***

 Adrian Paunescu 

Pacient!!

Eu n-am sa ma fac bine niciodata,

Mereu voi suferi de-o boala grea,

Simtindu-mi constiinta vinovata,

Ca nu e totul bine-n tara mea.

Puteti sa ma-ntrebati: - Ce vrei, baiete?

În treburile mari de ce te bagi?

Am sa raspund milos si pe-ndelete:

- Eu stiu ca îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit si timp si nervi si viata,

În drumul care m-a ademenit

Si-am acceptat sa dorm pe copci de gheata

Si sa traiesc pe muche de cutit.

Puteam sa-mi fac în alte parti avere,

Puteam sa fiu un bun european,

Puteam sa ma înscriu la mamifere,

Ins metabolic de la an la an.

Puteam sa am un os, cum au toti servii,

Sa-l rod meschin si fara de idei,

Dar epocii eu i-am cedat toti nervii

Si ea nu-mi da nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Tara,

Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Neam,

Nu e-nauntru hiba, ci afara,

Traiam un veac, labil daca eram.

N-am dreptul la o mare suferinta?

Nu-mi dati cartela nici pentru prapad?

Ei, bine-atunci, în mine ia fiinta

Un neam pe care voie am sa-l vad.

Si n-am sa pot sa-ngadui niciodata,

Acestui trup nelegiuit, al meu,

Sa-nvete nebunia blestemata

De-a-i fi usor când tarii îi e greu.

Ca fluturele parasind omida,

Când vine peste toti o clipa grea,

Sunt un atlant murind cu Atlantida,

Desi putea zbura, daca voia.

N-aveti la dumneavoastra-n farmacie,

Medicamente, boala sa-mi luati,

Un singur leac îmi trebuieste mie:

Sa-i pot vedea pe ceilalti vindecati.

Aceasta boala e o boala rara,

Aceasta boala e o boala grea,

Aceasta boala se numeste Tara

Si leacul este ea si numai ea.

***

 ERA O VREME

Neagu DJUVARA 

,,Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, "Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat".

Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu...

Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între orele 08 şi 16, te gândeai că este în concediu, zile libere, sau poate e bolnav, săracu om, şi merge la doctor...

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic - ca toată lumea - în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept.

Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă, şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că " este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala" şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla ta'cs'o că a chiulit... !

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în ţara asta când băieţii deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: " ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A termenat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept" ...

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-au luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta, sau nunta copilului.

Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul, sau de ce nu ai moţ la bască, sau de unde te îmbraci...

Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: "Uite mamă, trece armata".

ASTAZI

Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru "o linie".

Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul.

Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, "ifonul", sau tableta.

Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu.

Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să "se învârtă" sau sunt "băieţi de băieţi deştepti" care obţin bani uşor din "afaceri" cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, sau să nu te invite la o nuntă...

Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă "la ţară" de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap...

Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că "Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".

Oare ce va fi mâine? Cum va mai fi ţara asta?

Cum Va Fi Mâine?”

..

***

 VOINȚA NEAMULUI

Ioan NENIȚESCU 

În țara noastră românească vrem înșine stăpâni să fim

Și stăpânirea țării noastre cu nimenea n–o împărțim .

Și nu vrem , noi românii , fruntea–n veci la nimeni s–o plecăm 

Și din moșie nici o palmă, o unghie, n–o să lăsăm.

Nu vrem să închinăm popoare sub mândrul sceptru românesc,

Ci să trăim din viața noastră și dreptul nostru strămoșesc.

Nici la răpiri ne zboară dorul , dar vai acelui ce–a–ndrăzni

Știrbirea moșiei a ne face, el cu viața va plăti.

Căci pe moșia cea străbună vrem înșine stăpâni să fim

Și stăpânirea ei cu nimeni nu cugetăm s–o împărțim !

***

 Trecură 560 de ani de la

CUCERIREA CETĂȚII CHILIA

La 23 ianuarie 1465, Ştefan cel Mare a început asediul şi la 25 ianuarie cucerea cetatea Chilia fiind rănit în luptă, rană de la care i se va trage și moartea în anul 1504.

Totodată cucerea şi fortăreaţa Licostomo de pe insula din faţă, ocupată de o garnizoană ungară încă din vremea lui Iancu de Hunedoara. 

La data de 25 ianuarie 1465, Ștefan cel Mare al Moldovei cucereşte cetatea Chiliei, punct strategic de la gurile Dunării, cetate ce era apărată de o puternică garnizoană ungară. Documentele istorice atestă că în 1448, domnitorul Moldovei, Petru al II-lea a cedat cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, pe atunci guvernator al Ungariei, iar din acel an și până în 1465, cetatea a fost apărată de către armata maghiară. Numai că odată cu venirea la conducere a lui Ştefan cel Mare, Moldova s-a străduit să redobândească Chilia, cetate ce-i aparținea de drept. Cucerirea cetății s-a realizat în cea de-a doua campanie militară inițiată de Ștefan în acea zonă, după ce o primă încercare realizată în anul 1462 se soldase cu un eșec, domnitorul fiind chiar rănit la gleznă în acea campanie. De data aceasta însă, evenimentul se va încadra într-o campanie reuşită, ocazie cu care va mai fi cucerită şi Cetatea Albă, o alta cetate cu rol strategic, pe care Ștefan a considerat-o vitală pentru acțiunile lui de apărare a Moldovei. Revenind la cucerirea Chiliei, amintesc că după două zile de asediu puternic, la 25 ianuarie 1465 Ștefan cucerește cetatea , iar în vederea eventualelor riposte ale otomanilor care și ei erau interesați de această cetate, face importante pregătiri de apărare, punând la conducerea cetăţii pe pârcălabul Isaia, cumnatul său. Cucerirea Chiliei şi administrarea ei de către oştenii lui Ştefan cel Mare, au întărit pentru o vreme sistemul de fortificaţii al Moldovei pe direcţia cea mai ameninţată de armatele otomane. Turcii vor reuşi totuşi să cucerească cetatea, după opt luni de asediu, în iulie 1484, iar cetatea va fi stăpânită de otomani până în 1812, când odată cu cedarea Basarabiei către Imperiul Ţarist, va avea loc şi cedarea acestei importante cetăţi de la malul Dunării.

Chilia şi Cetatea Albă erau considerate puncte-cheie în apărarea contra turcilor închizând Vadul de la Oblucița.

*†*

 25 ianuarie 1475

Acum 550 de ani Stefan cel Mare trimetea o scrisoare către Principii Crestini după victoria de la Vaslui .

Către coroana Ungariei şi către toate ţările, în care va veni această prezentă scrisoare. Salutare.

Noi Ştefan voievod, din graţia lui Dumnezeu domn al Moldovei, amical şi cu plecăciune şi cu toată plăcerea tuturor cărora scriu vă doresc tot binele, şi vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost mult timp şi este nimicitorul întregii creştinătăţi, şi în fiecare zi se gândeşte cum să distrugă şi să supună toată creştinătatea.De aceea noi facem cunoscut tuturor domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută sus-numitul turc a trimis asupra mea în ţara noastră o mare armată în număr de o sută şi douăzeci de mii de oameni, al căror căpitan principal era Suliman-paşa beglerbegul şi cu el toată curtea sus-numitului turc şi toate seminţiile Romaniei şi domnul Munteniei cu toată puterea lui, Asan-beg, Ali-beg, Scander-beg, Grana-beg şi Osu-beg, Valtivubeg, Serefaga-beg domnul din Sofia, Cusenra-beg, Paier-beg şi fiul lui Isac-paşa, cu toată mulţimea lui de ieniceri, şi toţi aceşti sus-numiţi sunt toţi comandanţii cei mari ai câmpului de luptă, şi auzind bine şi văzând şi noi pentru apărare am luat spada în mână şi cu ajutorul domnului Dumnezeu am mers asupra lor şi i-am călcat în picioare, şi i-am trecut prin spadele noastre.

Şi pentru asemenea lucru lăudat să fie domnul Dumnezeu; şi după ce a auzit de această înfrângere păgânul împărat al turcilor şi-a pus în plan să se răzbune şi el însuşi în persoană cu toată puterea să vie în luna mai asupra noastră şi să supună ţara noastră care e poarta tuturor creştinilor, şi pe care poartă, care e ţara noastră, Dumnezeu ne-a ferit-o până acum, dar dacă această poartă va fi pierdută, Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva, toată creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea noi ne rugăm la amabilitatea voastră să ne trimiteţi în ajutorul nostru pe căpitanii voştri contra duşmanilor creştinătăţii, şi cât mai este timp, fiindcă turcul are mulţi potrivnici şi în multe părţi are de-a face cu oameni care nu au opinia lui, pentru apărare cu spada în mână stau contra lor, şi noi, din partea noastră, promitem cu jurământul nostru domnesc, cu viaţa noastră, că până la moarte ne vom apăra şi vom lupta pentru credinţa creştină. Şi similar trebuie să faceţi voi, şi pe mare şi pe uscat, pentru că după opinia pe care noi o avem, cu ajutorul lui Dumnezeu noi i-am şi luat mâna dreaptă, şi de aceea fiţi cu bunăvoinţă şi gata fără întârziere. […]

***

 👉 Alexandru Ioan CUZA, aşa cum a fost... (pâna la urma urmei a fost si el om).

George Damian

      Cuza-vodă din manuale şi snoavele arhicunoscute este cam fals, dar din descrierile celor mai apropiaţi de epoca lui, apare mult mai uman. 

       Cuza era un tip sincer, spunea lucrurilor pe nume şi nu se prea ferea să îşi afirme părerile. Îi plăceau jocurile de noroc din epoca sa şi pierdea mult timp la masa de joc alături de apropiaţii săi – însă la masa de joc a pierdut mai mult timp decât bani, pe care nu i-a iubit niciodată. Probabil este unul din puţinii conducători ai României care nu a murit foarte bogat.

       Lui Cuza-vodă îi mai plăceau caii de rasă şi femeile frumoase. 

Aici trebuie spus câte ceva despre căsnicia sa: nu şi-a iubit soţia, pe doamna Elena Cuza (care în schimb l-a iubit până la moarte, în 1848 această femeie mică şi urâţică a riscat tot şi a reuşit să-şi salveze soţul arestat de otomani). 

       Totuşi nu a fost un afemeiat, s-a îndrăgostit de Elena Obrenovici şi a rămas alături de ea, alte amante nu îi sunt cunoscute. 

Între Alexandru Ioan Cuza, Elena Cuza şi Elena Obrenovici a existat o relaţie ciudată: soţia legitimă a luat asupra ei creşterea copiilor amantei (care au murit de tineri).

       Printre defecte i se enumeră lipsa de seriozitatea şi zeflemeaua – îşi ironiza mai ales prietenii şi colaboratorii, iar mulţi dintre ei l-au părăsit din această cauză. Era foarte inteligent şi poate din această cauză şi foarte leneş şi delăsător. 

       În acelaşi timp nu se lua foarte în serios în calitatea sa de domnitor: dispreţuia paradele şi băile de mulţime pe care le ştia organizate de oamenii lui. În acelaşi timp avea şi izbucniri de furie, de multe ori întemeiate. Când a fost trădat de secretarul său Dimitrie Sturdza (viitor premier, a transmis britanicilor corespondenţa secretă cu Napoleon al III-lea), Cuza în loc să-l dea pe mâna justiţiei i-a aplicat o bătaie: palme, pumni şi picioare în fund. Latura violentă a lui Cuza era cunoscută de complotiştii care l-au detronat: aceştia se temeau în noaptea arestării domnitorului că acesta nu se va sfii să folosească cele două revolvere Colt pe care le avea pe noptieră.

       Nu prea este cunoscut faptul că Alexandru Ioan Cuza a fost unul din promotorii instituției duelului printre români. 

       Astăzi se împlinesc 165 de ani de la Unirea Principatelor şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti la 24 ianuarie 1859.

***

 CUZA VODA

Vasile Alecsandri 

Văzutu-te-am în pace suind scara mărirei

Şi-n pace luănd calea augusta-a nemurirei,

O! scump amic, domn mare, o! nume cu splendoare

Sadit pe miriade de libere ogoare!

O clipă apărut-ai în planul veciniciei

Şi vecinice mari fapte lăsat-ai României,

Nălţând din părăsire antica-i demnitate

Prin magica Unire şi sacra Libertate.

Ca norul plin de mană ce trece şi revarsă

O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă,

Şi, stând apoi deoparte, în urma lui priveşte

Cum brazda se deschide şi câmpul înfloreşte,

Aşa şi tu din ceruri ai dulcea mângâiere

Şi vezi a ţării tale frumoasa renviere,

Tu, ce-ai stârpit cu sceptrul, unealta de rodire,

Din suflete şi câmpuri sămânţa de serbire,

Acum te odihneşte gustând eterna pace

În taina măiestoasă a morţii care tace,

Lăsând o lume-ntreagă la tine să gândească

Ş-a ta legendă, Cuza! cu fală s-o rostească...

Sunt nume destinate, ca numele tău mare,

Să steie neclintite pe-a Timpului hotare

Şi vecinic să răspânda o falnică lumină

Pe seculii ce-n umbră, trecând, li se închină!