***

 Dacă am ceva în care să-mi ostoiesc dorul și oful ,fug repede și dau năvală în copilărie. 

Cat de binecuvântată am fost Doamne ! 

Abia când am început să mă lovesc și să mă împiedic de greutăți, abia atunci am început să conștientizez pacea copilăriei. 

Bunică mea avea o asemenea sobă pe care o folosea cu vârf și îndesat toată vara .Ațîța focul cu câțiva hlandani ,dădea la o parte cercurile mari de pe plită și scufunda un ceaun unde bolborosea nervos mămăliga. 

O răsturna pe un fund de lemn acoperită cu ștergar aștepta laptele ce-i luase loc în ceaun .

"Du-ti mamî șî mai ie niști șiocălăi sî terminăm mâncarea, c-apăi ați vini cî v-a șî foami "

Vara ,până seara târziu stăteam afară și așteptam cuminți ca bunica să ne pună fiecăruia în castroane de tablă mâncărică de cartofi după care mancam lapte cu mămăligă 

Cocea bunica niște turte pe plită de te lingeți pe degete ,câteodată punea și un strop de dulceață, era Raiul pe pământ. 

Privesc la ai mei nepoți și mă gândesc cât de privați vor fi ei de aceste lucruri 

Ne întoarcem la lucruri simple  dar sănătoase ,oamenii cu dare de mână își fac case stil tradițional, o dată am fost undeva în Botoșani la Capul Câmpului ,am închiriat o cameră la pensiunea respectiva ,proprietarii își făcuse undeva o cameră tradițională, copie fidelă ,aveau și sobă cu acel cuptor și pat unde puteai dormi .Era la fel ca a bunicii ,parfumul și timpurile nu mai erau aceleași. 

Mi-e dor de Tot ,de tot ce m-a format ca om ,ființă cu emoții unice ,mi-e dor de filtru acela prin care am cernut cele bune și cele rele.

Mi-e dor de toți oamenii de atunci ,de iubirea și de vremurile curate .De curățenia timpurilor su de dărnicia lor .

  Sursa  Fincu Carmen

***

 Bună seara, iubito - Lucian Avramescu

Bună seara, iubito, te aștept ca din cer

Să-mi aduci continente de palid mister

Cu acest tren personal și stingher

Bună seara, iubito, te aștept ca din cer.

Bună seara, iubito, pot să-ți spun prin cuvinte

Că puține mai sunt pe pamânt lucruri sfinte

Că intră iubiri prematur în morminte

Bună seara, iubito, pot să-ți spun prin cuvinte.

Bună seara, iubito, sunt destui care vor

Să pună la ușa iubirii noastre zăvor,

Să pună lacăt cuvântului dor,

Bună seara iubito, sunt destui care vor.

Bună seara, iubito, te aștept ca și când

Numai dragostea noastră ar fi pe pământ

Mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt

Bună seara, iubito, te aștept ca și când.

Lucian Avramescu (n. 14 august 1948, Sângeru, Prahova, România – d. 12 decembrie 2021, Sângeru, Prahova, România) a fost un poet și jurnalist român.A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1979.

 Pa gina Simțire românească

***

 Povestea femeii obosite.

O pildă pe care fiecare femeie trebuie să o citească

A fost odată o femeie obosită. În fiecare dimineață abia de se trezea, se forța să muncească toată ziua și mergea la culcare epuizată complet. Ca ziua următoare să facă exact la fel. La un moment dat nu-și mai amintea când ultima dată s-a simțit odihnită, plină de forță și cu dorința de a trăi.

Și așa a continuat, până în momentul în care umbra acelei femei obosite s-a îndepărtat de ea. Era o zi caldă de vară când trebuia să facă un lucru extrem de important pentru ea din două motive: „nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi” și „cel care nu lucrează nu mănâncă”.

Era o zi frumoasă de vară când s-a întâmplat acea separare, femeia avea multe treburi și era nevoită să le facă pe toate în acea zi pentru că știa că nu le poate lăsa pentru altă dată. Anume acea întâmplare a adus femeia la apogeul oboselii ei. Umbra ei începu-se încet-încet să se îndepărteze de ea, lăsându-și stăpâna slăbită pe un scaun de birou.

Femeia își implora umbra:

– Te rog întoarce-te la mine! Dacă pleci, odată cu tine pleacă toată puterea mea …

Iar umbra îi răspunsese:

– Da, așa e. La urma urmei, eu sunt Sursa energiei tale. Dar nu te mai pot ajuta cu nimic. Ți-ai epuizat aproape toate puterile fără a-ți reface rezervele. Te-ai adus la epuizare completă. Acum reflectează cu mare atenție: de ce ți s-a întâmplat ție toate astea?

Femeia îi răspunse:

– Fără tine, îmi va fi greu să înțeleg. Te rog să mă ajuți!

Umbra se gândi o clipă și apoi acceptă:

– Bine. Dar numai cu condiția să treci de cele trei încercări care îți vor reînnoi sursele tale de energie. Ești de acord?

– Sigur!

– Atunci ascultă. Sarcina unu: trebuie să-ți simți spatele și umerii.  Simți o povară insuportabilă?

Femeia obosită dădu din cap, confirmând cele spuse. Cum să nu simtă asta? Ea ani întregi purta pe spatele ei acele greutăți invizibile.

– Atunci nu mai purta povara altor oameni pe spatele tău. Sunt lecțiile lor, sunt victoriile lor, sunt dezvoltarea lor. Și păstrează-ți partea ta. Și atunci poți începe să-ți trăiești viața.

O, cât de greu i-a fost acelei femei să recunoască că duce o povară care nici măcar nu îi aparține. Era dincolo de puterea ei, îi scurgea energia: grijile prietenilor, ale soțului, ale părinților. Ea și-a târât toate problemele, toate dificultățile și a încercat să le rezolve, dar nu a făcut decât să înrăutățească situația.

De îndată ce femeia obosită s-a eliberat de povara copleșitoare, telefonul ei a început să sune. Toată lumea care a pus cândva toată această povară asupra ei au început să o caute.

Femeia obosită se uită cu frică la Umbra ei:

– Ce ar trebui să fac? Acum vor începe din nou să-mi ceară să le car povara!

Umbra a rămas neiertătoare.

– Dacă vrei să fii sănătoasă, dacă vrei ca toți acești oameni să trăiască o viață deplină fără a regreta nimic, atunci trece al doilea test: învață să spui Spune NU, atunci când este necesar.

Femeia a dat din cap, dar a simțit că cel de-al doilea test este poate chiar mai dificil decât primul. Cum să refuzi? Ce ar crede ei despre ea? Ce se întâmplă dacă încetează să vorbească cu ea? Dacă nu o iubesc? Dar nu este nimic de făcut.

Ea a răspuns la apelul prietenului ei. Conversația nu a avut succes: o prietenă a convins-o să facă toată munca pentru ea, iar Femeia obosită a continuat să se scuze.

Umbra s-a apropiat de ea și a încurajat-o liniștit:

– Pentru a învăța să spui Nu, mai întâi trebuie să renunți la toate scuzele pe care le-ai adus până acum. În caz contrar, oamenii vor simți nesiguranța ta și vor continua să te convingă până când renunți și să-ți asumi povara.

Femeia a dat din cap și a încheiat ferm conversația cu prietena ei, cu un Nu plin de compasiune, dar necesar. Dar că ar fi să reproducem acel Nu în limbajul inimii, ar suna în felul următor: îmi ești foarte drag, de aceea îți doresc să-ți trăiești viața, crede-mă, atunci poți să te simți fericit: după ce ai experimentat tot ceea ce ți-a trimis soarta, vei învăța să apreciezi ceea ce ai și muncește pentru visul tău, obținând toate calitățile necesare pentru acel lucru.

Desigur, nu toată lumea a înțeles noua filosofie a femeii obosite. Cineva a încetat să o convingă, cineva s-a simțit jignit  și cineva s-a împăcat cu acest fapt.

Umbra i-a spus:

– A sosit timpul să treci și prin a treia și ultima probă. Și atunci energia și dorința ta de a trăi se vor întoarce la tine. Învață să te relaxezi. Oferă-ți momente de liniște și odihnă. Iar pentru a face acest lucru trebuie să te întâlnești cu față în față cu cel care nu te lasă să faci asta – sentimentul tău de vinovăție.

Al treilea test a fost cel mai insidios. Sentimentele vinovăției și-au schimbat fără milă fețele și vocile. Imediat ce femeia obosită a încercat să se relaxeze, vinovăția s-a apropiat de ea și prin vocea mamei sale i-a spus:

– Cum? Iar nu faci nimic? Eu lucrez aici, lucrez și tu stai la umbră! Nu îți este rușine! Doar sunt atât de multe lucruri de făcut astăzi!

După care se auzise vocea tatălui:

– Dacă nu o vei face tu, nimeni nu o va face. Totul se va ruina. Ce? Obosită, zici? De ce ești obosită? Încă nu ai făcut nimic! Muncește, muncește mai mult, muncește!

Vocile erau pline de reproșuri, iar femeia și-a dat seama că nu se poate relaxa, nu poate, chiar dacă s-a întins pe canapea ore întregi, chiar dacă a plecat în vacanță la capătul pământului … Și atunci a apărut acel strigăt, strigătul rebeliunii sale:

– Am dreptul să mă odihnesc! De acum încolo, nu numai că voi lucra, ci și mă voi odihni pe deplin. La urma urmei, nu există doar zi, ci și noapte. Activitatea este înlocuită de relaxare și natură. Chiar și natura, Marea Femeie, se odihnește! Nu lenevesc, dar recuperez pentru a fi sănătos, fericit, plin de inspirație și creativitate. Și atunci voi face ceva nu pentru că „trebuie”, voi face totul cu dragoste, bucurie, dorință sinceră.

Acest monolog a fost suficient pentru a face ca sentimentul vinovăției să dispară. Femeia obosită și-a dat seama că întotdeauna a încercat să fie bună pentru cineva și, prin urmare, și-a interzis să-și trăiască propria viață, și-a interzis să se odihnească, să aibă propria părere. Și din aceasta, nu a devenit încă fericit, totul a devenit mai complicat. Până când a fost complet epuizată.

Acea zi a fost cea mai neobișnuită zi din viața ei, ziua în care a reapărut femeia odihnită. Ea a făcut fericită o baie de flori, s-a așezat pe canapea cu cartea ei preferată, a admirat frumusețea incredibilă a apusului, respirând aromele serii, ascultând vocile pline de speranțe și fericire, simțind bătăile vieții întorcându-se la inima ei. Nu numai Energia s-a întors la ea, dar și Sănătatea, Frumus ețea, Bucuria, Inspirația, chiar și Pacea s-a întors la ea …

 Sursa Dud Mary

***

 ALEXANDRU PESAMOSCA

-Unul din marile nume din istoria chirurgiei româneşti.

 Profesorul Pesamosca era genul de medic care nu se hrănea cu titluri şi distincţii, nu lua bani de la pacienţi, nu a avut nicio avere – case sau maşini – dar a dovedit o umanitate cum rar se poate întâlni în breasla medicală.Deşi era un om foarte sever din punct de vedere profesional, fiindcă voia ca totul să fie perfect în sala de operaţie, când ieşea din sală devenea cel mai bun prieten, tată, profesor şi coleg. A lăsat în urma sa generaţii de doctori care i-au ascultat sfaturile, au învăţat de la el meserie, practicată cu pasiune şi dedicaţie, şi care, iată, la ani distanţă de plecarea mentorului lor într-o lume mai bună, au a dezvoltat secţii întregi de tratament pe care, desigur, profesorul Pesamosca le-ar fi admirat cu o foarte mare încântare.Alexandru Pesamosca s-a născut la Constanţa, la 14 martie 1930, într-o familie cu origini italiene. Bunicul său, meșteșugar dintr-o zonă săracă a Italiei, venise în România în speranța unei vieți mai bune.Pesamosca a parcurs studiile primare la Școala Italiană din Constanța, apoi a urmat Liceul „Mircea cel Bătrân” din oraşul natal, unde a absolvit ca şef de promoţie.În anul 1954 a absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti, unul dintre profesorii săi fiind reputatul chirurg Dumitru Vereanu.A fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de 3 ani medicină pentru adulţi, iar din anul 1957 a profesat ca medic chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, devenind ulterior şef de clinică, până în anul 1984.În anul 1971, timp de un an, a fost bursier la „Hôpital des Enfants Malades”, din Paris.În perioada 1972-1975 realizează primele intervenţii de chirurgie toracică la nou născut.Lucrează apoi la Spitalul „Marie Curie” (fostul Budimex), unde a şi locuit o bună bucată de vreme, fiind șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică din 1984 până în anul 2000.Recunoaşterea acestei prolifice activităţi medicale s-a concretizat prin acordarea titlului de profesor universitar, în anul 1991 şi de membru titular al Academiei Ştiinte Medicale din România, în anul 1993.Alexandru Pesamosca este și unul dintre ctitorii bisericii din curtea Spitalului „Marie Curie”, cu hramul Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ocrotitor al tinerilor și Cuviosul Stelian Paflagonul, ocrotitor al familiei și al pruncilor, un proiect al său care data încă de pe vremea comuniştilor, slujba de târnosire a bisericii având loc la 22 februarie 1998.De-a lungul vieţii a primit alte nenumărate tiluri şi distincţii, cum sunt titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Chişinău, Constanţa şi Craiova, titlul de cetăţean de onoare al oraşelor Constanţa şi Craiova sau, ca omagiu pentru întreaga sa activitate, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în Grad de Comandor, primit din partea preşedintelui României, în anul 2000.Despre aceste recompense, doctorul Pesamosca afirma spre finalul vieţii: „Nu mi-au plăcut niciodată titlurile, medaliile, diplomele, deşi am primit câteva… N-am fost niciodată trufaş. Trufia e cel mai urât păcat al medicului. Din nenorocire, astăzi cam toate spitalele sunt bântuite de păcătoşi d-ăştia. Doctori care se cred Dumnezeu. Pentru ei, toţi pacienţii sunt nişte gunoaie. Întind mâna să le ia plicul cu bani şi-apoi îi tratează în bătaie de joc. Toată viaţa m-am luptat cu buldogii ăştia îmbuibaţi. Au tăbărât pe mine la sfârşitul vieţii. Mi-au dat tot felul de titluri, m-au făcut academician, m-au făcut fel de fel. Nu în asta constă valoarea unui chirurg. Niciun titlu profesional sau academic nu-ţi sporeşte sau nu-ţi suplineşte priceperea”.După anul 2000, starea sănătăţii sale s-a deteriorat, iar din anul 2006 doctorul Pesamosca nu a mai operat.Apoi a fost amenințat cu evacuarea din rezerva în care locuia, însă intervenția opiniei publice și a presei a făcut ca acest lucru să nu se mai întâmple.A iubit enorm copiii. A operat nenumărate cazuri extrem de complicate, unele în premieră mondială, a avut pacienţi cu maladii complexe atât din ţară cât şi din străinătate, iar graţie talentului său profesional excepţional a fost solicitat să realizeze şi operaţii în clinici din Franța, Italia, Republica Moldova, China.Această dedicare profesională totală nu i-a lasat timp pentru nimic altceva. Iar în blocul operator a făcut chirurgie abdominală, chirurgie ortopedică, chirurgie reconstructivă, a scăpat mii de copii de malformaţii care le-ar fi curmat vieţile mult prea devreme. Când intervenţia chirurgicală se termina cu bine, începea să cânte, acesta fiind tabietul său prin care se descătuşa de tensiunea enormă pe care o simţea când opera fiecare caz în parte. Fredona arii de operă, mai ales Rigoletto, sau Aida. Dealtfel, chiar dacă timpul său liber era extrem de limitat, doctorul Pesamosca era un om extrem de citit, fiind un as în istorie, geografie, sau muzică.Profesorul era şi un om extrem de credincios, rugându-se înainte de fiecare operaţie, tocmai credinţa sa în Dumnezeu determinându-l să înregistreze atât de multe reuşite profesionale. De fapt Pesamosca nu considera că operaţiile sale au adus salvarea copiilor, ci el doar trata, vindecarea venind de la Dumnezeu.Din cazurile grave care i-au trecut prin mână, două i-au rămas în memorie: în primul caz, acum circa 20 de ani, au venit la el părinţii unui copil grav bolnav, cu o recomandare din partea unui coleg de breaslă care îşi călcase pe mândrie şi îl trimisese la profesorul Pesamosca. Acesta a rămas uluit: băiatul de şapte ani avea esofagul plin de tumori şi se putea sufoca oricând în somn. Cu toată experienţa, cazul l-a dat peste cap şi a acceptat să-l opereze, hotărârea fiind urmată de ore întregi de zbateri sufleteşti, de căutări prin tratatele de medicină, din care însă nu a aflat nimic şi a intrat în operaţie „în orb”, realizând o veritabilă premieră.S-a apropiat de iconiţa din peretele cabinetului, acolo unde îşi regăsea mereu tihna şi nădejdea, şi-a împreunat mâinile şi a rostit o rugăciune numai de el ştiută şi apoi s-a pregătit de operaţie.Despre acel moment, profesorul rememora: „Dumnezeu mi-a dat atunci forţa să iau poate cea mai grea hotărâre din viaţa mea. I-am înlăturat tot organul bolnav şi-am început să fac altul, din colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am facut un esofag nou-nouţ”.Un alt caz care i-a rămas adânc întipărit printre amintiri a fost acela al unei fetiţe care se născuse fără sfinctere, cel anal şi cel uretral. Deşi nedormit de două zile, profesorul a reuşit o altă premieră mondială: a luat din pulpa fetei un mănunchi de fibre musculare, din care a confecţionat două noduri, pe care le-a prins, unul în dreptul anusului, celălalt în dreptul uterului. După mai mulţi ani, a primit o invitaţie la botezul copilului fetei pe care o operase.La toate acestea, profesorul Pesamosca a rostit o frază memorabilă: „Astea împliniri, domnule. Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădeşti şi să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele şi să-l faci biped, să alerge la tine, asta înseamnă fericire.A murit pe 1 septembrie 2011.

RESPECT,ADMIRAȚIE! ....

***

 20 lucruri pe care ar trebui să le știi despre Brâncuși și opera sa:

1. S-a născut în 1876 în Hobița, județul Gorj.

2. Și-a început ucenicia în Craiova.

3. A plecat din România pe jos până în Franța.

4. În apropiere de Lunéville l-a prins o ploaie stravănă, care era să-i aducă sfârșitul, însă a fost salvat de călugărițele de la o mănăstire din apropiere.

5. A expus pentru prima dată în 1906, la 30 de ani.

6. În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii, unde creează mare vâlvă.

7. Nu i-au plăcut scena, gloria.

8. Când a transportat „Pasărea din Văzduh” din Paris în SUA, vameșii din America l-au obligat să plătească taxa pentru obiecte comerciale, deși nu trebuia. I-au inclus opera de artă la categoria „ustensile de bucătărie și instrumente muzicale”.

9. În urmă incidentului, a dat SUA în judecată și a câștigat procesul.

10. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși.

11. Autoarea Moni Stănilă povestește cum Brâncuși era să moară înecat, însă s-a prins în ultimul moment de o bucată de lemn și s-a salvat. A păstrat „opera salvatoare” în atelierul său.

12. Brâncuși ar fi făcut Statului Român oferta de a-i lăsa moștenire mai multe lucrări și chiar atelierul său din Paris, dar ar fi fost refuzat pe motiv că era un reprezentant al burgheziei decadente. După refuz, în 1951 a cerut cetățenie franceză, a obținut-o un an mai târziu și, astfel, a lăsat totul Franței.

13. Una dintre cele mai cunoscute opere este „Coloana Infinitului”, care face parte din trilogia Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului și Masa tăcerii.

14. Coloana are o înălțime de 29,35 metri.

15. Comuniștii au încercat să dărâme Coloana pe motiv că „e lipsită de importanță” și pentru că aveau nevoie de fier.

16. Tănasie Lolescu și tractoristul Milotin au legat lanţul tractorului de primul modul al Coloanei. A tras cu tractorul cu care veniseră, dar lanţul s-a rupt. Au legat din nou lanţul, dar de mai multe ori în jurul Coloanei, şi au tras din nou. Tractorul s-a ridicat pe două roţi, dar Coloana nu s-a clintit.

17. Se presupune că Brâncuși și Maria Tănase ar fi avut o relație. Ea avea 25 de ani, el 62.

18. A fost înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

19. O copie a atelierului lui Brâncuși a fost construită în piața din fața Pompidou Centre și poate fi vizitată. Acolo sunt peste 130 de sculpturi și alte sute de obiecte de artă.

20 Este cel mai inspirațional sculptor din perioada modernă .

  Sursa Dogaru Adi

***

 La mulți ani frumoși și sănătoși , Maestre!

Robert  Mario de Niro împlinește astăzi 17 August  81 ani 

.

Robert De Niro este un actor, regizor și producător american, dublu câștigător al Premiului Oscar. Este considerat ca unul dintre cei mai mari și mai influenți actori din toate timpurile având la activ roluri în peste 90 de filme.

 

10  SFATURI  DE  VIAȚA  DE  LA  ROBERT  DE  NIRO

Robert De Niro, unul dintre cei mai apreciați actori ai tuturor timpurilor, este cunoscut pentru versatilitatea sa, dedicarea sa pentru arta actoriei și pentru rolurile memorabile pe care le-a interpretat în filmele de-a lungul carierei sale. În afară de cariera sa strălucită în film, De Niro oferă lecții valoroase despre viață, muncă și pasiune. În acest articol, vom explora zece dintre cele mai valoroase sfaturi de viață oferite de Robert De Niro, fiecare însoțit de un citat reprezentativ și o reflecție asupra mesajului său profund.

1. Fii dedicat muncii tale

„Actorii sunt, prin natura lor, perfecționiști.” – Robert De Niro

Comentariu: De Niro subliniază importanța dedicării și perfecționismului în profesia sa. Atingerea excelenței necesită muncă asiduă și o dorință constantă de îmbunătățire.

2. Acceptă eșecurile și învață din ele

Întotdeauna îți amintești de eșecuri mai mult decât de succese.” – Robert De Niro

Comentariu: Eșecurile sunt inevitabile, dar ele pot fi surse importante de învățare. De Niro ne încurajează să reflectăm asupra eșecurilor noastre și să folosim lecțiile învățate pentru a crește și a ne dezvolta.

3. Rămâi autentic

„Să fii tu însuți este important.” – Robert De Niro

Comentariu: Autenticitatea este esențială pentru a trăi o viață împlinită și pentru a construi relații autentice. De Niro subliniază importanța de a rămâne fidel propriilor valori și identități.

4. Fii flexibil și adaptabil

„În viață, trebuie să fii deschis la schimbare și să te adaptezi la noile circumstanțe.” – Robert De Niro

Comentariu: Flexibilitatea și capacitatea de a te adapta sunt vitale pentru a naviga prin provocările vieții. De Niro ne îndeamnă să fim deschiși la noi experiențe și să ne ajustăm planurile atunci când este necesar.

5. Cultivă pasiunea pentru ceea ce faci

„Dacă nu-ți place ceea ce faci, nu vei face niciodată un lucru bun.” – Robert De Niro

Comentariu: Pasiunea este motorul care ne conduce către excelență. De Niro subliniază importanța de a alege o carieră sau un domeniu care ne pasionează cu adevărat, pentru a atinge succesul și satisfacția personală.

6. Îmbrățișează diversitatea experiențelor

„Viața este despre a aduna experiențe, nu doar despre a acumula lucruri.” – Robert De Niro

Comentariu: Experiențele diverse ne îmbogățesc viața și ne oferă perspective noi. De Niro ne încurajează să căutăm și să apreciem experiențele care ne formează și ne dezvoltă ca indivizi.

7. Fii persistent

„Succesul nu vine peste noapte. Trebuie să muncești din greu pentru a-l atinge.” – Robert De Niro

Comentariu: Perseverența este cheia succesului. De Niro ne învață că succesul necesită timp, efort și o determinare constantă de a continua să muncim pentru obiectivele noastre.

8. Fii umil

„Oricât de sus ai ajunge, nu uita niciodată de unde ai plecat.” – Robert De Niro

Comentariu: Umilința și recunoștința sunt esențiale pentru a rămâne conectați cu rădăcinile noastre. De Niro subliniază importanța de a rămâne umili și recunoscători, indiferent de succesul pe care îl atingem.

9. Fii un mentor pentru alții

„Cei care au reușit ar trebui să îndrume și să inspire generațiile viitoare.” – Robert De Niro

Comentariu: Împărtășirea cunoștințelor și a experiențelor noastre cu alții este o modalitate de a lăsa o moștenire durabilă. De Niro ne încurajează să fim mentori și să ajutăm pe cei care urmează după noi.

10. Trăiește momentul

„Viața este prea scurtă pentru a o irosi. Trăiește fiecare moment la maximum.” – Robert De Niro

Comentariu: Viața este prețioasă și trecătoare. De Niro ne îndeamnă să ne bucurăm de fiecare moment și să trăim viața pe deplin, fără regrete.

Concluzie

Robert De Niro ne oferă o comoară de înțelepciune prin învățăturile sale despre autenticitate, perseverență, pasiune și umilință. Aceste sfaturi sunt ghiduri valoroase care ne pot ajuta să navigăm prin complexitatea vieții cu mai multă claritate și sens. Urmând învățăturile sale, putem trăi o viață mai autentică, plină de compasiune, generozitate și înțelepciune. De fiecare dată când ne confruntăm cu o provocare, să ne amintim de cuvintele lui Robert De Niro și să găsim în ele inspirația și curajul de a merge mai departe.

Sursa:

https://1923.ro/2024/07/marii- intelepti-ai-lumii-10-sfaturi-de-viata-de-la-robert-de-niro/

***

 Alain Fabien Maurice Marcel Delon (n. 8 noiembrie 1935 , Sceaux, Seine, Franța – d. 18 august 2024 , Douchy-Montcorbon, Centre-Val de Loire, Franța) 

,,NU EXISTA NIMIC MAI STUPID DECAT TINERETEA FALSA."

“M-am împăcat cu figura mea după ce a fost lansat filmul – La Piscine. Aveam 33 de ani. Atunci mi-am dat seama că am vârsta lui Hristos, sufletul unui samurai și fața unui aventurier amoros – ăsta e darul și blestemul meu.”

 Fără studii în actorie, legendarul francez a devenit simbolul unei generații, una dintre cele mai importante figuri din istoria cinematografului francez și visul tuturor femeilor din lume.

Delon a trăit întotdeauna așa cum a vrut, fără să-și ascundă viciile – iubea banii, alcoolul, armele și, desigur, femeile. El a fost mereu înconjurat de femei focoase, înflăcărate și talentate. Dacă una dispărea din viața agitată a lui, alta îi lua imediat locul.

Deși este considerat un etalon al frumuseții masculine, Delon a fost întotdeauna foarte negativ în ceea ce privește chirurgia plastică și rămâne negativ până în ziua de azi. 

“Nu există nimic mai stupid decât tinerețea falsă. Urăsc falsitatea. Și chiar dacă vei reuși să te minți pe sine, pe restul nu vei face decât să-i amuzi.”

O poziție demnă de admirat, deoarece, cu vârsta, actorul a avut de pierdut. În tinerețe a fost nevoie de mult timp și efort până regizorii au început să-i ia în serios talentul de actor dramatic. Unii regizori considerau că Delon este prea frumos pentru marile ecrane. Cineaștilor le era teamă că spectatorii pur și simplu nu-l vor percepe ca pe un om real și filmul își va pierde încărcătura dramatică.

“Am avut nevoie de un deceniu ca să le demonstrez tuturor că sunt actor și nu doar un băiat cu chipul frumos. A fost o bătălie grea, dar am ieșit învingător și sunt mândru de mine”, dezvăluie Alain.

Delon era un magnet pentru femei, bârfe și neplăceri. Însuși actorul spunea că cel mai bine se pricepe la jucat roluri, la făcut copii și la intrat în buclucuri.

“Povestea vieții mele este atât de incredibilă, încât nici un jurnalist nu ar putea să o descrie”, spunea despre sine cel mai modest actor european.

Odată a fost la un pas să ajungă la închisoare. El a fost acuzat de participare la orgii și a ajuns pe banca de acuzați ca potențial complice la uciderea gărzii sale de corp. De altfel, actorul nu se făcea vinovat de nimic grav, dar a scăpat de probleme serioase grație președintelui Charles de Gaulle, care a rostit în sala de judecată că Franța are un singur Alain Delon și trebuie să avem grijă de el.

Actorul se apropie încet, dar sigur de 86 de ani. Din cauza stării de sănătate, el nu a mai apărut pe marile ecrane din 2008, când l-a interpretat pe Iulius Cezar în filmul de comedie Asterix la jocurile olimpice. Iulius Cezar a apărut în ipostaza unui narcis înfumurat, misogin, cu o atitudine indiferentă față de propriul fiu și o admirație patologică față de propriu corp. Cu alte cuvinte, pe lângă talent, charismă și frumusețe, Alain Delon are și un simț inedit al autoironiei.

“Și atunci banii stăteau în capul mesei. Dar mai erau niște lucruri în afară de bani. Niște valori. Astăzi nu mai există astfel de lucruri. M-am săturat de această modernitate și, când va veni vremea, voi părăsi această lume fără regret…”

ALAIN DELON

14 sept embrie 2021.....