LILLY CARANDINO, ÎNTEMNIȚATĂ DE COMUNIȘTI
Una dintre cele mai spectaculoase actriţe de pe scena Naţionalului bucureştean, Lilly Carandino, a fost considerată Greta Garbo a României, atât pentru talentul său cât şi pentru izbitoarea asemănare cu vedeta hollywoodiană. Artista a trăit momente cumplite în 1947 când a fost arestată.
Lilly Guşeilă s-a născut în februarie 1909 la Brăila, într-o familie de profesori. Pasiunea pentru teatru o poartă spre Bucureşti, unde urmează cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, pe care le absolvă în 1928.
Debutează în acelaşi an pe scena Naţionalului, în piesa „Lorenzaccio” a lui Alfred de Musset. Obţine o bursă şi părăseşte apoi scena românească, urmând cursuri de artă dramatică la Paris în perioada 1928 şi 1931. Aici îl reîntâlneşte pe Nicolae Carandino, fost elev al tatălui său. Cei doi se îndrăgostesc şi se căsătoresc în Oraşul Luminilor.
Actriţa revine pe scena bucureşteană – mai întâi interpretând o serie de roluri la teatrele Regina Maria, Maican, Odeon, Victoria, Bulandra iar, din 1935, la Teatrul Naţional. În 1941 primeşte Premiul pentru creaţie acordat tinerilor actori, pentru rolul Margaretei din Faust.
Se numără printre puţinele actriţe ale vremii care s-au bucurat, chiar de la debut, de roluri importante. Un alt actor celebru al acelor vremuri, Fory Etterle, spunea despre Lilly Carandino că avea „un temperament de o natură cu totul aparte, puternic şi adânc şi, în acelaşi timp, de o mare delicateţe, avea o apariţie de o paloare stranie, fascinantă, ca şi când ar fi iradiat lumină, când intra în scenă”.
Din păcate, Lilly Carandino nu a rămas în istorie datorită rolurilor jucate pe marile scene ale Bucureştiului. Numele ei este consemnat mai ales datorită apartenenţei la aşa numitul “grup de la Tămădău”, grup de tineri membri ai Partidului Naţional Ţărănesc (soţul actritei, ziaristul şi criticul de teatru Nicolae Carandino, a fost director al ziarului “Dreptatea”) care au încercat să fugă în occident, încercând să scape de tăvălugul arestărilor comuniste care începuseră deja. Toţi membrii grupului au fost prinşi şi arestaţi de „organele” noii puteri instalate în România.
Zarurile erau aruncate
În 1947 a fost arestată alături de soţul său, Nicolae Carandino, ca parte a „grupului de la Tămădău” – când liderii ţărănişti au încercat să părăsească România, însoţiţi de familiile lor, la bordul unui avion particular.
„Maniu îmi spusese că nu e cazul să ne luăm cu noi nevestele. Se făcea o singură excepţie: N. Penescu condiţionase plecarea lui de plecarea simultană a soţiei sale. Fără să am vreo certitudine, ba chiar dimpotrivă, i-am spus (lui Lilly) că o iau şi… să-şi facă bagajele. Le-a făcut într-o stare de exaltare care, mai târziu, examinate de Securitate, urma să provoace legitime nedumeriri. Obiecte secundare, mănuşi, fotografii, ziare înghesuite.
Rochiile indispensabile în schimb, se împătureau puţine şi la întâmplare. Lilly nu avea, fireşte vocaţie politică, dar în momentul dat era alături de mine, iar eu, bănuind ceea ce ar fi urmat, în defavoarea ei, dacă o părăseam, m-am grăbit – din bunăvoinţă – să o îmbarc într-o aventură din care nu s-a mai putut degaja. Fiecare dintre noi pluteam în absurd, fără să ne dăm seama că oricât de legitime, oricât de raţionale ne-ar fi faptele, destinul avea socotelile lui aparte, socoteli în măsură să le răstoarne pe cele individuale. (…) Am ajuns relativ repede la Tămădău, lângă Fundulea, unde urma să sosească la ora 6 dimineaţa avionul. Cele câteva ore care ne mai despărţeau de ora fatală le-am petrecut în conversaţii mai mult sau mai puţin glumeţe.
Devreme ce zarurile erau aruncate, nu credeam că ezitările melancolice, anxietăţile şi spaimele aveau vreun rost. De altfel, dintre noi toţi, singură Lilly avea presimţirea catastrofei care ne aştepta. Sensibilitatea ei de femeie şi mai ales formaţia profesională i-au permis presimţiri uluitoare. În timp ce noi vorbeam în general despre viitor, ea examina cu ochi lucizi prezentul. Şi descoperea că toţi călătorii care ne însoţeau erau în realitate agenţi, că intrasem într-o capcană îngrozitoare şi că eram de o teribilă inconştienţă devreme ce nu ne dădeam seama de adevăr” – descrie Nicolae Carandino episodul Tămădău în cartea sa de memorii „Nopţi albe şi zile negre. Memorii din închisorile şi lagărele comuniste”.
Mai zi o dată, doamna artistă!
Condamnată la 6 luni de închisoare corecţională, actriţa a fost eliberată în 1948 din Penitenciarul Central de Femei din Ilfov. Lia Lazăr-Gherasim, fiica fruntaşului PNŢ Ilie Lazăr, arestat la Tămădău, a consemnat despre această perioadă:
„Ne-a povestit mai târziu mama, cât de impresionant era sa o vezi pe marea şi frumoasa Lilly Carandino cum urca pe prici şi recita “De la Nistru pân’ la Tisa” cu atâta pasiune încât şi gardiencele ce ascultau la uşa şi se uitau prin vizetă, cereau: “mai zi o dată, doamna artistă”.
Până în 1964, actriţei i s-a interzis să profeseze. A mai jucat, apoi, până în 1969, scena Teatrului de Stat din Ploieşti. Lilly Carandino s-a stins din viaţă în 1995 la Bucureşti.
Planul pentru prinderea fugarilor
În dialogurile cu jurnalista Doina Alexandru, Corneliu Coposu mărturisea că în luna mai a anului 1947, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu a avansat ideea trimiterii unui grup de lideri ai partidului în străinătate în vederea formării unui guvern în exil.
Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, vicepreşedintele P.N.Ţ., Ion Mihalache era cel care avea să se afle în fruntea liderilor naţional-ţărănişti (Nicolae Penescu – secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Carandino – director al ziarului Dreptatea, Ilie Lazăr – membru în delegaţia permanentă a P.N.Ţ.) care ar fi urmat să se alăture în Occident diplomaţilor de carieră Grigore Gafencu, Constantin Vişoianu, Alexandru Cretzianu (fruntaş ţărănist), Grigore Niculescu-Buzeşti (fruntaş ţărănist), toţi rămaşi în exil după 23 august 1944.
Potrivit documentelor Serviciului Special de Informaţii, unul dintre aviatorii care urma să piloteze avioanele ce trebuiau să transporte în afara graniţelor echipa de fruntaşi ţărănişti, Romulus Lustig, a informat conducerea Siguranţei despre intenţia acestora de a părăsi clandestin ţara. Autorităţile au exploatat această informaţie şi au stabilit un plan pentru prinderea „fugarilor”.
Mihai Zaharia, şeful Secţiei III contrainformaţii din S.S.I. a întocmit în ziua de 14 iulie un raport care prezenta modul de pregătire şi executare al operaţiunii de atragere în cursă, pe aeroportul de la Tămădău, a şefilor ţărănişti. Din raport reiese că Ministerul Afacerilor Interne împreună cu autorităţile sovietice au fost cei care au pus la cale „capcana de la Tămădău”.
Potrivit declaraţiilor şefului Secţiei III contrainformaţii, data desfăşurării operaţiunii de arestare a grupului condus de Ion Mihalache a fost stabilită la 14 iulie, ora 6,00 dimineaţa. Siguranţei i-a revenit sarcina de verificare a programării zborului şi pregătirea avioanelor, cu echipajele de zbor aferente. Avioanele urmau să fie alimentate cu benzină doar pentru un zbor de 40 de minute astfel încât, rămase fără combustibil, să nu poată depăşi graniţele ţării.
Conform spuselor lui Zaharia, S.S.I. urma să solicite autorităţilor sovietice să dea aprobare de zbor în ziua şi la ora stabilite de către organele române şi să coordoneze desfăşurarea operaţiunii. Conform declaraţiei făcută de Nicolae Penescu în timpul anchetei, operaţiunea a fost condusă de Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne sub controlul unui consilier sovietic.
Transportul trebuia să fie realizat cu două avioane de mici dimensiuni, model I.A.R. 39, cu o autonomie de zbor de peste 500 km şi o greutate utilă de 800 kg. În mod normal acestea, dacă ar fi fost alimentate cu benzină suficientă ar fi putut parcurge în aproximativ două ore şi jumătate distanţa de 455 km, Tămădău-Istanbul. Pentru ca greutatea maximă să nu fie depăşită, în fiecare dintre cele două avioane ar fi putut intra cam 6 persoane cu bagaje sumare.
Au încercat să fugă într-o ţară străină
În dimineaţa zilei de 14 iulie grupul de „fugari” a fost arestat, fără mandat, în timp ce se pregătea de îmbarcarea în cele două avioane pregătite pe aeroportul de la Tămădău, cu destinaţia Istanbul. Abia după trei zile, la 17 iulie, Direcţia Generală a Poliţiei a solicitat Parchetului Tribunalului Militar al Corpului 3 Teritorial să emită mandate de arestare pe termen de 30 de zile retroactiv începând cu data de 15 iulie. La 17 iulie Ministerul de Interne anunţa printr-un comunicat încheierea acţiunii de prindere a unor „elemente duşmane”:
„Pătrunşi de ură împotriva regimului democratic şi urmărind răsturnarea acestui regim, fiind amestecaţi în acţiunile criminale ale unor elemente duşmane poporului şi temându-se de răspundere în faţa justiţiei pentru nelegiuirile săvârşite, mai mulţi conducători ai Partidului Naţional Ţărănesc urmând ordinul direct al domnului Iuliu Maniu au încercat în ziua de 14 iulie 1947 să fugă într-o ţară străină, pentru care scop au corupt piloţi din aviaţia militară. Organele Siguranţei Statului au arestat în ziua de 14 iulie la ora 7 pe aerodromul Tămădău, la 46 km de Bucureşti, în momentul când încercau să se îmbarce, pe următorii conducători ai Partidului Naţional Ţărănesc şi pe complicii lor: Ion Mihalache – preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Penescu – secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, Ilie Lazăr – membru în delegaţia permanentă a Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Carandino – director al ziarului Dreptatea, Lily Carandino – soţie, Elena Penescu – soţie, Gafencu Constantin – doctor, Popescu Gheorghe – inginer, Borcea Dumitru, Borcea Eugen – adjutant, Lustig Romulus – aviator, Preda Gheorghe – aviator, Popa Aurel – şofer, Rusu Petre – şofer”.
Anihilarea principalei forţe de opoziţie
De pe aeroportul Tămădău, liderii ţărănişti au fost duşi la închisoarea Direcţiei Generale a Siguranţei Statului, iar după-amiază au fost transportaţi înapoi la Tămădău pentru reconstituire şi apoi au fost conduşi la închisoarea Ministerului de Interne.
După 14 iulie arestările în rândurile fruntaşilor Partidului Naţional Ţărănesc au continuat. Au fost reţinuţi Corneliu Coposu, Emil Haţieganu, Aurel Leucuţia. Pe 18 iulie Direcţia Generală a Poliţiei a solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei să dea ordin de urmărire şi reţinere pentru Emil Ghilezan (aflat în străinătate), Virgil Veniamin, Vasile Serdici, Romulus Boilă, Sever Dan.
Iuliu Maniu a avut domiciliu obligatoriu la sanatoriul doctorului Ion Jovin până în seara zilei de 24 iulie când a fost arestat şi dus la închisoarea Malmaison.
„Înscenarea de la Tămădău” a fost un foarte bun pretext pentru guvern să pornească o acţiune de anihilare a principalei forţe de opoziţie de pe scena politică, Partidul Naţional Ţărănesc. Totul s-a derulat foarte repede. Au urmat rând, pe rând desfiinţarea partidului, ancheta şi la finalul lunii octombrie organizarea procesului conducătorilor ţărănişti.
„În numai două săptămâni de la evenimentele petrecute la Tămădău, mare parte din conducerea P.N.Ţ. a fost arestată. La sfârşitul anului 1947 îşi înceta activitatea şi Partidul Naţional Liberal. Opoziţia era anihilată şi odată cu ea şi pluralismul politic, un principiu fundamental al democraţiei. Către sfârşitul anului regele Mihai era forţat să abdice şi astfel, monarhia, ultima instituţie politică democratică, era înlăturată", arată specialiştii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
