$$$

 S-a întâmplat în 28 februarie1754: În această zi, s-a născut Gheorghe Şincai, istoric, filolog, poet român. Gheorghe Şincai (n. Râciu de Câmpie, azi Şincai, judeţul Mureş – d. 2 noiembrie 1816) a fost istoric, filolog, traducător şi scriitor român, important reprezentant al Şcolii Ardelene. A studiat în limba maghiară în Colegiul Reformat din Târgu Mureş, apoi la Cluj, Bistriţa, Blaj, Viena şi la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide” de la Roma, în ultimele două oraşe împreună cu Samuil Micu, nepotul episcopului Inocenţiu Micu-Klein. 

Ca director al învăţământului greco-catolic din Transilvania a adus o contribuţie fundamentală în acţiunea de răspândire a culturii în mediul rural. A elaborat alaturi de Samuil Micu prima gramatică tipărită a limbii române:Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Viena, 1780). S-a dovedit un poliglot, însuşindu-şi temeinic: greaca, latina, maghiara, germana, italiana şi franceza. Informaţia şi cultura i-au permis ocuparea funcţiei de bibliotecar al Colegiului de Propaganda Fide din Roma, având permisiunea de a cerceta orice fel de documente.În Italia, precum şi în Ungaria şi la Viena, pe atunci capitala Sfântului Imperiu Roman, a cercetat bibliotecile, copiind şi transcriind cu exactitate orice referire la istoria românilor. A depus o muncă asiduă de luminare a maselor, dedicându-se carierei didactice şi contribuind la întemeierea unui număr impresionant de şcoli confesionale greco-catolice (în număr de peste 300).

În anul 1784 a fost numit director general al şcolilor româneşti unite din întreaga Transilvanie. În scopuri didactice, a tradus şi a elaborat manualele fundamentale: Abecedarul, Gramatica, Aritmetica şi Catehismul, adaptând sau creând terminologia necesară înţelegerii acestora de către elevi.În 1811 a publicat lucrarea istorică, scrisă sub forma analelor, intitulată amplu: Hronica românilor şi a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările şi faptele unora faţă de ale altora nu se pot scrie pre înţeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci şi patru de ani culese.Gheorghe Şincai s-a stins din viaţă la 2 noiembrie 1816 lângă Košice, Slovacia.Ca şi Samuil Micu şi Petru Maior, crede şi susţine originea „pur romană” a românilor, Dacia „fiind pustiită” de locuitori, dacii cu totul exterminaţi, ţara fiind colonizată cu romani aduşi din Roma şi Italia. Originea romană a poporului şi latinitatea limbii constituie „cel mai important blazon de nobleţe”, afirmă Şincai, Roma fiind „stăpâna neamurilor şi doamna lumii”.

Despre credinţa noastră afirmă documentat că nu am fost încreştinaţi, ne-am născut creştini odată cu formarea noastră ca popor, prin contopirea dacilor cu romanii, şi limba folosită în Biserică a fost latina timp de mai multe veacuri. Opera se impune prin obiectivitate, spirit critic şi discernământ, prin confruntarea izvoarelor şi a interpretării istorice, prin claritatea expunerii şi excepţionala organizare a materialului. Argumentează drepturile românilor, uneori este polemic, dar nu este în conflict cu istoricii austrieci care negau continuitatea românilor; „lupta” este pe planul ideilor istorice, nu personală - cu istoricul vienez Johann Christian Engel a corespondat un timp şi se cunoşteau direct, de asemenea şi cu istoricii maghiari, şi niciodată nu s-a manifestat şovin, înţelepciunea şi înălţimea sufletească îi erau caracteristice.Dar, pentru el, patriotismul rămâne principala calitate a unui istoric, căci, spune Şincai, un istoric străin, „căruia nici îi fuge, nici îi muge de români”, încâlceşte istoria şi uită că arma eficace a istoricului este adevărul.

Surse:

Albu, Corneliu - Dela Bobâlna la Alba Iulia (Lupta Transilvaniei pentru dreptate şi libertate), Editura Dacia Traiană, Bucureşti

http://www.autorii.com/scriitori/gheorghe-sincai/

http://www.e-communio.ro/stire5291-gheorghe-incai-reprezentant-de-seama-al-colii-ardelene

https://www.artline.ro/Gheorghe-Sincai-30651-1-n.html

$$$

 S-a întâmplat în 28 februarie1785: La această dată, Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei ţărăneşti din Transilvania de la 1784, sunt executaţi prin tragere pe roată. Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea (n. 1731 la Arada, azi Horea - d. 1785 la Alba Iulia), a fost, alături de Ion Oargă (Cloşca) şi Marcu Giurgiu (Crişan), conducătorul răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania.

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de trei sute de galbeni. Pasurile de trecere în Ţara Românească şi Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluţiei să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit şi la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaţilor transilvani. Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scoruşetului din Munţii Gilăului. În 30 ianuarie 1785, a căzut prizonier şi Crişan. Arestaţii au fost depuşi la Alba Iulia. Crişan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea şi Cloşca au fost supuşi celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum, prin frângerea cu roată. 

În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuţiei. Horea şi Cloşca au fost transportaţi în două care separate, având alături până în momentul execuţiei pe preotul Raţiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana şi de circa trei sute de pedestraşi şi husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduşi cu forţa între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri şi trei bătrâni, din peste patru sute de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfăşurat principalele evenimente ale răscoalei. Execuţia prin tragere pe roată s-a desfăşurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloşca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat patru lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un ţigan (sau rom, cum doriți a-i zice) pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul şi după alte 8-9 lovituri şi-a dat sufletul. Conform sentinţei, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în patru părţi şi puse în ţeapă în cele mai importante localităţi din comitatele Alba şi Hunedoara pentru intimidarea poporului.

Răscoala din 1784, cunoscută mai ales sub numele de „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din Munţii Apuseni şi ocnele din Maramureş, meşteşugari, preoţi etc. Răscoala a pus în discuţie statutul de toleraţi în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit şi un caracter naţional. A izbucnit la 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când au fost capturaţi Horea şi Cloşca de către autorităţi.

Surse:

https://www.dacoromania-alba.ro/nr02/martiriul.htm

https://alba24.ro/in-28-februarie-se-implinesc-233-de-ani-de-la-martiriul-lui-horea-closca-si-crisan-tragica-poveste-a-taranilor-iobagi-din-apuseni-277887.html

http://www.radiounirea.ro/februarie-1785-horea-si-closca-conducatorii-rascoalei-taranesti-de-la-1784-din-transilvania-erau-executati-prin-tragere-pe-roata-pe-dealul-furcilor-46190.html

https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/executia-horea-closca-dealul-furcilor-practica-zdrobirea-roata-cea-mai-grea-pedeapsa-codul-penal-austro-ungar-1_56d2eba15ab6550cb84cbe4a/index.html

$$$

 S-a întâmplat în 28 februarie1863: În această zi, s-a născut Gheorghe Marinescu, medic, fondator al şcolii româneşti de neurologie. Gheorghe Marinescu (n. Bucureşti - d. 15 mai 1938, Bucureşti) a fost un medic neurolog român, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, membru al Academiei Române, fondatorul Şcolii Româneşti de Neurologie. În 1882 – după absolvirea Seminarului Central – el se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Cu sprijinul lui Victor Babeş, în al cărui laborator de Anatomie Patologică şi Bacteriologie începuse să lucreze ca preparator, îşi continuă studiile începând din 1889 la Paris în clinica de maladii ale sistemului nervos din spitalul Salpetrière condusă de Jean-Martin Charcot. 

Aici cunoaşte pe Pierre Marie, cu care va întreţine strânse legături în viitor, pe Joseph Babinski şi Fulgence Raymond. Mai târziu va lucra cu Carl Weigert în Frankfurt a.M. şi cu Emil du Bois-Raymond în Berlin. Încurajat de Pierre Marie prezintă în 1890 în Berlin la un congres international rezultatul cercetărilor asupra substratului morfopatologic în acromegalie. Între 1890 şi 1896 întreprinde călătorii de studii în Germania, Anglia, Belgia şi Italia. În 1897 susţine la Facultatea de Medicină din Paris teza de doctorat cu titlul Mâna suculentă în siringomielie. În acelaşi an – întors în ţară – primeşte funcţia de şef al serviciului de boli nervoase la spitalul Pantelimon; un an mai târziu este numit profesor la clinica bolilor nervoase a Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Tot atunci, în 1898, cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, realizează primul film ştiinţific din lume: „Tulburările mersului în hemiplegia organică”. Însuşi Auguste Lumière recunoştea, într-o scrisoare din 29 iulie 1924: „Comunicările dumneavoastră asupra utilizării cinematografiei în studiul bolilor nervoase mi-au trecut, într-adevăr, prin mână, într-o vreme când primeam «La Semaine médicale», dar atunci aveam alte preocupări de ordin industrial, care nu-mi permiteau să mă consacru cercetărilor biologice. Mărturisesc că uitasem aceste lucrări şi vă sunt recunoscător de a mi le fi amintit. Din păcate, puţini savanţi au urmat calea deschisă de dumneavoastră”. Împreună cu patologul francez Paul Oscar Blocq a publicat un atlas cu aspectele anatomopatologice ale maladiilor sistemului nervos central. Descrierea sa împreună cu Blocq a unui caz de tremurătură parkinsoniană la un pacient cu leziuni ale substantiei nigra a constituit baza de lucru a lui Edouard Brissaud în demonstrarea rolului acestei formaţii în patogenesa parkinsonismului.

În 1906 este ales membru al Academiei Române, unde rosteşte discursul de recepţie Progresele şi tendinţele medicinii moderne.În anul 1909 apare la Paris monografia La Cellule Nerveuse, cu o prefaţă elogioasă a renumitului histolog spaniol Santiago Ramón y Cajal.Devine din ce în ce mai cunoscut şi apreciat în cercurile ştiinţifice de specialitate internaţionale; în 1912 este ales membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. În 1919 clinica de boli nervoase se mută la Spitalul Colentina, unde va rămâne timp de 41 de ani.Aici se înconjoară cu o echipă de colaboratori valoroşi, care vor constitui nucleul Şcolii Româneşti de Neurologie. Întreprinde cercetări pe teme foarte variate, ale căror rezultate apar în numeroase lucrări ca Cercetări histo-chimice asupra fermenţilor oxidanţi în fenomenele vieţii (1924), Bătrâneţe şi reîntinerire (1929), Reflexele condiţionate (1935, împreună cu Arthur Kreindler) şi multe altele. În afara monografiilor a publicat peste 1000 de articole în reviste de specialitate. La această activitate se adaugă participarea la numeroase congrese şi reuniuni ştiinţifice, la care de multe ori a fost raportor principal.

La 15 mai 1938, Gheorghe Marinescu încetează din viaţă în Bucureşti. Gheorghe Marinescu a fost printre primii medici din lume care a aplicat în domeniul neurologiei metode histochimice şi electrofiziologice în cercetarea ştiinţifică. Reţin atenţia contribuţiile sale originale asupra unor fenomene ca troficitatea reflexă, cromatoliza, neuronofagia, degenerescenţa retrogradă ca urmare a secţiunii axonilor. Prin cercetări la ultramicroscop a aplicat datele teoriei coloizilor la structura neuronului.Gheorghe Marinescu a fost şi un foarte preţuit profesor. În prelegerile sale aducea totdeauna idei noi şi dezvolta ipoteze de perspectivă. Din testamentul lui Gheorghe Marinescu: „…Plecând în lumea din care nimeni nu s-a întors vreodată, n-aşi voi să supăr pe nimeni, dar adevărul totuşi trebuie spus: prea multă nedreptate este în blagoslovita Ţară Românească.”

Surse:

https://medicaacademica.ro/gheorghe-marinescu-%E2%80%A8romanul-care-a-revolu%C8%9Bionat-neurologia/

http://www.eualegromania.ro/2015/12/07/gheorghe-marinescu-autorul-primului-tratat-stiintific-de-neurologie-din-lume/

http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Gheorghe-Marinescu

https://jurnalul.antena3.ro/viata-sanatoasa/starea-de-sanatate/gh-marinescu-medicul-savant-287695.html

$$$

 S-a întâmplat în 28 februarie1869: În această zi, a murit Alphonse de Lamartine. Alphonse de Lamartine (Alphonse Marie Louise Prat de Lamartine) (n. 21 octombrie 1790 în Mâcon - d. Paris) a fost un poet, scriitor romantic şi politician francez. 

După câteva încercări eșuate, abandonează cariera militară și se dedică literaturii, scriind o serie de tragedii în versuri și elegii. În 1815, aflat în stațiunea Aix-les-Bains pentru a se îngriji de sănătatea deja șubredă, le întâlnește pe cele două femei cărora urmează să le dedice o parte importantă din opera sa. De frumoasa Antoniella, o femeie simplă din clasa muncitoare, se îndrăgostește fulgerător, iar după moartea acesteia, scrie anecdota Graziella, Antoniella servind drept inspirație pentru personajul feminin principal. În 1820, Lamartine se căsătorește cu Maria Ann Birch, o tânără britanică având legături cu familia lui Churchill, și își consolidează cariera diplomatică, angajându-se initial ca secretar la ambasada franceză din Napoli. În același an, publică prima sa colecție de poezii, Meditații poetice (Méditations poétiques), care se bucură de un succes imens datorită noului stil romantic și al sincerității sentimentelor exprimate. Poeziile lui Lamartin aduceau un suflu nou literaturii franceze.

În 1829, el a devenit membru al Academiei franceze. Alături de Victor Hugo şi de Alfred de Vigny, a fost unul dintre iniţiatorii poeziei romantice franceze.A scris o poezie a emoţiilor delicate, spiritualizate, remarcabilă prin lirismul melancolic şi contemplativ, datorat aspiraţiei nostalgice către timpul trecut, retrăirea elegiacă a iubirii, consonanţa dintre natură şi starea sufletească a eului liric. Micul volum de versuri, apărut anonim, în 1820, Méditations poétiques (douăzeci şi patru de poezii în ediţia originală), a marcat una dintre datele importante ale secolului trecut, pe care Sainte-Beuve o evoca în aceşti termeni într-o scrisoare către Verlaine, din 19 nov. 1865: „Nu, cei care n-au fost martori n-ar putea să-şi imagineze impresia adevărată, legitimă, de neşters pe care contemporanii au primit-o de la primele Meditaţii…”

Deşi nu revoluţiona tehnica versificaţiei şi nici nu reînnoia temele tradiţionale ale lirismului, Lamartine aducea în poezie un accent necunoscut, o atmosferă, o manieră unică de a vorbi despre dragoste, natură, aspiraţia spre ideal.În versurile lui, cititorii regăseau cu încântare propriile lor sentimente, exprimate parcă de o voce cunoscută, suavă şi melancolică, penetrantă ca o melodie de mult îndrăgită, care trezeşte amintiri nostalgice. Mulţi ani mai târziu, într-o prefaţă din 1849, Lamartine va încerca să definească el însuşi genul de poezie pe care-l inaugurau Meditaţiile: un „cântec interior”, visător şi melancolic, şi nu o artă artificială, „o alinare a propriei inimi, care se legăna cu propriile-i suspine”. „Sunt primul care am coborât poezia din Parnas şi care am dat Muzei, în locul unei lire cu şapte coarde convenţionale, înseşi fibrele inimii omului, înfiorate de sentimente şi impresionate de natură” – scria Lamartine.Poezia devenea sentiment şi emoţie, încetând să mai fie un exerciţiu al inteligenţei şi al imaginaţiei. O poezie a emoţiilor delicate, spiritualizate, epurate de orice aluzie la viaţa de toate zilele, versuri de o muzicalitate suavă, fluidă şi misterioasă. 

Cele mai izbutite poeme ale lui Lamartine sunt adevărate „romanţe fără cuvinte”, cântece fără suport vorbit, la care cadenţa este mai importantă decât sensul şi modulaţia mai fascinantă decât semnificaţia (Claude Roy). Momentul pe care l-a reprezentat poezia lirică, intimistă, în creaţia lui Lamartine a fost urmat, după 1830, de poezia de inspiraţie umanitară, deschisă spre preocupările sociale. În consens cu mişcarea romantică, cu Victor Hugo şi Vigny, Lamartine se îndreaptă cu pasiune spre poezia politică de o înaltă valoare morală, traversată de un suflu entuziast, generos, de încrederea în viitorul mai bun al omenirii. Curând, evenimentele publice îl atrag complet. Prestigiul omului politic îl egalează şi-l depăşeşte pe cel al scriitorului nu numai în Franţa, ci şi peste hotare, în Ţările Române, de exemplu, unde Lamartine este admirat şi elogiat de paşoptişti ca simbol al revoluţiei şi eliberării popoarelor. Eşecul în alegerile pentru preşedinţia Republicii Franceze marchează sfârşitul carierei politice a lui Lamartine. Retras din viaţa publică după 1848, este silit să se consacre „muncii silnice literare” pentru a-şi plăti datoriile şi scrie, cu sufletul la gură, volume după volume de opere în proză. Ajuns la crepusculul vieţii, îmbătrânit şi trist, Lamartine reia lira părăsită de mulţi ani, pentru a compune, în 1856, ultimele sale poeme lirice, Le Désert (Deşertul) şi La Vigne et la maison (Via şi casa), tulburătoare meditaţie despre bătrâneţe şi moarte.

Surse:

https://www.fnac.com/Alphonse-De-Lamartine/ia25145/bio

https://www.britannica.com/biography/Alphonse-de-Lamartine

https://cultural.bzi.ro/viata-si-opera-lui-alphonse-de-lamartine-21059

https://rightwords.ro/autori/biografie/alphonse-de-lamartine

https://bel-esprit.ro/alphonse-de-lamartine-cine-stie-sa-se-faca-iubit-stie-sa-faca-totul/

$$$

 S-a întâmplat în 28 februarie1913: În această zi, a venit pe lume Gheza Vida, sculptor român. Gheza Vida (n. Baia Mare, judeţul Maramureş – d. 11 mai 1980, Baia Mare) a fost sculptor, membru corespondent al Academiei Române. El s-a născut în familia lui Iosif şi Rozalia Vida, fiind al optulea copil al acestora.Toţi cei şapte fraţi dinaintea lui muriseră la vârste foarte mici, de aceea părinţii i-au dat un prenume care nu mai fusese dat în familia lor (Gheza), în spiritul credinţei populare că astfel vor înşela soarta şi că el va supravieţui.

Gheza se trage dintr-o familie românească săracă.Tatăl său a fost miner sau, după unele surse, ţăran. Unii autori ortografiază numele său Gheza, alţii Geza sau Gèza, ca în limba maghiară, dar sculptorul a spus, în mai multe rânduri, că el este român. Ca studii, a făcut patru clase primare şi patru gimnaziale în Baia Mare, între anii 1920-1928. Între 1928-1931, el a frecventat atelierul de pictură care aparţinea lui Martin Katz, Sarolta Kahan şi Lidia Agricola. Ulterior, în 1942, a fost admis la Academia de belle-arte din Budapesta. A reluat cursurile acestei instituţii în anul 1944. Din 1928 până în 1931, el şi-a câştigat traiul lucrând ca grădinar, paznic, salahor sau muncitor forestier. În 1932, a fost primit în Uniunea Tinerilor Comunişti şi a fost arestat de autorităţi pentru răspândirea de manifeste de propagandă comunistă. În 1934 sculptează Cosaşul, Dabinuşca, Femeia cu găleată, Răscoala şi Ţărancă cu greblă, iar în toamna aceluiaşi an apare prima cronică despre opera lui. În 1935 efectuează stagiul militar în armata română, la Satu Mare.

În 1937 a fost cooptat în conducerea unei noi asociaţii a artiştilor din Baia Mare şi a participat la prima expoziţie de grup, la Baia Mare. În luna octombrie a aceluiași an, el a plecat din România spre Spania, unde s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaţionale pentru a lupta în războiul civil spaniol împotriva forţelor conduse de generalul Franco şi sprijinite de Germania nazistă. În Spania a luptat în anul 1938 la Madrid, Guadalajara, Andaluzia, Aragon şi Catalonia. A sculptat Cap de copil, lucrare azi dispărută.A fost luat prizonier de trupele naţionaliste şi internat în diverse lagăre de prizonieri. A fost trimis la muncă forţată în Germania, de unde a evadat în anul 1941, întorcându-se la Baia Mare.

În 1943 se întoarce de la Budapesta, unde studia Belle-arte, fiind concentrat de autorităţile maghiare într-un detaşament de muncă forţată pentru români, la Seini. În 1944 îşi continuă studiile la Budapesta, la arte frumoase. Este din nou concentrat într-un detaşament de muncă pentru români, în Ungaria.Trei dintre marile sale lucrări sunt expuse la Cluj. În 1945 s-a înrolat voluntar în Armata Română şi a luptat în campania din vest. O nouă expoziţie organizată la Cluj cuprinde lucrări ale sale, inclusiv pe cele trei expuse în 1944.În 1946 a participat cu lucrarea Mineri la Cluj, la o expoziţie. În 1947 a participat la Salonul de pictură şi sculptură al Transilvaniei. În 1948 a expus la Expoziţia de artă plastică regională de stat a Transilvaniei. În 1949 a continuat să expună lucrările sale în ţară, dar şi în străinătate (Moscova, Leningrad, Veneţia, Budapesta, Cairo, Damasc, Alexandria, Sofia, Paris, Belgrad, Bologna, Londra, Torino, Brno, Roma, Haga, Copenhaga).Aproape în fiecare an a continuat să sculpteze diferite lucrări, inclusiv monumente amplasate în Baia Mare.În 1958 organizează împreună cu graficianul Vasile Kazar o expoziţie la Bucureşti, expunând pe lângă sculpturi şi linogravuri şi desene în tuş realizate de el în 1945.A participat la Bienala de la Viena.

În 1959 a expus în străinătate, la Praga, Budapesta, Varşovia şi Minsk. În 1960 a continuat expoziţiile peste hotare, prezentându-şi sculpturile la Leningrad, Cairo, Alexandria, Helsinki, Bratislava, Berlin şi Praga.În 1961 a participat din nou la expoziţii înafara ţării, la Paris, Damasc, Sofia şi Moscova.În 1963 expoziţiile sale au fost la Varşovia şi Praga. La Belgrad s-a organizat în anul 1964 Expoziţia „Gheza Vida – Alexandru Ciucurencu”. În 1965 a participat la expoziţia de la Bologna. În 1968 este ales vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici. În 1973 se organizează Expoziţia Vida-Kazar la Sala Dalles din Bucureşti şi se inaugurează Monumentul Ţăranilor Martiri de la Moisei. La 1 martie 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.În cursul aceluiaşi an expune la Haga şi Bruxelles.

În 1976 participă la o expoziţie la Londra, cu subiect dedicat lui Constantin Brâncuşi, la expoziţia omagială Brâncuşi de la Paris, la Bienala de la Veneţia şi la o expoziţie la Baia Mare. Se realizează primul film despre Gheza Vida şi opera sa. În 1977 participă la expoziţia „1907 în artele plastice”, la Bucureşti. În 1978 expune la Baia Mare şi la Berlin. Dintre numeroasele sale creaţii, se evidenţiază chipurile ţărăneşti, sculpturile inspirate de tradiţiile populare („Dans oşenesc”), de personajele legendare ale pădurii („Fata pădurii”, „Omul nopţii”, „Omul apelor”) sau inspirate de folclorul muncitorilor băieşi („Priculiciul minei”, „Vâlva minei”, „Varvara”), unice în peisajul plastic românesc contemporan.

Alte lucrări memorabile sunt: „Monumentul Ostaşului Român” (1964) de la Carei, „Monumentul de la Moisei” (cioplit în lemn în 1966, înlocuit de o replică în piatră în 1972) şi „Sfatul bătrânilor” (1971) – pentru care artistul a fost distins cu Premiul Comitetului de stat pentru cultură şi artă. A încetat din viaţă la data de 11 mai 1980. Astăzi deja considerat un clasic al sculpturii româneşti, Gheza Vida şi-a înscris numele în istoria artei printr-o activitate cert influenţată de circumstanţele socio-istorice ale epocii sale şi chiar de un anume spaţiu bine determinat geografic: Maramureşul natal.

Surse:

Marinescu, Otilia; Brezovszki, Ana-Maria – Vida Gheza 28 februarie 1913, Baia Mare-11 mai 1980, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Baia Mare, 2003

Rusu, Dorina N. - Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999

http://www.graiul.ro/2018/05/12/omagiu-marelui-sculptor-al-maramuresului-gheza-vida-1913-1980/

http://www.certitudinea.ro/articole/arte-vizuale/view/centenar-vida-geza-n-a-fost-ungur-a-fost-roman-maramuresean

http://www.buletindecarei.ro/2018/02/in-memoriam-vida-gheza-parintele-monumentului-ostasului-roman-de-la-carei.html

$$$

 S-a întâmplat în 28 februarie1935: În această zi, a murit colecţionarul de artă Anastase Simu; a adunat opere de o inestimabilă valoare aparţinând unor mari artişti români sau străini; în 1927 a dăruit casa şi întreaga colecţie statului, Muzeul „Simu" fiind unul dintre cele mai de seamă din Bucureşti şi din ţară; membru de onoare al Academiei Române.

Anastase Simu (n. 25 martie 1854, Brăila - d. Bucureşti) a fost un academician român, doctor în ştiinţe politice şi administrative, colecţionar de artă, ocupând funcţiile de secretar la Legaţia României la Berlin, membru de onoare (1933) al Academiei Române şi mai târziu senator de Brăila în trei legislaturi. 

După studii făcute la Paris şi Bruxelles a fost membru al „Consiliului consultativ al artelor” (1910 -1915) şi a fondat în 1910 Muzeul Simu, fiind primul colecţionar de la noi care a considerat necesar să ridice o casă de artă cu scopul de a contribui la educaţia municipalităţii. Muzeul Simu a fost un muzeu în Bucureşti, înfiinţat în 1910 de colecţionarul Anastase Simu şi care a funcţionat într-o clădire proprie, demolată în 1960. A funcţionat ca muzeu privat până în 1927, când Anastase Simu l-a donat statului român. Odată cu demolarea clădirii în 1960, colecţia de artă a fost dispersată în mai multe muzee.Colecţia muzeului era împărţită în cinci secţii şi cuprindea foarte multe lucrări de pictori şi sculptori francezi din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea (Zurbaran, Delacroix, Houdon, Fremiet, Ridon, Meunier, Daumier, Gericault, Pissaro, Renoir, Courbet, Bourdelle etc). 

În secţiunea de artă românească erau expuse lucrări de pictori precum Aman, Grigorescu, Andreescu, Luchian, Pallady, Petraşcu, Teodorescu-Sion, Bunescu, Ressu etc şi sculptori precum Brâncuşi, Paciurea, Stork etc. Printre alte exponate se mai aflau mulaje italieneşti din secolul al XVI-lea sau icoane bizantine. O parte din această colecție se află astăzi la Muzeul Național de Artă al României, iar o alta în colecția Simu de la Pinacoteca București. Colecția cuprindea circa 1.200 de piese din toate genurile artistice: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă. Edificiul muzeului a fost construit în stil ionic, similar templelor greceşti şi a fost terminat în 1910. Clădirea a fost demolată în 1960, iar pe locul ei a fost construit magazinul de confecţii „Eva”.

Surse:

https://editiadedimineata.ro/muzeul-simu-templul-grecesc-din-inima-bucurestiului-de-odinioara/

http://art-historia.blogspot.com/2010/05/unde-era-muzeul-simu.html

https://formareculturala.ro/muzeul-simu-deschis-in-anul-1910/

$$$

 S-a întâmplat în 28 februarie…

- 1553: S-a născut Michel de Montaigne, scriitor, filosof francez. 

- 1754: S-a născut Gheorghe Şincai, istoric, filolog, poet român, reprezentant al Şcolii Ardelene (d. 1816) .

- 1785: Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei ţărăneşti din Transilvania de la 1784, sunt executaţi prin tragere pe roată 

- 1820: S-a născut Sir John Tenniel, ilustrator şi caricaturist britanic; a făcut primele ilustraţii pentru „Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor" (1865) şi „Dincolo de oglindă" semnate de Lewis Carroll (1872) (m. 1914)

- 1863: S-a născut Gheorghe Marinescu, medic, fondator al şcolii româneşti de neurologie (d. 1938).

- 1869: A murit Alphonse de Lamartine, scriitor romantic francez (n. 1790).

- 1890, 28.II / 12.III: S-a născut (la Kiev/Ucraina, din părinţi polonezi, ambii cunoscuţi dansatori), renumitul balerin şi coregraf Vaslav Nijinsky; după o carieră fulminantă, s-a retras la numai 29 de ani, din cauza unei boli psihice (m. 1950, la Londra)

- 1896: S-a născut pianista braziliană Guiomar Novaes (m. 1979) 

- 1901: S-a născut chimistul american Linus Pauling; autorul concepţiei rezonanţei structurilor de valenţă; intensă activitate de mobilizare a opiniei publice împotriva experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1954 şi Premiul Nobel pentru Pace pe 1962; membru de onoare al Academiei Române (1965) (m. 1994).

- 1909: S-a născut Sir Stephen Spender, poet şi critic literar britanic (m. 1995)

-1913: S-a născut regizorul Vincente Minnelli („Cei patru cavaleri ai Apocalipsului”).Vincente Minnelli, pe numele adevărat Lester Anthony Minnelli, a debutat ca regizor în 1935, a avut un contract longeviv cu MGM, unde a realizat numeroase musicaluri, gen pe care l-a reînviat sigurându-i o nouă epocă de glorie având spectacolul în sânge şi fiind unul dintre cei mai apreciaţi stilişti ai filmului hollywoodian postbelic.Pasiunea sa pentru pictură şi experienţa sa de scenograf şi regizor de teatru îi marchează întreaga filmografie, în care inspiraţia şi genurile abordate sunt foarte diverse (musical, comedie, dramă, melodramă, film biografic), constante rămânând graţia mişcărilor de aparat, armonia culorilor, sugestivitatea decorurilor, eleganţa costumelor, aşa cum demonstrează filmele sale. A fost soţul actriţei Judy Garland cu care are o fiică celebră, actriţa şi cântăreaţa Liza Minnelli.  

- 1913: S-a născut Gheza Vida, sculptor din România (d. 1980).

- 1916: A murit Henry James, scriitor american naturalizat britanic. Henry James (n. 15 aprilie 1843) a fost un romancier, critic literar, dramaturg şi prozator american de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. James şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale în Europa, în special în Anglia, devenind spre sfârşitul vieţii sale cetăţean britanic.Deşi Henry James este mai ales cunoscut pentru romanele, nuvelele şi povestirile sale care sunt scrise din punctul de vedere al conştiinţei personajelor sale, celebritatea sa literară se datoreşte opticii sale novatoare asupra literaturii, corelată cu evoluţia filozofiei şi psihologiei.

- 1922: S-a născut Radu Câmpeanu, jurist şi om politic liberal; arestat pentru convingerile sale politice în perioada 1947-1953; ulterior emigrează în Franţa; revine în România la începutul lunii ianuarie 1990; preşedinte-fondator al Partidului Naţional Liberal după reînfiinţarea partidului (1990-1993); a candidat la Preşedinţia României la alegerile din mai 1990 şi noiembrie 1996

- 1926: S-a născut pictorul Virgil Almăşanu (m. 2009) 

- 1926: S-a născut pianistul şi compozitorul Dan Mizrahi (m. 2010) 

- 1929: S-a născut Frank Gehry, arhitect american.Frank Owen Gehry (născut Ephraim Owen Goldberg în Toronto, Canada) este unul dintre cei importanţi arhitecţi contemporani, cunoscut în special pentru perspectiva sa aproape sculpturală a designului clădirilor sale.

- 1930: S-a născut Leon Neil Cooper.Leon Neil Cooper este un fizician american, laureat, în 1972, al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu John Bardeen şi John Robert Schrieffer, pentru rolul său în dezvoltarea teoriei BCS (numită astfel de la iniţialele celor trei) a superconductivităţii.Conceptul de pereche de electroni Cooper îşi trage, de asemenea, numele de la el.

- 1930: La propunerea regelui Carol al II-lea, s-a instituit ordinul „ Virtutea aeronautică”, primul ordin din lume destinat aviatorilor

- 1935: A murit colecţionarul de artă Anastase Simu; a adunat opere de o inestimabilă valoare aparţinând unor mari artişti români sau străini; în 1927 a dăruit casa şi întreaga colecţie statului, Muzeul „Simu" fiind unul dintre cele mai de seamă din Bucureşti şi din ţară; membru de onoare al Academiei Române (n. 1854).

- 1936: A murit Charles Nicolle, medic şi bacteriolog francez; în 1909 a descoperit modalitatea de transmitere a tifosului exantematic; Premiul Nobel pentru medicină pe 1928 (n. 1866) 

- 1942: S-a născut Brian Jones, muzician englez (d. 1969).Lewis Brian Hopkin Jones , cunoscut ca Brian Jones, a fost un muzician englez şi membru fondator al trupei The Rolling Stones. Jones a fost un multi-instrumentist cântând şi la instrumente non-tradiţionale cum ar fi sitarul şi marimbafonul.

- 1944: Premiera comediei „Iată femeia pe care o iubesc” de Camil Petrescu, montată la Teatrul National din Bucuresti

- 1948: S-a născut Steven Chu, fizician.Steven Chu (n.Saint Louis, Missouri, SUA) este un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1997 împreună cu Claude Cohen-Tannoudji şi William Phillips pentru dezvoltarea metodelor de răcire şi captare a atomilor cu ajutorul laserilor

- 1950: A murit istoricul literar Ştefan Ciobanu; a depus o intensă activitate politică şi culturală pentru unirea Basarabiei cu România; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1944-1948) (n. 1883, la Tighina, azi în R. Moldova); tatăl lui Valeriu Ciobanu, istoric literar şi folclorist. 

- 1953: S-a născut Principesa Irina a României, fiica regelui Mihai al României.Alteţa Sa Regală Irina, Principesă a României, fostă Principesă de Hohenzollern, s-a născut la Lausanne, Elveţia. Este a cincea pe linia succesiunii la şefia Casei Regale române şi la tronul României.De asemenea, este a 86-a în linia de succesiune la tronul britanic.A fost căsătorită cu John Kreuger, de care a divorţat. Are doi copii: Michael de România Kreuger (n.1985) şi Angelica de România Kreuger(n.1986) iar în 2007 s-a căsătorit cu John Walker.

- 1957: S-a născut John Turturro, actor, regizor şi scenarist american de film de origine italiană

- 1958: S-a născut compozitorul Mihnea Brumariu

- 1968: Premiera filmului „Planeta maimuţelor" cu Charlton Heston 

- 1976: Dezvelirea, la Deva, a statuii ecvestre a lui „ Decebal”, opera a sculptorului Ion Jalea

- 1986: A fost asasinat Olof Palme, om politic social-democrat suedez; prim-ministru (1969-1976; 1982-1986); pe plan intern a aplicat măsuri sociale profunde, pe plan extern a dus o politică bazată pe acţiuni pacifiste (n. 1927) 

- 1991: S-a încheiat operaţia „Furtună în deşert"; declanşată (la 17.I.1991) împotriva Irakului (care invadase Kuweitul, la 2.VII.1990), de către coaliţia internaţională la care au participat SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită şi Kuweitul; cu acest prilej au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk"; acest prim „război din Golf", cum va fi numit, s-a încheiat cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului. 

- 1993: A avut loc premiera spectacolului „Richard al III-lea”, la Teatrul Odeon din Bucuresti; sub semnatura regizorului Mihai Maniutiu, spectacol de referinta in istoria teatrului romanesc de dupa 1989 

- 1996: Prinţesa Diana acceptă divorţul 

- 2000: A murit matematicianul Nicolae-Victor Teodorescu; este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale; membru al Academiei Române (n. 1908)

- 2003: A murit Romulus Diaconescu, prozator şi teatrolog (n. 1942)

- 2004: A murit scriitoarea spaniolă Carmen Laforet (n. 1921)

- 2006: A murit Owen Chamberlain, fizician american, care împreună cu Emilio Segrè, a câştigat Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirea antiprotonului, o antiparticulă sub-atomică (n. 1920)

- 2007: A murit pianistul de origine română Albert Guttman, stabilit în Elveţia (n. 1937, la Galaţi)

- 2008: A murit Joseph M. Juran, inginer american de origine română (stabilit în SUA din 1912); specialist în probleme de management, supranumit "arhitect al calităţii"; fondator şi preşedinte de onoare al Institutului „Juran"; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (n. 1904).

- 2010: A murit regizorul de film italian Nini (Antonio) Grassia; în anul 2008 a fost distins cu Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneţia; Grassia intenţiona să facă un film-mărturie al vieţii reale şi crude din oraşul italian Napoli, pornind de la cazul unui român de etnie rromă împuşcat într-un atentat la o intrare în metroul din oraş, fiind confundat, pare-se, cu unul dintre şefii mafioţi din zonă (n. 1944) 

- 2011: A murit Annie Girardot, actriţă franceză

- 2011: A murit Jane Russel, actriţă americană