$$_

 S-a întâmplat în 16 aprilie1889: În această zi, s-ar fi născut Charles Chaplin, actor, regizor, scenarist, compozitor şi producător de origine engleză; creatorul lui Charlot, celebrul personaj al filmului mut. Unul dintre cele mai fascinante lucruri despre celebrul „vagabond” de doar 1,65 m este faptul că nu se ştie exact când şi unde s-a născut, chiar dacă unii știu „sigur, sigur”... Toate biografiile lui menţionează că Sir Charles Spencer Chaplin a venit pe lume pe 16 aprilie 1889 în East Street, Walworth, Londra, dar nu există niciun act oficial al naşterii sale... Şi pentru ca misterul să fie complet, nici măcar cei de la MI 5, serviciile secrete britanice care deschiseseră un amplu dosar al starului acuzat de comunism în America, nu au reuşit să afle cu exactitate aceste detalii.

În februarie 2012, când mare parte dintre filele dosarului său secret au fost date publicităţii, munca asiduă de cercetare a agenţilor a ieşit la iveală de parcă ar fi fost ruptă dintr-un filmuleţ comic. „Vagabondul” le jucase o farsă. J. Edgar Hoover, capul FBI-ului american, cel care l-a hărţuit pe Chaplin, era convins că acesta ar fi fost evreu şi că numele lui real ar fi fost Israel Thornstein. Dar nici acest nume nu i-a dus spre vreun rezultat concret pe investigatori. Iar când agenţii au pornit pe alte piste, crezând că actorul s-a născut, de fapt, în Franţa sau chiar într-o caravană de ţigani nomazi, pe undeva prin Anglia, iţele s-au încurcat de tot. Ce-i drept, foarte multe comunități/entități rome (asociații, organizații etc) și-l revendică a fi de-al lor... Cam pe la vârsta de cinci ani, când stătea pitit în culise, urmărind cu sufletul la gură reprezentaţia mamei sale, Hannah, dintr-un mic teatru de vodevil, pe Hannah a lăsat-o vocea, publicul a început să râdă de ea şi s-o huiduie, iar micul Charlie a ţâşnit din culise şi i-a dus numărul la capăt cu schemele lui de pantomimă. La acel moment, starea sănătăţii lui Hannah începuse deja să se agraveze, iar biografii marelui comic au căutat în portretul ei descifrarea multora dintre problemele lui personale. Căci, fără îndoială, crunta sărăcie şi căminul instabil în care s-a născut l-au afectat pe viaţă. Chaplin Senior, la rândul său artist de vodevil, era un alcoolic notoriu. Părinţii săi divorţaseră încă de când Charlie avea trei ani şi, pentru că mama nu mai putea avea grijă de copii, împreună cu fratele sau Sydney se mutau de colo-colo. Au locuit un timp împreună cu tatăl şi amanta lui, apoi cu o trupă de actori şi în cele din urmă au ajuns într-o casă pentru săraci, după ce tatăl moare şi mama este internată într-un azil pentru boli psihice. 

Cei doi fraţi îşi iau încă de copii viaţa în propriile mâini pentru a supravieţui şi pentru a-şi întreţine mama. Charlie moştenise talentul muzical de la părinţi şi trăise mereu în preajma scenei, aşa că a rămas în lumea teatrului unde a primit mici roluri, iar anii de sărăcie în care îşi câştiga cu greu existenţa şi instabilitatea psihică a mamei îl vor marca decisiv pe tânărul Charlie. Îşi face debutul ca dansator de step în grupul de copii „The Eight Lancashire Lads”, talentul său este remarcat şi, pe la doisprezece ani, primeşte rolul băieţelului Billy din spectacolul de teatru Sherlock Holmes. La încheierea acestui angajament, Charlie, ca actor permanent al „Fred Karno Repertoire Company”, primeşte roluri în comedii şi vodeviluri şi în 1910 plecă într-un turneu în Statele Unite. Avea 21 de ani şi o constituţie extrem de firavă, dar mare încredere în forţele sale, aşa încât la apropierea vaporului de docurile din Manhattan, tânărul Charlie Chaplin şi-a scos pălăria şi a strigat din toate puterile: „America, vin să te cuceresc! Şi fiecare bărbat, femeie sau copil va avea pe buze nume de Charles Spencer Chaplin!” Şi aşa a şi fost, dar nu imediat.

Ca actor al trupei Fred Karno, el a mai traversat de două ori oceanul pentru turnee şi a străbătut continentul american de pe o coastă pe alta. În aceeaşi companie se afla şi Arthur Stanley Jefferson, cel care va deveni şi el celebru în lumea filmului, sub numele de Stan Laurel, pentru cuplul comic Stan şi Bran pe care l-a făcut împreună cu Oliver Hardy. Se spune că primul mare succes a lui Chaplin a fost la femei, căci Charlie era un neobosit cuceritor de inimi, dar curând a fost remarcat de legendarul producător Mack Sennett, care conducea studiourile Keystone din California, şi, în 1912, i s-a oferit un contract pentru un rol într-un film. În 2 februarie 1914, Charlie Chaplin debuta ca actor de film în comedia „Making a living”, unde interpreta rolul lui Edgar English, un fals reporter, dar gagurile au fost suficient de comice pentru a-i aduce succesul. Iniţial, Mack Sennett a crezut că a făcut o greşeală costisitoare cu acest tânăr actor englez căruia îi dăduse în timpul filmărilor 150 de dolari pe săptămână, dar succesul peste noapte al filmului i-a convins pe producători să înceapă imediat negocierile financiare cu Chaplin pentru alte roluri. Lui Chaplin nu-i plăcuse primul rol de reporter, aşa că şi-a ales pentru următoarele filme, „Mabel's Strange Predicament” sau „Kid Auto Races at Venice”, o costumaţie complet diferită: pantaloni şi ghete mult prea mari pentru el, o haina prea strâmtă, un melon prea mic, baston şi o mustaţă falsă. Era micul vagabond pentru că, spunea el, costumaţia îl reprezenta chiar pe el, un personaj cu spirit comic şi uşor tragic, aşa cum fusese încă din copilărie. Personajul i-a adus imediat succesul.

În 1915, Chaplin devenise deja în Statele Unite un fenomen cultural, magazinele s-au de umplut de mărfuri care reproduceau costumaţia personajului său, era reprezentat în benzi desenate şi s-au compus chiar şi melodii despre el. Chaplin câştiga acum zece mii de dolari pe săptămână, o sumă fabuloasă pentru acele vremuri pentru un actor. A lucrat pentru companiile Essanay, apoi pentru Mutual, care i-a dat în 1916 un studiou propriu pentru a face filme, apoi din 1918 pentru „First National Exhibitors’ Circuit”, o companie special creată pentru a „exploata” filmele sale. După primul său film în cadrul acestui nou acord, „A Dog’s Life”, şi-a îndreptat atenţia spre război şi a făcut filmul „The Bond”, un film scurt înscris în campania guvernului pentru obligaţiunile lansate în scopul colectei de fonduri pentru război. A urmat în 1918 comedia „Shoulder Arms”, un real succes care a sporit popularitatea lui Chaplin, dar nu i-a adus şi bani mai mulţi de la finanţatori, aşa că un an mai târziu Chaplin şi-a construit propriul studio de film. Au urmat propriile producţii „Sunnyside” şi „A Day’s Pleasure” şi împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W. Griffith a pus bazele „United Artists Corporation”, pentru distribuţia filmelor.

În următorul film, „The Kid”, Chaplin îl avea ca partener pe micuţul de patru ani Jackie Coogan, era o comedie amară despre sărăcie şi un copil despărţit de părinţi, inspirat de propria copilărie. Filmul avea 68 de minute, era cel mai lung film pe care îl făcuse Chaplin, şi a fost un enorm succes. Până în 1924, a fost difuzat în mai mult de 50 de ţări. A continuat să joace rolul micului vagabond, dar gagurile şi pantomima sa au devenit mai subtile, personajul său, fără hainele, manierele sau distincţia unui gentleman, poate uşor vulgar, spuneau criticii săi, era vesel sau romantic, generos şi uman şi cu siguranţă un supravieţuitor în orice condiţii, la fel ca şi Chaplin. S-a numit Charlot în Franţa şi în toate ţările ţările francofone, Carlitos în Brazilia sau în Argentina sau pur şi simplu Vagabond în Germania. Ajunsese cel mai de succes şi cel mai bine plătit actor al timpului. Ca regizor şi producător a fost un pionier în arta filmului, dar şi un perfecţionist, a inovat continuu în tehnicile de filmare şi relua filmările şi de zeci de ori până când scenele ieşeau aşa cum îşi dorea. Filmele sale s-au identificat practic cu epoca filmului mut, iar când la sfârşitul anilor 1920 Hollywoodul intra în epoca sonorului, Chaplin a refuzat să producă sau să joace în filme „vorbite". Credea că filmul mut este mai sugestiv şi că pantomima poate trece toate barierele de limbaj, căci în America acelor vremuri soseau valuri de imigranţi din toată lumea şi Chaplin dorea că filmele sale să fie înţelese de oricine. Muncea enorm şi şi-a ajutat cu disperare mama, a adus-o lângă el şi i-a cumpărat o casă în California.

Filmul său din 1926, „Goana după aur”, a fost inspirat de povestea din tinereţea Hannei în Africa de Sud. Capodopera sa din 1931 „Luminile Oraşului” a fost şi ea marcată de un eveniment dureros din viaţa lui Chaplin, moartea mamei din 1928. Povestea mută a micului vagabond îndrăgostit de o florăreasă oarbă, la care însă renunţă în favoarea binefăcătorului bogat pe care fata îl iubea, spune şi ea istoria propriei vieţi. În istoria cinematografiei, filmul este considerat un „clasic", mulţi critici spun că ar fi cel mai bun a lui Chaplin, iar cu acesta se încheie seria filmelor aşa-zis „inocente". Chaplin şi-a retras oficial personajul de pe ecran abia în 1936, odată cu filmul „Modern Times”, considerat ultimul film mut, şi, ca şi „City Lights”, o capodoperă. Scenariul, producţia, regia şi muzica au fost ale lui Chaplin. Interpreta rolul unui muncitor la o linie de asamblare, care suferă o cădere nervoasă, rămâne şomer şi este arestat ca instigator la o manifestație comunistă, în cele din urmă, după ce împiedică involuntar evadarea unor deţinuţi, e eliberat ca un erou. Tehnica de filmare este inedită, 18 cadre pe secundă, iar redarea de 24 de cadre pe secundă, ceea ce face ca acțiunea să pară frenetică. Abia în scena de final micul vagabond prinde glas şi interpretează un cântec scris chiar de Chaplin. Personajul pleacă pe un drum nesfârşit către linia orizontului şi dispare odată cu epoca filmului mut. 

Primul film sonor al lui Chaplin a fost Dictatorul, în 1940, o parodie curajoasă îndreptată împotriva nazismului şi a lui Adolf Hitler şi care vorbea şi despre persecutarea evreilor. Filmul a provocat destule controverse, dar Chaplin a continuat să producă filme şi a încercat să păstreze o atitudine neutră. „Limelight” a fost ultimul mare film produs de Chaplin în Statele Unite. Ultimele două filme le-a produs la Londra. În 1957, îi apare „A King in New York”, în care a fost actor, regizor, producător şi scenarist, iar zece ani mai târziu a produs ultimul său film „A Countess from Hong Kong”, pentru care a făcut regia şi scenariul şi a avut o ultimă apariţie ca actor, alături de Sophia Loren şi Marlon Brando. Charlie Chaplin a fost actor, producător şi finanţator, regizor, scenarist şi coregraf şi autorul a patru cărţi de succes: „My Trip Abroad”, „A Comedian Sees the World”, „My Autobiography”, „My Life în Pictures”. A avut succes şi în calitate de compozitor cu Sing a Song, With You Dear in Bombay, There’s Always One You Can’t Forget, Smile, Eternally şi This is my song, melodia compusă de Chaplin special pentru filmul „A Countess from Hong Kong” a ajuns pe locul 1 în topurile din Marea Britanie, în varianta interpretată de Petula Clark. 

A dorit mereu familia pe care nu o avusese în copilărie, dar nu a reuşit „să se aşeze" decât târziu şi până atunci viaţa sa a fost presărată de tot felul de scandaluri, de la cele legate de femei, la cele care priveau loialitatea faţă de ţara sa natală sau cea de adopţie. Când Statele Unite au intrat în Primul Război Mondial, Charlie, care era încă cetăţean britanic, a devenit purtătorul de cuvânt al Liberty Bonds, emisiunea de obligaţiuni a guvernului pentru susţinerea efortului de război al statului american. Subscripţia publică devenise o datorie patriotică pe care Chaplin o susţinea împreună cu prietenii săi apropriati Douglas Fairbanks şi Mary Pickford. Dar loialitatea faţă de ţara sa natală a fost pusă la îndoială şi a fost numit de britanici laş...Chestie de perspectivă! 

A rămas faimos pentru aventurile sentimentale cu cele mai multe dintre partenerele sale de pe ecran, cu Edna Purviance a avut doar o relaţie sentimentală, dar cu trei dintre ele s-a şi căsătorit: cu Mildred Harris în 1918, în 1924 cu Lita Gray care avea doar 16 ani pentru a evita scandalul relaţiei cu o minoră, şi apoi în 1936 cu Paulette Goddard, partenera sa din filmul „Modern Times” şi „Dictatorul”. S-au adăugat şi alte excentricităţi, iar scandalul relaţiei cu tânăra Joan Barry şi un proces de paternitate au pus paie pe foc. Şi filmul „Dictatorul” a provocat scandal în 1940, fusese lansat chiar cu un an înainte ca Statele Unite să intre în Al Doilea Război Mondial, iar poziția critică adoptată de Chaplin în film i-a adus acuzaţiile americanilor că ar fi fost simpatizant al regimului comunist.

Abia în 1943 a reuşit să găsească dragostea perfectă, dupa cum spunea, şi să se „aşeze” definitiv. Avea 54 de ani, fusese căsătorit de trei ori şi avea doi copii când s-a căsătorit cu tânăra Oona O'Neill, fiica marelui dramaturg Eugene O'Neill. Fata abia împlinise 18 ani...Căsătoria Oonei cu Chaplin, care avea aceeaşi vârstă ca tatăl ei, l-a înfuriat atât de tare pe dramaturg încât aceasta a fost dezmoştenită. În ciuda scandalului căsătoriei, datorat enormei diferenţe de vârstă, Charlie şi Oona au rămas împreună și au avut opt copii. Geraldine s-a născut când Chaplin avea 55 de ani, iar Christopher s-a născut ultimul, când tatăl său avea 73 de ani. În anul 1952, Chaplin a părăsit SUA cu intenţia de a face o scurtă vizită în Marea Britanie, dar cei de la imigrări au profitat de ocazie pentru a-i ridică permisiunea de a reintra în ţară, iar Chaplin a decis să se mute cu toată familia la Vevey, în Elveţia.

Cu toată existenţa sa plină de scandaluri şi controverse, Chaplin a fost un om liniştit şi tăcut. Familia Chaplin a locuit într-o reşedinţă de secol al XVIII-lea, pe malul lacului Geneva. Oona a trăit în umbra celebrului său soţ şi declara că a fost mulţumită să fie „doar soţie şi mamă". S-a mai întors în Statele Unite doar o singură dată, în 1972, când a fost onorat de Academia Americană de Film cu Oscarul pentru întreaga activitate. Devenise şi Ofiţer al Legiunii de Onoare franceze şi în 1975 primise ordinul de Cavaler al Imperiului Britanic. Nu mai era un laș...

Chaplin a murit în somn în ziua de Crăciun din 1977 şi a fost înmormântat în cimitirul din Vevey. Viaţa lui Charlie Chaplin a fost în 1992 subiectul filmului numit chiar „Chaplin”, produs şi regizat de Richard Attenborough. În film, Robert Downey jr. are rolul principal şi joacă alături de Geraldine, una dintre fiicele lui Chaplin, devenită şi ea actriţa, care intrepretează rolul bunicii sale, Hannah.

Surse:

https://www.charliechaplin.com/

https://www.britannica.com/biography/Charlie-Chaplin

https://www.mediafax.ro/life-inedit/originea-lui-charlie-chaplin-invaluita-in-mister-potrivit-arhivelor-mi5-video-9244589

https://okmagazine.ro/viata-legendarului-charlie-chaplin/a18272477

http://stiri.tvr.ro/charlie-chaplin-simbolul-filmului-mut-si-primul-star-al-hollywoodului_816653.html#view

https://www.ziarulmetropolis.ro/charlie-chaplin-curiozitati-esentiale/

$$_

 S-a întâmplat în 16 aprilie1972: În această zi, a fost lansată nava spaţială americană Apollo16. Apollo 16 a fost a zecea misiune umană din programul Apollo, a cincea misiune care a aselenizat și prima misiune care a aselenizat într-una din zonele înalte ale Lunii. Apollo 16 a fost lansată la 16 aprilie 1972 și s-a încheiat la 27 aprilie. Aceasta a fost o misiune de clasă J, cu rover lunar și a adus înapoi 94,7 kg de mostre de rocă și sol lunar. Misiunea a conținut trei EVA-uri pe Lună (ieșiri extravehiculare): una de 7,2 ore, alta de 7,4 ore și o a treia de 5,7 ore, precum și o activitate extravehiculară de 1,4 ore pe drumul dintre Lună și Pământ.

Subsatelitul Apollo 16 a fost lansat din Modulul de Comandă și Serviciu în timp ce acesta se afla pe orbita Lunii. El a efectuat experimente de studiu al câmpurilor magnetice și ale particulelor solare. El a fost lansat la 24 aprilie 1972 la ora 21:56:09 UTC și a orbitat Luna timp de 34 de zile, și 425 de revoluții. În drum spre Lună, astronauții misiunii Apollo 16 au realizat mai multe fotografii ale Pământului, dintre care una prezintă America de Nord acoperită în porțiunea sa nordică de nori. În ciuda unei avarii a Modulului de Comandă, avarie care era să ducă la renunțarea la aselenizare, Apollo 16 a reușit să aselenizeze pe Terra Descartes la 20 aprilie, ora 9:23 p.m. Echipajul misiunii Apollo 16 a fost, conform procedurilor proiectului, echipajul de rezervă al celebrei misiuni Apollo 13, misiune care, în ciuda unei explozii la bord în drum spre Lună, a reușit, cu prețul renunțării la aselenizare, să revină în siguranță pe Pământ, după ce a ocolit Luna, la fel ca foarte recenta misiune spațială Artemis II. 

Comandantul misiunii a fost astronautul John Young, aflat la al patrulea zbor spațial, iar pilotul modulului lunar a fost Charles Duke. Ken Mattingly, programat a fi pilot al modulului de comandă în misiunea Apollo 13 și înlocuit în ultimul moment, a ajuns în cele din urmă pe Lună cu misiunea Apollo 16. Atât Mattingly, cât și Duke erau la primul zbor spațial. Young și Duke au explorat timp de trei zile regiunea înaltă Descartes, în timp ce Mattingly pilota Casper pe deasupra lor. Aceasta a fost singura dintre cele șase misiuni Apollo cu aselenizare care au avut ca țintă una din zonele înalte de pe Lună. În prima zi a testului, astronauții au primit vestea că Congresul a aprobat programul Space Shuttle. Young a declarat că este necesar. Astronauții au descoperit că ceea ce părea a fi o regiune de activitate vulcanică era de fapt o regiune de roci formate prin impact. Colecția de specimene aduse pe Pământ a conținut o bucată de rocă de 11 kg care a fost cea mai mare piatră adusă de pe Lună de astronauții Apollo (poreclită „Big Muley” după Bill Muehlberger, principalul cercetător pentru activitățile geologice ale misiunii. Rezultatele științifice ale misiunii Apollo 16 au determinat geologii să-și revizuiască interpretările anterioare privind zonele înalte ale Lunii, concluzionând că impactul meteoriților este agentul modelator principal al suprafeței lunare.

Astronauții misiunii Apollo 16 au efectuat teste de performanță ale roverului lunar, la un moment dat atingând o viteză maximă de 18 km/h, care este încă recordul de viteză al unui vehicul cu roți pe Lună. Apollo 16 a fost programat inițial pentru aterizare la ora 3:30 pm EST în ziua de 28 aprilie. Misiunea a fost, însă, scurtată cu o zi (reducând durata petrecută pe orbita Lunii după ce modulul lunar a decolat de pe lună și s-a recuplat la modulul de comandă) din cauza problemelor dinaintea aselenizării. Pe drumul de întoarcere nu a apărut nicio problemă.

Surse:

https://www.nasa.gov/mission_pages/apollo/missions/apollo16.html

http://www.astronautix.com/a/apollo16.html

https://airandspace.si.edu/explore-and-learn/topics/apollo/apollo-program/landing-missions/apollo16.cfm

https://www.lpi.usra.edu/lunar/missions/apollo/apollo_16/overview/

$$$

 S-a întâmplat în 16 aprilie…

- „Ziua internaţională a astronomiei"; este o manifestare care a apărut mai întâi în SUA, în anul 1973, pentru a atrage atenţia publicului asupra acestei ştiinţe şi reprezintă momentul când astronomi profesionişti şi amatori se întâlnesc pentru a împărtăşi din cunoştinţele şi informaţiile lor şi pentru a oferi tuturor celor interesaţi posibilitatea de a observa în mod direct frumuseţile boltei cereşti

 - 1071: Normanzii cuceresc oraşul Bari, ultima posesiune bizantină în Italia; astfel a luat sfârşit dominaţia bizantină în Italia. 

– 1495: S-a născut umanistul german Petrus Apianus, cunoscut pentru contribuțiile sale în domenii ca matematică, astronomie, cartografie (m. 1557)

- 1711: După lupta cu turcii de la Stănileşti – Huşi, Dimitrie Cantemir pleacă în Rusia.

–1755: S-a născut pictorița franceză Élisabeth Vigée-Lebrun, recunoscută ca una dintre cele mai renumite femei pictor din secolul al XVIII-lea (m. 1842)

- 1788: A murit Georges (Louis Leclerc) De Buffon, naturalist şi scriitor francez; unul dintre întemeietorii concepţiei evoluţioniste (n. 1707) 

- 1813, 16/28: A murit Mihail I. Kutuzov, feldmareşal rus, participant la războaiele ruso-turce; comandant suprem al armatei ruse în războiul împotriva lui Napoleon I (1812) (n. 1745) 

- 1822: S-a născut, la Suceava, Calinic Miclescu (m.1886), mitropolit primat român. În 1857 a fost ales deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei. La 18 mai 1865, domnitorul Al. I. Cuza îl numeşte mitropolit al Moldovei, iar la 4 iunie 1875 este ales mitropolit primat al României. În timpul activităţii sale din fruntea Bisericii Ortodoxe Române, s-a realizat o mai veche doleanţă a clerului, înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Prin tipografia Cărţilor Bisericeşti, Mitropolitul Calinic şi-a revigorat la un nou nivel activitatea, care continuă şi astăzi. La 25 martie 1882 se sfinţeşte pentru prima dată Sfântul şi Marele Mir din ţara noastră. 

- 1825: A murit pictorul elveţian Henry Fuseli (născut Johann Heinrich Füssli) (n. 1741)

- 1828: A murit Francisco De Goya, pictor, desenator şi gravor spaniol.Francisco José de Goya y Lucientes (n. 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon — d. Bordeaux/Franţa) a fost un important pictor şi creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. La un secol după Velázquez şi cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referinţă pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curţii regale, la fel ca şi mulţi alţi pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniştite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume şi îl eliberează de convenţia picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya porneşte într-o incursiune în străfundurile misterioase şi zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.

- 1830: A murit scriitorul ungar Katona József, unul dintre fondatorii dramaturgiei naţionale ungare (n. 1791)

- 1844: S-a născut scriitorul francez Anatole France (m. 1924). Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1921).Maestru al prozei, prin îmbinarea originală de erudiţie, ironie şi scepticism.A scris romane istorice de evocare a Franţei secolului al XVIII-lea sau Revoluţiei franceze (ciclul Istoria contemporană; Insula pinguinilor etc.). Este considerat unul dintre cei mai rafinaţi stilişti francezi.

- 1850: A murit Marie Tussaud, fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară" din Londra, ce-i poartă numele (n. 1761, la Strasbourg/Franţa)

- 1851: Este prezentată la Paris prima operă compusă de Charles Gounod – Sapho 

- 1852: S-a născut pictorul George Demetrescu Mirea (m. 1934).

- 1861: A apărut la Iaşi, până la 26 aprilie 1862, Bondarul, revistă satirică săptămânală. Redactor: I. V. Adrian. Este prima publicaţie satirică din Moldova.

- 1864: În numărul 88 al „Monitorulu Jurnalu Oficialu alu Principateloru-Unite-Române”, era publicată prima lege de organizare judecătorească din istoria României, mai exact a Principatelor Unite, primul act normativ care a statornicit înfiinţarea Curţii de Apel Bucureşti chiar sub această denumire (16/28)

- 1867: S-a născut Wilbur Wright, aviator şi constructor american de avioane; alături de fratele său Orville (1871-1948), a fost unul dintre pionierii aviaţiei mondiale;

- 1869: A apărut în Bucureşti, ziarul politic, literar, ştiinţific şi industrial Traian, sub conducerea lui B. P. Haşdeu. Şi-a câştigat notorietate prin publicarea unor erudite studii de istorie, literatură şi folclor.

- 1872: S-a născut Ioan Scărlătescu, pianist, compozitor şi pedagog (m. 1922). A fost profesor de pian la Viena şi la Conservatorul din Bucureşti.A desfăşurat activitate artistică în calitate de pianist concertist.A compus muzică de cameră, piese corale şi vocale. 

- 1879, 16 / 29: S-a născut Gala Galaction (pseudonimul lui Grigore Pişculescu), prozator, memorialist, traducător, preot şi profesor de teologie la Cernăuţi şi Bucureşti (realizator, în 1938, în colaborare, al uneia dintre cele mai izbutite traduceri în limba română a „Bibliei"); membru titular onorific al Academiei Române din 1947 (m. 1961).Unul dintre cei mai mari prozatori români, afirmat îndeosebi prin nuvelistica sa, reunită în volumele Bisericuţa din Răzoare (1914) şi Clopotele din Mănăstirea Neamţu (1916). Printre romane, se înscriu: Roxana (1931), Papucii lui Mahmud (1932) şi Doctorul Taifun (1933). Memorialistică: La răspântie de veacuri (1935), Jurnal literar (2 vol.).

– 1880: A murit Simion Balint, protopop greco-catolic, revoluţionar paşoptist, prefect al Legiunii Auraria et Salinae sau Legiunea Arieşului (n. 1810)

- 1885: S-a născut compozitorul maghiar Leó Weiner (m. 1960)

– 1887: S-a născut Dariu Pop, compozitor, dirijor de cor, folclorist, profesor şi ziarist; din 1919, ca inspector şcolar la Satu Mare a contribuit la organizarea învăţământului românesc din judeţ, la editarea de manuale şi la construirea de noi şcoli (peste 130) (m. 1965)

- 1889: S-a născut Charles Chaplin, actor, regizor, scenarist, compozitor şi producător american de film de origine engleză; creatorul lui Charlot, celebrul personaj al filmului mut (m. 1977, în Elveţia).

- 1896: S-a născut Tristan Tzara (pseudonimul lui Samuel Rosenstock), scriitor francez de origine română; unul dintre fondatorii mişcării dadaiste (în februarie 1916 lansează, la Zürich, la cabaretul „Voltaire", mişcarea „Dada", alături de Hugo Ball, Hans Arp, Marcel Iancu ş.a.) (m. 1963, la Paris)

– 1902: A murit medicul Nicolae Kalinderu; a fost unul dintre fondatorii orientării anatomo-clinice şi fiziopatologice în medicina internă românească; împreună cu Victor Babeş a iniţiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul şi epidemiologia leprei; a înfiinţat primele laboratoare permanente de investigaţii clinice din România; cunoscut colecţionar de artă; membru corespondent al Academiei Române din 1890 (n. 1835)

- 1903: S-a născut Filaret Barbu, compozitor şi dirijor (m. 1984). A lucrat ca dirijor de cor la Lugoj şi Timişoara. A compus pentru coruri mixte şi bărbăteşti, poeme simfonice, muzică de teatru şi film muzică de teatru, printre care opereta Ana Lugojana (1950), piese vocal-simfonice, muzică vocală şi corală. A întreprins culegeri de folclor din Banat (m. 1984)

- 1912: O femeie traversează Canalul Manecii. Harriet Quimby, pilot american, devine prima femeie care, la bordul unui monoplan Blériot, traversează Canalul Manecii.

- 1916: A murit Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii"; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913) (n. 1838). Deşi a avut o activitate literară multilaterală (poet, prozator, memorialist, eseist şi traducător), el a rămas în istoria literaturii române în primul rând prin Novelele sale, tipărite la Iaşi, în 1880. Memorialistica lui este reprezentată de volumele Pagini răzleţe (1901), Zile trăite (1903), Păcate mărturisite (1904). Activitatea poetică este cuprinsă în două volume (Poesii, 1873 şi 1886).A tradus Infernul de Dante, în anul 1905.

- 1921: S-a născut Sir Peter Ustinov (născut Peter Alexander Freiherr von Ustinov), actor, regizor şi producător britanic de film (m. 2004)

- 1923: A murit Constantin Dimitrescu-Iaşi, filosof, sociolog, estetician şi pedagog; a fost profesor la Universitatea din Iaşi (1879-1884) şi, din 1885, la Universitatea din Bucureşti, unde a ţinut primul curs de sociologie din ţară (1894); rector al Universităţii bucureştene între anii 1898 şi 1911 (n.25.II.1849)

- 1924: S-a născut compozitorul american Henry Mancini (m. 1994)

– 1925: S-a născut regizorul Biţu Fălticineanu; a regizat peste 200 de spectacole pentru Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti (m. 2012) 

- 1926: S-a născut prozatoarea Lucia Olteanu (soţia poetului Tiberiu Utan); s-a dedicat în exclusivitate literaturii pentru copii. 

- 1926: S-a născut violonistul Radu Zvorişteanu; timp de 24 de ani a fost concertmaestru al Orchestrei Naţionale Radio (m. 2010)

- 1927: S-a născut Eugen Pricope, muzicolog şi dirijor (m. 1992)

- 1927: S-a născut (la Marktl am Inn, Germania) cardinalul Joseph Ratzinger, cunoscut ca Papa Benedict al XVI-lea (2005-2013); a renunţat la pontificat, din motive de sănătate, începând cu data de 28.II.2013; cardinalul Ratzinger a fost ales Suveran Pontif la 19.IV.2005 (după moartea Papei Ioan Paul al II-lea); a urcat în Scaunul Pontifical la 24.IV.2005 (Papa Benedict al XVI-lea, al 265-lea papă din istoria Bisericii Catolice, a fost cel mai în vârstă cardinal care a acces pe tronul Sfântului Petru în ultimii 275 de ani şi primul papă german după aproape 1000 de ani, de la pontificatul lui Ştefan al IX-lea/1057-1058)

- 1928: S-a născut istoricul Radu Ciuceanu; deţinut politic între anii 1948 şi 1963; director-fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (1993) 

- 1930: A avut loc pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca premiera piesei Cruciada copiilor de Lucian Blaga.

- 1933: S-a născut Stelian Gruia, prozator, poet şi traducător (a popularizat, în Ucraina, literatura română - Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihai Beniuc, Geo Dumitrescu, Geo Bogza) (m. 1996) 

- 1935 : S-a născut compozitorul Nicolae Brânduş

- 1935: A murit Panait Istrati (numele la naştere: Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa; setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la insistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor) (n. 1884)

- 1936: S-a născut (la Soroca, azi în R. Moldova) Gheorghe Grigurcu, poet şi critic literar

- 1938: Au fost arestaţi şi condamnaţi apoi la închisoare mai mulţi conducători legionari, printre care şi şeful Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu, executat în noaptea de 29-30 nov. 1938.

- 1938: S-a născut actorul Constantin Băltăreţu (m. 1985) 

- 1942: S-a născut economistul şi publicistul Viorel Sălăgean (m. 2003)

- 1942: S-a născut baritonul italian Leo Nucci

- 1943: A fost sfinţită Biserica „Sf. Nicolae” din Copou, construită în perioada 1937-1943. Principalul ctitor al bisericii a fost cărturarul Nicolae Iorga. Icoanele catapetesmei şi ale iconostaselor sunt opera pictorului Corneliu Baba.Pictura interioară a fost realizată între anii 1962-1965 de către Vasile Pascu din Fălticeni. S-au făcut lucrări de restaurare şi consolidare, după cutremurele din 1977, 1986 şi 1990. Pictorul ieşean Dimitrie Gavrilean a restaurat picturile interioare şi a zugrăvit picturile exterioare între anii 1993 şi 1995.În curtea bisericii se află bustul în bronz al lui Nicolae Iorga, opera Gabrielei Manole-Adoc.

- 1947: S-a născut cântăreţul şi compozitorul scoţian Gerry Rafferty (m. 2011)

- 1950: A murit compozitorul Paul Richter (n. 1875)

-1951: A murit George Pascu, lingvist, istoric literar şi folclorist (n. 1882). Profesor la Facultatea de Litere din Iaşi (1920-1941).A întemeiat şi condus „Revista critică” (1927-1940).Este autorul primelor exegeze filologice şi stilistice asupra ghicitorilor româneşti (Despre cimilituri).Ca istoric literar a publicat: Istoria literaturii şi a limbii române în secolul XVI; Istoria literaturii române din secolul XVII şi altele.

- 1952: S-a născut Michel Blanc, actor şi regizor de film francez

- 1955: S-a născut Marele Duce Henri de Luxemburg (şef al statului din 7.X.2000)

- 1972: A murit scriitorul japonez Yasunari Kawabata; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1968 (n. 1899)

- 1972: A fost lansată nava spaţială americană Apollo-16, care a aselenizat la 20.04.1972. Din echipaj au făcut parte John Yaring, Charles Duke şi Thomas Mattngly (primii doi au coborât pe Lună). 

- 1975: A murit Octav Pancu-Iaşi (numele la naştere: Octav Pancu), prozator, scenarist şi publicist; a lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română între anii 1947 şi 1958 (n. 1929)

- 1984: A murit prozatoarea Georgeta Mircea Cancicov (numele la naştere: Maria Jurgea) (n. 1899). A fost apreciată de G. Călinescu pentru autenticitatea observaţiei asupra ţăranului moldovean. A publicat volume de povestiri (Poeni, 1938; Moldovenii, 1938; Dealul Perjilor, 1939; Pustiuri, 1942 etc.)

- 1994: A murit Mihail Crama (pseudonimul lui Eugen Enăchescu Pasad), poet şi prozator (n. 1923)

- 1996: A murit Tomás Gutiérrez Alea, regizor cubanez de film (n. 1928)

- 2002: A murit actorul american Robert Urich (n. 1946)

- 2007, 16/17: A murit fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1928)

- 2007: A avut loc masacrul de la Virginia Tech (Blackburg, Virginia, SUA) cel mai sângeros incident petrecut într-o instituţie de învăţământ din istoria Statelor Unite, cu un număr de 33 de persoane decedate; printre victime s-a aflat şi profesorul israelian de origine română, Liviu Librescu, împuşcat în timp ce îşi ţinea cursul în clădirea Norris Hall de la Universitatea mai sus menţionată

- 2008: A murit Edward Norton Lorenz, meteorolog şi matematician american; considerat părintele teoriei haosului, precum şi al celei a "efectului fluturelui" (n. 1917)

- 2012: Specialişii Centrului de Excelenţă de Transplant Oradea au realizat, în premieră naţională, un transplant cu prelevare multiorgan şi multiţesut de la un donator fără activitate cardiacă 

– 2013: A murit George Beverly Shea, cântăreţ american de muzică gospel, care a colaborat cu evanghelistul Billy Graham vreme de peste 60 de ani (n. 1909, în Canada)

– 2017: A murit generalul de brigadă Adrian Soci, locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, remarcat atât în misiunile executate în ţară, cât şi în misiunile internaţionale din Afganistan, în 2005 şi în 2008...Și prieten de-al meu... (n. 1965)

$$_

 Despre delicioasa CAFEA...

1). De fapt cafeaua este mai degrabă un fruct de pădure;

2). Cafeaua este a doua marfă cea mai comercializată din lume după petrol;

3). Când Beethoven făcea cafea, fierbea exact 60 de boabe pentru fiecare ceașcă și le număra mereu;

4). Primele cafenele care au apărut la Constantinopol au fost numite ,,Școlile Înţelepciunii", deoarece doar artiștii și scriitorii se adunau acolo;

5). În tradițiile Greciei și Turciei, cafeaua este servită mai întâi celor mai în vârstă;

6). Al treilea cel mai mare consumator de cafea este Japonia. În această țară, se crede, că întărește sănătatea și face pielea mai tânără;

7). Brazilia a emis în 2001 timbre poștale cu miros de boabe de cafea;

. Mirosul de cafea nu este tolerat de multe insecte și animale de companie;

9). Până în secolul al X-lea, cafeaua nu era considerată o băutură, ci un aliment. Triburile care trăiesc în Etiopia amesteca boabele de cafea cu grăsimea animală și mănâncă acest amestec;

10). Sacii în care este depozitată cafeaua sunt cel mai adesea făcuți din cânepă;

11). Într-o ceașcă de cafea neagră, în care nu există zahăr, nu există calorii;

12). În cafenele au avut loc primele competiții de şah;

13). Guvernul italian consideră că espresso este o băutură atât de importantă încât reglementează preţul;

14). Cafeaua conține aproximativ 1200 de componente chimice, dintre care aproximativ 800 sunt compuși aromatici care compun gustul acestei băuturi;

15). În aproape toate țările în care există plantații de cafea, boabele de cafea sunt încă recoltate manual;

16). Un arbore de cafea produce aproximativ 0,5 kg de cafea prăjită pe an;

17). Speranța de viață a unui arbore de cafea este de 60-70 de ani, ceea ce este comparabil cu speranța de viață a unei persoane;

18). Cofeina din cafea crește efectele unor analgezice;

19). Se spune că celebrul filosof și poet francez din secolul al XVIII-lea Voltaire a băut 50 de căni de cafea pe zi, și a trăit până la o vârstă foarte respectabilă, 83 de ani.

Deci dragii mei, ,,Poftă bună!" la cafea...!

$$$

 Fabula “Filantropie” de Al. O. Teodoreanu ( cunoscut ca Păstorel Teodoreanu, fratele lui Ionel Teodoreanu / „La Medeleni”) evidențiază, într-un mod ironic, defectele umane precum naivitatea și profiturile obținute din bunătatea altora. Autorul folosește personaje din lumea animalelor pentru a transmite o lecție morală clară și ușor de înțeles. Stilul său este plin de umor și finețe, specific lui Teodoreanu, ceea ce face fabula plăcută și accesibilă. Textul a fost prezentat în cadrul unei șezători literare, demonstrând aprecierea de care se bucura autorul în cercurile culturale ale vremii.

                                             

FILANTROPIE

de Al. O. Teodoreanu

Un biet măgar, al nu știu cui

Fugit dela stăpânul lui

Lihnit și slab, sdrobit de jale,

Pe drum oftând umbla hai-hui

Când, iată că, pășind agale,

Cum merge el de obicei,

Un june bou îi iese’n cale

“Ce faci, măgarule?”

- “Ce vrei

Să fac, voinic între voinici?

Fiindc’am vrut să scap de bici

Și de cărat în hală poame

Mă plimb (cum vezi) și mor de foame”.

Iar boul (bou), cuprins de milă,

I-a spus atunci: “Urechilă,

Eu colo’n grajd am fân destul

Mănâncă până-i fi sătul

Apoi așteaptă-mă; căci vin

Cum isprăvesc aici o treabă

Ș’atunci, om mai vorbi puțin”.

La grajd, mâncând cu poftă mare,

Și când nu mai putu de fel

Strivi tot restul în picioare.

Și cum n’avea ce să mai facă

Intră’n amor cu vaca (vaca)

Trântind și ușa după el.

. . . . . . . . . .

Boul a rămas tablou 

Însă măgarului nu-i pasă. 

MORALA 

Când știi prea bine că ești bou. 

Să nu inviți măgari la masă.

$$$

 Alexandru Sahia, pe numele său real Alexandru Stănescu, s-a născut în 1908 și a murit în august 1937, înainte de a împlini 30 de ani. Moartea lui prematură a fost imediat exploatată politic. Deși, în ultimele luni de viață, fusese deja marginalizat și chiar exclus din cercurile comuniste clandestine, după dispariție a fost refolosit propagandistic drept „martir al proletariatului”, „intelectual devotat clasei muncitoare” și „victimă a lumii burgheze”. Aici stă una dintre marile mistificări ale epocii: viu devenise incomod pentru partid, mort devenea foarte util.

În epocă, necrologurile i-au construit rapid o imagine sentimentală. Ion Călugăru scria despre el ca despre „un mucenic al breslei”, Noica îl vedea ca pe un idealist aproape de tipul „creștinului primitiv”, iar Arșavir Acterian nota că „din călugăr dezamăgit devenise comunist”, adăugând și un detaliu tăios: în ultimele luni, cei care se folosiseră de el „l-au concediat”. Chiar și Siguranța observa imediat potențialul de exploatare propagandistică al morții sale: înmormântarea urma să fie transformată într-un eveniment politic, iar moartea sa să fie valorificată de presa comunistă. Cu alte cuvinte, încă din august 1937, înainte de comunizarea României, se încerca fabricarea unui simbol.

Situația era, însă, de un paradox aproape cinic. Cu foarte puțin timp înainte să moară, Sahia era tratat de propriii săi camarazi din subterana comunistă drept „dușman al partidului”. În prima parte a anului 1937, a fost exclus din PCdR, iar printre cei implicați în marginalizarea lui apar nume care, mai târziu, vor cântări enorm în propaganda regimului: Ștefan Foriș, Leonte Răutu, Sorin Toma, Aurel Rotemberg (viitorul Ștefan Voicu), iar indirect și Lucrețiu Pătrășcanu. Asta spune enorm despre mecanismul intern al partidului: omul pe care propaganda de după război îl va transforma într-un model de fidelitate era, la sfârșitul vieții, deja suspect și indezirabil.

Un motiv esențial al acestei căderi a fost legat de călătoria sa în URSS, în iarna 1934–1935. Sahia merge acolo cu entuziasmul militantului care credea în „paradisul sovietic”. Numai că ajunge să fie arestat și anchetat la Lubianka, suspectat de spionaj. Simplul fapt că GPU-ul îl luase în vizor era suficient ca, în logica terorii staliniste, să devină suspect pe termen nelimitat. A fost eliberat și trimis acasă, dar pata rămânea. În lumea Kominternului, ancheta echivala aproape cu o sentință politică. Stelian Tănase observă foarte bine această logică: dacă excluderea s-a produs la București, nu la Moscova, asta i-a salvat, probabil, viața. La Moscova, într-o vreme de epurări și de „mare teroare”, un asemenea om putea sfârși în fața plutonului de execuție.

Aici apare una dintre cele mai interesante și, pentru mulți, cele mai „picante” răsturnări de perspectivă. Sahia nu s-a întors triumfător din URSS, ci șocat și dezamăgit. Numai că, spre deosebire de Panait Istrati, care a avut curajul rupturii publice, Sahia a tăcut. Nu a povestit în cartea sa „URSS, azi” nimic despre ancheta de la Lubianka. Nu a denunțat public realitatea sovietică. Petre Pandrea notează că Sahia ar fi revenit de la Moscova devastat și că ar fi recunoscut în cerc restrâns că „nu-i paradis”, că Istrati și André Gide avuseseră dreptate. Dar nu a avut forța să rupă public cu iluzia. Aici se vede foarte limpede drama lui: era un om care avea nevoie să creadă în ceva absolut și, după eșecul religios, se agățase de revoluția comunistă. Când și această credință a început să se fisureze, nu i-a mai rămas mare lucru.

Biografia lui reală contrazice masiv mitul oficial de mai târziu. Nu provenea dintr-o familie de mizerabili și nu era nici pe departe un „copil al foamei” ieșit din mahalale. S-a născut la Mănăstirea, pe Dunăre, într-o familie de țărani înstăriți. Tatăl său fusese primar liberal, fratele său era cârciumar prosper, sora sa profesoară. A urmat liceul militar din Craiova, pregătindu-se pentru o carieră de ofițer, apoi Sfântul Sava, după care s-a înscris la Facultatea de Drept. A traversat mai multe crize existențiale: una militară, apoi una religioasă. În jurul vârstei de 21 de ani intră la Mănăstirea Cernica, unde stă aproape doi ani și de unde își ia numele de Sahia, pe care îl va păstra ca nume literar. Nici aici nu rezistă: pierde credința, începe să citească marxism și părăsește mănăstirea.

Această succesiune de rupturi îl descrie poate mai bine decât orice etichetă politică. Sahia nu era, în fond, un doctrinar rece, ci un om în permanentă căutare, predispus la absolut și la convertiri radicale. De aceea, unii contemporani l-au perceput ca pe o natură mistică, doar că, la un moment dat, mistica religioasă a fost înlocuită de mistica revoluției.

Din 1932 până în 1937, lucrează în presă și intră tot mai adânc în cercurile comuniste clandestine. Nu este doar un ziarist simpatic stângii, ci un activist real, conectat la Agitprop și la rețeaua de publicații controlate sau finanțate de PCR și de Komintern: „Veac nou”, „Bluze albastre”, „Reporter”, „Șantier”, „Buletin”, „Floare de colț”. Participă la toate marile campanii ideologice ale deceniului: scrie în apărarea greviștilor de la Grivița, a lui Mihai Gheorghiu Bujor, a lui Petre Constantinescu-Iași, face cronica procesului Anei Pauker de la Craiova și nu se limitează la articole. Potrivit documentelor citate, ducea chiar mesaje secrete ascunse în colete pentru acuzați: texte scrise pe chibrituri, pe foițe, pe ambalaje, pe ouă. Nu era doar observator. Era participant.

Siguranța îl urmărea atent. I se citea corespondența, îi erau monitorizate relațiile cu legația sovietică, era notat pentru propagandă comunistă în rândul soldaților, iar revistele la care lucra erau confiscate încă din tipografie. Și totuși, fapt interesant, nu a fost arestat serios de Siguranță. Asta poate sugera două lucruri: fie protecții puternice, fie faptul că, în unele momente, activitatea sa era tolerată până la un punct deoarece putea fi controlată și supravegheată.

Propaganda comunistă de după 1945 avea să construiască însă un portret fals, foarte rentabil politic: Sahia era prezentat ca un scriitor al mizeriei, un proletar intelectual, un om care dormea prin redacții, trăia în sărăcie și murea de tuberculoză din cauza „orânduirii burgheze”. În realitate, datele invocate de memorialiști contrazic această legendă. Sahia lucra la „Vremea” și „Dimineața”, câștiga bine, era elegant îmbrăcat, avea chiar o mică afacere cu taxiuri, finanțată de legația sovietică, și frecventa medii intelectuale exclusiviste. Petre Pandrea îl descrie ca pe un bărbat sobru, elegant, „ca un dandy”, plăcut, amabil, departe de imaginea oficială a proletarului sfârtecat de sărăcie.

Și anturajul lui spune mult. Nu trăia la periferia vieții culturale, ci exact în miezul ei. Îi întâlnim în jurul lui pe Eugen Ionescu, Ghiță Ionescu, Mihail Sebastian, Barbu Brezianu, Radu Popescu, Zaharia Stancu, Petre Pandrea, N. Cocea, dar și pe Mihail Polihroniade, Arșavir Acterian, Constantin Noica. Adică exact lumea pestriță, tensionată și inteligentă a anilor ’30, în care ideologiile se amestecau cu prieteniile, iar opțiunile se schimbau dramatic. Nu era deloc un simplu „om al uzinelor”; era bine introdus, mobil, conectat.

Cartea lui, „URSS, azi”, apărută în 1935, este un document important tocmai prin ceea ce ascunde. Este o combinație de clișee, statistici oficiale, lozinci și impresii atent dozate, perfect compatibilă cu cerințele Agitprop-ului. 

Descrie entuziast realizările sovietice, participă la festivitățile de 7 noiembrie din Piața Roșie, înregistrează marile simboluri ale puterii staliniste și produce, practic, un volum de propagandă. Dar, în spatele acestui text, stă omul care tocmai fusese anchetat la Lubianka și care știa deja că „paradisul terestru” avea un subsol represiv. Aici este una dintre marile minciuni ale cazului Sahia: cartea apare ca o mărturie de convingere, dar poate fi citită și ca produsul unei tăceri forțate sau al unei lașități tragice.

După 1945, mașinăria propagandistică se pune în mișcare cu o eficiență imensă. Deși în timpul vieții sale fusese exclus și suspectat, Sahia este resuscitat oficial. Devine modelul de scriitor „bun” pentru noul regim. 

Este introdus în manuale, editat în zeci de ediții, cu milioane de exemplare, comemorat de Academie, de Uniunea Scriitorilor, transformat în nume de școli, străzi, instituții, sate, gospodării colective. În 1948, este ales post-mortem în Academia Română. De ce atâta zel? Pentru că proza lui era perfectă pentru propaganda oficială: descria muncitori, exploatare, patroni fără milă, accidente, greve, represiune — adică exact clișeele de care regimul avea nevoie pentru a rescrie trecutul interbelic într-o cheie marxistă.

Practic, Sahia a fost ideal pentru comunism din trei motive. Mai întâi, murise tânăr și nu mai putea contrazice nimic. Apoi, scrisese suficient de „angajat” încât să poată fi canonizat ideologic. În fine, biografia lui era suficient de neclară și contradictorie încât să poată fi remodelată propagandistic. 

Regimul a șters tot ce nu convenea: originea lui bună, eleganța, contactele mondene, afacerea cu taxiuri, dezamăgirea de la Moscova, excluderea din partid. A păstrat doar figura „îngerului roșu”, a intelectualului pur, bolnav, sacrificat. În realitate, cazul Sahia arată nu doar cum propaganda comunistă și-a fabricat martirii, ci și cum i-a devorat chiar pe cei care i se oferiseră cu bună-credință. A fost folosit viu pentru agitație și propagandă, apoi aruncat atunci când a devenit suspect, apoi resuscitat mort pentru mitologie. E aproape o schemă perfectă a mecanismului comunist: te folosește, te compromite, te exclude, apoi te transformă, dacă îi mai ești util, în icoană oficială.

Și poate tocmai aici stă interesul lui Alexandru Sahia astăzi. Nu neapărat în valoarea operei sale, care nu justifică proporțiile cultului de odinioară, ci în felul în care biografia lui devine o oglindă a secolului XX românesc: criză spirituală, radicalizare ideologică, fascinație pentru utopie, contact brutal cu realitatea sovietică, tăcere, excludere, apoi mitologizare postumă. Sahia nu este doar un scriitor uitat. Este, mai ales, unul dintre cele mai clare exemple despre cum comunismul își fabrica sfinții, folosindu-se chiar de victimele și de ratații lui.

sursa Stafia lui Sahia , de Stelian Tănase in Idei în Dialog, 1 decembrie 2004 (Anul 1, / nr. 3 )

$$_

 S-a întâmplat în 15 aprilie1918: La această dată, a devenit muzeu memorial casa din pitorescul cartier ieşean Ţicău în care a locuit, între anii 1872 şi 1889, scriitorul Ion Creangă, numită şi „Bojdeuca lui Creangă" (sau „Bojdeuca din Ţicău"). Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din România. Primul muzeograf care a prezentat Bojdeuca celor ce veneau să o viziteze a avut dreptul să locuiască în mica bucătărioară din stanga intrării, împreună cu soţia, trei copii şi bunica. „Bojdeuca de căsuţă” cum o numeşte însuşi Ion Creangă (1837-1889), construită înainte de anul 1850, în mahalaua Ţicău, „ce-i mai zic şi Valea Plângerei”, a devenit muzeu memorial (primul muzeu memorial literar din România) la 15 aprilie 1918.

„În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară şi pe vremea asta, în 18 spre 19 septembrie. De aveţi răbdare, că bunătate întotdeauna aţi avut, veţi întreba poate, unde-i bojdeuca mea? Vă voi răspunde respectuos: în mahalaua Ţicău, ce-i mai zic şi Valea plângerei, strada Ţicăul de sus, no. 4 (dacă se mai poate numi stradă o hudicioară dosnică, plină de noroiu păn’ la genunchi, când sunt ploi mari şi îndelungate, zise şi putrede, şi la secetă geme colbul pe dânsa). Iar bojdeuca de căsuţă în care locuiesc eu de vreo 18 ani e de vălătuci şi povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi rezămată în vreo 24 de furci de stejar şi acelea putrede. Iarna dorm într-o odăiţă toată hrentuită, iar vara într-un cerdăcel din dos, începând de pe la maiu şi sfârşind pe la octomvrie, când este vremea bună cum îi acum. Aşa m-am deprins.Răposatul Conta şi Lambrior ştiau căsuţa mea. Pompiliu, d-l. Nica şi mai ales bietul Eminescu, de asemenea”.(Scrisoare a lui Ion Creangă către Titu Maiorescu, din 19 septembrie 1887).

Căsuţa de pe strada Ţicăul de Sus nr.4 l-a găzduit pe Ion Creangă din vara anului 1872, după ce fusese răspopit. Humuleşteanul s-a mutat aici, în camera din dreapta, având-o ca vecină, în cealaltă cameră, pe Ecaterina Vartic.Toate Poveştile şi Amintirile din copilărie au fost scrise în Bojdeuca din Ţicău.În anul 1876, o jumătate de an, Mihai Eminescu a locuit aici, trăind „fără pic de gânduri rele” împreună cu Ion Creangă, cu personajele lui, viaţa adevărată pe care o visa. În bucătarie se află cuptorul cu hornul asemănător celui de la casa părintească din Humuleşti, măsuţa de lemn cu trei picioare, cuptorul, icoana – amintire de la mama sa, portretul Tincăi Vartic şi alte obiecte memoriale originale. În camera de lucru pot fi revăzute masa de lucru, cu pagini scrise de Creangă, lampa, tocul, călimara, nisiparniţa, scrinul amintind de cel al lui Eminescu, „biblioteca”, portretul original pictat de V. Muşneţanu, precum şi multe alte obiecte originale. 

Cerdacul din spatele Bojdeucii, de unde Creangă şi Eminescu priveau dealurile Ciric şi Şorogari, dar şi „pe cerul plin cu minunăţii”,aminteşte această tulburătoare prietenie. Aici petreceau cei doi ceasuri fără pereche, aici Eminescu povestea lui Creangă „atâtea lucruri frumoase… frumoase…”.Clădirea care găzduieşte Expoziţia documentară Viaţa şi opera lui Creangă, biblioteca şi fondul documentar constituit începând cu 15 aprilie 1918, ca şi amfiteatrul în aer liber (proiect realizat de arhitectul ieşean Virgiliu Onofrei) au fost construite în perioada 1984-1989 şi inaugurate la 11 iunie 1989. Cel mai vizitat muzeu din Iaşi, Bojdeuca „Ion Creangă”, se înfăţişează vizitatorilor din ţară şi străinătate nu ca o arhivă, ori ca o colecţie de documente vechi, originale, ci ca o sinteză vie, ca o oglindă modernă a vieţii şi operei unui mare creator român şi a lumii româneşti şi europene în care a trăit Ion Creangă. Casa este înscrisă în Lista monumentelor istorice, având codul IS-IV-m-B-04328. Relativ recent, bojdeuca a fost restaurată, acțiune care a atras o polemică destul de aprinsă pe rețelele de social media relativ la modul în care s-ar fi derulat efectiv această restaurare.

Surse:

https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/mnlri/muzee/muzeul-ion-creanga-bojdeuca/

https://culturainiasi.ro/bojdeuca-lui-ion-creanga/

https://www.mediafax.ro/cultura-media/bojdeuca-lui-creanga-zeci-de-mii-de-oameni-viziteaza-anual-locul-unde-s-au-nascut-amintirile-din-copilarie-galerie-foto-17163220

http://www.rador.ro/2017/04/15/documentar-bojdeuca-lui-ion-creanga-din-iasi-prima-casa-memoriala-din-romania/