vineri, 23 august 2024

***

 O femeie intră într-un magazin cu rochii pentru mirese și spune că vrea să cumpere o rochie pentru cea de-a patra ei căsătorie.

Vânzătoarea îi răspunde pe un ton amabil, nedorind să o jignească:

- Știți, pentru a patra căsătorie e mai potrivită o rochie drăguță, un pic mai deosebită, dar nu una albă. Cele albe se potrivesc mai mult mireselor aflate la prima căsătorie, mai inocente, dacă înțelegeți ce vreau să spun...

- Vă înțeleg foarte bine, răspunde femeia.

Sunt tot atât de inocentă ca o mireasă la prima ei căsătorie.

- Nu înțeleg... zice vânzătoarea.

- Păi, să vă explic atunci.

La prima mea căsătorie, din cauza emoțiilor și stresului, soțul meu, care era mai slab de inimă, a murit în noaptea nunții.

La cea de-a doua, în timp ce ne aflam în mașină, în drum spre starea civilă, între mine și soțul meu a izbucnit o ceartă atât de urâtă încât nu ne mai vorbim nici în ziua de azi.

- Îmi pare rău să aud asta, zice vânzătoarea.

Și cea de-a treia căsătorie?...

- Cea de-a treia căsătorie a fost cu un politician. După noaptea nunții, timp de patru ani de zile, în fiecare seară, stătea pe margnea patului și îmi tot spunea cât de bine urm a să fie...

***

 Fiind la o petrecere cu iubita, ea se duce până la toaletă, iar eu rămân cu băieții vorbind de-ale noastre.  În timpul ăsta intră un prieten cu iubita lui superbă,  cu o rochie elegantă, impecabil coafată și machiată.  Toate privirile erau pe ea. Eu admirând-o, cu voce tare sunt întrerupt de o tuse seacă a iubitei. Zic în sinea mea: "am dat-o de gard, gata." După petrecere mă așteptam la figuri sau o mică ceartă, dar absolut nimic. După 2 săptămâni primesc o invitație la o altă perecere și îi spun iubitei că trebuie să ne prezentăm. În ziua petrecerii, când ajung acasă, o găsesc  aranjată, coafată, machiată super elegantă, să nu o recunosc. La petrecere a atras toate privirile; eu super mândru, nu încapeam de mine. În drum spre casă îmi zice că are o surpriză pentru mine. Eu, în extaz îmi zic: gata o cer de soție.  Intrăm în casă și nerăbdător îi cer surpriza promisă. Ma așază pe canapea, se urcă pe mine mai sexy ca niciodată și îmi dă  cardul meu cu niște bonuri de cumpărături în valoare de 2000 €. Explodez și începe cearta.

- Ai înnebunit? Știi câte puteam face cu banii ăștia? 

- Îți aduci aminte cum o savurai din priviri pe tipa aia și cum comentai toate calitățile, unghii, parfum , pantofi ....?

Morala : toate femeile ar fi frumoase dacă nu ar avea un iubit zgârc it.

***

 23 august 410 – Vizigoţii au cucerit Roma.


Vizigoții au apărut pentru prima dată în istorie ca un popor distinct, în anul 235 d.Hr., atunci când au invadat și au devastat Dacia. În urma invaziei hunilor, vizigoții, care se găseau pe teritoriul de astăzi al Romaniei, au trecut Dunarea în Imperiul Roman de Rasarit. După ce au devastat timp de mai multe decenii provinciile balcanice, au ajuns sub conducerea lui Alaric în nordul Italiei, unde au jefuit, în anul 410 Roma. Atacurile vizigote vor contribui la căderea Imperiului Roman de Apus in anul 476, iar după destrămarea acestui imperiu, au jucat un rol important în Europa de Vest, pentru alte două secole și jumătat e.

***

 23 august 1575 – Diaconul Coresi termina tiparirea, la Brasov, a unui “Octoih” slavon în doua părţi. Lucrarea se înscrie în seria de tiparituri pe care Coresi le-a executat, pe parcursul mai multor ani, în Şcheii Braşovului.

Octoihul Mare (1742-Râmnic) 


Octoihul (sau Ohtoih, din limba greacă oktoihos sau „opt tonuri”) este o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei săptămâni consacrându-i-se succesiv câte un glas. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul în secolul VIII.


Cel mai vechi octoih în manuscris copiat pe teritoriul României, în limba slavonă, datează din secolul XIII (Octoihul de la Caransebeş, adus în această localitate din Moldova). Cel mai vechi octoih tipărit, în aceeaşi limbă, care se numără şi printre primele tipărituri din România, este Octoihul lui Macarie (ieromonah, 1 510).

***

 Cea mai mare tragedie din viața poetului George Coșbuc. 


În ziua de 23 august 1895, se năștea Alexandru, fiul lui George Coșbuc și al Elenei Coșbuc.


Un tânăr cu un viitor promițător și cu o înclinație remarcabilă către cunoaștere. Cu toate că viața i-a fost întreruptă prematur, la vârsta de numai 20 de ani, într-un tragic accident rutier în august 1915, moștenirea sa rămâne una impresionantă.

Cea mai mare tragedie din viața poetului de geniu, George Coșbuc. Alexandru avea să moară înainte să apuce, cu adevărat, să trăiască


Alexandru Coșbuc, un tânăr ce promitea să-și egaleze, dacă nu chiar depășească, tatăl


Alexandru Coșbuc a urmat cursurile Facultății de Filologie, iar talentul său într-ale literaturii și artei se pare că a fost unul cu adevărat excepțional.


Nu era doar un bun cunoscător al limbilor străine, dar și un muzician talentat, cântând la vioară cu măiestrie și având abilități remarcabile în arta desenului.


A excelat în studiul limbilor clasice, precum și la latină sa greaca modernă, dar și în domenii complexe precum sanscrita, ebraica, egipteană, arabă și limbi slavone.

 Alexandru avea să moară înainte să apuce, cu adevărat, să trăiască


Tânărul a fost omagiat de mulți oameni de cultură ai vremurilor


Ramiro Ortiz, care a colaborat la publicarea celebrei Divinei Comedii, în traducerea tatălui său, George Coșbuc, l-a descris pe Alexandru în termeni elogioși în articolul „În Amintirea lui Alexandru Coșbuc”, publicat în Noua Revistă Română, în 1915.


În cadrul acestui articol, Ortiz a menționat că moartea prematură a lui Alexandru Coșbuc a reprezentat o pierdere nu doar pentru cei care l-au cunoscut, ci și pentru întreaga Românie.


    „Din Târgu-Jiu ni se anunţă următoarele: Un groaznic accident de automobil s-a petrecut aproape de comuna Băleşti (jud. Gorj), accident care a cauzat moartea proprietarului Alexandrescu şi a tânărului Alexandru Coşbuc, fiul marelui nostru poet. Ambii veniseră în localitate din Craiova, unde şi-au cumpărat benzină şi alimente.


    Apoi au plecat la ţară, unde se află familia. Automobilul, având viteză şi din cauza unui defect la direcţie, s-a răsturnat, venind de câteva ori peste cap. Ambii au fost aruncaţi sub maşină. Alexandrescu a fost zdrobit şi a murit pe loc, iar Coşbuc a fost grav rănit la cap.


    Victimele au fost aflate de factorul postal rural Unguru, care trecea pe-acolo. El a sărit în ajutorul lor, apoi a anunţat pe şeful de post, care la rândul său a înştiinţat autorităţile. Doctorul Spiru, medicul primar al judeţului, a plecat la faţa locului şi a dispus aducerea tânărului Coşbuc în oraş. Cadavrul lui Alexandrescu a fost lăsat pe loc, până ce reprezentantul parchetului va face ancheta. Alexandrescu era originar din Bucureşti şi se înrudeşte cu d. Romulus Voinescu, inspectorul general al Siguranţei. Alexandru Coşbuc e fiul poetului.


    Accidentul s-a întâmplat pe la ora 5. Impresia în oraş e mare. Pe când era dus spre oraş într-un car cu boi, tânărul Coşbuc, în urma gravelor răni, a încetat din viaţă.


    Cadavrul lui a fost depus provizoriu la morga spitalului judeţean. În mijlocul doliului fără margini, Ardealul greu atins de vestea dureroasă îi trimite autorului “Morţii lui Fulger” cele mai adânci condoleanţe.”, scria Gazeta Transilvaniei, în anul 1915.


Înmormântarea lui Alexandru Coșbuc a avut loc pe data de 30 august 1915, la Cimitirul Bellu din București.

Cea mai mare tragedie din viața poetului de geniu, George Coșbuc. Alexandru avea să moară înainte să apuce, cu adevărat, să trăiască


Liviu Rebreanu, ilustrul romancier, l-a vizitat pe George Coșbuc la scurt timp după această tragedie.


Într-un articol intitulat „Un poet uitat”, publicat în Adevărul Literar și Artistic, în 1937, Rebreanu și-a amintit întâlnirea sa cu poetul George Coșbuc, amintind că pierderea tragică a fiului său l-a copleșit și i-a zdruncinat încrederea în viață.

***

 Un iepuraș la aprozar:

- Dați-mi un litru de morcovi!

- Vrei să spui 1 kilogram.

- Nu, eu vreau un litru!

- Ori nu ești normal, ori vrei să-ți bați joc de mine! Nu ceri corect, nu te servesc!

A doua zi la fel, a treia zi la fel... a cincea zi:

- Dați-mi un kilogram de morcovi!

- Ei, zise vânzătoarea fericită, vezi că poți? Și, sti clă ai?

joi, 22 august 2024

***

 Luna


Mă prind în dansul Lunii; e o şansă,

Pe cerul grizonat cu insula albastră;

Eram cuprinsă de aceeași transă,

Ce astăzi mă inundă, o sihastră.


M-am înălțat din trupu-mi fraged, ud,

Dorind s-o mișc cu calzi fiori,

Dar ea se unduia sub cerul nud,

Prin norii plumburii ca niște flori.


Purta basmaua roșie, din in,

Cu ochii mari de-un negru bizantin,

Dansa ușor, în văzul meu, lent, lin

Ca un spectacol sideral divin.


Se-adunară nori mici, mari, la un loc,

Nuntași aievea-nveșmântați cu foc;

Un crin regal încinge fin mijloc,

Dar mult visatul ei nu se ivea deloc.


Înaripată, blândă și frumoasă,

Se cununa cu înfloriri de vânt;

Probabil adoratul cui fuse aleasă 

O aștepta-ntr-o casă mică pe pământ.


Și-atunci eu am planat ca o visare,

Să dau celor ce văd 'naltă crezare;

Iubitul ei cu buze moi și arzătoare,

'Ncărunțea  de dor, în dragostea lui mare.

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...