fără să știe că uneori tocmai acest gest le poate face mai mult rău decât bine. În natură, chiar și cele mai mici detalii contează pentru supraviețuirea lor, iar melcii depind foarte mult de locul în care trăiesc, de umiditate și de echilibrul delicat al mediului din jur.

Corpul unui melc este acoperit de un mucus special care are un rol vital. Acest strat umed îl protejează împotriva deshidratării, îl ajută să se deplaseze și îl apără de bacterii sau răni. Atunci când un melc este ridicat cu mâinile uscate, ținut prea mult timp sau pus pe suprafețe fierbinți și uscate, poate pierde o cantitate importantă din acest mucus. Pentru o creatură atât de mică, pierderea umezelii poate deveni rapid periculoasă. În zilele călduroase, un melc deshidratat poate muri în doar câteva ore.

Mulți oameni cred că îi ajută atunci când îi mută departe de locul în care au fost găsiți, însă melcii nu sunt animale care rătăcesc întâmplător fără direcție. Ei își cunosc foarte bine mediul și depind de anumite locuri unde găsesc hrană, umbră și umezeală. Dacă sunt mutați prea departe, își pot pierde orientarea și vor încerca uneori să se întoarcă, consumând enorm de multă energie. Pentru un melc, câțiva metri pot însemna un drum foarte lung și obositor. În plus, noul loc poate să nu ofere suficientă umiditate sau adăpost, ceea ce îi reduce șansele de supraviețuire.

Un alt lucru care le face rău este atingerea excesivă. Cochilia melcului nu este doar o „casă”, ci o parte vie a corpului său. Deși pare tare și rezistentă, ea poate fi deteriorată ușor prin presiune sau manipulare greșită. Uneori oamenii încearcă să desprindă melcii lipiți de pereți, pietre sau copaci, fără să știe că acest lucru le poate răni grav corpul moale aflat sub cochilie. Dacă sunt smulși cu forța, țesuturile lor pot fi afectate, iar rana poate deveni fatală. Melcii sunt afectați și de poluare mai mult decât își imaginează majoritatea oamenilor. Substanțele chimice folosite în grădini, pesticidele, sarea aruncată pe trotuare sau detergenții care ajung în natură pot distruge rapid corpul lor sensibil. Chiar și lucruri aparent banale, precum cenușa, varul sau anumite îngrășăminte, le pot provoca arsuri severe. Din acest motiv, melcii sunt considerați de multe ori indicatori ai sănătății mediului: într-un loc curat și umed pot prospera, în timp ce într-un mediu poluat dispar rapid.

În natură, melcii au și un rol foarte important. Ei ajută la descompunerea materiei vegetale moarte, contribuind la reciclarea substanțelor nutritive în sol. În același timp, reprezintă hrană pentru numeroase animale, de la păsări și arici până la broaște și insecte. Dispariția lor afectează întregul echilibru al ecosistemului. Chiar dacă uneori sunt considerați dăunători în grădini, prezența lor este un semn că mediul încă păstrează un anumit nivel de umiditate și biodiversitate.

Dacă întâlnim un melc într-un loc sigur, cel mai bine este să îl lăsăm acolo unde se află. Intervenția umană nu este necesară de fiecare dată. Totuși, dacă este pe o șosea, pe un trotuar aglomerat sau într-un loc unde riscă să fie călcat, îl putem muta cu grijă doar câțiva metri, într-o zonă umedă, cu vegetație și umbră. Este recomandat să avem mâinile ușor umede și să îl ridicăm delicat de cochilie, fără să tragem de corpul lui moale.

Pentru a ajuta cu adevărat un melc aflat în pericol, cel mai bine este să îi atingi ușor cochilia cu degetele și să îl lași să se retragă singur în interior. Odată ce s-a strâns în căsuța lui naturală, poate fi mutat cu grijă într-un loc mai sigur, departe de drumuri, trotuare sau zone intens circulate. Nu are nevoie de grabă sau mișcări bruște, ci doar de puțină răbdare și delicatețe din partea noastră. Gesturile calme îi reduc stresul și îl protejează de eventuale răni.

Protejarea melcilor înseamnă, de fapt, protejarea întregului mediu natural din care fac parte. Păstrarea zonelor verzi, evitarea substanțelor toxice și respectul pentru micile viețuitoare sunt lucruri care contează enorm. Chiar dacă sunt mici și tăcuți, melcii au un rol important în natură și merită aceeași grijă pe care o oferim animalelor mai mari și mai vizibile. Uneori, cel mai mare ajutor pe care îl putem oferi naturii este să înțelegem când să intervenim și când să lăsăm lucrurile să urmeze cursul lor firesc.

$$$

 CUM SA CITESTI PE ORICINE:

1. Statutul - se vede după încălţăminte.

2. Disciplina - se vede după unghii

3. Background-ul - se vede după cum stă 

4. Intențiile - se văd în ochi

5. Personalitatea - se vede după cum râde 

6. Încrederea - se vede după cum merge

7. Loialitatea - se vede după unde privest 

8. Inteligența - se vede după cum ascultă 

9. Maturitatea - se vede după cum se ceartă / argumentează 

10. Respectul - se vede după cum trateaz oamenii care nu î l pot ajuta

&&_

 Bulișor iese de la școală și, ce să vezi, îl vede pe tatăl său în mașină, îndreptându-se spre păduricea de la marginea orașului. Curios, micuțul se ține după el și vede cum tati se întâlnește cu mătușa Mimi. 🚗

Fuge Bulă acasă într-un suflet:

— Mami, mami! Să vezi ce-am văzut! Tati era în pădure cu tanti Mimi în mașină! El o ajuta pe ea să-și dea bluza jos, ea îl ajuta pe el cu pantalonii, apoi tati a început să o pupe și... 

Mama, cu un zâmbet malițios, îl oprește:

— Stai așa, Bulișor! Păstrează povestea pentru deseară, la cină. Vreau să spui tot de față cu el, să-i văd atunci fața! 

Seara, la masă, mama dă semnalul:

— Ia zi, Bulișor, ce ziceai tu că ai văzut azi prin pădure? 

Bulișor începe tacticos:

— Păi, l-am văzut pe tati cu tanti Mimi. Ea și-a dat bluza jos, el și-a dat pantalonii, tati o pupa și apoi... apoi au început să facă exact ce făceai tu cu unchiul Nelu când tati era plecat î n delegație!

&&4

 Gheorghe se duce la cel mai bun prieten al său și îi dă o veste șocantă:

— Ioane, n-am mai vrut să-ți spun până acum, dar mă culc cu nevasta preotului. Am și eu nevoie de o favoare: poți să-l ții și tu pe părinte de vorbă vreo oră după slujba de mâine? Să fiu sigur că am timp să-mi fac treaba liniștit...

Lui Ion nu-i prea convine situația, dar cum prietenul la nevoie se cunoaște, acceptă. A doua zi, după slujbă, Ion îl abordează pe preot și începe să-l asalteze cu tot felul de întrebări stupide despre viață, univers și grădinărit, doar-doar să treacă timpul.

După vreo 40 de minute, preotul, vizibil iritat, îl întrerupe:

— Măi Ioane, fii sincer cu mine... ce te-a apucat astăzi? De ce mă ții aici cu toate ciudățeniile astea?

Simțindu-se cu musca pe căciulă și ros de vinovăție, Ion clachează și recunoaște:

— Părinte, iertați-mă! Adevărul e că în timp ce noi vorbim aici, Gheorghe e acasă la sfinția voastră și se iubește cu nevasta dumneavoastră...

Preotul îl privește cu milă, îi pune mâna pe umăr și îi spune blând:

— Fiule, eu zic să fugi repede acasă la tine... că nevasta mea e moartă de un an de zile!  🏃‍♂️  😅😅

$$$

 S-a întâmplat în 7 mai 427 î. Hr.: La această dată, s-a născut Platon, filosof grec. Platon (n. Atena, Liga de la Delos – d. 347 î. Hr. Atena) a fost un filosof al Greciei antice și fondatorul Academiei din Atena. Este considerat figura pivotantă pentru dezvoltarea filosofiei, în special a tradiției Occidentale. Spre deosebire de ceilalți filosofi contemporani ai săi, întreaga operă a lui Platon se presupune că a supraviețuit intactă pentru mai bine de 2.500 de ani.

Alături de profesorul său, Socrate, și de cel mai cunoscut student al său, Aristotel, Platon a pus bazele filosofiei occidentale și științei. După spusele lui Alfred North Whithead: „caracterizarea în general cea mai sigură a tradiției filosofice europene este că ea constă într-o serie de note de subsol la scrierile lui Platon.” Dincolo de importantele sale contribuții care au ajutat la închegarea filosofiei, științei și matematicii pe continentul european, Platon este, de asemenea, adesea considerat ca fiind unul dintre importantele personaje fondatoare ale religiei și spiritualității occidentale.Friedrich Nietzsche, alături de alți gânditori, au caracterizat Creștinismul ca fiind ,,platonism pentru mase”. 

S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau pe insula Egina, având ca tată pe Ariston (descendent al regelui mitic Codros) și ca mamă pe Perictione (care provenea dintr-o familie înrudită cu Solon). Numele de naștere al său era Aristocles, iar Platon a fost o poreclă primită datorită pieptului său lat. Copilăria îi este marcată de războiul peloponesiac și de luptele civile între democrați și aristocrați. La 20 de ani îl cunoaște pe Socrate, rămânând alături de el vreme de opt ani, până la moartea acestuia. Înclinațiile poetice, talentul în domeniul teatrului le-a înnăbușit și s-a dedicat total filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î. Hr.) nu a putut fi de față, fiind bolnav. Condamnarea nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l reabiliteze (Apologia lui Socrate), dialogurile de tinerețe purtând marca puternică a filosofiei socratice.

Refugiat o vreme la Megara, îl cunoaște pe filosoful Euclid din Megara (450 - 366 î. Hr.), un alt discipol al lui Socrate. Face mai multe călătorii: în Egipt se familiarizează cu matematica; în Cirene intră în legătură cu matematicianul Teodor; în coloniile din Italia de Sud face cunoștință cu pitagoreicii; în Sicilia, la Siracuza este invitat de tiranul Dionysios cel Bătrân. Tradiția spune că Dionysios cel Bătrân l-a vândut pe Platon ca sclav în Egina deoarece îi considera supărătoare prezența, dar prietenii l-au cumpărat și eliberat din sclavie. Acest fapt ar putea explica hotărârea lui Platon de a se retrage din politică și de a deschide o școală filosofică la Atena, lângă gimnaziul închinat eroului mitologic Academos, de unde și numele Academia. Organizarea școlii era asemănătoare societăților pitagoreice, cu o ierarhie bine structurată. Școala va funcționa aproape o mie de ani, unul dintre obiectivele ei cele mai importante fiind acela de a contribui la pregătirea politică a oamenilor politici. Academia lui Platon este închisă în 529 d. Hr., din ordinul împăratului Iustinian.

După ce împlinise deja 60 de ani, Platon a mai efectuat două călătorii la Siracuza, în speranța de a-l influența pe Dionysos cel Tânăr pentru proiectele sale de reformă politică și filosofică. Din păcate, proiectul eșuează definitiv. S-a stins din viață, după cum spune Cicero, „cu condeiul în mână” („scribens mortuus est”). Este cel dintâi filosof de la care au rămas scrieri complete: 35 de dialoguri și 13 scrisori (dintre care doar una, a șaptea, pare a fi autentică). El a creat specia literară a dialogului, în care problemele filosofice sunt abordate prin discuția dintre mai mulți interlocutori, Socrate fiind cel mai adesea personajul principal. Lewis Campbell a fost primul cercetător care a demonstrat prin studiul stilometric că dialogurile Philebos, Critias, Legile, Timaios și Omul politic pot fi grupate și sunt clar distinse de Parmenide, Phaidros, Republica și Theaitetos. Studiile recente demonstrează imposibilitatea stabilirii ordinii cronologice a dialogurilor, care tradițional sunt grupate după criterii tematice și încearcă să urmărească o evoluție a gândirii lui Platon. Cronologia dialogurilor nu mai poate fi stabilită astăzi decât în linii mari.

Influența lui Platon asupra gândirii creștine este adesea văzută ca fiind mediată de către Sfântul Augustin de Hipona, acesta din urmă fiind unul dintre cei mai importanți teologi și filosofi din istoria Creștinătății. Platon a inovat dialogul scris și formele dialectice în filosofie, care originează odată cu el. În special prin dialogurile Republica și Legile, Platon pune și bazele filosofiei politice occidentale, producând unele dintre cele mai timpurii tratate politice scrise din perspectivă filosofică. La rândul său, Platon a fost profund influențat de predecesori precum Socrate, Parmenide, Heraclit și Pitagora, cu toate că puține dintre textele acestora s-au păstrat și majoritatea cunoștințelor care mai există aceștia provin din dialogurile lui Platon.

Surse:

R. M. Hare, Platon, Humanitas, 2006

Elisabeth Clement, Chantal Demonque, Laurence Hansen-Love, Pierre Kahn, Dicționar Enciclopedic de Filosofie

Vasile Muscă, Alexander Baumgarten, Filosofia politică a lui Platon, București, 2006

Vasile Muscă, Introducere în filosofia lui Platon, București, 2002. 

https://plato.stanford.edu/entries/plato/

https://www.iep.utm.edu/plato/

https://www.britannica.com/bi ography/Plato

$$$

 S-a întâmplat în 7 mai 399 î. Hr: În această zi, a murit Socrate, filosof. Socrate (n. cca. 470 î. Hr.) a fost un filosof al Greciei Antice. Gândirea socratică gravitează în jurul cunoaşterii de sine - „Gnothi se auton”. Esenţială pentru om este capacitatea sa de a intra în relaţie de dialog, Socrate punând pe prim plan sufletul iar nu corpul. Pentru Socrate, cunoaşterea propriei noastre fiinţe şi a destinului acesteia se realizează pe două căi: mediat, pe cale oraculară, prin metode mantice, divinatorii; directă, prin cunoaşterea de sine, care invită la contemplarea interioară, la introspecţie, acţiune posibilă datorată intervenţiei daimonului.

Socrate a fost primul gânditor care a luat ca obiect al meditaţiei sale fiinţa umană. Începând cu Socrate, omul devine în mod exclusiv o problemă pentru el însuşi. „Persoana ta este sufletul tău", spunea Socrate. O personalitate de anvergura lui Socrate nu putea să nu ajungă să fie urâtă de vanitoşi şi, mai ales, neînţeleasă de spiritele mărginite, care vedeau în el doar un parazit ce se slujea de ironie, îşi atrăgea simpatia tinerilor şi constituia un pericol pentru ordinea socială. Socrate s-a născut în Atena în jurul anului 470 î. Hr. Mama sa, Phainarete, era moaşă, iar tatăl său, Sophroniscos, era sculptor. Socrate a urmat cursul studiilor oricărui tânăr din vremea sa şi a învăţat gramatică, muzică, geometrie. Eforturile minţii trebuiau combinate cu cele ale trupului în Atena acelui moment. După finalul războaielor medice, suferind pierderi, populaţia Atenei era într-o perioadă de refacere. Ulterior, după terminarea acestor cursuri, Socrate a avut parte de două îndrumătoare total opuse din punctul de vedere al caracterului. Aspasia din Milet era o curtezană, iar Diotima din Matineea, preoteasă. Aspasia l-a învăţat pe Socrate că dragostea îi face pe oameni mai buni şi aceasta trebuie să fie legea şi măsura vieţuirii dintre oameni.Platon precizează că Aspasia dispunea de o elocinţă deosebită. Diotima din Matineea i-a sădit lui Socrate respectul faţă de divinitate Ea apare ca personaj în Banchetul de Platon, unde povesteşte naşterea lui Eros, zeul iubirii.

Puţini ştiu că Socrate nu a fost doar un filosof priceput, ci şi un soldat experimentat. Astfel, Socrate a participat la trei campanii militare. Slujea în armată ca infanterist La asediul Potideei, petrecut între 432 şi 429, îi salvează viaţa lui Alcibiade, iar în lupta împotriva tebanilor de la Delion, în 424, îi salvează viaţa lui Xenofon. Doi ani mai târziu, în 422, participă la asediul oraşului Amfipolis. În 398, Socrate a fost acuzat de către Meletos, Anytos şi Lycon.  Actul de acuzare era astfel întocmit: „Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurământ pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaşte zeii recunoscuţi de cetate şi de a introduce divinităţi noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea".

Procesul lui Socrate nu este doar un eveniment istoric singular, irepetabil; procesul lui Socrate este procesul intentat gândirii care cercetează, dincolo de mediocritatea cotidiană, adevăratele probleme. Socrate este acela care, uimindu-ne, ne interzice să gândim potrivit unor obişnuinţe dobândite. Socrate se situează aşadar la antipozii confortului intelectual, ai conştiinţei împăcate şi ai seninătăţii blajine. Socrate a stat înlănţuit 30 de zile, dar în fiecare zi primea vizita prietenilor şi se întreţinea cu aceştia. Ei n-au stat degeaba şi-au pregătit un plan de evadare pe care Socrate îl refuză. La data executării sentinţei, toţi prietenii lui Socrate erau de faţă cu excepţia lui Aristippos, a lui Xenofon, aflat în Asia şi a lui Platon, bolnav. Socrate îşi dedică ultimele clipe conversaţiei cu prietenii săi pe tema nemuririi sufletului, iar cuvintele-i ne-au fost păstrate de Platon în Phaidon. Socrate se îmbăiază pentru ultima oară şi refuză să aştepte ca soarele să fi dispărut cu totul la orizont înainte de a bea otravă. Apucând cu o mână sigură vasul cu cucută, el sorbi fără ezitare sau repulsie băutura mortală.

Surse:

https://www.biography.com/scholar/socrates

http://www.scritub.com/sociologie/filozofie/Socrate-Platon-si-Aristotel35976.php

http://ageac.org/ro/mesaje-pentru-reflectie/socrate/

http://ziarullumina.ro/socrate-un-ganditor-crestin-inainte-de-crestinism-46458.html

http://www.espressofilosofic.ro/filosofie-a-religiei/socrate-cel-care-stie-ca-nu-stie-nimic/

https://istoriiregasite.wordpress.com/ta g/socrate/

&&&

 S-a întâmplat în 7 mai1211: După această dată, avea loc colonizarea Cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei de către regalitatea maghiară. În 1211, regele Ungariei, Andrei al II-lea (1205-1235), a chemat în Țara Bârsei, considerată de unguri nelocuită („licet desertam et inhabitatam contulimus”), deși era locuită de românii autohtoni și de primii coloniști germani, pe Cavalerii Spitalului Sfânta Maria din Accra sau Ordinul Ospitalierilor Sfintei Marii din Accra pentru apărarea fruntariilor împotriva atacurilor cumanilor. 

În actul emis de cancelaria maghiară în 1211, la 7 mai, regele a dăruit țara „pe veci”, le-a dat voie teutonilor să construiască cetăți și orașe de lemn, să apere regatul contra cumanilor, să nu găzduiască nici un voievod român, i-a scutit de plata dărilor și le-a lăsat târgurile libere și vămile târgurilor. Deși în act precizase că țara este deșartă și nelocuită, în actul propriu-zis este pomenit și un voievod Mihail al oamenilor locului... Să fi/nu fi fost român? Sunt descrise și hotarele țării care va fi în stăpânirea cvasi-deplină a teutonilor. Noii stăpâni vor fi supuși numai jurisdicției regale și-și vor stabili ei singuri judecătorul. În actul următor este menționat numele fratelui cruciat Teodoric, fratele magistru Teodoric. Deci în 1211, în Țara Bârsei n-a venit întregul Ordin, ci un număr de cavaleri condus de Teodoric, deoarece Marele Magistru Hermann von Salza (1209-1239), unul dintre cei mai capabili comandanți teutoni, diplomat de mare finețe și strateg renumit, rămăsese în Palestina.

În alt act din anul 1213 se amintește că Țara Bârsei (terra Borza, terra Boza) a fost dată prin danie regală, deșartă și nelocuită („vacuam et inhabitatam”), însă frații au voie să ia dijmă de la toți locuitorii de față în afară de unguri și secui. Oare de la cine-or fi luat dijmă, totuși dacă ceilalți erau scutiți?...Întrebare retorică, fireşte! Sau ghici, ciupercă, cine-or fi fost cei dijmuiți!

„Frații” mai aveau dreptul să facă hirotoniri de preoți. Întrucât se vorbește de Hermann, magistrul ordinului, este posibil ca acesta să fi venit temporar spre a organiza Ordinul. Regele le-a permis să-și ridice cetăți și orașe din piatră și pomenește de Cetatea Cruceburg (Kreuzburg – Orașul Crucii, astăzi Teliu) pe care au construit-o frații. Locuitorii autohtoni români ai Țării Bârsei nu reprezentau în optica regelui decât o populație tolerată, lipsită de importanță din moment ce afirma că țara este „nelocuită și deșartă”. Să fim serioși: un teritoriu nelocuit nu poate fi numit țară! Pământul fertil al Țării Bârsei, pășunile, apele, bogățiile naturale erau proprietatea obștilor sătești românești, deci țara era „pustie” pentru regalitatea maghiară și pentru grofi, nemeși, șpani care nu deveniseră stăpâni. În act este menționată explicit Țara Vlahilor (Terra Blacorum) unde „frații” nu vor plăti vamă.

O stare de tensiune între regele maghiar și teutoni a fost determinată de anularea daniei din 1211. Pentru aplanarea neînțelegerilor a intervenit în sprijinul cruciaților papa Honoriu al III-lea (1216-1227), care a trimis o serie de epistole regelui Andrei al II-lea, Marelui Magistru Hermann von Salza, arhiepiscopilor și episcopilor din Ungaria și Transilvania. Mai aflăm din corespondența pontificală și regală că regele Geza al II-lea (1141-1162), bunicul lui Andrei, a chemat Teutonii, făgăduindu-le anumite libertăți, care au fost încălcate de supușii lui Andrei. Regele le-a restabilit drepturile, a desființat comitatele de pe teritoriile teutone cu excepția celui de Sibiu, le-a dat pădurea Vlahilor și Pecenegilor („Blacorum et Bissenorum”, adică celor care...nu erau pe aici, nu-i așa?) și i-a obligat să participe la expedițiile regale din țară cu cinci sute de ostași și peste graniță cu o sută, dacă va conduce regele expediția. Însă starea de tensiune a devenit conflictuală. Deoarece Teutonii ocupaseră teritorii în afara hotarelor stabilite de rege, acesta, cu o „mulțime de călărime și pedestrime”, i-a asuprit pe frați și pe oamenii lor, le-a pricinuit o pagubă de o mie de mărci, a ocupat o cetate edificată de cruciați (cel mai probabil Kreuzburg, Teliul de azi), a ucis o mulțime de frați, a rănit și a întemnițat pe alții. 

Papa Honoriu trimite o mulțime de cereri de atenuare a conflictului („abia pot să țin minte numărul scrisorilor, rugându-te să le lași în pace Țara Bârsei și cea de dincolo de Carpați”), însă regele este categoric. Cu armata, îi alungă pe Teutoni de pe posesiunile sale în 1225. Alte cereri de revenire asupra hotărârii regelui trimise de papa în anul următor nu au succes. Teutonii au plecat să colonizeze alte zone „deșarte și pustii”, chemați de cneazul mazovian Conrad. Cavalerii Teutoni „i-au fericit” pe rușii păgâni, care se închinau lui Dajbog, zeul focului, oferindu-le crucea și dreapta credință cu vârful spadelor...

Surse:

Şerban Papacostea, Românii in secolul al XII-lea  intre Cruciada si Imperiul Mongol,  Ed. Enciclopedică, Bucureşti 1993

https://www.academia.edu/15342024/CAVALERII_TEUTONI_SCURT_ISTORIC

https://diana-kundalini.blogspot.com/2016/06/cavalerii-teutoni-in-tara-barsei.html

http://doctorate.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/REZ-TIPLIC.pdf

https://www.independentaromana.ro/ordinul-teuton-in-t ara-barsei/