###

 S-a întâmplat în 12 februarie1884: În această zi, a murit Christian Tell, general, om politic, participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenenţei domneşti); a luat parte la mişcarea unionistă (deputat în Adunarea ad-hoc din Ţara Românească); în timpul regelui Carol I a fost primar al Capitalei (1870-1871) şi ministru în mai multe rânduri (între anii 1871 şi 1876, cu întreruperi). Împreună cu Ion Ghica şi Nicolae Bălcescu a pus bazele societăţii secrete Francmasonice Frăţia care a fost motorul revoluţiei de la 1848. S-a născut la Brașov pe 12 ianuarie 1808. Și-a făcut studile la Colegiul Sfântul Sava din București, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu. A fost influențat de către Ion Heliade Rădulescu, împărtășind abordarea moderată a acestuia, referitoare la afirmarea națională a românilor. Christian Tell s-a înrolat în forțele militare ale Imperiului Otoman, luptând în Războiul ruso-turc din 1828-1829, unde a primit gradul de căpitan. 

În 1830, intră în nou-formata armată a Țării Românești, avansând constant în grad. În 1834 s-a căsătorit cu Târșița Ștefănescu, fiica unui mic boier oltean. În 1843, împreună cu Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, a pus bazele societății secrete bucureștene Frăția - care a fost motorul revoluției de la 1848. De asemenea, a susținut în 1857 alegerea deputaților masoni pentru Divanul ad-hoc. La izbucnirea revoluției de la 1848, Christian Tell a mobilizat trupele pe care le comanda în sprijinul revoluționarilor din Țara Românească, ajungând să fie cunoscut sub numele de „sabia revoluției”. A fost prezent la adunarea de la 9 iunie 1848, care a emis Proclamația de la Islaz, fiind numit printre cei cinci membri ai guvernului provizoriu înființat în acel moment. Christian Tell a făcut de asemenea parte și din noul guvern provizoriu stabilit la București, iar după 19 iulie 1848 a fost membru al locotenenței domnești (împreună cu Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu). 

A militat pentru înființarea și înzestrarea Gărzii Naționale, fiind înaintat la gradul de general.În vederile lui Tell, armata şi nou-creata gardă naţională reprezentau un element de „statornicire". De asemenea, luând în calcul covârşitoarele forţe imperiale intervenţioniste în ţară, el n-a îmbrăţişat ideea rezistenţei armate cu orice preţ. După cum nu consiliase nici pentru măsuri revoluţionare interne repezi; a fost, mai degrabă, adeptul tacticii legaliste într-un proces evoluţionist, fără seisme sociale destabilizatoare. După înfrângerea revoluției de la 1848, pentru Tell a urmat o perioadă grea a exilului în Franța și apoi în insula Chiosși Smirna, o bună bucată de timp fiind despărțit de familie și confruntat, ca de altfel majoritatea românilor aflați în pribegie, cu dificultăți financiare. Împreună cu ceilalți doi membri ai locotenenței domnești, Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu, a încercat să reorganizeze emigrația românească (aripa moderată), intrând uneori în conflict cu aripa radicală (Brătienii, C. A. Rosetti, Ion Ghica).Christian Tell s-a întors din exil în 1857. 

A fost participant activ (deputat, coordonator al Comisiei Centrale de la Focșani în mișcarea unionistă, care a dus la dubla alegere ca domnitor în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza și la înființarea a statului unitar român. Tell a sprijinit domnitorul în efortul său de a consolida autoritatea publică și de a iniția reforme. Între decembrie 1862 și 1866, generalul a devenit ministru al Educației și Culturii, în guvernul Nicolae Kretzulescu, și încă o dată, între 1871 și 1874, în guvernul condus de Lascăr Catargiu. Mai târziu, în 1876, liberalii au format un cabinet nou, în timp ce membri ai guvernului conservator, inclusiv Tell, au fost trimiși în judecată pentru acțiunile lor din timpul în care au fost la putere. Politicianul a fost achitat și, de asemenea, exonerat de toate acuzațiile aduse din cauza trecutului său revoluționar. Domnitorul însuși a intervenit pentru el. Christian Tell a fost implicat în viața politică de după 1866, bucurându-se de o mare popularitate și de aprecierea sinceră a lui Carol I. În domeniul realizărilor concrete, contribuția sa politică a fost poate modestă, însă semnificativă la nivelul relațiilor umane și al promovării principiilor etice în viața politică.În amintirea lui, numele său a fost acordat străzii Luminii, pe care se afla locuința generalului. Pe planul Bucureștilor de la 1911 se poate vedea localizarea acestei case. Din păcate, locuința cu pricina a fost dărâmată în vremea comunismului, iar pe locul ei s-a înălțat un bloc. 

Din activitatea sa de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice ne-a rămas îndeosebi legea pentru alegerea mitropoliţilor şi episcopilor şi pentru constituirea Sfântului Sinod – elaborată după modelul rusesc. Christian Tell a fost încă un general făcut într-un timp revoluţionar şi rămas fără armată. De fapt, nici n-a mai perseverat în cariera militară.Trecând cu nonşalanţă de la liberalii moderaţi la conservatori, s-a mulţumit să poarte titlul onorific de general, aură care i-a hrănit orgoliul şi cu care a trecut fălos prin Guvernele României. Christian Tell a murit la 12 februarie 1884, în Bucureşti.

Surse:

https://bibliotell.ro/christian-tell-biografie.html

https://www.ohio.edu/chastain/rz/tell.htm

https://www.mlnar.ro/masoni-celebri/christian-tell

http://newsbv.ro/2016/01/13/christian-tell-a-fost-unul-dintre-fondatorii-masoneriei-din-romania-si-a-luptat-pentru-infiintarea-statului-unitar-roman/

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/ctitori-ai-rom-acirc-niei-150-de-ani-de-la-unirea-principatelor-romane-142668.html

$$$

 S-a întâmplat în 12 februarie1904, 12/25: La această dată, s-a născut actorul, regizorul şi scenaristul de film Jean Georgescu; pionier al cinematografului românesc (încă din epoca filmului mut) (d. 1994). Regizor, actor şi scenarist român Jean Georgescu a desfăşurat o activitate neîntreruptă timp de patru decenii în România şi în Franţa şi a abordat preponderent genul comic. Sursa de inspiraţie a fost adesea opera lui I. L. Caragiale, ecranizările sale (îndeosebi „O noapte furtunoasă'') rămânând repere de bază ale filmografiei caragialiene. Jean Georgescu s-a născut în Bucureşti. După absolvirea studiilor la Conservatorul Regal de Artă Dramatică, a debutat ca actor în anii '20, jucând în diferite companii teatrale alături de actori de renume ai momentului. 

 Şi-a început cariera în cinematografie, în filmul „Ţigăncuşa de la iatac" (1923), unde a interpretat rolul unui „bonjurist". Atras din ce în ce mai mult de cinematografie, a început să scrie scenarii de film. Şi-a manifestat pasiunea pentru cinematografie în anii în care această artă începea să fie cunoscută şi în România.A plecat în Franţa, în 1929, unde a lucrat ca regizor şi scenarist.A realizat scurt-metrajele „La Miniature" - 1933 şi „Ça colle" - 1933, în care rolul principal era interpretat de Fernandel. Foarte bine primit a fost şi filmul „Aventura fericită" (1935).După reîntoarcerea în ţară, în anii '39-'40, a regizat filmul „O noapte furtunoasă" (1942), considerat o capodoperă cinematografică. Filmul reunea în distribuţie nume sonore ale teatrului şi cinematografului românesc: Alexandru Giugaru (jupân Dumitrache), Radu Beligan (Rică Venturiano), George Demetru (Chiriac), Ştefan Iordănescu-Bruno (Nae Ipingescu), Jean Moscopol (armeanul), Florica Demion (Ziţa), Miluţă Gheorghiu (I.D.Ionescu), Maria Maximilian (Veta), George Ciprian (Ghiţă Ţircădău).În perioada comunistă, Jean Georgescu a fost marginalizat ca regizor însă şi-a continuat cariera. Între filmele realizate în calitate de regizor s-au aflat: „Milionar pentru o zi" (1924); „Ziua cumpătării" (1942); „O noapte furtunoasă" (1943); „Visul unei nopţi de iarnă" (1946); „Petrolul" (1949); „Pădurile" (1950); „În sat la noi" (1951); „Vizită" (1952); „Lanţul slăbiciunilor" (1952); „Arendaşul român" (1952); „Directorul nostru" (1955); „Lanterna cu amintiri" (1962); „Mofturi 1900" (1965); „Pantoful Cenuşăresei" (1969). A jucat în: „Năbădăile Cleopatrei" (1925); „Maiorul Mura" (1928); „Aşa e viaţa" (1928); „Televiziune" (1931); „Nu filmăm să ne-amuzăm" (1975).

Ultimul său lung metraj a fost „Pantoful Cenuşăresei" (1969), pentru care a semnat şi scenariul alături de Alexandru Culescu avându-i în distribuţie printre alţii pe Petre Ştefănescu-Goangă, Stela Popescu, Constanţa Cîmpeanu, Geo Barton, Ovid Teodorescu. Ultimii ani de viaţă i-a petrecut departe de lumea filmului. S-a stins din viaţă la 8 aprilie 1994. 

Surse:

„Dicţionar de cinema''.Editura Univers Enciclopedic, 1997

http://www.cinemagix.ro/jean-georgescu/

http://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/scenarist-film-romanesc~jean-georgescu~60

https://www.cinemagia.ro/actori/jean-georgescu-3644/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/04/19/romani-celebri-regizorul-jean-georgescu-pionier-al-comediei-cinematografice-romanesti--93543

http://www.istoriafilmului.ro/articol/266/jean-ca-stare-de-spirit-jean-georgescu-2

$$$

 S-a întâmplat în 12 februarie 1926: În această zi, a murit Radu Rosetti, istoric şi prozator, genealog, scriitor şi om politic (n. 14 septembrie 1853, Iaşi - d, Bucureşti). Martor al etapei istorice de formare şi consolidare a statului naţional unitar român, el a studiat îndeosebi frământările ţărăneşti din România în secolul al XX-lea. Urmaş al unei familii ilustre, fiul logofătului Răducanu Rosetti şi al Aglaei Ghica, fiica domnitorului Grigore Alexandru Ghica, îşi începe studiile în particular şi le aprofundează la Geneva, Toulouse (bacalaureat în ştiinţe, 1873), Paris, Italia şi Viena.

Publică o serie de lucrări istorice sau de istorie socială (Cronica Bohotinului, 1905; Cronica Văscanilor, 1906; Despre originea şi transformările clasei stăpânitoare din Moldova, 1906; Pământul, sătenii, şi stăpânii în Moldova, 1907; Pentru ce s-au răsculat ţăranii?, 1908), genealogice (Note genealogice despre familiile Buhuşi şi Rosetti), polemici, comentarii politice, literatură, memorialistică (Amintiri 1922-1930 şi Amintiri din prima tinereţe, 1927, care evocă atmosfera specifică a secolului al XIX-lea), poveşti despere „boiernaşii de la ţară” (Poveşti moldoveneşti, 1920-1921) într-o serie de publicaţii prestigioase: „Analele Academiei Române”, „Revista Nouă”, „Convorbiri literare”, „Adevărul Literar şi Artistic”, „Viaţa Românească”, „Lumea”, „Convorbiri Critice”, „Epoca” sau în volume proprii.

A fost prefect al mai multor judeţe (Roman, Bacău, Brăila), deputat, director general al închisorilor, director al departamentului „Lucrări speciale şi cercetări istorice”, în Ministerul de Externe.În această calitate, Radu Rosetti face parte din comisiile de revizuire a graniţelor cu Bulgaria şi Rusia (1904), după ce în 1900 fusese trimisul României în comisiile de rectificare a graniţelor cu Austria şi Ungaria. Demisionează în anul 1912, după ce ministru de Externe devine Titu Maiorescu. Nu va mai ocupa nicio funcţie publică, dedicându-se numai operei ştiinţifice. „Boier de viţă veche”, a reuşit să ne prezinte „o panoramă vastă a societăţii moldovene de secol XIX şi nu numai”, este cel care ne-a lăsat „cea mai prestigioasă contribuţie memorialistică din literatura română”, după cum afirma Eugen Lovinescu.

Surse:

Stan, Stoica (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008

Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române

http://www.humanitas.ro/radu-rosetti

https://culturainiasi.ro/radu-rosetti/

https://www.historia.ro/sectiune/timp-liber/articol/amintirile-lui-radu-rosetti

###

 S-a întâmplat în 12 februarie…

- 1538: A murit Albrecht Altdorfer, pictor, gravor şi arhitect german (n.~1480) 

- 1541: Întemeierea oraşului Santiago (astăzi, capitala Republicii Chile) de către conchistadorul spaniol Pedro de Valdivia, denumit pe atunci Santiago de Nueva Extremadura. Ceremonia de înfiinţare a fost ţinută pe Dealul Huelén (redenumit apoi Cerro Santa Lucia).Valdivia a ales locaţia oraşului datorită climatului moderat şi a uşurinţei cu care putea fi apărat

– 1690: A murit Charles Le Brun, pictor şi decorator francez; reprezentant al clasicismului; a realizat decoraţii interioare la palatele Versailles, Fontainebleau şi Luvru; unul dintre întemeietorii Academiei de Pictură şi Sculptură (1648) (n. 1619). Printre picturile sale: Cancelarul Séguier şi suita sa; Anotimpurile; Adoraţia magilor.

– 1709: Marinarul scoțian Alexander Selkirk („modelul” lui Robinson Crusoe), este salvat după patru ani trăiți în singurătate pe insula Juan Fernandez.

– 1728: S-a născut Étienne-Louis Boullée, arhitect francez, neoclasicist; a exercitat o puternică influenţă ca profesor şi teoretician (m. 1799) 

– 1736: Căsătoria dintre Maria Terezia a Austriei și Francisc Stephan.

- 1763: A murit scriitorul francez Pierre de Marivaux (1688).Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux (n.4 februarie 1688 Paris) a fost un dramaturg , prozator şi publicist francez, cel mai important autor francez de comedii din secolul al XVIII - lea, reprezentant al iluminismului timpuriu 

- 1787: A murit Rudjer Iosip Bóškovič, matematician, fizician, astronom şi diplomat croat (n. 1711) 

- 1804: A murit filosoful german Immanuel Kant (n. 1724). A fost întemeietorul filosofiei clasice germane. A fost profesor universitar în oraşul natal, Königsberg. Şi-a expus sistemul filosofic, îndeosebi în trei lucrări fundamentale: Critica raţiunii pure (1781), Critica raţiunii practice (1782) şi Critica puterii de judecată (1780). Gândirea social-politică a lui I. Kant se înscrie în coordonatele luminismului european.

- 1809: S-a născut Abraham Lincoln (m.1865), om politic american, luptător pentru abolirea sclaviei negrilor.A fost unul dintre fondatorii Partidului Republican (1856). Alegerea sa ca preşedinte al S.U.A. (1861-1865), a provocat secesiunea statelor sclavagiste din Sud şi declararea Războiului civil din S.U.A. (1861-1865). 

- 1809: S-a născut, la Shrewsbury, biologul englez Charles Robert Darwin (m.1882).Fondatorul teoriei despre evoluţia speciilor de plante şi animale prin selecţie naturală (Originea speciilor, 1859).A mai publicat volumul Originea omului şi selecţia sexuală (1871).

- 1818: Chile îşi dobândeşte independenţa faţă de Spania, primul şef al statului devenind Bernardo O’Higgins (descoperită de Magellan în 1520, ţara a fost cucerită de conchistadorii spanioli începând din secolul al XVI-lea)

- 1828: S-a născut, la Portsmouth, scriitorul englez George Meredith (m.1909).A publicat romane de subtilă analiză psihologică (Calvarul lui Richard Feverel, 1859; Emilia în Anglia, 1864; Aventurile lui Harry Richmond, 1871). Capodopera sa este romanul Egoistul (1879).A publicat şi lirică, influenţată de şcoala metafizică.

- 1856, 12/24: A murit Nikolai I. Lobacevski, matematician rus, inventator al geometriei neeuclidiene (n. 1792). A publicat volumele: Fundamentele geometriei (1830), Geometria imaginară (1837), Noi fundamente ale geometriei (1838). A adus contribuţii în domeniul algebrei şi al analizei matematice.

- 1862, 12/24: S-a născut Alexandru Davila, dramaturg, prozator şi regizor; fiul medicului Carol Davila (m. 1929).

- 1864: Parlamentul votează proiectul de lege pentru organizarea puterii armate în România.

- 1870: S-a născut renumita actriţă britanică de music-hall Marie Lloyd (numele real: Matilda Alice Victoria Wood) (m. 1922)

- 1882: S-a născut, la Petersburg, Anna Pavlova (m.1931), celebră balerină rusă. A făcut parte din compania de dans a lui Deaghilev. A interpretat roluri de o mare intensitate lirică în Frumoasa din pădurea adormită; Silfidele; Giselle; Moartea lebedei etc. Compania sa a susţinut în 1925, în 77 de oraşe din S.U.A., 238 de spectacole în 26 de săptămâni. 

– 1884: A murit Christian Tell, general, om politic; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenenţei domneşti); a luat parte la mişcarea unionistă (deputat în Adunarea ad-hoc din Ţara Românească); în timpul regelui Carol I a fost primar al Capitalei (1870-1871) şi ministru în mai multe rânduri (între anii 1871 şi 1876, cu întreruperi) (n. 1807)

- 1891: S-a născut compozitorul francez Maurice Yvain (m. 1965)

- 1892: Aparatul de cronofotografie al francezului Léon Bouly (aparat de optică şi fotografie reversibilă pentru analizarea şi sintetizarea mişcărilor) – era denumit cinematograf. Cum Bouly nu îşi permitea să plătească taxele asociate numelui de „cinematograf”, denumirea a fost cumpărată, în 1894, de fraţii Lumière

-1892: S-a născut, la Poroina Mare, jud. Mehedinți, istoricul Grigore Florescu, specialist în arheologia şi epigrafia epocii romane în Dacia (m. 1960).Arheolog şi epigrafist român al epocii romane, a efectuat săpături în castrele şi cetăţile romane de la Răcari, Drobeta, Histria şi în mod special la Capidava. A publicat Monumentele funerare romane din Provincia Dacia şi din Scythia Minor. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti şi cercetător la Institutul de Arheologie din Capitală.

- 1892, 12/23: S-a născut chimistul Ion Tănăsescu; contribuţii importante la chimia heterociclurilor; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1959). A fost profesor la Catedra de Chimie organică la Universitatea din Cluj (1919-1959).Vreme de peste patru decenii a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, concretizată în aproape 100 de lucrări din domeniul chimiei organice.

-1892: Pentru prima dată în istoria tehnicii, o invenţie – aparatul de cronofotografie al francezului Leon Bouly – este denumită cinematograf („Cinematographe”). 

- 1894: S-a născut Otilia Cazimir, poetă şi prozatoare (m. 1967)

- 1896: A murit compozitorul francez Ambroise Thomas (n. 1811). A compus muzică de cameră, balete şi peste 20 de opere, printre care: Hamlet (1868) şi Mignon (1866).

- 1898: A murit Barabas Miklós, pictor maghiar din Transilvania. Miklós Barabás (n. 10 februarie 1810, Mărcuşa, Transilvania - d. 12 februarie 1898, Budapesta, Ungaria) a fost un pictor maghiar, cel mai de seamă reprezentant al stilului biedermeier din Ungaria, cunoscut în special pentru arta sa portretistică. S-a născut la Mărcuşa, judeţul Covasna. Şi-a început studiile la Aiud (unde a avut ocazia să înveţe şi româneşte), apoi le-a continuat la Sibiu, Budapesta, Viena. Majoritatea vieţii şi-a petrecut-o la Budapesta, unde în 1867 a devenit chiar parlamentar. Între anii 1831 şi 1833 a locuit şi în Bucureşti, ocazie pentru a imortaliza lumea românească de la sud de Carpaţi, lasând totodată şi interesante însemnări istoriografice. A pictat în special scene cu ţărani şi un mare număr de portrete, printre care cele ale unor personalităţi ca: Franz Liszt, Pavel Kiseleff şi Emanoil Gojdu. În Muzeul Naţional de Artă se află o serie din tablourile sale, printre care: Mocani sălişteni în drum spre târg, Portret de bărbat, Portretul doamnei Orghidan, Portret de femeie, precum şi un număr de stampe.klós Barabás: Mocani sălişteni îndreptându-se spre târg (1843-44)

- 1901, 12/25: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul de film Jean Georgescu; pionier al cinematografului românesc (încă din epoca filmului mut) (m. 1994).

- 1902, 12/25: Are loc, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, premiera dramei „Vlaicu Vodă" de Alexandru Davila, în regia lui Paul Gusty, cu Aristide Demetriade în rolul titular 

- 1905: S-a născut medicul Theodor Burghele, şef de şcoală chirurgicală; a înfiinţat Spitalul de urologie Panduri din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1963, preşedinte al acestui for (1976-1977) (m. 1977)

- 1908: S-a născut caricaturistul francez Jean Effel (pe numele adevărat François Lejeune), cunoscut autor de benzi desenate (m.11.X.1982) 

- 1910: S-a născut Enrique Anderson Imbert, scriitor, critic şi istoric literar Argentinian (m. 2000)

- 1913: S-a născut interpretul de muzică populară dobrogeană Grigore Kiazim; consacrat ca interpret la mandolină şi banjo (m.1989).

- 1915: S-a născut compozitorul Bogdan Moroianu (m. 2002)

- 1915: A murit compozitorul francez Émile Waldteufel (n. 1837)

– 1923: S-a născut Franco Zeffirelli (numele real: Gianfranco Corsi Zeffirelli), regizor, scenarist şi producător italian de film, televiziune şi operă; a regizat, în 1977, drama „Iisus din Nazareth”, cea mai apreciată dintre adaptările biblice; a montat şi spectacole de operă la „Scala”, „Covent Garden” şi „Metropolitan” 

– 1924: A murit (la Bucureşti) Alfred Bernath-Lendway, fizician şi chimist austriac; în 1863 s-a stabilit în România, fiind adus de dr. Carol Davila pentru a înfiinţa un laborator de chimie destinat învăţământului medico-farmaceutic, laborator în care urmau să se facă şi analize chimico-legale şi chimico-judiciare; a depus eforturi şi pentru punerea în valoare a bogăţiilor naturale din România, cu deosebire a apelor minerale; profesor de chimie analitică, din 1864, la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti; membru de onoare străin al Academiei Române din 1908 (n. 1836)

- 1924: A avut loc prima audiţie a lucrării concertante, pentru jazz simfonic şi pian, Rapsodia albastră, de G. Gershwinn, la Carneige Hall din New York, în cadrul unui concert festiv, pentru aniversarea zilei de naştere a preşedintelui Abraham Lincoln; dirijor, Paul Whiteman. Partea solistică a fost susţinută chiar de autor

- 1926: A murit Radu Rosetti, istoric şi prozator (povestiri, memorialistică) (n. 1853). Martor al etapei istorice de formare şi consolidare a statului naţional unitar român, el a studiat îndeosebi frământările ţărăneşti din România în secolul al XX-lea. A fost nu numai istoric erudit, ci şi scriitor de seamă. A publicat volumul de povestiri Cu paloşul (1905), romanul Păcatele slugerului (1912), Povestiri moldoveneşti (1920-1921), două volume de Amintiri (1922-1927) etc.

–1924: S-a născut Banu Rădulescu, medic-scriitor; fost deţinut politic; fondatorul (noiembrie 1990) şi redactorul-şef al revistei „Memoria” (revista gândirii arestate) şi preşedinte al Fundaţiei cu acelaşi nume; iniţiator al proiectului Memorialul „Fortul 13 Jilava” (fortul militar, dezafectat în perioda 1970-1980, urma să fie readus exact la forma în care a funcţionat ca închisoare politică în timpul regimului comunist) (m. 1998, la Berlin)

- 1930: S-a născut istoricul literar şi editorul Teodor Vârgolici

- 1933: A murit compozitorul francez Henri Duparc (n.21.I.1848)  

- 1933: S-a născut Costa-Gavras (numele real: Konstantinos Gavras), regizor, scenarist, actor şi producător de film francez de origine greacă

-1935: A murit memorialistul Francisc Hossu-Longin; „amintirile" sale reconstituie, fără pretenţii literare, dar cu savoarea autenticităţii, viaţa transilvăneană din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, oferind un interesant material documentar istoric; de profesie jurist, a fost apărător în procesul „memorandiştilor" (n. 1847)

– 1938: A murit Iosif Trifa, preot ortodox care a pus bazele mişcării spirituale „Oastea Domnului” (1923) (n. 1888) 

- 1939: S-a născut, la Chişinău, Boris Crăciun, scriitor şi editor român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1993 a înfiinţat Editura „Porţile Orientului”. A debutat cu monografia Ruginoasa (1969), urmată de romanele: La Porţile Orientului (1980), Metropola de pe şapte coline (1985), Taciturnul (1990), Moldova plânge (1993), Bandiţii şi jandarmii (1993) etc. 

- 1939: Radiodifuziunea Română transmitea prima emisiune pentru America, ca mijloc de propagandă pentru participarea României la Expoziţia Universală de la New York. În program: „Poema română”, de George Enescu, o melodie populară în interpretarea Mariei Tănase, iar orchestra lui Grigoraş Dinicu interpretează o horă caracteristică şi arii populare româneşti, cu concursul Valentinei Creţoiu Tassian şi a lui G. Folescu. Aceasta este considerată ziua de naştere a producţiilor radiofonice româneşti cu destinaţie transoceanică

- 1950: A fost fondată, la Londra, Uniunea Europeană a Difuzorilor de Radioteleviziune - UER (European Broadcasting Corporation/EBU) 1950), care reprezintă cea mai mare asociație a organizațiilor publice de difuziune din lume, facilitând schimburile de conținut audiovizual. Totodată, instituția este producătorul concursului muzical „Eurovision”

- 1963: Premiera filmului Cleopatra

-1966: A murit scriitorul italian Elio Vittorini (n. 1908), unul dintre promotorii neorealismului italian. A fost un animator al vieţii culturale italiene în perioada interbelică.A scris proză de factură intelectuală, anticonformistă (Călătorie în Sicilia, 1938; Mica burghezie, 1931) şi romane sociale (Oameni şi neoameni, 1945; Garoafa roşie, 1933; Erica şi fraţii săi, 1945).

- 1968: A murit compozitorul Grigore Ghidionescu (n. 1901)

- 1978: A murit compozitorul Norbert Petri (n.24.II.1912)  

- 1979: A murit Jean Renoir, regizor francez de film şi scriitor (n. 1894), unul dintre marii autori de film din cinematografia mondială. Între anii 1924-1969 a realizat 35 de filme.Temele operei sale sunt: raporturile dintre bărbaţi şi femei, raporturile dintre stăpâni şi slugi.

- 1984: A murit scriitorul argentinian naturalizat francez Julio Cortázar (n. 1914)

-1988: A murit oboistul englez Leon Goossens; una dintre cele mai importante personalităţi din domeniu (n. 1897)

- 1993: A murit Radu Popa, istoric şi arheolog (n. 1933); cercetări complexe asupra epocii de formare a statelor feudale româneşti (n.23.VII.1933) 

- 1996: A murit actorul american de film Martin Balsam (n. 1919)

– 1996: A murit scriitorul japonez Ryōtarō Shiba; până în 2005 romanele sale se vânduseră în aproximativ 180 milioane de exemplare, multe dintre ele fiind ecranizate (n. 1923)

- 2000: S-a desfăşurat la Bucureşti (12-13 februarie) Reuniunea statelor membre la nivel de şefi de state şi de guvern (România, Albania, Grecia, Turcia, Bulgaria şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei) ale Pactului de Stabilitate din Europa de Sud-Est. Este semnată „Carta relaţiilor de bună vecinătate, stabilitate, securitate şi cooperare în Europa de Sud-Est”.

- 2002: La tribunalul de la Haga, începe procesul fostului președinte al Iugoslaviei Slobodan Milošević. Acesta va muri în 2006 înainte de terminarea procesului.

- 2010: A murit pictorul Călin Pojar (n. 1939)

- 2011: A murit (în California) pianista Sofia Cosma (numele la naştere: Sonia-Sofia Gurevich); născută într-o familie de evrei la graniţa dintre Letonia şi Lituania, a făcut studii de muzică la Viena; fugind de nazişti, a fost arestată de autorităţile sovietice, dar a supravieţuit gulagului; la începutul anilor ‘50 ai secolului XX a venit în România pentru a se reuni cu tatăl copilului ei, un român pe care-l cunoscuse în lagărele sovietice din Kazahstan; a fost solistă a Filarmonicii române; la începutul anilor ‘80 s-a stabilit în SUA, unde şi-a continuat cariera de pianistă şi profesoară (n. 1914) 

– 2011: A murit actriţa americană Betty Garrett (n. 1919)

– 2013: A murit părintele Serafim (Ştefan) Man, unul dintre stareţii de seamă ai Mănăstirii Rohia (între anii 1973-1984), cunoscut mai ales în calitatea sa de duhovnic al părintelui Nicolae Steinhardt (n. 1935)

– 2016: Papa Francisc se întâlnește cu Patriarhul Kiril al Moscovei la Havana, Cuba.Este pentru prima dată când capul Bisericii Romano Catolice și capul Bisericii Ortodoxe Ruse se întâlnesc.

– 2017: A murit Al (Alwin Lopez) Jarreau, cântăreţ american de jazz, câştigător a şapte premii Grammy în trei categorii diferite de muzică (pop, jazz şi R&B); a adus cele mai sofisticate tehnici ale jazz-ului în lumea muzicii soul pop (n. 1940)

$3$

 Mina de cărbune de pe Insula Hashima – Structură și Condițiile de Muncă

1. Structura minei și extracția cărbunelui

Deși Insula Hashima este mică (6,3 hectare), zăcămintele de cărbune se aflau sub fundul mării, la adâncimi de sute de metri. Pentru a ajunge la ele, s-au construit puțuri verticale și galerii orizontale, extinzând mina pe mai mulți kilometri sub ocean.

Puțurile principale

Mina avea două puțuri de extracție principale, denumite Puțul nr. 1 și Puțul nr. 2, săpate de Mitsubishi.

Adâncimea maximă a galeriei era de aproximativ 600 de metri sub nivelul mării.

Zăcămintele de cărbune se aflau în straturi subțiri și erau exploatate în condiții extreme.

Metoda de extracție

Se folosea exploatarea prin camere și pilieri, adică blocuri de cărbune erau lăsate pentru a susține tavanul minei.

Minerii lucrau în spații înguste și foloseau unelte simple pentru a extrage cărbunele.

Cărbunele era transportat prin vagoane mici, trase pe linii ferate subterane, până la lifturi care îl aduceau la suprafață.

2. Condițiile de muncă în mină

Munca în mina Hashima era extrem de grea și periculoasă:

Temperaturi extreme – în adâncuri, temperaturile ajungeau la 30-35°C, cu umiditate ridicată.

Praf de cărbune – fără echipamente moderne de protecție, minerii inhalau particule toxice, ceea ce ducea la boli respiratorii.

Risc ridicat de prăbușiri și inundații – fiind sub ocean, apa se infiltra constant, iar pereții trebuiau întăriți permanent.

Program epuizant – minerii lucrau 10-12 ore pe zi, fără zile libere, într-un mediu periculos.

3. Cine lucra în mină?

În perioada de apogeu (anii 1930-1945), o mare parte din forța de muncă era formată din muncitori forțați:

Coreeni și chinezi – în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Japonia a forțat mii de coreeni și chinezi să lucreze în mină, în condiții asemănătoare sclaviei.

Prizonieri de război – există rapoarte care indică faptul că prizonieri de război au fost folosiți pentru muncă grea.

Muncitori japonezi săraci – mulți dintre cei care lucrau acolo proveneau din familii sărace și nu aveau alternative mai bune.

Salariile erau mici, iar condițiile de viață pe insulă erau extrem de dure, deși existau blocuri de locuințe, școli și magazine.

4. Viața pe Insula Hashima

În ciuda condițiilor grele, insula era un experiment social unic. Pe doar 6 hectare trăiau peste 5.000 de oameni, ceea ce o făcea cea mai dens populată zonă din lume la acea vreme.

Apartamentele erau mici și înghesuite, dar includeau electricitate și apă curentă – un lux pentru acea perioadă.

Magazine, spitale, școli și cinematografe – Mitsubishi a construit facilități pentru a păstra muncitorii cât mai productivi.

Clădirile din beton – Hashima a fost una dintre primele locuri din Japonia unde s-au construit blocuri turn din beton, pentru a rezista taifunurilor.

După ce mina a fost închisă în 1974, toți locuitorii au fost evacuați rapid, lăsând insula într-o stare de degradare totală. Astăzi, ruinele sale sunt o atracție turistică și un simbol al industrializării rapide a Japoniei.

Concluzie

Hashima a fost un exemplu extrem al industrializării Japoniei, combinând progresul tehnologic cu exploatarea muncitorilor în condiții inumane. Mina, situată sub fundul oceanului, a funcționat aproape 90 de ani, dar condițiile grele și trecerea la petrol au dus la abandonul său.

Tururi turistice pe Insula Hashima (Gunkanjima)

Astăzi, Insula Hashima este o destinație turistică populară, deși accesul este controlat strict din cauza pericolelor și a stării sale de degradare. Oferă o experiență fascinantă pentru cei interesați de istoria industrializării Japoniei și de peisajele post-apocaliptice.

Cum se ajunge pe Insula Hashima?

Pentru a vizita Hashima, turiștii trebuie să ajungă în portul Nagasaki sau în portul Huis Ten Bosch (un parc tematic din apropiere). De acolo, sunt disponibile tururi cu barca organizate de agenții autorizate. Aceste tururi includ de obicei o plimbare în jurul insulei și o oprire pentru a explora ruinele, dar accesul în interiorul clădirilor este restricționat din cauza riscurilor.

Tipuri de tururi disponibile:

1. Tururi pe mare: Aceste tururi oferă o privire generală asupra insulei din jur, oferind șansa de a înțelege mai bine structura și arhitectura insulei.

2. Tururi ghidate pe insulă: Ghidurile oferă informații detaliate despre istoria insulei, condițiile de muncă din mină și viața pe insulă. Aceste tururi sunt mai scurte, dar permit o explorare a perimetrului insulei.

3. Tururi interactive în apropiere: În porturile din Nagasaki sau Huis Ten Bosch, există expoziții dedicate istoriei insulei, cu fotografii și filme documentare despre viața de pe Hashima. Unele tururi includ și vizite la muzee ale industriei miniere din zonă.

Ce vei vedea în timpul unui tur?

Clădiri abandonate: Printre ruinele insulei, vei observa blocuri turn de beton, foste locuințe ale muncitorilor, scoli și magazine. Multe dintre acestea sunt în ruine și au suferit mari daune în urma vremii.

Fostele mine: Nu este permis accesul direct în galeriile subterane, dar există vizite informative despre cum funcționau puțurile și galeriile de extracție a cărbunelui.

Arhitectura industrială: Insula este un simbol al industrializării rapide, iar turiștii pot vedea elemente ale acestei ere în structurile abandonate și în instalațiile de extracție.

Peisaje dramatice: Insula oferă o atmosferă post-apocaliptică, cu clădiri ruinate care se ridică din mare și o vegetație care a început să recupereze terenul.

Siguranța și restricțiile

Accesul în clădiri este limitat din motive de siguranță. Din cauza riscurilor de prăbușire, nu este permisă intrarea în interiorul majorității structurilor.

Vânturile puternice și vremea pot afecta tururile, așa că ele sunt adesea anulate sau modificate în condiții meteo extreme.

Comparații cu alte mine submarine

Deși Insula Hashima este una dintre cele mai cunoscute mine submarine, există și alte locuri care au exploatat cărbune sub fundul mării, dar nu au avut același impact simbolic. Iată câteva exemple:

1. Mina de cărbune Zollverein, Germania

Considerată una dintre cele mai importante mine de cărbune din Europa, Zollverein a fost activă până în 1986. Deși nu era o mină subacvatică, ea are un patrimoniu industrial deosebit și este acum un site UNESCO, la fel ca Hashima.

2. Mina subacvatică din Împrejurimile Skagerrak, Norvegia

Norvegia a avut mai multe mine de cărbune subacvatice în zona sa de coastă, dar acestea au fost mult mai mici și nu au avut același nivel de urbanizare și densitate a populației ca Hashima.

Insula Hashima este un loc extrem de fascinant, care combină istorie industrială, viața socială a muncitorilor și consecințele industrializării forțate într-un peisaj dramatic.

Viața muncitorilor pe Insula Hashima

Viața pe Insula Hashima a fost extrem de grea pentru muncitorii care lucrau la mina de cărbune. Insula a fost un loc de muncă intens și periculos, unde muncitorii, inclusiv cei forțați, trăiau și lucrau în condiții foarte dificile.

Muncitori forțați și condițiile lor de muncă

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, muncitorii coreeni și chinezii au fost forțați să lucreze pe insulă, în condiții asemănătoare sclaviei. Acești muncitori au fost aduși cu forța în Japonia, de obicei în condiții inumane, și nu aveau nicio alternativă decât să lucreze în minele de cărbune. Printre cele mai grave condiții la care au fost supuși aceștia se numărau:

Munca forțată: Muncitorii forțați erau supuși unui program de muncă extrem de obositor, uneori peste 12 ore pe zi, fără zile libere. Condițiile din mine erau extrem de periculoase, cu riscuri de prăbușiri și inundații constante.

Lipsa echipamentelor de protecție: În lipsa echipamentelor moderne, minerii lucrau într-un mediu plin de praf de cărbune, ceea ce ducea la probleme respiratorii severe, inclusiv boala pulmonară.

Absența drepturilor fundamentale: Nu aveau voie să plece din insulă, iar tratamentele brutale erau frecvente, iar accesul la îngrijire medicală era minim.

Condiițiile de trai pe insulă

În afacerea minieră de pe Hashima, atât muncitorii japonezi, cât și cei forțați, trăiau în condiții înghesuite:

Locuințe mici: Majoritatea muncitorilor trăiau în blocuri de apartamente colective, adesea supraaglomerate, unde spațiul era limitat. Aceste apartamente aveau între 6 și 10 metri pătrați, iar condițiile de igienă erau precare.

Mâncare simplă și puțină: Muncitorii aveau acces la cantine care le ofereau mâncare simplă, dar suficientă pentru a-i menține pe picioare. Mâncarea era adesea de proastă calitate și greu de găsit în cantități suficiente.

Acces limitat la facilități de recreere: Deși existau magazine, școli și cinematografe pe insulă, viața socială era destul de monotonă. Minerii aveau puține oportunități de a-și petrece timpul liber, iar majoritatea activităților se concentrau pe muncă.

Muncitorii japonezi

Pe lângă muncitorii forțați, insula adăpostea și muncitori japonezi care lucrau în mina de cărbune. Acești muncitori aveau un statut mai favorabil decât muncitorii coreeni și chinezi, dar condițiile lor nu erau mult mai bune:

Condiții de muncă extenuante: Deși nu erau forțați să muncească, majoritatea japonezilor proveneau din familii sărace și aveau puține alternative. Munca în mină era extrem de obositoare și periculoasă, iar majoritatea lor lucrau pe salarii mici.

Locuințe și facilități mai bune: Muncitorii japonezi aveau locuințe puțin mai mari decât cele ale muncitorilor forțați și, de asemenea, aveau acces la unele facilități mai bune, cum ar fi cantinele pentru muncitori sau școlile pentru copii.

Moartea și accidentele

Accidentele în minele de pe Hashima erau frecvente. Prăbușirile și inundațiile erau o amenințare constantă. Din cauza lipsei de protecție adecvată, mulți muncitori și-au pierdut viața în accidente sau au suferit răni grave.

Rata mortalității era ridicată, iar condițiile de viață pe insulă contribuiau la deteriorarea sănătății muncitorilor.

Bolile respiratorii cauzate de inhalarea prafului de cărbune au fost o problemă majoră pentru majoritatea minerilor.

Cum se vede viața pe Hashima astăzi?

Astăzi, Insula Hashima este un simbol al industrializării și al abuzurilor sociale din perioada de vârf al exploatării miniere. Viața muncitorilor forțați și japonezii care lucrau pe insulă este rememorată prin mărturii și documentare. De asemenea, insula servește ca un memorial al muncii grele și al sacrificiilor lor. Există un muzeu al insulei în Nagasaki care ilustrează condițiile de muncă de pe Hashima și adună povestirile celor care au trăit acolo.

Resurse și Documentare despre Insula Hashima

Pentru a înțelege mai bine viața muncitorilor de pe Insula Hashima și condițiile dure la care au fost supuși, există mai multe resurse și documentare care oferă o privire detaliată asupra istoriei insulei și a experiențelor celor care au trăit acolo.

Documentare relevante

1. „Gunkanjima: The Ghost Island” (2017)

Acest documentar explorează povestea insulei Hashima, inclusiv viața muncitorilor forțați și a celor care au lucrat acolo de bună voie. Filmul include interviuri cu supraviețuitori și cu istorici, oferind o perspectivă asupra condițiilor de muncă și a impactului industrializării asupra insulei. Documentarul abordează și aspectele tragice ale forțării coreenilor și chinezilor să lucreze pe insulă.

2. „Battleship Island” (2017) – Filmul

Deși nu este un documentar, acest film japonez se bazează pe fapte reale și prezintă evenimentele legate de muncitorii coreeni forțați pe Insula Hashima în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Filmul arată viața grea a acestor muncitori și povestea lor de rezistență împotriva opresiunii. Deși este o ficțiune, filmul transmite foarte bine atmosfera sumbră și pericolele cu care se confruntau acești muncitori.

3. „Hashima: The Island of No Return”

Acesta este un alt documentar care discută despre cum Insula Hashima a fost folosită pentru a extrage cărbune, dar și despre experiențele celor care au trăit acolo. Este o poveste despre viața cotidiană a muncitorilor și despre cum insula a devenit simbolul industrializării rapide din Japonia. Documentarul examinează, de asemenea, impactul ecologic și social al exploatării resurselor naturale în acest mod.

Mărturii ale supraviețuitorilor

Mulți dintre muncitorii care au lucrat pe Hashima în perioada sa de glorie au oferit mărturii despre experiențele lor. Unele dintre aceste mărturii pot fi găsite în cărți, interviuri și filme documentare. Un exemplu notabil este povestea lui Yasushi Kanemaru, un supraviețuitor japonez care a lucrat pe insulă în perioada postbelică. El a scris o carte în care povestește despre viața de zi cu zi, despre dificultățile cu care se confruntau muncitorii și despre cum insula a fost lăsată în paragină după ce mina a fost închisă.

Muzeele și expozițiile din Nagasaki

La Muzeul Industrial al Cărbunelui din Nagasaki și în alte expoziții locale, vizitatorii pot învăța despre industria miniere și despre viața de pe insula Hashima. Muzeele adună obiecte de epocă, fotografii și materiale documentare care ilustrează povestea insulei. De asemenea, sunt disponibile fotografii vechi ale insulei din perioada de vârf a exploatării cărbunelui.

Interviuri și marturii video

Există și interviuri video cu persoane care au lucrat pe Hashima sau care au cercetat istoria insulei. Aceste interviuri sunt adesea prezentate în documentare sau pe site-uri educative. De exemplu, NHK (National Broadcasting Corporation) din Japonia a realizat mai multe interviuri cu foști muncitori care au lucrat pe insula Hashima, iar aceste interviuri sunt disponibile online sau în arhivele naționale japoneze.

Aceste resurse sunt esențiale pentru a înțelege nu doar istoria insulei, ci și impactul industrializării rapide asupra muncitorilor și despre cum Hashima a evoluat de la o insulă activă de producție la un loc izolat și părăsit.

$$$

 Andy Rooney – Omul care și-a cumpărat propriile cuvinte pentru a spune adevărul

În 1943, un tânăr de 24 de ani, redactor la un ziar al armatei, s-a oferit voluntar să zboare într-o misiune de bombardament deasupra Germaniei. Șase jurnaliști au urcat la bord. Unul a fost ucis. Supraviețuitorul avea să-și petreacă următorii 68 de ani încercând să spună adevărul — iar când CBS a încercat să-l oprească, și-a cumpărat propriile cuvinte și le-a citit la o altă televiziune.

Numele lui era Andrew Aitken Rooney.

S-a născut la 14 ianuarie 1919, în Albany, New York, fiul unui vânzător de fetru și al unei casnice. A urmat cursurile Universității Colgate, unde a editat revista literară a colegiului, până când a fost înrolat în armată, în august 1941.

Rooney nu era un soldat din vocație. Se descria drept unul lipsit de entuziasm. Dar, aflat în Anglia cu Regimentul 17 Artilerie de Câmp, a intrat în biroul londonez al publicației militare Stars and Stripes, a spus că este jurnalist — ceea ce, în realitate, nu prea era — și a cerut un loc de muncă. L-au angajat.

Acea slujbă i-a schimbat viața.

Până la sfârșitul anului 1942, Rooney relata despre Forțele Aeriene a Opta, comandamentul bombardierelor americane din Anglia. De obicei mergea la aerodromuri înainte de fiecare misiune, aștepta întoarcerea echipajelor și intervieva supraviețuitorii. Îi vedea pe tineri de 19 sau 20 de ani urcând în bombardierele B-17 și plecând spre Germania. Unii nu se mai întorceau. Intra apoi în barăcile lor și vedea dovezile tăcute — paturi făcute, fotografii ale soțiilor pe noptiere. Nu mai trebuia să întrebe ce se întâmplase.

În februarie 1943, Rooney și un mic grup de corespondenți au decis că este nedrept să scrii despre misiuni fără să fi zburat vreodată într-una. S-au oferit voluntari. La 26 februarie 1943, Rooney a urcat la bordul unui B-17 numit Banshee pentru o misiune de bombardament asupra Wilhelmshaven, Germania.

Avionul a fost lovit de artileria antiaeriană. Bombardierul a fost rănit. La 5.000 de metri altitudine, temperatura era de minus cincizeci de grade. Rooney și-a dat jos masca de oxigen, s-a târât prin fuselajul îngust și a dus o butelie de oxigen navigatorului rănit. Mai târziu spunea că avusese cea mai bună poveste dintre toți corespondenții din acea zi. Un alt jurnalist, Robert Post de la New York Times, nu a fost la fel de norocos. Avionul lui a explodat în aer. A murit.

Rooney a continuat să acopere Debarcarea din Normandia, eliberarea Parisului și capturarea podului Ludendorff de la Remagen, pe care a numit-o unul dintre cele mai importante cinci evenimente ale războiului din Europa. A fost printre primii jurnaliști americani care au intrat în lagărele de concentrare naziste după eliberare.

Ce a văzut acolo l-a schimbat pentru totdeauna. Fusese pacifist înainte de război și se opusese implicării Americii. După lagăre, a spus că îi era rușine de acea poziție. Nu a mai pus niciodată la îndoială existența unor războaie juste.

A primit Medalia „Bronze Star” și „Air Medal” pentru reportajele realizate sub foc — fiind singurul corespondent de război decorat cu ambele distincții în timpul conflictului.

După război s-a întors la Albany, a lucrat ca freelancer și, în 1949, și-a câștigat un loc la CBS spunându-i într-un lift starului radio Arthur Godfrey că emisiunea lui avea nevoie de texte mai bune. Godfrey l-a angajat pe loc.

Timp de peste douăzeci de ani, Rooney a scris în culise pentru CBS — pentru Arthur Godfrey, pentru Garry Moore și, în cele din urmă, pentru corespondentul CBS News Harry Reasoner. Împreună au creat eseuri televizate diferite de orice exista la acea vreme: Un eseu despre uși, Un eseu despre poduri, Un eseu despre hoteluri, Un eseu despre femei. Rooney le scria. Reasoner le citea. Erau inteligente, neașteptate și frumos construite.

În 1968, Rooney a scris scenariul documentarului Black History: Lost, Stolen, or Strayed, care i-a adus primul premiu Emmy.

Dar în 1970, CBS a refuzat să difuzeze un text intitulat Un eseu despre război. Era o critică dură la adresa războiului modern, inspirată de tot ce trăise de la Wilhelmshaven până la lagărele naziste. Conducerea postului l-a considerat prea tăios.

Rooney nu l-a îndulcit și nu l-a retras.

A demisionat. A cumpărat filmarea cu banii lui și a difuzat eseul la PBS, în emisiunea The Great American Dream Machine, citindu-l el însuși. A fost prima dată când a apărut pe ecran ca el însuși, nu doar ca autor din umbră. Eseul i-a adus al treilea premiu Writers Guild.

În 1978, a debutat în 60 Minutes cu un segment de trei minute despre statisticile accidentelor de 4 iulie. Era o analiză contrară alarmismului mediatic. Segmentul trebuia să fie temporar. A devenit permanent. Emisiunea a ajuns cea mai urmărită din America.

Timp de 33 de ani, Rooney a încheiat săptămânal programul cu observații care puteau fi cârcotașe, amuzante sau surprinzător de emoționante. Vorbea despre alimente, birouri, călătorii, apă îmbuteliată, ceasuri sau despre existența reală a doamnei Smith din „Mrs. Smith’s Pies” — care, de fapt, nu exista.

A criticat războaie, politicieni și a vorbit despre Dumnezeu. A fost suspendat în 1990 pentru declarații controversate; audiența a scăzut cu 20% în patru săptămâni, iar CBS l-a readus imediat.

Rooney spunea că nu este o vedetă TV. Este un scriitor care își citește propriile texte. A publicat șaisprezece cărți și a scris peste treizeci de ani o rubrică de ziar.

La 2 octombrie 2011 a rostit ultimul său eseu din 60 Minutes, al 1.097-lea. Avea 92 de ani. Le-a spus telespectatorilor că a avut o viață mai norocoasă decât majoritatea și că probabil nu le-a spus nimic ce nu știau deja.

Apoi a spus:

„Asta face un scriitor. Datoria unui scriitor este să spună adevărul.”

O lună mai târziu, pe 4 noiembrie 2011, a murit la New York, în urma unor complicații postoperatorii.

Timp de 68 de ani a trăit spunând adevărul — de la bazele bombardierelor din Anglia la lagărele Germaniei și până la un birou din lemn de nuc, într-o seară de duminică la televizor. Nu s-a oprit niciodată din scris. Nu s-a oprit niciodată din a insista. Și când cineva i-a spus „nu”, a găsit o altă cale să spună ce trebuia spus.

Spunea adesea:

„Scriitorii nu se pensionează. Voi fi mereu scriitor.”

Și a avut dreptate.

Oare câți dintre noi ar avea curajul să-și cumpere propriile cuvinte doar pentru a putea spune adevărul?

#AndyRooney #60Minutes #ScriitoriiNuSePensioneaza #StarsAndStripes #SpuneAdevarul

$$$

 11 februarie 1927: S-a născut istoricul Paul Cernovodeanu.

Paul Cernovodeanu (11 februarie 1927, București – 6 septembrie 2006) a fost un istoric și genealogist român specializat în istoria medie și modernă, care a deținut demnitatea de membru de onoare al Academiei Române din 1999. A fost unul dintre membrii fondatori ai Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” din Iași.

BIOGRAFIE

Paul Cernovodeanu s-a născut la 11 februarie 1927 la București. A absolvit Școala Superioară de Arhivistică în 1948 și și-a luat licența în istorie la Facultatea de Istorie și Filosofie din București în 1950. În facultate l-a avut drept profesor pe Gheorghe Brătianu, care l-a remarcat în cadrul seminarului de istorie universală, iar coleg de generație i-a fost Șerban Papacostea.

Începând cu 1948 a fost cercetător la Institutul de istorie al Academiei Republicii Populare Române, până când a fost epurat din motive politice în 1952. A fost angajat în 1956 ca muzeograf la Muzeul de istorie al orașului București.

În 1970 a obținut doctoratul cu teza Relațiile Angliei cu Țările Române în cadrul politicii sale orientale din perioada 1660-1714. A activat la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, unde a fost director adjunct între 1990-1997.

A fost coordonator și autor al volumului VI din Istoria Românilor, apărut la Editura Enciclopedică, sub egida Academiei Române. A fost co-autor al volumului Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea. Serie nouă. Volumul 4: (1841-1846), apărut în 2007 la Editura Academiei Române.

Paul Cernovodeanu a adus o contribuție însemnată la baza de informație privitoare la politica externă a lui Constantin Brâncoveanu, prin publicarea în Revista Arhivelor a unui număr de scrisori inedite ale domnului din arhive din România, Polonia și Ungaria.

Acesta a fost un medievist care a studiat documentele externe care fac referire la Principatele Române, în special a documentelor realizate de către călătorii străini care au ajuns în Țările Române. În același timp, Paul Cernovodeanu a mai studiat istoria culturii românești din secolele XVII-XVIII. Un alt domeniu de cercetare pentru istoric a fost politica externă a Țărilor Române, axându-se pe comerțul extern în timpul secolelor XVII-XIX. Pe lângă aceste domenii de cercetare, istoricul a adus contribuții importante în domeniul științelor auxiliare ale istoriei (genealogia, diplomatica, heraldica etc.).

Paul Cernovodeanu a murit la 6 septembrie 2006.

OPERE

- Cernovodeanu, Paul (1961), Răscoala seimenilor și dorobanților din București din 1655, București

- Cernovodeanu, Paul (1986), Relațiile comerciale româno-engleze în contextul politicii orientale a Marii Britanii: 1803 - 1878, Cluj-Napoca: Editura Dacia

- Cernovodeanu, Paul; Constantiniu, Florin (1989), Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România

- Cernovodeanu, Paul (1997), În vâltoarea primejdiilor. Politica externă și diplomația promovate de Constantin Brâncoveanu (1688-1714), București: Editura Silex

- Cernovodeanu, Paul (1997), Spicuiri de istorie românească, Aalborg: Editura Dorul

- Cernovodeanu Paul, Societatea feudală românească văzută de călători străini: (secolele XV-XVIII), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1973.

- Cernovodeanu Paul, Mihai Viteazul: culegere de studii, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1975.

- Cernovodeanu Paul, Basarabia: drama unei provincii istorice românești în context politic internațional (1806-1920), București, Editura Albatros, 1993.

- Cernovodeanu Paul, Rapoarte consulare și diplomatice engleze privind Principatele Dunărene: 1800-1812, Brăila, Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2007.