***

 

MEMORIE  CULTURALA - ZELDA  SAYRE  FITZGERALD

Zelda Sayre Fitzgerald s-a născut pe 24 iulie 1900 în Montgomery, Alabama, într-o familie de șase copii, fiind cea mai mică și cea mai răsfățată dintre ei. Tatăl ei era Anthony D. Sayre, judecător la Curtea Supremă din Alabama, iar familia era bine situate în societatea orașului. 

Fetița a urmat lecții de dans și balet, iar în adolescență a fost foarte populară, prezența ei la micile evenimente publice din Alabama fiind constantă.

La o astfel de întrunire, într-un club de muzică country, îl întâlnește pe F. Scott Fitzgerald, la puțin timp după încheierea liceului. Acesta era locotenent-secund în infanterie și fusese repartizat la Camp Sheridan, lângă Montgomery.

Cei doi tineri se îndrăgostesc și intenționează să se căsătorească, dar familia Zeldei îi spune fetei că ar urma pentru ea o perioadă dificilă financiar pentru că scriitorul nu este capabil să întrețină o familie. 

Tânărul își petrecuse prima parte a copilăriei în Buffalo, New York, unde tatăl său a lucrat pentru Procter & Gamble. Părinții lui, catolici practicanți, l-au trimis la două școli catolice din vestul orașului Buffalo.

Dar în 1908, tatăl lui Scott fusese concediat, iar familia s-a întors în Minnesota, acolo unde Fitzgerald a fost înscris la St. Paul Academy. După ce a absolvit școala în 1913, Fitzgerald a decis să rămână în New Jersey pentru a-și continua educația la Princeton University. În 1917 a abandonat facultatea pentru a se înrola, iar în timpul iernii lui 1917, Fitzgerald era staționat la Fort Leavenworth și era studentul viitorului președinte Dwight Eisenhower. Îngrijorat că ar putea muri în război fără a-și îndeplini visurile literare, Fitzgerald a scris în grabă romanul Egoistul romantic.

Războiul s-a încheiat în 1918, și, respins pentru moment de Zelda, el s-a mutat în New York, sperând la o carieră în advertising care să îi poată aduce posibilitățile financiare necesare pentru a o face pe Zelda să îl ia de soț. 

Scriitotul stătea atât de prost cu banii, încât s-a angajat ca mecanic de plafoane la automobile, dar publicarea primului său roman, Egoistul romantic, pe 26 martie 1920 a fost un mare succes, vânzându-se 41.075 de exemplare în primul an. Cartea a lansat cariera lui Fitzgerald ca scriitor și i-a oferit un venit stabil și corespunzător nevoilor Zeldei. Tinerii și-au reluat relația și s-au căsătorit la Catedrala Sf. Patrick din New York pe 3 aprilie 1920. Singurul lor fiică, Frances Scott "Scottie" Fitzgerald, s-a născut pe 26 octombrie 1921.

Cuplul va trăi puțin în America și se mută apoi în Europa, unde cercul social al scriitorului se extinde, dar relația dintre cei doi se transformă. Zelda și Scott aveau un stil de viață opulent, dar, din cauza cheltuielilor mari, precum și a facturilor medicale ale Zeldei care se îmbolnăvise de depresie, Fitzgerald avea constant dificultăți financiare și se împrumuta des de la impresarul său literar, Harold Ober. Când Ober a decis să nu îi mai dea bani lui Fitzgerald, scriitorul a încheiat legăturile cu agentul și prietenul său de-o viață. 

Zelda și-a căutat noi pasiuni și se gândea chiar la o carieră în literatură, scriind articole și scurte nuvele. În tot aceste timp se folosește de balet ca formă de exprimare a sentimentelor sale și ajunge până la episoade de epuizare.  Relația lor se degradează, mariajul intră în declin și cuplul se întoarce în America. 

Epoca Marelui Gatsby: Zelda și Scott Fitzgerald, un cuplu tragic, fascinant și strălucitor. Marele scriitor era alcoolic și a murit din cauza unul infarct, iar Zelda a murit într-un incendiu, în sanatoriul în care era internată

în 1930, Zelda a fost diagnosticată cu schizofrenie, iar sănătatea sa emoțională a rămas fragilă pentru restul vieții. În februarie 1932, ea a fost internată la Clinica Phipps din Baltimore, Maryland. 

Aici tânăra a continuat să scrie și a trimis la editora Scribner's versiunea ficțională a poveștii lor în Europa, Save Me the Waltz, dar când a aflat, Scott Fitzgerald a fost nervos și a reușit să facă câteva modificări înainte de publicarea cărții, convingânu-i pe doctorii care o aveau în grijă să o oprească pe Zelda să scrie. 

Între timp, alcoolismul de care suferea Scott încă din perioada tinereții și problemele financiare, dar și boala mintală a Zeldei au dus la dificultăți greu de depășit. Fitzgerald a fost internat de nouă ori la Spitalul Johns Hopkins, iar prietenul său, H. L. Mencken, nota mai târziu într-o scrisoare că "F. Scott Fitzgerald a devenit deprimant. Bea într-o manieră sălbatică și a devenit o neplăcere."

În 1926, Fitzgerald a fost chemat la Hollywood pentru a scrie o comedie pentru United Artists. Cuplul s-a mutat într-un bungalou deținut de studio în luna ianuarie a anului următor, iar Fitzgerald a întâlnit-o apoi pe actrița Lois Moran, cu care a început o aventură. În următorii ani, Zelda a devenit extrem de violentă și epuizată emoțional, iar în 1936, Fitzgerald a internat-o la Highland Hospital din Asheville, North Carolina.

Scriitorul a continuat să aibă dificultăți financiare și a semnat un contract exclusiv cu Metro-Goldwyn-Mayer în 1937, în care era obligat să se mute la Hollywood. Aici a început să aibă o aventură publică cu cronicara de film Sheilah Graham. În acest timp, lucra la al cincilea și ultimul său roman, Iubirea ultimului magnat, publicat postum ca Ultimul magnat. După câteva luni, scriitorul devenit alcoolic și-a recunoscut boala și a acceptat să fie tratat de psihiatrul new-yorkez Richard H. Hoffmann.

Zelda va rămâne în continuare internată în spital și își va petrece această perioadă pictând și lucrând la două romane. 

La sfârșitul anilor ’30 Scott suferă două infarcte. După primul, petrecut în Drogheria Schwab, i-a fost impus de către doctorul său să evite efortul intens. Scriitorul locuia însă cu Sheilah Graham într-o casă cu etaj și avea de urcat două etaje pentru a ajunge la apartamentul său. În seara de 20 decembrie 1940, Fitzgerald și Graham au participat la premiera filmului This Thing Called Love și, în timp ce plecau de la cinematograful Pantages, Scott a început să se simtă amețit și avea dificultăți în a merge.

A doua zi, în timp ce mânca o ciocolată, s-a ridicat de pe scaun și a căzut la podea. A fost al doilea infarct, de această data letal. Scriitorul avea 44 de ani. 

Trupul său a fost transportat la Maryland, la înmormântare participând 20-30 de persoane, printre care și singura sa fiică, Frances "Scottie" Fitzgerald, care avea atunci 19 ani.

Zelda Fitzgerald a trăit în azilul psihiatric Highland Mental Hospital din Asheville, în care era internată încă 8 ani și a murit pe 10 martie 1948, arsă de vie într-un incendiu care izbucnise noaptea în bucătăria spitalului. Pacienta era încuiată într-o cameră, în așteptarea terapiei cu electroșocuri. Incendiul plecat din bucătărie s-a răspândit rapid pe toate etajele. Nouă femei, inclusiv Zelda, au murit, fiind identificate doar datorită fișelor stomatologice.

Scott și Zelda s-au reîntâlnit după moarte, fiind înmormântați în Rockville, Maryland, inițial în Cimitirul Rockville Union. În 1975, fiica lor, Scottie, a făcut demersuri ca părinții ei să fie mutați în cavoul familiei din Cimitirul Catolic din Saint Mary. Pe piatra lor de mormânt este inscripționată ultima propoziție din Marele Gatsby: „ Şi tot aşa, trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără încetare, tot mai înapoi, în trecut.”

      Preluare net

***

 

S-a întâmplat în 22 iulie 1986: A murit Aurelian Andreescu, cântăreţ român de muzică uşoară (n. 12 mai 1942, București– d. Constanța). Aurelian Andreescu s-a născut în București, fiind fiul lui Spiridon Andreescu și al Mariei Andreescu. A fost căsătorit de două ori, cu Ana Ciumetti, în anul 1968 și cu Mariella Annie Dumitriu în anul 1976.

A debutat la „Festivalul Național de Muzică Mamaia" la prima ediție în anul 1963 cu melodia „În tot ce e frumos pe lume" de Elly Roman.

Este unul din cei mai „curtați" interpreți de muzică ușoară de către compozitorii vremii. Aurelian Andreescu susține programe muzicale la cele mai selecte baruri și cluburi de noapte din București și de pe litoral.

Din anul 1965 s-a angajat la Teatrul Constantin Tănase. Împreună cu colectivul teatrului a efectuat turnee în mai multe țări din Europa, precum și în Israel, Cuba, Turcia. În anul 1968 a obținut locul al III-lea la Festivalul Internațional al Cântecului de la Sopot, Polonia, la „Ziua discului". A făcut parte din echipa României alături de Aura Urziceanu și Mihaela Mihai care a cucerit Cupa Europei la Concursul de la Knokke, Belgia în anul 1971. 

În anul 1973, Aurelian Andreescu a reprezentat România la Olimpiada Cântecului de la Atena, cu melodia „Alerg printre Stele" a compozitorului Radu-Eugeniu Gheorghiu și a deschis recitalul lui Johnny Hallyday.

De-a lungul carierei, a înregistrat peste 200 de melodii.

Repertoriul lui Aurelian Andreescu, axat pe melodiile la modă în acea vreme (Elvis Presley, Cliff Richard) i-a adus contracte, angajamente în barurile elitiste din capitală și de pe litoral. Nu se știe cine i-a spus într-o zi: Decât să fii micul Presley n-ar fi mai bine să fii marele Andreescu? L-a ascultat și s-a îndreptat și spre creația  românească Repertoriul său oferit de compozitorii noștri este greu de cuantificat: sunt sute de melodii. Din cariera solistului nu putea lipsi nici trupa teatrului de revistă Constantin Tănase unde se angajează în 1965 și cu care face turnee în toată Europa, Israel, Cuba. Nu renunță însă la aparițiile de pe scenele localurilor reprezentative din București și de pe litoral.În 1968 ocupă locul al treilea la festivalul internațional al cântecului de la Sopot- Polonia.

Face parte din echipa care a reprezentat România în vederea cuceririi Cupei Europei, împreună cu Aura Urziceanu și Mihaela Mihai, la Knokke- Belgia. Au adus-o în țară (1971).

În 1973 reprezintă România la Olimpiada cântecului de la Atena, apărând în deschiderea recitalului lui Johnny Hallyday.

Între timp, continuă seria înregistrărilor pentru Radio și Electrecord.

Numărul lor a depășit 600; multe devenite șlagăre și chiar evergreen-uri în scurtă vreme de la lansare.

Numesc Oameni de Marius Țeicu și Tu ești primăvara mea de Florin Bogardo, a căror interpretare a rămas neegalată până în zilele noastre.Trei discuri Electrecord îi poartă numele, editate în 1973, 1986, 2002. Alte piese șlagăr din repertoriul lui Aurelian Andrescu: În tot ce e frumos pe lume de Elly Roman, Ai trecut iar pe strada mea (Ramon Tavernier), Nu cred în stele (Vasile V. Vasilache), Mi-ai spus că mă iubești (Mișu Iancu), Daniela (Marcel Dragomir), Merit eu (Vasile Veselovschi), Nu mai citi (Horia Moculescu), Ana (George Grigoriu), Când vei veni iar lângă mine (Alexandru Mandy), De ieri până azi (Laurențiu Profeta), Te-ai schimbat (Petre Mihăescu), Și ploua (Radu Șerban) … și multe, multe altele.

Din anul 1993, la teatrul Constantin Tănase are loc anual Festivalul de Muzică Ușoară „Aurelian Andreescu".

Lucky Marinescu a plecat din România în 1985, iar la revenirea în țară, alături de regretatul ei soț, Constantin Barbu, a fost unul dintre oamenii care au sponsorizat Festivalul „Aurelian Andreescu", contribuind financiar, și făcând parte din juriu. Mihai Trăistariu a fost descoperit în urma participării la acest festival. Primul câștigător al Trofeului „Aurelian Andreescu" este Marian Stere, actualmente textier și redactor la Radio România Internațional.A plecat dintre noi în urma unui stop cardiac.

„Aurelian Andreescu a fost probabil cel mai valoros interpret pe care l-a avut muzica ușoară românească din timpul său, și nu numai. Cânta pentru satisfacția sa. Avea vocea tremolată, viguroasă, încânta publicul pe care l-a iubit și respectat totdeauna Era echilibrat și avea sufletul nobil.” Temistocle Popa

Nicolae Uszkai

Surse:

https://radioromaniacultural.ro/greii-muzicii-usoare-romanesti-aurelian-andreescu/

https://identitatea.ro/fost-odata-aurelian-andreescu-unul-dintre-cei-mai-mari-artisti-romani/

https://jurnalul.antena3.ro/timp-liber/monden/aurelian-andreescu-un-destin-dramatic-71628.html

https://youtu.be/zH2kFgmd8Rg

***

 Cândva vei înţelege:

- că micile bucurii zilnice formează marea fericire;

- că uneori trebuie să taci, ca să fii înţeles, și să pleci, ca să fii observat;

- că este mai important să ai linişte decât dreptate;

- că este important să fii fericit, nu ideal; 

- că greșesc toţi oamenii, dar îi iertăm doar pe cei pe care-i iubim; 

- că timpul le așază pe toate la locul lor, trebuie doar să ai răbdare; 

- că nimeni nu-ţi datorează nimic;

- că aparenţele chiar înșală;

- că oamenii vor vedea/auzi doar ce le convine;

- că oricât de bun ai fi, niciodată nu vei fi suficient de bun pentru toţi; 

- că e puţin să te naști om. Trebuie și să dev ii.

anonim

***

 MARII  ÎNȚELEPȚI  AI  LUMII - 10  SFATURI MEMORABILE  DE  LA  MIHAI EMINESCU

Mihai Eminescu, considerat cel mai mare poet român, a lăsat în urma sa o moștenire literară de o valoare inestimabilă. Poeziile sale, pline de profunzime și emoție, explorează teme universale precum iubirea, natura, existența și destinul uman. Dar pe lângă talentul său literar, Eminescu a fost și un gânditor profund, ale cărui reflecții asupra vieții continuă să inspire și să educe generații întregi. În acest articol, vom explora zece dintre cele mai puternice sfaturi de viață oferite de Mihai Eminescu, fiecare însoțit de un citat reprezentativ și o reflecție asupra mesajului său profund.

1. Cunoașterea este cheia înțelepciunii

„Numai omul educat este liber.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Eminescu subliniază importanța educației și cunoașterii în dobândirea libertății interioare și a înțelepciunii. Cunoașterea ne eliberează mintea și ne oferă puterea de a înțelege lumea în mod profund.

2. Respectă natura și găsește inspirație în ea

„Numai poetul, ca pasări ce zboară / Deasupra valurilor, trece peste nemărginirea timpului.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Natura a fost o sursă inepuizabilă de inspirație pentru Eminescu. El ne îndeamnă să respectăm și să apreciem frumusețea naturală care ne înconjoară, găsind în ea inspirație și liniște sufletească.

3. Iubirea este esențială pentru existență

„Când iubirea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Iubirea este o forță fundamentală în viața noastră. Eminescu ne reamintește de puterea transformatoare a iubirii și de importanța de a o prețui și cultiva în relațiile noastre.

4. Căutarea adevărului este nobilă

„Adevărul este stăpânul nostru, nu noi stăpânii adevărului.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Eminescu subliniază noblețea căutării adevărului și importanța de a ne lăsa ghidați de acesta. Adevărul ne luminează calea și ne ajută să trăim vieți autentice și integru.

5. Trăiește în prezent, dar nu uita trecutul

„Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe, / Vede-n capăt începutul / Cine știe să le-nvețe.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Eminescu ne încurajează să trăim în prezent, dar să nu uităm lecțiile și experiențele din trecut. Echilibrul între a fi conștienți de trecut și a trăi în prezent ne poate ghida către un viitor mai bun.

6. Găsește frumusețea în simplitate

„Cugetările-s ca aerul: toate-s deopotrivă, toate-s una; dar și în aer sunt atomi de aur.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Frumusețea și valoarea pot fi găsite în lucrurile simple și aparent obișnuite. Eminescu ne încurajează să vedem minunile și valoarea în simplitatea vieții de zi cu zi.

7. Fii sincer cu tine însuți

„Căci din sufletul tău propriu / Te hrănești, precum un zeu.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Sinceritatea față de noi înșine este esențială pentru o viață autentică și împlinită. Eminescu subliniază importanța de a ne cunoaște și a ne accepta pe noi înșine așa cum suntem.

8. Răbdarea este o virtute esențială

„Răbdarea este amară, dar roadele ei sunt dulci.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Răbdarea ne ajută să trecem prin dificultăți și să așteptăm momentul potrivit pentru a acționa. Eminescu ne încurajează să cultivăm răbdarea, știind că rezultatele valoroase necesită timp și perseverență.

9. Găsește bucuria în cunoaștere și reflecție

„Ce e amorul? Un lung prilej pentru durere.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Reflectarea asupra experiențelor noastre, chiar și a celor dureroase, ne poate aduce înțelepciune și înțelegere profundă. Eminescu ne îndeamnă să găsim bucurie și sens în procesul continuu de auto-reflecție și învățare.

10. Fii umil și recunoscător

„Nu spera și nu ai teamă, / Ce e val ca valul trece.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Umilința și recunoștința sunt virtuți care ne ajută să navigăm prin viață cu mai multă ușurință și serenitate. Eminescu ne reamintește că toate lucrurile trec și că ar trebui să fim recunoscători pentru fiecare moment.

Mihai Eminescu ne oferă o comoară de înțelepciune prin versurile și reflecțiile sale. Aceste sfaturi sunt ghiduri valoroase care ne pot ajuta să navigăm prin complexitatea vieții cu mai multă claritate și sens. Urmând învățăturile sale, putem trăi o viață mai autentică, plină de iubire, cunoaștere și introspecție. De fiecare dată când ne confruntăm cu o provocare, să ne amintim de cuvintele lui Eminescu și să găsim în ele inspirația și curajul de a merge mai departe.

Sursa:

https://1923.ro/2024/07/marii-intelepti-ai-lumii-10-sfaturi-memorabile-de-la-albert-einstein/

***

 

De unde provine expresia „nodul gordian” și ce semnifică?

"Așa cum spuneam și cu alte ocazii, în multe dintre cele peste 7.000 de limbi care sunt vorbite la ora actuală în lume există o multitudine de expresii pe cât de interesante, pe atât de amuzante unele dintre ele, iar limba română nu face excepție de la regulă.

O astfel de expresie întâlnită foarte frecvent în exprimarea de zi cu zi este „nordul gordian”, însă mulți dintre cei care o folosesc nu cunosc originea sau semnificația ei. Așadar, de unde provine această expresie și când putem să o utilizăm?

Expresia „nodul gordian” își are originea în anul 333 î.Hr, în perioada cuceritorului macedonean Alexandru cel Mare.

Legenda spune că, într-o bună zi, în timp ce înainta spre Asia, acesta a intrat în fruntea armatei sale în capitala Frigia, Gordium din Turcia zilelor noastre.

La intrarea în oraş, Alexandru Macedon a zărit un vechi car cu boi care rămăsese în același loc unde legendarul rege Midas îl păstrase în palat cu patru secole în urmă și care îi adusese fiului acestuia Gordias titlul de rege al frigienilor.

La acest car, devenit simbol al regalităţii, nodul care lega oiştea de jug era atât de bine meşteşugit din coajă de coarnă încât capetele nu puteau fi găsite, motiv pentru care nodul nu fusese niciodată desfăcut.

De fapt, un istoric roman avea să descrie mai târziu acel nod drept „mai multe noduri toate atât de strânse încurcate încât era imposibil să vezi cum erau fixate”.

nodul-gordian-expresie-semnificatie- O imagine ilustrată gravată a lui Alexandru cel Mare tăind nodul gordian, dintr-o carte victoriană de epocă datată 1850

Alexandru cel Mare taie nodul gordian

Cine și cum a desfăcut nordul gordian?

Se spune că un oracol prevestise că acela care va izbuti să desfacă nodul, care mai târziu avea să fie denumit mai târziu „nodul gordian”, va deveni stăpânul peste întreaga Asia.

Ajungând în Frigia cu trupele sale, Alexandru Macedon, află de această profeție și pentru că visa să cucerească această împărăţie se apucă să dezlege nodul.

Și a încercat, nu o dată, ci de două ori, ba chiar de trei ori. Cu toate acestea, nu a reușit, iar nodul a rămas nedesfăcut. Însă dorința acestuia era atât de arzătoare încât nu s-a lăsat păgubaș.

nodul-gordian-expresie-semnificatie Harta imperiul lui Alexandru cel Mare din Grecia până în India în 334-323 î.Hr

Harta cu imperiul lui Alexandru cel Mare din Grecia până în India în 334-323 î.Hr

El s-a dat înapoi doi pași, a exclamat „nu contează modul în care aceste frânghii vor fi dezlegate”, după care a scos sabia și a tăiat în cele din urmă nodul.

O altă legendă spune că Alexandru cel Mare a scos pur și simplu un știft care trecea prin jug slăbind suficient de mult nodul încât să-l poată desface.

Indiferent de metoda pe care a folosit-o, tânărul rege a fost imediat aclamat de soldații săi, dar și de frigieni deoarece a reușit să „dezlege” puzzle-ul antic.

Profeția a dat roade în cazul lui Alexandru cel Mare, care a continuat să cucerească Egiptul şi fâşii mari din Asia înainte de moartea prematură la vârsta de 32 de ani.

Vezi și care este originea expresiei „Veni, vidi, vici”

Ce semnifică expresia „nodul gordian”?

Datorită popularității de durată a legendei lui Alexandru cel Mare, expresia „nodul gordian” a intrat în vocabular ca fiind o prescurtare pentru un obstacol complicat sau insolubil.

Una dintre primele apariții ale nodului gordian s-a produs în piesa lui William Shakespeare „Henric al V-lea”, în care personajul principal este lăudat pentru capacitatea sa de a „dezlega” nodurile gordiene ale politicii.

De asemenea, expresia „tăierea nodului gordian” este folosită pentru a descrie o soluție creativă, categorică și neașteptată la o problemă sau o situație complicată aparent de nerezolvat.

Cu alte cuvinte, în momentele în care ne lovim de o situație dificilă sau întâmpinăm greutăți în rezolvarea unei probleme complicate ne folosim de expresia „nodul gordian” pentru a găsi o soluţie imediată."

Foto: 123rf.com

Sursa text: libertatea.ro

Author photo

Mihai Morcovescu

redactor SEO

***

 

MEMORIE  CULTURALA - ERNEST HEMINGWAY

Ernest Hemingway  s-a nascut la data de 21 iulie 1899 - la Oak Park, Illinois, o suburbie a orașului Chicago, fiind cel de-al doilea copil al familiei Clarence Edmonds Hemingway – de profesie medic – și Grace Hemingway – de profesie muziciană și a decedat la data 

2 iulie 1961.

Despre scriitor, William Faulkner spunea: “Hemingway a fost unul dintre cei mai străluciţi, mai îndrăzneţi şi mai riguroşi stlişti din întreaga literatură universală, urmărind neclintit principalul scop al artei sale: acela de a surprinde însăşi esenţa umanităţii, aşa cum apare ea în spectacolul tragicomic al vieţii. Iar cei care l-au cunoscut, pot depune mărturie că era la fel de bun ca om, pe cât a fost ca scriitor.

Laureat al premiului Nobel pentru literatura 1954 pentru romanul "Batranul si marea".

"Omul nu este facut ca sa fie infrant. Pe om poti sa-l distrugi, dar nu poti sa-l infrangi..." Ernest Hemingway - “Batranul si marea”.

LUCRURI  PE  CARE  NU  LE  ȘTIAI  DESPRE  ERNEST  HEMINGWAY

Felul în care a ales să trăiască, dincolo de literatură, a fost de asemenea inedit. Şi nici moartea lui nu a trecut neobservată – nu l-a omorât nimic, nici numeroasele afecţiuni, boli şi accidente, ci propria lui mână, apăsând pe trăgaci.

1. A fost un spion KGB ratat

In ultimii ani de viaţă, Ernest Hemingway devenise paranoic şi credea că autorităţile de la FBI sunt pe urmele sale. El a fost supus mai multor terapii cu electroşoc, în 1960, la recomandarea medicului personal. Mai târziu s-a descoperit că Hemingway chiar fusese supravegheat, fiind pus sub urmărire de Edgard Hoover (primul director FBI, n.r.).

În 2009, apariţia volumlui “Spies:The Rise and Fall of the KGB in America“ aduce dovezi pentru care FBI a fost îndreptăţit să-l urmărească pe Hemingway, deoarece scriitorul se afla pe lista agenţilor KGB din America. Pe baza unor însemnări ale unui ofiţer KGB care a avut acces la arhivele ruseşti din perioada lui Stalin, cartea arată că autorul american a fost recrutat în 1941, înainte de a face o călătorie în China, primind porecla “Argo“.

Potrivit documentelor sovietice, Hemingway s-a întâlnit cu agenţii ruşi în anii 1940, în Havana şi în Londra, „exprimându-şi dorinţa de a-i ajuta“. În final, s-a dovedit că scriitorul american nu le-a fost de prea mare ajutor sovieticilor, deoarece nu le-a servit niciun fel de informaţie politică şi nu a depus niciodată „muncă practică“. În 1950, „Argo“ nu mai era un om activ al ruşilor. Unii spun că escapadele lui Hemingway ca spion KGB a fost mai degrabă un pretext pentru a căpăta inspiraţie artistică. Alţii spun că paranoia de care suferea şi din cauza căreia credea că este urmărit de FBI a fost şi motivul pentru care şi-a pus capăt zilele.

A luat un pisoar din baia barului preferat şi l-a montat în curtea casei

Nu este un secret că lui Hemingway îi plăcea băutura foarte mult. În momentul în care barul său preferat, Sloppy Joe's, şi-a schimbat sediul, scriitorul a luat unul dintre pisoarele din baia localului şi l-a pus în curtea casei sale din Key West, Florida. Motivul pentru care a făcut asta? Şi-a băut atât de mulţi bani în acel bar încât considera că vasul de toaletă îi aparţinea. Pisoarul s-a transformat într-o fântână de grădină din care se adapă pisicile lui Hemingway.

2. A avut o pasiune neobşunită pentru pescuit şi urmărirea submarinelor

Ernest Hemingway folosea o armă împotriva rechinilor pentru a-i ţine departe de peştii-spadă, care erau captura lui preferată. În 1938, scriitorul a dobândit un record mondial prin cei şapte peşti-spadă capturaţi într-o singură zi. De asemenea, Hemingway a petrecut o perioadă considerabilă de timp, din vara anului 1942 până la sfârşitul lui 1943, pe o barcă de pescuit realizată din lemn.

S-a plimbat pe apele în zona de nord a Cubei, „vânând“ submarinele naziste cu echipamente de identificare a direcţiei, precum şi cu arma folosită pentru a alunga rechinii şi cu grenade de mână.

A supravieţuit antraxului, malariei, pneumoniei, hepatitei, cancerului de piele, diabetului, accidentelor de avion, rupturii de splină, fracturii de craniu şi de vertebre...

În final, s-a dovedit că singurul lucru care l-a putut omorî pe Hemingway a fost chiar el însuşi. În 1954, scriitorul american a trecut prin două accidente succesive de avion care i-au adus vătămări aproape fatale. Se afla în Africa, împreună cu soţia sa, Mary, când au pornit într-un zbor de agrement, drept cadou de Crăciun pentru Mary.

Avionul s-a prăbuşit, iar Hemingway s-a ales cu o rană la cap, în vreme ce soţia lui a avut două coaste rupte. A doua zi, în timp ce se pregăteau să zboare spre Entebbe (Uganda), unde urmau să primească îngrijiri medicale, avionul a explodat chiar înainte de decolare. Scriitorul a suferit mai multe arsuri, dar şi o comoţie cerebrală destul de serioasă. Când au ajuns în Entebbe, presa locală relata deja povestea morţii lui Hemingway.

3. S-a sinucis cu arma preferată

4. A condus un grup francez în războiul contra naziştilor

Tânărul soldat Ernest Hemingway Hemingway a fost corespondent de război în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El a declarat totuşi că singura contribuţie în contextul războiului a fost în materie de sfaturi şi că titulaturile care i s-au adus au fost simple dovezi de afecţiune din partea soldaţilor. Potrivit declaraţiei scriitorului, a fost primul care a pătruns în Paris, împreună cu unitatea sa, după eliberare şi au cucerit Hotelul şi Barul Ritz de sub ocupaţia nazistă, cu o zi înainte ca forţele Alianţei libere să pătrundă în oraş.

5. Pisicile cu şase pernuţe, marca lui Hemingway

Casa lui Hemingway din Florida este locuită de 50 de pisici Un căpitan de vas i-a oferit lui Hemingway prima pisică cu şase pernuţe. Din acel moment, scriitorul a devenit cel mai mare iubitor al felinelor care au această particularitate. După 1961, anul morţii sale, casa lui Hemingway din Key West, Florida, s-a transformat în muzeu şi, implicit, în locuinţa pisicilor sale. În prezent, casa găzduieşte aproximativ 50 de pisici, dintre care jumătate sunt polidactile. Termenul de “pisica lui Hemingway“ desemnează tocmai pisicuţele cu şase pernuțe.

6. Fratele său a fondat o comunitate din şapte persoane, locuind pe o plută

Formaţiunea creată de fratele lui Hemingway, Leicester, în 1964, se numea The Republic of New Atlantis şi era alcătuită din şapte persoane care locuiau pe o plută realizată din oţel şi bambus, ancorată în apele Mării Caraibilor. Mica lor comunitate avea monedă, timbre şi constituţie proprii.

A fost distrusă doi ani mai târziu într-o furtună tropicală. În 1982, Leicester s-a sinucis, la fel cum au procedat Ernest Hemingway însuşi, dar şi sora, tatăl, bunicul şi nepoata lui.

7. Există o comunitate a celor care seamănă cu Hemingway

Heminglookalikes.com este o grup virtual al oamenilor care arată ca renumitul scriitor american. Toţi participanţii sunt „purtători“ de păr şi barbă albe, exact cum arăta şi Hemingway. Periodic sunt organizate întâlniri cu toţi membrii şi anual are loc concursul care desemnează cea mai fidelă sosie a lui Hemingway.

Sursa: adevarul.ro

***

 Cum și de ce a fost ucis Socrate?

Socrate, cel mai mare filosof al tuturor timpurilor, era de fapt cel mai urât om din Atena. 

Era acuzat de cruzime și de coruperea tinerilor. 

Curtea populară, Elia, l-a condamnat la moarte: iar Socrate, una dintre cele mai strălucite minți din istorie, a murit bând o cucută.

 Dar de ce atâta agitație?

Se pare că Socrate nu făcea nimic periculos: 

el punea întrebări, vorbea cu oricine, cu nobili, cu cetățeni obișnuiți, cu tineri.

 Dar întrebările sale, prin franchețea lor, prin simplitatea lor, demolau certitudinile interlocutorilor săi, forțându-i să se consoleze cu goliciunea propriilor lor certitudini, cu incoerența raționamentelor lor. 

I-au învățat să se îndoiască.

Socrate era prea incomod cu îndoielile pe care le insufla.

 A avut îndrăzneala de a-i demasca pe politicienii corupți și pe falșii învățători care, crezând că știu, presupuneau adevăruri false și cunoștințe false. 

Pentru aceasta a fost condamnat la moarte. El era o amenințare la adresa statutului, un pericol care trebuia eliminat.

În timpul procesului, Socrate a refuzat să se căiască sau să ceară îndurare. 

El a refuzat chiar să ceară ajutorul unui orator (anti semnele avocaților noștri). De ce? Pentru că, potrivit lui Socrate:

 „Nu-ți poți folosi arta retorică jucându-te cu, cuvintele, fermecând mulțimea, poate mințind, chiar dacă viața mea este în joc. 

„ Inteligența este incomodă, asta ne învață procesul împotriva lui Socrate. 

Masele vor iluzii și nu adevăr, vor să fie flatate în câteva cuvinte. 

Oamenii inteligenți sunt rușinați.

Sunt interziși, ostracizați, disprețuiți, pentru că tulbură somnul maselor, pun la îndoială autoritatea, dezvăluie înșelăciunile instituțiilor.