luni, 4 martie 2024

***

 

Maria Rosetti


Maria Rosetti a fost prima femeie ziarist din România. Soţia revoluţionarului C.A. Rosetti a devenit simbolul Revoluţiei de la 1848, figura ei fiind cea aleasă de pictorul Rosenthal pentru tabloul ”România Revoluţionară”. A scris şi a semnat articole în presa română, într-o vreme în care meseria de jurnalist era destinată exclusiv bărbaţilor. A înfiinţat un săptămânal numit ”Mama şi copilul”.

Maria Rosetti a fost inspiraţia pictorului Rosenthal pentru celebru tablou din 1850 ”România Revoluţionară”. Ţăranca româncă oacheşă, îmbrăcată în ie, purtând maramă pe cap şi tricolorul pe umăr este văzută drept imaginea României revoluţionare de la 1848 şi simbol al luptei pentru libertate şi egalitate. Puţini ştiu că personajul feminin care întruchipează România în tabloul lui Rosenthal îşi are originile în Anglia  şi este de fapt Mary Grant, cea care a fost Maria Rosetti înainte de căsătoria cu C.A. Rosetti.

Mary Grant s-a nascut în Guernesey, Anglia, în anul 1819 şi ar fi rămas poate o simplă necunoascută pentru România dacă drumul vieţii n-ar fi purtat-o către ţara pe care avea să o iubească mai mult decât pe meleagurile natale. Mary Grant a fost fiica unui  scotian, Edward Grant, şi a unei franţuzoace, Marie Lavasseur. Şi-a petrecut copilăria în Provance, Franţa. A ajuns în România, prin fratele ei, Effingham care în  1937  se angajează la Consulatul Britanic din Valahia. Mary Grant vine şi ea în România şi se angajează ca guvernantă pentru copii colonelului Ioan Odobescu.

Îl cunoaste pe Constantin Rosseti şi între cei doi se naşte o iubire pasională. Se căsătoreşte cu C.A. Rosetti, important om politic, în 1847, cu un an înainte de Revoluţia de 1848. Deşi nu era româncă , Mary Grant devenită în urma căsătoriei Maria Rosetti, se regăseşte în aspiraţiile şi idealurile revoluţionarilor de la 1848. S-a dedicat cauzei românilor în revoluţia paşoptistă, implicându-se alături de soţ în pregătirea acţiunilor. În casa soţilor Rosetti aveau loc, înainte de Revoluţie, întâlnirile paşoptiştilor care împărtăşeau acelaşi ideal.

În numele libertăţii şi-a botezat fiica Liberté Rosetti.

Maria Rosetti, ca şi soţul ei, a făcut din libertate un ideal şi un ţel suprem. Şi-a botezat prima fiică Liberté Rosetti. Se spune că atunci când soţul ei a fost arestat , Maria Rosetti s-a deghizat în ţărancă şi cu fetiţa în braţe a plecat să-şi salveze soţul. Când C. A. Rosetti era urcat, împreună cu un grup de revoluţionari pe o corabie turcă pentru a fi dus în Serbia, Maria le-a cerut voie supraveghetorilor să fie lăsată să-şi sărute soţul de rămas-bun. I-a strecurat acestuia în gură un bileţel pe care erau scrise locul, ora şi datele operaţiunii prin care urma să fie eliberat. Graţie curajului şi stăruinţei Mariei,  Rosetti şi restul revoluţionarilor au reuşit să scape .

Ziaristă la ” Românul”

După revoluţie, Maria Rosetti a plecat cu soţul în exil. Au trăit nouă ani la Paris. În anul 1850 a fost muza pictorului C. D. Rosenthal pentru tabloul “România Revoluţionara”.  Tot ea a fost model pentru tabloul “România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii” realizat de Rosenthal în acelaşi an.

A revenit în România în 1857 şi a început o carieră jurnalistică , devenind astfel prima femeie ziarist din ţară

I s-a spus “Mama Rose” sau ” Gitana”, fiind una dintre cele mai remarcabile figuri feminine ale epocii. A scris la  ”Românul” ziarul fondat de soţul ei, Rosetti. A editat revista săptămânală “Mama si copilul”, revistă care conţinea articole despre creşterea şi educarea copiilor şi  care a apărut pe parcursul unui an. Alături de soţul ei, Maria Rosetti a susţinut acţiunile premergătoare Unirii Principatelor Române.

A înfiinţat  “Comitetul Femeilor” şi a derulat nenumărate campanii pentru strângerea de fonduri, menite să ajute armata, spitalele, femeile şi copiii. Ca publicist a militat pentru drepturile şi emanciparea femeilor.

După moartea lui Rosetti, a trăit în sediul redacţiei ” Românul” alături de fiul ei, Vintilă şi soţia acestuia. A murit la 74 de ani, pe 13 februarie 1893.

Viata ziaristei Maria Rosetti l-a inspirat pe scriitorul Camil Petrescu care a facut-o personaj în romanul “Un om între oameni”.

Sursa : Adevarul.ro

duminică, 3 martie 2024

***

 

A fost cândva… când, la primele patru clase, erai controlat inclusiv dacă ai batistă, unghiile tăiate, părul tuns, iar în clasă nu auzeai decât vocea Învățătorului. Vocile noastre se auzeau în pauze sau după ore… când ne jucam, pentru că aveam și timp să ne jucăm… “cu cheia la gât”.

A fost cândva… când clasele V-VIII însemnau pregătirea pentru Treapta I care era, de fapt, intrarea la liceu. Pe atunci, niciunul dintre noi nu auzisem de cuvântul “meditații”. Totul se învăța în clasă și chiar se învăța! … și uite așa rămânea timp să ne și jucăm… “cu cheia la gât”.

 A fost cândva… când, după ce tremuram de emoții la Treapta I, intram la liceu, iar clasele  a IX-a și a X-a erau, cumva, mai relaxante, dar primeam informații și despre ce înseamnă o viitoare meserie. Și cu toate că Treapta a II-a bătea la ușă, rămânea timp și pentru filme, plimbări sau excursii… de data aceasta, “cu cheia in buzunar”, pentru că deja eram mari.

A fost cândva… când clasele a XI-a și a XII-a însemnau pregătirea pentru a intra la facultate. Pe nimeni nu interesa Bacalaureatul și nu pentru că nu ar fi contat, dar nimeni nu își imagina că nu l-ar fi luat… pentru că eram pregătiți, pentru că știam.

Abia atunci, prin clasa a XII-a, unii dintre noi mai făceam pregătire suplimentară, dar era pe final de clasă și în apropierea admiterii la facultate. Și cu toate acestea, aveam timp pentru prieteni, aveam timp pentru noi… iar cheia era tot în buzunar.

A fost cândva… când totul se învăța “la clasă” și aveam timp și pentru noi.Text  preluat de pe internet.

***

 

“Dacă vrei să trăiești o viață lungă și fericită ascultă și exersează aceste sfaturi:

1. Ascultă și nu crede tot ce auzi.

2. Păstrează secrete, nu spune ce auzi.

3. Nu spune tot ce gândești, dar spune mereu adevărul.

4. Fii sincer meriți respect

5. Recunoaște-ți greșelile și nu-ți fie teamă să spui „nu știu” și „îmi pare rău. "

6. Nu pierde niciodată controlul asupra ta și tratează-i pe ceilalți așa cum vrei să fii tratat.

7. În loc să critici, laudă-i pe cei din jur.

8. Nu priva pe nimeni de speranță, poate fi singurul lucru pe care îl are cineva.

9. Renunță la ură și ranchiună, doar te doare mai tare.

10. Învață să spui nu cu politețe și ușurință.

11 . Nu uita să spui te rog și mulțumesc.

12 . Privește oamenii în ochi.

13 . Trăiește momentul prezent și fă câte un lucru pe rând.

14 . Nu lăsa lucrurile în așteptare.

15 . Fă ceea ce trebuie făcut la momentul exact care trebuie făcut.

16 . Nu lua nicio decizie când ești furios.

17 . Sunt unele lucruri care nu se mai întorc: cuvântul rostit, timpul petrecut și oportunitățile care se prezintă.

18 . Meriți să fii fericit. Prin urmare, bucurați-vă de frumos.

19 . Descoperă cele mai elementare plăceri: să vezi, să asculți, să respiri, să atingi și să savurezi.

20 . ACUM că ai citit tot, ai amabilitatea de a spune un mic "mulțumesc" celui care și-a făcut timp să-l scrie. “

Sursa: Jason Lapointe

#lifeisabotchoices #liveagoodlife #goodlife

sâmbătă, 2 martie 2024

In memoriam

 Dinu Săraru (născut pe 30 ianuarie 1932, judeţul Vâlcea, fiu al învăţătorului Costică Săraru şi al Corneliei Săraru din comuna Slătioara-8 km de oraşul Horezu), cunoscutul romancier, publicist şi dramaturg, a trecut la cele veșnice de astăzi 2 martie 2024...


Ce (câte) a adunat în viața lui profesională?

• 1950-1960 – redactor la Radiodifuziunea Română;

• 1960-1963 – secretar general de redacţie la Revista „Secolul 20”;

• 1963-1964 – jurnalist, la ziarul „Scânteia Tineretului”;

• 1964-1968 – secretar general de redacţie la revista „Luceafărul”;

• 1968-1969 – șef al „Publicaţiilor Televiziunii Române”;

• 1969-1977 – redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef al Redacţiei Culturale a TVR;

• 1977-1990 – director al „Teatrului Mic” şi al „Teatrului foarte Mic”;

• 2001-2004 – director al Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti...


De remarcat și calitatea autorului

• 1966 – „Teatrul românesc şi interpreţii contemporani”;

• 1973 – „Al treilea gong” (piesă de teatru);

• 1974 – romanul „Nişte ţărani”, (debut în proză), Editura „Eminescu”;

• 1976 – „Clipa”, roman, Editura „Eminescu”;

• 1981 – 1986 – „Dragostea şi Revoluţia” (volumul I „Toamna roşie”, volumul II „Cei care plătesc cu viaţa”, volumul III „Speranţa”);

• 1987 – tomanul „Adevăruri de toată ziua”, Editura „Eminescu”;

• 1992 – „Un fluture alb cu sânge pe aripi”;

• 1993 – „Iarba vântului”;

• 1996 – „Trilogia ţărănească” (triptic de romane), Editura „Rao Contemporan”;

• 1997 – „Crima pentru pământ” (piesă de teatru);

• 2004 – „Ciocoii noi cu bodyguard”, Editura „Rao”;

• 2005 – „Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips” – dialog cu Victor Atanasie Stănculescu, volum de interviuri, Editura „Rao”...


Regizorul Şerban Marinescu a realizat un film de lung metraj după romanul „Ciocoii noi cu bodyguard”...


Dinu Săraru a fost recompensat cu

• Premiul Academiei Române pentru romanul „Nişte ţărani”;

• Premiul pentru scenariul cinematografic „Clipa”;

• Premiul „Mihai Eminescu” pentru „Iarba vântului”;

• Premiul „Liviu Rebreanu” /„Crima pentru pământ”/...

Tatăl Ruxandrei Săraru (ziarist, redactor radio şi TV) primise, de două ori, Medalia „Meritul Cultural” /deopotrivă cu ordinul omonim/; în 2002 i-a fost acordată distincţia de Cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României”; un an mai târziu, era distins cu Premiul Naţional al Ministerului Culturii „pentru întreaga activitate artistică”; în 2007, primea Medalia de aur alb, cu efigia scriitorului, a Băncii Naţionale a României şi Medalia de argint  „Antim Ivireanu” a Arhiepiscopiei Râmnicului; în 2011, Arhiepiscopia Râmnicului i-a oferit medalia de aur „Constantin Brâncoveanu”...


Dumnezeu să-l ierte și să-i primească sufletul în grădina sa!


Nicolae Tomescu

luni, 26 februarie 2024

***

 Remember VICTOR HUGO📚✍️


Un poem superb a lui Victor Hugo, marele romantic al Franței și al lumii!❤️📚


"Îți mai aduci aminte de zîmbitoarea viață,

De anii noştri tineri ca pomii înfloriți,

Cînd ascultînd fierbinte de-a inimii povață

N-aveam decît o grijă: să fim îndrăgostiți?


Cînd vîrsta mea-mpreună cu vîrsta ta întreagă

Nu dau la adunare nici patruzeci de ani,

De se-arăta chiar iarna în casa noastră dragă,

Credeam că-i primăvara cu umbra de castani!


Toți te priveau în juru-mi sub farmecul uimirii,

Cînd la Prado vreodată puteam mînca şi noi,

Mi se părea că pînă şi-n urmă trandafirii

Îşi întorceau spre tine învoltatele lor foi.


O! cît e de frumoasă! şopteau atunci în pripă,

Şi ce frumos miroase cu părul ei în vînt!

Sub pelerină are pesemne o aripă

Ce pare că n-aşteaptă decît să-şi ia avînt.


Cînd, unul lîngă altul, pe ulița bătrînă,

Noi rătaceam adesea, în legănat sfios,

Ar fi putut oricine să spună că se-ngînă

Aprilie şăgalnic cu maiul cel frumos.


Stam fericiți în casă, cu uşa încuiată,

Muşcînd cu lăcomie din bunul fruct oprit,

Iar gura mea o vorbă dacă-ți şoptea, îndată

A ta îi da răspunsul atît de mult dorit.


Ți-eram supus în toate şi tu supusă-n toate...

O! casă aurită în care te vedeam,

Umblînd doar în cămasă şi rezemată-n coate,

Privindu-ți tinerețea în ciobul unui geam!


Şi cine poate-acuma să nu-şi aducă-aminte

De timpurile-acelea c-un cer mereu senin

De panglici, flori, mătase, de-acele dulci cuvinte

Cu care amorul nostru venea cu sacul plin!


Eu îți cerşeam întruna, iar tu erai miloasă,

Îți sărutam pe fugă un cald şi fraged braț,

Divina Comedie ne folosea drept masă

La suta de castane mîncate cu nesaț.


Cînd pentru-ntîia oară, în mica mea odaie,

Ți-am smuls o sărutare din gura ta de foc,

Tu ai plecat zbîrlită şi toată o văpaie,

Eu, palid şi cucernic, am stat uimit pe loc.


Îți mai aduci aminte de-atîta fericire,

De şalurile-acelea ajunse cîrpe-acum?

O, lacrimile noastre de vis şi de iubire

Au luat şi ele astăzi al veşniciei drum!...


La 26 februarie 1802, la Besançon s-a născut Victor Hugo (d. 22 mai 1885, la Paris ) poet, dramaturg și romancier francez.


▪ Scriitor romantic, ”Pair al Franței” din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. 

▪ Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Notre-Dame de Paris (1831) și Mizerabilii (1862), precum și volumele de poezii Les Contemplations și La Légende des siècles.

▪ Victor Hugo este un exponent al curentului literar romantic cu piesa sa Cromwell și cu drama Hernani⁠ și un militant pentru cauze sociale printre care eliminarea pedepsei capitale.

duminică, 25 februarie 2024

Alfabetul umoristic al limbii române

 

Alfabetul umoristic al limbii române 

- Tudor Mușatescu -

Amor: maladie care te trânteşte, sănătos, la pat. 

Bis: un cuvânt care nu mai are niciun sens pentru bărbaţii care au trecut de 50 de ani. 

Cerb: unul fericit că e încornorat. 

Decolteu: aeroport pentru aterizarea privirilor şi decolarea dorinţelor. 

Est: cel mai răsărit dintre punctele cardinale. 

Fă: bă, cu fustă. 

Gâgă: filozof român profund, dar adânc. 

Harem: visul soţului după ce s-a certat cu nevasta şi doarme pe 

canapeaua din sufragerie. 

Infidelă: cea fidelă altuia. 

Justiţie: oarba care vede ce face. 

Lăuză: femeie mai uşoară cu nouă luni. 

Mireasă: alba care îţi face zile negre. 

Nevastă: persoană care te încântă o lună şi te descântă toată viaţa. 

Omidă: fluture căsătorit. 

Prostie: creieri cu intermediari excluşi. 

Ramolit: bărbat care se gândeşte la femei, numai pentru a se răzgândi. 

Soţi: condamnaţi la somn comun, dar la visuri separate. 

Tact: ceea ce trebuie să ai ca să nu strici ritmul în căsnicie. 

Usturoi: creşă de căţei. 

Vis: viaţă de rezervă. 

X: Eternul necunoscut. 

Y: Praştia alfabetului. 

Zvon: știre în neştire.

Spring SuperBlog 2024

 Cu ceva timp în urmă, sunt ceva ani de atunci, descoperisem competiția SuperBlog. Cum scriam deja pe un blog, între timp șters din motive de schimbare de cont, m-am băgat și eu în aventura scrisului sub presiune.

Au trecut anii și de la o singură sesiune de blogging pe an s-a ajuns la două: cea de primăvară și cea de final de an. Am concurat în mod constant, fără pretenții la premii, deși nu mi-a fost deloc ușor la început. 

Acum o nouă competiție de acest gen bate la ușă. Și iar mă mănâncă degetele să încep iarăși scrisul. Știu... Îmi va fi greu, căci de câțiva ani sunt într-o criză de timp de nedescris și greu de suportat. Și totuși o fac pentru mine: e o variantă de socializare creativă și un antrenament în ceea ce privește scrisul pe o temă dată.

Așa că să dăm din nou start bloggingului... 

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...