$$$

 MI-E ATÂT DE DOR....

Mi-e atât de dor de tine,

De gura ta mi-e dor,

De buzele răsfrânte

De-al tău sărut ușor...

Mi-e dor de-a ta privire,

De glasul tău cel blând

De gingășia ta mi-e dor

De trupu-ți fremătând

Trec zilele pe rând

Și doru-i tot mai arzător

E ca un val ce nu se mai oprește,

Ca un blestem rătăcitor

Mi-e inima bolnavă

De amintirea ta

Până acum, nu am știut

Ce chin e dragostea

Mi-e atât de dor de tine

Încât simt că mă doare

De buzele fierbinți,

De a iubirii revărsare....

Stefan Sitaru din vol. IUBIREA ARE CHIPUL TĂU.

$$$

 ANA DE ROMÂNIA!🇹🇩

     Aur la sol și a patra medalie la Campionatele Europene de la Leipzig pentru România prin aceeași sportivă, Ana Bărbosu.

Succesul Anei la această ediție de europene a scos la rampă maturitatea și experiența ei, încrederea recâștigată, rolul de lider potrivindu-i-se perfect. Ana a intrat în finala de la sol dornică să impresioneze. Cu un sol meditativ, spunându-și propria poveste, Ana s-a trezit pe podiumul european cu medalia de aur la gât după un exercițiu superb executat cu atenție la fiecare element și mișcare. Pentru evoluția ei a primit 13.833. Argint pentru Manila Esposito- 13.700 și bronz pentru Alba Petisco - 13.566.   

Pentru Ana Barbosu, acesta este cel mai prolific campionat european de seniori la care a luat startul după cele din 2022, 2023, 2024. 

Palmaresul României la această ediție a Campionatelor Europene: 1 medalie de aur – 1 argint – 2 bronz.

Felicitări Ana, felicitări antrenorilor!

Sursa: Federația Română de Gimnastică

$$$

 Eugen Simion – O conștiință a spiritului românesc

Într-o lume în care valorile tind să se dilueze și reperele culturale să se piardă în zgomotul efemerului, numele lui Eugen Simion strălucește ca o stea fixă pe cerul literaturii române. Critic, istoric literar, eseist, profesor și academician, Eugen Simion a fost mai mult decât un intelectual de marcă: a fost un păstrător de memorie, un constructor de sensuri și un promotor neobosit al culturii române în epoci marcate de frământări și transformări.

Născut la 25 mai 1933, în Chiojdeanca, județul Prahova, destinul său a fost încă de timpuriu legat de cuvânt, de ideea de a înțelege și a transmite esența literaturii. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, unde mai târziu avea să formeze generații întregi de studenți. Cariera sa s-a întrepătruns cu devenirea intelectuală a României postbelice, iar opera sa a oferit un cadru de înțelegere profundă a literaturii române, prin repere solide, claritate analitică și echilibru axiologic.

Prin lucrări fundamentale dedicate lui Eminescu, Cioran, Mircea Eliade, Marin Preda, și prin vastul proiect editorial „Scriitori români de azi”, Eugen Simion a oferit literaturii române un canon critic riguros, dar și deschis spre nuanțe, spre complexitatea spiritului creator. În el s-au întâlnit rigoarea științifică a cercetătorului cu empatia omului care înțelege sufletul autorilor despre care scrie.

Ca președinte al Academiei Române (1998–2006), Eugen Simion a fost o voce calmă, dar fermă, în apărarea limbii române, a valorilor culturale naționale și a nevoii de continuitate spirituală într-o lume grăbită să uite. A inițiat și a coordonat proiecte monumentale, precum Dicționarul general al literaturii române sau colecția „Opere fundamentale”, oferind generațiilor viitoare acces la izvoarele nealterate ale creației românești.

Dincolo de prestigiu, de onoruri și de contribuțiile științifice, Eugen Simion rămâne în memoria noastră ca o figură de verticalitate morală, de echilibru și devotament față de misiunea culturii. A fost un om care a înțeles că, fără trecut, nu poate exista un viitor, iar fără identitate culturală, un popor devine vulnerabil în fața uitării.

Astăzi, la ceas de aducere-aminte, îl omagiem nu doar pe criticul literar, ci pe omul Eugen Simion, cel care a păstrat vie flacăra spiritului românesc. Prin tot ceea ce a scris și a lăsat în urmă, el continuă să ne vorbească, să ne ghideze și să ne inspire.

Eugen Simion nu a fost doar un martor al literaturii române, ci unul dintre făuritorii ei tăcuți, dar esențiali.

Sursa : internet

$$$

 In memoriam...Doina Cornea 

        30 mai 1929 - 4 mai 2018

"De ce am început această luptă?

 Într-un fel, una din cauze a fost plecarea mea în Occident, în 1965 şi 1972, cu grupe de studenţi, la cursuri de vară. Mi-am dat seama că francezii sunt atât de liberi în interior, indiferent de politică (era politică de stânga în Franţa, atunci). Nu trăiau ca noi, aliniaţi, înregimentaţi, fără să îndrăznească să-şi spună opiniile. După aceea, mi-am dat seama, comparându-mă cu ei, că eu trăiesc ca un vierme. Mi-au trebuit vreo zece ani, din 1972 până în 1982, să fac exerciţii de a nu mai fi vierme. Aceste exerciţii le propun şi tinerilor, pentru că actul mărunt pe care îl facem zilnic şi despre care se poate spune: „A, e degeaba, n-are nici un rezultat”, e important în viaţă, nu doar în politică. Are un rezultat, cel puţin unul psihic. Făcând zilnic acest act mărunt, cu semnificaţie spirituală, ne transformăm treptat. Comunismul ne-a făcut treptat mincinoşi, duplicitari, pentru că zi de zi am făcut aceste mici gesturi negative. Remediul societăţii româneşti ar fi încercarea inversă, de a face zilnic ceva care să aibă o semnificaţie spirituală, de afirmare a adevărului."

Doina Cornea

$$$

 VAI, CE VARĂ MINUNATĂ 

Câte sunete muzicale şi câte felurite culori

Ne arată vara călduroasă, ce are atâtea flori,

De unde atâta lumină soarele, întruna, are,

Încălzindu-ne şi bronzându-ne pe fiecare?

Gândăceii se agaţă de tufele verzi roditoare,

Iar frunzele de trifoi îmbracă altă culoare,

De la floarea de secară ogoarele se albăstresc

Miroase a căpşuni, ce mereu ne îndulcesc.

Iarba e cosită sub teiul ce vrea să înflorească,

Tufele de zmeură doresc şi ele să se roşească

Şi zarzărele timpurii se-ngălbenesc încetişor,

Iar pelinul este de un suriu-verde, aşa atrăgător.

Rândunelele migratoare în cor vesel ciripesc,

Iar greierii pe câmp întruna cântă şi sfătuiesc.

Râurile se aud murmuând şi ţânţarii bâzâind,

Iar bufniţa în miez de noapte o auzim râzând.

Am vrea vara de căldură să ne salveze cineva,

Dar totodată, suntem bucuroşi când soseşte ea,

Cu câte sunete muzicale şi câte felurite culori

Vine vara cea aşteptată,cu diferite mii de flori!

Cu mare drag -Sofia Roșca.

(Cernăuți -Ucraina)

$$$

 Grigore Gheba s-a născut pe 15 august 1912 la Poienița, județul Râmnicu-Sărat.

A fost general de armată și profesor de matematică.

A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie.

„Interesantă este povestea cu micul Grigore care până la 12 ani a rezolvat toate problemele de matematică din manuale împrumutate, iar atunci mama sa l-a luat de mână şi l-a dus la un cunoscut liceu din Râmnicu Sărat, unde după cum era îmbrăcat a stârnit hohote de râs printre elevii de aici. Când directorul unităţii l-a întrebat cum se scrie trei milionimi şi a văzut cum micul ţăran a scrijelit la tablă fără ezitare 0,000.003, a rămas impresionat, iar toţi elevii care se umflau de râs până atunci au rămas fără grai, uimiţi de talentul zdrenţărosului”, ne spune istoricul focşănean Florin Dîrdală.

Mai târziu, acesta urmează şcoala de ofiţeri în rezervă de la Bacău, devenind sublocotenent, din această calitate înrolându-se pe front, ca militar al Armatei Române. Grigore Gheba a participat la luptele de la cotul Donului, cea mai tragică operaţiune militară din istoria Armatei Române, unde au murit peste 150.000 de soldaţi. El a scăpat cu viaţă, dar a fost capturat de ruşi şi ţinut prizonier un an.

Cu siguranţă, nu există român din generaţia după anul 1950 să nu fi auzit de ilustrul matematician Grigore Gheba, omul despre care se spune că a scos la tablă toţi elevii din ţară, datorită excepţionalei sale culegeri de matematică pentru învăţământul gimnazial.

Au fost vremuri când toţi profesorii de matematică din România îşi desfăşurau orele prin intermediul culegerii, elevii ajungând să viseze şi noaptea problemele din culegerea de „Gheba”.

„Am vrut ca elevii să înţeleagă matematică. Să o înţeleagă că pe un exerciţiu al minţii. Şi creierul are nevoie de gimnastică. Altfel, nu asimilezi nimic. Asta am învăţat-o de la savantul Moisil, care mi-a fost sfătuitor”, mărturisea Grigore Gheba.

Grigore Gheba a fost profesor la Şcoala Generală Nr. 146 din Bucureşti şi, începând din 2001, este înfiinţat concursul care-i poarta numele, pentru elevii claselor a IV-IX-a. Pentru întreaga sa activitate depusă în slujba învăţământului, marele creator de culegeri de matematica, Grigore Gheba, a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.

Grigore Gheba a plecat ... în anul 2004 pe 6 septembrie, la vârsta de 92 de ani, în urma unui atac de cord, pe biroul său de lucru rămânând neterminată o altă culegere.

$$$

 Povestea lui Gheorghe Țițeica – Mintea limpede a geometriei românești

Gheorghe Țițeica s-a născut la 4 octombrie 1873 în Turnu Severin, într-o familie modestă, dar care prețuia educația. Încă din copilărie, a arătat o înclinație deosebită pentru științele exacte, uimindu-și învățătorii prin claritatea gândirii și memoria sa excepțională.

După absolvirea liceului, a urmat cursurile Facultății de Științe din București, iar apoi a obținut o bursă la Paris, la prestigioasa Sorbona. Acolo, s-a format în atmosfera intelectuală dominată de marii matematicieni ai vremii, precum Darboux și Picard. Sub influența lor, a început să publice lucrări valoroase despre geometria diferențială, un domeniu încă tânăr la acea vreme.

Țițeica s-a întors în România și a devenit profesor la Universitatea din București, dar și membru titular al Academiei Române. A fost un reformator al învățământului matematic românesc, punând accent pe rigoare, claritate și creativitate în gândire. A introdus în geometrie o clasă de suprafețe care îi poartă numele: suprafețele Țițeica – studiate și astăzi în geometria diferențială modernă.

Mai presus de toate, Gheorghe Țițeica a fost un dascăl desăvârșit. Se spune că prelegerile lui erau adevărate demonstrații de frumusețe logică, iar studenții îl ascultau în tăcere, fascinați de limpezimea cu care dezvolta cele mai complicate concepte.

A murit în 1939, la doar 65 de ani, dar a lăsat în urma lui o moștenire academică solidă și o cultură matematică care a deschis drumuri internaționale pentru școala românească de matematică.