duminică, 6 aprilie 2025

_$$$

 PAMFIL ȘEICARU s-a născut acum 130 de ani.


La 6 aprilie 1894 s-a născut Pamfil Şeicaru, publicist, memorialist, prozator.A fondat în 1928, la Bucureşti, ziarul “Curentul”.


Pamfil Șeicaru a fost un ziarist român, director al ziarului “Curentul”, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale. 


Este considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale caracterizat de Liviu Rebreanu in două cuvinte :

" ȘANTAJUL ȘI ETAJUL " aluzie la modul de finanțare a construirii " Palatului CURENTUL ".


Marele jurnalist român se autocaracteriza astfel:


„Mă numesc Pamfil Șeicaru, născut în anul 1894, luna aprilie… Am intrat în presa cotidiană în aprilie 1918, după ce am fost demobilizat și de atunci am continuat să fiu comentator al evenimentelor politice interne și externe, colaborând succesiv la diverse ziare și reviste.


 În 1923 am fost angajat la ziarul Cuvântul, ca sef-redactor, proprietar fiind ing. Titus Enacovici. Articolul de fond (leit articol) era semnat de mine.


În anul 1924 am fost ales presedinte al Sindicatului ziariștilor. În 1927 am demisionat de la ziarul Cuvântul si am luat conducerea ziarului Curentul, al unei societati anonime, unde am funcționat ca director și redactor-șef…


 Din ianuarie 1927 și până la 9 august 1944, când am plecat din țara, articolul de fond era semnat de mine. Am fost ales de trei ori ca deputat independent în Parlamentul țării…”


Clădind palatul ziarului Curentul , actualmente cred că Libertatea pe principiul " Șantajul și etajul " cum zice Liviu Rebreanu.


 Specialist in chestiuni de politică mondială a fost însărcinat de mareșalul Ion Antonescu , la 20 august 1944, să organizeze la Paris un guvern în exil în care scop i-a dat două zeci de mii de dolari.


 Începând cu 1957 a fost frecvent chemat în tara și consultat în probleme de politică externă în general și a relațiilor cu Rusia în special fiind printre artizanii ruperii de Moscova din anul 1958.


A ctitorit Mănăstirea Sfânta Ana din Clisura Dunării și a murit la 21 octombrie 1980 în Germania, la Munchen.


Foto : Pamfil Șeicaru și câteva din cărțile sale.

$$$

 PLUGURILE 


 Vasile ALECSANDRI


Noroc bun!... Pe câmpul neted ies românii cu-a lor pluguri!

Boi plăvani în câte șease trag, se opintesc în juguri!

Brațul gol apasă-n coarne; ferul taie brazde lungi

Ce se-nșiră-n bătătură ca lucioase, negre dungi.


Treptat câmpul se umbrește sub a brazdelor desime;

El răsună-n mare zgomot de voioasa argățime,

Iar pe lanul ce în soare se zvântează fumegând,

Cocostârcii cu largi pasuri calcă rar și meditând.


Acum soarele-i l-ameazi; la pământ omul se-ntinde;

Cârd de fete și neveste de la sat aduc merinde;

Plugul zace-n lan pe coaste, iar un mândru flăcăoaș

Mână boii la izvoare și îi paște la imaș.


Sfântă muncă de la țară, izvor sacru de rodire,

Tu legi omul cu pământul în o dulce înfrățire!...

Dar lumina amurgește, și plugarii cătră sat,

Hăulind pe lângă juguri, se întorc de la arat.

$$$

 Români pentru români.

Români pentru omenire...


Ion Cantacuzino s-a născut în 1863, la București, și era unul dintre descendenții împăratului bizantin Ioan al IV-lea Cantacuzino. În secolele care au urmat, Cantacuzinii au dat nenumărați domnitori și mari dregători în Țările Române, însă o parte dintre membrii familiei au avut ranguri nobiliare și în alte state din Europa de Est.


De exemplu, tatăl lui Ion Cantacuzino a fost ministru pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, în vreme ce mama sa era fiică de general. Familia a fost cea care l-a trimis la studii la Paris, încă din timpul liceului, și interesant este și faptul că medicina nu a fost prima opțiune pentru Ion Cantacuzino. Mai întâi, a terminat facultatea de Filosofie, apoi cea de Științe Naturale și abia în 1887 s-a înscris la Medicină. După absolvire, a lucrat la Institutul Pasteur din Paris și s-a specializat pe felul în care organismele deveneau imune la anumite boli.


La întoarcerea în țară, Ion Cantacuzino este numit profesor de medicină experimentală la Facultatea de Medicina din București și director general al Serviciului Sanitar din România. Mai mult de atât, Cantacuzino a înființat Institutul de Seruri și Vaccinuri, care astăzi îi poartă numele.


Ion Cantacuzino a salvat Armata Română de la un veritabil dezastru când în 1913, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, trupele române au invadat Bulgaria. Deși au ocupat Cadrilaterul fără luptă, în rândul trupelor românești a izbucnit o epidemie de holeră. Numărul pierderilor de vieți omenești a fost limitat mulțumită lui Ion Cantacuzino, care s-a ocupat de imunizarea trupelor cu un vaccin pe care tot el îl descoperise. În plus, România a fost, mulțumită lui Ion Cantacuzino, a doua țară din lume care a introdus vaccinarea nou-născuților împotriva tuberculozei. Alte boli precum tifosul, febra tifoidă sau malaria au făcut tot mai puține victime de la an la an, tot mulțumită programelor de vaccinare concepute de savantul român.


Ion Cantacuzino a murit în 1934, iar mormântul său se află în clădirea Institului de Seruri și Vaccinuri pe care l-a creat și condus.

$¢$

 OLGA TUDORACHE.....


      DOAMNA TEATRULUI ROMÂNESC.....


            OLGA-nu poate fi caracterizată în câteva cuvinte, pentru că este o actriță atât de imensa,de neașteptată în fiecare rol pe care îl joacă,atâtea posibilități de exprimare,încât vocabularul este prea sărac pentru a o defini!

 Victor Rebenciuc 


         -Cea care încremenea spectatorul în fotoliul de la teatru, injectând emoţie, fascinând cu cel mai mic gest al său, REGINA care are coroană împletită din admiraţia şi preţuirea publicului, marea doamnă a teatrului românesc, OLGA TUDORACHE....


 ,,Nu sunt o stâncă ce nu poate fi clintită, rece, lucidă, cum par. Nenorocirea este că nu sunt cum par şi că foarte repede omul îşi dă seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul că am fost şi am rămas o mare timidă. 

De aici, felul meu de a mă purta faţă ce interlocutor, de aici senzaţia de inaccesibil”


      -Doamna OLGA TUDORACHE a fost una dintre cele mai mari actriţe pe care ROMÂNIA le-a dat vreodată. O celebritate în lumea teatrului şi filmului românesc...

„Pe toţi studenţii mei, când veneau să mă întrebe dacă au talent, îi sfătuiam să nu facă meseria asta, fiindcă este foarte grea şi, dacă o fac, va fi foarte dificil pentru ei. Pe un singur copil l-am convins şi e medic acum în GERMANIA - o fetiţă care îmi mulţumeşte şi acum. De altfel, toţi cei care au făcut actoria, care au terminat Teatrul sunt acum disperaţi, n-au unde juca şi ce juca. Este o meserie grea, care te uzează. 

     Culmea este că a fi "star", a fi arătat cu degetul este şi mai rău. Este o stare care te descumpăneşte, te uluieşte. 

Oricine poate să bage degetul în ficatul tău, în inima ta, în viaţa ta. Eu nu întreb pe nimeni cum? ce? când? cu cine? 

Dar pe mine mă întreabă toată lumea şi are dreptul să ştie. 

Ceea ce este groaznic, groaznic. Şi arătatul cu degetul pe stradă: Uite-o pe aia!

Eu nu spun "uite-o pe aia" dar ei au dreptul să facă asta. În plus, de la Revoluţie încoace, ziarele au dreptul să scrie orice tâmpenie. Orice! 

Şi nu ai cum să ripostezi. Să te apuci să faci procese? 

Că nu-i adevărat? Nici nu ai bani să faci procesul. 

     -Au zis, de pildă, că eu l-am iubit pe RADU DUDA, care acum este ginerele Regelui Mihai şi care mi-a fost student. Ţin la el şi tine şi el la mine, ca toţi studenţii mei, dar iată că se poate scrie această porcărie, pe care Regele Mihai o citeşte! Îmi vine rău când mă gândesc. Am fost la nunta lor, regele a dat mâna cu mine şi pe urmă citeşte ziarul. Groaznic, groaznic... 

Aceasta-i meseria de artist......😢"

        De o distincţie aparte, cu o personalitate pur şI simplu copleşitoare prin forţa ei, cu o extraordinară priză la public, actriţa OLGA TUDORACHE este unanim recunoscută ca fiind una dintre marile doamne ale scenei româneşti.


S-a născut pe 11 octombrie 1929, în comună Oituz, judeţul BACĂU,fiind una dintre cele mai mari actriţe pe care ROMÂNIA le-a dat vreodată. ....

         -Doamna OLGA TUDORACHE a rămas o celebritate în lumea teatrului şi filmului românesc. Termină, în 1951, Institutul de Teatru şi activează neîntrerupt pe scenele teatrului bucureştean, radiofonic şi în film.


„Am o personalitate accentuată şi de aceea am şi lucrat foarte multă vreme roluri negative, care erau mult mai ofertante şi mergeau pe forţă. Am lucrat multă vreme în dramă, nu în comedie... probabil şi din cauză că am o figură colţuroasa şi aspră. Cine m-a băgat în comedie a fost SANDA MANU, târziu de tot, la Teatrul Naţional. Pe vremea aceea eram actriţă la Teatrul Mic. S-a mirat lumea că am devenit comică. Eu avusesem întotdeauna în mine datele, dar dacă nu m-au văzut! 

     Am căpătat apoi un alt rol comic, la Teatrul GIULEŞTI, în "Să nu-ţi faci prăvălie cu scara", care s-a jucat vreo şapte ani. 

Am făcut turnee în sus şi-n jos. Pe urmă, ce a urmat a fost "REGINA MAMĂ"şi rolurile care de fapt îmi plac, cele care îmbina drama cu comedia, în egală măsură. Astea sunt cele mai adevărate. De fapt, ăştia suntem chiar noi.”

       VITORIA LIPAN, din „BALTAGUL ”; ELENA DOMNIŞOR, din „SĂ NU-ŢI FACI PRĂVĂLIE CU SCARĂ ”; MAȘA, din „CADAVRUL VIU ”, THELMA, din „NOAPTE BUNĂ, MAMĂ ” etc. sunt numai câteva dintre personajele de teatru care i-au adus cele mai înalte aprecieri şI distincţii, în timp ce în cinematografie se remarca în filme precum „MIHAI VITEAZUL ”, „RĂZBUNAREA HAIDUCILOR ”, „TUDOR ”, „PROFETUL, AURUL ŞI ARDELENII ”, etc...

         A fost căsătorită cu actorul CRISTEA AVRAM. Fiul lor, ALEXANDRU, inginer de profesie este stabilit în SUA. „Cel mai mare succes din viața mea este băiatul meu.”

    ....Rememorezi ocaziile când ai văzut-o în filme, dăţile când i-ai ascultat vocea la radio şi anii în care ai reuşit să o vezi pe scenă în BUCUREŞTI...... Apoi realizezi că eşti nostalgic...., puţin trist...., puţin fericit...., puţin îndrăgostit..... Frânturi de replici... imagini.... din spectacolul de teatru televizat „BALTAGUL ”, MICHEL SARDOU de pe coloana sonoră din spectacolul „NOIEMBRIE ” - toate acestea şi încă multe altele nu definesc suficient valoarea umană din spatele numelui.

CONSIDERAȚIE ȘI RESPECT!

$¢$

 Insula Paștelui – Lucruri mai puțin știute despre cea mai izolată insulă din lume

 Exploratorul olandez Jacob Roggeveen descoperea în 5 aprilie 1722, chiar în duminica de Paște, o mică insulă în sud-estul Oceanului Pacific, pe care avea să o denumească sugestiv Insula Paștelui. Este vorba despre cea mai izolată fâşie de pământ locuită de oameni, un triunghi misterios format din 163 km² de rocă vulcanică, a cărei denumire polineziană este Rapa Nui (n.n. – Marea Vâslă) și care este considerată teritoriu special al statului Chile. De istoria acestei insule se leagă o serie de legende de-a dreptul fascinante, cele mai cunoscute fiind uimitoarele poveşti legate de cele 887 de figuri de monolit, cunoscute sub numele de „moai”. 

Acestea au fost sculptate de popoarele native între anii 1100 și 1500. În anul 1995, Insula Paștelui a fost înscrisă în patrimoniul universal UNESCO, iar cea mai mare parte a teritoriului a fost declarat ca fiind Parcul Național „Rapa Nui”.

 1. Unii oameni de știință susțin că primii oameni au ajuns pe Insula Paștelui cândva între anii 700-1100 d.Hr. Odată ce populația a început să crească numeric, locuitorii insulei (Rapanui) au început să construiască case și celebrele statui „moai”.

2. Datorită suprafeței de doar 164 km², insula a devenit repede suprapopulată, iar resursele sale s-au epuizat rapid. Când europenii au ajuns pe Insula Paștelui, figurile „moai” au fost doborâte, iar insula părea să fi fost scena unui recent război.  

3. Insula Paştelui a fost anexată la Chile în anul 1888. Autoritățile chiliene au dat insula spre folosință fermierilor. 

 4. O veche legendă spune că, atunci când pe insulă au ajuns primii oameni, conducătorul acestora a botezat teritoriul „Te-Pito-o-te-Henua”, adică „buricul Pământului”. 

5. Cea mai mare dintre cele 887 de statui „moai” se numeşte „Paro”. Această cântăreşte 82 de tone şi are o înlțime de 9,8 metri. 

 6. Înălţimea medie a figurilor „moai” este de 4 metri, iar greutatea medie este de 14 tone.   

 7. Se spune că figurile „moai” reprezintă strămoșii diferitelor triburi care au locuit pe Rapa Nui.

 8. În prezent, sunt în lucru peste 600 de statui „moai” pe insulă. Majoritatea acestora sunt realizate din roca vulcanică provenită de la vulcanul Rano Raraku.

 9. Scrieri ce datează din anul 1877 arată că populaţia de pe insulă ajunsese la un minim istoric de 111 persoane. Principala cauză a reprezentat-o bolile aduse de exploratori, dar şi de comerţul cu sclavi. 

10. Insula Paştelui este locuită de aproximativ 4.800 de oameni. Limbile oficiale sunt spaniola și Rapa Nui, în timp ce principalele grupuri etnice sunt rapanui, europeni și amerindieni.

 11. Suprafața totală a insulei este de 1.638 km². 

12. Insula Paștelui este una dintre cele mai izolate insule de pe glob. Se află la o distanță de 3.700 km vest de Chile și la 2.075 km de cea mai apropiată insulă locuită, Insula Pitcairn. 

13. Insula Paştelui are 25 km lungime şi 12 km lăţime. 

 14. Cel mai înalt punct de pe insulă este Terevaka și se află la 507 m deasupra nivelului mării. 

15. Denumit de locuitori „Kohau rongo-rongo” și cunoscut și sub denumirea de scrisul rongo-rongo, este un text încă nedescifrat, format din glife sculptate pe lemn sau pe table. 

16. Anual, în luna februarie, are loc festivalul Tapati Rapa Nui, în cadrul căruia localnicii gătesc, sculptează şi se pictează pe corp în stil tradiţional polinezian. 

17. Singurul oraș de pe Insula Paștelui se numește Hanga Roa. Lângă acesta se află unicul aeroport de pe insulă. În 1967, aeroportul de pe Rapa Nui a început să fie folosit ca punct de realimentare pentru avioanele care călătoreau între Santiago de Chile şi Tahiti. 

18. Printre atracţiile de astăzi ale insulei se numără numeroasele peşteri şi apele cristaline căutate de pasionaţii de scuba diving. 

19. Vizitatorii Insulei Paștelui se pot relaxa în apele minunate ale Oceanului Pacific, despre care se spune că are cea mai limpede apă din lume. În jurul insulei, vizibilitatea este fantastică, și anume până la o adâncime de 50-60 m. 

20. Clima pe Insula Paștelui este subtropicală. Cele mai joase temperaturi sunt de aproximativ 18° Celsius, în iulie și în august, iar cele mai ridicate urcă până în jurul valorii de 28° Celsius, în februarie, în sezonul de vară al emisferei sudice. Iernile sunt blânde.

$$$

 "Trei ruși călătoreau în aceeași cușetă dintr-un tren Trans-Siberian. Unul dintre ei citea un ziar, în timp ce ceilalți doi spuneau bancuri politice. Enervat de faptul că nu putea citi în liniște ziarul primul rus s-a hotărât să le joace o festă celor doi. A ieșit discret din cușetă și a comandat însoțitorului de vagon trei ceaiuri, cu mențiune să-i fie aduse exact peste 10 minute. A reintrat în cușetă și după nouă minute le-a spus celor doi :

- Băieți, ar trebui să o lăsați mai moale cu bancurile politice în tren. KGB-ul are microfoane în toate cușetele și compartimentele.

- Rahat, hai să fim serioși. Cine a mai auzit de microfoane în trenuri ?

- Serios, hai să vă arăt. După care, a spus cu glas tare: „Tovarășe maior, trei ceaiuri, vă rog !”

Nu au trecut decât câteva secunde și însoțitorul vagonului a intrat cu cele trei ceaiuri. Cei doi călători s-au albit la față și nu au mai scos nici un cuvânt până s-au culcat.

Dimineața, tipul glumeț s-a trezit singur în compartiment. Curios, l-a întrebat pe însoțitor unde sunt cei doi. Acesta i-a răspuns că, în timpul nopți, cei doi au fost săltați de KGB.

- Bine, bine, dar pe mine de ce m-au lăsat în pace ?

- Tovarășului maior i-a plăcut poanta cu ceaiul."

@@@

 La 6 aprilie 1572 din ordinul domnului Ioan Vodă cel Viteaz al Moldovei, marele boier Ionasco Sbierea şi un mare număr de partizani ai săi care uneltiseră împotriva domnului sunt executaţi. 

Conspiraţia boierească organizată sub conducerea boierului moldovean Ionascu Sbierea a fost sprijinită dinafară de şleahticii (boierii) poloni, care urmarea înscăunarea din nou a lui Bogdan Lapuşneanu la tronul Moldovei. Înăbuşirea complotului a avut consecinţe importante în divanul domnesc, boierii neloiali domnului fiind înlocuiţi cu boieri credincioşi. Se vadea în acest fel tendinţa domniei de a constitui o grupare boierească ataşată politicii domnului Ioan.

Marea boierime moldavă îşi intensifică însă acţiunile ostile, astfel ca, Ia sfîrşitul anului 1572 şi începutul anului 1573, o nouă şi puternică conspiraţie era gata să declanşeze un adevărat război civil. Gravitatea ei se manifesta prin partici­parea la complot, alături de marii boieri, şi a unor prelaţi, ca, de pildă, episcopii de Rădăuţi, arhimandriţi şi egumeni ai mănăstirilor. Urmarea principală a înfrîngerii şi acestei noi conspiraţii boiereşti a fost întărirea domeniului domnesc, prin confiscarea averii “hiclenilor” şi a veniturilor multor mănăstiri în faţa domniei.

$$$

 La 85 de ani, Don Jorge s-a căsătorit cu Anna de 25 de ani. 💏 Pentru că soțul ei este atât de bătrân, Ana decide ca după nuntă, ea și Don ...