***

 

“Bunica nu avea cultură,

Nu studiase-așa, ca noi..

Se "cultivase"-'n bătătură

Și la prășit de popușoi.

Nu, nu era analfabetă,

Dar nici școlită nu era.

Din Biblia îngălbenită

De multe ori ea ne citea..

Mi-o amintesc în nopți de vară,

Cum se ruga lui Dumnezeu 

Privind spre stele, în grădină,

Și neștiind că sunt și eu..

Ea nu luase masterate,

Nici doctorate n-a luat,

Însă credea cu fermitate

În Cel ce lumea a creat!

Cum să-i fi spus bunicii mele,

Ce se ruga spre cer mereu,

Că bolta cea cu mii de stele

Nu-i opera lui Dumnezeu?!

Să fi-'ndrăznit să-i zici bunicii,

În noaptea cu parfum de fân,

Că greierii și licuricii

Nu-L au pe Dumnezeu Stăpân?!

Nici n-ai fi terminat ideea,

Știu foarte bine ce îți spun:

Bunica mea, din clipa-aceea

Te-ar fi privit ca pe-un nebun!

Căci, după mintea ei vioaie,

Nimic nu-i fără autor:

Nici  clăi de fân, nici mușuroaie,

Nici simpla urmă de tractor!

Să îi fi spus bunicii mele

Că soarele ascuns în nor,

Sau câmpul cel cu floricele,

Există fără Creator?!

Așa erau bătrânii noștri,

Crezând în Domnul Dumnezeu;

Strămoșii au crezut, bunicii,

Și mama mea credea, și eu..

Dar intelectualii lumii,

Cu diplome la școli de soi,

Mai caută și-acum dovada

Că ei se trag din maimuțoi!

Ei scurmă harnici prin țărână

Și caută bucăți de os

Prin care vor să demonstreze

Că.. nu suntem ai lui Hristos!

Aceasta este marea luptă,

Vrăjmașul vrea prin rațiuni

Să ne lipsească de credința

Ce-o moștenim de la străbuni..

Să nu-i lăsați să vă golească

De harul ce-l aveți în voi;

Rugați-vă să se-'nmulțească,

Iar Duhul va veni șuvoi,

Căci Tatăl nostru ne iubește

Și nu ne lasă lui Satan.

Cu harul Său ne ocrotește,

Vrăjmașii se trudesc în van!

Pe cei ce pierd credința dreaptă

Și-'ncep să-și râdă de strămoși,

O grea robie îi așteaptă,

Căci demonii nu sunt miloși!.

Urcați, urcați în Arca Sfântă,

În casa Domnului Hristos!

Biserica pe val plutește,

În timp ce lumea merge-'n jos!”

 Preot Sorin Croitoru.

***

 

- Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, "Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat".

Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu...

- Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică. 

- Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între orele 08 şi 16, te gândeai că este în concediu, zile libere, sau poate e bolnav, săracu om, şi merge la doctor...

- Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

- Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic - ca toată lumea - în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. 

- Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă, şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că " este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala" şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla ta'cs'o că a chiulit... !

- Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

- Era o vreme în ţara asta când băieţii deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: " ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A termenat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept" ...

- Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-au luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta, sau nunta copilului.

- Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul, sau de ce nu ai moţ la bască, sau de unde te îmbraci...

- Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: "Uite mamă, trece armata".

Astăzi ...

- Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru "o linie".

- Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

- Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

- Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul. 

- Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, "ifonul", sau tableta.

- Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu.

- Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să "se învârtă" sau sunt "băieţi de băieţi deştepti" care obţin bani uşor din "afaceri" cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

- Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, sau să nu te invite la o nuntă...

- Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă "la ţară" de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap...

- Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată,  întoarce capul pentru că, “Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".

Dar oare, ce va fi mâine?

Cum va mai fi ţara asta?

Cum Va Fi Mâine?” 

Neagu Djuvara,(Era o vreme...)

***

 Ion se scoala dis de dimineata si merge la biserica. Ajuns acolo, popa il ia sa-l spovedeasca, si-ll intreaba:

-Ioane, ai fumat?

-Vai, parinte, cum sa fac asa ceva? Eu, slujitor al Domnului?

-Dar, de baut ai baut?

-Nu parinte, vai de mine!

-Dar la femei... ai fost?

-Drept cine ma iei parinte? Doamne, din instinct le ocolesc!

-Ioane, Ioane, zice popa, nu-i lucru curat cu tine. Dar, i-a zi, de furat ai furat?

-Doamne fereste parinte, sunt cel mai cinstit enorias al tau!

-Nevasta ti-ai inselat-o? intreaba popa.

-Cum sa fac asa ceva? Mi-e frica parinte! Eu imi iubesc nevasta.

-Atunci, i-a zi mai, Ioane, cum pacatuiesti? Doar nu esti fara de pacate?

– Mint parinte, mint mult...

***

 

📖...A fost o vreme când în sate

      Erau zicale din bătrâni,

Ogoarele la timp arate,

Iar câinii, toţi aveau stăpâni.

Ştia tot omul de ruşine,

Ce e frumos, ce e păcat.

       Învăţăturile creştine

Se respectau cu-adevărat.

Puţine straie, dar curate,

Aveau românii de-mbrăcat,

Modeste, simple, dar purtate

      Cu măreţie de-mpărat.

Şi fetele erau frumoase,

Pe feţe arătau bujori,

Şi se sfiiau când, ruşinoase,

Primeau de la vreun june flori.

      Flăcăii se-ntreceau în glasuri

Să zică-n hore strigături

Stăteau bătrânele trei ceasuri

Privind cu mâinile la guri.

      Era şi timp, era răbdare,

Iar ceasul chiar părea mai lung,

     Azi omul când de toate are

Niciunele nu îi ajung...🤔

***

 

• Gara Burdujeni, este o gară de cale ferată din municipiul Suceava (România), care a fost construită în perioada 1892-1902 în cartierul Burdujeni (pe atunci localitate de frontieră între România și Austro-Ungaria, făcând parte din jud. Botoșani iar astăzi cartier al Sucevei).

• Între anii 1902-1918 Gara Burdujeni a fost gară de frontieră românească.

• Gara Burdujeni are un aspect monumental cu influențe baroce, din dorința autorităților române ca această gară de frontieră să nu fie mai prejos decât gara Ițcani (gara corespondentă de pe teritoriul Austro-Ungariei).

• Ea a fost construită după modelul gării din Fribourg (Elveția), într-o plastică arhitecturală ce amintește de eclectismul de școală franceză al vremii.

• Fațada clădirii a fost realizată în întregime din cărămidă roșie lustruită, furnizată de Fabrica de cărămizi Ciurea (din apropierea Iașului), care fusese construită în anul 1891 la inițiativa directorului general al Căilor Ferate Române, Gheorghe Duca.

Sursa internet via Piriu C.

***

 

Magnolia – Copacul Nobil

●● Copacul de magnolie a fost botezat astfel în 1600 după numele unui botanist francez – Pierre Magnol.

●● Este un copac nobil, poate cel mai frumos copac cu flori cultivat din lume. Înflorește primavara, iar florile sale mari, minunate sunt asociate la nivel simbolic cu trăsături precum noblețea, demnitatea, frumusețea, perseverența.

                  Semnificațiile magnoliei

●● Soiurile de magnolii care cresc în regiunile sudice ale planetei sunt adesea foarte parfumate, simbolizând astfel frumusețea divină și excelența.

●● Magnoliile albe sunt sinonime cu puritatea, perfecțiunea, sinceritatea, bunătatea și castitatea, în timp ce magnoliile roz sunt deseori asociate cu tinerețea, inocența și bucuria de a trăi.

●● Entuziasmul, bucuria, sănătatea și norocul – toate acestea sunt asociate cu magnoliile de culoare verde, în timp ce o magnolie de culoare mov transmite încurajări și un gând bun de însănătoșire.

●● Chinezii cred despre magnolii că sunt un simbol al purității și nobleței, iar în Japonia această plantă este folosită în medicina naturistă, dar și în scop ornamental.

●● Tot japonezii cred că florile de magnolie semnifică dragostea pentru natură, dar și că sunt sinonime cu forța vieții. Tocmai de aceea le oferă în dar femeilor care au născut recent.

Iar dacă vă numărați printre persoanele care iubesc magnoliile, acest lucru trădează altruism, sensibilitate, tenacitate și perspicacitate. În plus, sunteți o persoană devotată, săritoare și protectoare.

***

 ,,Când intri în casa cuiva, devino orb; când ieși, devino mut! Nu căuta defecte! Respectă-i pe cei ce ți-au arătat modestia și intimitatea lor. 

Mergem pe stradă şi auzim, fără să vrem, câteva vorbe despre cineva. 

Urcăm în autobuz şi atenţia ne este tulburată de o discuţie între doi călători, despre o a treia persoană, care nu este de faţă. 

Vorbitul de rău despre alţii sau bârfa, aşa cum este cunoscută de către toată lumea, a devenit un lucru atât de familiar, încât oamenii au început să o şi accepte. 

Mulţi, fără să se întrebe dacă nu cumva vorbeşte gura şi nu mintea, şi uitând că a nu bârfi este o poruncă de la Dumnezeu. 

 

Cică, într-un sat, o babă era rău clevetitoare. Ştia asta. Hotărăşte baba să meargă la preot să spovedească păcatul: 

– Părinte, mă omoară clevetirea asta, nu ştiu ce să mă fac, dacă aud ceva despre cineva, fără a cerceta adevărul, mă reped să înfloresc şi să transmit mai departe... astfel că, nu după mult timp, află tot satul… îmi dai canon mare, părinte? 

– Nu, femeie, nu-ţi dau canon! Dar o să te rog să iei sacul acesta de scaieţi şi să-i plantezi la tine-n grădină. 

– O, ce bine părinte! Asta-i uşor de făcut... 

Peste un timp, părintele se întâlneşte cu baba pe drum: 

– Femeie, o să te rog să-mi aduci rodul sacului cu scaieţi pe care ţi l-am dat să-l semeni în grădină... 

– Aaa, păi nu pot, părinte, că sacul s-a transformat într-o pădure de scaieţi, iar vântul a dus seminţele şi prin grădinile oamenilor, şi a ajuns şi pe câmp, şi ar însemna o muncă peste puterile omeneşti de-a aduna tot rodul sacului ce mi l-ai dat. 

– Păi vezi, femeie?!? Aşa este şi cu clevetirea. Cineva spune o vorbă care se rostogoleşte, bulgărele se face tot mai mare, răneşte multe suflete în drumul lui şi nimeni niciodată nu-l mai poate opri. 

Fă bine, dară şi nu mai asculta cuvintele clevetitoare ale "sufletelor murmurânde” şi nici tu însăţi să nu mai scorneşti ceva despre oameni!!!"