$$$

 S-a întâmplat în 14 martie1879: În această zi, s-a născut fizicianul german Albert Einstein, emigrat în SUA (în 1933), unde a primit cetăţenia în 1940; autorul teoriei relativităţii restrânse, care stă la baza electrodinamicii relativiste şi al teoriei relativităţii generalizate; Premiul Nobel pentru fizică pe 1921. 

Albert Einstein s-a născut la Ulm, în Germania, într-o familie de origine evreiască, tatăl său fiind comerciantul Hermann Einstein, iar mama, Pauline Einstein, era casnică. În anul 1880, familia Einstein s-a mutat la München, unde tatăl, fratele acestuia și bunicul viitorului savant și-au deschis un mic atelier de produse electrice – Elektrotechnische Fabrik J. Einstein &Cie. Primii ani de viaţă ai micului Albert au însemnat o luptă a părinţilor săi pentru a-l determina să pronunţe primele sunete, să lege primele sale cuvinte, însă copilul nu dădea semne că ar dori să înveţe să vorbească, familia sa fiind îngrozită că acesta ar putea avea probleme mintale. Abia la vârsta de cinci ani, Albert a început să lege câteva cuvinte, iar biografii săi glumeau, peste ani, că viitorul geniu chiar nu a avut ce să spună până la acea vârstă. Ulterior, s-a descoperit că această anomalie a întârzierii vorbirii poate fi caracteristică unor copii extraordinar de bine dotaţi intelectual, iar economistul, filosoful şi scriitorul american Thomas Sowell i-a dat chiar şi un nume – sindromul Einstein.

Tot la vârsta de cinci ani, Einstein s-a îmbolnăvit, a trebuit să stea la pat, iar tatăl său i-a furnizat o preocupare, dându-i spre studiu o busolă, care l-a fermecat iremediabil pe cel mic. Momentul – avea să mărturisească Einstein – i-a produs „o impresie adâncă și de durată”, inspirându-i curiozitatea de a cerceta misterele lumii înconjurătoare, care îl va urmări pe tot parcursul vieţii.În perioada 1885 – 1888, Einstein a studiat la școala elementară catolică din München, apoi a frecventat, începând cu anul 1888, școala primară de la Gimnaziul Luitpold din München (actualul Gimnaziu Einstein), fiind efectiv chinuit de metodele rigide de predare – bazate pe învățarea prin memorare mecanică și lipsită de imaginație – şi manifestând deficienţe reale de exprimare, pornite de la un ritm încet de vorbire şi lungi pauze pentru a pregăti ceea ce vroia să spună.Era atras,în schimb, de muzica clasică, lua lecţii de vioară şi interpreta cu pasiune „Sonata pentru vioară” a lui Mozart.

În anul 1889, familia Einstein a invitat un student polonez la medicină care avea o situație materială precară, Maz Talmud, să vină în casa lor în fiecare joi pentru cină, acesta devenind meditator neoficial pentru tânăr, mai ales la matematică și filosofie. Pornind de la o carte de științe pentru copii în care autorul și-a imaginat o plimbare alături de electricitatea care circula printr-un cablu de telegraf, Einstein a început să-şi pună diferite întrebări tehnice, mai ales gravitând în jurul subiectului vitezei relative faţă de puncte fixe. Curiozitatea sa ştiinţâifică a stat la baza publicării, la vârsta de 16 ani, a primei sale lucrări, intitulată „Analiza stării de eter în câmpurile magnetice”.

În anul 1894, familia Einstein se mută la Milano, iar tânărul Albert a rămas la un internat din München, pentru a-și putea încheia studiile la Gimnaziul Luitpold.Însă tânărul renunţă la studii, ba mai mult, refuză să fie înrolat în armată, folosindu-se de un certificat medical fals, ajungând la Milano, alături de familia sa.Einstein se înscrie la Școala Federală Politehnică Elvețiană (Eidgenössische Polytechnische Schule) din Zürich, cu un punctaj excepţional la matematică și la fizică, dar cu condiţia de a-și termina prima parte a studiilor, care au fost finalizate la un liceu special din Aarau, condus de un oarecare Jost Winteler. Albert se îndrăgosteşte nebuneşte de fiica acestuia, Marie Winteler, şi renunță la cetățenia germană, pentru a evita stagiul militar.Mai târziu, la şcoala din Zürich, în anul 1898, avea să o cunoască pe viitoarea sa soţie, Mileva Maric, pe atunci studentă la fizică, însă tânărul Albert a continuat să fie total dezinteresat de cursuri – fiind, mai degrabă, un autodidact -, stârnind mânia profesorilor săi. După absolvire, acesta a fost şi motivul pentru care, ca urmare a recomandărilor negative pe care profesorii săi le-au scris, Einstein a avut reale probleme în găsirea unei funcţii academice.În ianuarie 1902, Einstein şi Mileva Maric – care îşi continuau relaţia în pofida opoziţiei părinţilor lui - au devenit părinţii unei fetiţe pe nume Lieserl, care, se pare, a murit la scurtă vreme din cauza unei boli incurabile.

În tot acest timp, Einstein era şomer, singurele sale venituri fiind cele obţinute din meditaţii. La finalul anului 1902, Albert primeşte o recomandare pentru un post de funcționar la oficiul de brevete elvețian din Berna, apoi tatăl său trece la Domnul, nu înainte de a-i da fiului binecuvântarea de a se căsători cu aleasa sa. La 6 ianuarie 1903, cei doi tineri se căsătoresc, iar în mai 1904 se naşte primul fiu al cuplului, Hans Albert.În 1905 scrie o lucrare pentru doctorat – obţinut cu un studiu privind determinarea dimensiunilor moleculare – , apoi îi sunt publicate alte patru lucrări în „Analele Fizicii” (Annalen der Physik), unul dintre cele mai celebre jurnale de fizică ale epocii, privind efectul fotoelectric, mișcarea browniană, relativitatea specială și echivalența dintre materie și energie. Aceste teme aveau să schimbe pentru totdeauna pilonii fizicii moderne. Deşi privite iniţial cu scepticism, teoriile lui Einstein au stârnit interesul unor mari oameni de ştiinţă – precum Max Planck, autorul teoriei cuantice şi cel mai influent fizician al generației sale – iar de aici până la celebritate în lumea academică nu a fost decât o chestiune de timp.

În 1906, Einstein avansează profesional ajungând examinator (expert tehnic, clasa a II-a) la Biroul de Patente, în anul 1908 obține un post de lector la Universitatea din Berna, iar în anul 1909, părăsește postul de la Oficiul de Patente, pentru a fi numit profesor asociat de fizică teoretică la Universitatea din Zürich. În anul 1910 i se naşte cel de-al doilea fiu, Eduard, au urmat prelegeri la cele mai influente universităţi din Europa, oferte de muncă de la prestigioase instituţii şi o celebritate în ascensiune fulminantă.În 1911 se mută cu familia la Praga, unde este numit profesor titular la Universitatea Germană, iar în perioada 1912 – 1914, se mută la Zürich, unde obține postul de profesor de fizică teoretică la Universitatea ETH – la recomandarea celei care a fost Marie Curie, care a remarcat valoarea lucrărilor sale științifice.

În perioada primului război mondial, el a fost unul din puținii savanți germani care au condamnat public implicarea Germaniei în conflict, chiar în anul declanșării războiului, în 1914, semnând celebra proclamație „Manifest către europeni”, iar în 1915, a aderat la mișcarea pacifistă „New Fatherland League”.Tot în anul 1915, fizicianul a terminat teoria generală a relativității, capodopera sa, prin care a prezis, printre altele, periheliul orbitei lui Mercur în jurul Soarelui sau devierea măsurabilă a luminii în jurul Soarelui când o planetă sau un alt soare orbitează în jurul acestuia. În anul 1921, Albert Einstein a primit Premiul Nobel pentru fizică, dar nu pentru remarcabila teorie a relativităţii, care încă stârnea controverse, ci pentru explicarea efectului fotoelectric.Însă prestigiul profesional, timpul alocat cercetării şi conferionţelor, aveau să-i afecteze grav viaţa de familie, în cele din urmă căsnicia lui Einstein destrămându-se în anul 1919, nu înainte ca mama copiilor săi, care avea să-i preia pe cei mici în grijă, să-i pună condiţia ca în eventualitatea în care Albert va obţine premiul Nobel, recompensa financiară ce-l va însoţi să se îndrepte către ea şi către copii.

La scurtă vreme, Albert a început o aventură cu o verișoară, Elsa Löwenthal, cu care avea să se căsătorească mai târziu şi care s-a declarat cucerită mai ales de felul în care Einstein îl interpreta pe Mozart la vioară. În anul 1923, vizitează Palestina – aflată pe atunci sub mandat britanic – , unde este primit de guvernator și în coloniile evreiești, iar pe muntele Scopus inaugurează Universitatea Ebraică din Ierusalim, un vis mai vechi la materializarea căruia a contribuit personal prin strângeri de fonduri. Au urmat anii de cercetări în noua știință a cosmologiei, care au concluzionat că universul este dinamic, fiind mereu în expansiune sau în contractare, studii confirmate, în anul 1929, de munca astronomului Edwin Hubble. Însă acea perioadă avea să consemneze şi ascensiunea nazismului, care găsea adepţi inclusiv dintre fizicienii oportunişti, cei care deveniseră promotorii propagandei şi adversarii teoriilor de „fizică evreiască” ale lui Einstein. În decembrie 1932, Einstein părăseşte Germania, stabilindu-se peste Ocean, unde a devenit profesor la Institutul de studii avansate din Princeton, New Jersey.

În vara anului 1939, cu un an înainte de a deveni oficial cetăţean american, Einstein, alături de alţi savanţi fugiţi din calea nazismului, a scris o scrisoare președintelui american de atunci, Franklin D. Roosevelt, pentru a-l avertiza în privinţa pericolului realizării, de către nazişti, a bombei atomice. După toate probabilităţile, demersul oamenilor de ştiinţă avea să se afle la originea declanşării, în SUA, a cercetărilor privind bomba atomică, sub titulatura de „Proiectul Manhattan”, fără să îl includă şi pe Einstein – ci doar folosind din plin descoperirile sale -, care fusese asociat cu ideologia şi organizaţiile socialiste.Totuşi, marele savant a sprijinit Marina Militară a SUA prin evaluarea designului şi funcţionalităţilor altor sisteme de arme și a contribuit la aceste proiecte cu fonduri consistente rezultate din licitații de manuscrise personale aflate la mare preţ. Spre exemplu, în anul 1944, manuscrisele celebrelor sale lucrări scrise în 1905 privind Teoria Relativității sunt vândute la licitație, în Kansas City, pentru 6 milioane de dolari, sumă care a mers, drept contribuție a sa, la efortul de război american.

La 6 august 1945, a fost lansată bomba atomică de la Hiroshima, Japonia, iar Einstein s-a alăturat eforturilor internaționale care încercau să țină bomba atomică sub control, pentru ca un an mai târziu, acesta să înfiinţeze Comitetul de Urgență pentru Cercetătorii Energiei Atomice, alături de fizicianul Leo Szilard.În anii ce au urmat, fizicianul s-a implicat în numeroase demersuri în care şi-a manifestat sprijinul pentru existenţa armei atomice doar ca efect descurajant, inclusiv la dispoziţia ONU, a manifestat sprijin pentru drepturile civile şi pentru o viaţă mai bună pentru populaţia de culoare, a găzduit chiar afro-americani şi a plătit şcolarizarea pentru mai mulţi studenţi ai acestei populaţii defavorizate.După război, în ultimii ani ai vieţii, Albert Einstein a abandonat viaţa publică, dedicându-se călătoriilor, plimbărilor lungi în jurul oraşului şi discuțiilor profunde cu prietenii, mai ales despre politică, religie, fizică și – una din pasiunile vieţii sale – teoria câmpurilor unificate.

În 14 martie 1951, Einstein îşi aniversa ziua de naştere, iar după petrecere fotoreporterii se înghesuiau să îl imortalizeze. De aici a apărut celebra fotografie a omului de ştiinţă, care era obosit, şi neavând chef să zâmbească, a scos limba la fotografi. În 1949, Israelul a fost recunoscut ca stat, la un an după crearea sa, iar primul preşedinte al ţării, până în 9 noiembrie 1952, a fost Chaim Weizmann. La scurtă vreme după încheierea mandatului acestuia, premierul israelian David Ben-Gurion i-a propus lui Einstein să preia preşedinţia ţării, dar omul de ştiinţă a refuzat, explicând că nu are calităţi şi experienţă pentru o astfel de poziţie importantă.La 17 aprilie 1955, în timp ce lucra la un discurs prin care se pregătea să marcheze cea de-a șaptea aniversare a statului Israel, Einstein a suferit un anevrism abdominal, dublat de o hemoragie internă, a fost dus de urgenţă la Centrul Universitar Medical din Princeton pentru tratament, dar a refuzat operația, declarând că și-a trăit viața şi că este mulţumit cu ce a realizat: „Dacă e momentul să mă sting din viață, prefer să fac asta într-un mod elegant”, ar fi declarat el. Einstein a murit a doua zi dimineaţa, la 18 aprilie 1955, la vârsta de 76 de ani.

În timpul autopsiei, doctorul Thomas Stoltz Harvey, avizat de inteligenţa uimitoare de care a dat dovadă omul de ştiinţă în timpul vieţii, a decis să fure efectiv creierul lui Einstein, fără acordul familiei, pentru conservare și cercetări amănunţite, mai ales că trupul lui Einstein urma să fie incinerat, iar cenuşa a fost aruncată într-un râu din New Jersey. Imediat anatomo-patologul a fost concediat, însă a luat şi creierul lui Einstein cu el. Harvey a fotografiat creierul, după care l-a tăiat în 240 de bucăţi pe care le-a păstrat într-o substanţă răşinoasă, iar unele dintre aceste bucăţi au fost ulterior secţionate, din nou, în două mii de felii subţiri, care au fost studiate cu ajutorul microscopului. Ulterior, aceste studii microscopice şi fotografiile cu creierul lui Einstein au fost distribuite către 18 cercetători din întreaga lume. Cu excepţia lamelor microscopice păstrate de Harvey, nimeni nu ştie unde se găsesc astăzi multe din specimenele din creierul lui Einstein, cele mai multe fiind pierdute pe măsură ce cercetătorii s-au pensionat sau au murit.

La câţiva ani după moartea lui Einstein, oamenii de ştiinţă au descoperit un nou element chimic, cu numărul atomic 99, pe care l-a denumit, în cinstea omului de ştiinţă, Einsteinium. În ultimii ani, lucruri care au aparţinut lui Albert Einstein au făcut obiectul a numeroase licitaţii, în întreaga lume, preţurile plătite pentru acestea ajungând la niveluri exorbitante. O parte din creierul lui Albert Einstein, una dintre cele mai sclipitoare minţi care s-au putut întâni în istorie, cu celebrul IQ estimat la 160, este expus, în prezent, la Centrul Universitar Medical din Princeton, iar altă parte este prezentată la Muzeul Naţional pentru Sănătate şi Medicină din Silver Spring, Maryland, lângă Washington D.C. O cercetare, efectuată cu ajutorul a 14 fotografii recent descoperite, realizate de către Thomas Stoltz Harvey, în care creierul lui Einstein fusese imortalizat la scurt timp după moarte, a permis concluzia că Einstein avea un creier neobişnuit, prezentând circumvoluţiuni suplimentare şi pliuri aparte, care au influenţat abilităţile extraordinare ale fizicianului.

Surse:

https://www.nobelprize.org/prizes/physics/1921/einstein/biographical/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/albert-einstein-destinul-unui-geniu

https://www.scientia.ro/blogul-catalina-oana-curceanu/2210-albert-einstein-un-geniu-in-lumea-fizicii-biografie.html

https://www.notablebiographies.com/Du-Fi/Einstein-Albert.html

https://www.famousscientists.org/albert-einstein/

https://radioromaniacultural.ro/portret-albert-einstein-povestea-extraordinara-a-unui-savant-genial/

$$$

 S-a întâmplat în 14 martie1895: La această dată, regele Carol I al României inaugura Fundaţia Universitară Carol I, astăzi Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Unele surse indică data de 15 martie... Vreme de cinci decenii, Fundaţia Universitară avea să-şi asume misiunea de a contribui la formarea elitei intelectuale, îndeosebi prin acordarea de subvenţii, premii de încurajare, burse studenţilor cercetători merituoşi şi prin tipărirea unor lucrări valoroase, a tezelor de licenţă sau de doctorat. La 3 mai 1891, într-o scrisoare adresată Preşedintelui Consiliului de Miniştri - document ce poate fi considerat un adevărat act de întemeiere, Regele Carol I îşi declara „dorinţa de a înfiinţa un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultăţile din ţară, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă".

Viitorul lăcaş de cultură avea să fie atestat prin lege ca instituţie de stat, sub administraţia Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.Clădirea a fost construită pe locul cumpărat de regele Carol I. Concepţia edificiului a fost încredinţată arhitectului francez Paul Gottereau, autor al Palatului Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economii şi al vechiului Palat Regal. Pentru ridicarea acestui edificiu cultural, regele Carol I, conform Actului de întemeiere, a donat suma de 200.000 lei, pe care a majorat-o la scurt timp cu alţi 120.000 lei, iar prin testament suma de 600.000 lei aur. Exemplul suveranului a fost urmat şi de alţi donatori, care considerau acest gest o onoare care aducea un anumit prestigiu.

Lucrările de construcţie începute în anul 1891 s-au finalizat în anul 1893. Au urmat alţi doi ani necesari pentru amenajarea şi dotarea clădiri conform destinaţiei prevăzută de rege. La data de 14 martie 1895, regele Carol I a inaugurat Fundaţia Universitară Carol I. Clădirea a fost proiectată cu linii rafinate caracteristice stilului Louis XVI, dar fără să apeleze la o decoraţie excesivă, singurele detalii exterioare reprezintând ornamente vegetale. Dacă în 1895 biblioteca avea 48 de locuri pentru cititori și deținea 3.400 de volume, în 1906, numărul volumelor ajunsese la peste 20.000, iar al locurilor pentru lectură, la 128. Lucrările de extindere – care au adus clădirea la înfățișarea sa actuală – au fost începute în 1911, iar pe 9 mai 1914, noul sediu a fost inaugurat de către Regele Carol I.Prin Decretul nr. 136, la 12 iulie 1948, Biblioteca Fundaţiei Universitare devine Biblioteca Centrală a Universităţii „C.I. Parhon” din Bucureşti.

Primul bibliotecar al Fundaţiei a fost C. Rădulescu-Motru, care avea să mărturisească mesajul regelui referitor la această Fundaţie culturală: „Sunt fericit că pot astăzi dărui Universităţii noastre acest încăpător locaş pentru cultura tinerilor generaţii”. Prestigiul acestei fundaţii a fost asigurat şi de personalităţile de primă mărime care au îndeplinit funcţia de bibliotecari, printre care: G. Dem. Teodorescu, Şt. O. Iosif, Mircea Florian, Al. Tzigara-Samurcaş, care a îndeplinit şi funcţia de director în perioada 1899-1946. În timpul evenimentelor din decembrie 1989, clădirea a fost incendiată şi s-a pierdut fondul bibliotecii alcătuit din cărţi rare. Au fost distruse peste 500.000 de volume, hărţi rare, aproape 3.700 de manuscrise care aparţineau unor personalităţi marcante ale culturii române, printre care Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coşbuc,Blaga, Eliade. Începând din aprilie 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucţia şi modernizarea bibliotecii. Exteriorul clădirii a fost restaurat iar la 20 noiembrie 2001 s-a făcut redeschiderea oficială.

Surse:

http://fundatiacarol.ro/fundatiunea-carol/

http://www.bcub.ro/home/istoric

http://romfilatelia.ro/magazin/produs/colectii-anuale/biblioteca-centrala-universitara-fosta-fundatie-universitara-carol-i-110-ani-de-la-inaugurare/

http://www.romaniaregala.ro/atitudini/palatul-fundatiei-universitare-carol-i/

$$$

 S-a întâmplat în 14 martie1929: În această zi, s-a născut Iurie Darie (d. 9 noiembrie 2012 în București). Iurie Darie-Maximciuc (n. Vadul Raşcov, judeţul Soroca, astăzi în Republica Moldova) a fost un actor român. Dotat cu talent la desen, dar având şi reale însuşiri pentru scenă, Iurie Darie a dat examen atât la Institutul de Arte Plastice, cât şi la cel de Artă Teatrală şi Cinematografică, reuşind la ambele, dar alegându-l pe ce din urmă, pe care l-a absolvit în1952. 

A învăţat ce înseamnă actoria de la mari actori şi profesori: Mihai Popescu sau Marietta Sadova. În cinematografie a debutat în 1953, în „Nepoţii gornistului", în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platoul de filmare pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria „Brigada Diverse", alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu. A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice, printre care „Băieţii noştri" (1959), „S-a furat o bombă" (1961), „Vacanţă la mare" (1962), „Dragoste la zero grade" (1964), „Atunci i-am codamnat pe toţi la moarte" (1971), „Fraţii Jderi" (1974), „Ringul" (1983), „O zi la Bucureşti" (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), „Zâmbet de soare" (1987), „Oglinda" (1993), „Punctul zero" (1996), „Triunghiul morţii" (1999).În 2004 a jucat în serialul de televiziune „Numai iubirea".

Un moment important din cariera sa a fost perioada Teatrului de Comedie, perioadă în care Radu Beligan a avut flerul să adune câţiva actori ce aveau să facă faima acelui teatru. A jucat sub bagheta regizorului Lucian Giurchescu şi apoi a lui David Esrig. I-a avut ca parteneri pe marii actori: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu,Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu. A jucat în spectacole de referinţă: „Troilus şi Cressida", „Umbra" şi multe altele.După Revoluţie, a jucat în „Pălăria", producţie a Teatrului de Comedie, în regia lui Horaţiu Mălăele (1998), „Patru pe o canapea şi valetul" de Marc Camoletti, în regia lui Radu Nichifor (2000). De asemenea, actorul a colaborat şi cu cineaştii basarabeni, în filmul pentru copii „Moara", realizat în 1992, sau pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu" din Chişinău în „Tata" (stagiunea 1999-2000).

Iurie Darie s-a remarcat şi în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul îşi etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini. Într-o vreme făcea şi turnee prin ţară cu spectacole pentru copii, în care istorisea şi desena o poveste simplă, dar plină de haz şi de învăţăminte.

Actorul Iurie Darie-Maximciuc a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”. Iurie Darie a decedat la vârsta de 83 de ani, după o grea suferință, la domiciliul său de pe strada Chile nr. 12 din București

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/iurie-darie-2991/

https://www.ro.biography.name/actori/112-romania/371-iurie-darie-1929-2012

https://www.ziuaconstanta.ro/divertisment/stiati-ca/iurie-darie-actorul-ce-si-a-dedicat-viata-teatrului-si-filmului-a-murit-intr-o-zi-de-9-noiembrie-613964.html

https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2014/03/14/documentar-iurie-darie-un-actor-pentru-care-varsta-insemna-bucuria-misiunii-implinite--09-01-46

$$$

 S-a întâmplat în 14 martie1930: În această zi, s-a născut medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca, unul din marile nume din istoria chirurgiei româneşti, care a rezolvat un număr foarte mare de cazuri (aproape 50.000), inclusiv în chirurgia plastică pediatrică (fără să fie chirurg plastic) şi în domeniul malformaţiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformaţiei; unele dintre operaţiile efectuate au constituit premiere mondiale. 

A absolvit Facultatea de Medicină Generală la București în anul 1954 și a fost repartizat la Niculești-Jianu, (actualmente Dudești, Brăila) un sat de lângă Fetești, unde a profesat timp de trei ani (1954-1957). Este apoi transferat în calitate de chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” (1957-1984) și „Budimex” (actualmente „Spitalul Marie Curie”) (1984), unde face un număr mare de operații (circa 45 000 după propriile declarații). Operează și în străinătate (China, Franța, Italia, Republica Moldova, etc), dobândind prestigiu internațional în domeniul chirurgiei pediatrice încă dinainte de 1989.A avut doi fii legitimi care au murit (unul din ei, doctor, în 1993, a murit din pricina unei tumori cerebrale) și încă două fete și doi nepoți. A locuit din 1999, de când a rămas văduv, într-o cămăruță din Spitalul „Marie Sklodovska-Curie” (fostul „Budimex”) din București. În ultimii ani nu a mai operat, ci doar a dat instrucțiuni medicilor chirurgi care veneau să-i ceară ajutorul.

Alexandru Pesamosca este ctitor al Bisericii Cuviosul Stelian și Sfântul Nicolae-Brâncoveanu, aflată în curtea spitalului Marie Sklodovska-Curie (fostul Budimex) și președinte al Asociației „Așezământul social sfinții Martiri Brâncoveni”.Patriarhul României a fost de acord ca să fie îngropat acolo, fiind ctitor de biserică. În vara anului 2011, el a fost internat la Spitalul Floreasca din cauza unor afecțiuni cardiace și renale. Alexandru Pesamosca a încetat din viaţă în urma unui atac cerebral, pe 1 septembrie 2011, la Bucureşti. El a fost înmormântat în curtea Spitalului Marie Sklodovska-Curie. Poate că vreodată va considera cineva din autorităţile competente că ar fi mai nimerit ca această instituţie să poarte numele unuia dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi chirurgi pediatri din România. Deocamdată, în semn de recunoştinţă faţă de meritele sale deosebite, profesorului doctor Alexandru Pesamosca i-a fost ridicat un bust, în septembrie 2014, în faţa Spitalului de Copii „Marie Curie” în care şi-a petrecut o mare parte a timpului său.

Visa să fie ofiţer pe vas, să vadă lumea. Dar a ajuns să-şi dedice viaţa copiilor bolnavi, la spitalul Marie Curie.Tata Pesi, cum îi spuneau micii pacienţi, nu avea cum să cunoască oraşul. Trăia mai mult în sala de operaţii, încercând să salveze cât mai multe vieţi. Dăruirea nu l-a lăsat să piardă nici măcar o clipă cu altceva. În blocul operator le-a făcut pe toate. Chirurgie abdominală, chirurgie ortopedică, chirurgie reconstructivă. A scăpat mii de copii de malformaţii care le-ar fi curmat vieţile mult prea devreme.Pentru fiecare a găsit soluţii. unui copil de şapte ani i-a construit chiar un esofag nou dintr-o bucată de colon, când toţi credeau că nu mai are nicio şansă. În jumătate de secol, a salvat copii în China, Statele Unite ale Americii, în Franţa şi în Italia. Sfârşitul vieţii l-a găsit pe tata Pesi tot la Marie Curie, unde a operat mai bine de 20 de ani. Locuia într-o cameră din spital, unde primea pacienţi la consultaţii.

Din devotament pentru meserie și iubire față de copii, cu o modestie rară, timp de 60 de ani, el face un număr uriaș de operații (circa 40.000 după unele calcule, mult peste 50.000 după propriile estimări, un oraș întreg după cum îi place să spună, din care câteva au fost premiere mondiale, salvând de la cele mai grele infirmități sau de la moarte zeci de mii de copii. 

Surse:

http://www.rador.ro/2018/03/14/portret-alexandru-pesamosca-ingerul-copiilor-duhovnicul-cu-bisturiu-2/

https://www.cotidianul.ro/dr-pesamosca-ingerul-copiilor/

http://www.rador.ro/2018/03/14/portret-alexandru-pesamosca-ingerul-copiilor-duhovnicul-cu-bisturiu-2/

http://citateortodoxe.ro/biografie/alexandru-pesamosca

https://radioromaniacultural.ro/profesorul-alexandru-pesamosca-ingerul-copiilor/

$$$

 S-a întâmplat în 14 martie1965: În această zi, a plecat la cele veșnice inginerul energetician Dimitrie Leonida; a proiectat şi a condus lucrările de construire a centralei electrice Grozăveşti din Bucureşti; a elaborat (în 1908) primul proiect de construcţie a unui baraj la Bicaz şi de amplasare a unei centrale hidroelectrice (proiect realizat între anii 1951 şi 1960); a întemeiat primul muzeu tehnic din ţară (1908), azi „Muzeul tehnic prof. ing. D. Leonida", şi a iniţiat prima expoziţie a electricităţii din România (1928). 

Dimitrie Leonida s-a născut în anul 1883 in Fălticeni. Familia sa a fost foarte numeroasa, cu 11 copii. Fiind fiu de ofițer este nevoit încă de mic sa migreze prin tara împreuna cu familia. Astfel urmează școala primara la Galati și Buzau, apoi ajunge în Bucuresti. Urmează primele clase de licaeu la „Sf. Sava”, apoi continua la Gimnaziul „Mircea cel Bătrân” din Constanta și revine în Bucuresti la liceul „Mihai Viteazu”. Face și studii în particular și trece cu succes toate examenele.Pasiunea pentru tehnica se pare ca a venit din familie. Dimitrie este fratele Elisei Leonida Zamfirescu, considerată ca fiind prima femeie inginer din lume. Calauzit fiind de aceasta pasiune, Dimitrie dorește sa devină inginer și studiaza electricitatea la Politehnica din Charlottenburg. In anul IV va concepe proiectul „Metropolitanului din București”, iar proiectul de diplomă va avea ca temă „Complexul hidroenergetic al Bistriţei lângă Bicaz”.Sunt doua teme de importanță foarte mare pentru România. 

Dimitrie este cel care a propus construirea unei reţele de metrou în Bucuresti. Ideile sale privind hidrocentralele se vor concretiza in anul 1912 când a proiectat centrala termoelectrică de la Grozăvești, iar în anul 1914 a proiectat Centrala de la Botoșani. Barajul de la Bistrita se va construi de asemenea între 1950 și 1960, fiind inspirat din proiectul sau de diploma.Începând cu anul 1908 s-a ocupat de verificarea instalaţiilor electrice noi și de reţeaua de distribuţie a energiei electrice în Bucureşti. Tot el a proiectat lucrările de construire a centralei termoelectrice Grozăveşti. Generează ideea pentru un proiect privind un canal navigabil Argeş – Bucureşti – Dunare, cu port la Bucureşti și centrale hidroelectrice în jurul Bucureştiului.

În anul 1908, Dimitrie Leonida a înființat prima „Școală de Electricieni și Mecanici din România”, care va funcționa peste 45 de ani. A fost o sursa nepreţuită de pregătire a specialiştilor României în domeniul electric și mecanic. Fiind inspirat de Muzeul Tehnic din Munchen pe care l-a vizitat adesea în perioada studenţiei, Leonida infiinteaza în 1909 primul Muzeu Tehnic din Romania, actualul Muzeu Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”. Muzeul va fi donat ulterior, în 1951, statului român prin Ministerul Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice.

Împreună cu un grup de specialişti infiinţează în 1913 societatea Energia, prima societate particulară românească în domeniul electrotehnic. După mai multe fuziuni societatea va produce o gamă mare de transformatoare și aparate electrice. În 1916 inginerul Dimitrie Leonida a fost mobilizat ca locotenent în război și are rolul de a înfiinţa un post telegrafic fără fir la Roman. A fost printre primele staţii de emisie radiotelegrafică din România.Pornind de la asocierea cu societatea sa, în 1921 Leonida editează prima revistă despre energetică din România, „Energia”. Leonida a fost de asemenea profesor universitar la Timişoara (1924-1941) și Bucureşti (1941-1945) educând mulți specialişti în domeniu. Le spunea studenților săi: „dacă vă odihniți, ruginiţi”! A ocupat multe poziții importante de conducere prin Administraţia României și a contribuit la planul de electrificare a României și dezvoltare a CFR.

Pentru activitatea sa remarcabilă a fost distins cu titlul de „Laureat al Premiului de Stat” în anul 1954. A fost membru al „American Institute of Electrical Engineers“, membru al „American Association for the Advancement of Science“, membru al „Royal Society of Arts” din Londra și membru titular al „Academiei de Științe din România”.Dimitrie Leonida încetează din viața la 14 martie 1965, dar rămăne un personaj remarcabil al pionieratului ştiinţei din România. O personalitatea puternică care a pus bazele modernizării timpurii a României. Numele său patronează numeroase instituţii de învățământ românesc, iar Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida este un loc în care invențiile trecutului generează admirație și aprinde imaginația celor tineri.

Surse:

Moroianu, D., Ștefan, I.M., Pasiunea Științei, Editura didactică și pedagogică, București, 1968.

Aurel Tudorache, Dimitrie Leonida - Studiu Monografic, Editura AGIR, București, 2011

http://www.vilaleonida.ro/upload/files/pdf/prezentare-familie-Leonida-si-istoria-vremii.pdf

https://www.libertatea.ro/stiri/romani-de-care-suntem-mandri-dimitrie-leonida-2214859

https://radacini.ro/mari-inventatori-romani-dimitrie-leonida/

$$$

 S-a întâmplat în 14 martie 1992: În această zi, erau reînhumate, la Braşov, osemintele lui Nicolae Titulescu, aduse din Franţa. A fost voinţa testamentară a lui Nicolae Titulescu, ca rămăşiţele sale pământeşti să se odihnească în Transilvania, la Braşov. Rămăşiţele pământeşti ale marelui om politic Nicolae Titulescu au fost aduse în ţară cu toate onorurile şi au fost îngropate în curtea Bisericii „Sf. Nicolae” din Braşov, aşa cum şi-a dorit.

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova - d. 17 martie 1941, Cannes, Franţa) a fost un diplomat, profesor universitar, jurist şi om politic. A fost singurul român care a ajuns preşedinte al Ligii Naţiunilor (predecesoare a ONU) şi singurul preşedinte care s-a bucurat de două mandate. Personalitate marcantă în domeniul diplomaţiei, a avut un rol esenţial în recunoaşterea unităţii naţionale a României în opinia publică internaţională. Este creditat cu introducerea ideii de „spiritualizare a frontierelor”, care presupune o apropiere transnaţională bazată pe valorile spirituale şi culturale.

Titulescu a atras simpatiile unor personalităţi importante din viaţa publică franceză şi sovietică printre care A. F. Frangulis, Edouard Herriot şi Maxim Litvinov. Datorită abilităţilor şi realizărilor sale a fost supranumit “Ministrul Europei”. A fost preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale, preşedinte de onoare al Comitetului Român al Reuniunii Internaţionale pentru Pace şi doctor honoris causa la universităţile din Bratislava şi Atena. S-a născut în Craiova, unde a urmat studiile primare şi liceale. În 1900, după absolvirea liceului „Carol I”, datorită abilităţilor sale oratorice, descoperite de la o vârstă fragedă, a început studiile de drept la Paris. În 1905, după obţinerea doctoratului, s-a întors în România, devenind profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi. Doi ani mai târziu, s-a transferat la Universitatea din Bucureşti.

Membru din 1907 al Partidului Liberal Conservator condus de Take Ionescu, ascensiunea politică a lui Titulescu avea să fie una fulminantă. În 1912 este ales pentru prima dată deputat. Din această poziţie, militează pentru întregirea României prin intrare în război. În 1917 a fost numit Ministru al Finanţelor, iar în anul următor a contribuit la înfiinţarea Comitetului Naţional Român.Din 1921 a funcţionat ca reprezentant permanent al României la Liga Naţiunilor, urmând să fie ales de două ori preşedinte al acesteia în perioada 1930-1932. Din această funcţie, a luptat pentru păstrarea graniţelor aşa cum au fost stabilite prin tratatele de pace de la Paris şi pentru buna cooperare a marilor puteri cu statele mici. S-a remarcat prin relaţiile bune pe care le-a avut cu ministrul de externe sovietic, Maxim Litvinov şi pentru susţinerea stângii politice.

Nicolae Titulescu a ocupat de trei ori poziţia de Ministru al Afacerilor Străine în perioada 1928-1936. A dus o politica vie împotriva nazismului şi a regimurilor de dreapta în general, realizând pericolul pe care acestea îl reprezentau pentru siguranţa frontierelor României. În acest sens, a depus eforturi pentru încheierea Micii Înţelegeri (1933) şi a Înţelegerii Balcanice (1934) cu scopul protejării României de invadatori.În august 1936, cercurile de dreapta preluau puterea şi în acest context Carol II l-a demis pe Titulescu din toate funcţiile şi l-a expulzat din ţară. Pentru început, diplomatul român s-a refugiat în Elveţia, urmând să se stabilească în Franţa, la Cannes, în 1937.Deşi se afla în afara graniţelor ţării, Titulescu şi-a continuat activitatea şi a militat pentru evitarea războiului, prin conferinţe şi articole. A conferenţiat în Franţa şi în Marea Britanie (aici şi-a ţinut prelegerile în Camera Comunelor şi la universităţile Oxford şi Cambridge).

S-a stins din viaţă la Cannes pe data de 17 martie 1941. După mai bine de 50 de ani de la trecerea sa la Domnul, în 14 martie 1992, rămăşiţele sale pâmânteşti au fost aduse în ţară şi înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, conform dorinţei testamentare exprese a marelui om politic. Ulterior, de la Marsilia au fost aduse şi osemintele soţiei, Ecaterina Titulescu, acestea fiind depuse în acelaşi mormânt din Şchei. Titulescu s-a dovedit strălucit prin modalitatea de abordare a numeroase probleme ale vieţii politice româneşti, mai ales în spiritul patriotismului său remarcabil, al realismului şi lucidităţii sale de excepţie, izbutind în numeroase demersuri şi în primul rând din perspectivă diplomatică, arătând o gândire înaintată, răspunzând unor largi interese din ţară şi străinătate.

Surse:

Stoica Stan (coord.), Dicţionar Biografic de Istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008

Henderson Andrea, Encyclopedia of World Biography: 2004 Supplement, Editura Gale, [f.l.], 2004

https://titulescu.eu/nicolae-titulescu/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/de-ce-a-fost-demis-nicolae-titulescu

https://radioromaniacultural.ro/portret-nicolae-titulescu-unul-din-cei-mai-inteligenti-si-mai-talentati-diplomati-ai-europei/

$$$

 S-a întâmplat în 14 martie…

- „Ziua mondială a numărului Pi" (Pi Day); în această zi, în şcoli din întreaga lume, elevi şi profesori, folosind ca pretext celebrul număr, iau parte la tot felul de concursuri în cadrul cărora trebuie să calculeze cât mai multe zecimale ale acestui număr

- 1681: S-a născut Georg Philipp Telemann, compozitor, dirijor şi organist german (m. 1767)

- 1682: A murit Jacob Van Ruysdael, pictor olandez

-1804: S-a născut Johann Strauss - tatăl, compozitor, violonist şi dirijor austriac. Johann Strauss (tatăl) (n.Viena – d.25 septembrie 1849, Viena; cunoscut şi ca Johann Baptist Strauss, Johann Strauss Sr., Johann Strauss I) a fost un compozitor romantic austriac, faimos pentru valsurile sale şi popularizarea acestora alături de Joseph Lanner,punând astfel bazele pentru ca fiii lui să continue dinastia sa muzicală. Cea mai cunoscută piesă a sa este probabil Marşul lui Radetzky (numit astfel după Josef Radetzky), în timp ce valsul cel mai renumit este Lorelei Rheinklänge, op. 154.Johann Strauss a fost tatăl lui Johann Strauss (fiul), Josef Strauss şi Eduard Strauss

- 1820: S-a născut Victor-Emmanuel al II-lea, rege al Sardiniei (1849-1861) şi primul rege al Italiei unificate (1861-1878) (m. 1878)

- 1837: Apare (cu întreruperi, până în septembrie 1838), la Iaşi, „Alăuta românească" (supliment al ziarului „Albina românească", sub redacţia lui Gheorghe Asachi, apoi a lui Mihail Kogălniceanu), prima revistă literară din Moldova.

– 1847: S-a născut poetul şi dramaturgul brazilian Antonio de Castro Alves, unul dintre cei mai importanți autori brazilieni ai secolului al XIX-lea (m. 1871)

- 1853: S-a născut Ferdinand Hodler, pictor simbolist elvetian (m.20.V.1918) 

-1854: S-a născut Alexandru Macedonski, poet român. Alexandru A. Macedonski (n. Bucureşti — d. 24 noiembrie 1920, Bucureşti) a fost un poet, prozator, dramaturg şi publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză,este primul reprezentant al simbolismului în literatura română.Iniţiatorul cenaclului şi revistei literare Literatorul, a susţinut modernizarea poeziei româneşti, fiind într-o continuă polemică cu junimiştii. Aceste polemici i-au afectat serios cariera literară şi viaţa.De asemenea, sunt notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi, mai târziu, Ion Luca Caragiale.Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activităţii lor scriitoriceşti, numeroşi tineri talentaţi, printre care George Bacovia şi Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul.În anul 1873 a scos ziarul Oltul, iar în anul 1896 revista Liga ortodoxă, în care vor debuta, printre alţii, Tudor Arghezi şi Gala Galaction.Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-mortem al Academiei Române.

– 1854: S-a născut Paul Ehrlich, chimist şi serolog german; lucrări de pionierat în hematologie, imunologie şi chimioterapie; a descoperit Salvarsanul, considerat a fi primul antibiotic din lume; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1908; membru de onoare străin al Academiei Române din 1911 (m. 1915)

– 1857: A murit poetul Alexandru Sihleanu; volumul „Armonii intime”, apărut cu două luni înaintea morţii sale premature, dezvăluie o poezie romantică de factură byroniană, cu vocaţia cosmicului şi a fantasticului, anticipând motive eminesciene (n. 1834)

- 1879: S-a născut fizicianul german Albert Einstein, emigrat în SUA (în 1933), unde a primit cetăţenia în 1940; autorul teoriei relativităţii restrânse, care stă la baza electrodinamicii relativiste şi al teoriei relativităţii generalizate; Premiul Nobel pentru fizică pe 1921 (m. 1955)

– 1879: S-a născut pictoriţa Cecilia Cuţescu-Storck, prima femeie din România care a realizat pictură murală (holul Băncii Marmorosch-Blank, lucrările numite „Industrie, agricultură şi comerţ” şi „ Istoria negoţului român” de la Academia de Ştiinţe Economice); din 1916, a devenit profesoară la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, devenind astfel prima femeie din Europa care a îndeplinit această funcție la o instituție de învățământ de stat (m. 1969) 

- 1881, 14/26: Parlamentul a votat Legea prin care România devenea regat; prinţul Carol I primeşte pentru sine şi pentru urmaşii săi titlul de rege al Românei (el va fi încoronat la 10/22 mai 1881); în urma proclamării regatului, România îşi consolidează poziţia în sistemul relaţiilor internaţionale, în special în Europa, dând, în acelaşi timp, un impuls mişcării de emancipare naţională a românilor de dincolo de Carpaţi 

– 1882: S-a născut matematicianul polonez Waclaw Sierpiňski; considerat creatorul şcolii matematice în Polonia; în anul 1932 a predat la Facultatea de Ştiinţe din Cluj; membru corespondent (1932) şi apoi membru de onoare străin (1934) al Academiei Române (m. 1969)

- 1883: A murit Karl Marx, teoretician social şi economist german; fondatorul mişcării comuniste, al cărei program l-a elaborat împreună cu conaţionalul său Friedrich Engels, în 1848, în „Manifestul Partidului Comunist"; organizator şi lider al Internaţionalei I; pornind de la ideea de dialectică derivată din Hegel, a formulat, împreună cu Engels, bazele materialismului istoric; concepţiile sale filosofice, economice şi istorice au influenţat puternic societatea secolului XX (n.5.V.1818).

- 1885: S-a născut Constantin I. Gane, scriitor român. 1962).Constantin Gane (n.Botoşani – d.12 aprilie 1962, Aiud, judeţul Alba) este un prozator şi memorialist. Trăgându-se din vechea familie a Găneştilor, Gane a absolvit, în 1903, Liceul „A.T. Laurian" din oraşul natal şi a făcut studii de drept în Germania, unde îşi ia şi doctoratul, la Rostock, în 1910. Întors în ţară, este, vreo 15 ani, avocat la Botoşani şi Bucureşti. Participă în 1913, ca voluntar, la campania militară din Bulgaria, iar mai târziu la războiul din 1916-1918. Va consemna aceste experienţe în volumele Amintirile unui fost holeric (1914, Premiul Academiei Române) şi Prin viroage şi coclauri (1922). 

– 1887: A murit Carol Popp de Szathmary, pictor, fotograf, grafician, cartograf, heraldist şi litograf; considerat primul fotograf de artă român (a realizat primele fotografii-document ale Bucureştiului din vremea sa); a fost pictorul Curţii regale în timpul lui Carol I; unul dintre primii fotografi de război (a realizat un reportaj fotografic în timpul Războiului Crimeii); a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români (n. 1812). NOTĂ: Unele surse dau moartea la 3.VI.1887, iar altele la 3.VII.1887

- 1895: Regele Carol I al României inaugurează Fundaţia Universitară Carol I, astăzi Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti.

– 1897, 14/27: S-a născut medicul Ionel S. Pavel; fondator şi director (1948-1967) al Centrului de Asistenţă a Diabeticilor din Bucureşti; unul dintre iniţiatorii studiilor sistematice de hepatologie şi diabetologie clinică în România; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1991)

- 1898: S-a născut Ştefan Constantinescu, pictor monumentalist român (a decorat pavilionul românesc la Expoziţiile internaţionale de la Paris (1937) şi New York (1939) (d. 1983), picturi murale la Mangalia, Geneva, Viena).S-a inrolat in armata si a participat, in anii 1916-1918, pe front, unde a fost rănit.

- 1908, 14/27: S-a născut fizicianul Şerban Ţiţeica; întemeietor al şcolii româneşti de fizică teoretică, a studiat, cu precădere, termodinamica, mecanica cuantică şi fizica atomică; membru al Academiei Române, vicepreşedinte (1963-1985) şi vicepreşedinte cu delegaţie de preşedinte (1975-1976) al acestui for (m. 1986).

- 1911: S-a născut (la Mănăstirea Horecii/Cernăuţi, azi în Ucraina) George Drumur, poet şi traducător (a tradus din literatura rusă, din lirica germană, cehă şi slovacă) (m. 1992) 

- 1919: S-a născut Alexandru Paleologu, scriitor, diplomat şi om politic liberal; deţinut politic în perioada 1959-1964.Alexandru (Alecu) Paleologu (n. Bucureşti - d. 2 septembrie 2005, Bucureşti) a fost un scriitor, eseist, critic literar, diplomat şi om politicromân.Este tatăl lui Theodor Paleologu.Eseistul s-a format la şcoala lui Paul Zarifopol, căruia i-a şi îngrijit mai multe antologii, fiind cunoscut mai ales prin volumul Bunul simţ ca paradox.În antologia Spiritul şi litera sunt adunate câteva dintre eseurile sale despre literatura română, precum Tema duelului la Camil Petrescu. Volumul Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanupropune unica interpretare ezoterică din literatura critică românească a romanului Baltagul.

- 1924: S-a născut geologul Marcian Bleahu, întemeietorul carstologiei şi speologiei fizice româneşti; fondator al Mişcării Ecologiste din România (1990); ministru al mediului (iunie 1990-octombrie 1992); senator pe listele Federaţiei Ecologiste din România în legislatura 1996-2000

– 1928: S-a născut Petre Mihăescu, compozitor (autor a numeroase şlagăre), solist şi dirijor (la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”) (m. 2011)

- 1929: S-a născut (la Soroca, azi în R. Moldova) actorul Iurie Darie.

–1930: S-a născut medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca; unul din marile nume din istoria chirurgiei româneşti, care a rezolvat un număr foarte mare de cazuri (aproape 50.000), inclusiv în chirurgia plastică pediatrică (fără să fie chirurg plastic) şi în domeniul malformaţiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformaţiei; unele dintre operaţiile efectuate au constituit premiere mondiale (m. 2011)

- 1931: S-a născut actorul Aurel Giurumia (m. 2004)   

-1933: S-a născut actorul britanic de film Michael Caine (Maurice Joseph Micklewhite), căştigător a două premii Oscar.

-1933: S-a născut Quincy Jones, instrumentist (trompetist), producător, orchestrator şi mentor al unei întregi generaţii de artişti afro-americani

- 1946: S-a născut actriţa Carmen Galin 

–1947: S-a născut Billy Crystal (nume la naştere: William Edward Crystal), actor, producător de film, scenarist, regizor, prezentator de televiziune, scriitor, cântăreţ şi comic american. 

- 1950: FBI a emis în premieră lista celor mai căutaţi zece răufăcători

- 1965: A murit inginerul energetician Dimitrie Leonida; a proiectat şi a condus lucrările de construire a centralei electrice Grozăveşti din Bucureşti; a elaborat (în 1908) primul proiect de construcţie a unui baraj la Bicaz şi de amplasare a unei centrale hidroelectrice (proiect realizat între anii 1951 şi 1960); a întemeiat primul muzeu tehnic din ţară (1908), azi „Muzeul tehnic prof. ing. D. Leonida", şi a iniţiat prima expoziţie a electricităţii din România (1928) (n. 1883)

- 1966: Premiera filmului „Răscoala", în regia lui Mircea Mureşan, după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu (în distribuţie: Ilarion Ciobanu, Nicolae Secăreanu, Ion Besoiu, Emil Botta); filmului i s-a decernat premiul pentru „Opera prima" la Festivalul de la Cannes 

- 1983: A murit actorul francez de film Maurice Ronet (n. 1927)

- 1990; S-a constituit Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, care are un rol important în cunoaşterea fenomenului criminalităţii din România, prin elaborarea unor studii specifice de diagnoză şi prognoză. Prin sentinţa civilă 1182 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a admis cererea de înscriere ca persoană juridică a Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică, în acelaşi an, SRCC devenind membru al Societăţii Internaţionale de Criminologie

- 1992: Sunt reînhumate, la Braşov, osemintele lui Nicolae Titulescu, aduse din Franţa

- 1995: A murit soprana Magda Ianculescu (n. 1929) 

- 1995: A murit William Alfred Fowler, fizician american (n. 1911), laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1983, pentru studiile teoretice şi experimentale asupra reacţiilor nucleare cu importanţă în formarea elementelor chimice în univers, premiu pe care l-a împărţit cu Subrahmanyan Chandrasekhar.

- 1997: A murit Fred Zinnemann, regizor şi producător american de film de origine austriacă (n. 1907)

- 2006: A murit Lennart Georg Meri, scriitor, regizor şi politician estonian (a deţinut funcţia de preşedinte al Estoniei între anii 1992 şi 2001); a fost unul dintre conducătorii mişcării estoniene de independenţă faţă de URSS (n. 1929) 

- 2010: A murit actorul de film american Peter Graves, cunoscut pentru personajul Jim Phelps din serialul de televiziune „Mission: Impossible", difuzat între anii 1967 şi 1973 (n. 1926) 

- 2012: A murit istoricul Şerban Rădulescu-Zoner; deţinut politic între anii 1959 şi 1962; deputat în două legislaturi (1992-2000); fost preşedinte al Alianţei Civice (martie 2001 - noiembrie 2006) (n.29.V.1929)

–2012: A murit cineastul, romancierul şi documentaristul francez Pierre Schoendoerffer; membru fondator al academiei care decernează premiile César (n. 1928)

– 2012: A murit cântăreaţa de operă austro-suedeză Margareta Sjöstedt (n. 1923)

– 2016: A murit actorul italian Riccardo Garrone; cunoscut în Italia ca unul dintre marii protagonişti ai filmului de comedie (n. 1926)

– 2017: A murit cântăreaţa de muzică populară Ileana Ciuculete (n. 1952)