$$$

 💖”Am făcut greșeala, să mă înghesui într-un suflet, în care nu aveam loc, când atâtea altele, ar fi fost fericite, să mă vadă zâmbind...

... Am făcut greșeala, de a crede cuvinte, când faptele îmi arătau contrariul ...

... Am făcut greșeala, de a decide cu inima, când mintea îmi striga să fug cât mai departe...

... Am făcut greșeala, de a încerca, când fiecare pas, se împiedica de obstacole...

... Am făcut greșeala, de a spera în ceva imposibil, când însăși speranța își stinsese flacăra...

... Am făcut greșeala de a irosi timp, acolo unde era deja trecut...

... Am făcut greșeala să mă cobor, mai jos decât era posibil, când aș fi putut să urc, unde îmi este locul...

... Am făcut greșeala de a-mi călca orgoliul în picioare, când el era stâlpul de care mă sprijineam...

... Am făcut greșeli, care rămân și totul a fost până într-o zi...”

     (Frânturi de suflet)

$$_

 🌼 Știai că…? 🌼

– Mierea conține o substanță care ajută creierul uman să funcționeze mai bine?

– Mierea este singurul aliment de pe Pământ care poate susține viața umană de unul singur?

– O linguriță de miere este suficientă pentru a susține viața unei persoane timp de 24 de ore?

– Mierea nu are termen de expirare? Ea a fost găsită intactă în mormintele faraonilor, după mii de ani.

– Pentru a obține 1 kg de miere este nevoie de nectarul a peste 1.000.000 de flori?

– Propolisul produs de albine este cel mai puternic antibiotic natural?

– Păstura (pâinea albinelor) este considerată unul dintre cele mai complete și sănătoase alimente din lume?

– Polenul poate avea peste 1500 de culori și nuanțe?

– Există o linguriță specială din lemn pentru miere, și nu una din metal, pentru a-i proteja proprietățile?

– Trupurile marilor împărați ai lumii erau îngropate în sicrie de aur și apoi acoperite cu miere pentru a nu se descompune?

– Albinele sunt singurele insecte care produc hrană pentru oameni?

– Matca (regina) depune zilnic ouă în greutate dublă față de propria ei greutate?

– Albinele își bat din aripi de peste 11.000 de ori pe minut?

– O albină trăiește mai puțin de 40 de zile, vizitează cel puțin 1000 de flori și produce mai puțin de o linguriță de miere, dar pentru ea aceasta este o viață întreagă?

– Mierea de Manuka este singura care poate fi consumată de persoanele alergice la produsele apicole și este considerată cea mai benefică pentru femei?

– Mierea de salcâm nu este îndulcită artificial?

– Mierea polifloră conține urme de polen din sute de plante diferite, susținând imunitatea generală?

– În Egiptul Antic, mierea era folosită ca monedă de schimb și ofrandă pentru zei?

– În Biblie, mierea este menționată de peste 60 de ori, fiind considerată un simbol al abundenței și binecuvântării?

– Albinele au fost pe Pământ cu mult înaintea dinozaurilor, existând fosile de albine de peste 100 de milioane de ani?

– Mierea ajută la vindecarea rănilor, fiind un antiseptic natural puternic?

– Albinele comunică între ele printr-un „dans” special pentru a indica locul florilor cu nectar bogat?

– Pentru o linguriță de miere, o albină parcurge distanțe echivalente cu trei ocoluri ale Pământului de-a lungul vieții sale?

🐝 Albinele nu fac doar miere. Ele susțin viața însăși. Fără ele, lumea ar fi un loc mult mai sărac și mai pustiu. 🌻

$$$

 Există femei pe care nu le poți citi din prima privire. Femei care par că au întotdeauna o lume secretă în privire, că vorbesc mai mult prin tăceri decât prin cuvinte. Nu le vei vedea agățându-se de oameni, nici strigându-și dorurile. Ele poartă în ele o liniște care sperie și atrage deopotrivă.

Aceste femei au învățat să își țină inima într-un loc sigur. Nu pentru că nu vor să iubească, ci pentru că au iubit cândva cu o forță care le-a sfâșiat. Au dat totul fără măsură, iar când au rămas goale, au înțeles că nu oricine știe ce să facă cu un suflet atât de mare.

Le vei găsi mereu atente, cumpătate în gesturi și cuvinte, ca și cum fiecare mișcare a lor ar purta o promisiune nerostită. Și poate că așa este. Pentru că în fiecare femeie tăcută există un univers nesfârșit de gânduri, emoții și visuri. Un univers care nu poate fi cucerit, ci doar înțeles și respectat.

Nu te vor lăsa ușor să intri. Vor testa cât de adevărat ești, nu prin întrebări directe, ci prin felul în care le privești atunci când tac, prin felul în care reacționezi când se închid în ele. Te vor lăsa să vezi câte puțin, ca pe un drum cu luminile aprinse doar pas cu pas. Și, dacă nu ai răbdare, nu vei ajunge niciodată la capătul drumului lor.

Dar dacă ai răbdare, dacă nu te sperie liniștea lor, vei descoperi ceva rar: un suflet care iubește fără jumătăți de măsură. Un suflet care nu te va lăsa niciodată singur în întuneric. O femeie care te va ține în brațe nu doar cu trupul, ci cu însăși credința ei în tine.

Pentru că aceste femei, cele cu tăceri adânci și ziduri înalte, știu să fie lumină atunci când lumea devine întunecată. Au învățat să fie propriul lor sprijin și vor fi și al tău, dacă demonstrezi că inima ta poate să stea alături de a lor fără să fugă.

Iubirea lor nu este o chemare zgomotoasă, ci o prezență caldă, constantă. Nu vor promite stele, dar vor merge cu tine prin întuneric până le veți găsi împreună. Nu vor cere, dar îți vor dărui. Nu vor striga, dar te vor ridica atunci când vei cădea.

Nu confunda liniștea lor cu lipsa de iubire. Nu confunda zidurile cu indiferența. În spatele fiecărei priviri cumpătate se află o iubire uriașă, ținută cu grijă să nu fie risipită pe cei care nu știu ce înseamnă profunzimea.

Și, dacă o vei iubi fără grabă, fără teamă și fără măști, vei descoperi că femeia care părea inaccesibilă îți va deschide uși spre o iubire care nu se termină niciodată. O iubire care nu are nevoie să fie strigată, pentru că se va simți în fiecare atingere, în fiecare tăcere împărtășită, în fiecare „sunt aici” rostit din priviri.

Pentru că femeile care par reci nu sunt lipsite de foc. Ele doar știu că focul trebuie dăruit celui care va ști să îl păstreze aprins.

$$$

 NUMAI UNA .... GEORGE COȘBUC

Pe umeri pletele-i curg râu

Mlădie, ca un spic de grâu,

Cu șorțul negru prins în brâu,

O pierd din ochi de dragă.

Și când o văd, îngălbenesc;

Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc,

Iar când merg alții de-o pețesc,

Vin popi de mă dezleagă.

La vorbă-n drum, trei ceasuri trec

Ea pleacă, eu mă fac că plec,

Dar stau acolo și-o petrec

Cu ochii cât e zarea.

Așa cum e săracă ea,

Aș vrea s-o știu nevasta mea,

Dar oameni răi din lume rea

Îmi tot închid cărarea.

Și câte vorbe-mi aud eu!

Toți frații mă vorbesc de rău,

Și tata-i supărat mereu,

Iar mama, la icoane,

Mătănii bate, ține post;

Mă blestemă: De n-ai fi fost!

Ești un netot! Ți-e capul prost

Și-ți faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!

Cu traiul eu am să mă-mpac

Și eu am să trăiesc sărac,

Muncind bătut de rele!

La frați eu nu cer ajutor,

Că n-am ajuns la mila lor

Și fac ce vreau! Și n-am să mor

De grija sorții mele!

Mă-ngroapă frații mei de viu!

Legat de dânsa, eu să știu

Că am urâtei drag să-i fiu?

Să pot ce nu se poate?

Dar cu pământul ce să faci?

Și ce folos de boi și vaci?

Nevasta dacă nu ți-o placi,

Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui

Să-mi placă tot ce-i place lui!

Așa om nici vlădica nu-i

Și nu-i nici împăratul!

Să-mi cânte lumea câte vrea,

Mi-e dragă una și-i a mea:

Decât să mă dezbar de ea,

Mai bine-aprind tot satul!

$$$

 Balada chibritului 

 - George Topârceanu

Locuiam într-o odaie

la al patrulea etaj,

strada Universităţii,

casă mare cu grilaj.

Casa asta, din păcate,

c-un proprietar bigot,

n-avea electricitate…

dar încolo avea tot:

Scări, balcoane, coridoare

și, ca-n orice case mari,

cu apartamente multe -

fel de fel de locatari.

Într-un rând, venind acasă,

noaptea, de la cinema,

la parter, pe întuneric,

aud paşi în urma mea.

Şi-o uşoară siluetă

îmi vorbi abia şoptit:

“-Dacă nu sunt indiscretă,

domnule, n-ai un chibrit?”

O fi tânără? Frumoasă?

Doamnă măritată, sau…?

Fără multe marafeturi,

scot chibritul şi i-l dau.

Urc apoi o scară-n fugă

dar când trec prin coridor,

drept în faţa mea o uşă

se deschide-ncetişor.

Şi prin crăpătura uşii

scoate capul blond, sburlit,

o duduie somnoroasă:

“-Domnule, n-ai un chibrit?”

Pe-asta o cunosc eu bine:

e frumoasă ca un paj,

o servesc la repezeală

și mai urc înc-un etaj.

Când, prin razele de luna

ce treceau printr-o perdea,

ce să vezi? O doamnă brună

îmbrăcată-n pijama.

Este Ea! Chiar Ea! -

Femeia după care mă topesc

de vreo zece zile-ncoace

și nimica nu-ndrăznesc!

N-aveam încă cunoştinţă:

"Scuză-mă dacă-mi permit,

soțul meu e dus de-acasă,

n-ai matale un chibrit?"

Un chibrit? Ce fericire,

mai aveam vreo două-acum,

i-aş fi dat chiar patru dacă

nu făceam risipă-n drum.

Altă scară, cea din urmă,

pe culoar aud un zvon,

ce-i? Un drac de fată-n casă,

numa-n bluză şi jupon.

Ma opreşte cu sfială:

“-De nu sunteţi prea grăbit,

mă iertaţi de indrazneală,

V-aş ruga…- Ce? -Un chibrit…”

Trebuia să-i dau că altfel

asta-mi scoate vreun ponos,

scotocesc prin buzunare,

de necaz le-ntorc pe dos:

"Am gasit o gămălie,

doar atât, îmi pare rău,

nu ştiu dacă s-o aprinde.

S-a aprins? Norocul tău!"

Când, în fine, ajuns-odată

în odaia mea: tablou!

O amică (are cheie)

m-aştepta ca pe-un erou:

"De trei ceasuri stau în beznă,

zice, eşti nesuferit,

sunt grozav de enervată,

scoate fuga un chibrit."

Iar chibrit? Simţi-i că-mi sare

țandăra, curat pârjol:

"Ce-s eu fabrică de fosfor?

Sunt regie? Monopol?

De când am intrat în casă

tot chibrit, chibrit, chibrit,

dracu’ să vă ia pe toate,

nu mai am, le-am isprăvit!

$$$

 "Unii bărbați știu...

- Că a mângâia fața unei femei, înseamnă mai mult decât să o apuci de fund;

- Că o poți cunoaște mai bine uitându-te adânc în ochii ei, decât uitându-te la decolteul ei;

- Că afli mai multe despre el vorbind cu el, decât urmărindu-l;

- Că este mai înălțător să asculți și să înțelegi cu interes, decât să stai în fața ei cu o mașină, o poziție sau cu bani;

- Acel cuvânt bun îi poate pătrunde în inima, mai mult decât o mie de promisiuni;

- Că în ochii unei femei, un bărbat care este iubit de copiii săi, înseamnă mai mult decât cineva care le cumpără totul;

- Că ea apreciază mai mult dacă el ajută la treburile casnice, decât dacă o duce la restaurant;

- Că mângâierea și sărutarea trupului ei este mai plăcută decât să-și bage mâna imediat în chiloți;

- Că acea loialitate începe de acolo... că nu "urmărește" alte femei."

Péter S. Sérény

$$$

 Acum 2.500 de ani, Socrate a pus o întrebare tulburătoare: „Pe cine ai salva dintr-un incendiu — pe soție sau pe copil?”

Era o seară obișnuită de toamnă. Fiecare dintre noi se retrăsese în camera lui. Eu citeam din Socrate. O întrebare m-a lăsat fără cuvinte. El spunea: „Dacă ar izbucni un incendiu și ai putea salva doar o singură persoană, pe cine ai salva: pe soția ta sau pe unul dintre copii?”. Toți bărbații au răspuns: „Copilul, desigur.” Iar Socrate a spus: „Eu mi-aș salva soția cea tânără. Vom plânge împreună, și ea îmi va dărui alți copii. Dacă salvez copilul, durerea va fi de nesuportat — atât pentru mine, cât și pentru el. Îmi va aminti mereu de tragedie doar privindu-l. Va rămâne fără frați, fără mamă, și în timp va avea o mamă vitregă care nu-l va putea iubi niciodată așa cum l-a iubit cea care l-a născut.” Desigur, discuțiile nu s-au încheiat ușor.

M-a intrigat răspunsul soțului meu. Fără să mă opresc din citit, l-am întrebat ce ar face. Mi-a răspuns: „Copilul. Toată lumea ar salva copilul. E neajutorat și... nu știu, aș încerca să-i salvez pe toți, dar dacă trebuie să aleg — copilul.” I-am povestit ideea lui Socrate. A lăsat ziarul deoparte. Am discutat tot restul serii. Întrebarea s-a dovedit imposibil de simplă.

Dimineața am plecat amândoi la muncă, copiii — la școală și grădiniță. Ziua a fost agitată, iar de Socrate uitasem. Până seara. Soțul mi-a spus: „Credeam că mă omoară azi la serviciu. La pauză, la prânz, am adus vorba despre Socrate și am pus întrebarea colegilor. Răspunsurile au fost, firește, previzibile. Le-am spus că și eu am răspuns la fel seara trecută, dar că de dimineață mi-am schimbat părerea. Socrate m-a convins.” (Pentru mine, asta a fost o revelație.)

Potrivit soțului, toți au încetat să mănânce. Au început să strige, să argumenteze, au dat telefoane prietenilor, ba chiar au venit oameni din alte birouri. În cele din urmă, au chemat și femeile de la contabilitate — toate, în cor, au spus: „Ai înnebunit? Soția poate fi înlocuită! Copilul e sângele tău!”. Salvarea a venit sub chipul șefului, care, descoperind lipsa angajaților de la post în timpul programului, a apărut atras de rumoare și a dispersat mitingul neoficial.

Soțul s-a întors la birou și l-a găsit doar pe colegul său pensionar, încă la muncă. Nu participase la dispută — omul era muncitor, cam surd și nu prea vorbea cu nimeni. „Ce-au tot țipat ăia? Au tăiat primele, sau ce?” — a întrebat bătrânul, trăgându-și sufletul. „Nu, e o întrebare filosofică...”, și soțul i-a pus și lui întrebarea.

Bătrânul era un familist convins: căsătorit de 40 de ani, tată a trei fii, le construise fiecăruia câte o casă cu mâinile lui, avea cinci nepoți, toți îl iubeau, îl vizitau des. A stat puțin pe gânduri: „Toți au spus că ar salva copilul? Eu mi-aș salva baba. Copiii... ei sunt oaspeți în casă, cresc și pleacă din cuib. Da, mă iubesc și eu pe ei, vin în vizită. Dar fiecare e un colț rupt. Cu baba mea, însă... cu ea vreau să mor.”

       Sursa internet