£££

 LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu - 14 Decembrie: Bătălia de la Baia.

La data de 14 decembrie 1467 a avut loc Bătălia de la Baia între oastea Moldovei, condusă de Ștefan cel Mare și oastea Regatului Ungariei, condusă de Matei Corvin. Amintesc că această campanie a regelui maghiar în Moldova a fost organizată cu scopul de a-l înlocui pe Ştefan cel Mare de pe tronul Moldovei, după ce acesta sprijinise răscoala nobilimii din Transilvania împotriva regelui Matei Corvin din vara anului 1467. Această răscoală a fost însă înăbuşită, iar regele ungar a decis organizarea unei expediţii militare la est de Carpaţi pentru a-l pedepsi pe Ştefan şi a pune pe tronul Moldovei pe Petru Aron, cel care era de acord cu intrarea țării sub sfera de influenţă maghiară. Astfel, armata ungară, condusă de însuşi Matei Corvin, porneşte din Braşov spre Moldova la sfârşitul lunii noiembrie 1467 şi după câteva ciocniri în trecătoarea Oituz, cetele armatei moldoveneşti se retrag, continuând însă să hărţuiască năvălitorii care ocupă oraşele Trotuş, Bacău, Roman şi Neamţ. În drum spre Suceava, armata maghiară va trece prin oraşul Baia, vechea capitală a Moldovei, locul unde Ştefan a hotărât să dea lupta decisivă cu armata lui Matei Corvin. Astfel, în noaptea de 14 decembrie 1467 oastea moldoveană, a încercuit Baia, a dat foc oraşului şi s-a năpustit asupra năvălitorilor, zdrobindu-i într-o încăierare sângeroasă în care însuşi regele maghiar a fost rănit de trei săgeţi și o lovitură de lance. Astfel, Matei Corvin, rănit în luptă, dispune retragerea armatei în Transilvania, această bătălie constituind ultima tentativă a coroanei ungare de a reinstitui prin forţă suzeranitatea asupra Moldovei.

£££

 LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu – 15 Decembrie: Prezentarea regelui Carol al II–lea, a Memorandumului, prin care se cerea respectarea principiilor democratice, conform hotărârilor de la Alba Iulia din anul 1918.

La data de 15 decembrie 1938 este prezentat regelui Carol al II–lea, Memorandumul românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș prin care se cerea respectarea principiilor democratice, conform hotărârilor de la Alba Iulia din 1918. Memorandumul a fost redactat de Iuliu Maniu şi semnat de încă 48 de fruntași ai Partidului Naţional Ţărănesc, nemulţumiţi de atitudinea Regelui Carol al II-lea şi măsurile luate de acesta în ceea ce priveşte conducerea statului şi a destinului naţiei române. Reamintesc că regele Carol al II-lea a fost cel mai controversat rege al României, actele sale politice, dar mai ales viaţa personală, generând numeroase dispute atât în opinia publică cât şi pe scena politică internă. A renunţat de trei ori la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei, timp în care relaţiile sale amoroase au devenit subiect de controversă publică în România și chiar peste hotare. Și, deşi în perioada domniei lui Carol al II-lea România a cunoscut cel mai mare avânt economic din perioada interbelică, domnia lui s-a caracterizat și prin-un permanent conflict între rege şi clasa politică, regele dorind ca instituţia monarhică nu doar să conducă, ci să joace și rolul principal în stat. Așa se face că regele Carol al II-lea influenţat, în majoritatea acțiunilor sale de camarila regală, a recurs de multe ori la fapte nedemne pentru un rege. Ba mai mult, el a încercat constant să discrediteze în ochii opiniei publice formaţiunile politice democratice din acea perioadă, tocmai pentru a demonstra că el și numai el reprezintă singura putere în stat. De altfel, trebuie recunoscut faptul că regele Carol al II-lea a avut această abilitate de a distruge încet și sigur baza democrației românești, totul culminând în anul 1938 când regele a promulgat o nouă Constituţie prin care s-a legiferat instaurarea dictaturii regale şi sfârşitul regimului parlamentar democratic. Imediat după adoptarea noii Constituţii, tot la inițiativa lui Carol al II-lea, a fost publicat decretul privind dizolvarea tuturor partidelor politice, ocazie cu care Maniu i-a adresat regelui un memoriu în care spunea că: „Partidele sunt expresia unei necesităţi organice a vieţii de stat moderne, ele nu sunt create prin legi, şi prin urmare nu pot fi desfiinţate prin lege”. Numai că regele nu a dat nici un răspuns acestui memoriu și așa s-a ajuns la momentul când, după cum am mai spus, Iuliu Maniu a înaintat regelui Carol al II-lea, un Memorandum în numele românilor din Ardeal, Banat, Crişana și Maramureş, nemulțumiți de atitudinea acestuia, cerând o „schimbare de regim radicală” și respectarea principiilor democratice, conform hotărârilor de la Alba Iulia din 1918. Dar ca și în cazul multor doleanțe de acest fel, regele a rămas la fel de insensibil.

£££

 LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu - 16 Decembrie: „Partida de Ceai ” de la Boston.                                       

Revoluția Americană a reprezentat un moment important în istoria omenirii, însă aceasta revoluție a fost generată de o amplă mișcare a coloniștilor americani împotriva modului de administrare al britanicilor, mișcare ce a purtat numele de „Partida de Ceai de la Boston”. Astfel, la data de 16 decembrie 1773 portul Boston aveau sa fie locul declanșării unor evenimente care vor duce la independența coloniilor engleze din America de Nord. Totul a început ca o revolta a coloniștilor împotriva metropolei, adică a Londrei, si a modului în care aceasta guverna cele 13 colonii din America. Trebuie menționat faptul ca în acea perioada ceaiul era foarte popular printre coloniști, iar revolta locuitorilor din Boston, a avut loc ca urmare a adoptării de către Marea Britanie a așa-numitei „Legi a ceaiului”, lege care impozita importul de ceai făcut de către coloniștii americani. Astfel, în dimineața zilei de 16 decembrie lunii decembrie 1773, corăbiile Dartmouth, Eleanor și Beaver ale Companiei Indiilor de Est au sosit în portul Boston, însă populația furioasă a refuzat să permită descărcarea ceaiului până la anularea taxei pe ceai. În replică, guvernatorul britanic Thomas Hutchinson, deja foarte nepopular din cauza măsurilor sale represive, a postat două nave de război pentru în port, impunerea ordinii. Însă locuitorii din Boston conduși de propagandistul radical Samuel Adams s-au adunat în după-amiaza zilei de 16 decembrie si au cerut anularea taxei pentru ceai. Apoi, un grup de aproximativ 60 de protestatari, deghizați în indieni mohawk, au urcat la bordul celor trei corăbii și au aruncat toată încărcătura de ceai în portul Boston. Drept represalii, guvernul englez a decretat închiderea portului si a trimis trupe militare la Boston ce a obligat pe coloniști la achitarea de unei imense despăgubiri pentru încărcătura de ceai aruncată în mare. Numai că aceste măsuri au dus la o amplă mișcare de solidaritate a coloniștilor din America cu orașul persecutat, ulterior ajungându-se la incidente armate între coloniști și trupele engleze, incidente care vor duce la declanșarea Revoluției Americane, ce a culminat cu adoptarea Declarației de Independența a Statelora Unite din anul 1776.

£££

 LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu - 17 Decembrie : Promulgarea legii privind secularizarea averilor mănăstireşti. La data de 17 decembrie 1863, în Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei a fost promulgată „Legea secularizării averilor mănăstireşti” , lege care alături de reforma agrară, a reprezentat legile fundamentale adoptate de Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea României. Prin această lege a secularizării averilor mănăstireşti proprietățile bisericilor şi mănăstirilor închinate din ţară au fost trecute în proprietatea statului. De altfel această lege era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucât mai mult de un sfert din suprafaţa arabilă a ţării aparținea mănăstirilor româneşti aflate sub influenţă preponderent greacă. Aceste proprietăţi generau anual venituri uriașe care luau calea străinătăți, venituri pe care călugării greci din mănăstiri le cheltuiau după bunul plac, fără să aducă un folos real românilor. Ba mai mult decât atât, obligaţiile bisericilor și mânăstirilor către administraţia Ţărilor Române erau ignorate, deoarece călugării străini din aceste lăcașe de cult beneficiau de un statut care-i scotea de sub incidenţa legilor româneşti. Astfel, ei acumulaseră, pe diverse căi, averi impresionante, iar această stare de fapt nu putea fi reglementată datorită sprijinului pe care Rusia îl acordau Patriarhiei de la Constantinopol, locul unde se ducea o bună mare parte din veniturile mânăstirilor românești. Însă încă de la începutul domniei sale, Alexandru Ioan Cuza avea în plan secularizarea averilor mănăstirești, astfel că în martie 1863, cu acordul Consiliului de miniștri hotărăște rezolvarea acestei probleme și pentru început decide ca limba de oficiere a slujbelor să fie limba română, care fusese cu timpul înlocuită de alte limbi. Însă mulţi călugări greci nu au fost de acord cu această decizie și s-au plâns patriarhului de la Constantinopol care i-a îndemnat să părăsească ţara, dar să ia cu ei și@ fondurile bănești și obiectele de preţ de prin mănăstiri. Atunci autorităţile au dispus condiţionarea eliberării de paşapoarte pentru părăsirea țării de către călugări, prin garanţii corespunzătoare, respectiv eliberarea pașapoartelor numai cu condiția ca aceștia să nu detină asupra nici un fel de bunuri. Astfel s-au salvat de la înstrăinare obiecte importante din patrimoniul naţional, iar multe dintre ele aveau să fie adunate un an mai târziu în cadrul Muzeului Naţional de Antichităţi, muzeu instituit de Cuza printr-un înalt decret domnesc. De asemenea, Cuza a poruncit să fie controlată cu mare atenție patrimoniul mănăstirilor, ocazie cu care au fost scoase la iveală grave nereguli în evidenţa şi gestionarea fondurilor, fapt pentru care a dispus întocmirea urgentă de către guvern a unui proiect de lege privitoare la secularizarea averilor mănăstirești, lege care ulterior va avea implicaţii internaţionale delicate, întrucât Turcia, Austria şi Rusia se opuneau vehement acestei legi. Cu toate acestea, guvernul Kogălniceanu a grăbit dezbaterea şi adoptarea legii secularizării averilor mânăstireşti, lege care prevedea că: „Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate ori alte daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite, la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii, dar şi la metoacele lor de aici din ţară şi de la alte mănăstiri din străinătate, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului”. Așa se face că au fost trecute în proprietatea statului un număr de 75 de mănăstiri închinate bisericii greceşti, dintre care 44 din Ţara Românească şi 31 din Moldova, care deţineau la rândul lor un număr de 560 moşii, ce reprezenta peste un sfert din teritoriul arabil al țării și aproape jumătate din suprafața ocupată de păduri. Astfel, moşiile recuperate de la mănăstiri au format Domeniile Statului, iar o bună parte dintre ele au fost divizate în loturi şi atribuite ţăranilor împroprietăriţi în reforma agrară din anul 1864.

£££

 LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu -18 Decembrie: Moartea domnitorului Vlad Țepeș.

La data de 18 decembrie 1476, a murit domnitorul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, însă detaliile despre moartea marelui domnitor, diferă de la sursă la sursă. Astfel, după unele izvoare documentare, se spune că Ţepeş a fost trădat de boieri şi a fost ucis într-o zi rece de iarnă a anului 1476, mai precis pe 18 decembrie, între dealurile care străjuiesc drumul de la Giurgiu la Bucureşti, la ieşirea din localitatea Daia. Si cu toate ca aceasta este doar o supoziție, este cunoscut faptul că revenit pentru a treia oară la domnie, Ţepeş a fost repus în scaunul Ţării Româneşti în primăvara anului 1476 în momentul când turcii au atacat Muntenia și au trecut Dunărea pe la Giurgiu. Oştile lor, care înaintau spre Bucureşti, au fost așteptate de Ţepeş pe un deal la ieşirea din localitatea Daia, un loc ideal pentru o ambuscadă. Astfel, armata condusă de Ţepeş era pe punctul de a învinge oştile turceşti, dar se spune, Vlad a fost asasinat de oamenii unuia dintre boierii săi cu numele de Laiotă Basarab, chiar pe dealul de unde îşi conducea trupele. Acest moment e menţionat în trei izvoare istorice ale vremii, respectiv o cronică slavonă, alta provenind de la un călugăr austriac ce a fost martor la aceste evenimente şi al treilea, un document scris chiar de secretatul personal al domnitorului Ştefan cel Mare al Moldovei. Din cercetarea documentelor s-a stabilit că Vlad Ţepeş care conducea bătălia de pe deal, a fost surprins de un corp de oaste al boierului Laiotă Basarab și ucis cu numeroase lovituri de lance. Cei care au cercetat viaţa lui Ţepeş spun că trupul său ar fi fost înhumat în biserica mănăstirii Comana, iar capul ar fi fost trimis sultanului de la Stambul. Alții spun că din contră,Vlad Țepeș ar fi fost înmormântat în incinta mânăstirii Snagov, ba chiar există o ipoteză cu totul surprinzătoare și anume, că mormântul domnitorului s-ar afla într-o biserică din Italia, întrucât după lupta din 1476 domnitorul ar fi fost luat prizonier, apoi răscumpărat de o fiică a sa, aflată în Italia şi că ar fi murit aici, fiind îngropat într-o biserică din Napoli. Chiar dacă nu se știe precis locul unde este înmormântat Vlad Țepeș, un lucru este cert și anume că acest voievod a fost unul dintre cei mai viteji pe care i-a putut da neamul românesc de-a lungul istoriei.

£££

 LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu - 19 Decembrie: Sfârșitul bătăliei de la Verdun.

La data de 19 decembrie 1916, în Primul Război Mondial, se sfârșește bătălia de la Verdun, dintre trupele franceze și cele germane. Aceasta a fost cea mai lungă bătălie a Marelui Război, precum și una dintre cele mai sângeroase, bilanțul ei numărând aproape peste 800.000 de victime de ambele părți. Mulţi istorici consideră că bătălia de la Verdun, prin durata şi ororile sale, a reprezentat cea mai lungă bătălie din istorie, un adevărat măcel care a marcat de atunci mai multe generaţii. Începută în februarie 1916, bătălia de la Verdun avea să continue luni de zile în condiții inimaginabile, în tranșee fiind un adevărat infern deoarece apa şi noroiul paralizau orice mișcare, iar bombardamentele neîntrerupte ale artileriei devastau totul în jur. Se estimează că, pentru fiecare kilometru pătrat de pe linia frontului și-au pierdut viața mii și mii de oameni, cei mai mulți din cauza artileriei care a folosit în această luptă peste 40 de milioane de proiectile de toate calibrele, dar și din cauza gloanțelor, minelor explozive sau a gazelor de luptă. Amploarea luptelor, durata și numărul uriaș al victimelor a făcut ca această bătălie să mai fie numită și „Abatorul”, deoarece în această luptă numărul de morți, răniți și dispăruți a fost de-a dreptul impresionant. Pentru francezi, bătălia de la Verdun a fost unul dintre momentele culminante al Primului Război Mondial, deoarece soldații francezi, chiar dacă s-au aflat într-o stare jalnică, au luptat cu curaj și au reușit să încetinească și chiar să blocheze înaintarea germană.

£££

 LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu– 20 decembrie: Moartea Sfântului Mucenic Ignatie.

Sfântul Mucenic Ignatie este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 20 decembrie, dată la care în anul 107, el a murit în Amfiteatrul de la Roma, fiind sfâșiat de fiare, din porunca împăratului Traian. Sfântul Ignatie a fost unul dintre părinții apostolici ai biserici creștine, primind învățătura de credință direct de la sfinții apostoli, mai precis de la Sfântul Evanghelist Ioan. Sfântul Ignatie a fost numit de creștini, Teoforul, adică purtătorul credinței de Dumnezeu, iar tradiția spune că Iisus Hristos le-a spus ucenicilor săi că numai credința ne ajută atunci când dăm de greu si numai având o inimă curată, asemenea pruncilor, omul poate să se apropie de Dumnezeu. După cum am mai spus, Sfântul Ignatie a trăit în vremea împăratului roman Traian și a fost hirotonit episcop al cetății Antiohia din Siria, însă a fost închis pentru faptul că a refuzat să se lepede de credința sa și să aducă jertfe zeilor păgâni. Astfel, Sfântul Ignatie a fost arestat și trimis la Roma, unde a fost chinuit vreme îndelungată, însă documentele vremii dovedesc că în timpul supliciului, credinciosul Ignatie a suportat cu demnitate toate chinurile la care a fost supus. Nemulțumit că nu reușește să-l determine să se lepede credință, împăratul Traian a decis ca Sfântul Ignatie să fie aruncat în cușca leilor din Amfiteatrul de la Roma, pentru a fi mâncat de fiare. După groaznica sa moarte, câțiva creştini au adunat în taină rămășițele sale pământeşti şi le-au dus în Antiohia, unde au fost îngropate cu mare cinste. În România, în calendarul popular, în ziua Sfântului Ignatie există o tradiție, cea a sacrificării porcilor pentru Crăciun și în special a celor de culoare neagră, după un anumit ritual. Astfel, în ziua de Ignat, gospodina se scoală de dimineață şi începe pregătirile pentru sacrificarea porcului după o veche tradiție ce începe cu purificarea locului unde are loc sacrificarea, prin tămâierea și prin stropirea acelui spațiu cu apă sfințită. De asemenea, tot în cadrul acestui ritual, sacrificarea porcului se face în anumite ore ale zilei, respectiv după răsăritul soarelui sau înainte de apus, iar după ce animalul este sacrificat, i se crestează semnul crucii pe frunte, iar copiilor care participă la acest ritual, li se face și lor semnul crucii pe frunte, cu sângele animalului sacrificat, în credința că acei copii vor fi rumeni în obraji şi vor fi ocoliți de boli pe parcursul noului an.