$$$

 S-a întâmplat în 25 aprilie1792: La această dată, era compus actualul imn al Franţei, „La Marseillaise”...„La Marseillaise" a fost compus în anul 1792 drept un marş de război, acesta a fost ales ca imn oficial al celei de a Treia Republici în 1879, într-o şedinţă a Adunării Naţionale din 14 februarie, condusă de Leon Gambetta. Constituţia Franţei, adoptată la 4 octombrie 1958, consfinţeşte, în articolul al doilea, „La Marseillaise" ca imn naţional, folosit în toate manifestările ceremoniale ale statului francez.

În 1792, Rouget de Lisle, ofiţer francez staţionat la Strasbourg, compune în noaptea de 25 spre 26 aprilie „Chant de guerre pour l'armeé du Rhin" (Cântec de război pentru Armata Rinului). Cântecul a fost adoptat de către fédérés", voluntari marsiliezi participanţi la insurecţia pariziană din 10 august 1792. În câteva săptămâni, imnul s-a răspândit printre revoluţionari şi apoi a fost preluat de către tipografii parizieni. Publicat anonim la început, viitorul imn francez a stârnit îndoieli cu privire la autorul său, Rouget de Lisle fiind considerat un compozitor slab. La 14 iulie 1795 este declarat cântec naţional. De-a lungul vremii au circulat mai multe versiuni ale „Imnului Marsiliezilor".În timpul Imperiului şi al Restauraţiei a fost interzis, pentru ca, mai apoi, în 1830, în onoarea Revoluţiei din Iulie, compozitorul Hector Berlioz să îi elaboreze o orchestraţie dedicată lui Rouget de Lisle. Conducerea celei de a Treia Republici, în 1879 a transformat „La Marseillaise" în imn naţional. Datorită multitudinii de versiuni ale imnului naţional şi a dezordinii generate de lipsa unei versiuni unitare, în 1887, Ministerul de Război aprobă forma oficială a imnului după avizul unei comisii speciale. Aceasta, compusă din muzicieni profesionişti, a reformat melodia şi armoniile.

În 1944, o circulară a Ministerului francez al Educaţiei Naţionale prevede cântarea imnului naţional în şcoli pentru „a celebra libertatea şi martirii noştri". Preşedintele Valéry Giscard d'Estaing sugera o revenire la o interpretare mai apropiată de versiunea originală, în tempo mai lent. Au apărut şi adaptări ale imnului, venite din partea muzicienilor de varietate sau de jazz. Autorul imnului francez, Claude-Joseph Rouget de Lisle, s-a născut în 1760 la Lons-le-Saunier. A fost căpitan şi a servit în unităţi de geniu însă cariera sa militară a fost scurtă. Participant la Revoluţia Franceză în tabăra moderaţilor, Rouget de Lisle a scăpat de Teroarea Iacobină datorită cântecului adoptat de către revoluţionari. Autorul imnului francez a compus câteva romanţe şi opere, iar în vremea Imperiului şi a Restauraţiei şi-a dus viaţa în anonimat. Rouget de Lisle a murit la Choisy-le-Roi în 1836. La 14 iulie 1915 urna conţinând cenuşa sa a fost depusă în Domul Invalizilor.

De-a lungul timpului, interpretarea „La Marseillaise" a evoluat. În prezent, în ceremoniile oficiale se foloseşte o adaptare a versiunii din 1887. La 24 ianuarie 2003, în cadrul unei legi a „siguranţei interne", un amendament a introdus delictul de „ultraj la drapelul tricolor şi la imnul naţional, La Marseillaise".

Surse:

https://www.diplomatie.gouv.fr/en/coming-to-france/france-facts/symbols-of-the-republic/article/the-marseillaise

https://www.iter.org/fr/newsline/89/861

https://www.ziarulmetropolis.ro/la-marseillaise-povestea-imnului-frantei/?next=12/?next=10%2F%3Fnext%3D5%2F

https://xml.agerpres.ro/documentare/2019/02/14/fragment-de-istorie-140-de-ani-de-cand-la-marseillaise-a-devenit-imnul-national-al-frantei --257977

&&&

 S-a întâmplat în 25 aprilie1859: La această dată, a început construirea Canalului Suez. Construcţia s–a încheiat la 17 noiembrie 1869 Canalul Suez, aflat la vest de Peninsula Sinai, este un canal de 163 km lungime şi lat de 300 m în cel mai îngust punct. Este situat în Egipt, între oraşele Port Said la Marea Mediterană şi Suez  la Marea Roşie. Revoluţia industrială a stabilit noi dimensiuni problemelor legate de comerţul Orient – Occident. La acestea s-au mai adăugat elemente de importanţă strategică pe care Istmul de Suez le deţinea, într-un secol în care lupta de împărţire a lumii între cele mai puternice state devenise o realitate cotidiană.

În acestă perioadă de alianţe politico-militare şi războaie, adepţii socialismului utopic al lui Saint- Simon sunt cei care vor repune în discuţie problema realizării Canalului de Suez. Deveniţi conducătorii diferitelor organe guvernamentale sau companii particulare, după eşecul doctrinei lor filozofice, se află în avangarda acţiunilor tehnico-constructive. Câţiva dintre ei participă la constituirea unei „societăţi de studii pentru realizarea canalului”. Sunt trei grupuri componente: englez, austriac şi francez, fiecare reprezentat de un inginer binecunoscut. Comisia celor trei, care sunt Stephenson, Negrelli şi Talabot, are de la început de înfruntat doi puternici duşmani: guvernul englez, sensibil la orice se interpune între metropolă şi India, şi viceregele egiptean Mehmed Ali, bănuitor faţă de orice acţiune întreprinsă de alţii, care n-ar fi în folosul său exclusiv.

Până una alta, lucrările preliminare privind măsurătorile şi stabilirea unor trasee posibile au fost duse până la capăt, înmormântându-se definitiv concluziile greşite ale expediţiei Le Pere. Deşi nu ducea lipsă de fonduri, societatea şi-a oprit activitatea aici, deoarece grupul francez şi-a pierdut vremea în discuţii sterile asupra traseului Suez- Port Said sau Suez – Alexandria prin intermediul Nilului.Lovitura de graţie a dat-o Robert Stephenson, prezent în comisie şi societate datorită mai mult prestigiului câştigat alături de tatăl său în construcţia de locomotive.Trimis în Egipt, în 1850, să negocieze începerea lucrărilor la canal, interesat exclusiv în respectarea poziţiei guvernului englez şi a propriilor interese financiare, se întoarce din misiune cu concesiunea unei căi ferate Alexandria – Cairo şi un contract avantajos pentru fabrica de locomotive de la Newcastle, după ce facuse tot ce era omeneşte posibil pentru a răci bruma de entuziasm declanşat de ideea construcţiei canalului în rândul autorităţilor egiptene. Societatea s-a desfiinţat, iar ideea realizării canalului părea abandonată pentru multă vreme. Poate că aşa ar fi fost dacă un om cu voinţă de fier nu s-ar fi facut instrumentul întâmplării şi în acelaşi timp al unei necesităţi obiective, aruncându-se cu toate forţele în lupta pentru realizarea acestui important obiectiv. Numele i-a rămas în istorie legat de construcţia variantei moderne a Canalului de Suez: Ferdinand de Lesseps.

Cariera de diplomat, cu care a debutat Lesseps, nu lăsa să se întrevadă calităţile de bun organizator, constructor şi financiar, strălucit demonstrate mai târziu. Consul general al Franţei în Egipt, avea, în afara farmecului personal, preocupări mondene legate de profesiunea sa. Sfaturile sale erau ascultate de bătrânul şi bănuitorul Mehmed Ali, iar Mohamed Said, fiul cel mic al viceregelui, devenise prietenul şi elevul său la călărie, tir şi limbi străine. În acest stadiu face cunoştinţă cu studiile şi încercările făcute de la Napoleon încoace în direcţia realizării canalului şi are brusca revelaţie a necesităţii construcţiei lui. 

Divergenţele ulterioare cu guvernul francez îl determină să renunţe la diplomaţie; retras la ţară, redactează memorii şi scrie scrisori cunoştinţelor, oamenilor politici şi de afaceri cu care a venit în contact în cariera sa diplomatică. Nu stârneşte nici interes, nici polemici; abia după ce verişoara sa, Eugenia de Montijo, se căsătoreşte cu Napoleon al III-lea, propunerile îi sunt luate în studiu de factorii de decizie interesaţi. Şansa îi surâde pe neaşteptate, în 1854; fostul său elev şi prieten Mohamed Said a fost proclamat vicerege al Egiptului. Este invitat în Egipt şi la 30 noiembrie 1854 un firman acorda concesiunea străpungerii şi explorării Canalului de Suez unei societăţi internaţionale constituită şi condusă de Lesseps. Beneficile urmau a fi împărţite 15% guvernului egiptean, 10% fondatorilor, iar 75% acţionarilor. Concesiunea era valabilă pentru 99 ani, după care guvernul egiptean urma să devină proprietar şi să plătească o despăgubire cuvenită societăţii.

O singură condiţie şi anume ratificarea concesiunii de sultanul turc, suveranul teoretic al Egiptului, era cât pe ce să oprească din nou acţiunea atât de bine începută. La insisţentele ambasadorului englez, sultanul a refuzat ratificarea concesiunii. Lesseps îşi mută centrul de bătaie în Anglia, călătoreşte în principalele oraşe, are întâlniri cu deputaţi, oameni de afaceri, ţine conferinţe, se întâlneşte cu regina Victoria. Opinia publică engleză îi devine favorabilă, însă guvernul englez se opune în continuare. Atât Mohamed Said, cât şi Lesseps, exasperaţi de tergiversări, au trecut la acţiune, punând guvernul englez şi pe sultanul turc în faţa faptului împlinit. La 5 noiembrie 1858 se deschide subscripţia publică în întreaga lume, la capitalul companiei universale a Suezului, în valoare totală de 200 milioane franci. Lucrările propriu-zise încep la 25 aprilie 1859 şi continuă alert, în pofida trimiterii unor nave de război engleze în apele egiptene şi a ordinului „Sublimei Porţi” de sistare a lucrărilor.

Englezii s-au trezit în situaţia primejdioasă de a pierde controlul celui mai scurt şi eficient drum din Europa spre Indii şi atunci şi-au schimbat tactica, pornind o violentă campanie de protest moral. Ziarele, care s-au preocupat prea puţin de negoţul cu sclavi negri, de practicarea sclaviei în SUA sau de soarta copiilor supuşi regimului de muncă de 14-16 ore în fabricile engleze, s-au înduioşat dintr-o dată de soarta felahilor egipteni fortaţi să execute muncă obligatorie la construcţia canalului. Această campanie ar fi ramas fară rezultat dacă Mohamed Said nu ar fi murit, fiind înlocuit de nepotul său Ismail Paşa; munca obligatorie a fost desfiinţată, iar Lesseps a rămas cu aproximativ un sfert din muncitori.

Construcţia canalului a ajuns din nou în impas, dar Ismail Paşa, doritor să-l termine fără a supăra nici suzeranul turc, nici marile puteri, a solicitat arbitrajul lui Napoleon al III-lea. Împăratul francez, politician abil, i-a cerut lui Lesseps să renunţe la sistemul arhaic de lucru pe şantierele canalului şi să facă apel la marile întreprize din Europa. Decizia a fost primită cu deplină aprobare în toate capitalele apusene, inclusiv în „City-ul”londonez, acolo unde marile societăţi dădeau tonul tuturor acţiunilor, inclusiv celor politice. A fost necesară o infuzie proaspată de noi fonduri la care, de această dată, a participat şi capitalul englez.Terminarea canalului a trecut în sarcina marilor antreprenori ai vremii, folosindu-se preponderent mână de lucru calificată şi mecanizarea, spre deplina satisfacţie a industriaşilor europeni. Pe această cointeresare a mizat Napoleon al III-lea, când i-a impus lui Lesseps sistemul de lucru capitalist, iar sultanului ratificarea firmanului de acordare a concesiunii.

Lucrările au intrat apoi pe un făgaş normal, dacă exceptăm miile de salahori egipteni care au continuat să moară în urma condiţiilor de lucru de la canal, ajungându-se la inaugurarea solemnă care a avut loc la 17 noiembrie 1869, în prezenţa unui număr mare de invitaţi din toată lumea: artişti, scriitori, savanţi şi a reprezentanţilor încoronaţi sau neîncoronaţi a peste 40 de ţări. S-a realizat o lucrare impunătoare, de 161 km lungime, cu secţiune trapezoidală şi lăţimea 70-120 m, cu maluri consolidate cu diguri puternice şi cu o adâncime care va atinge 10,8 m pe toata lungimea canalului, după amenajările din 1956.Rezultatele economice au fost pe măsura amplorii lucrărilor.Reţeta anului 1910 însuma 5 217 460 lire sterline, beneficiu uriaş pentru cei câţiva „mari” deveniţi proprietarii acţiunilor companiei. După 1875 nici o acţiune nu mai era deţinută de statul egiptean sau de cetăţenii săi.

Profitând de greutăţile financiare ale viceregelui, guvernul englez a cumpărat cele 177 000 acţiuni egiptene, reprezentând aproape jumatate din capitalul total al companiei, cu suma de 5 milioane de lire sterline, sumă inferioară beneficiilor totale realizate în anul 1910. A fost necesară scurgerea a aproape nouă decenii pentru a se face dreptate; în 1956 guvernul egiptean a naţionalizat compania canalului. Calea navigabilă între Marea Mediterană şi Marea Roşie a revenit proprietarului său firesc, poporul egiptean.Canalul permite trecerea în ambele direcţii a navelor între Europa şi Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate între Marea Mediterană şi Marea Roşie pe pământ.Canalul e format din două părţi, la nord şi la sud de Marele Lac Sărat, legând Marea Mediterană de Golful Suez la Marea Roşie. Canalul nu are ecluze, deoarece nu există diferenţe de înălţimi. Permite trecerea navelor cu deplasament de până la 150.000 de tone. Există o singură bandă de navigaţie, cu mai multe locuri de depăşire. De obicei, trei convoaie tranzitează canalul zilnic, două către sud şi unul către nord. 

Trecerea durează între 11 şi 16 ore, cu o viteză de circa 8 noduri.Viteza redusă previne erodarea malurilor canalului de valurile generate de nave. Din 1980 s-a deschis un tunel (Tunelul Ahmed Hamdi) pe sub canal, şi începând cu 1999, canalul este traversat de o linie de înaltă tensiune. O linie de cale ferată aflată pe malul de vest parcurge paralel întreaga sa lungime.Volumul de trafic a atins, în 1991, aproximativ 18.300 parcurgeri ale canalului, cu un tonaj total de 426 milioane tone. Marcajul kilometric este în numere arabe şi este pozitionat pe malul vestic al canalului. Regulamentul de trafic naval prin canal şi în porturile sale este fixat de Autoritatea Navală a Canalului Suez. Aceste regulamente sunt aplicabile atât pentru nave de război, cât şi pentru cele comerciale şi civile. Zona canalului este port liber.

Surse:

https://www.suezcanal.gov.eg/English/About/SuezCanal/Pages/CanalHistory.aspx 

https://www.history.com/topics/africa/suez-canal

https://www.britannica.com/topic/Suez-Canal

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/07/060725_suez_canal_nationalizare.shtml

https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/04/10/canal e-maritime-suez/

$$$

 S-a întâmplat în 25 aprilie1894: În această zi, a început, la Cluj, (până la 13/25 mai1894), procesul politic intentat de către guvernul maghiar „memorandiştilor”, proces cu un larg ecou internaţional; 14 membri ai conducerii Partidului Naţional Român din Transilvania, printre care dr. Ioan Raţiu şi dr. Vasile Lucaciu, au fost condamnaţi la închisoare. În tot spaţiul locuit de români au avut loc puternice manifestaţii de susţinere a luptei pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni (25.IV/7.V)

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. În toată acestă perioadă are loc o amplă acţiune de solidarizare în străinătate cu românii din Transilvania, poate şi din prisma faptului că autorii au tradus documentul în limbile de circulaţie internaţională, făcându-l cunoscut peste hotare. După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.

Acest rezultat a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc. Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare încep să se deterioreze treptat, culminând cu decizia Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 de a rămâne neutră în „Marele Război”, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.

Câteva date de referinţă despre procesul propriu-zis merită pomenite aici. La 7 mai 1894, la Cluj, începuseră dezbaterile în procesul memorandiştilor. Oraşul este invadat de mase româneşti venite din Banat, Haţeg, Maramureş. Vin ziarişti din Franţa, Italia, de peste munţi. Se alcătuieşte un birou de presă. Opinia publică europeană este în alertă. Ministrul Teleszky interzice transmiterea telegramelor de presă. Ziariştii sunt obligaţi să trimită curieri în fiecare zi la Predeal sau Viena cu telegramele respective. Inculpaţi: 22 fruntaşi româniLa 23 mai 1894.procurorul Jeszenszky îşi ţine rechizitoriul. Fruntaşii Partidului Naţional Român sunt acuzaţi de:încălcarea legilor, aţâtări la răscoală, trădare de patrie. Sfârșeşte rechizitoriul aşa: „interesele înalte ale statului naţional maghiar cer ca fapte cu scopuri atât de primejdioase să-şi afle răsplata vrednică”. Declaraţia lui Ioan Raţiu, după rechizitoriu: „este sub demnitatea acuzaţilor să se apere în faţa unor învinovăţiri absurde”.

De fapt, doctorul în drept Ioan Raţiu face un rechizitoriu aspru al hungarismului. Momentul este unul din cele cruciale ale istoriei transilvane: „Ceea ce discutam aici, domnilor, este însăşi existenţa poporului român. Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă. De aceea nu ne dă în gând să venim înaintea d-voastră, să dovedim că avem dreptul la existenţă. Într-o asemenea chestiune nu ne putem apăra în faţa d-voastră; nu putem decât să acuzăm în faţa lumii civilizate sistemul asupritor care tinde să ne răpească ceea ce un popor are mai scump: legea şi limba”. Şi concluzia care exprima esenţa hungarismului: „Prin spiritul de intoleranţă de rasă, fără seamăn în Europa, osândindu-ne, veţi izbuti numai să dovediţi lumii că maghiarii sunt o notă discordantă în concertul civilizaţiunii” arăta la proces Ioan Raţiu. 

La 27 mai 1894, se pronunţă sentinţa. Cel mai „primejdios”, preotul dr. Vasile Lucaciu, 5 ani temniţă; Dr. Ioan Raţiu, 2 ani; Gheorghe Pop de Băseşti, 1 an; Demetriu Cornea 3 ani; dr. Daniil P. Barcianu, 2 ani şi 6 luni; Nicolae Cristea, 8 luni; Iuliu Coroianu, 2 ani şi 8 luni; Patriciu Barbu, 2 luni; dr. Teodor Mihali, 2 ani şi 6 luni; Aurel Suciu, 1 an şi 6 luni; Mihail Veliciu, 2 ani; Rubin Patiţia, 2 ani şi 6 luni; Gherasim Domide, 2 ani şi 6 luni; Dionisie Roman, 8 luni; Septimiu Albini, 2 ani şi 6 luni. În total 31 de ani şi 2 luni, plus cheltuieli apăsătoare de judecată.

La 16 iunie 1894, ministrul de interne Hieronimy interzice activitatea Partidului Naţional Român invocând drept pretext lipsa unui statut şi existenţa unor legături cu elemente din străinătate. Rațiu, Coroianu şi Lucaciu sunt întemniţaţi în dura închisoare de la Seghedin. Ceilalti la Vaţ. Aici, în închisoarea de la Vaţ, Nicolae Cristea, om în vârstă de 61 de ani, cel care şi-a asumat responsabilitatea de a fi contribuit la redactarea documentului, va închide ochii definitiv.Alti memorandişti şi câţiva ziarişti iau calea temniţelor. Se înăspreşte teroarea jandarmereasca. Foarte mulţi patrioţi iau calea exilului. Cei mai mulţi trec munţii în România. Autoritățile fanatizează masele ungureşti care năvălesc asupra caselor celor întemniţaţi, prădându-le şi dărâmând o parte din ele. Răsunetul procesului de la Cluj a declanşat nu numai agitaţie populară, ci şi proteste ale opiniei publice europene, iar  pedeapsa memorandiştilor a atras ample critici din partea unor personalităţi precum Emil Zola, William Gladstone, Georges Clemeanceau sau Lev Tolstoi, toate aceste proteste şi critici ale opiniei publice europene, precum şi intervenţia regelui român Carol I pe lângă curtea din Viena, va atrage graţierea memorandiştilor de către împăratul austro-ungar Franz Iosif, la 15 septembrie 1895.

Perioada care a urmat anului 1894, procesul intentat memorandiştilor ca şi Memorandumul şi mărturiile despre ecoul internaţional al Memorandumului sunt parte integrantă a unei lupte seculare ce va fi încununată, nu fără jertfe şi sacrificii, la 1 Decembrie 1918.

Surse:

Smeu, Georgeta - Dicţionar de Istoria Românilor, Editura Trei, Bucureşti, 1997

Diplomația Europeană și Miscarea Memorandistă: 1892-1896, Corneliu Mihail Lungu, Simona Ceaușu, Arhivele Statului din România, București, 1995

http://onestitate.blogspot.com/2018/03/pregatirea-centenatului-marii-uniri-v.html

http://www.scritub.com/istorie/de-ani-de-la-procesul-memorand52851.php

https://www.dacoromania-alba.ro/nr 70/pagini.htm

$$$

 S-a întâmplat în 25 aprilie 1920: În această zi,a venit pe lume medicul Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei; din 1943, ea a făcut parte din echipa, considerată „de aur”, a prof. dr. Dimitrie Bagdasar (creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie), ea a lucrat alături de doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (devenit din 1945 soţul său). În absenţa altor date bibliografice, poate fi considerată, foarte probabil, prima femeie medic primar neurochirurg de pe continentul european, precum şi a treia femeie neurochirurg cu formaţie completă din lume.

Tatăl ei, Constantin Ogrezeanu, a fost casier la BNR Fălticeni. Mama, Maria Ogrezeanu, a fost casnică. Sofia, căreia i s-a mai zis și Gherghina, a urmat școala primară în orașul natal, la învățătoarea Spiridonescu, după care a făcut primele șase clase la Liceul de Fete Fălticeni și ultimele două la Școala Centrală de Fete „Marica Brâncoveanu” din București, unde a luat bacalaureatul în 1939. S-a hotărât să urmeze profesia de medic încă de la 16 ani. Avea medici în familie şi tatăl celei mai bune prietene era un doctor devotat, însă tatăl i-a replicat cu dragoste părintească dar şi cu hotărâre: „Menirea fetelor este să fie bune gospodine, să facă o şcoală de menaj, să înveţe un instrument muzical, să înveţe limbi străine, să-şi facă o cultură generală solidă”. Voinţa nestrămutată  a fetei a convins, însă, ambii părinţi care i-au susţinut dorinţa. 

În toamna anului 1939 a intrat la Facultatea de Medicină Umană din București, pe care o termină în 1945. În timpul facultății, execută un prim stagiu de practică la oftalmologie. Al doilea stagiu îl face în 1943, în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, o localitate de lângă Fălticeni. De la 15 octombrie 1943 efectuează un stagiu de internat în Serviciul de Neurochirurgie din Spitalul nr. 9 din București, intrând în prima echipǎ neurchirurgicalǎ, consideratǎ echipa de aur, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești și doctorii Constantin Arseni și Ionel Ionescu (devenind din 1945 soțul domnișoarei doctor Sofia Ogrezeanu), care la acea dată erau medici secundari în cadrul specialitǎții. Conform spuselor Sofiei Ionescu (într-un interviu TVR cu Eugenia Voda), spune, cu modestie, că a fost prima femeie neurochirurg, nu din lume, ci din sud-estul Europei.

Anul 1944, deși anul cumplitelor dezastre provocate de război, a însemnat totuși un moment decisiv în cariera Sofiei Ionescu. Se întâmpla ca, în urma frecventelor bombardamente asupra Bucureștilor, să fie aduși, în același timp, prea mulți răniți în raport cu numărul mic de medici care trebuia să le salveze viața. În acest context, un copil rănit, pentru care intervenția chirurgicală era de maximă urgență, a fost adus într-un moment în care nici un medic nu era disponibil. Spre surprinderea tuturor, în special a doctorului Bagdasar, tânăra studentă s-a oferit să-l opereze, intervenție care s-a dovedit salvatoare.„Această operație - va mărturisi Sofia Ionescu - mi-a decis viața pentru 47 de ani înainte, cât am stat în neurochirurgie, și mi-a adus-o la 180 de grade față de ceea ce îmi propusesem eu, o viață liniștită de medic internist în orașul meu natal, Fălticeni”. În 1945 își susține doctoratul în medicină și chirurgie. În același an se căsătorește cu doctorul Ionel Ionescu, secundar neurochirurg, cu care a avut doi copii, Constantin (n. 26 februarie 1946) și Ioana (n. 27 iulie 1953). În 1946 participă la concursul de secundariat, în 1954 este încadrată medic primar la Clinica Spitalului „Dr. Gh. Marinescu”, iar în 1976 obține gradul de medic primar neurochirurg II.

În recomandarea dată de conducerea spitalului, se menționa că dr. Sofia Ionescu a contribuit la instruirea noilor medici, lăsând amprenta profesională asupra fiecăruia: rapiditatea, găsirea tehnicii celei mai bune, potrivită fiecărui caz. A lucrat în echipă, ani întregi, alături și de dr. Constantin Arseni.Rodica Simionescu evocă numeroase momente din viața de neurochirurg a Sofiei Ionescu, toate la un loc oferindu un profil moral și profesional complet, de personalitate distinsă, cunoscută în întreaga lume pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul neurochirurgiei, în special pentru operațiile pe măduva spinării și creier, și pentru lucrările sale științifice apărute în Acta chirurgica Belgica, Journal de chirurgie, Neurologia, Psihiatria, Neurologia, Neurochirurgia, Revue Roumaine d' Endocrinologie.Numărul articolelor și comunicărilor prezentate în țară și în străinătate se ridică la aproape 120.

După propriile declaraţii, a fost o persoană foarte credincioasă, frecventând Biserica Olari din Bucureşti şi rugându-se icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la care mereu a primit răspuns şi ajutor. Doctoriţa Ionescu a avut doi copii, pentru care nu prea a alocat timp, după cum spunea în interviurile date, fiindcă era foarte ocupată cu operaţiile şi cu pregătirea studenţilor sau scrierea articolelor de specialitate. Pentru meritele deosebite dovedite încă din anii studenției, Sofia Ionescu a fost răsplătită cu Semnul de Distincție al Crucii Roșii (1943), cu insigna „Evidențiată în Munca Medico-Sanitară (1957), cu medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei” (1964), cu medalia „25 de ani de la Proclamarea Republicii” (1972).

În 1996 primește Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de excepție, Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu” și Diploma de Onoare a Confederației Naționale a Femeilor din România. Tot în acel an, 1996, devine membru al Societății Române de Istoria Medicinii, iar în 29 martie 1997, Membru Emerit al Academiei de Științe Medicale. I s-a decernat Diploma de Onoare a A.N.F.D.U.R., Premiul „Inginer Elisa Leonida Zamfirescu”, Diploma de Onoare pentru merite deosebite în promovarea științei și tehnicii în România, Diploma de Onoare a Societății de Istoria Medicinei, Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni și Medalia de Onoare a aceluiași municipiu, culminând cu acordarea celei mai înalte distincții din România, Steaua Republicii, în grad de cavaler, pe care a primit-o la începutul lunii martie 2008.

Surse:

http://ziarullumina.ro/sofia-ionescu-prima-romanca-neurochirurg-68963.html

http://www.medicalstudent.ro/personalitati/prima-femeie-neurochirurg-istoria-unei-viei-citite-in-maini-delicate-si-puternice.html

http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=3170

http://stiri.tvr.ro/sofia-ionescu-ogrezeanu-prima-femeie-neurochirurg-din-lume_4367 8.html#view

$$$

 S-a întâmplat în 25 aprilie1932: La această dată, s-a născut atleta Lia Manoliu; campioană olimpică la aruncarea discului: aur la México City (1968), bronz la Roma (1960) şi Tokyo (1964); preşedinta Comitetului Olimpic Român (1992-1998); Complexul sportiv naţional din Bucureşti îi poartă astăzi numele. Lia Manoliu (d. 9 ianuarie 1998) a fost o atletă româncă, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 şi cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Roma 1960 şi la Jocurile Olimpice de vară din Tokyo 1964 la proba de aruncare a discului. De asemenea, în legislatura 1990-1992, a fost aleasă ca senator în municipiul Bucureşti pe listele partidului FSN.

Născută la Chișinău, la 25 aprilie 1932, Lia Manoliu a început sportul practicând atletismul (la Atletic Club Român), tenisul de câmp, tenisul de masă, voleiul și baschetul, la ultima disciplină fiind componentă a echipei Știința București. Concomitent cu activitatea sportivă a absolvit Facultatea de Energetică din cadrul Institutului Politehnic București (1954). A lucrat o bună perioadă ca inginer electroenergetician la IPROMET București și a absolvit o școală de ziariști sportivi organizată de ziarul „Sportul Popular”. La 16 ani a început să practice atletismul, specializându-se în aruncarea discului, unde a obținut rezultate excelente până la 40 de ani. Participantă la 6 ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice (de la Helsinki 1952 până la München 1972).A cucerit trei medalii olimpice, una de aur în 1968 și două de bronz în 1960 și 1964.A fost de 12 ori campioană națională și de șapte ori campioană balcanică.Între anii 1990-1998, a deţinut funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic Român.Participantă la şase ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice (de la Helsinki - 1952 până la Munchen 1972), deţine un record de longevitate olimpică, menţionat şi în „Cartea recordurilor". 

A cucerit trei medalii olimpice, una de aur în 1968 şi două de bronz în 1960 şi 1964. A fost de 12 ori campioană naţională şi de şapte ori campioană balcanică, iar la COR a fost vicepreşedinte (1973-1990) şi preşedinte (1990-1998) al Comitetului Olimpic Român. Pe plan internaţional, a ocupat funcţiile de membru al Comisiei pentru Academia Olimpică din cadrul CIO, preşedintle Grupei de lucru pentru problemele sportivilor de performantă din cadrul Asociaţiei Comitetelor Olimpice Naţionale, membru al Comitetului Executiv al Asociaţiei Comitetelor Naţionale Olimpice Europene, membru individual de onoare al ACNOE (din 1993), membru al Comitetului Feminin din forul internaţional de atletism şi membru al Comisiei de Competiţii din cadrul Asociaţiei Europene de Atletism. 

A fost distinsă cu Trofeul Fair Play, decernat de către UNESCO (1973), cu Ordinul Olimpic „Colanul de Bronz" (1975),Trofeul Femeia în Sport (CIO - 1990) şi Trofeul Centenarului CIO (1994). A murit din cauza unui infarct în ianuarie 1998 după ce a intrat în comă în timpul unei operații de tumoră pe creier cu o săptămână înainte. Este înmormântată la Cimitirul Bellu.Stadionul Național Lia Manoliu din București a fost numit în cinstea ei.

Surse:

George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.

http://www.cosr.ro/sportiv/lia-manoliu

https://www.prosport.ro/alte-sporturi/atletism/lia-manoliu-o-doamna-de-poveste-9571974

https://adevarul.ro/news/sport/povestea-nestiuta-marii-campioane-lia-manoliu-decedata-neasteptat-66-ani-refugiata-senatoare-listele-frontului-salvarii-nationale-1_5720c7255ab6550cb86655ff/in dex.html

$$$

 S-a întâmplat în 25 aprilie1940: În această zi, s-a născut actorul de film american Al Pacino. A interpretat roluri în drame şi filme de acţiune (Naşul; Serpico; După-amiază de câine; Pact cu diavolul etc). A fost distins cu Premiul „Oscar” în 1992 pentru filmul Parfum de femeie. Alfredo James „Al" Pacino este un actor american de origine italiană, considerat a fi unul dintre cei mai talentaţi din istoria cinematografiei.

Al Pacino s-a născut în sudul cartierului Bronx, din New York, într-o familie italiano-americană. Tatăl său, Salvatore Pacino, s-a născut în orașul italian Corleone, din provincia Palermo, Sicilia. Mama sa, Rose Gerard, se trăgea dintr-un nativ italian și o newyorkeză de origine italiană. Părinții săi au divorțat când Pacino avea doi ani. În 1961 a fost arestat în Rhode Island pentru că purta asupra sa o armă de calibru 38. Al s-a mutat cu mama sa în casa bunicilor, unde și-a petrecut restul copilăriei. Când era tânăr, lui Al îi plăcea să imite actorii pe care îi vedea în filme, încerca diverse voci și stări emoționale.Chiar dacă orele de la școală nu îi erau pe plac, își găsea liniștea în piesele de teatru ale școlii. După ce a renunțat la școală, Al s-a hotărât să înceapă viața de actor, găsind roluri mici în producții de teatru. În prima perioadă a actoriei, Pacino nu făcea prea mulți bani și trăia în săracie. Totul s-a schimbat din 1966, când a fost acceptat la cursurile lui Lee Strasberg. Pacino a început să obțină roluri mai importante și a obținut un premiu Obie pentru rolul din The Indian Wants the Bronx. Curând a luat și un premiu Tony pentru rolul din Does the Tiger Wear a Necktie? A devenit cunoscut după ce a jucat în Me, Natalie (1969) și The Panic in Needle Park (1971).

Tot atunci se căutau protagoniști pentru ecranizarea romanului Nașul (The Godfather) al lui Mario Puzzo. Al Pacino reușește să participe la preselecție și îl impresionează pe Francis Ford Coppola, regizorul, deși toți ceilalți participanți la acest proiect cereau un actor mai cunoscut decât „nimicul ăla de Pacino". Francis l-a susținut însă în continuare pe Pacino și i-a oferit rolul foarte important al lui Michael Corleone. Din cauza aceasta, Francis a fost speriat că ar putea fi înlocuit cu un alt regizor, așa că a filmat foarte repede. Când filmul a fost lansat, a avut un succes imens, iar toată lumea a admirat rolul lui Al Pacino, care a fost chiar nominalizat la Oscar pentru „cel mai bun actor în rol secundar".Aproape peste noapte a devenit dintr-un „nimeni" un star internațional.

Chiar dacă ar fi putut alege roluri mai ușoare, Pacino și-a ales câteva dintre cele mai grele roluri din istoria cinematografiei. Urmează rolurile din Serpico, Dog Day Afternoon, Bobby Deerfield și ...And Justice For All. Anii '80 au început cu două insuccese de casă pentru Pacino: Cruising și Author! Author!, care au avut încasări mult mai mici decât așteptările. Însă, în 1983, Scarface are un succes imens, devenind un „basm" mafiot care va fi popular încă 20 de ani.Anii '90 au fost, probabil, cei mai prolifici pentru Al Pacino, care obține, în sfârșit, Oscarul pentru cel mai bun actor cu fimul Scent Of A Woman, în 1992.Godfather Part 3, Dick Tracy și Glengarry Glen Ross sunt numai câteva din succesele lui Pacino de la începutul anilor '90. În ultima parte a acestui deceniu, au urmat Carlito's Way, Heat, City Hall, The Insider și Donnie Brasco.Al Pacino a fost toată viața burlac. Totuși a avut relații de lungă durată, cum ar fi cea cu actrița Diane Keaton. La începutul anilor '90 s-a lăsat de fumat pentru a-și reface vocea, care se deteriorase pe parcursul anilor.

În 1989, Al Pacino avea o fiică, Julia Maria, de la profesoara de actorie Jen Terrant. În 1996, Al Pacino a avut o relație intimă cu starul „Vacations" Beverly D'Angelo, care în 2001 l-a „fericit” cu gemenii Anton James și Olivia Rose. În ciuda copiilor obișnuiți cu prezenţa amândurora, în 2003, cei doi au încetat să mai aibă vreo relaţie. Al Pacino a declarat în repetate rânduri că a fi tată este cel mai bun lucru care s-a întâmplat în viața lui. El și-a planificat întotdeauna programul de lucru astfel încât să poată petrece cât mai mult timp cu copiii. Chiar și la o vârstă înaintată, Al Pacino a continuat să mențină imaginea bărbatului îndrăgostit. În 2013, a șocat fanii cu relaţia sa cu modelul latino-american de 33 de ani, Lucy Saul. Printre cele mai recente filme de succes cu participarea lui Al Pacino se numără „Second Chance" și „Manglehorn", lansate în 2014. În 2016, avea loc premiera thriller-ului regizorului japonez Shintaro Shimosawa „Mai rău decât o minciună", în care Anthony Hopkins și Josh Duhamel au jucat, de asemenea, rolurile principale.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/al-pacino-970/

https://www.britannica.com/biography/Al-Pacino

https://www.vice.com/ro/article/59jw35/povestea-lui-al-pacino

https://www.ziarulmetropolis.ro/al-pacino-epic-tribute/

https://www.ro.biography.name/actori/109-sua/582-al-pacino-1940

https://ro.odkurzacze.info/4344-al-pacino-biography-news -photo.html

&&&

 S-a întâmplat în 25 aprilie…

- „Ziua justiţiei militare" (la 25 aprilie 1919 s-a înfiinţat primul Serviciu Contencios în cadrul Armatei Românie); se celebrează din februarie 1999, printr-un ordin al ministrului apărării naţionale

-„Ziua Mondială de luptă împotriva malariei”- instituită în mai 2007, cu ocazia celei de-a 60-a Adunări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, această zi internaţională este dedicată recunoaşterii şi reafirmării eforturilor globale de combatere a malariei. 

– „Ziua Internațională a ADN-ului” (Acidul Dezoxiribonucleic), sărbătoare care comemorează descoperirea structurii dublu elicoidale a moleculei de ADN, în anul 1953, de către James D. Watson și Frances H.C. Crick, de la Universitatea Cambridge.Tot în anul 1953, James Watson, Francis Crick, Maurice Wilkins şi Rosalind Franklin şi colegii acestora au publicat în prestigioasa revistă „Nature” mai multe articole care explicau structura ADN-ului. Mai mult decât atât, în această zi, în 2003 (- 15 ani), a fost anunțată finalizarea cercetărilor din cadrul Proiectului Genomul Uman

– 1214: S-a născut regele Ludovic al IX-lea al Franţei, cunoscut ca Sfântul Ludovic; rege al Franţei din 1226 până la moartea sa; este singurul rege al Franţei care a fost canonizat; a fost cel care a înfiinţat Parlamentul de la Paris (m. 1270)

- 1472: A murit Leon Battista Alberti, arhitect, pictor, sculptor şi scriitor renascentist italian; a publicat primul tratat modern de pictură..Leon Battista Alberti (n. 18 februarie 1404) a fost scriitor, arhitect, pictor, sculptor, filozof italian şi umanist al Renaşterii. În cadrul preocupărilor sale multiple, putem adăuga şi: lingvistica, muzica, arheologia.Una dintre cele mai de seamă contribuţii ale lui Alberti, a cărei influenţă se extinde peste secole, o constituie tratatul de arhitectură De re aedificatoria („Arta de a construi"). Lucrarea are ca punct de plecare celebrul tratat De re architectura al arhitectului roman Vitruviu (80 sau 70 î.Hr. - 15? î. Hr.). Alte surse literare utilizate includ Platon şi Aristotel.

- 1595: A murit poetul renascentist italian Torquato Tasso.Torquato Tasso (n. 11 martie 1544, Sorrento – d.Roma) a fost un poet italian, unul din cei mai însemnaţi reprezentanţi ai Renaşterii italiene. Cea mai cunoscută operă a sa este epopea în versuri „La Gerusalemme liberata" („Ierusalimul eliberat", 1581).Deşi renumele lui Torquato Tasso se bazează în primul rând pe poemele sale epice şi dramatice, nu se pot ignora creaţiile sale în domeniul liric. Cele peste 1700 poezii (sonete, madrigale, Canzone, balade) apar în volumele „Rime" (1581-1582), „Rime et prosa" (1583), „Rime spirituali" (1597).A exercitat o deosebită influenţă asupra creaţiei lui Lord Byron, Goldoni, Goethe.Goethe a scris o dramă cu titlul „Torquato Tasso" (1790), pe tema vieţii artistului. România, Alexandru Balaci a publicat un studiu foarte documentat asupra poetului italian.

- 1599: S-a născut Oliver Cromwell, om politic şi comandant de oşti englez; conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart; a înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Irlanda (1649-1652); în 1653 a instaurat în Anglia un regim dictatorial, devenind lord-protector; a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei (m. 1658)

- 1635: A murit scriitorul italian Alessandro Tassoni, unul dintre întemeietorii criticii literare italiene (n. 1565)

- 1687: A murit compozitorul şi organistul Ion Căianu (Caioni), de la care s-a păstrat Codicele Caioni, importantă culegere de bucăţi muzicale (n. 1629). Autor al unei antologii muzicale (Codex Caioni, 1634-1652) în care figurează şi dansuri populare româneşti. A întemeiat o tipografie la mănăstirea Şumuleu-Ciuc, unde a fost stareţ şi custode. Este primul român cu preocupări de botanică (Herbariu) etc. Ioan Căianu (în maghiară Kájoni János, latinizat Ioannes Caioni) (n. 8 martie 1629, Căianu Mic - d. Lăzarea) a fost un călugăr franciscan din Transilvania, primul autor român de muzică cultă, constructor şi reparator de orgi, culegător de folclor, gânditor renascentist şi precursor al iluminismului.Codex Caioni (lat. „codicele lui Caioni”, cunoscută şi prin grafia maghiară a numelui, Codex Kájoni) este o culegere de 346  piese muzicale la care au contribuit doi învăţaţi transilvani ai secolului al XVII-lea. Codicele a fost scris între 1632 şi 1671 de către doi autori: Mátiás Seregély (alias Matei din Şerdei) şi Ioan Căianu. Cel din urmă a primit codicele în 1652 şi a lucrat asupra lui până în 1671, pentru această muncă stabilindu-se în Mănăstirea din Lăzarea, localitate în care a rămas până în ziua morţii.

- 1719: Este publicat romanul „Robinson Crusoe” al lui Daniel Defoe. Robinson Crusoe este un roman scris de Daniel Defoe, publicat pentru prima dată în 1719 şi este adesea considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Cartea este o autobiografie de ficţiune a presupusului autor, al cărui nume este omonim cu cel al titlului romanului, descriind supravieţuirea şi viaţa acestuia după naufragierea sa pe o insulă tropicală din largul coastei Venezuelei de astăzi, timp în care întâlneşte locuitori nativi ai Americii, captivi şi marinari răsculaţi, înainte de a fi salvat. Modul de prezentare al acestui roman se bazează pe prezentarea amănunţită, aproape documentară a vieţii personajului, prezentând naraţiunea pe baza unor „documente false", care conferă naraţiunii un aspect real.Romanul şi conţinutul acestuia au fost foarte probabil influenţate de viaţa reală a lui Alexander Selkirk, un marinar scoţian care a trăit absolut singur pe o insulă chileană din Oceanul Pacific, denumită Más a Tierra, al cărui nume a fost schimbat în 1966 în Robinson Crusoe Island (Insula lui Robinon Crusoe). 

- 1744: A murit Anders Celsius, astronom suedez. Anders Celsius (n. Ovanåker, d. Uppsala) a fost un astronom suedez cu preocupări în geografie, meteorologie şi termometrie. Anders Celsius s-a născut la Ovanåker în Suedia la 27 noiembrie 1701. A fost profesor de astronomie la Universitatea din Uppsala între anii 1730 şi 1744. Celsius s-a ocupat în egală măsură şi de geodezie şi de fizică. A studiat aurorele boreale şi a explicat acest fenomen pentru prima dată prin magnetismul terestru.În anul 1737 participă la o expediţie în Laponia la Torneo condusă de Pierre Louis Maupertuis, Alexis Claude Clairaut şi Pierre-Charles Lemonnier pentru a determina lungimea unui grad de meridian. Expediţia a confirmat ideea lui Isaac Newton că Pământul nu este perfect sferic, ci este aplatizat la poli.În anul 1742 publică rezultatele cercetărilor efectuate pentru calibrarea unui termometru din sticlă cu mercur. Pentru acest scop alege ca puncte de reper temperatura de fierbere a apei, pe care o numeşte „0 grade”, şi cea de topire a gheţii, pe care o numeşte „100 de grade”; după moartea lui Celsius cele două repere au fost inversate.Numele său a fost atribuit în 1948 gradului centigrad de temperatură, care astfel şi-a schimbat denumirea în grad Celsius (°C).

- 1792: Este compus actualul imn al Franţei, „La Marseillaise”.

-1792: Nicolas Jacques Pelletier, un răufăcător francez, devenea prima persoană executată prin ghilotinare. Execuţia a avut loc la Hôtel de Ville, în Place de Grève, la ora locală 15:30

-1840 (stil nou: 7 mai S-a născut, la Votkinsk, Piotr Ilici Ceaikovski (m.1893), compozitor rus. Unul dintre stâlpii culturii muzicale ruse.A compus simfonii, concerte instrumentale, opere (Evgheni Oneghin, 1879; Dama de pică, 1890), balete (Lacul lebedelor; Spărgătorul de nuci), muzică de cameră, piese pentru pian etc.

-1841: S-a născut (la Kalipetrova, Bulgaria) Zaharia Petrescu, general, medic; elev şi colaborator al lui Carol Davila; medic-şef al Corpului 1 de Armată în timpul Războiului de independenţă (1878-1879); cercetări de farmacologie şi de terapeutică generală - „Elemente de terapeutică şi materie medicală", primul tratat de acest fel din România; precursor al chimioterapiei; membru corespondent al Academiei Române din 1885 (m. 1901)

– 1849: S-a născut Felix Klein, matematician german; cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în teoria grupurilor, analiza complexă, geometria non-euclidiană şi conexiunile dintre acestea şi geometrie (m. 1925)

- 1859: A început construirea Canalului Suez.

- 1867: S-a născut Sarmiza Bilcescu, prima femeie cu titlul de avocat din lume, născută în România. 

- 1874: S-a născut Guglielmo Marconi, fizician şi inventator italian; unul dintre promotorii radiotehnicii; în 1895 a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu (brevetat în 1896), iar în 1901 prima radiocomunicaţie transatlantică; lucrări de pionierat în radiolocaţie şi radionavigaţie; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1909, împreună cu germanul Ferdinand Braun (m. 1937). Guglielmo Marconi (n. 25 aprilie 1874 la Bologna - d. 20 iulie 1937 la Roma) a fost inginer şi fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir şi a antenei de emisie legate la pământ, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1909 împreună cu Karl Ferdinand Braun, pentru contribuţiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir. 

- 1885: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol recunoaşte autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Tomosul de autocefalie prin care „cu bucurie sufletească binecuvintează Biserica Ortodoxă Română, recunoscându-o autocefală întru toate de sine ocârmuită”. Urmând cursul istoriei naţionale, Biserica din România independentă trebuia să-şi revendice autocefalia, echivalent bisericesc al izbândei de la 1877 

- 1894: A început, la Cluj, (până la 13/25.V.1894), procesul politic intentat de către guvernul maghiar „memorandiştilor”, proces cu un larg ecou internaţional; 14 membri ai conducerii Partidului Naţional Român din Transilvania, printre care dr. Ioan Raţiu şi dr. Vasile Lucaciu, au fost condamnaţi la închisoare. În tot spaţiul locuit de români au avut loc puternice manifestaţii de susţinere a luptei pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni (25.IV/7.V)

- 1898: SUA declară război Spaniei. În urma acestuia, Spania renunţă la suveranitatea asupra Cubei şi cedează SUA insulele Puerto Rico, Guam şi Filipine

- 1900: S-a născut fizicianul elveţian naturalizat american Wolfgang Pauli; contribuţii în mecanica cuantică şi fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1945..Wolfgang Ernst Pauli (d. 15 decembrie, 1958) a fost un fizician austriac care s-a remarcat prin teoria spinului, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1945.Conceptul de spin pentru particule elementare a fost propus iniţial de Ralph Kronig, George Uhlenbeck, and Samuel Goudsmit, în 1925 ca fiind o rotaţie a particulelor în jurul axei proprii.

- 1901: Apărea prima plăcuţă de înmatriculare din America, în statul New York, când un act normativ reglementa pe plan local obligaţia tuturor posesorilor de automobile să-şi înregistreze vehiculul şi să afişeze pe caroserie numărul de înmatriculare obţinut. Taxa de înregistrare a maşinii era de 1 dolar.În cursul primului an, au fost emise în statul New York 954 de plăcuţe de înmatriculare

- 1913: S-a născut arheologul italian de origine română Dinu Adameşteanu; studii privind colonizarea greacă din sudul Italiei şi Sicilia, precum şi privind utilizarea aerofotoarheologiei; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m.21.I.2004) 

-1915: A avut loc victoria de la Çanakkale (Dardanele), cunoscută ca fiind una din cele mai mari şi grele lupte din istorie. Bătălia de la Çanakkale ocupă un loc foarte important în istoria Turciei, fiind un război între trupele aduse din coloniile franceze de Anglia şi Franţa în anul 1915 şi naţiunea turcă.Războaiele purtate atât pe uscat dar şi pe mare au început în data de 18 martie 1915. În data de 25 aprilie 1915 au început luptele de pe uscat, statele Antantei eşuând în traversarea Çanakkale şi întorcându-se aşa cum veniseră, iar în iarna anului 1916 au fost nevoite să se retragă

- 1917: S-a născut Ella Fitzgerald, cântăreaţă americană de jazz, supranumită „Regina muzicii soul".Ella Fitzgerald (n. Newport News,Virginia - d. 15 iunie 1996, Beverly Hills,California) a fost o renumită cântăreaţă de jazz americană, supranumită „The First Lady of Song". Cu un registru vocal excepţional de trei octave, s-a remarcat prin puritatea vocei şi intonaţiei, o imensă muzicalitate şi prin capacitatea de improvizare, în mod particular în stilul scat.A primit de 13 ori cunoscuta distincţie „Grammy Award". Alături de cântăreţele Billie Holiday şi Sarah Vaughan, a contribuit la dezvoltarea stilului vocal interpretativ modern în muzica de jazz. Colaborarea ei cu Louis Armstrong şi Count Basie, precum şi numeroasele turnee în cadrul seriei „Jazz At The Philarmonic" au făcut-o cunoscută în lumea întreagă. Deschisă multor impulse muzicale moderne, de la intonaţiile sud-americane până la stilul Soul, dar şi pentru Blues, Swing sau Bebop, Ella Fitzgerald a lăsat posterităţii o operă bogată, eternizată în sute de înregistrări discografice.

- 1918: S-a născut pictorul italian Remo Brindisi, considerat fondatorul mişcării „Noua Reprezentare" (m.25.VII.1996)

- 1920: S-a născut soprana Ioana Nicola (m. 2009)

– 1920: S-a născut medicul Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei; din 1943 a făcut parte din echipa, considerată de aur, a prof. dr. Dimitrie Bagdasar (creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie), ea a lucrat alături de doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (devenit din 1945 soţul său). În absenţa altor date bibliografice, poate fi considerată, foarte probabil, prima femeie medic primar neurochirurg de pe continentul european, precum şi a treia femeie neurochirurg cu formaţie completă din lume (m. 2008)

- 1923: S-a născut, la Bucureşti, Barbu Câmpina (m.1959), istoric român. Medievist, şi-a axat preocupările pe câteva din problemele istoriei medievale româneşti: feudalismul timpuriu, economia feudală în ţările române, lupta pentru independenţă. A acordat atenţie marilor figuri ale istoriei: Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare. 

- 1925: A încetat din viaţă, la Bucureşti, George Stephănescu (n. 1843), compozitor român. Iniţiatorul spectacolelor de operă în limba română şi fondatorul unor societăţi lirice premergătoare Operei Române.A compus operete, o dramă lirică (Petra, 1902), feeria Sânziana şi Pepelea, muzică simfonică (este autorul primei simfonii româneşti) şi de cameră, instrumentală şi vocală.

- 1925: S-a născut Vasile Niţulescu, actor român de teatru şi film.Vasile Niţulescu (n. Bucureşti - d. 11 februarie 1991, Bucureşti) a fost un actor român.Desfăşoară o prestigioasă activitate teatrală (Teatrul Mic).În film, ca şi în teatru, compune personaje stranii, adesea maladive.

-1929: S-a născut Sanda Râpeanu, lingvistă, specialistă în limbi romanice; traducătoare şi autoare a numeroase studii critice, realizate în colaborare cu soţul său, criticul literar Valeriu Râpeanu

-1929: S-a născut, la Pungeşti, jud. Vaslui, Constantin Huşanu, prozator român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat romanele Pe fluviu la deal (1992), Clubul Paradis (1995), Preţul fericirii (1995), Ademenirea (1996), Vitrina cu fantasme (1998), Pastile contra morţii (2001) etc. 

- 1932: S-a născut atleta Lia Manoliu; campioană olimpică la aruncarea discului: aur la México City (1968), bronz la Roma (1960) şi Tokyo (1964); preşedinta Comitetului Olimpic Român (1992-1998); Complexul sportiv naţional din Bucureşti îi poartă astăzi numele..

- 1933: A murit medicul legist Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti.Mina Minovici (n. 30 aprilie 1858, Brăila - d. Bucureşti) a fost un medic legist şi farmacist român.Este faimos pentru studiile aprofundate despre alacaloizii cadaverici, putrefacţie, simularea bolilor mintale şi antropologie medico-legală. Este fondatorul şcolii române de medicină judiciară şi a fost directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892.Fondator al sistemului medico-legal modern, a fost una dintre cele mai proeminente personaliăţi din acest domeniu din Europa timpurilor sale.

- 1940: S-a născut actorul de film american Al Pacino.

- 1940: S-a născut, la Sadova-Câmpulung, jud. Suceava, Gheorghe Macarie, filolog, critic şi istoric de artă român. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. A publicat: Sentimentul naturii în proza românească a sec. Al XIX-lea (1980), Geografie literară – orizonturi spirituale în proza românească (1980), Dimitrie Hârlescu (1986), Între literatură şi arte plastice (1997), Mănăstirea Horaiţa (1997) şi altele. 

- 1941: S-a născut Bertrand Tavernier, regizor, scenarist şi critic de film francez

- 1943: S-a născut Valeriu Florin Dobrinescu, istoric şi eseist român; fondator al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană (m.28.XII.2003). Dintre lucrările publicate: Relaţiile româno-engleze. 1914-1933 (1986), România şi organizarea postbelică a lumii (1988), Basarabia în anii celui de-al Doilea Război Mondial (1995), România la Conferinţa de Pace. Paris: 1919-1920; 1946-1947 (1996), România şi Ungaria de la Trianon la Paris (1996) etc. 

- 1945: Eliberarea Italiei de sub ocupaţia fascistă

- 1945: Începe Conferinţa de la San Francisco (până la 26.VI.1945) în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite, ONU; Conferinţa adoptă Carta Naţiunilor Unite (care va intra în vigoare la 24.X.1945)

- 1945: Joncţiunea trupelor americane şi sovietice la Torgau, pe Elba

- 1945: S-a născut compozitorul şi cântăreţul suedez Björn Ulvaeus, membru al renumitei formaţii ABBA

–1947: S-a născut fotbalistul şi antrenorul olandez Johan Cruyff; a primit Balonul de Aur de trei ori (m. 2016)

- 1953: Anunţarea descoperirii ADN-ului. 

- 1953: S-a născut Liviu AntoneseI, poet, eseist, publicist şi cercetător în ştiinţele educaţiei 

- 1958:A murit Iosif Iser, pictor şi grafician român, membru al Academiei Române.

- 1959: S-a născut prozatorul Tudor Vlad

-1960: Primul inconjur submersibil al Pământului de către submarinul nuclear american USS Triton. Plecat la 16 februarie din New London, Connecticut, submarinul a parcurs aproape  66.800 kilometri în 84 de zile fără să iasă la suprafaţă.

 - 1974: În Portugalia a avut loc „Revoluţia garoafelor”, care a înlăturat regimul de dictatură fascistă instaurat de Antonio de Oliveira Salazar în 1933 şi a deschis calea spre restaurarea democraţiei („Ziua libertăţii”)

- 1976: A murit Alexander Brailowsky, pianist american de origine rusă (n. 1896)

- 1976: A murit Sir Carol Reed, regizor britanic de film; unul dintre cele mai sonore nume ale filmului englez al anilor '40-'50 ai secolului XX (n. 1906)

- 1982: Se încheie retragerea Israelului din Peninsula Sinai (realizată în mai multe etape), după 15 ani de ocupaţie (Israelul a preluat controlul asupra peninsulei în luna mai 1967, în urma „războiului de şase zile") 

- 1990: Plasarea pe orbită, de către echipajul navetei Discovery, a telescopului spaţial Hubble.Telescopul spaţial Hubble (prescurtat HST, de la numele lui în engleză Hubble Space Telescope) este un telescop plasat pe orbită în jurul Pământului, numit aşa după astronomul american Edwin Hubble. Este poziţionat în afara atmosferei terestre, ceea ce îi conferă avantaje semnificative faţă de telescoapele de pe Pământ, imaginile nefiind perturbate de către turbulenţele atmosferice, iar telescopul putând capta informaţii şi în spectrul ultraviolet, ale cărui lungimi de undă sunt în mod normal puternic atenuate de către stratul de ozon al Pământului. 

 - 1992, 25-27: Cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, regele Mihai I întreprinde prima sa vizită cu caracter privat în România (Suceava, Bucureşti, Curtea de Argeş); suveranul este întâmpinat cu căldură şi entuziasm de români; în Capitală are loc o manifestaţie populară la care participă câteva sute de mii de persoane pe tot traseul de la Piaţa Romană la Piaţa Sf. Gheorghe 

- 1995: A murit actriţa şi dansatoarea americană Ginger Rogers. Ginger Rogers (n.16 iulie 1911) a fost o cântăreaţă, dansatoare şi actriţă americană de teatru şi film, laureată a Premiului Oscar.

- 1999: A murit Vasile Dobrian, pictor,desenator, grafician şi poet avangardist (n. 1912)

- 2005: A avut loc ceremonia de semnare a Tratatelor de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (la Abaţia Neumünster din Luxemburg), precedată de reuniunea Consiliului European, care a dat votul final asupra documentelor care consfinţeau calitatea de viitoare membre ale UE pentru România şi Bulgaria; pe Tratatul de aderare a României şi-au pus semnătura, din partea română, preşedintele ţării, primul ministru, ministrul afacerilor externe şi cel al integrării europene. De la 1.01.2007 România şi Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene (după ce Parlamentele tuturor ţărilor membre ale UE au ratificat cele două tratate semnate la 25.IV.2005); numărul ţărilor membre ale UE se ridică la 27.

- 2011: A murit poetul chilian Gonzalo Rojas, considerat unul dintre cei mai talentaţi scriitori moderni ai Americii Latine (n. 1917) 

- 2011: A murit cântăreaţa britanică Poly Styrene, considerată o legendă a muzicii punk (n. 1957) 

- 2015: A avut loc cutremurul din Nepal cu magnitudinea 7,9 pe scara Richter epicentrul fiind localizat în Districtul Lamjung, la aproximativ 77 km nord-vest de capitala Nepalului, Kathmandu. Este cel mai puternic cutremur care a avut loc în regiune, din 1934 încoace, când un cutremur de 8,2 pe Richter a provocat moartea a peste 17.000 de persoane.Potrivit cifrelor oficiale, peste 9.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în Nepal şi în ţările învecinate. Districtul Sindhupalchok a fost cel mai grav afectat – 3.360 de morţi (aproape jumătate din numărul oficial al victimelor). Monumente istorice aparţinând Patrimoniului mondial UNESCO, printre care Piaţa Durbar şi Turnul Dharahara – înalt de 62 m, au fost distruse sau au fost grav avariate. Pagubele totale au fost estimate la aproximativ 15-20% din PIB-ul Nepalului, adică 5 miliarde de dolari. Potrivit ONU, opt milioane de oameni (mai mult de o pătrime din populaţia ţării) din 39 de districte au fost afectaţi de cutremur. De asemenea, 1,4 milioane de oameni au avut nevoie de asistenţă umanitară de urgenţă, dintre care 940.000 de copii

– 2016: A murit scriitorul franco-american Martin Gray, supravieţuitor al ghetoului din Varşovia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunos cut mai ales pentru romanul „Au nom de tous les miens” (n. 1922)