***

 Noi iubim bărbații pentru că nu pot simula niciodată orgasmul, chiar dacă și-ar dori.

Pentru că ei scriu poezii, cântece și cărți în onoarea noastră.

Pentru că nu ne înțeleg niciodată, dar nu renunță niciodată.

Pentru că ei pot vedea frumusețea la femei atunci când femeile au încetat de mult să mai vadă orice frumusețe în ele.

Pentru că au fost băieți.

Pentru că pot rezolva ecuații de matematică și fizică lungi, complicate, machiavelice sau incredibil de complexe, dar pot fi comparabil neștiutori când vine vorba de femei.

Pentru că sunt iubiți incredibili și nu se odihnesc niciodată până când nu suntem fericite.

Pentru că ridică sportul la nivel de religie.

Pentru că nu le este niciodată frică de întuneric.

Pentru că nu le pasă cum arată sau dacă îmbătrânesc.

Pentru că perseverează în a face și a repara lucruri dincolo de abilitățile lor, cu siguranța naivă de sine a adolescentului care știe totul.

Pentru că nu poartă și nu visează să poarte vreodată tocuri înalte.

Pentru că sunt întotdeauna pregătiți pentru sex. 

Pentru că le este frică că vor cheli.

Pentru că știi mereu ce gândesc iar ei chiar spun ceea ce gîndesc.

Pentru că le plac mașinile, uneltele și instrumentele cu aceeași ferocitate cu care femeile iubesc bijuteriile.

Pentru că fac tot posibilul pentru a ascunde, fără succes, că sunt fragili și umani.

Pentru că fie vorbesc prea mult, fie deloc, cu același scop.

Pentru că termină mereu mâncarea din farfurie.

Pentru că sunt curajoși în fața insectelor și șoarecilor.

Pentru că o fată de patru ani vorbăreață îi poate reduce la tăcere, iar o tânără frumoasă de 25 de ani îi poate reduce la starea de bravi idioți.

Pentru că vor să fie fie omnivori, fie asceți, războinici sau îndrăgostiți, artiști sau generali, dar nimic dintre ele.

Pentru că pentru ei nu există prea multă adrenalină.

Pentru că, după ce totul este spus și făcut, ei nu mai pot trăi fără noi, oricât s-ar strădui.

Pentru că sunt într-adevăr la fel de simpli pe cât pretind că sunt.

Pentru că ei iubesc extremele și când ajung la extreme, suntem acolo să-i prindem.

Pentru că plâng rar dar sunt tandri când o fac.

Pentru că ceea ce le lipsește în vorbire, ei tind să compenseze în acțiune.

Pentru că sunt însoțitori excelenți atunci când ne conduc prin cartiere dubioase sau pe alei întunecate.

Pentru că își iubesc cu adevărat mamele și ne amintesc de tații noștri.

Pentru că nu le pasă niciodată ce spun horoscopul lor, soacra și nici vecinii.

Pentru că nu mint cu privire la vârsta lor, greutatea sau mărimea hainelor.

Pentru că au o abilitate neobișnuită de a ne privi adânc în ochii și de a se conecta cu inima noastră, chiar și atunci când nu vrem.

Pentru că atunci când spunem „te iubesc”, ei c er o explicație.

✍️ Paulo Coelho

***

 «Vocea din spatele lui se auzi atât de neașteptat, încât fierarul tresări. S-a întors încet, în timp ce un client foarte neobișnuit stătea în fața lui. Era Moartea însăși.

- Poți să-mi dai o coasă sau să o ascuțiți pe asta a mea, dacă este posibil, întrebă oaspetele cu o voce feminină, dar ușor răgușită.

Ei bine, ăsta e sfârșitul, gândi fierarul, aruncă cârpa din  mână într-un colț și oftă. Se uită la coasă... erau într-adevăr multe urme pe lamă, se subțiase iar lama în sine începuse să se onduleze.

- Sunt pentru prima dată în această situație și nu știu cum să procedez...

Moartea a început să râdă încet : - Nu, nu sunt după tine. Trebuie doar să-mi repar coasa. 

Fierarul a luat-o în mâini și a început să o examineze din diferite unghiuri.

- Mă vei ierta că sunt atât de sincer, dar nu-mi vine să cred că țin în mâini un obiect care a secerat atâtea vieți! Nicio armă din lume nu poate egala atâta distrugere... Acest lucru este cu adevărat incredibil!

- Armă, ai spus? Moartea, a sărit în sus cu o mișcare fulgerătoare și a fost într-o clipă chiar în fața fierarului. Marginile glugii ei tremurau ușor :

- Câți oameni crezi că am ucis? şuieră ea printre dinţii scrâşnind. Moartea l-a prins de bărbie și i-a ridicat capul :

- Deci câți?

- De unde să știu câți au fost? mârâi fierarul, încercând să-și îndepărteze privirea.

Moartea îi dădu drumul bărbiei și tăcu câteva secunde. Apoi, cocoșată, se întoarse pe bancă și se așeză cu un oftat greu.

- Deci nu știi câți au fost? - spuse moartea în liniște și fără să aștepte un răspuns a continuat, -  dacă îți spun că nu am ucis niciodată, ascultă, n-am ucis niciodată o singură persoană, ce-mi spui? Nu am ucis niciodată oameni. De ce aș face eu asta când voi înșivă vă ucideți, făcând aceste fapte groaznice... Pentru scopuri nobile, pentru mânie și ură, din dragoste și răzbunare, poți chiar să ucizi doar pentru competiție sau doar pentru distracție. Și cu strategii stupide începeți războaie și vă ucideți unii pe alții cu miile, cu milioanele. Iar partea ipocrită este că este mult mai ușor să dați vina pe mine!

Făcu o scurtă pauză: - Știi măcar cum eram înainte? Eram o tânără frumoasă, întâmpinând sufletele oamenilor cu flori și însoțindu-i la locul unde trebuiau să ajungă. Am râs cu ei și i-am ajutat să uite ce s-a întâmplat. Dar asta a fost cu mult timp în urmă și... Uite în ce m-au transformat!

Ea a țipat ultimele cuvinte, a coborât cu pași mari de pe bancă și și-a dat la o parte gluga de pe cap. În fața ochilor fierarului apăru aproape un craniu, un chip încrețit al unei femei foarte bătrâne... Iar mai înspăimântători dintre toate erau ochii ei, complet opaci, lipsiți de expresie... Uite cine am devenit! Și știi de ce? - a făcut un pas spre fierar.

- Nu, clătină el din cap.

- Bineînțeles că nu, a râs ea. Voi, oamenii, m-ați făcut așa! Am văzut oameni ucigându-și părinții, frații, prietenii, vecinii, am văzut mame ucigându-și copiii, am văzut bărbați ucigând cu ușurință o sută, două sute, trei sute de oameni într-o singură zi! 

Ochii morții scânteiau: - Mi-am schimbat atunci frumoasa rochie cu această rochie neagră, astfel încât sângele oamenilor pe care i-am întâlnit să nu fie vizibil pe ea. Mi-am pus gluga, ca oamenii să nu-mi vadă lacrimile. Nu le mai dau flori. Au făcut din mine un monstru. Și apoi m-au acuzat de toate păcatele lor. Bineînțeles, era cel mai simplu... 

Se uită la fierar cu o privire rigidă: - Însoțesc oamenii, le arăt drumul, dar nu omor oameni... Dă-mi coasa, prostule!

Moartea smulse coasa din mâinile fierarului, se întoarse și se îndreptă spre ieșirea atelierului.

- Pot să vă pun o întrebare? spuse fierarul când ea ajunse în prag.

- O să mă întrebi de ce am nevoie de o coasă, nu-i așa? întrebă Moartea, oprindu-se la ușa deschisă fără să se întoarcă.

- Da.

- Știi, drumul oamenilor spre rai... este străbătut atât de rar, că  este mereu acoperit de iarbă înaltă...»

(Bazat pe legenda folclorului basc „Diavolul și fierarul" transmisă prin tradi ție orală timp de secole)

***

 Prizonieri..

Ai unor case prea mari. Ai unor mașini în care petrecem prea mult timp. Ai unor birouri care ne ţin departe de un cer pe care nu îl mai vedem. De un pământ pe care nu-l mai atingem cu tălpile goale ca atunci când eram copii. Ai unor benzi pe care alergăm în neştire ca nişte cobai dresaţi. Ai unor piscine în care înotăm înghesuiţi. Ai unor saune în care ne uităm urât unul la altul, nu ne vorbim, nu ne zâmbim. Ai unor vacanţe prea scurte şi ai unor şedinţe prea lungi. Ai unor cadouri pe care ni le luăm în grabă sau le oferim când şi dacă ne mai amintim, aşteptând mereu ceva în schimb. Ai unei imagini pe care şi-a făcut-o lumea despre noi. Ai unei imagini pe care ne-am făcut-o noi despre noi. Ai unor prieteni care ne văd cum vor ei.

Ai unor cărţi. De vizită. De credit. Prea puţin – din ce în ce mai puţin- de citit. Ai unor iubiri cărora nu le dăm aproape niciodată totul, dar de la care aşteptăm în general mult mai mult decât primim. Ai unor cluburi pline de fum, de decibeli şi de femei îmbrăcate strident. Generaţia „Shake that booty”. Generaţia „one night stand”. Generaţia bărbaţilor îmbrăcaţi în fuste roz, cu tocuri şi cercei.

Prizonieri.

Ai unor malluri uriaşe în care familii întregi ies cu bebeluşii la plimbare.

Ai unor restaurante în care mâncarea nu are niciodată gustul mâncării pregătite cu iubire acasă. Ai unor fast-fooduri pline de copii obezi. Generaţia Mc*.

Ai unor cutii care ne prezintă o Realitate mizerabilă, politicieni lipsiţi de scrupule, primari paparude, vedete de carton, băşcălie de prost gust şi muuuult silicon – să compenseze lipsa de creier, clasă şi cultură. Ură, venin, otravă, crime, împuşcături, bârfă, senzaţional, furturi, boală, cancer – sau operaţii ca să nu faci cancer. Showuri ieftine. Umor prost. Aruncat cu piatra sau cu miştoul sau cu părerea neavizată. Distrus repere. Călcat în picioare valori. Scuipat pe steag, istorie, neam, biserica, tot. Vulgaritate, vulgaritate, vulgaritate. Sminteală, sminteală, sminteală.

Prizonieri.

Ai unor ziare, reviste, tabloide, bloguri care ridică păcate la rang de virtute, băgând adevăruri sub preş, înfierând bunul simţ şi verticalitatea. Generaţia „politically correct”

Prizonieri.

Ai unui google fără de care nu o să ştim, în curând, nici tabla înmulţirii.

Ai unor haine. Bijuterii. Pantofi. De firmă sau- din ce în ce mai des- imitaţii ieftine.

Noi le avem pe ele? Sau ele ne au pe noi?

Cine pe cine stăpâneşte?

Prizonieri. Prizonieri. Prizonieri.

Generaţia Reeducării Soft.

✍️  Alexandra Svet

***

 Ți-am arătat întreaga-mi slăbiciune,

În mâna ta fierbinte m-am predat –

Și-atunci, întâia dată ai plecat

Spre zări pe care le credeai mai bune.

Unde-am fost slab, acolo m-ai rănit!

Cu nepăsare sau cu rea credință,

Îngenunchind întreaga mea ființă

În care ai lovit, și ai tot lovit…

Și m-am uitat umil, cerșind c-o mână

O lacrimă, să văd că-ți pare rău –

Dar vai, nu te-a lăsat orgoliul tău

Să uiți o zi de haina de stăpână!

Poate-am crezut că mă vei proteja,

Că o să-mi vindeci vechea cicatrice,

Dar – Doamne! ai lovit cu-atâtea bice

Cât n-am crezut că voi putea răbda!

Și-apoi ai râs ca de o glumă tare

Și m-ai lăsat cu sufletu-n nămol

Și-a fost în mine, brusc, atât de gol,

Cât poate să încapă-ntr-o plecare…

Sorin  Poclitaru - Ți-am arătat

***

 E luni,

mare lucru nu s-a întâmplat între timp,

secolul îşi vede nestingherit de mers,

iar noi, prizonieri ai vremurilor,

încercăm să-i facem faţă,

de provocarea asta nici măcar nu ştim,

plouă,

culorile toamnei

nu ne spun aproape nimic

atâta timp cât nu le vedem,

culorile ei sunt imprimate pe iphone,

iubim acolo pătimaş,

pe ascuns,

secolul nu se grăbeşte prea tare să ne certe,

mai devenim conştienţi peste weekend,

dacă nu ne e prea teamă să ne uităm în noi,

ne sperie adâncurile,

ne sperie prăpastia,

suntem prinşi la mijloc,

între vârste, între generaţii,

între noi şi ei,

între globalizare şi alienare,

între ceea ce am vrut să fim

şi ce am ajuns,

între lume şi sufletele noastre ascunse

de teamă să n-o înţelegem,

e luni,

putem să ne luăm sânge,

să citim ziarul,

să bem o cafea,

să arătăm că suntem vii,

că n-avem nevoie de transplant de viaţă,

că mâine o să fugim înapoi, în noi,

de la un semafor la altul,

de la un stop la altul,

înconjurul oraşului,

înconjurul nostru,

n-avem puncte cardinale,

ne închinăm la cruci,

suntem complet descoperiţi,

suntem cuci,

e luni

şi ne luăm pulsul,

bate şi e cald,

simţim fragilitatea lumii,

punem urechea s-o ascultăm,

să auzim ce ne spune,

încotro s-o luăm,

care este trend-ul,

ce mai e la modă,

ce e demodat,

noi cărui profil îi corespundem,

secolul nu pare prea atent

la crizele lui financiare,

la crizele noastre existenţiale,

şi dintr-o dată îţi dai seama

că lumea nu e condusă de nimeni,

am putea spune că e pe mâini bune,

e pe mâinile nimănui,

e luni

şi aşteptăm ca ziarul să ne spună

toate adevărurile pe care noi

n-avem curaj să ni le spunem,

aşteptăm să ne citim viaţa la mica publicitate

ca şi când ar fi a unui străin,

aşteptăm ca într-un horoscop

să ne vedem descifrat destinul,

să dăm un anunţ mic,

pierdut într-o pagină oarecare

pe care să nu-l citească nimeni,

în care să spunem ce n-am putut spune

cu secolul de faţă, cu secolul ăsta

prea insistent,

prea i matur şi într-un fel

prea străin pentru gusturile noastre,

e luni...

Marius Tuca

***

 Curajul femeii este atunci …

Când alege singurătatea renunțând la o iubire falsă

Când decide să crească copii fără să ceară ajutor

Când înfruntă violențe pentru a proteja

Când continuă să nască bărbați știind că aceștia o vor trăda

Când continuă să îi crească și să îi învețe că 

în spatele fiecărei linii de sosire va fi o linie de start

în spatele fiecărei dezamăgiri poate fi un succes.

Și când, datorită anilor, nu va mai putea alerga

Ea va merge repede,

Când nu va mai putea merge repede

Va folosi un baston

Dar ea nu se va opri niciodată.

Curajul femeii este atunci …

când neprimind nici un zâmbet și nici o mângâiere

poate și știe să îmbrățișeze cu iubire

poate vorbi cu îngerii și îi poate chema la nevoie,

și poate cu o singură privire aprinde o noapte.

Curajul femeii este atunci …

Când deși discriminată, abuzată, trădată  

Continuă să poarte secretul vieții în corpul ei

Când luptă împotriva instinctului 

Când iartă tot răul pri mit.

✍ prelucrare web

📖📖📖

 Iată câteva lucruri fascinante actualizate despre cărți:

- Cel mai lung roman scris vreodată este „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust, cu peste 1,2 milioane de cuvinte!

- Prima carte tipărită vreodată folosind o tipografie a fost Biblia Gutenberg în 1455.

- Biblioteca Universității Harvard are patru cărți legate în piele umană.

- Primul „roman” scris vreodată se crede a fi „Povestea lui Genji” de nobila japoneză Murasaki Shikibu în secolul al XI-lea.

- Cea mai furată carte din bibliotecile publice este „Cartea Recordurilor Mondiale Guinness”.

- În închisorile braziliene, citirea unei cărți poate reduce pedeapsa unui deținut cu patru zile.

- Islanda se află pe primul loc în lume la cărțile citite pe cap de locuitor.

- Charles Dickens a fost plătit în funcție de numărul cuvintelor, motiv pentru care multe dintre cărțile sale sunt atât de lungi.

- Romanul Mizerabilii de Victor Hugo conține o propoziție de 823 de cuvinte.

- Celebra frază „La mulți ani” provine dintr-o piesă dintr-o carte pentru copii numită „Cântecul zilei de naștere” publicată în 1893.

- Termenul „șoarece de bibliotecă” datează din anii 1600 și se referă la oamenii care sunt la fel de dornici de cărți precum sunt șoarecii de hârtie.

- Roosevelt citea în medie o carte pe zi.

- Virginia Woolf și-a scris toate cărțile stând în picioare.

- Soția lui Lev Tolstoi a copiat de șapte ori manuscrisul "Război și pace".

- J.R.R. Tolkien a tastat integral „Stăpânul Inelelor” cu doar două degete!

- Noah Webster a avut nevoie de 36 de ani să scrie primul dicționar.

- Dacă toate cărțile din Biblioteca Publică din New York ar fi aliniate, s-ar întinde pe 8 mile.

- Harry Potter a fost respins de 12 edituri înainte ca Bloomsbury să riște pe J.K. Rowling.

- Ray Bradbury a scris „Fahrenheit 451” pe o mașină de scris închiriată în subsolul bibliotecii UCLA pentru 10 cenți pe jumătate de oră.

- Biblia este cea mai tradusă carte din lume, disponibilă în peste 3.000 de limbi!

- Există peste 20.000 de cărți despre șah.

- Cuvinte precum "hurry (grabă) și "addiction" (dependență) au fost inventate de Shakespeare.

- Există un cuvânt pentru frica de a rămâne fără ceva de citit: abibliofobie!

- „ Mahabharata” este singura carte sau epopee din lume cu peste 1.200 de personaje.

- Cea mai scumpă carte din lume, „The Codex Leicester” de Leonardo da Vinci, a fost cumpărată de Bill Gates cu 30,8 milioane de dolari!

- J.K.  Rowling este primul autor miliardar, datorită succesului seriei Harry Potter.

- Biblioteca din Alexandria a avut parte de trei masive distrugeri de-a lungul istoriei sale: un incendiu provocat (se pare accidental) de Iulius Cezar în 48/47 î.Hr, distrugerea bibliotecii ca parte a jefuirii Serapeumului de către creștini în 391 d.Hr și distrugerea bibliotecii de către cuceritorii islamici în 641 d.Hr

- Studiile arată că cititul ficțiunii îmbunătățește empatia, pe măsură ce cititorii experimentează viața prin diferite perspective și personaje.

- Cititul timp de doar 6 minute poate reduce stresul cu până la 68%, mai eficient decât ascultarea muzicii sau ieșirea la plimbare.

- Oamenii care citesc cărți sunt mai puțin susceptibili de a dezvolta boala Alzheimer.

web