£££

 S-a întâmplat în 23 decembrie1896: În această zi, s-a născut scriitorul italian Giuseppe Tomasi di Lampedusa; faima sa postumă s-a datorat publicării de către Giorgio Bassani, în 1958, a romanului său „Ghepardul". Giuseppe Tomasi, duce de Palma şi principe de Lampedusa (n. 1896, Palermo, d. 1957) a fost un scriitor sicilian. A rămas în istoria literaturii italiene drept autor al unui singur roman, Ghepardul. Fiul adoptiv al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Gioacchino Lanza Tomasi, mărturisea despre el că era un „om al tainelor“. Că a fost și a rămas așa, se poate vedea din faptul că nici azi, la şase decenii de la moartea lui, biografii nu cunosc din viața aristocratului sicilian decât lucruri foarte puține și nesemnificative.

Pe la sfârşitul anului 1954 şi în 1955 a început să redacteze romanul Il Gattopardo („Ghepardul”), scop în care a cules o serie de descrieri de locuri, persoane şi experienţe, practic o bază de date, pe care a publicat-o în 1954 sub titlul Luoghi della mia prima infanzia („Locurile copilăriei mele”).Romanul Il Gattopardo a fost refuzat de editorul Elio Vittorini, fiind publicat postum, în 1958, de Feltrinelli. Cartea a avut un imens succes la public, în special datorită excepţionalei transpuneri cinematografice de către regizorul Luchino Visconti, în 1963. Filmul a beneficiat şi de o distribuţie cu mari actori (Burt Lancaster, Alain Delon, Claudia Cardinale) în rolurile principale.Romanul Ghepardul urmăreşte istoria familiei unui nobil din Sicilia, Don Fabrizio Corbera, Principe de Salina, în cursul evenimentelor din perioada cunoscută sub numele de Risorgimento. Cel mai memorabil moment din carte este acela în care Tancredi, nepotulul lui Don Fabrizio, încearcă fără succes să îl convingă pe Don Fabrizio să rupă jurământul de credinţă faţă de Regatul celor două Sicilii, care se prăbuşea, şi să se alieze cu dinastia de Savoia, ocazie cu care rosteşte fraza „Bisogna cambiare tutto per non cambiare nulla"' („Trebuie să schimbăm totul pentru ca nimic să nu se schimbe”).

Surse:

http://www.humanitas.ro/giuseppe-tomasi-di-lampedusa

http://www.italialibri.net/international/roman/gattopardo.html

https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-viata-si-opera-lui-giuseppe-tomasi-duce-de-palma-si-principe-de-lampedusa/

https://www.britannica.com/biography/Giuseppe-Tomasi-di-Lampedusa

£££

 S-a întâmplat în 23 decembrie1908, 23 dec./1909, 5 ian.: S-a născut principesa Ileana de Hohenzollern-Sigmaringen (penultimul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria). Alteţa Sa Imperială şi Regală Ileana, Arhiducesă a Austriei, Principesă de Habsburg - Toscana, Principesă a României, Principesă de Hohenzollern (n. Bucureşti – d. 21 ianuarie 1991, Pennsylvania) a fost fiica cea mică a regelui Ferdinand I al României şi a reginei Maria, arhiducesă de Austria prin căsătorie şi stareţă ortodoxă, sub numele de „Maica Alexandra". 

Educaţia pe care a primit-o a stat sub semnul imboldurilor materne de a se apropia de cultura şi mediul social englezesc. Urmare a acestui sfat, şi-a desăvârşit profilul intelectual în Marea Britanie, la Colegiul din Heathfield-Ascot. Iubitoare de sport, mai ales de yachting, aceasta avea să obţină un brevet de căpitan de cursă lungă, fapt cu totul nemaiîntâlnit până atunci în familia regală. S-a căsătorit la 26 iulie 1931 cu arhiducele Anton de Habsburg şi a devenit mamă a 6 copii (Ştefan, Maria Ileana, Alexandra, Dominic, Maria Magdalena, Elisabeta). Cuplul s-a stabilit în Austria. Situaţia politică internă, însemnând presiunea cercurilor naţional-socialiste, a obligat-o să-şi pună la adăpost familia, alegând Castelul Bran (din 1944). După instaurarea comunismului în România, se stabileşte în S.U.A., după o scurtă perioadă de domiciliu în Argentina, unde a fondat „Căminul Regina Maria” (destinat întrajutorării refugiaţilor români).

Principesa Ileana a fost mătuşa regelui Mihai. Principesa Ileana se înrudea prin mama sa, regina Maria, cu familiile regale din Marea Britanie şi Rusia. A fost o membră activă a mai multor fundaţii de caritate şi a trăit în exil o bună parte din viaţă. A fondat mănăstirea „Schimbarea la Faţă" din Ellwood City, Pennsylvania, SUA, unde şi este înmormântată. A fost crescută cu dragostea faţă de România, poporul, tradiţiile şi limba română. A frecventat Colegiul din Heathfield-Ascot din Marea Britanie. 

A studiat sculptura cu Ion Jalea şi pictura cu Jean Al.Steriadi. În 1926 călătoreşte împreună cu Regina Maria şi fratele Nicolae în America, şi apoi în Spania.Domniţa Ileana - cum o numeau apropiaţii - a fost fondatoarea sau preşedintele a unor organizaţii de cercetaşi ca Asociaţia Creştină a femeilor române, Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România etc. Principesa Ileana fiind pasionată de yachting, obţine brevetul de skipper, navigând mai mulţi ani cu yachtul „Isprava”, fiind singura femeie din România cu această calificare. Experienţele lumeşti au întărit-o în decizia de a se călugări şi dedica plenar sub numele de „Maica Alexandra”, promovării valorilor ortodoxiei. A construit, pe proprietatea sa din Ellwood City, Mănăstirea Schimbarea la Faţă, a cărei stareţă a fost până la moarte, în 1991. În 1950 a început să-şi publice fragmentar memoriile la Boston, pentru ca, un an mai târziu, ele să apară în ediţie definitivă în Anglia, traduse în limba română în 2005 (sub titlul Trăiesc din nou).Înainte de a se stinge din viaţă a reuşit să-şi mai revadă ţara natală încă o dată. În ciuda ascendenţei sale aristocratice, principesa Ileana a cunoscut toate registrele vieţii cotidiene, pe care le-a judecat într-o manieră realistă şi detaşată.

Surse:

Marcu, George - Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ileana-cea-mai-frumoasa-printesa-a-romaniei-viata-zbuciumata-ce-i-a-fost-harazita--135423.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/nunta-pricipesei-ileana-ultima-casatorie-monarhica-din-romania

https://www.romaniaregala.ro/?s=ilean

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/12/20/romani-celebri-ileana-principesa-de-romania-arhiducesa-de-austria--231085

£__£££

 S-a întâmplat în 23 decembrie…

- 1672: Italianul Giovanni Domenico Cassini a descoperit Rhea, al doilea satelit ca mărime al lui Saturn 

- 1777: S-a născut Ţarul Alexandru I al Rusiei (d. 01.12.1825) 

- 1790: S-a născut orientalistul francez Jean-François Champollion; a pus bazele egiptologiei ştiinţifice moderne, prin descifrarea hieroglifelor egiptene; utilizând inscripţiile de pe piatra din Rosetta (Rosetta Stone, descoperită în 1799, în Delta de Vest a Egiptului), a descifrat mai multe semne şi a prezentat rezultatele cercetărilor sale la 17 septembrie 1822, în cadrul unui discurs pe care l-a rostit la Academia de Inscripţii; autor al unei gramatici şi al unui dicţionar cu scrierea hieroglifică (n.Figeac, Franţa d. 4 martie 1832, Paris).

- 1804: S-a născut Charles Augustin Sainte-Beuve, critic literar, poet şi romancier francez. Charles-Augustin de Sainte-Beuve (n.Boulogne-sur-Mer - d. 13 octombrie 1869, Paris) a fost critic literar,poet şi prozator francez. Opera sa a exercitat o influenţă considerabilă asupra criticii literare europene.

- 1805: S-a născut Joseph Smith, lider religios american, fondatorul sectei mormonilor (1830); Smith propovăduia, conform „Cărţii lui Mormon" (un profet imaginar), întoarcerea apropiată a lui Hristos; Biserica Mormonă, numită şi Biserica lui Isus Cristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, are adepţi în toată lumea şi, iniţial, practica poligamia (m. 1844) 

- 1810: S-a născut egiptologul german Karl-Richard Lepsius; întemeietor al egiptologiei moderne, este primul care a cercetat Valea Regilor; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1875) (m. 1884) 

- 1822: S-a născut Wilhelm Bauer, inginer şi inventator german, pionier în construcţia de submarine. În 1960, Marina Militară Germană, pentru a-i cinsti memoria, a redenumit submarinul Type XXI în Wilhelm Bauer. 

- 1823: S-a născut compozitorul Alexandru Flechtenmacher (m. 1898), autorul melodiei „Hora Unirii”.

- 1834: A murit Robert Thomas Malthus, teolog şi economist englez; teoria sa despre populaţie a dat naştere „malthusianismului" (doctrină potrivit căreia omenirea este în primejdie din cauză că populaţia creşte în progresie geometrică, iar producţia alimentară, în progresie aritmetică); ca o consecinţă a acestei doctrine, credea Malthus, sărăcia, bolile, epidemiile, războaiele sunt o binecuvântare pentru omenire, asigurând echilibrul între numărul populaţiei şi numărul mijloacelor de subzistenţă. (n. 1766). 

- 1884: S-a născut Nicolae Malaxa, inginer şi întreprinzător român (d. 1965, New Jersey) 

- 1888: Pictorul olandez Vincent van Gogh, într-unul din desele sale momente de rătăcire îşi taie o parte din urechea stângă 

- 1895: S-a născut Radu Korne, general român.Radu Korne (n. Bucureşti - d. 28 aprilie 1949, Închisoarea Văcăreşti) a fost un general român.Fost ofiţer de cavalerie (promoţia 1915), specializat în Franţa, la Şcoala de Cavalerie de la Sammur (1926). A condus Divizia 1 Blindate „România Mare” în ultima şi cea mai mare bătălie de blindate de pe teritoriul României (Scobâlţeni, 20 august, 1944). A sfârşit într-o închisoare comunistă (Văcăreşti). A fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iaşi.

- 1896: S-a născut scriitorul italian Giuseppe Tomasi di Lampedusa; faima sa postumă s-a datorat publicării de către Giorgio Bassani, în 1958, a romanului său „Ghepardul"..

 - 1908, 23.XII./1909, 5.I.: S-a născut principesa Ileana de Hohenzollern-Sigmaringen (penultimul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria).  

- 1911: S-a născut medicul danez Niels Jerne; studii şi cercetări legate de dezvoltarea şi controlul sistemului imunitar şi mecanismul de producere a anticorpilor; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1984, împreună cu germanul Georg Köhler şi britanicul Cesar Milstein (m. 1994)

- 1916: S-a născut Dino Risi, regizor italian, unul din marii maeştri ai „Commedia all'Italiana", realizator al filmelor „Poveri ma belli", „Opiate '67" şi „Parfum de femeie" (1974), în al cărui remake a jucat Al Pacino (m. 2008) 

- 1918: S-a născut José Greco, dansator şi coregraf spaniol de origine italiană, nume de referinţă în aria dansului flamenco (m. 2000)

- 1918: S-a născut Helmut Schmidt, cancelar al GermanieiHelmut Heinrich Waldemar Schmidt este un important om politic german. A fost cancelar al Germaniei în perioada 16 mai 1974 - 1 octombrie 1982. 

- 1920: Irlanda de Nord (Ulster) a fost separată administrativ de restul Irlandei şi a fost semnat „Ireland Act". Parlamentul s-a împărţit în două: unul la Dublin şi celălalt la Belfast  

- 1925: S-a născut soprana Lili (Elena) Duşescu 

- 1930: S-a născut Albert Poch, grafician şi caricaturist

- 1933: S-a născut Akihito, împărat al Japoniei, al 125–lea descendent în linie directă de la primul împărat, Jimmu Tenno.Akihito (n. 23 decembrie 1933) este actualul împărat al Japoniei şi, potrivit tradiţiei, cel de-al 125-lea împărat descendent în linie directă din împăratul Jimmu Tenno. Constituţia japoneză din 1947 i-a limitat rolul la cel de „simbolul statului şi a unităţii poporului japonez". Înainte de accesiunea sa la tronul Crizantemei, a fost prinţ moştenitor timp de 46 de ani din 1952 până în 1989.Akihito este cel mai mare fiu şi al cincilea copil al împăratului Shōwa (Hirohito) şi al împărătesei Nagako (Kōjun). A fost educat şi crescut cu tutori particulari şi a urmat şcoala Gakushuin din 1940 până în 1952.A studiat la Departamentul de Ştiinţe Politice de la Univeristatea Gakushuin din Tokyo deşi niciodată nu a primit o diplomă. Cu toate că era moştenitor al Tronului Crizantemelor din momentul naşterii, investitura fomală de Prinţ Moştenitor a avut loc la Palatul Imperial la 10 noiembrie 1952. În iunie 1953, Prinţul Moştenitor Akihito a reprezentat Japonia la încoronarea reginei Elisabeta a II-a.La moartea împăratului Shōwa, la 7 ianuarie 1989, Akihito i-a succedat tatălui său la tronul Japoniei.Din momentul în care a succedat la tron, Împăratul Akihito a făcut eforturi de a apropia familia imperială de poporul japonez. Împăratul şi Împărăteasa au făcut vizite oficiale în 18 ţări, precum şi în toate cele patruzeci şi şapte prefecturi ale Japoniei.În 1986, Akihito a fost primul membru al familie imperiale care a circulat cu metroul.. În 2009, cu ocazia celebrării a 20 de ani de la urcarea pe tron, împăratul a declarat că Japonia a intrat în al doilea război mondial împotriva dorinţei tatălui său Hirohito.

- 1938: S-a născut Cornel Radu Constantinescu, critic de artă şi ziarist, autor al unor monografii de plasticieni români şi coautor al unor lucrări privind arta românească (m. 2001)

- 1940: S-a născut, la Reni, în Ucraina (Basarabia de Sud), patriotul şi fostul disident basarabean Valeriu Graur, unul dintre luptătorii Frontului Naţional Patriotic din Basarabia, organizaţie conspirativă antisovietică şi anticomunistă, ce a activat în anii '60-70 ai secolului trecut în URSS. Din organizaţie au mai facut parte Alexandru Usatiuc-Bulgăre, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Şoltoianu (m. 2012)

- 1941: Premiera, la Opera Română din Bucureşti, a operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă).

- 1946: S-a născut soprana slovacă Edita Gruberová 

- 1947: Fizicienii americani John Bardeen, Walter Brattain şi William Shockley au conceput primul tranzistor 

- 1949: S-a născut Dave Murray, chitarist şi compozitor britanic (Iron Maiden) 

- 1953: A murit Lavrenti Beria, politician şi şef al Poliţiei sovietice (n. 29.03.1899)  

- 1954: S-a născut sculptorul Sergiu Dumitrescu

- 1954: A avut loc primul transplant la om la un spital din Boston. In premiera mondiala, medicii Murray si Harrison au transplantat un rinichi

- 1962: S-a născut, la Arad, Stefan W. Hell, stabilit în Germania din aprilie 1978, personalitate ştiinţifică marcantă, director al Institutului de Chimie Biofizică „Max Planck", din Göttingen (Germania), Departamentul de Nanobiofotonică din cadrul Centrului German de Cercetare a Cancerului; Şef Divizia de Nanoscopie Optică, prof. asociat la Facultatea de Fizică, Universitatea din Heidelberg şi prof. onorific la Facultatea de Fizică, Universitatea din Göttingen (Germania); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2012. 

- 1963: Cargoul „Bucureşti”, comandat de comandantul de cursa lungă Liviu Negut, încheie prima călătorie în jurul Pământului realizata de o navă românească, acostand în portul Constanţa.  

- 1965: S-a născut Zoran Kurtes, antrenorul echipei HCM Constanţa; a câştigat două titluri de campion cu HCM şi a reuşit, în premieră pentru România, să ducă o echipă în optimile Ligii Campionilor la handbal masculin (m. 2010) 

- 1966: A murit Heimito von Doderer, poet şi romancier austriac; proza sa se remarcă prin aşa-numitul „realism magic" (o nouă modalitate de abordare a realismului) (n. 1896)

- 1971: S-a născut actorul canadian Corey Haim (m. 2010)

- 1981: A murit Noel Bernard, jurnalist şi analist politic; în 1940 a emigrat în Israel, ulterior la Londra, unde a primit cetăţenia britanică şi a devenit colaborator al Secţiei române a postului de radio BBC şi al postului de radio „Vocea Americii"; în 1953 se stabileşte în Germania, la Munchen; aici va fi redactor (1953-1954) şi apoi director (1955-1958; 1965-1981) al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă" (n. 1925)

- 1986: A murit actriţa Eugenia Popovici (n. 1914); a creat roluri de mare expresivitate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a fost profesor şi rector al IATC (1972-1976); din filmografie „Darclée”, „Anotimpuri”).

- 1986: Dick Rutan şi Jeana Yeager au terminat primul zbor în jurul lumii cu un avion numit Voyager, fără să-l realimenteze cu combustibil 

- 1990: La Aeroportul Otopeni se dezveleşte un monument in memoria celor care şi–au pierdut viaţa în acest loc, în evenimentele din decembrie 1989.

- 1994: A fost reinaugurat Muzeul Sportului la Muzeul de Istorie al României.

- 1996: A avut loc premiera romaneasca a filmului „Grădina lui Celibidache", de Serge Ioan Celibidache

- 1998: A murit scriitorul rus Anatoli Rîbakov (n. 1911)

- 2003: Muzeul Colecţiilor de Artă s-a redeschis după 19 ani de inactivitate. 

 - 2005: A murit Pericle Martinescu, prozator, eseist şi traducător (a tradus din Erskine Caldwell, Paul Feval, Nikos Kazantzakis, Artur Lundkvist) (n. 1911). NOTĂ: Alte surse dau ca dată a morţii 24 decembrie 2005 

- 2007: A murit pianistul şi compozitorul de jazz (de origine canadiană) Oscar Peterson (n. 1925).Oscar Peterson a fost considerat de către unii critici muzicali ca fiind printre cei mai buni pianişti ai lumii. A cântat în faţa publicului din întreaga lume mai bine de 50 de ani.

- 2008: A murit politologul american Samuel P. Huntington, autorul celebrei lucrări „Ciocnirea civilizaţiilor" (1993) (n. 1927).Samuel P. Huntington, supranumit „un Machiavelli al vremurilor noastre”, s-a impus pe plan mondial, în 1993, când a publicat Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale. O altă carte fundamentală, Ordinea politică a societăţilor în schimbare.În ultimii ani a predat la John M. Olin Institute for Strategic Studies al Universităţii Harvard şi a fost consilier al Departamentului de Stat (Ministerul de Externe) al SUA.În anul 1993 a publicat în revista Foreign Affairs studiul intitulat „Ciocnirea Civilizaţiilor?", care a provocat o amplă dezbatere. Tezele lui Huntington contrazic pe cele ale lui Francis Fukuyama, exprimate în 1991, care preconizau succesul global al democraţiei liberale după sfârşitul Războiului Rece.

- 2011: A intrat în vigoare Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, la 2 mai 2011, amplasarea scutului antirachetă american în localitatea Deveselu, din judeţul Olt, sub conducerea unui comandat român. Legea nr.290/2011, de ratificare a Acordului între România şi SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, semnat la Washington, la 13 septembrie 2011, a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 15 decembrie 2011

£££

 GEORGE BAICULESCU

George Baiculescu (n. 1 aprilie 1900, satul Rubla, com. Bălțați, jud. Buzău – d. 6 septembrie 1972, București) a fost un istoric și critic literar, publicist și editor român.

George Baiculescu s-a născut la 1 aprilie 1900 în satul Rubla, comuna Bălțați (jud. Buzău), și a decedat la 6 septembrie 1972, la București. Era fiul învățătorului Pavel Baiculescu și al Mariei (născută Ștefănescu).

A urmat școala primară în satul natal și la Râmnicu-Sărat, iar liceul tot la Râmnicu-Sărat. În 1925, a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din București.

Baiculescu a activat la Biblioteca Academiei Române, unde a îndeplinit funcția de bibliotecar între 1922 și 1941. În perioada 1951-1964, a fost șeful Serviciului Bibliografic, contribuind semnificativ la realizările instituției în acea perioadă.

Debutul literar al lui George Baiculescu a avut loc în anul 1916, când a publicat poezii în revista Liga Deșteptarea. În 1924, a debutat editorial cu antologia de poezie populară Cântece de dragoste din toate ținuturile locuite de români. A fost și director al revistei Zori de zi (Râmnicu-Sărat, 1920). De asemenea, a fost redactor intern la Propilee literare și redactor extern la publicații precum Adevărul literar și Călăuza bibliotecarului.

A colaborat cu numeroase publicații, printre care Universul literar, Convorbiri literare, Gândirea, Rampa, Flacăra, Ramuri, Mișcarea literară, Contemporanul și altele. A făcut parte din mișcarea cultural-politică internațională Clarte, condusă de Henri Barbusse și Romain Rolland.

Baiculescu a continuat tradiția lui Ioan Bianu în realizarea marilor repertorii bibliografice, contribuind semnificativ la documentarea națională și fiind, totodată, editor și istoric literar. A publicat lucrări importante, precum Drama istorică în teatrul lui Vasile Alecsandri (1937), Ioan Eliade-Rădulescu, Omul și opera (1939), și Nicolae Filimon, inițiatorul romanului românesc (1940).

A scris atât sub numele real, cât și folosind pseudonime precum G. B., Radu Buzescu sau George Freamăt.

Opera

-Cântece de dragoste din toate ținuturile locuite de români, Cluj, 1924

-Biblioteca Academiei Române. Creșterea colecțiunilor. 1916-1919, București, 1929

-Biblioteca Academiei Române. Buletin bibliografic lunar, București, 1932

-Teatrul românesc acum o sută de ani, în colaborare cu I. Massoff, pref. P.I. Prodan, București, 1935

-Drama istorică în teatrul lui Vasile Alecsandri, Craiova, 1937

-Ioan Eliade-Rădulescu. Omul și opera, București, 1939

-Horațiu în literatura română, București, 1939

-Nicolae Filimon, inițiatorul romanului românesc, București, 1940

-Bibliografia scrierilor lui N. Bălcescu, în vol. Articole și referate despre N. Bălcescu, în colaborare

-Marx, Engels, în literatura română, în colaborare, București, 1956

-P. Poni. Biobibliografie, în colaborare, București, 1957

-Vasile Pârvan. Biobibliografie, în colaborare, București, 1957

-Echos ibériques et hispano-américains en Roumanie. Bibliographie littéraire sélective, în colaborare, București, 1959

-Tchékhov en Roumanie, 1895-1960. Bibliographie littéraire sélective, în colaborare, București, 1960

-Istoricul bibliotecii Academiei Republicii Socialiste România. 1867-1967, București, 1968

-Publicațiile periodice românești (Ziare, gazete, reviste), II Catalog alfabetic: 1907-1918. -Supliment: 1790-1906, în colaborare, București, 1969.

£££

 GEORGE ENESCU

Se împlinesc, în 2026, 145 de ani de la nașterea celebrului muzician român George Enescu și 67 de ani de la mutarea sa în veșnicie (1881-1955), odihnindu-se, până la învierea cea de obște, în cimitirul Père Lachaise din Paris. Este singurul muzician român care, din mila lui Dumnezeu, se bucură, din trei în trei ani, deschis de la 4 septembrie 1958 (la trei ani după trecerea sa în lumea celor drepți) de un Festival și Concurs internațional de mare prestigiu și care poartă numele. 

Ca „orice pom plin de roade bune, în care multe aruncă cu pietre”, au existat și încă sunt și astăzi cârcotași, ba chiar detractori mai duri, care au încercat să minimalizeze genialitatea muzicală și moștenirea artistică și culturală enesciană, cum a fost aproape acum un ministru conservator dr. Constantin Argetoianu (1871-1955). Dar și mai recent am auzit păreri ciudate și greu de înțeles, într-o încercare de a întina memoria genialului muzician român - pianist, violonist, compozitor, dirijor și pedagog celebru, toate stăpânite la nivel de virtuoz și recunoscute internațional.

Fiindcă s-au scris deja sute de mii de pagini în anii care s-au scurs după trecerea la Domnul a marelui muzician, vom încerca foarte pe scurt să amintim câteva dintre cele mai importante realizări artistice din viața și activitatea genialului muzician român.

Copilul-minună

Nepotul preotului Gheorghe Enescu (1820-1898), George Enescu sa născut în ziua de 7/19 august 1881, în satul Liveni-Vârnav din ținutul Botoșanilor, fiind ultimul copil și singurul rămas în viață (minune adevărată!), deci al doisprezecelea sau al treisprezecelea primii morți, opt-ți-au primit morți. n-au ajuns la maturitate. Părinții săi, Costache (1848-1919) și Maria (Cosmovici) Enescu (1839-1909), buni gospodari, cu oarece stare materială, și-au revărsat toată dragostea părintească asupra singurului viitor copil în viață, George, foarte inteligent și uimitor muzica de viitor copill și un adevărat copil-minune. Observând aptitudinile lui George pentru muzică, l-au dus, când avea vreo 5 ani, la Iași, pentru a fi verificat cu mare atenție de către eminen-tul profesor de la Conservatorul ieșean, Eduard Caudella, care într-adevăr ia sfătuit prietenește să ducă imediat copilul la Viena, capitala muzicii, pentru a studia pianul vii metodei începute la început. Părinții s-au hotărât imediat să-l ducă pe George la Viena, dar mama îmbolnăvindu-se și suferind o operație dificilă, părinții s-au întors în Moldova, iar copilul a rămas la Viena, în grija guvernantei lui, Mam'zelle Lédie, profesoara de limba franceză și limba germană.

La Viena, copilul George a urmat cursul preparator de vioară cu profesorul Sigismund Bachrich (1841- 1913), iar cursul superior cu profesorul Hellmesberger junior (1855- 1907), de la care copilul-minune, cu inteligența și memoria sa sclipitoare, a deprins destul de mult muzica de repede și de interpretare temeinic corectă a tehnică a unora și a marii temeiuri. maeștri europeni.

De altfel, George Enescu, în toată cariera sa, a promovat, din postura de interpret genial, dar și din cea de dirijor, lucrări celebrului compozitor german Ludwig van Beethoven, titanul de la Bonn, ale lui Richard Strauss, Jean Sibelius, Franz Schübert, Claude Debussy, Arnold Schonberg și alții.

Inteligența, memoria și precocitatea copilului român au impresia atât de mult la Viena, la 21 august 1890, ziarul vienez Rumänicher Lloyd a publicat un articol în „Un Mozart român”, în care reliefa succesul copilului în titlul examenului de sfârșit de an, la Conservatorul din Viena, notând: „întâlnește mai multă vreme de acum 9 ani. ani, George Enescu, și e probabil că în curând îl vom vedea ca artist de primul grad pe tărâmul muzicii”. Cel care scrie aceasta precizare că George Enescu „e favoritul întregului Conservator vienez, unde e numit micul Mozart, fiindcă stăpânește deja nu numai vioara, ci și pianul”. Poate că ar fi bine să adăugăm, scria Viorel Cosma, că „profesorii și unii colegi l-au auzit pe băietanul Enescu executându-și primele compoziții pentru pian, precum: Polca op. 1, Capriciul, Fantezia la patru mâini, op. 2, Fantezia, op. 10, Studiu pentru pian și altele”. Și mai precizează Viorel Cosma că „acestea au fost descoperite de regretatul muzicolog Clemansa Liliana Firca printre manuscrisele de la Muzeul «George Enescu» din București și tipărite în Catalogul tematic al creației enesciene, la Ed. Muzicală, București, 1985” (Viorel Cosmești, Ed. 2016, p. 59, 110-116, 326).

Momentul triumfului

Ceva mai târziu, George Enescu se va stabili la Paris, student al Conservatorului de aici, între anii 1895 și 189, și tot la Paris ca va începe cariera de interpret, pianist, dar și de com muzicală și dirijor, așa cum, în anul 1898, la vârsta de 17 ani, va prezenta doar 17 ani. românească nu a înregistrat astăzi, scrie presa atunci, la prima audiție absolută, un impact mai puternic asupra opiniei publice mondiale, ca #Poema Română», op. 1 de George Enescu..., lucrare de debut a tânărului român în vârstă de numai 17 ani.”

Cele peste o sută de cronici, articole, note, publicate în 1898, în Franța, Anglia, Germania, SUA, România etc., identifică până în prezent „Colonne” și profesorii Conservatorului parizian, ziariștii și cronicarii muzicali ai timpului (Ibidem, 591). Aici, în Parisul sfârșitului de secol XIX, „unde se perindau celebrități artistice și se consacrau toți marii interpretări și creatori europeni, un tânăr popos de pe meleagurile Moldovei direct la Paris sa apucat să scrie o simfonie, inspirându-se din straniile balade și cântece populare naționale, atât prin pitoreștii precocetății”, cât și prin pitorecocitatea patriei. evenimentului artistic de la ,,Theatre du Châtelet” din ziua de duminica, 6 februarie 1898, ora 14:15. „La cererea insistenta a publicului, maestrul Edouard Colonne a fost obligat sa treaca peste. uzanțele sălilor de concert franceze... și să-l aducă pe scenă, pentru aplauze, pe foarte tânărul compozitor român”... (Ibidem, pp. 541-542). Era comparat cu Mozart, Berlioz, Beethoven, Wagner, Saint Saëns și alții ceea ce înseamnă o onoare și o mare speranță.

În ziarul Liberté din 7 februarie 1898, un cronicar francez avizat remarca siguranța mâinii de orchestrator a lui George Enescu, conchizând: „Trebuie să urcăm până la Mozart și dl Saint Saëns pentru a descoperi exemplu de o precocitate la fel de surprinzătoare. nn), relevă o natură excepțională de dotată”. Sau alt critic muzical de la Courrier National, din 9 februarie 1898, scria: „Opera dlui Enescu relevă mari calități descriptive. Prin diferite teme, prin orchestrația iscusită a lucrărilor, autorul a lăsat să treacă un parfum al sufletului patriei sale”. Sau altul scria că „presa a salutat în George Enescu aurora unui mare talent” și multe altele (Ibidem, pp. 543-546).

În toată viața și activitatea sa muzicală, fie ca violonist sau pianist, fie ca dirijor, George Enescu a programat și executat lucrările multor compozitori de talie mondială din Europa. Pentru el, Beethoven era un zeu, era titanul de la Bonn. Iată ce frumos scria despre aceasta în amintirile sale: „Gândiți-că în orchestra Conservatorului din Paris, copil fiind, interpretează anumite simfonii ale titanului de la Bonn după manuscrise. Pentru mine, Beethoven nu era nici într-un caz același ca pentru tinerii de azi, un om ce se pierde în negura timpului, ci un artist viu încă în amintire.

£££

 VIOLET JESSOP - DOMNIȘOARA DE NESCUFUNDAT

Norocoasă sau ghinionistă ? În orice caz, a supraviețuit pentru a spune povestea prin memoriile sale captivante intitulate „ Supraviețuitoarea Titanicului: Memoriile unei stewardese”.

Depășind o tuberculoză care îi punea viața în pericol la o vârstă fragedă, Violet Constance Jessop a supraviețuit scufundării nu a uneia, ci a două nave, RMS Titanic în 1912 și navei-soră, HMHS Britannic , în 1916. Și asta după ce a supraviețuit unui incident major la bordul navei de lux RMS Olympic, care s-a ciocnit cu crucișătorul protejat HMS Hawke, în largul insulei Wight, în 1911.

Nu este surprinzător că a câștigat porecla „Domnișoara Nescufundabilă”.

Născută în Argentina în 1887, din părinți irlandezi, Jessop a fost stewardesă și asistentă medicală pe un vas de linie care, în ciuda ghinionului său, și-a petrecut întreaga carieră pe mare și a dus o viață lungă și sănătoasă.

Memoriile ei oferă o relatare a martorilor oculari despre noaptea din 1912, în care RMS Titanicul a lovit un aisberg în Atlanticul de Nord și cum, în următoarele două ore, nava „nescufundabilă” s-a rupt în două și s-a scufundat. Peste 1500 de vieți și-au pierdut viața în acea noapte.

În timpul Primului Război Mondial, Jessop era stewardesă pentru Crucea Roșie Britanică la bordul navei spital Britannic, când nava a lovit aparent o mină marină și s-a scufundat rapid în Marea Egee, în largul insulei grecești Kea, pierzând 30 de vieți.

În timp ce Britannic se scufunda, Jessop a sărit dintr-o barcă de salvare pentru a evita să fie aspirată de elicele Britannicului și a fost atrasă sub apă, lovindu-se cu capul de chila unei bărci de salvare, înainte de a ieși la suprafață și a fi salvată.

Nedescurajată de cariera aleasă, și pe măsură ce navele deveneau o formă de transport populară, a continuat să lucreze ca stewardesă, navigând în jurul lumii de mai multe ori. După aproximativ patruzeci și doi de ani pe mare, Jessop s-a retras în 1950, ducând o existență liniștită la țară, într-o căsuță cu acoperiș de paie din secolul al XVI-lea, în Great Ashfield, Suffolk, Anglia.

Violet Jessop a murit din cauza insuficienței cardiace în această zi, 5 mai 1971, la vârsta de 84 de ani.

Scrise în 1934, memoriile sale au fost publicate postum în 1997.

_________________________________________________________

„Am sărit în apă, dar am fost trasă sub chila navei, care m-a lovit la cap. Am scăpat, dar ani mai târziu, când m-am dus la medic din cauza multor dureri de cap, acesta a descoperit că odată suferisem o fractură de craniu!” Violet Jessop – Supraviețuitor al Titanicului: Memoriile unei stewardese.

S£££

 VIAȚA AMOROASĂ A LUI CHAPLIN

Când spui Charlie Chaplin, te gândești instantaneu la „Micul Vagabond”: mustața, bastonul și comedia genială care a definit cinematografia. A fost cel mai iubit om din lume. Dar, în spatele camerelor, viața privată a lui Chaplin a fost orice, numai comedie nu. A avut o preferință tulburătoare pentru femeile mult mai tinere – de fapt, adolescente. Astăzi vorbim despre viața amoroasă controversată a lui Charlie Chaplin și despre scandalurile care aproape i-au distrus cariera.

Tiparul lui Chaplin a devenit evident încă de la prima sa căsătorie. În 1918, la vârsta de 29 de ani, s-a căsătorit cu Mildred Harris. Ea avea doar 16 ani. Căsătoria a fost forțată de o sarcină care s-a dovedit a fi falsă, deși ulterior au avut un copil care a murit la scurt timp. Divorțul a fost rapid și amar.

Dar adevăratul șoc a venit cu a doua soție, Lita Grey. Scenariul s-a repetat identic. Chaplin avea 35 de ani, ea avea… tot 16 ani. Lita a rămas însărcinată, iar Chaplin a fost forțat să se căsătorească pentru a evita închisoarea pentru corupere de minori, conform legilor din California de atunci. Divorțul lor din 1927 a fost „procesul secolului”. Documentele de divorț, care detaliau cerințele sexuale bizare și comportamentul crud al lui Chaplin, s-au vândut pe stradă ca pâinea caldă. Imaginea lui de „om al poporului” începea să se clatine.

A urmat o relație ceva mai echilibrată cu actrița Paulette Goddard. Deși ea avea 22 de ani când s-au cunoscut (o vârstă „matură” pentru standardele lui), relația lor a fost un parteneriat artistic de succes. Însă anii ’40 i-au adus cel mai mare coșmar: Joan Barry. O tânără aspirantă la actorie, instabilă psihic, care l-a dat în judecată pentru paternitate. Deși testele de sânge au dovedit științific că Chaplin NU era tatăl copilului, instanța a ignorat probele și l-a obligat să plătească pensie alimentară. America pur și simplu se săturase de scandalurile lui morale.

La 54 de ani, cu reputația făcută praf, Chaplin a șocat din nou. S-a căsătorit cu Oona O’Neill, fiica celebrului dramaturg Eugene O’Neill. Ea avea abia 18 ani. Tatăl ei a fost atât de furios încât a dezmoștenit-o. Publicul a strigat „dezgustător”. Toți au pariat că mariajul va dura câteva luni. Surprinzător, s-au înșelat. Oona a fost marea dragoste a vieții lui. Au rămas împreună până la moartea lui Chaplin, au avut 8 copii și au trăit în exil, în Elveția, departe de Hollywood-ul care îl respinsese.

Rămâne întrebarea: putem separa geniul artistic de omul controversat din spatele cortinei? Tu ce crezi? A fost Chaplin o victimă a circumstanțelor sau un prădător protejat de faimă?