Îmi potrivesc ceasul după tine
Te rog să-ți faci timp pentru mine,
Ai putea să începi cu o secundă în fiecare zi,
O secundă în care să taci și tu, să tac și eu,
O secundă în care să mă privești tu, să te privesc și eu,
O secundă în care să respiri și tu, să respir și eu,
O secundă în care să uiți tu, să uit și eu,
Pentru că eu îmi potrivesc ceasul după tine.
Te rog să-ți faci timp pentru mine,
Poți continua cu două secunde,
O secundă în care să taci tu și o secundă să tac eu,
O secundă în care să mă privești tu și o secundă în care să te privesc eu,
O secundă în care să respiri tu și o secundă în care să respir eu
O secundă în care să uiți tu și o secundă în care să uit eu,
Pentru că eu îmi potrivesc ceasul după tine.
Te rog să-ți faci timp pentru mine,
Să-ți dai ceasul cu o secundă înapoi,
Ca mecanismele trupurilor noastre să se întâlnească la fix,
Nici cu o secundă mai devreme, nici cu una mai târziu
Într-o armonie perfectă a sutimilor de secundă și orgasm
A miimilor de secundă risipindu-se în fiecare picătură de sânge
Pentru că eu îmi potrivesc ceasul după tine.
Și-n definitiv nu cred că trebuie să-ți faci timp pentru mine
Când există atâta alchimie între noi, până la chimie,
Ce mai contează o secundă în care să taci și tu, să tac și eu,
O secundă în care să respiri tu și o secundă în care să respir și eu
Dacă pe același cadran al lumii și al timpului,
Istoria bing-bangului va consemna în cartea sa,
Avem același puls și aceeași oră
Ca două secunde într-o secundă,
Ca două ceasuri într-un ceas,
Pentru că eu îmi potrivesc viața după tine.
Marius Tucă