***

 Acum 128 de ani se năștea romancierul Ionel Teodoreanu, autorul trilogiei „La Medeleni”. Puțină lume mai știe azi că a el primit premiul "Constantin Hamangiu" al Academiei Române și că a fost prietenul și protejatul lui Garabet Ibrăileanu, ambii academicieni și foști elevi ai Liceului "Gheorghe Roșca Codreanu" din Bârlad. Bunicul său din partea mamei a fost Gavriil Musicescu, unul dintre marii muzicologi și dirijori români, fost elev al Seminarului Teologic de la Huși. Mama lui Sofia, profesoară de pian la Conservatorul din Iaşi, era prietenă cu George Enescu.

Marele actor Ștefan Ciubotărașu, fost elev al Liceului "Mihail Kogălniceanu" din Vaslui, spunea... "orașul nu era ocolit de trupe de teatru, de personalităţi literare sau muzicale, ba dimpotrivă, sub auspiciul unei „Case culturale”, pe care o conducea un avocat local, i-am auzit acolo lecturând pe Mihail Sadoveanu sau pe Ionel Teodoreanu, fără să mai pun la socoteală miracolul George Enescu, care părea anacronic pe mica scenă din Vaslui". 

Să vă mai spunem că mai marii regimului instalat de sovietici în România, după al doilea război mondial, au tot aşteptat ca autorul cu atâta influenţă asupra adolescenţilor de la acea vreme să scrie ceva despre schimbarea orânduirii sociale, ceva despre „omul nou” comunist. Spre deosebire de prietenul său literar, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu nu a "pomenit" nimic despre "omul nou" și nici nu a mai vrut să mai scrie absolut nimic până la moartea sa în anul 1954.

***

 Atingere de înger...

    m-am hotărât, îi spun că n-am s-o mai iubesc

străină vreau să-mi fie și să plece 

oricât de greu ar fi, știu, îmi va trece 

m-am hotărât, să plece de acum 

și am să-i spun!

       dar ... când o văd așa o primăvară 

și mă privește blând ca-ntâia oară 

sfioasă prin tăceri și prin cuvinte 

la toate -atentă, la toate -mi ia aminte 

eu,tac! și redevin la fel ca înainte!

     și totuși,am să-i spun: s-a terminat!

și-o voi privi în ochi, ca pe-o străină 

un rămas bun, ne luăm c-o strângere de mână 

două destine,pe două drumuri diferite vor pleca 

se vor uita!

   dar...pot? când văd în ochii ei mărgele?

nu-s lacrimile ei..ci ale mele 

când văd atâta frumusețe cum se frânge 

plânge un cer și un pământ de mână plânge 

iar când mă strigă -așa micuță și frumoasă 

toate tresar,toate -mi tresar din casă!

   și-atunci,cum să mai fac,mai pot să-i spun 

decât atât:

că-mi este primăvară 

cu ea la braț,iubesc, trăiesc, visez ca-ntâia oară 

că-mi este toată -toată -n piept la mine 

și -atâta mi-o iubesc,și mi-e rușine 

că viața mea,de multă vreme numai mi-aparține

și un Castel am înălțat,din bietele destine!

    ea tace, mă privește,ce icoană!

cu mâini micuțe,albe,de fecioară

la piept mă strânge,

bietu-i piept se frânge 

cum plânge!

mi-e -așa rușine,lehamite de mine 

of! îngere! crezi c-aș uita de tine?

nu vezi, că viața -mi ție ți -aparține

un eu,o ea, și privirile -i divine!

  deasupra noastră, plânge -o primăvară!

la pieptul meu, parfum de lăcrămioara 

iubirea noastră -a câtă oară înflorește?

de ce, atât albastru -n zare ne zâmbește?

trăim tot mai albaștrii,albastra noastră poveste 

și ne iubim,curat, sfios,

cum m-ai învățat tu... albastru -ingerește!

    Neagu Lili Elena ✍️ 

7 ianuarie,2025;

**$

 Astazi, 144 de ani la nasterea lui Ion Minulescu

Romanta Celei care pleaca 

Tu crezi c-a fost iubire-adevarata...

Eu cred c-a fost o scurta nebunie...

Dar ce anume-a fost,

Ce-am vrut sa fie

Noi nu vom sti-o poate niciodata...

A fost un vis trait pe-un tarm de mare.

Un cântec trist, adus din alte tari

De niste pasari albe - calatoare

Pe-albastrul razvratit al altor mari

Un cântec trist, adus de marinarii

Sositi din Boston,

Norfolk

Si New York,

Un cântec trist, ce-l cânta-ades pescarii

Când pleaca-n larg si nu se mai întorc.

Si-a fost refrenul unor triolete

Cu care-alt'data un poet din Nord,

Pe marginile albului fiord,

Cersea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,

Un vers,

O melodie,

Ce n-am cântat-o, poate, niciodata...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?...

Eu cred c-a fost o scurta nebunie!

***

 Bulă la şcoală. Cum era ziua învăţătoarei, fiecare dintre copii vine pe rând şi îi dă un cadou.

Vine Ionescu, fiul brutarului, şi îi intinde o cutie.Învăţătoarea o ia, o agită puţin şi zice:

– Sunt franzele, nu?

– Da, răspunde Ionescu.

Vine Stănescu, fiul măcelarului, şi îi întinde o cutie. Învăţătoarea o agita uşor… miroase cutia şi zice:

– Cotlete de porc, nu?

– Da, răspunde Stănescu.

Vine și Bulă.Tatăl lui avea un magazin de băuturi alcoolice așa că îi întinde o cutie. Învăţătoarea agită cutia de două ori şi observă că dintr-un colţ începesă picure. Pune degetul pe cutie apoi îl baga în gură şi zice:

– E vin alb, nu?

– Nu

Invăţătoarea pune iar degetul pe cutie şi apoi îl bagă în gură şi zice:

– Hmmm… e şampanie, nu?

– Nu.

– Mă dau bătută. Ce e?

– Un căţeluş!

***

 7 ianuarie 1610 - Matematicianul şi astronomul italian Galileo Galilei a observat pentru prima oară trei dintre cei patru așa-numiți sateliți galileeni ai lui Jupiter: Io, Europa și Callisto.

La 7 ianuarie 1610, Galileo a observat cu telescopul său ceea ce era descris la acea vreme ca „trei stele fixe, totalmente invizibile prin micimea lor”, toate apropiate de Jupiter, aflate pe o linie dreaptă cu acesta. Observațiile din nopțile ulterioare au arătat că pozițiile acestor „stele” în raport cu Jupiter se modifică într-un fel ce nu putea fi explicat dacă ar fi fost considerate stele fixe.

La 10 ianuarie, Galileo a observat că una dintre ele a dispărut, observație explicată de el prin faptul că ea se află în spatele lui Jupiter. În câteva zile, el a concluzionat că ele toate se roteau în jurul lui Jupiter. El descoperise trei dintre cei mai mari patru sateliți naturali ai lui Jupiter: Io, Europa și Callisto. El l-a descoperit și pe al patrulea, Ganymede la 13 ianuarie.

Galileo a denumit cei patru sateliți descoperiți stelele mediceene, în cinstea viitorului său patron, Cosimo al II-lea de’ Medici, Mare Duce de Toscana, și în cinstea celor trei frați ai săi. Astronomii de mai târziu le-au schimbat numele în sateliții galileeni în cinstea lui Galileo.

O planetă cu alte planete pe orbita ei nu se conforma principiului cosmologiei aristoteliene, conform căruia toate corpurile cerești se rotesc în jurul Pământului, și numeroși astronomi și filosofi au refuzat inițial să creadă că Galileo ar fi descoperit așa ceva. Observațiile sale au fost confirmate de observatorul lui Christopher Clavius și a fost primit ca un erou la sosirea la Roma în 1611.

***

 Cine era Tinca Vartic, femeia cu care Ion Creangă și-a împărțit viața după ce soţia l-a părăsit pentru un călugăr

După ce soţia l-a părăsit pe marele povestitor din Humuleştii Neamţului, ţiitoarea lui Ion Creangă a fost Tinca Vartic, o tânără armeancă ageră şi frumoasă din târgul de sub Copou, care a avut grijă de el până la moartea survenită pe 31 decembrie 1889.

Neasemuitul scriitor cu straşnic har şi ca învăţător, care s-a născut în satul de la malurile „Ozanei cea frumos curgătoare“ şi de sub Cetatea Neamţ, n-a avut deloc un trai bun, viaţa fiindu-i marcată de nenumărate lipsuri. Provenea dintr-o familie săracă, una cu mulţi copii, iar căsătoria cu fiica unui preot din Iaşi nu i-a adus nimic bun.

În anul 1867, Elena Grigoriu, soţia sa, l-a părăsit pentru un călugăr de la Mănăstirea Golia, lăsându-i în grijă unicul fiu în vârstă de doar 7 ani, Constantin. Povestitorul avea să stea singur şi „cu car de nevoi după el“ până în 1872, când o cunoaşte pe Ecaterina Tinca Vartic, care avea să-i fie alături, dar fără acte legale, timp de aproape 20 de ani.

Adică până în ultima zi a anului 1889, când humuleşteanul deceda în tutungeria din Iaşi a unui frate, pe nume Zahei. Ecaterina l-a îngrijit necondiţionat în momentele când Creangă avea cea mai multă nevoie, deoarece suferea de epilepsie (boală moştenită cel mai probabil de la mama sa), având şi probleme cardiace, fiind supraponderal.

După cum se precizează în cartea „Personalităţi armene - Dicţionar de armeni din România“, Ecaterina făcea parte dintr-o familie armenească ce avea rădăcini vechi prin Moldova. Era fiica lui Andrei, chiriaş în celebra „Bojdeucă din Ţicău“, acolo unde scriitorul se va muta ca subchiriaş, motivul fiind că îi căzuse cu „tronc“ tânăra de doar 19 ani.

Chiar Creangă avea să noteze pe coperta unei cărţi despre întâlnirea cu aceasta: „Astăzi, 16 ianuarie 1872, s-a întâmplat un plăcut accident pentru mine“. Tinca Vartic, „cea mică la statură, ageră, subţire şi plăcută la înfăţişare“, n-avea multă şcoală, dar era inteligentă, Grigore Alexandrescu spunând că „Era deşteaptă şi cuminte“, iar Constantin Grigorescu: „Avea darul povestirii“.

„Mi-am luat în casă şi o ţăţacă tinerică, de nouăsprezece ani, pe Ecaterina Vartic, ca să aibă grijă de băiat şi de mine, că de când m-a lăsat diavoliţa (fosta soţie - n.red), nu-s nici bărbat însurat, nici vădoi, ci cum e mai bine: şi una şi alta. Lumea, cum e lumea, că numai moartea îi astupă gura, zice multe. Zice că Tinca-i prea tinerică pentru un drac bătrân ca mine“.

Aşa descria Creangă relaţia cu Tinca Vartic, continuând la fel de hâtru. Se întreba dacă el nu are dreptul la viaţă şi ar trebui să-şi pună unghia-n gât, ca piţigoiul? O mai descrie ca fiind mai bună decât fosta soţie, care și-a părăsit fiul și pe el pentru un călugăr, că nu-i rea de gură, că-i supusă şi credincioasă. „Ţăţica mea e înger de zugrăvit pe icoană“.

Şi aşa se face că în 1879, „bojdeuca“ a fost trecut pe numele celei ce-a fost țiitoarea lui Ion Creangă, după ce humuleșteanul a cumpărat casa. Despre calităţile culinare iată aprecierile lui Creangă: „Când a răsărit luceafărul de ziuă, ne-am întors cu bădia Mihai Eminescu la cuibar (acasă - n.red.) şi am fost primiţi cu alai şi blagosloviţi de Tinca cu borş de potroace“. Ecaterina Vartic a murit în anul 1912.

***

 Într-o zi, un rege a vrut să meargă la pescuit și l-a chemat pe meteorolog să-i spună cum va fi vremea timp de câteva ore.

Asigurat că va fi vreme însorită, regele se îmbrăcă frumos și porni spre heleșteul care se afla lângă reședința de vară a reginei. Regina putea să-l vadă de la fereastră. Un țăran, trecând pe acolo, înțelese ce avea de gând regele și-i spuse:

– Majestate, este mai bine să vă întoarceți, o să plouă cu găleata!

– Specialistul mi-a spus că va fi vreme frumoasă! Cum ar putea un om simplu ca tine să știe mai mult decât el, pe care eu îl plătesc așa de bine?Regele merse mai departe spre heleșteu, fără nici o teamă, dar într-adevăr a plouat cu găleata și regele a ajuns la castelul reginei că un șoarece murat. Regele îl concedie pe meteorolog și-l chemă pe țăran să-l numească în această funcție.

– Majestate, eu sunt un om simplu, nu am educație, tot ce știu este că atunci când măgarul meu stă cu urechile pleoștite, sigur va ploua.

Începând de atunci, în cele mai bune funcții sunt numiți măgarii.