***

 Mi-ar plăcea să citiți!

"În loc să postim de carne în Post,

Papa Francisc propune 15 acte simple de caritate:

  1. Salută. (întotdeauna și peste tot)

  2. Spune mulțumesc (chiar dacă „nu ar trebui”).

  3. Amintește-le celorlalți cât de mult îi iubești.

  4. Salută cu bucurie persoanele pe care le vezi în fiecare zi.

  5. Ascultă povestea altora, fără prejudecăți, cu iubire.

  6. Oprește-te pentru a ajuta. Fii conștient de cine are nevoie de tine.

  7. Înveselește pe cineva.

  8. Sărbătorește calitățile sau realizările altcuiva.

  9. Selectează lucrurile pe care nu le folosești și dăruiește-le celor care au nevoie.

10. Ajută când este necesar, astfel încât celălalt să se odihnească.

11. Corectează cu iubire, să nu taci din frică.

12. Acordă atenție celor de lângă tine.

13. Fă ordine în lucrurile pe care le folosești acasă.

14. Ajută-i pe ceilalți să depășească obstacolele.

15. Sună-ți părinții dacă ai norocul să-i ai.

 • Renunță la cuvintele ofensive și transmite cuvinte amabile

 • Alungă nemulțumirea și fii plin de recunoștință

 • Nu te mânia și fii plin de blândețe și răbdare

 • Alungă pesimismul și fii plin de speranță și optimism

 • Grăbește-te să-ți pese și fii plin de încredere în Dumnezeu

 • Lasă plângerile și încarcă-te cu lucrurile simple ale vieții

 • Lasă deoparte tensiunile vieții și roagă-te

 • Alungă tristețea și amărăciunea și umple-ți inima de bucurie

 • Postește de egoism și fii plin de compasiune față de ceilalți

 • Iartă rapid și ia o atitudine de reconciliere

 • Renunță la cuvinte și, în tăcere, ascultă-i pe ceilalți."

Posteste de rautate si umpleti inima cu iubire si intelegere pentru aproapele tau !

***

 

Anglia, in anii 1500. Majoritatea oamenilor se căsătoreau în iunie deoarece îşi făceau baia anuală în mai şi încă mai miroseau cât de cât bine în iunie. Totuşi, miresele aveau cu ele un buchet de flori pentru a acoperi eventualul miros. De aici vine obiceiul de a avea un buchet la nuntă. Baia consta într-un singur butoi mare plin cu apă fierbinte. Bărbatul casei avea privilegiul de a se spăla în apa curată, apoi fiii şi restul bărbaţilor din casă, urmaţi de femei şi în final copiii – ultimii fiind bebeluşii. Între timp, apa devenea atât de murdară încât era posibil să pierzi pe cineva în ea. De unde şi zicala: “Don’t throw the baby out with the bath water” (“Nu arunca şi copilul odată cu apa de baie”). Casele aveau acoperişuri înalte şi pufoase de stuf (paie groase), fără lemn dedesubt. Era singurul loc unde animalele se puteau încălzi, aşa că toţi câinii, pisicile şi alte fiinţe mici (şobolani, gângănii) stăteau acolo. Când ploua devenea murdar şi alunecos şi uneori animalele alunecau şi cădeau de pe acoperiş. De unde zicala: “It’s raining cats and dogs” (“Plouă cu câini şi pisici”). Nimic nu împiedica ceva să cadă în casă. Asta era o mare problema în dormitor, unde gândaci şi alte lucruri puteau murdări patul. Deci, un pat cu stâlpi şi un cearşaf pus deasupra oferea ceva protecţie. Aşa au apărut paturile cu baldachin. Cei bogaţi aveau podele de ardezie care deveneau alunecoase când se udau pe timpul iernii, aşa că împrăştiau paie (“thresh” – resturi de la treierat) pe jos ca să poată merge. Cu timpul, până în primăvară, paiele se tot adunau până când alunecau afară când se deschidea uşa. Astfel s-a proptit o bucată de lemn la intrare. Aşa a apărut pragul (în engleză se numeşte “threshold”, care vine de la “thresh” şi hold” – a ţine, a opri). Pe atunci uneori făceau rost de carne de porc, ceea ce îi făcea să se simtă destul de speciali. Când aveau musafiri, atârnau şunca de tavan ca să se laude cu ea. Era semn de bogăţie că un bărbat “could bring home the bacon” (“era în stare să aducă şunca acasă”).Tăiau puţină ca să împartă oaspeţilor şi apoi stăteau toţi în jurul mesei şi “chewed the fat” (“mestecau grăsimea”). Pâinea era împărţită conform statutului social. Muncitorii luau partea arsă de pe fundul pâinii, familia lua mijlocul şi musafirii partea de sus (“upper crust”). Căni de plumb erau folosite pentru a bea bere şi whisky. Combinaţia asta de obicei dobora un om pentru câteva zile. Cineva care trecea pe drum îi putea lua drept morţi şi îi pregătea de înmormântare. Erau întinşi pe masa din bucătărie vreo două zile, în timp ce familia adunată în jur mânca, bea şi aştepta să vadă dacă se trezesc. Aşa a apărut obiceiul de “priveghi”, care în engleză se traduce “wake” (“to wake up” – “a se trezi”). Anglia este o ţară veche şi mică, aşa că oamenii începuseră să rămână fără locuri de îngropat. Aşadar dezgropau coşciuge şi duceau oasele la o “casă-de-oase” (“bone-house”) şi refoloseau mormintele. Deschizând acele sicrie, au observat că unul din 25 aveau urme de zgârieturi pe dinăuntru şi au realizat că unii din acei oameni fuseseră îngropaţi de vii. Aşa că s-au gândit ca de atunci încolo să prindă o sfoară de încheietura mâinii mortului care să treacă prin acoperişul sicriului şi prin pământ până la suprafaţă şi să lege de ea un clopoţel. Cineva a stat de atunci noaptea în cimitir (aşa a fost inventată “graveyard shift” – “tura de noapte”) să asculte clopoţeii. Astfel, oamenii vii erau “salvaţi de clopoţel” (“saved by the bell”), acesta mai fiind numit şi “soneria mortului” (“dead ringer”). Cam așa sta treaba cu popoarele care acum dau lecții de civilizație!....

Sursa: grupul pasionaților 

de istorie .....

Fabulă

 "Se spune că era odată o furnică ce venea în fiecare dimineață veselă la muncă. Îi plăcea ce făcea, muncea cu drag și spor și, mai ales, era fericită.

Șeful, Leul era suprins că furnica lucrează așa de bine fără să fie supravegheată. I-a venit o idee: dacă furnica producea așa de mult singură, fără să fie supravegheată sigur va produce și mai mult dacă va avea un șef direct.

Așa a fost angajat Gândacul. Acesta avea experiența în supravegherea muncitorilor și era cunoscut pentru faptul că scria niște rapoarte excelente. Prima decizie a Gândacului a fost să instaleze un ceas de pontaj. Apoi, și-a dat seama că avea nevoie și de o secretară ca să-l ajute să scrie rapoartele lui minuțioase. Astfel, a angajat pe Păianjen.

Păianjenul avea grijă de arhive și răspundea la telefon.

Leul era foarte mulțumit de munca Gândacului, rapoartele lui erau excelente, așa că i-a spus că și-ar dori și rapoarte de producție și analize ale trendului pentru a le putea folosi în ședințele viitoare.

Gândacul și-a luat munca în serios, așa că i-a cerut Leului un computer de ultimă generație, imprimantă modernă și un angajat care să se ocupe de departamentul de IT. Așa a fost angajată Musca.

Între timp, Furnica care demult venea la muncă cu plăcere și era tare productivă a ajuns să semneze tot felul de rapoarte zilnice și să participe la ședințe lungi și plictisitoare care îi luau cea mai mare din timpul de lucru.

Leul a considerat că mai are nevoie de o persoană care să se ocupe de departamentul unde lucra Furnica. Astfel a fost angajată Cicada.

Cicada, în prima zi de lucru și-a cumpărat un scaun ergonomic și un covor pentru biroul ei nou. A doua zi a cerut un computer și un asistent personal pentru a putea face planul de optimizare a muncii și bugetului.

Departamentul unde lucra Furnica a ajuns un loc extrem de trist. Nimeni nu mai lucre cu drag și spor, iar stresul afecta productivitatea.

Leul a observat că în departamentul unde lucra Furnica a scăzut productivitatea așa că a angajat Bufnița, un expert ce va veni cu soluții ce creștere a productivității.

Bufnița a analizat ce a analizat și la sfârșit a ajuns la concluzia că departamentul furnicii are prea mulți angajați.

Ghiciți pe cine a concediat Leul?

Pe furnică! Pentru că era un angajat cu o atitudine negativă și îi lipsea motivația."

Sursa: soapt e & Geta Buneru

***

 Si voi credeati ca suntem smecheri de ieri, de azi...

"Şmecher” vine de la faptul că boierii în olteni care aveau podgorii au angajat câte un specialist în degustarea vinurilor. Cum în germană cuvântul “schmecken” înseamnă a avea gust, a fi bun la gust, s-a ajuns ca specialistul respectiv, pe care nu îl puteai păcăli cu vin prost, să fie numit “şmecher”, adică un individ isteţ, imposibil de fraierit. El era mintea limpede.

Era o vreme când saşii din Siebenburgen (cum i se mai spunea Transilvaniei), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.

Oltenii au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura, se „ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla… imediat negustorii saşi se „pileau” la loc.

Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu altul mai rău. Abia când ajungeau acasă negustorii saşi realizau că erau păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate, cumpărând vin scump și prost.

Așa a apărut meseria de Schmecken, care îi însoțea pe negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania.

După ce saşii se îmbătau, intra în joc Der “Schmecken” - „cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. El negocia și stabilea preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti și tot el gusta vinul şi fixa preţul de cumpărare. Oltenii i-au spus ”șmecher” și au înțeles că el este ”cel care nu poate fi pă călit.

***

 

Cine nu îndrăgește MAGNOLIA?

Dar cine știe aceste detalii despre acest COPAC NOBIL?

Magnolia – Copacul Nobil

Copacul de magnolie a fost botezat astfel în 1600 după numele unui botanist francez – Pierre Magnol.

Este un copac nobil, poate cel mai frumos copac cu flori cultivat din lume. Înflorește primavara, iar florile sale mari, minunate sunt asociate la nivel simbolic cu trăsături precum noblețea, demnitatea, frumusețea, perseverența.

Semnificațiile magnoliei

Soiurile de magnolii care cresc în regiunile sudice ale planetei sunt adesea foarte parfumate, simbolizând astfel frumusețea divină și excelența.

Magnoliile albe sunt sinonime cu puritatea, perfecțiunea, sinceritatea, bunătatea și castitatea, în timp ce magnoliile roz sunt deseori asociate cu tinerețea, inocența și bucuria de a trăi.

Entuziasmul, bucuria, sănătatea și norocul – toate acestea sunt asociate cu magnoliile de culoare verde, în timp ce o magnolie de culoare mov transmite încurajări și un gând bun de însănătoșire.

Chinezii cred despre magnolii că sunt un simbol al purității și nobleței, iar în Japonia această plantă este folosită în medicina naturistă, dar și în scop ornamental. Tot japonezii cred că florile de magnolie semnifică dragostea pentru natură, dar și că sunt sinonime cu forța vieții. Tocmai de aceea le oferă în dar femeilor care au născut recent.

Iar dacă vă numărați printre persoanele care iubesc magnoliile, acest lucru trădează altruism, sensibilitate, tenacitate și perspicacitate. În plus, sunteți o persoană devotată, săritoare și protectoare.

***

 

A VENIT ASEARĂ MAMA ...

VASILE MILITARU

A venit aseara mama, din satucu-i de departe,

Ca sa-si vada pe feciorul, astazi domn cu multa carte.

A batut sfios la usa, grabnic i-am iesit în prag,

Mi s-a umezit privirea, de iubire si de drag.

Sarutîndu-i mâna dreapta, ea m-a strâns la piept sfioasa,

Si întrebând-o câte toate, a intrat apoi în casa.

Înlauntrul casei mele, câta bruma am adunat,

Da prilej ca biata mama, sa se creada-ntr-un palat.

Nu-ndrazneste nici sa intre, cu opincile-n picioare,

Si cu multa grija calca, doar alaturi de covoare.

Eu o-ndemn sa nu ia seama, si sa calce drept în lege,

Ca doar e la fisu-n casa, nu e-n casa vre-unui rege.

Si abia o fac sa sada, pe-un divan cu scoarta noua,

Mi-era dor de tine maica, ti-am adus vreo zece oua.

Nitel unt i-a colea-n traista, niste nuci, vreo doua sute,

Si cu ochii plini de lacrimi, prinse iar sa ma sarute.

Poate mor ca sunt batrâna, si-aprins dorul sa ma-ndrume,

Sa mai vad odata maica, ce mi-e azi mai drag pe lume.

Caierul mi-e pe sfârsite, mâine poate-si curma firul

Si-ntre patru blani de scânduri, sa ma cheme cimitirul.

Jale mi-i de voi maicuta, si visez chiar si desteapta

Cum pe-o margine de groapa, bietul taica-tu m-asteapta

Tu cu dorul mamei în urma, sa te-aduni cu frati-acasa

Si sa-mparti agoniseala, de pe urma ei ramasa.

Iara tu ca mai cu stare, decât fratii tai pe lume

Sa iei casa-n care tie, ti-a fost dat sa vi pe lume

Când si când în miez de vara, sau de Pasti sa vada satul

Cum îmi vine ca-n toti anii, la casuta mea baiatul

Si-având tihna si-odihna, la venire sau plecare

S-aprinzi si la groapa maichii, cât-un pai de lumânare.

A tacut apoi batrâna, si-a plâns mult cu lacrimi grele,

Ce curgându-i lin în poale, se-ntâlneau cu ale mele.MAMA

 VASILE MILITARU- a fost un poet și scriitor român naționalist, fost deținut politic sub regimul comunist din România, care a publicat și sub pseudonimul Radu Barda. Wikipedia

Anul nașterii: 19 septembrie 1885, Dobreni

Data morții: 8 iulie 1959, Ocnele Mari

Sigillum Moldaviae - o poveste boemă în compania vinului preferat

 

Mi-e dor de tine, drag prieten! Au trecut de mult vremurile când copilăream împreună pe băncile școlii, pe holuri, pe o bancă în parc, acasă la câte unul din noi. Am crescut împreună aproape fără să simțim cum trece timpul peste noi si dintr-o dată devenim oameni maturi cărora, la un moment dat, le înfloresc la tâmple ghiocei primăvăratici ai unei tinereți întârziate.

Mi-e dor de tine, drag prieten! Și tare-aș vrea să ne reîntâlnim. Poate nu pe băncile școlii,căci ne-a trecut de mult vremea de a fi din nou școlari, ci mai degrabă pe o bancă dintr-unul dintre parcurile prin care ne petreceam orele de visare și, poate, de chiul aparent nevinovat.

Și atunci când ceasul va să fie prea târziu pentru a-l petrece pe o bancă în parc, să ne retragem în intimitatea căminului unuia dintre noi, fie la mine, fie la tine, și să ne depănăm amintirile în tovărășia unui pahar de vin vechi, scos din Beciul Domnesc al vechilor voievozi români, cu parfum de amintiri acoperite (sau nu!) de colburile uitării. Și odată ce desfacem vechiul Sigillum Moldaviae ce a ferecat până atunci vechile amintiri, să le lăsăm să curgă ca și povești fără capăt pe aripi de poveste, pentru a ne regăsi din nou în acele vremuri  de mult ferecate în cufărul cu amintiri.

Ce vin preferi? O Fetească Regală? Un Pinot Noir? O Busuioacă de Bohotin? O Tămâioasă Românească? Un Muscat Ottonel? Dar parcă mai contează? Oricare vin din șiragul de perle al podgoriilor moldovenești este bun, mai ales dacă este și puțin colbuit de vechimea anilor, fără însă a-i știrbi din eleganță și prestanța nobiliară.

Să  desfacem așadar sticla colbuită scoasă dintr-un beci și s-o lăsăm să ne răsfețe simțurile. Mai întâi auzul, prin pocnetul ușor al dopului ce iese din gâtul sticlei, prin gâlgâitul vinului care curge ușor în pahare, prin clinchetul paharelor ciocnite. Îi privim culoarea și claritatea prin transparența paharului, îi adulmecăm parfumul într-un buchet unic în felul său, clătinând ușor paharul, apoi îi savurăm aroma pe care primele picături stimulează papilele gustative și olfactive totodată dar și aroma rămasă după ce prima gură de vin alunecă pe gât.

Atmosfera este deja creată. Să începem să depănăm amintiri. Ne revedem din nou ca și copiii de odinioară ce nu ne opream din ștrengării absolut nevinovate și pline de farmecul copilăriei. Ne revedem adolescenți și adulți tineri ce își iau zborul din cuib, pornind pe drumul aventuros al vieții, căutându-ne un rost. Ne revedem întemeindu-ne familiile proprii, o carieră, alți prieteni, alte relații... Și dintr-o dată ni se face dor de vechile vremuri, de vechii prieteni din coplărie și ne întrebăm; ”Pe unde mai sunt acei băieți și fete cu care am împărțit și bune și rele?”

Și uite că, întâmplător sau nu, ne-am reîntâlnit după ani și ani. Deși a trecut timpul peste noi, parcă ieri ne-am despărțit. Ne-am schimbat mult și totuși parcă nu ne-am fi schimbat deloc. În sufletul nostru am rămas aceiași copii ștrengari, puși pe șotii și glume nevinovate, dar inteligente și pline de bun simț. Am vrea să râmânem aceiași și timpul să stea în loc pentru noi. Și chiar dacă știm că nu este posibil acest lucru, cu siguranță suntem convinși că, pe undeva, timpul a stat puțin în loc pentru fiecare dintre noi.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2024