&&&

 S-a întâmplat în 17 februarie1951: În această zi, s-a născut Octavian Bellu, antrenor de gimnastică, care a coordonat activitatea lotului naţional feminin de gimnastică în perioada 1981-2005; a intrat în „Cartea Recordurilor" ca fiind „cel mai de succes antrenor din lume", cu un palmares de 16 medalii olimpice de aur şi cu un total de 279 de medalii (din care 106 de aur), la Campionatele Europene, Mondiale şi la Jocurile Olimpice; a condus echipa României, împreună cu antrenoarea Mariana Bitang, la câştigarea a cinci titluri mondiale şi două titluri olimpice, precum şi câştigarea a numeroase titluri individuale; în perioada 2005-2006 a fost consilier de stat la Administraţia Prezidenţială; între anii 2006 şi 2009 a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport; din iunie 2010 ,Octavian Bellu şi Mariana Bitang au revenit, pentru o perioadă, ca antrenori coordonatori ai lotului naţional feminin de gimnastică.

Octavian Bellu s-a născut în municipiul Ploieşti. A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS), promoţia 1974, specializarea gimnastică. Fost practicant al atletismului, voleiului şi baschetului, el şi-a început cariera ca profesor de educaţie fizică la Valea Călugarească (1974-1978). Devine apoi antrenor de gimnastică la Clubul Sportiv „Petrolul" din Ploieşti (1978-1981). În anul 1981, este solicitat sa lucreze, la Deva, ca antrenor la lotul olimpic feminin de gimnastică, iar în 1990 devine antrenor coordonator. El a pregătit loturile olimpice, participând la 6 ediţii ale Jocurilor Olimpice, 16 ediţii ale Campionatelor Mondiale, 13 ediţii ale Campionatelor Europene, 5 ediţii de Cupă Mondială, 11 ediţii ale Campionatelor Europene de Juniori.A antrenat lotul feminin de gimnastică al României până în anul 2005. Pe perioada cât a fost antrenor federal al Lotului olimpic feminin de gimnastică a obţinut 279 medalii (106 de aur, 86 de argint şi 87 de bronz). Distribuţia medaliilor a fost următoarea:

- 39 medalii olimpice (16 de aur, 9 de argint, 14 de bronz)

- 75 medalii mondiale (29 de aur, 23 de argint, 25 de bronz)

- 78 medalii europene (seniori) (28 de aur, 24 de argint, 16 de bronz)

- 61 medalii europene (juniori) (23 de aur, 22 de argint, 16 de bronz)

- 24 medalii la Cupa Mondială (10 de aur, 8 de argint, 6 de bronz)

Fostul antrenor al echipei naţionale de gimnastică a României, Octavian Bellu, a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind „cel mai de succes antrenor din lume" cu un palmares de 16 medalii olimpice de aur şi un total de 279 la Campionatele Mondiale, campionatele Europene şi la Jocurile Olimpice. Bellu a condus echipa de gimnastică a României la câştigarea a cinci titluri mondiale şi două titluri olimpice, precum şi numeroase titluri individuale.

Surse:

https://www.ighof.com/inductees/2009_Octavian_Bellu.php

http://www.romgym.ro/la-multi-ani-octavian-bellu/

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/diverse/octavian-bellu

https://revistacariere.ro/antreprenor/start-up/octavian-bellu-performantele-se-obtin-cu-oameni-neobisnuiti/

https://evz.ro/octavian-bellu-cel-mai-titrat-antrenor-din-lume-care-este-planu.html

http://www.formula-as.ro/2011/966/asii-sportului-5/triumf-romanesc-la-gimnastica-13666

&&&

 S-a întâmplat în 17 februarie1971: În această zi, a murit poetul Miron Radu Paraschivescu. Miron Radu Paraschivescu s-a născut la data de 2 octombrie 1911, la Zimnicea şi moare la Bucureşti. Era fiul Paulinei Paraschivescu (născută Scorţeanu) şi al lui Romulus Paraschivescu, învăţători. El urmează şcoala primară la Vălenii de Munte, liceul la „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti şi face studii de arte plastice la Cluj şi la Bucureşti, aici devenind apoi student la Facultatea de Litere şi Filosofie.

Debutează în 1929, cu poezia „Iubire”, semnată Emil Soare, la „Povestea”, „foaie de expoziţie literară în versuri” din Predeal-Sărari. Îşi continuă activitatea publicistică la „Gazeta învăţătorilor prahoveni” din Ploieşti (1930). Ulterior colaborează la numeroase publicaţii, majoritatea de stânga, fiind şi secretar de redacţie la „Era nouă” (1936), redactor la ziarul „Timpul” (1936-1938), unde conduce pagina de literatură şi artă, semnând cu pseudonimul Paul Scorţeanu (numele bunicului matern). În 1939 este numit şef al Biroului Presei, la Cluj. Redactează „Gazeta statului” (cu Ion Vinţe) şi face parte din grupul care animă revista clujeană „Ţara nouă” (1939-1940), de orientare democratică radicală.Reîntors la Bucureşti, la „Timpul” (1940-1943), reia condu­cerea paginii culturale şi trece în aceeaşi calitate la „Ecoul” (1943-1944), cotidian condus de Mircea Grigorescu. După război, lucrează la „Scânteia” şi la „România liberă” (1944-1946), e redactor-şef la „Revista literară” (1947), ulterior la „Almanahul literar” din Cluj (1949-1952), după care se retrage din presă până la mijlocul anilor ’60. Acum iniţiază, cu o pasiune irepresibilă,„Povestea vorbii”, supliment al revistei „Ramuri” (1966-1969). 

Animator literar de vocaţie, şi-a dedicat o parte însemnată a activităţii descoperirii de noi talente. Locuieşte o vreme la Braşov, apoi la Bucureşti, pentru a se izola, în cele din urmă, la Vălenii de Munte, unde va fi şi înmormântat. Miron Radu Paraschivescu desfăşoară o susţinută activitate redacţională la mai multe reviste interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, îndrumate de PCR: Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea românească, Reporter (Poezia, I, 159) etc; criticul/istoricul literar Eugen Simion ne mai încredinţează că Miron Radu Paraschivescu: „a debutat în cercurile de avangardă şi a susţinut în articole agresive radicalizarea liricii româneşti”.

După un debut de „mare succes“, în 1941, cu Cântice ţigăneşti (cu mai multe ediţii „adăugite“ în 1957, 1958, 1972 etc), Miron Radu Paraschivescu mai publică şi alte remarcabile volume de versuri. Proza cu caracter reportericesc - „Bâlci la Râureni” (1964), „Drumuri şi răspântii” (1967) - ca şi încercările de teatru – „Asta-i ciudat?”, „În marginea vieţii”, „Irezistibilul Bolivar”, „Hamletul meu” (publicat postum) - sunt de un interes minor. În schimb, avea o înclinaţie specială pentru traduceri şi a dat versiuni româneşti remar­cabile din San Juan de la Cruz, Charles Peguy, Max Elskamp, Louis Aragon, Rainer Maria Rilke, Stefan George, A.S. Puşkin, N.A. Nekrasov, Federico Garcia Lorca etc. Pentru transpunerea poemului „Pan Tadeusz” de Adam Mickiewicz (1956) i s-a acordat Premiul „G. Coşbuc” al Academiei Române.Cunoscut îndeobşte în critica literară drept poetul cel mai plin de surprize, un boem subţire printre cărţi şi un intelectual de rasă în viaţă, Paraschivescu apare astăzi ca o structură omogenă, în ciuda diversităţii derutante a stilurilor exersate. Debutează editorial târziu, iar „Cântice ţigăneşti” lasă în urmă, risipită în presa vremii, o bogată activitate poetică de altă factură. Abia primele două volume din seria „Scrieri” (I-IV, 1969-1975), când, practic, destinul său poetic era încheiat, oferă imaginea clară a evoluţiei. 

Jurnalul lui Miron Radu Paraschivescu explică, în bună măsură, mişcările revistelor, partizanatele, interesele care organizează relaţiile dintre agenţii cîmpului literar din perioada 23 august 1944-30 decembrie 1947, printr-un caz individual, dar reprezentativ: acela al intelectualului comunist din convingere, care se înrolează în avangarda noilor timpuri, pentru ca, treptat, să se dezică de crezul său, pe măsură ce practica noilor idei politice îi răpeşte literaturii libertatea de creaţie. Cazul lui Miron Radu Paraschivescu este unul aparte, atît prin istoria sa personală (părăsit de tată de mic şi crescut doar de mamă), care îl marchează esenţial şi definitiv, cît şi prin boala nevrotică de care suferă şi din cauza căreia va sta internat timp de cinci luni în clinica neurologică din Cluj, în anul 1947.

Jurnalul său este un jurnal de eternă criză, dar şi un jurnal de creaţie, transformat, pe parcurs, în acea operă unică la care Miron Radu Paraschivescu visa de multă vreme, dar pe care o căutase în genuri ce nu i se potriveau: mai întîi poezia, apoi teatrul, în cele din urmă romanul. Veşnic neliniştit, măcinat de tulburări psihice, chinuit de absenţa imaginii paterne în formarea existenţei sale şi de prezenţa resimţită opresiv a imaginii materne, Miron Radu Paraschivescu face din jurnal terapie psihanalitică, pe care o aplică atît propriului său destin, cît şi evenimentelor istoriei.

Surse:

http://limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=469

http://www.autorii.com/scriitori/miron-radu-paraschivescu/

http://opiniabuzau.ro/slefuitorii-de-cuvinte-medalion-literar-miron-radu-paraschivescu/

http://jurnaluldedrajna.ro/miron-radu-paraschivescu-poet-eseist-traducator-si-publicist-roman/

&&&

 S-a întâmplat în 17 februarie…

- 1411: În urma luptelor pentru succesiunea la tron, Musa, unul din fiii sultanului Baiazid, a devenit sultan cu sprijinul lui Mircea cel Bătrân. 

- 1591: A fost botezat pictorul spaniol José de Ribera (m. 1652).Jusepe de Ribera, probabil o italienizare a numelui Josep de Ribera a fost un pictor si tipograf spaniol cunoscut şi sub numele de José de Ribera in spaniolă şi ca Giuseppe Ribera in italiană.A fost supranumit de către contemporanii săi, Lo Spagnoletto.

- 1600: A murit Giordano Bruno, filosof renascentist italian, ars pe rug din ordinul Inchiziţiei (n. 1548).

- 1653: S-a născut Arcangelo Corelli, compozitor, violonist, pedagog şi dirijor italian. Arcangelo Corelli (n. Fusignano, Ravenna - d. 8 ianuarie 1713, Roma) a fost un compozitor, violonist, pedagog şi dirijor italian, reprezentant al barocului italian târziu. Opera lui constituie un moment de referinţă în dezvoltarea muzicii instrumentale occidentale, prin noul impuls dat formelor de trio sonată şi concerto grosso. Ca violonist şi pedagog, este considerat părintele artei viorii. A fost considerat de mulţi contemporani drept cel mai mare violonist al epocii sale, fiind numit un Orfeu al viorii.

- 1673: A murit Molière (Jean-Baptiste Poquelin), dramaturg clasic francez. Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière (n. ianuarie 1622), a fost un scriitor francez de teatru, director şi actor, unul dintre maeştrii satirei comice.

- 1803: S-a născut Edgar Quinet, istoric, scriitor şi filosof francez Edgar Quinet (n. Bourg-en-Bresse, Ain - d. 27 martie 1875) a fost un reputat scriitor, istoric şi filoromân francez. Edgar Quinet s-a născut la Bourg en Bresse şi a fost unicul fiu al părinţilor săi, Jerome Quinet (comisar al armatei republicane) şi Eugénie Rozat Lagis.În perioada 1842-1846 a fost profesor la Collège de France, dar a fost demis. În 1852, după moartea primei sale soţii, s-a căsătorit pentru a doua oară cu Hermione Asachi, fiica poetului Gheorghe Asachi.O staţie de metrou din Paris, precum şi mai multe licee din Franţa, dintre care unul din Bourg-en-Bresse, îi poartă numele.Pentru atitudinea sa filo-română, a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi i s-a acordat cetăţenia română.O stradă din centrul Bucureştiului şi una din cartierul Mănăştur Sud, al municipiului Cluj-Napoca, se numesc strada Edgar Quinet.

Traduceri în limba română

-Românii principatelor dunerene, traducere Nicolae Istrati, Iaşi, Tipografia Institutului Albinei, 1856;

-1815 şi 1840: istoria ideilor mele, traducere Loreto Bogza şi Alexandrina Vornicelu, Vălenii de munte, editura Datina Românescă, 1925;

-Opere alese, traducere Angela Cismas, Bucureşti, Minerva 1983.

- 1820: S-a născut Henri Vieuxtemps, compozitor şi violonist belgian (m. 1881)

- 1826, 17/29: S-a născut Nicolae Popea, episcop ortodox, istoric şi cărturar; ca deputat în Dieta Transilvană şi preşedinte al Consiliului Naţional Român din Transilvania a luptat pentru drepturile politice şi culturale ale românilor din această regiune; s-a numărat printre iniţiatorii editării, în 1884, a gazetei „Tribuna"; membru al Academiei Române (m. 1908) 

- 1827: A murit pedagogul elveţian Johann Heinrich Pestalozzi; experienţele sale de renume mondial au fost popularizate în Transilvania prin elevul său Ştefan L. Roth şi au influenţat învăţământul ţărilor române (n. 1746)

- 1836:S-a născut Iosif Goldiş, episcop român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1902) 

- 1850: Domnitorul Barbu Ştirbei a dat afişul domnesc privind organizarea şcolilor din Ţara Românească. 

- 1856: A murit poetul german Heinrich Heine. Christian Johann Heinrich Heine (numele la naştere Harry Heine), (n. 13 decembrie 1797, Düsseldorf – d. Paris) a fost un poet şi prozator german.A fost unul dintre cei mai semnificativi poeţi germani şi reprezentant de seamă al liricii romantice universale. Lirica sa reflexivă este marcată de o originală subiectivitate, fiind subordonată deopotrivă fanteziei şi reveriei romantice, dar şi înclinaţiei către ironie, autoparodie şi umor. A exercitat o puternică influenţă asupra literaturii germane.

- 1866, 17 febr. / 1 martie Pe baza decretului domnitorului Allexandu Ioan Cuza (din 1865) începe să funcţioneze Banca României, creată prin transformarea filialei din Bucureşti a Băncii Imperiului Otoman (dominată de capitalul englez); operaţiunile bancare au continuat sub numele de Bank of Roumania Ltd; primul preşedinte al Consiliului de Administraţie a fost Ion Ghica 

- 1867: S-a realizat dualismul austro-ungar luand astfel nastere Imperiul Austro-Ungar.Austro-Ungaria,cunoscută şi ca Monarhia Dunăreană (Donaumonarchie), nu s-a numit niciodată oficial „Imperiul Austro-Ungar”, ci Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn în germană şi Osztrák Birodalom és Magyar Királyság în maghiară, adică „Imperiul austriac şi regatul maghiar". Austro-Ungaria a fost un stat dualist alcătuit, pe de o parte, din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) din administrarea austriacă, aflate dincolo de râul Leitha, din partea vestică şi nordică a statului austro-ungar, şi, pe de altă parte, din Transleithania, adică statele aparţinând Regatului Ungariei (la care a fost încorporat în 1867 şi Marele Principat al Transilvaniei).Statul dualist s-a aflat sub conducerea împăraţilor dinastiei de Habsburg, care din 1527 adoptaseră şi titlul de regi ai Ungariei.Astfel au survenit şi denumirile „Imperiul Cezaro-Crăiesc” sau „Dubla Monarhie” (Kaiserliche und Königliche Doppelmonarchie - Monarhia dualistă imperială şi regală). O prescurtare des întâlnită a acestei denumiri este „K.u.K.” sau şi „k.u.k.”, referitoare nu numai la monarhie, ci şi la statul Austro-Ungaria şi epoca respectivă. Conform etichetei monarhice, numele complet al federaţiei era „Regatele şi Ţările reprezentate în Consiliul Imperial şi Ţările Sfintei Coroane Ungare a lui Ştefan” (în germană: Die im Reichsrat vertretenen Königreiche und Länder und die Länder der heiligen ungarischen Stephanskrone). Austro-Ungaria a fost întemeiată în urma unui compromis între burghezia maghiară şi monarhia habsburgică, cu scopul de a menţine vechiul Imperiu Austriac după înfrângerea suferită în Bătălia de la Königgrätz, în războiul din anul 1866 contra Prusiei.

- 1874: S-a născut Thomas J. Watson, Sr. primul preşedinte al IBM (International Business Machines). Thomas John Watson, Sr. (d. 19 iunie 1956) a fost preşedintele companiei International Business Machines (IBM), în timpul căruia compania a crescut între 1914 şi 1956, devenind o forţă internaţională.Watson a dezvoltat stilul caracteristic de management şi cultura companiei IBM, transformând-o într-o organizaţie deosebit de eficientă, operând pe piaţa maşinilor de calcul cu cartele perforate. Industriaş de marcă, a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni ai vremii sale, iar la moartea sa a fost denumit „cel mai mare vânzător al lumii”.

- 1876: S-a născut lingvistul Iosif Popovici; specialist în slavistică, în fonetică şi dialectologie (m. 1928) 

- 1881, 17.II / 2.III: S-a născut actorul Ion Manolescu; membru fondator (1919) al primului Sindicat al artiştilor dramatici şi lirici din România, alături de Nicolae Leonard, Lucia Sturdza-Bulandra şi Gheorghe Storin (m. 1959).

- 1888: S-a născut Otto Stern, fizician germano-american, laureat al Premiului (d. 1969).

- 1890: S-a născut Sir Ronald Fisher, genetician şi statistician britanic; pionier în aplicarea metodelor statistice în domeniul cercetării ştiinţifice (m. 1962)

- 1901, 17.II / 2.III. S-a născut economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj, autorul monumentalei lucrări „Probleme fundamentale ale Tranislvaniei"; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste (m. 1990) 

- 1904 : A avut loc, la Milano, premiera mondială a operei „Madame Butterfly" de Puccini. 

- 1916: S-a născut actorul italian de film Raf Vallone (m. 2002)

- 1917: S-a născut cântăreaţa Ioana Radu, interpretă de romanţe şi muzică populară. Ioana Radu (n. Bucureşti — d. 19 septembrie 1990, Bucureşti) a fost sora cântăreţei Mia Braia.A fost distinsă cu titlurile Artist emerit (1957) şi Artist al poporului (1964).

- 1923: A murit Teodor T. Burada, folclorist, etnograf şi muzicolog, descoperitorul bocetului popular. Teodor T. Burada (n. 3 octombrie 1839, Iaşi) a fost un folclorist, etnograf şi muzicolog român, membru corespondent al Academiei Române. În anul 1884, el a descoperit fragmente de ceramică şi figurine de teracotă în apropierea satului Cucuteni din judeţul Iaşi, fapt care a dus la descoperirea Culturii Cucuteni, o cultură neolitică importantă a Europei între 5.000 Î. Hr. şi 2750 Î. Hr.

- 1925: S-a născut textierul Angel Grigoriu (m. 2001)

- 1929: S-a născut (la Chelmenţi, azi în Ucraina) matematicianul Nicolae Dan Cristescu; din 1953 şi-a desfăşurat activitatea în domeniul teoriei plasticităţii, neabordat până atunci în România, şi care s-a dovedit de mare importanţă în diverse sectoare ale tehnicii; membru al Academiei Române

- 1930: S-a născut soprana Valy Niculescu

- 1930: S-a născut scriitoarea britanică Ruth Rendell, autoare de romane poliţiste, multe dintre ele ecranizate

- 1932: S-a născut Doru Popovici, compozitor, muzicolog şi profesor; realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română.

- 1934: S-a născut actorul britanic de film Alan Bates (m. 2003)

- 1941: S-a născut poetul Mihai Ursachi (m. 2004) 

- 1945: S-a născut Bernard Rapp, regizor de film, scenarist, actor şi jurnalist francez (m. 2006)

- 1947: În Austria, a fost emisă „A doua lege privind naţional-socialismul", prin care foştii nazişti erau excluşi din viaţa publică. 

- 1947: A murit (la Paris) Elena Văcărescu, scriitoare română de limbă franceză, stabilită la Paris în 1891; prima femeie primită în Academia Română, ca membru de onoare, la 11.VI.1925; a depus o intensă şi permanentă activitate pentru susţinerea intereselor naţionale româneşti în Occident (n. 1866). 

- 1950: Prin decret al Consiliului de Miniştri, a fost modificat statutul de organizare şi funcţionare a Academiei, devenită Academia Republicii Populare Române. 

- 1951: S-a născut Octavian Bellu, antrenor de gimnastică, care a coordonat activitatea lotului naţional feminin de gimnastică în perioada 1981-2005; cu un palmares de 16 medalii olimpice de aur şi cu un total de 279 de medalii (din care 106 de aur), la Campionatele Europene, Mondiale şi la Jocurile Olimpice; 

- 1952: S-a născut Stelian Tănase, scriitor, analist politic, realizator de emisiuni TV.

- 1964: A murit pictorul român de origine danezo-norvegiană Gheorghe Löwendal (n. 1897)

- 1970: A murit Alfred Newman, compozitor american de muzică de film. Alfred Newman (n. 17 martie 1900) a fost un celebru compozitor de muzică de film. Într-o carieră de 40 de ani în industria filmului, Newman a primit 45 de nominalizări la premiile Oscar (record în istoria muzicii de film, devansat în 2012 când John Williams a acumulat două nominalizări, ajungând la cota 47), din care a câştigat nouă (fiind astfel pe locul 2 în topul persoanelor cu cele mai multe premii Oscar câştigate, după Walt Disney).Între 1938 şi 1957 a fost nominalizat în fiecare an, lucru unic în istoria muzicii de film. 

- 1971: A murit poetul Miron Radu Paraschivescu (n. 1911) .

- 1975: A murit Rudolf Schweitzer-Cumpăna, pictor şi grafician (n. 1886)

- 1979: Declanşarea războiului de graniţă chino-vietnamez. 

- 1980: A murit pictorul britanic Graham Sutherland (n. 1903). 

- 1981: S-a născut Paris Hilton, actriţă americană .Paris Whitney Hilton (n. 17 februarie 1981) este o celebritate din Statele Unite ale Americii şi o moştenitoare a imperiului financiar constituit din hotelurile Hilton, precum şi a celorlalte proprietăţi imobiliare ale tatălui său. Pe lângă faptul că este o persoană foarte mediatizată, ea este fotomodel şi actriţă.

- 1986: A murit (la Frankfurt am Main; s-a sinucis) Rolf Bossert, poet german originar din România (n. 1952) 

- 1993: Academia Română a hotărât revenirea la scrierea cu „â" în interiorul cuvântului şi a formei „sunt" în loc de „sînt" 

- 1996: A murit psihologul Alexandru Roşca; lucrări de psihologie generală, aplicată şi pedagogică; membru al Academiei Române (n. 1906) 

- 1996: A murit scriitorul francez Hervé Bazin, preşedintele Academiei Goncourt în perioada 1973-1996 (n. 1911) 

- 1997: Constituirea Asociaţiei Camerelor de Comerţ din zona Mării Negre, în cadrul unei reuniuni desfăşurate la Centrul Român de Afaceri „Marea Neagră", de la Mangalia 

- 2001: A fost efectuat, în SUA, cel de-al doilea transplant de mână reuşit. 

- 2008: Kosovo şi-a autoproclamat independenţa faţă de Serbia. 

- 2010: A murit Kathryn Grayson, actriţă de film şi soprană americană (n. 1922)

$$$

 Când am împlinit șaptezeci de ani, m-am așezat într-un fotoliu, mi-am privit viața trăită și am gândit:

„Iată, aproape linia de sosire.”

Și ce am descoperit?

Multe dintre lucrurile în care crezusem cândva s-au dovedit simple iluzii.

Copiii? Au propria lor viață.

Sănătatea? Se scurge mai repede decât apa dintr-o găleată spartă.

Statul? Doar cifre reci la știri și promisiuni zgomotoase.

Bătrânețea nu cruță pe nimeni. Lovește acolo unde doare cel mai tare — în speranțe.

Iar eu mi-am tras concluziile. Amare, limpezi, dar salvatoare.

1. Copiii nu te salvează de singurătate

Toată viața ne amăgim:

„Copiii vor crește, iar bătrânețea va fi senină. Vor fi aproape, ne vor sprijini.”

Sună frumos, dar adevărul este altul. Copiii au grijile lor, credite, muncă, propriii copii.

Iar tu stai și aștepți un telefon ca pe o sărbătoare.

Telefonul tace săptămâni întregi, până când, dintr-odată, apare un mesaj scurt:

„Salut, mamă. Totul e bine.”

Privești ecranul, te bucuri că sunt sănătoși.

Dar golul din suflet nu dispare.

Am înțeles un lucru: copiii nu sunt o garanție împotriva singurătății.

2. Sănătatea nu este veșnică

Când nu mai vrei să mergi acolo unde altădată ai fi zburat ca o rândunică, pricepi:

sănătatea nu e un fundal, ci capitalul tău principal.

3. Pensia și banii

Pensia nu e viață, e o batjocură.

Dacă te bazezi pe stat, îți sapi singur groapa.

Mult timp am crezut:

„Nu ne vor lăsa de izbeliște.”

Ne-au lăsat. Și încă cum. Pensia ajunge pentru utilități și pastile.

Restul — după puteri.

Așa că mi-am creat propriile reguli.

Nu sunt despre basme, ci despre supraviețuire cu demnitate.

Cinci reguli sincere de viață

Regula 1. Banii sunt mai siguri decât copiii

Nu vă supărați, dar acesta e adevărul.

Copiii sunt iubire și bucurie, nu un fond de pensii.

Concluzia e una singură: strânge singură. Pune deoparte, muncește, gândește pentru tine.

Chiar dacă sunt puțini — sunt libertatea ta.

Regula 2. Sănătatea este munca ta principală

Primul lucru — să te ridici din pat fără durere.

Mișcă-te, fă exerciții, mergi pe jos.

Zece genuflexiuni, mai puțină sare și zahăr — banal, dar funcționează.

Bolile nu întreabă cine ești — sărac sau bogat.

Îi ocolesc pe cei care au grijă de ei.

Regula 3. Bucură-te singură

Așteptarea e dușmanul.

Aștepți un telefon, un cadou, atenție — și iarăși dezamăgire.

Fericirea se construiește cu propriile mâini:

o cină aromată, o carte bună, o plimbare, muzica iubită.

Bucuria este cel mai bun vaccin împotriva tristeții.

Regula 4. Bătrânețea nu e un motiv să fii slabă

Unii de-o vârstă cu mine se transformă în plângăcioși veșnici:

„Vai, mă doare… vai, toți sunt vinovați…”

Și care e rezultatul?

Chiar și cei apropiați se îndepărtează.

Slăbiciunea nu trezește compasiune, ci oboseală.

Oamenii respectă pe cei care rezistă, chiar și atunci când le este greu.

Regula 5. Lasă trecutul

Cea mai periculoasă capcană este „pe vremuri…”.

Pe vremuri iarba era mai verde, copiii mai ascultători, mezelurile mai adevărate.

Dar „pe vremuri” nu mai există.

Există doar „acum”.

Învăț să trăiesc în prezent, fără să aștept ca viața să devină din nou „ca altădată”.

Este diferită. Iar menirea mea este să fiu vie în ea.

Libertatea și puterea sunt în mâinile tale

Bătrânețea este un examen. Nimeni nu îl va susține în locul tău.

Fie accepți viața așa cum este și o reclădești.

Fie stai pe canapea, te plângi și aștepți să vină cineva să te salveze.

Spoiler: nu va veni nimeni.

Dar dacă îți ridici capul, inspiri adânc și îți zâmbești —

descoperi că se poate trăi și după șaptezeci de ani.

Și chiar bine.

          Marcus de seară

_$$$

 Nicolae Iorga nu a fost doar istoric. A fost un fenomen intelectual. A scris peste 1.000 de volume și aproximativ 25.000 de articole. A predat, a fondat instituții culturale, a fost prim-ministru și a ținut conferințe în toată Europa. Ritmul lui de muncă era aproape supraomenesc. Se spune că putea dicta simultan mai multe texte, corectând în același timp alte manuscrise.

Memoria sa era absolut colosală, frizând limitele biologice ale minții umane. Contemporanii săi relatau cu uimire cum putea recita pasaje întregi din cărți citite cu zeci de ani în urmă sau cum reținea detaliile precise ale documentelor de arhivă după o singură parcurgere rapidă. Această capacitate de stocare a informației i-a permis să facă conexiuni istorice inedite, legând evenimente aparent disparate din cronologia universală într-o sinteză coerentă și logică, fără a avea nevoie constantă de notițe.

Poligrafia sa nu s-a limitat doar la domeniul istoric, ci a îmbrățișat aproape toate ramurile culturii scrise. A compus poezii, piese de teatru cu tematică istorică și jurnale de călătorie fascinante care descriu cu lux de amănunte vizitele sale în America sau în diverse colțuri ale Europei. Talentul său literar completa rigoarea științifică, transformând lecțiile de istorie în adevărate narațiuni vii, capabile să captiveze atât audiența academică, cât și publicul larg.

Ca orator, Iorga avea darul de a electriza sălile, vorbind liber ore în șir fără a repeta ideile și fără a plictisi auditoriul. Vocea sa tunătoare și gesturile largi însoțeau o argumentație impecabilă, rostită fluent în mai multe limbi de circulație internațională, precum franceza, italiana, engleza sau germana. Conferințele sale susținute la Sorbona sau la alte mari universități occidentale erau evenimente mondene și intelectuale, sălile fiind adesea neîncăpătoare pentru mulțimea dornică să îl asculte.

Vălenii de Munte a devenit, datorită lui, un veritabil centru spiritual și cultural al țării. Acolo a înființat o Universitate Populară de Vară, unde veneau oameni din toate straturile sociale, de la țărani la intelectuali rafinați, pentru a învăța istorie și cultură națională. A transformat un târg liniștit de munte într-o cetate a educației, demonstrând credința sa profundă că ridicarea unui popor se poate face doar prin luminarea minții și prin cunoașterea propriului trecut.

Recunoașterea sa internațională a fost pe măsura eforturilor depuse, fiind primit cu onoruri de șef de stat în marile capitale ale lumii. A primit titlul de Doctor Honoris Causa de la universități prestigioase precum Oxford, Paris sau Roma, fiind considerat unul dintre cei mai mari bizantinologi ai secolului. Savanții străini îl priveau ca pe un „monstru sacru” al erudiției, consultându-l în chestiuni delicate privind istoria Balcanilor sau a Imperiului Otoman.

Activitatea sa politică a fost o extensie naturală a patriotismului său, Iorga considerând că istoricul are datoria de a se implica în cetate. A servit ca președinte al Consiliului de Miniștri și ca parlamentar, militând pentru o politică morală și pentru drepturile țăranilor. Viziunea sa politică depășea granițele, susținând ideea unei solidarități între popoarele din sud-estul Europei, bazată pe fondul lor cultural și istoric comun.

Jurnalismul a reprezentat o altă latură esențială a activității sale, ziarul „Neamul Românesc” fiind tribuna de unde își expunea zilnic ideile. Scria articole de fond, eseuri și analize politice cu o frecvență uluitoare, reușind să țină pulsul națiunii zi de zi, timp de decenii. Pentru el, gazeta nu era doar un mijloc de informare, ci un instrument pedagogic prin care încerca să modeleze conștiința civică și morală a cititorilor săi.

Contribuția sa fundamentală la istoriografia mondială rămâne conceptul de „Bizanț după Bizanț”, o teorie care a schimbat modul în care este înțeleasă supraviețuirea culturii imperiale în spațiul românesc. Iorga a demonstrat că Țările Române au preluat și au continuat moștenirea politică și culturală a Constantinopolului după căderea acestuia. Această viziune a integrat istoria românilor în marea istorie universală, oferindu-i un sens și o noblețe aparte.

Moștenirea lăsată de Nicolae Iorga este atât de vastă încât pare imposibil de cuprins de o singură viață de om. Casa sa memorială, biblioteca impresionantă și instituțiile create continuă să funcționeze și astăzi, păstrând spiritul său viu. El rămâne un model de dăruire totală pentru cultură, un titan al gândirii care a demonstrat că puterea intelectului poate construi punți durabile între națiuni și epoci, sfidând trecerea timpului.

$$$

 

Impresionanta statuie a „Fecioarei Velate” (The Veiled Virgin) este o capodoperă a iluziei optice în marmură de Carrara, realizată de Giovanni Strazza. Deși femeia reprezentată „nu face nimic” (doar stă cu ochii închiși), statuia uimeşte privitorul prin măiestria tehnică: piatra dură a fost sculptată astfel încât să imite perfect un voal transparent de mătase care îi acoperă fața. Efectul este atât de realist încât ai impulsul să dai la o parte pânza de piatră pentru a-i vedea chipul, demonstrând cum arta poate învinge rigiditatea materialului.

Această lucrare a fost creată la Roma, la mijlocul secolului al XIX-lea, o perioadă în care sculptura italiană trecea printr-o renaștere a virtuozității tehnice. Giovanni Strazza a reușit să obțină acest efect de transparență printr-o metodă extrem de riscantă și meticuloasă. El a trebuit să calculeze grosimea marmurei la milimetru, lăsând piatra suficient de groasă pentru a nu se sparge, dar suficient de subțire în dreptul trăsăturilor feței pentru a permite luminii să creeze umbrele necesare iluziei optice.

Marmura de Carrara, materialul preferat și de Michelangelo, a fost esențială pentru succesul acestei opere datorită structurii sale cristaline fine și a culorii albe, pure. Această rocă are proprietatea de a absorbi lumina la suprafață înainte de a o reflecta, un fenomen cunoscut sub numele de împrăștiere subterană, care conferă pietrei un aspect ceros, similar pielii umane. Strazza a exploatat această caracteristică geologică pentru a diferenția textura „pielii” feței de cea a „țesăturii” voalului.

Tema femeii velate nu a fost aleasă întâmplător, ci avea o semnificație patriotică profundă în contextul Risorgimento-ului, mișcarea de unificare a Italiei. Adesea, imaginea unei femei frumoase, al cărei chip este parțial ascuns, simboliza Italia însăși, o națiune cu o istorie bogată și o frumusețe incontestabilă, care aștepta momentul dezvăluirii și al unității politice. Astfel, sculptura nu este doar un exercițiu estetic, ci și un manifest politic subtil al artistului.

Destinul acestei capodopere a fost unul neobișnuit, ea ajungând într-un loc complet neașteptat pentru o operă de asemenea valoare. În 1856, statuia a fost transportată peste ocean, ajungând în St. John's, Newfoundland, în Canada. Ea a fost adusă acolo de episcopul romano-catolic John Thomas Mullock, care a primit-o direct de la Roma, considerând-o o „bijuterie de artă perfectă” ce trebuia să inspire comunitatea locală.

În prezent, bustul se află în grija surorilor de la Mănăstirea Presentation (Presentation Convent) din Piața Catedralei din St. John's. Timp de decenii, accesul publicului larg la această lucrare a fost limitat, ea fiind păstrată într-un mediu protejat și liniștit, ferită de agitația turismului de masă. Această izolare relativă a contribuit la aura de mister și sacralitate care înconjoară lucrarea, păstrând-o într-o stare de conservare impecabilă.

Detaliile anatomice de sub voal sunt realizate cu o precizie chirurgicală, vizibilă în conturul nasului, al buzelor și al pleoapelor închise. Expresia feței sugerează o stare de rugăciune profundă, de melancolie sau de acceptare pașnică, sentimente amplificate de filtrul de piatră prin care sunt privite. Voalul pare să se lipească de față din cauza umidității sau a respirației, un detaliu dinamic care sugerează viața într-un obiect static.

Strazza nu a fost singurul sculptor care a abordat această tehnică dificilă, curentul „veiled woman” fiind popular printre contemporanii săi precum Raffaele Monti. Totuși, „Fecioara Velată” a lui Strazza se distinge prin puritatea execuției și prin echilibrul perfect dintre formă și emoție. În timp ce alte lucrări similare pot părea uneori exagerate în drapaje, aceasta păstrează o eleganță clasică și o simplitate care îi sporesc impactul vizual.

Iluzia este menținută și de modul în care sunt sculptate marginile voalului, care par să cadă liber pe umerii subiectului. Cutele materialului sunt redate cu o fluiditate care contrazice duritatea minerală, creând un joc de lumini și umbre ce păcălește ochiul uman. Creierul privitorului completează automat informația vizuală, interpretând piatra cioplită drept o țesătură moale și tangibilă.

Valoarea artistică a „Fecioarei Velate” transcende epoca în care a fost creată, rămânând un exemplu de referință în istoria artei universale. Ea demonstrează că, prin talent și răbdare infinită, materia brută poate fi spiritualizată. Astăzi, statuia continuă să atragă vizitatori și critici de artă din întreaga lume, fiind considerată una dintre cele mai importante sculpturi din patrimoniul cultural canadian și o mărturie a geniului italian. 

$$$

 

Puiul de husky se naște cu o modificare metabolică genetică ce îi permite să alerge distanțe uriașe. Spre deosebire de alte rase, mușchii lor pot trece direct la arderea rezervelor de grăsime fără a epuiza rezervele de glicogen (zahăr) din mușchi, ceea ce înseamnă că, teoretic, un husky nu obosește în același mod în care obosește un om sau un alt câine, funcționând ca un motor diesel de anduranță.

Studiile efectuate de medicii veterinari și de cercetătorii fiziologi au arătat că, în timpul efortului intens, organismul unui husky își schimbă complet chimia internă. În timp ce oamenii sau caii ajung la epuizare fizică atunci când rezervele de glicogen din ficat și mușchi se termină, acești câini nordici au capacitatea unică de a conserva glicogenul chiar și după ore întregi de alergare. Ei folosesc grăsimea corporală și cea din alimentație ca sursă primară și imediată de energie, un proces care la alte mamifere este mult mai lent și ineficient.

Această adaptare incredibilă necesită o dietă extrem de specifică pentru câinii de sanie aflați în competiție sau la muncă. Un husky activ poate consuma peste 10.000 de calorii pe zi, o cantitate imensă raportată la greutatea sa corporală. Hrana lor este compusă preponderent din proteine și grăsimi de înaltă calitate, care sunt transformate rapid în combustibil pur, permițându-le să parcurgă peste 100 de kilometri într-o singură zi, la temperaturi negative.

Sistemul lor de termoreglare este la fel de fascinant ca și metabolismul. Blana dublă a husky-ului funcționează ca un termos perfect: un strat interior dens și pufos menține căldura corpului, în timp ce stratul exterior, format din fire mai lungi și aspre, respinge apa și vântul. Această izolație este atât de eficientă încât zăpada nu se topește pe spatele lor când dorm, ci rămâne acolo, semn că nu se pierde căldură în exterior.

Picioarele și labele lor sunt adevărate minuni ale ingineriei biologice, proiectate să reziste la degerături. Husky-ul are un sistem circulator special la nivelul extremităților, numit schimb de căldură în contracurent. Sângele cald care vine dinspre inimă încălzește sângele rece care se întoarce de la labe înainte ca acesta să scadă temperatura internă a corpului, menținând astfel labele funcționale și flexibile chiar și pe gheață pură.

Originea rasei se leagă de poporul Ciukci din Siberia, care a selecționat acești câini timp de mii de ani nu pentru agresivitate sau pază, ci strict pentru rezistență și sociabilitate. Ei aveau nevoie de un animal capabil să transporte încărcături ușoare pe distanțe lungi, cu un consum minim de resurse. Selecția naturală și cea umană au creat un câine cu o voință de fier și o dorință instinctivă de a trage în ham, comportament care se manifestă de la vârste foarte fragede.

Recuperarea fizică a unui husky după efort este uluitor de rapidă, sfidând cunoștințele medicale aplicabile oamenilor. Dacă un maratonist are nevoie de săptămâni pentru a-și reface complet țesutul muscular după o cursă, un husky de sanie este gata să alerge din nou la capacitate maximă după doar câteva ore de somn și o masă copioasă. Celulele lor musculare par să fie imune la deteriorarea care apare în mod normal în urma stresului oxidativ intens.

Structura socială și mentalitatea de haită sunt esențiale pentru performanța lor. Ei nu aleargă doar individual, ci ca un mecanism sincronizat, unde fiecare membru are un rol precis, de la liderii inteligenți din față, care ascultă comenzile stăpânului, până la „câinii roată” din spate, care sunt cei mai puternici și preiau greutatea saniei. Cooperarea lor instinctivă face posibilă traversarea unor terenuri accidentate și periculoase.

Din cauza acestui metabolism exploziv, un husky ținut într-un apartament fără activitate fizică intensă poate dezvolta comportamente distructive. Energia lor nu este o opțiune, ci o necesitate biologică ce trebuie consumată. Fără kilometri de alergare sau exerciții care să le stimuleze mintea și corpul, „motorul” lor intern continuă să tureze, ducând la frustrare și agitație, deoarece au fost construiți genetic pentru mișcare continuă.

Astăzi, deși sunt animale de companie populare, husky siberieni rămân regii incontestabili ai curselor de anduranță. Competiții celebre precum Iditarod din Alaska demonstrează an de an că nicio tehnologie modernă nu poate egala complet eficiența, loialitatea și rezistența acestor animale în condiții polare. Ei sunt dovada vie a unei simbioze perfecte între om și natură, bazată pe respect și pe o capacitate de efort care pare infinită.