£££

 Bacha bazi – copilăria furată băieților transformați în divertisment pentru adulți

Există forme de violență despre care lumea vorbește mult și există altele care supraviețuiesc tocmai pentru că se petrec în spatele ușilor închise, într-un amestec de sărăcie, teamă, putere și tăcere, iar bacha bazi, expresie din limba dari tradusă aproximativ prin „jocul cu băieții”, aparține acestei a doua categorii, fiind o practică de exploatare și abuz asupra minorilor de sex masculin asociată în special cu Afganistanul.

În spatele unei denumiri care poate părea aproape inofensive se ascunde însă o realitate profund dureroasă, pentru că băieți, adesea adolescenți proveniți din familii foarte sărace sau vulnerabile, sunt puși să danseze și să distreze grupuri de bărbați adulți, fiind îmbrăcați uneori în haine viu colorate și machiați, iar pentru unii dintre acești copii spectacolul nu reprezintă decât începutul unei situații în care pot urma constrângerea, exploatarea sexuală și imposibilitatea de a scăpa de cel care îi controlează.

Victimele provin frecvent dintre copiii aflați deja la marginea societății, acolo unde sărăcia extremă, pierderea părinților, strămutarea provocată de război sau datoriile familiei pot transforma un copil într-o pradă ușoară pentru un adult bogat și influent, iar atunci când familia însăși depinde economic de persoana care îl ia pe băiat sub „protecția” sa, posibilitatea copilului de a refuza devine aproape inexistentă.

În numeroase relatări despre această practică apar adolescenți cu vârste cuprinse aproximativ între 10 și 18 ani, în special băieți aflați în primii ani ai adolescenței, iar vulnerabilitatea lor nu vine numai din vârstă, ci și din faptul că mulți sunt orfani, refugiați, persoane strămutate în interiorul țării sau copii ai unor familii care nu dispun nici măcar de resursele necesare supraviețuirii.

Practica a fost documentată în diferite regiuni ale Afganistanului, inclusiv în provincii nordice și nord-estice precum Kunduz, Balkh, Samangan și Takhar, dar fenomenul nu poate fi redus la o singură zonă, mai ales într-o țară în care decenii de război au distrus instituții, au împins milioane de oameni în sărăcie și au creat medii în care cei care dețin arme, bani sau influență pot exercita o putere enormă asupra celor vulnerabili.

Rădăcinile istorice ale fenomenului sunt complexe, existând mărturii despre băieți tineri care dansau sau ofereau divertisment în anumite medii masculine din Asia Centrală și Afganistan cu mult înaintea conflictelor contemporane, însă existența unor precedente istorice nu trebuie confundată cu o justificare a abuzurilor moderne, deoarece atunci când un minor este constrâns, cumpărat, traficat sau exploatat sexual nu mai vorbim despre tradiție ori spectacol, ci despre violență asupra unui copil.

Deceniile de conflicte armate din Afganistan au făcut situația și mai dificilă, pentru că războiul nu distruge numai clădiri și drumuri, ci slăbește poliția, justiția și mecanismele prin care cei vulnerabili ar trebui protejați, iar atunci când autorul abuzului este un comandant, un om înarmat sau o persoană influentă, copilul și familia sa pot avea foarte puține posibilități reale de a cere ajutor.

În perioada fostei Republici Islamice Afganistan, legislația a ajuns să incrimineze explicit bacha bazi, inclusiv prin noul Cod penal adoptat înainte de revenirea talibanilor la putere, însă existența unei legi nu a însemnat automat dispariția fenomenului, organizațiile internaționale și rapoartele privind traficul de persoane continuând să documenteze probleme legate de exploatarea copiilor și de impunitatea celor responsabili.

După revenirea talibanilor la putere, în august 2021, posibilitatea organizațiilor independente de a monitoriza asemenea abuzuri a devenit și mai limitată, ceea ce înseamnă că amploarea actuală a fenomenului este dificil de stabilit cu precizie, iar atunci când accesul jurnaliștilor, cercetătorilor și organizațiilor pentru drepturile omului este restrâns, absența statisticilor complete nu trebuie confundată cu absența victimelor.

Din perspectiva drepturilor copilului, lucrurile sunt însă mult mai simple decât disputele istorice sau politice care înconjoară Afganistanul: un copil nu poate fi tratat drept proprietatea sau divertismentul sexual al unui adult, iar exploatarea minorilor poate intra în sfera traficului de persoane, a exploatării sexuale și a formelor contemporane de sclavie, încălcând principiile fundamentale ale protecției copilului consacrate de instrumentele internaționale.

Poate cea mai dureroasă parte a acestei povești este ceea ce rămâne după ce muzica încetează, pentru că în spatele imaginilor cu haine colorate și dansuri există copii care ar fi trebuit să se afle la școală, să se joace, să fie protejați de adulți și să-și construiască viitorul, nu să învețe de mici că sărăcia lor le permite celor puternici să le cumpere tăcerea și să le transforme vulnerabilitatea într-o formă de dominație.

Iar tocmai de aceea, atunci când vorbim despre bacha bazi, este important să nu transformăm tragedia acestor copii într-o condamnare colectivă a afganilor, a musulmanilor sau a unei întregi culturi, pentru că victimele și oamenii care încearcă să combată asemenea abuzuri provin chiar din societatea în care fenomenul există, iar responsabilitatea aparține celor care exploatează copiii și sistemelor care le permit să o facă fără consecințe.

O societate poate fi judecată și după felul în care îi protejează pe cei care nu au puterea de a se apăra singuri, iar atunci când sărăcia, războiul, frica sau tradiția sunt folosite pentru a ascunde exploatarea unui copil, primul lucru care trebuie apărat nu este reputația unei comunități și nici puterea unui adult, ci copilăria celui căruia i-a fost luat dreptul de a spune „nu”.

Câtă suferință poate rămâne nevăzută atunci când victimele sunt copii prea speriați sau prea lipsiți de putere pentru a putea vorbi?

#BachaBazi #Afganistan #DrepturileCopilului #ProtejațiCopiii #StopAbuzului #ExploatareaMinorilor #TraficDePersoane #DrepturileOmului #CopilărieFurată #Istorie #NuÎnchideOchii

£££

 S-a întâmplat în 10 august…

- 955: Bătălia de la Lechfeld; Otto cel Mare, suveran peste marile ducate germane (mai puţin Saxonia) îi înfrânge definitiv pe unguri, care de la această dată nu mai intreprind nici un atac în Germania.

- 1500: Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna „marea dveră a Răstignirii", broderie de o valoare deosebită, ornată la colţuri cu portretele votive ale domnitorului şi soţiei sale, Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos.

- 1519: Magellan a pornit, cu cinci corăbii, în călătoria sa în jurul lumii. Ferdinand Magellan (n. primăvara lui 1480, d. 27 aprilie 1521, Mactan, Filipine; portugheză Fernão de Magalhães, spaniolă Fernando/Hernando de Magallanes) a fost un explorator portughez care a navigat în serviciul regelui Spaniei. A fost primul care a navigat spre vest pornind din Europa pentru a ajunge în Asia, primul european care a navigat în Oceanul Pacific şi primul care a condus o expediţie în jurul lumii. La 10 august 1519, cele cinci corăbii care au compus flota expediţiei: Trinidad (110 tone, 55 marinari), San Antonio (120 tone, 60 marinari), Concepción (90 tone, 45 marinari), Victoria (85 tone, 42 marinari), Santiago (75 tone, 32 marinari) au părăsit oraşul Sevillanavigând pe fluviul Guadalquivir până în San Lucar de Barrameda unde au staţionat mai mult de 5 săptămâni, timp în care s-a făcut ultima revizie şi aprovizionarea completă. La 20 septembrie 1519 flota s-a desprins de ţărm şi a început călătoria. În timpul trecerii peste ocean, Magellan a elaborat un sistem de semnalizare atât de bun încât nici o corabie din flota sa nu s-a rătăcit, deşi erau total diferite. Neînţelegerile cu căpitanii spanioli au apărut la scurt timp.Pretenţiilor lui Cartagena cu privire la schimbarea itinerarului, Magellan a răspuns: „Datoria domniei voastre este să urmaţi ziua steagul meu, iar noaptea felinarul din pupa corăbiei mele”.Pe 27 aprilie 1521, Magellan este ucis în Filipine în timpul unei lupte cu băştinaşii. Expediţia se întoarce în Europa cu o singură navă, Victoria, având la bord 18 oameni şi fiind comandată de Juan Sebastian El Cano în 1521. Regele Spaniei l-a înnobilat pe El Cano şi i-a dat ca blazon globul pământesc pe care scria „Primus Circumedisti me” („Tu m-ai înconjurat primul”). Relatarea expediţiei a fost făcută de geograful Antonio Pigafetta care a participat la toate expediţiile organizate de Magellan.

- 1534: A început înălţarea bisericii „Sf. Dumitru" din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareş. Biserica „Sf. Dumitru" a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareş, fiind construită între anii 1534-1535 în plan triconc, asemănător cu cel de la Biserica „Sf. Gheorghe" din Hârlău. Pisania aflată deasupra uşii de intrare de pe zidul de sud al bisericii conţine următorul text în limba slavonă: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Ştefan Voievod cel bătrân, să zidească biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului slăvitului, marelui mucenic şi purtător e biruinţă, Dimitrie, izvorâtorul de mir. Şi a început a zidi în anul 7042 (=1534) august 10 şi s-a isprăvit în anul 7043 (=1535) august 30 şi s-a sfinţit cu mâna Preasfinţitului Mitropolit Teofan".În anul 1809, a avut loc un incendiu care a afectat Biserica „Sf. Dumitru" şi turnul-clopotniţă.Biserica a fost reparată în anul 1822 şi turnul în 1845.

- 1628: Scufundarea în portul Stockholm a navei Vasa, cea mai mare navă de război suedeză la vremea aceea.

 -1675: A fost înfiinţat Observatorul astronomic de la Greenwich, în estul Londrei, de către regele Carol al II-lea al Angliei (în cadrul Conferinţei internaţionale de astronomie de la Washington, din 1884, s-a stabilit ca Observatorul de la Greenwich să fie şi sediul „meridianului zero") 

- 1709: S-a născut Johann Georg Gmelin, explorator german, În 1735, într-o călătorie în Siberia, a descoperit permafrostul, subsolul îngheţat permanent. (d. 20 mai 1755)

- 1740: S-a născut John Frere, arheolog englez; în 1790 a descoperit unelte de silex pe care le-a considerat făcute de oameni preistorici. (d. 12 iulie 1807) 

- 1793: Inaugurarea oficială a Muzeului Luvru.Muzeul Luvru (Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa (după suprafaţă, 210.000 m2 dintre care 60.600 mp destinaţi expoziţiilor) şi unul dintre cele mai importante muzee din lume.

- 1802: A murit Franz Aepinus, fizician şi matematician german; cercetări în domeniul electricităţii şi magnetismului. Franz Ulrich Maria Theodor Aepinus (n. 13 decembrie 1724) a fost un astronom, matematician, fizician şi filozof german.Este cunoscut mai ales pentru cercetările sale teoretice şi experimentale în domeniul electricităţii şi magnetismului. Lucrarea sa cea mai valoroasă, intitulată Tentamen Theoriae Electricitatis et Magnetismi, publicată la Sankt Petersburg în 1759, a fost prima încercare reuşită de a trata acest subiect pe baze matematice.În 1755, este numit director al Observatorului Astronomic din Berlin, iar doi ani mai târziu devine membru al Academiei Ruse de Ştiinţe, iar în 1761 al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe.

- 1806: A murit compozitorul austriac Michael Haydn; fratele mai mic al lui Joseph Haydn (n. 1737) 

- 1856: Medicul Anastasie Fătu (1816-1886) înfiinţează, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară 

- 1864: S-a născut Nicolae Filip, medic veterinar şi agronom; conducător al primului institut zootehnic din România (m. 1922)

- 1865: S-a născut Alexandr Glazunov, compozitor şi dirijor rus (m. 1936)

- 1875: S-a născut Axente Banciu, profesor şi publicist; membru activ al Secţiei literare a Societăţii ASTRA, a contribuit la înfiinţarea Muzeului ASTRA şi a Bibliotecii din Braşov; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1959) 

- 1875: S-a născut istoricul Constantin Giurescu; a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1918) 

- 1875: Este pusă piatra de temelie a Castelului Peleş din Sinaia (10/22 august).

- 1877, 10/22: Unităţi ale armatei române (din Divizia a 4-a), ajunse în zona Plevnei, participă la operaţiunile militare, primind „botezul focului"; sunt declanşate astfel ostilităţile împotriva Imperiului Otoman 

 - 1878: S-a născut Alfred Döblin, scriitor şi medic german. Alfred Döblin (n. Stettin — d. 28 iunie 1957, Emmendingen, lângă Freiburg) a fost un scriitor german, considerat a fi unul din principalii reprezentanţi ai expresionismului în literatură. Lucrarea ce i-a adus notorietate mondială este romanul Berlin Alexanderplatz (1929).Romanul „Berlin Alexanderplatz" (povestea lui Franz Biberkopf) a fost publicat şi în România, (ediţia 1, Editura Romanul secolului XX, 1987; ediţia a 2-a, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005), traducere şi note de Ion Roman.

- 1884, 10/22: S-a născut Panait Istrati (numele la naştere: Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa; setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la instistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor) (m. 1935)

Opera sa cuprinde:

Cicluri autobiografice

Povestirile lui Adrian Zografi

Ciclul Viaţa lui Adrian Zografi

Chira Chiralina (1924)

Moş Anghel (1924)

Codin (1925)

Prezentarea haiducilor (1925)

Domniţa din Snagov (1926)

Mihail (1927)

Ciulinii Bărăganului (1928)

Casa Thüringer (1933)

Biroul de plasare (1933)

Răsarit de soare (1934)

Spovedania unui învins (1929)

- 1895: A murit Ernst Felix Imman Hoppe-Seyler, biochimist german; în 1862 a preparat o formă cristalină de hemoglobină. În 1871 a descoperit invertaza, o enzimă care grăbeşte conversia zahărului în glucoză şi fructoză (n. 1825) 

- 1896: A murit Otto Lilienthal, inginer german. În 1877 a conceput primul planor cu aripi arcuite ca ale păsărilor. În 1895 a realizat şi a zburat împreună cu fratele său Gustav, cu primul planor care se poate ridica mai sus decât înălţimea de la care şi-a luat avânt. A murit un an mai târziu ca urmare a prăbuşirii planorului cu care zbura (n. 1848) 

- 1902: S-a născut Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel în 1948 (d. 29 octombrie 1971), în 1930 a introdus electroforeza, o metodă de separare a proteinelor aflate în suspensie cu ajutorul curentului electric. 

- 1910: S-a născut (la Bolgrad/jud. Ismail, azi în Ucraina) poetul Vladimir Carnavali, membru fondator al Societăţii Scriitorilor din Basarabia (1939) (m. 1966) 

- 1912: S-a născut scriitorul brazilian Jorge Amado (m. 2001) 

-1912: A murit arhitectul german Paul Wallot; îşi datorează faima proiectării clădirii Reichstag-ului din Berlin (1882) (n. 1841) 

- 913: Pacea de la Bucureşti, care consfinţeşte sfârşitul războiului şi înfrângerea Bulgariei. Grecia si Serbia îşi împart Macedonia, iar România anexeaza Cadrilaterul

- 1913: S-a născut Wolfgang Paul, fizician german, laureat al Premiului Nobel. Wolfgang Paul (n. Lorenzkirch, Saxonia, Germania — 7 decembrie 1993, Bonn, Renania de Nord-Westfalia,Germania) a fost un fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1989, împreună cu Hans Georg Dehmelt, pentru descoperirea metodei capcanei de ioni. Dehmelt şi Paul au împărţit jumătate din premiul Nobel, cealaltă fiind acordată lui Norman Foster Ramsey.

- 1914: S-a născut pianistul polonez Witold Malcuzýnski (m. 1977)

- 1915: A murit Henry Moseley, fizician englez. În 1913 a dedus locurile ocupate de elementele chimice în tabelul periodic cu ajutorul spectrelor acestora. A formulat legea numărului de electroni: numărul de electroni al unui element chimic corespunde cu numărul său atomic. (n. 1887)

- 1919: În cadrul adunării de la Timişoara a şvabilor din Banat, aceştia îşi dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.

- 1920: S-a semnat, la Sèvres (Franţa), un tratat special între Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, de o parte, şi Polonia, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia, de cealaltă parte, prin care se reglementau în mod formal graniţele acestora din urmă 

- 1921: S-a născut Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar român din diaspora (m. 1993, la München) 

- 1927: S-a născut Barbu Cioculescu, poet, memorialist şi publicist; fiul istoricului şi criticului literar Şerban Cioculescu 

- 1929: S-a născut (la Tighina, azi în R. Moldova) actriţa Tamara Buciuceanu.. 

- 1932: S-a născut regizorul de film şi scenaristul Alexandru Boiangiu (m. 2008) 

- 1937: S-a născut poetul şi eseistul Dan Laurenţiu (pseudonimul lui Laurenţiu Ciobanu) (m. 1998) 

- 1939: A murit pictorul canadian John Hammond (n. 11 aprilie 1843)

- 1942: S-a născut Nicolae Prelipceanu, poet, prozator şi publicist; membru fondator al Alianţei Civice 

- 1945: Japonia cere pace, punând astfel capăt celui de–al Doilea Război Mondial.

- 1952: S-a născut muzicianul Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio 

- 1960: S-a născut compozitorul şi cântăreţul folk Mircea Rusu 

- 1960: Antarctica devine teritoriu international si rezervatie stiintifica.

- 1960: S-a născut actorul şi cântăreţul spaniol Antonio Banderas, supranumit „ latin lover” sau „ noul Rudolph Valentino” („Evita”, „Masca lui Zorro”, „Desperado”)

- 1962: S-a născut Horia Gârbea, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist 

- 1963: A murit Corneliu Micloşi, inginer român, membru al Academiei Române (n. 05.03.1887, Covăsânţ, Arad)

- 1970: A murit compozitorul german Bernd Alois Zimmerman (n. 1918) 

- 1974:  Este inaugurată Sala Polivalentă din Bucureşti

- 1977: Semnarea unui acord de restituire a suveranităţii asupra Canalului Panama in anul 2000 între Statele Unite şi Panama 

- 1980: A murit Isac Peltz, scriitor şi jurnalist român, de religie evreiască („Calea Văcăreşti”, „Foc în hanul cu tei”, „Moartea tinereţilor”)(d. 10.09.1980) 

- 1984, 10/11: A murit Virgil Mazilescu, poet şi traducător (n. 1942

- 1990: Sonda spaţială americană Magellan ajunge pe Venus 

- 1999: A murit Vasile Dobrian, grafician şi poet (n. 1912) 

- 2003: A murit părintele profesor Constantin Galeriu; unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române; vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor din 1990, preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru în ultimii ani ai vieţii; din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, a fost întemniţat de mai multe ori în anii 1950 şi 1952-1953 ( n. 21.11.1918, Răcătau-Răzeşi, Bacau ) 

- 2008: A murit interpretul afro-american Isaac Hayes, legendă a muzicii soul; primul compozitor american de culoare care a primit Premiul Oscar (în 1971, pentru coloana sonoră a filmului „Shaft") (n. 1942)

£££

 S-a întâmplat în 13 august…

- 1595, 13/23: Bătălia de la Călugăreni: Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601), înfrânge oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Paşa.

- 1625: S-a născut Rasmus Bartholin, matematician şi medic danez.Rasmus Bartholin (latinizat: Erasmus Bartholinus; n. Roskilde – d. 4 nopiembrie 1698 la Copenhaga) a fost un om de ştiinţă danezcare a adus contribuţii în special în domeniul fizicii. Fratele său, Thomas Bartholin, a fost un cunoscut medic şi matematician. În anul 1669, a descoperit dubla refracţie în cristalele spatului de Islanda. A încercat să dea o explicaţie detaliată a acestui fenomen, dar, deoarece pe atunci nu se cunoştea natura fizică a luminii, nu a reuşit să se facă înţeles.Acest lucru a devenit posibil abia la începutul secolului al XIX-lea, când Thomas Young formulează teoria ondulatorie a luminii.

- 1752: S-a născut Maria Carolina a Austriei, soţia regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii.Maria Carolina a Austriei (n. germ. Maria Karolina von Österreich; italiană Maria Carolina d'Austria – d.8 septembrie 1814) a fost soţia regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii şi de facto conducător al Neapolelui în perioada 1768-1799 şi 1799-1806 şi al Siciliei în perioada 1768-1814, deşi ea a pierdut de facto puterea în 1812. A supravegheat promulgarea a multor reforme inclusiv revocarea interdicţiei privind masoneria, extinderea marinei sub conducerea favoritului ei, John Acton, şi eliminarea influenţei spaniole. A fost partizană a absolutismului luminat până la izbucnirea Revoluţiei franceze, când, pentru a preveni ca ideeile Revoluţiei să pătrundă, a transformat Neapole într-un stat poliţienesc. S-a născut arhiducesă de Austria şi a fost sora reginei Marie Antoinette a Franţei.

- 1787, 13/24: Izbucnirea războiului ruso-turc; Ţările Române devin teatrul operaţiilor militare; sunt ocupate mănăstirile Sinaia, Cozia şi Tismana 

- 1802: S-a născut Nikolaus Lenau, poet german. Nikolaus Lenau, născut Nikolaus Franz Niembsch von Strehlenau, (n. 13/25 august 1802 în Csatád, comitatul Timiş, azi Lenauheim, judeţul Timiş - d. 22 august 1850 la Oberdöbling bei Wien, Austria), a fost un important poet romantic austriac.După ce şi-a petrecut tinereţea în Ungaria (Pesta, Tokaj şi la Pojon), a plecat la Viena, unde a studiat, între 1822 şi 1832 jurisprudenţa, filozofia, agronomia şi medicina.A trăit dintr-o moştenire consistentă, ca scriitor liber profesionist. Din 1832 până la 1844 a dus o viaţă tihnită, împărţită între Viena şi Schwaben. Ultimii şase ani de viaţă i-a petrecut într-un ospiciu.Operele sale au fost publicate post mortem în 1855.In memoria sa, un asteroid  descoperit pe 21 august 1987 a primit numele 7400 Lenau (1987 QW1)

- 1814: Marea Britanie cumpără Capul Bunei Speranţe. Olandezii cedează Provincia Capului Bunei Speranţte Marii Britanii pentru 6 milioane de lire.

- 1814: S-a născut Anders Jonas Angstrom, fizician şi astronom suedez.Anders Jonas Ångström (d. 21 iunie 1874) a fost un fizician şi astronom suedez, unul dintre inventatorii spectroscopiei. În cinstea sa, o unitate de lungime (ångström= 10-10 m) îi poartă numele.Craterul Ångström de pe Lună este numit după fizician.

- 1819: S-a născut Sir George Gabriel Stokes, matematician şi fizician irlandez. Sir George Gabriel Stokes (d. 1 februarie 1903) a fost un matematician şi fizician irlandez, care, lucrând la Cambridge, a adus importante contribuţii în domeniile dinamicii fluidelor (inclusiv ecuaţiile Navier-Stokes), opticii, şi fizicii matematice (inclusiv Teorema lui Stokes). A fost secretar şi ulterior preşedinte al Royal Society.

- 1826: A murit René Laënnec, medic francez. René Théophile Hyacinthe Laënnec sau René-Théophile-Marie-Hyacinthe Laënnec (n. 17 februarie 1781) a fost medic francez, inventatorul stetoscopului. Metoda de examinare medicală prin ascultarea sunetelor produse în organism era relatată încă din documentele antice (de exemplu, papirusurile medicale ale Egiptului antic, datate în secolul al XVII-lea î. Hr.). Hippocrate (prin 350 î. Hr.) susţinea acelaşi lucru: Apropiind urechea de pieptul pacientului, putem auzi bătăile inimii şi detecta eventualele acumulări de lichid în zona pulmonară. Mai târziu, prin secolul al XVI-lea, renumitul chirurg Ambroise Paré preciza: Dacă sunt prezente substanţe (sau umori) în torace, se poate auzi un zgomot asemănător unei sticle semi-umplute care se goleşte. William Harvey, creatorul teoriei circulaţiei sanguine, într-o prelegere ţinută prin 1616, sublinia: Cu fiecare mişcare a inimii, se eliberează o cantitate de sânge din vene către artere şi astfel apare pulsul care poate fi auzit în interiorul pieptului. Laënnec a inventat stetoscopul în 1816. Utilizând mai multe foi de hârtie rulate în formă de cilindru pentru a asculta pieptul unui pacient, a observat că sunetele se aud amplificate şi mai clar.

- 1855: S-a născut arheologul francez Edmond Pottier; s-a ocupat îndeosebi de ceramica greacă; a fost 45 de ani conservator al Muzeului Luvru din Paris (1880-1925); membru corespondent străin al Academiei Române (1926) (m. 1934)

- 1862: Înfiinţarea Ministerului Afacerilor Străine al României.

-1863: A murit pictorul francez Eugène Delacroix. Ferdinand Victor Eugène Delacroix (n. 26 aprilie 1798) a fost un important pictor francez din perioada romantismului.

- 1865: A murit Ignaz Semmelweis, medic ungur. Ignaz Semmelweis (n. 1 iulie 1818 sau Ignac Semmelweis, născut Semmelweis Ignác Fülöp) a fost medic maghiar, supranumit salvatorul mamelor care a descoperit că, prin simple măsuri de igienă în clinicile de obstetrică, poate fi drastic redus riscul de apariţie a febrei puerperale.

- 1872: S-a născut Richard Willstätter, chimist german; cercetări în domeniul alcaloizilor (a descoperit novocaina), laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (1915).

- 1876: A avut loc primul festival Wagner, organizat, anual, în oraşul german Bayreuth (Bavaria), în teatrul construit în acelaşi an 

- 1879: S-a născut John Ireland, compozitor, pianist, dirijor şi profesor englez (m. 1962)

- 1888: S-a născut inginerul scoţian John Logie Baird, considerat a fi „părintele" televizorului; în 1926 a realizat prima emisiune televizată cu un aparat de construcţie proprie; la 3.VII.1928 a enunţat, pentru prima dată, principiul televiziunii în culori (imaginea era descompusă cu ajutorul unor filtre speciale în trei culori fundamentale - roşu, albastru şi verde - fiecare din ele transmise separat, imaginea iniţială fiind reconstituită la recepţie), iar în 1929 va realiza prima transmisiune în culori (m.14.VI.1946)

- 1893: S-a născut etnomuzicologul şi compozitorul Constantin Brăiloiu; a întemeiat Arhiva de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români (1928-1934); a fost fondator şi conducător al Arhivei Internaţionale de Muzică Populară de la Geneva (1944-1958); membru corespondent al Academiei Române.

- 1894: William Ramsay şi John William Strutt, lord Rayleigh au anunţat la Oxford descoperirea unui nou gaz: argonul.

- 1899: S-a născut Sir Alfred Hitchcock, regizor de film american de origine britanică. Alfred Joseph Hitchcock (n. Leytonstone, Londra, Regatul Unit - d. 29 aprilie 1980 Bel Air, California, Statele Unite ale Americii) a fost un regizor şi producător de film. A regizat mai mult de 50 de filme trecând prin toate erele cinematografiei. Este considerat unul dintre regizorii cu cea mai mare influenţă asupra posterităţii. Şi-a început cariera de regizor în Regatul Unit în anul 1922 şi abia din 1939 a început să lucreze în Statele Unite ale Americii. A locuit împreună cu familia sa în Scotts Valley, California (1940-1972).Hitchcock a decedat în 1980 în urma unei insuficienţe renale.Şase filme regizate de Alfred Hitchcock au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca în 1941, Suspicion în 1942, Lifeboat în 1945, Spellbound în 1946, Rear Window în 1955 şi Psycho în 1961.Filmele sale au ajuns celebre pentru originalitate şi, mai ales, pentru suspansul provocat de mâna unui maestru.

- 1900: La numai o zi de la stabilirea recordului de viteză între America şi Europa de către vasul Kaiser Wilhelm der Grosse al Liniei Nord - Germane Lloyd, transatlanticul Deutschland a cucerit mult - râvnita distincţie Panglica Albastră oferită, de obicei, navei de pasageri care realizează cea mai rapidă cursă transatlantică. Viteza navei Deutschland a dus la spargerea recordului de 5 zile, 19 ore şi 45 minute al navei Kaiser Wilhelm cu 8 ore. 

- 1906: A murit Ioan Axente Sever, om politic, participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească şi din Transilvania; unul dintre conducătorii mişcării de eliberare naţională a românilor transilvăneni (n. 1821). 

- 1907: La New-York incepe sa functioneze primul taxi 

- 1908: S-a născut actorul american de film Gene Raymond (m.2.V.1998)

 -1910: A murit Florence Nightingale, infirmieră britanică, statistician.Florence Nightingale (n.12 mai 1820) a fost precursoarea serviciului sanitar modern.Florence Nightingale a fost nu numai prima infirmieră modernă, dar şi un statistician important. Datorită ambiţiei şi devotamentului de care a dat dovadă, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituţii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar şi cu personal de specialitate gata oricând să îngrijească bolnavii.Datorită altruismului şi personalităţi sale, Florence Nightingale şi-a consacrat întreaga viaţă ajutorării bolnavilor din spitale.

- 1912: A murit Jules Emille Frederic Massenet, compozitor francez. Jules Émile Frédéric Massenet (n. 12 mai 1842, Montaud, Loire – d.Paris) a fost un compozitor francez de operă. Reprezentant al romantismului târziu, Massenet s-a bucurat de un succes semnificativ în timpul vieţii; totuşi, cu excepţia operei „Manon” (1884), muzica sa a fost uitată pentru mult timp după moartea sa. O parte din creaţiile lui Massenet au fost reluate începând cu anii 1970.Stilul pasional al melodramei este tratat muzical în primul rând prin romanţă, lumea personajelor lui Massenet amintind de realismul din literatură. Ariile de bravură (specifice operei comice franceze) alternează cu elemente muzicale parnasiene. Jules Massenet, autorul operei lirice de tip dramatic, este captivat de romanul „Suferinţele tânărului Werther” (Goethe) şi il adaptează sub forma unei drame lirice, cunoscută sub numele de opera „Werther” (1892).

- 1913: S-a născut Ion Barnea, arheolog şi istoric de artă bisericească; studii de arheologie paleocreştină în România şi bizantinologie; membru de onoare al Academiei Române (m.31.I.2004)

- 1913: S-a născut arhiepiscopul Makarios (numele laic: Mihail Khristodolou Mouskos), lider al Bisericii Ortodoxe Cipriote (1950-1977) şi om politic (preşedinte al ţării între anii 1959 şi 1977); conducător al mişcării „énosis" (de unire cu Grecia), a acceptat un compromis cu ciprioţii turci, ceea ce a dus la obţinerea independenţei Ciprului (1959) (m.3.VIII.1977)

- 1917: A murit (în urma unei răni căpătate la Focşani, în timpul primului război mondial) chimistul german Eduard Buchner; a izolat primele enzime (1897); cercetări în domeniul chimiei fermentaţiilor; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1907. Eduard Buchner (n. 20 mai 1860, München- d.München), biolog şi chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, în 1907.Între 1884 şi 1888 a studiat chimia la Universitatea din München, cu Adolf v. Baeyer, a absolvit în 1888 şi a luat licenţa (Habilitation) în 1891.În 1896 a plecat la Universitatea din Tübingen unde, pe 9 ianuarie 1897 a publicat lucrarea „Über alkoholische Gärung ohne Hefezellen“(Despre fermentaţia alcoolică fără drojdii). Din 1898 trece la Universitatea de Ştiinţe agricole de le BerlinÎn 1907 obţine Premiul Nobel pentru Chimie pentru fermentaţia alcoolică fără drojdii. După doi ani, în 1090, devine profesor la Unversitatea din Breslau (azi Wroclaw).După încă doi ani, în 1911, Buchner este angajat de Universitatea din Würzburg.La izbucnirea Primului Război Mondial, a fost concentrat. A lucrat într-un spital de campanie lângă Focşani, unde a fost rănit de o grenadă pe 3 august 1917. În urma rănii suferite, pe 13 august 1917, Ernst Buchner decedează la München. Chimistul Buchner a fost un fin observator şi un cercetător critic.Conform teoriei fermentaţiei, recunoscută la acea vreme, fermentaţia putea avea loc numai în prezenţa celulelor de drojdie. Prin experienţe relativ simple, de fermentaţie, cu celule de drojdie omorâte, Eduard Buchner a reuşt să dovedească că, pentru a avea loc fermentaţia, nu erau necesre celule vii de drojdie ci numai o enzimă produsă de aceste celule. Pe această temă, Buchner scria: „Pentru teoria fermentaţiei, pot fi trase următoarele concluzii. În primul rând, s-a dovedit că iniţierea procesului de fermentaţie nu sunt necesare proceduri complicate, ca acelea declanşate de drojdii. Purtătorul capacităţii de fermentare [...] este o substanţă dizolvată, denumită zimază". Această descoperire a sa a pus bazele enzimologiei.

- 1917: A murit   Alexei Mateevici, poet român (n. 1888)

- 1917: S-a născut Ovidiu Bârlea, folclorist şi prozator (m. 1990) 

-1918: S-a născut Frederick Sanger, medic şi biochimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1958.

 - 1919: S-a născut pianistul de jazz Sir George Shearing, autor al celebrei piese „Lullaby of Birdland” (m. 2011) 

- 1920: A început bătălia de la Varşovia, bătalia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea primului război mondial (1918)

- 1923: S-a născut Ioanichie Olteanu, poet, traducător (din literatura sovietică şi cea ungară) şi gazetar (m.29.III.1997) 

-1926: S-a născut Fidel Castro Ruz, om politic cubanez; conducător al insurecţiei armate (1956-1958) împotriva dictaturii generalului Fulgencio Batista; conducător al Partidului Comunist din Cuba (din 1956); preşedinte al Consiliului de Stat (din 1976) şi al Consiliului de Miniştri (din 1959); din motive de sănătate a transferat, la 31.VII.2006, responsabilităţile sale fratelui său mai mic, Raul Castro, care deţinea funcţia de prim-vice-preşedinte al Cubei; în februarie 2008 Fidel Castro şi-a anunţat retragerea de la conducerea statului, preşedinte al Cubei fiind ales Raul Castro. Dicţionarul Oxford de istorie universală contemporană (2005) dă ca an al naşterii 1927.Fidel Castro, pe numele său complet Fidel Alejandro Castro Ruz, este un revoluţionar cubanez care a participat la răsturnarea dictaturii lui Fulgencio Batista şi transformarea Cubei în primul stat comunist din emisfera de vest.A deţinut titlul de premier până în 1976, când a devenit preşedintele Consiliului Statului şi Consiliului Miniştrilor. Fidel Castro Ruz a fost prim-secretar al Partidului Comunist Cubanez (PCC) de la formarea sa în1965. 

- 1928: S-a născut Ion Lăncrănjan, prozator român (d. 1991). 

-1942: Premiera filmului „Bambi". Bambi este un film de animaţie lansat în 1942 produs de Walt Disney, şi regizat de David Dodd Hand. Este al 5-lea film din seria de filme animate Disney, serie care a început în 1937 o dată cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, filmul de animaţie clasică cu cele mai importante încasări din toate timpurile. Este bazat pe povestirea Bambi, A Life in the Woods scrisă de autorul austriac Felix Salten. Bambi and the Great Prince of the Forest (engleză Bambi II) este un film de animaţie, continuarea filmului Bambi şi totodată al treilea film produs în tandem de Disney Toon Studios, şi regizat de Brian Pimental şi lansat de Walt Disney Pictures şi Buena Vista Distribution pe 7 februarie 2006 în Statele Unite.

-1946: Şeful delegaţiei române, ministrul afacerilor străine Gheorghe Tătărăscu, expune în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris punctul de vedere al Bucureştiului asupra proiectului de Tratat de pace, cerând recunoaşterea statutului de ţară cobeligerantă pentru România şi modificarea unor clauze economice; s-a exprimat, totodată, adeziunea ţării noastre la principiile Cartei ONU 

- 1946: A murit Herbert George Wells, prozator, istoric şi sociolog englez.Herbert George Wells (n. 21 septembrie 1866), cunoscut mai bine sub numele de H. G. Wells, a fost un scriitor englez celebru pentru cărţile sale de ficţiune precum Maşina timpului, Războiul lumilor, Omul invizibil, Primii oameni în lună şi Insula Doctorului Moreau.A mai publicat nuvele contemporane, istorie şi comentarii sociale. A fost un socialist declarat şi un pacifist, operele sale mai târzii devenind tot mai politice şi didactice. Atât Wells, cât şi Jules Verne sunt recunoscuţi ca „părinţii genului ştiinţifico-fantastic”.Căutând un mod mai complex pentru a juca jocuri de război, Wells a scris Floor Games (1911), urmată de Little Wars (1913). Aceasta din urmă este considerată astăzi ca primul joc de război recreaţional iar Wells este considerat de unii ca „Părintele jocurilor de război miniatură”.

- 1948: A fost înfiinţată Academia Română - filiala Iaşi. Şi-a început activitatea la 24 ianuarie 1949, în clădirea vechii Academii Mihăilene, sub conducerea academicianului Radu Cernătescu .Academia Mihăileană este prima instituţie de învăţământ superior modernă din Moldova (1835 - 1847). A fost inaugurată la Iaşi sub domnia lui Mihail Sturdza, prin strădania lui Gheorghe Asachi şi a altor învăţaţi români ai vremii.Aici se ţineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică şi arhitectură. Este precursoare a Universităţii din Iaşi şi a Colegiului Naţional.

- 1948: S-a născut Prinţul Paul de România .Paul-Philippe de Hohenzollern, cunoscut şi ca Paul al României (n. Paris) este fiul lui Mircea Grigore Carol al României (cunoscut drept Mircea Grigore Carol de Hohenzollern, 1920–2006), fiul lui Carol al României.Mama lui Paul este Helene Nagavitzine, prima soţie a lui Mircea Grigore Carol. Paul susţine că el este adevăratul succesor la tronul României, deşi mariajul morganatic al lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino (mariaj ce a dus la naşterea tatălui său) a fost anulat de către Curtea Supremă a României în 1919, după care această hotărâre a fost contestată în tribunalele internaţionale (din Portugalia şi Franţa), acolo unde Paul al României a câştigat recunoaşterea faptului că tatăl său este fiul cel mare al lui Carol al II-lea. La 14 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a recunoscut tatălui său, Carol Mircea, calitatea de fiu al regelui Carol al II-lea, iar Paul a fost recunoscut astfel drept moştenitor al lui Carol al II-lea.În 1991, a înfiinţat Fundaţia „Prinţul Paul pentru România” care dezvoltă programe de susţinere a tinerilor talentaţi şi de strâgere de fonduri pentru dotarea instituţiilor de învăţământ, a bisericilor sau a aşezămintelor pentru vârstnici.Din 1999, Fundaţia a încheiat un protocol cu Academia Regală de Muzică din Londra şi, anual, sposorizează doi tineri muzicieni români care studiază la instituţia patronată de MS Regina Elisabeta II a Marii Britanii.Paul Philippe este căsătorit, din 1995, cu Lia Georgia Triff, cetăţeancă americană de origine română. Nunta lor a avut loc la Mănăstirea Caşin, în prezenţa membrilor Corpului Diplomatic. Cinci ani mai târziu, pe 11 ianuarie 2010 se naşte, la Bucureşti, la Maternitatea Regina Maria, fiul lor, Carol Ferdinand, botezat după numele strămoşilor lui, regii României Ferdinand I şi Carol al II-lea.Băiatul a fost creştinat în religia ortodoxă pe 22 mai 2010, la Biserica Domniţa Bălaşă, avându-i ca naşi oficiali pe Preşedintele Traian Băsescu şi pe soţia lui, Maria. Naşii onorifici ai copilului au fost Prinţul Moritz von Hessen, Prinţesa Madeleine Bendheim un Steinfurt şi Prinţesa Gabriella de Savoia.În ultimii ani a fost subiectul unos scandaluri şi procese în justiţie pentru unele retrocedări.

- 1954: A murit Gáal Gabor, critic literar, publicist, estetician şi sociolog de naţionalitate maghiară din România; membru al Academiei Române (n. 1891)

- 1957: S-a născut prozatoarea Adina Kenereş 

- 1958: S-a născut Micaela Caracaş, actriţă de teatru şi film, soţia actorului Ion Caramitru

- 1961: A început ridicarea Zidului Berlinului, care a despărţit cele două părţi, de Est şi de Vest, ale oraşului; în esenţă, acesta constituia şi graniţa dintre Europa Occidentală şi Europa Centrală şi de Est (dominată de comunism), un simbol al scindării politice a continentului; căderea Zidului şi deschiderea frontierelor intergermane a avut loc la 9.XI.1989.

- 1962: Prima comunicaţtie spaţială intre 2 capsule cosmice sovietice „Vostok" 3 şi 4, aflate în zbor spaţtial în jurul Terrei 

- 1967: S-a născut (la Kōbe, în Japonia) scriitoarea belgiană de limbă franceză Amélie Nothomb

- 1994: A murit Manfred Wörner, om politic german, ministru al apărării în Guvernul Kohl (1982-1988) şi secretar general al Alianţei Nord-Atlantice/NATO (1988-1994), ca succesor al lordului Carrington; Manfred Wörner a fost un avocat al extinderii Alianţei spre centrul şi estul continentului european (n. 1934). În România se marchează, la 24 septembrie (începând din 1996, la propunerea „Asociaţiei Manfred Wörner" din România), „Ziua Wörner"

- 1998: A murit scriitorul american de limbă franceză Julien Green; este prima persoană de origine americană membru al Academiei Franceze (1971) (n. 1900)

- 1999: A murit pictorul Ion Pacea; membru de onoare al Academiei Române.Ion Pacea (n. 7 septembrie 1924; Salonic, Grecia; d. Bucureşti) a fost un pictor român, membru de onoare al Academiei Române.A studiat la Academia liberă „Guguianu” şi la Institutul „Nicolae Grigorescu” cu Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi şi Alexandru Ciucurencu, absolvindu-l în 1950. A debutat la Salonul oficial din Bucureşti, în 1947. Lucrările sale au fost prezentate în expoziţii personale (1956, 1957, 1969, 1973, 1975, 1980), la saloanele oficiale precum şi în cadrul unor selecţii de artă românească la Ankara, Le Havre, Berlin, Praga, Dresda, Moscova, Munchen, Sofia etc. A fost distins cu premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1963), cu Premiul pentru pictură (1965) şi Marele Premiu al UAP (1967).  În anii '50-'60 a rezistat stilului realismului socialist, dezvoltând un stil propriu. Lucrarile sale realizate în ulei sau guaşă acoperă o gamă largă a temelor plasticii tradiţionale (peisaj, natura statică, compoziţie), cât şi în zona picturii abstracte.Domeniul său de maxim interes a fost natura statică. Ocazional, a interpretat roluri în câteva filme româneşti, cel mai cunoscut fiind cel al lui Ioanide din filmul Bietul Ioanide al regizorului Dan Piţa (1979).

- 2001: A murit Manuel López Alvar, lingvist spaniol; în 1991 a fost numit membru de onoare din străinătate al Academiei Române (n. 1923)

- 2006: A murit analistul şi prezentatorul Peter Wagner; moderator al radiodocumentarelor şi emisiunilor politice ale Societăţii Române de Radiofuziune (n. 1942)

- 2006: Frantuzoaica Anne Quémé a reuşit prima traversare a Oceanului Atlantic cu ajutorul kite-ului (ambarcaţiune tractată de o velă sub formă de aripă).

 - 2007: A murit Tudor Jarda, compozitor şi profesor (n. 1922) 

- 2009: A murit chitaristul american Les Paul (numele de scenă al lui Lester William Polsfuss); inventatorul chitarei electrice moderne şi inovator în materie de înregistrări audio; considerat unul dintre inventatorii rock-and-roll-lui, alături de Elvis Presley şi The Beatles (n. 1915)

-2012: A murit Helen Gurley Brown, scriitoare şi publicistă americană; a condus, în calitate de editor-şef, timp de peste 30 de ani, ediţiile internaţionale ale revistei pentru femei „Cosmopolitan" (ei i se atribuie inventarea noţiunii de femeie modernă, femeia care poate avea atât o carieră de succes, cât şi o viaţă personală lipsită de inhibiţii) (n.18.II.1922)

£££

 S-a întâmplat în 14 august1864: În această zi, s-a adoptat Legea rurală, cea prin care domnitorul Al. I. Cuza a declarat eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor. Un număr de 511.000 de familii au primit pământ în suprafaţă totală de două milioane de hectare.

Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ. A fost primul pas către începerea procesului de modernizare a statului român şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal.

Legea rurală a fost sancţionată şi promulgată la 14/25 august 1864. Atunci domnitorul proclama ţărănimii: „Claca este desfiinţată pentru de-a pururea şi de astăzi voi sunteţi proprietari liberi pe locurile stăpânirii voastre”. Legea a intrat în vigoare la 23 aprilie/5 mai 1865.Ea elibera pe ţărani de sarcinile feudale precum claca, dijma sau podvezile, desfiinţa monopolurile feudale din interiorul satelor. Loturile erau distribuite în funcţie de numărul de vite deţinute.Ţăranii urmau totuşi să răscumpere terenurile şi să achite anual o anumită sumă, timp de 15 ani. Pe de altă parte, legea stabilea plata unor despăgubiri către proprietari, la preţul pământului de atunci. Terenurile expropriate nu depăşi 2/3 din moşie şi nu puteau fi vândute timp de 30 de ani decât către comună sau către vreun alt sătean.

În total au fost împroprietăriţi 406.429 ţărani cu 1.654.964 hectare. O bună parte din loturile necesare proveneau din moşiile obţinute prin secularizarea averilor mănăstireşti. După reformă ţăranii au ajuns să deţină 30% din teritoriul ţării, restul de 70% fiind deţinut de moşierime sau de stat. Această măsură a fost prima dintre măsurile care vor începe procesul de modernizare în Principatele Române. Din totalul clăcaşilor constataţi în România, în anul 1864, au rămas neîmproprietăriţi circa 53.000 clăcaşi (după alte surse circa 38 590)28. Legiutorul a avut în vedere necesităţile viitoare ale cultivatorilor agricoli. El a lăsat spre rezolvare problema împroprietăririi însurăţeilor, vânzarea unor moşii ale statului, prin sistemul lotizării, unor viitoare reglementări (legile din anii 1866, 1868, 1872,1875, 1876, 1881, 1884, 1886, 1889). 

Legea care trebuia să intre în vigoare la 23 aprilie/5 mai 1865 a acordat insuficient pământ pentru familiile ţărăneşti.Comentând mai târziu starea ţărănimii după reformă, Ion Ghica scria că „ea era vrednică de jale” şi că „totalul dărilor unui fost clăcaş… se suie la ceva mai mult de 32% din venitul anual”.Economistul N. Suru aprecia că în urma refomei, despăgubirile trebuiau să fie achitate odată cu impozitele, ele apăsând fiscal „de şase ori mai mult decât până atunci”. Mihai Kogălniceanu, într-un discurs ţinut în Cameră, la 11 februarie 1882, se pronunţa pentru necesitatea unei noi împroprietăriri. O altă lipsă a legii a fost şi faptul că ea a exclus moşnenii de la împroprietărire, proprietatea moşnenească intrând într-o criză generală, provocată de regimul burghez, care a accelerat procesul de proletarizare în lumea satului. 

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, asistăm la „dezlipirea vechilor clase rurale, boierimea şi ţărănimea, de pământul lor străvechi şi prefacerea lui în capital”. Reforma agrară din anul 1864, o adevărată reformă socială, a contribuit la aşezarea proprietăţii: „în spiritul caracterului ei de absolut şi exclusiv”, înscris în art.480 al Codului Civil. Proclamarea proprietăţii individuale ca drept comun în România, s-a făcut în detrimentul stării de proprietate în indiviziune, în care „se găsea o bună parte a cuprinsului ţării stăpânită de o numeroasă clasă a populaţiei noastre”

Motivaţia principală, dar şi principala consecinţă, pentru care a fost adoptată a fost aceea că prin statutul de proprietari, ţăranii deveneau totodată contribuabili la bugetul de stat. Aşadar, veniturile la bugetul statului creşteau considerabil.Treptat, ţăranii au descoperit inconfortul de a fi contribuabili la bugetul statului. Dacă până la reformă, ţăranii negociau cu boierii dările pe care trebuiau să le plătească lor, perceptorii statului erau intransigibili, iar metoda negocierii nu a mai putut fi aplicată.

Reforma agrară de la 1864 a avut şi numeroase neajunsuri, care au culminat cu răscoalele ţărăneşti de mai târziu. Motivele sunt destul de simplu de explicat...Pământurile acordate au fost insuficiente necesităţilor reale ale familiilor rurale. Mai mult, ţăranii împroprietăriţi nu au fost susţinuţi pentru a deveni fermieri moderni, motiv pentru care agricultura a rămas pentru mult timp la un nivel înapoiat. Datorită despăgubirilor pe care trebuiau să le plătească, ţăranii au trebuit să facă faţă unei poveri fiscale excesive (nivelul dările era oricum ridicat, iar împreună cu despăgubirile se ridicau la circa 32% din veniturile anuale). Mulţi ţărani au fost nevoiţi să fugă la sud de Dunăre din cauza poverii fiscale excesive. În fine, aplicarea legii s-a făcut cu numeroase abuzuri, care au creat numeroase frământări sociale. Cu toate acestea numele lui Cuza a rămas în mentalul colectiv al ţărănimii legat de eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor.

Surse:

Academia Română, Istoria românilor, vol VII, tom I, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2001

http://npissh.ro/ro/wp-content/uploads/sites/2/2015/12/ASPECTE-PRIVIND-APLICAREA-LEGII-RURALE-DIN-ANUL-1864.pdf

http://www.istorie-pe-scurt.ro/reforma-agrara-a-lui-cuza-cea-mai-importanta-lege-din-secolul-xix/

https://www.revista-ferma.ro/articole/dezvoltare-rurala/reforma-lui-cuza-de-la-1864

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/reformele-lui-cuza-tara-noua-legi-noi

£££

 S-a întâmplat în 14 august1867: În această zi, s-a născut scriitorul englez John Galsworthy. John Galsworthy (d. 31 ianuarie 1933) a fost un prozator englez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1932.

John Galsworthy s-a născut într-o familie de jurişti a căror bunăstare a prosperat sub domnia reginei Victoria. Împreună cu fraţii şi surorile lui, el a crescut în casele din ce în ce mai splendide, pe care tatăl său, mare proprietar funciar, le construieşte în apropierea Londrei. 

După studii întreprinse la Harrow şi apoi la Oxford, el intră în barou, dar curând va părăsi această profesie. O idilă nefericită îl deprimă atât de mult, încât tatăl lui îl trimite într-o călătorie pe mările sudului, în cursul căreia este obligat să se familiriazeze cu dreptul maritim. În drum spre Australia pe pachebotul Torrens, John Galsworthy se împrieteneşte cu un ofiţer maritim de origine poloneză care-şi povesteşte minunat aventurile sale de marinar şi contrabandist. Această întâlnire cu Joseph Conrad, care deja îşi terminase primul său roman, va trezi în el tentaţia de a deveni scriitor. „Mi-ar plăcea să fiu dotat pentru scris", mărturiseşte el într-o scrisoare adresată unui prieten, „cred într-adevăr că este mijlocul cel mai agreabil de a câştiga bani, dar important pentru mine nu este atât faptul de a scrie, cât ideile exprimate.Presupun că arta de a scrie poate fi cultivată, dar că nu e imposibil să cultivi claritatea profunzimilor, nici plantele rare". 

La întoarcerea sa, manifestă foarte puţină plăcere pentru domeniul afacerilor. În 1895 se produce evenimentul sentimental care va marca tot restul existenţei sale: el devine iubitul Adei Cooper, seducătoarea soţie a vărului său, maiorul Athur Galsworthy. Orfană de tată, această pianistă are o sensibilitate incompatibilă cu caracterul soţului său, iar John va trebui să aştepte zece ani până ce vărul său va consimţi să divorţeze, apoi moartea tatălui său, în 1905, pentru a regla printr-o căsătorie această situaţie nelegitimă, foarte umilitoare într-o societate ca a sa. Primele tentative literare datează din această perioadă a vieţii sale. Chiar dacă publică patru cărţi (1897-1901), sub pseudonimul de John Sinjohn, el va renega două dintre acestea: „From the four winds” şi „Joceln”. Debutează în literatură sub numele său adevărat, în 1904 cu romanul The Island Pharisees („Insula fariseilor"), care are parte de o primire obişnuită. Va primi totuşi pentru acest manuscris, ca şi pentru celelalte, sfaturi avizate şi susţinerea unui consilier literar, pe cât de talentat pe atât de influent, Edward Garnett, faimosul editor care a jucat un rol la fel de decisiv pe lângă Joseph Conrad, D. H. Lawrence şi Arnold Bennett. 

 Succesul îl cunoaşte cu cea de-a doua lucrare: The Man of Property (1906). John Galsworthy „amorsează" saga familiei Forsyte pe care o va completa cincisprezece ani mai târziu, şi unde domină acel personaj fascinant care este Soames. În acelaşi an, prima sa piesă de teatru, Silver Box, este montată la Court Theatre, având parte de „binecuvântarea" lui Bernard Shaw. Prin urmare, el va apăra sindicalismul, în Strife (1909) sau va denunţa oroarea recluziunii criminale, în Justice (1910) cu atâta vigoare, încât Winston Churchill, pe atunci ministru de Interne, va reforma sistemul penitenciarelor britanice. Încearcă, într-o manieră mai puţin fericită, să se posteze în rolul de reformator al societăţii, în Fraternity (1909), The Freelands (1915), dar este o altă temă, obsedantă, inspirată de propria sa aventură cu Ada - aceea a căsătoriilor nepotrivite, a divorţului acordat cu zgârcenie, a oprobiului care loveşte cuplurile neligitime - temă explorată în The Patrician (1911) şi The Dark Flower (1913). John Galsworthy excelează în arta portretului. 

Este un atent observator al trăsăturilor care relevă calităţi sau defecte rezultând din determinarea socială a personajelor.Compasiunii sale sincere, izvorâtă dintr-o înţelegere sensibilă a nedreptăţilor ca şi a victimelor epocii, i se adaugă însă uneori tendinţe moralizatoare tradiţionale scrisului englezesc. Scriitorul a apărut unora dintre criticii sau comentatorii săi ca un om care-şi zugrăveşte personajele sub multiple aspecte, abţinându-se însă de a le judeca. În fapt, prin însăşi alegerea şi punerea în valoare a unei trăsături sau a alteia, Galsworthy îşi conduce cititorul spre o anume apreciere a oamenilor şi faptelor lor. Copleşit de onoruri, John Galsworthy primeşte în 1929 Ordinul Meritului, după ce refuzase, cu 11 ani în urmă, titlul de cavaler, oferit de Coroană. Fondează în 1921 Clubul PEN, celebra asociaţie internaţională de scriitori, cu sediul la Londra, devenindu-i primul preşedinte. 

Odată cu Sfârşit de capitol, un nou triptic care va prelungi trilogiile precedente, el descrie lenta eroziune a unei alte familii, cu tradiţii mai vechi şi de sorginte mai aristocratică decât cea a familiei Forsyte. Cu puţin înainte de moartea scriitorului, în 1932, un premiu Nobel pentru literatură vine să încoroneze această operă, în care satira socială este temperată de nostalgia unei lumi revolute. Galsworthy nu va putea să-şi primească personal acest premiu, încetând din viaţă în ziua de 31 ianuarie 1933.

Surse:

https://literaturanobel.ro/index.php?route=product/category&path=178

https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1932/galsworthy/biographical/

https://dvoris.ru/ro/stil/golsuorsi-dzhon-kratkaya-biografiya-biografiya-dzhona-golsuorsi/

https://www.britannica.com/biography/John-Galsworthy

https://libermundi.livejournal.com/62397.html

£££

 S-a întâmplat în 14 august1916, 14/27: În această zi, România declară război Austro-Ungariei, intrând în prima conflagraţie mondială; începea războiul de eliberare şi întregire naţională (1916-1919). La 4/17 augusat 1916 fusese semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei.

Ca urmare a Consiliului de Coroană din 14 august 1916 România a intrat în primul război mondial alături de Antanta. În aceeaşi zi ministrul român la Viena, Edgar Mavrocordat, a înmânat ministrului de externe austro-ungar declaraţia de război. Ea cuprindea următoarele fragmente:

„Speranţa pe care ne-am fondat-o pe aderarea noastră la Tripla Alianţă a fost înşelată. De-a lungul unei perioade de mai bine de treizeci de ani, românii din Austro-Ungaria nu numai că n-au avut parte de nicio reformă care să le dea un sentiment de satisfacţie, dar dimpotrivă au fost trataţi ca o rasă inferioară şi condamnaţi să suporte opresiunea unui element străin care nu constituia decât o minoritate în rândul diverselor naţionalităţi care compun Statul Austro-Ungar. 

Toate aceste nedreptăţi pe care le-au suferit fraţii noştri au întreţinut între ţara noastră şi monarhia austro-ungară o continuă stare de animozitate pe care Guvernele Regale nu au depăşit-o decât cu preţul unor mari dificultăţi şi cu numeroase sacrificii”…

„Doi ani de război, în timpul cărora România şi-a conservat neutralitatea, au demonstrat că Austro-Ungaria, ostilă oricăror reforme interne care ar putea ameliora viaţa popoarelor pe care le guvernează, este gata să-şi asume grele sacrificii pentru a apăra această stare de fapt. Războiul la care ia parte aproape toată Europa pune în discuţie cele mai grave probleme referitoare la dezvoltarea naţională şi la existenţa statelor. România, mânată de dorinţa de a contribui la grabnicul sfârşit al conflictului şi aflată sub imperiul necesităţii de a salvgarda interesele sale de neam, se vede nevoită de a intra în război alături de cei care pot să-i asigure realizarea unităţii naţionale. Din aceste motive ea se consideră, din acest moment, în stare de război cu Austro-Ungaria”.

La 14 august 1916, ora 21.00, după doi ani de neutralitate, România intra în Primul Război Mondial. În aceeași zi, erau publicate în Monitorul Oficial Ordinul de mobilizare al armatei române, Legea pentru declararea stării de asediu]. În numărul următor al monitorului, românii erau informați că la 14 august 1914 „guvernul Imperial și Regal al Austro-Ungariei” a fost anunțat de către ministrul plenipotențiar al României în Viena, Edgar Mavrocordato, că „cu începere de la 14/27 august 1916, ora 9 seara, România se găsește în stare de război cu Austro-Ungaria”. 

Erau publicate și proclamațiile regelui Ferdinand către români și soldați. În acestea erau precizate câteva dintre motivele intrării Regatului Român în prima conflagrație mondială: „unirea Româniilor de pe cele două părți ale Carpaților”, eliberarea „de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și din plaiurile Bucovinei”. Soldaților români, descriși drept „vrednici urmași ai ostașilor cari au învins la Răsboieni, la Călugăreni și la Plevna”, li se cerea să se arate „demni de gloria străbună”.Regele le spunea că „o luptă aprigă vă așteaptă.Cu bărbăție să îi îndurăm însă greutățile și cu ajutorul lui Dumnezeu isbânda va fi a noastră”.

I. G. Duca, ministrul Cultelor și Instrucțiunii în guvernul Ion I. C. Brătianu, transmitea o telegramă directorilor de școală prin care le cerea să-i convoace pe toți „școlarii” care se aflau în comună pentru a li se comunica „însemnătatea ceasului ce trăiesc”.

„Armata română a fost mobilizată. Răsboiul în care pornește e răsboiul de desrobire și de întregire a neamului. Ea pleacă să înfăptuiască visul nostru de veacuri, speranța cu care înaintașii noștri au trăit și au putut birui urgia vremurilor. Deși școlarii sunt în vacanță, clipa aceasta e prea hotărîtoare ca să nu se pătrundă cu toții de măreția ei și ca în toată vieața lor să nu-i păstreze amintirea neștearsă. De aceea vă rugăm ca de urgență să adunați pe toți elevii școalei d-voastre, pe cari îi veți putea găsi în localitate și să le arătați însemnătatea ceasului ce trăiesc. Să le spuneți că România intră în luptă pentru a pune capăt suferințelor de veacuri ale fraților noștri de peste munți și din Bucovina, pentru a le reda putința ca într’o Românie liberă și întregită să se desvolte în pace. Să-i faceți să priceapă bine că răsboindu-ne pentru o cauză dreaptă alături de marile popoare, cari apără și ele principiul naționalităților, România are nevoie de ajutorul tuturor fiilor ei și că și dânșii trebuie să contribuie în marginile puterilor lor la sforțarea care va asigura națiunii isbânda așteptată. […]. În fine, veți veghia ca, pe cît se poate, școlile în corpore și cu drapelurile lor să asiste la plecarea trupelor și să salute pe cei cu atâta avânt pornesc sub conducerea Regelui Nostru, care și-a însușit toate aspirațiunile neamului, că să lupte pentru gloria și mărirea patriei”.

Mitropoliții și episcopii erau rugați printr-o altă telegramă a lui I. G. Duca „să ia imediat măsuri ca pretutindeni preoții să binecuvânteze pe cei ce cu atâta având pleacă să jertfească pentru mărirea neamului” și „să se facă în toate bisericile […] cuvenitele rugăciuni pentru isbânda oștilor Române”.

Intrarea României în război a avut și alte consecințe, printre care interzicerea oricărei forme de comerț a supușilor acelor state cu care România se afla în război și chiar sechestrarea întreprinderilor deținute de ei în regat. Astfel, se preciza că din momentul declarației de război transmisă Austro-Ungariei era interzisă „pe teritoriul regatului” „orice operațiune comercială cu supușii sau casele comerciale și industriale, aparținând Statelor cu cari România s-ar găsi în stare de război sau ai oricărui alt Stat, afară de cele neutre sau aliate României”.Bunurile mobile sau imobile, întreprinderile comerciale, industriale și agricole ale supușilor germani, austro-ungari, bulgari sau turci erau sechestrate de parchete.

În afară de acesta, tot ca o măsură de precauție, supușii de sex bărbătesc erau internați în lagăre speciale amenajate pe toata durata războiului.Astfel, în decizia ministrului de Interne V. G. Morțun din 14 august 1916 se arătau cine erau cei care urmau să fie internați. Documentul menționa că toți „bărbații dela vârsta de 16 ani în sus, suspuși ai Statelor cu cari ne găsim în stare de răsboi, vor fi internați […] în județul Ialomița, în localități anume desemnate în acest scop”. În document se precizau atât modul în care avea să se producă internarea lor, „prin îngrijirea autorităților polițienești și jandarmi rurali, în fiecare localitate, sub conducerea și privegherea prefecților de poliție și de județ și a direcțiunii poliției și siguranței generale”, cât și drepturile și obligațiile acestora.

Internații puteau lua cu „dânșii” maxim „40 kgr bagaj pentru o persoană”, „hrana pentru 5 zile” și „serviciul de masă strict necesar”.Ei aveau obligația de a se prezenta zilnic la poliție. Dispoziția nu se aplica celor bolnavi care nu puteau fi transportați. Se menționa că aceștia „vor fi lăsați pe loc pe tot timpul ce va fi desemnat de medic”. Internații urmau să se hrănească „pe propria lor socoteală”. În cazul celor care nu aveau această posibilitate se arăta că „li se va căuta de lucru, iar la rest[ul] li se va procura mijloace de hrană în contul Statului”. 

Statul român își asuma astfel obligația să le asigure condițiile minime de existență. Totodată, pentru a preveni eventualele forme de abuz sau tratament discreționar, autoritățile polițienești erau instruite să se comporte cu ei conform „rangului și pozițiunii lor sociale”. Internarea lor, confiscarea bunurilor (i)mobile și sechestrarea întreprinderilor comerciale de orice tip pe care o aveau în România nu a fost caracteristică doar statului român. Măsuri similare au adoptat și statele cu care Regatul se afla în război.

Surse:

Ardeleanu, Eftimie; Oșca, Alexandru; Preda Dumitru, Istoria Statului Major General Român, Editura Militară, București, 1994

Buzatu, Gheorghe; Dobrinescu, Valeriu Florin; Dumitrescu, Horia, România și primul război mondial, Editura Empro, București, 1998

http://consultantaistorica.ro/blog/14-august-1916-intrarea-romaniei-in-primul-razboi-mondial

https://www.europeana.eu/portal/ro/explore/topics/83-world-war-i.html

https://www.istorie-pe-scurt.ro/declaratia-de-razboi-a-romaniei-catre-austro-ungaria/

£££

 S-a întâmplat în 14 august1996: La această dată, a plecat în eternitate dirijorul Sergiu Celibidache; a dirijat pe toate marile scene ale lumii; director al mai multor orchestre de prestigiu: Berlin (1945-1950), Stockholm (1962-1971), Stuttgart (1972-1982) şi München (1979-1996); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1912).

Sergiu Celibidache s-a născut în data de 28 iunie 1912, în orașul Roman, județul Neamț. A crescut în Iași, unde a studiat matematica, filozofia și a descoperit pianul la vârsta de patru ani. Și-a început studiile la București, apoi le-a continuat la Paris și la Berlin. L-a avut ca profesor de compoziție pe Heinz Tiessen, cel care i-a remarcat potențialul și l-a chemat în Germania. În arta contrapunctului a fost îndrumat de Hugo Distler, a studiat teoria cu Fritz Stein și Kurt Thomas, iar dirijatul cu Walter Gmeindl. Mai întâi și-a câștigat existența ca pianist corepetitor, a continuat să se dedice compoziției, dar, în același timp, a uluit prin memoria și aptitudinile dirijorale. A fost dirijor permanent pentru prima dată în anii 1941-1942, la ansamblul de amatori „Orchester Berliner Musikfreunde” („Orchestra prietenilor berlinezi ai muzicii”).

Fiind considerat student de excepție, în cel de-al Doilea Război Mondial i s-a permis continuarea studiilor, ajungând chiar să predea în locul profesorilor chemați pe front. După război, a dirijat Orchestra de Cameră din Berlin în 11 august 1945 și a câștigat un concurs organizat de Orchestra Radio din același oraș. Remarcat de Orchestra Filarmonicii din Berlin, care avea nevoie de un dirijor competent și fără implicații politice, a fost invitat să susțină un concert în 29 august 1945, în urma căruia devine director artistic al orchestrei, colaborare finalizată cu un număr impresionant de 414 concerte.

În 1948 a condus o altă orchestră cu renume, London Philharmonic Orchestra. Tot în acest an, Celibidache a semnat primul și unicul contract de înregistrări cu producătorul Walter Legge. A urmat o perioadă în care a fost căutat în întreaga lume, dirijând pe mari scene din Europa și chiar din America Centrală și de Sud. În 1952, Wilhelm Furtwängler revine în poziția de dirijor șef al Filarmonicii din Berlin, Celibidache va colabora în continuare cu această orchestră, primind doi ani mai târziu decorația Crucea de Merit a Republicii Federale Germania pentru refacerea orchestrei după război. În 1954, după moartea lui Furtwängler, Orchestra Filarmonicii din Berlin l-a ales succesor pe Herbert von Karajan; Celibidache nu va mai dirija această orchestră în următorii 38 ani.

În 1955, Celibidache primește Premiul Uniunii Criticilor Germani, în 1970, în Danemarca, i se acordă Premiul de muzică Leonie-Sonning, iar în Suedia, este numit Cavaler al Ordinului Vasa în Stockholm. Între 1965 și 1971 a fost dirijor principal al Orchestrei Radiodifuziunii Suedeze; între 1971 și 1977, dirijor principal al Orchestrei Radiodifuziunii din Stuttgart, între 1973 și 1975, dirijor principal invitat al Orchestrei Naționale a Franței.

În anul 1965 s-a căsătorit cu pictorița pe care o știa din copilăria în România, Ioana Procopie Dumitrescu, iar trei ani mai târziu s-a născut unicul fiu, Serge Ioan. În 1978 își începe activitatea pedagogică, la Universitatea Johannes-Gutenberg din Mainz, unde este numit profesor onorific. Susține cursuri și în München din 1980, iar în SUA își realizează debutul cu un curs de orchestră, urmat de un concert. Visul de a înfăptui o orchestră cu renume mondial a fost materializat prin activitatea sa alături de Orchestra Filarmonicii din München, al cărei director muzical a fost între anii 1979 și 1996. În 1982 a realizat primul turneu în Germania, urmat de alte țări europene, orchestra devenind extrem de căutată. De aici până la a concerta alături de Filarmonica din München pe întreg globul, mai era doar un singur pas: săli arhipline și ovații ale publicului, dar și elogii ale presei și criticilor de specialitate. Celibidache a concertat și în România alături de Orchestra Filarmonicii din Munchen, imediat după Revoluția din decembrie 1989.

Celibidache a impresionat prin felul în care a învățat de la maeștrii lui, de la Furtwängler, de la Tiessen. El a schimbat relația dirijor-orchestră, ducând întregul proces de creare al unui concert la un nivel superior. Nu era un iubitor al rutinei, cerea interpreților reevaluări permanente ale prestațiilor anterioare și era recunoscut pentru repetițiile foarte lungi. Influențat de gândirea budistă, în timpul concertului, Celibidache își canaliza energia pentru a crea condițiile necesare unei experiențe transcendentale. De aici se explică și refuzul lui de a i se înregistra prestațiile, considerând că doar în sala de concert muzica poate fi trăită cu adevărat. Un stil dirijoral aparte și original, evidențiat mai ales prin varietatea tempo-urilor pe care le simțea în funcție de complexitatea unui pasaj, interpretarea sa se distingea prin trăire interioară intensă, prin echilibru și siguranță, prin forța de a transmite și a ghida orchestra către o transformare ce capta întreg publicul.

A abordat toate stilurile, remarcându-se ca un interpret ales al muzicii post-romantice, un dirijor desăvârșit al simfoniilor lui Anton Bruckner, dar și al impresionismului francez. Unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului XX, Sergiu Celibidache, s-a stins din viață la 14 august 1996, la vârsta de 84 de ani, la reședința sa din apropierea Parisului.

Surse:

https://www.fundatia-celibidache.com/biografie

https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/muzica-dans-arte/portret-sergiu-celibidache-un-filosof-al-muzicii-universale-id13302.html

https://www.clasic.radio/articol/dirijorul-sergiu-celibidache/2067701/5341/2

https://hotnews.ro/sergiu-celibidache-si-colonia-romna-din-berlin-1945-1947-un-document-152294