$$$

 Actorul Şerban Pavlu a împlinit astăzi, 29 iunie, vârsta de 50 de ani.

De ani buni, Şerban Pavlu a devenit o certitudine, un actor cu personalitate şi carismă care trece spectaculos şi sigur de la roluri negative la partituri dramatice sau comice. În teatru sau în film, Şerban reprezintă o garanţie pentru succes, autentic şi profesionalism. 

Şerban s-a născut la 29 iunie 1975, în București. Și-a petrecut copilăria „pe asfalt”, pe strada Nicolae Titulescu, acolo unde în acea vreme se dărâmau case și se construiau blocuri noi, spre bucuria copiilor care, în sfârșit, găseau un teren propice pentru joaca de-a hoții și vardiști sau de-a v-ați ascunselea.

La școală, a fost un elev de mijloc din două motive: pentru că-i plăcea enorm să citească (devora biblioteci) și credea că este suficient să fie atent pentru a învăța lecția din clasă și pentru că, din clasa I până în clasa a VII-a, a făcut polo pe apă. Din păcate, a contactat o hepatită, s-a lăsat de polo, dar, în liceu, s-a apucat de baschet.

Cu teatrul a avut prima experiență la 10 ani, asta după ce părinții îl luaseră la spectacole, încă de la 4-5 ani, și observase cum e cu luminile, cu decorul, cu ce se întâmplă în spatele scenei, prinzând câteva idei despre ceea ce credea el că înseamnă „a face regie”. Astfel, cum în școala generală erau tot felul de serbări, se oferă voluntar să se ocupe de regia unei piese de teatru.

A luat o bucată dintr-o carte foarte dragă lui „Recreația mare”, a lui Mircea Sântimbreanu, și-a „dramatizat-o”. Cu un robot în rolul principal. A fost un succes! Îmbătat și motivat de reușita de atunci, în clasa a XII-a decide să dea la teatru la secția regie. Noroc cu o prietenă de familie, actriță la Odeon (Irina Mazanitis), care i-a spus că este cam tânăr pentru regie și că trebuie să încerce mai întâi actoria.

Așa a ajuns să cunoască, din fericire, teatrul experimental „Podul”. S-a simțit ca peștele în apă! Dă examen la UNATC „I.L.Caragiale” și absolvă, în 1997, la clasa profesorului Alexandru Repan. Debutează în facultate la un spectacol de Felix Alexa „Roberto Zucco”, însă urmează să fie cu adevărat cunoscut începând cu rolul lui Nicu în „Terminus Paradis”, dar și în cel al regizorului în „Cea mai fericită fată din lume”.

Televiziunea își face și ea treaba, întipărindu-i imaginea în conștiința publicului larg grație emisiunii „În puii mei” sau datorită serialului „Umbre”. La rându-le, reclamele agresive vin să pună cireașa pe tort, propulsând figura lui Șerban Pavlu pe toate canalele media și toate panourile publlicitare. Însă, mărturie a talentului său de necontestat stă Premiul Gopo, în 2013, pentru cel mai bun rol principal în filmul „Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude.

$$$

 LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu - Asasinatele din „Noaptea cuţitelor lungi“.

La data de 30 iunie 1934 a avut cea mai sângeroasa răfuiala politică din Germania interbelică, răfuială ce a rămas cunoscuta în istoria Celui de-al III-lea Reich , sub numele de "Noaptea cuțitelor lungi". În această zi, Adolf Hitler, ajutat de către trupele Gestapo-ului - poliția secretă a regimului nazist, a eliminat mai mulți membri marcanți ai organizației paramilitare Sturmabteilung, cunoscută și sub numele prescurtat de "S.A.”, membrii ce nu erau de acord cu politica internă inițiată de Adolf Hitler la începutul anilor '30 . Astfel, liderul acestei formațiuni, Ernst Rohm, precum și alți adversari politici ai lui Hitler au fost uciși în noaptea de 29 spre 30 iunie într-o vastă operațiune de asasinare îndreptată împotriva „Cămăşilor brune“ – cum li se mai spunea membrilor acestei formațiuni paramilitare , din cauza culorii uniformei pe care o purtau. La începutul lui 1934, conflictul dintre Ernst Rohm şi Hitler s-a acutizat, după ce in cadrul unei ședințe a Reichstag-ului, seful S.A – ului nu s-a sfiit să declare ,,Pe mine n-o să mă înveţe un idiot de caporal cum să mă port”. Aceste cuvinte l-au înfuriat teribil pe Hitler, care a jurat să se răzbune pe Ernst Rohm, iar acest lucru la făcut în noaptea de 29 spre 30 iunie 1934, în ceea ce s-a numit de atunci "Noaptea cuțitelor lungi’’. Astfel, la orele 4:30 în dimineața acelei zilei, Hitler și anturajul său însoțiți de un grup mare de soldați SS și membrii ai Gestapo-ului, au descins la hotelul Hanselbauer din Munchen și l-au arestat pe Ernst Rohm, pe care l-au încarcerat la închisoarea Stadelheim din München. După trei zile, lui Ernst Rohm i s-a pus la dispoziţie un pistol pentru a se sinucide, dar fiindcă a refuzat acest lucru, a fost împușcat de doi membrii din trupele S.S. Desigur că „Noaptea cuţitelor lungi“ a fost un bun prilej pentru Hitler pentru a lichida şi alţi adversari politici, care nu aveau nimic comun cu S.A.-ul, dar care nu erau de acord cu politica internă și externă promovată de Hitler. Astfel, generalii von Schleicher şi von Bredow au fost împuşcaţi, împreună cu soţiile, în pragul propriilor locuinţe deoarece îl criticaseră public pe Hitler, iar mai mulți apropiaţi ai fostului cancelar von Papen, care se opuseră deciziei președintelui Hindenburg, de a însărcina pe Hitler cu formarea guvernului, au fost asasinați de membrii noii organizații paramilitare, numite Schutzstaffel sau mai pe scurt ,,SS’’, organizație care în traducere directă însemna ,,Eșalonul de protecție al fuhrer-ului”. Tot în această acțiune coordonată de membrii organizației ,,SS’’ a fost asasinat și călugărul Bernhard Stempfle, cel care-l ajutase pe Hitler să scrie “Mein Kampf“, dar care cunoştea episoade compromiţătoare din viaţa personală a conducătorului nazist, ce nu trebuiau cunoscute. "Noaptea cuțitelor lungi “ a fost prima baie de sânge a naziștilor și a costat viața a aproape o mie de oameni, însă aceste crime aveau să fie minore în comparație cu masacrele care aveau să urmeze în lagărele naziste de exterminare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial .

$$$

 Roxana Hender CODUL BUNELOR MANIERE :         

1. La spectacole de teatru, operă, gale sau expoziții, vom merge îmbrăcați elegant.

2. Când ne întâlnim cu cineva pe stradă, nu vom rămâne în mijlocul străzii sau în mijlocul trotuarului.

3. Nu ne vom întrerupe niciodată interlocutorul, în cadrul unei discuții.

4. Autoprezentarea se obișnuiește frecvent, în diferite ocazii: într-o societate mai numeroasă, la solicitarea unei vizite, la prezentarea în fața superiorului pe care încă nu l-ai cunoscut.

5. Într-un restaurant sau bar, bărbatul va intra mereu primul.

6. Când strănutăm, tușim sau căscăm, se pune întotdeauna mâna la gură, indiferent de distanța sau de relația pe care o avem cu o persoană. Este indicat să purtăm mereu la noi șervețele sau batistă.

7. La intrarea în mijloacele de transport în comun, întâi sunt lăsați să iasă afară cei care coboară, după care vor intra ceilalți pasageri.

8. La masă, se va aplica „Regula gheișei”: Nu suflați în mâncare/ceai/cafea! Așteptați să se răcească!

9. De fiecare dată când o doamnă se ridică de la masă sau se așază, toți bărbații trebuie să se ridice odată cu ea.

10. O doamnă nu va intra niciodată singură într-un bar sau local în care se vând cu predilecție băuturi acoolice.

11. Bărbatul este prezentat femeii, cel mai tânăr celui mai în vârstă, iar gradul mai mic celui superior.

12. În mijloacele de transport în comun: Dacă o doamnă este însoțită de un bărbat, acesta îi va cumpăra biletul și îi va oferi locul de lângă geam. Dacă există doar un singur loc liber, el va fi oferit doamnei, iar domnul va rămâne lângă ea în picioare. Niciodată nu o va părăsi, grăbindu-se să prindă un loc liber când se ivește ocazia.

13. A nu răspunde la gestul celui care întinde mâna este în sine o ofensă, chiar mai gravă decât cea de a nu saluta.

14. Punctualitatea, atunci când suntem invitați la masă este deosebit de importantă.

15. Nu așezați coatele pe masă! Dacă folosiți doar o mână, așezați-o în poală.

16. Întotdeauna, salutul trebuie însoţit de un zâmbet. Când salutăm trebuie să-l privim în ochi pe cel salutat, nu salutăm o persoană stând cu spatele către persoana respectivă sau privind spre cer sau pământ.

17. Nu vorbiți cu gura plină! Mestecați cu gura închisă! Mulțumiți chelnerului când vă servește!

18. Cum se taie mâncarea din farfurie: Bucata de mâncare trebuie tăiată exact lângă furculiță. În plus, se taie numai pentru o înghițitură, nu se fac „soldăței”.

19. Nu vorbiți la telefon în timpul mesei. Dacă primiți un apel foarte important, trebuie să vă scuzați și să vă ridicați de la masă.

20. Nu salutăm ţinând mâinile în buzunare sau cu gura plină. Nu salutăm făcând gesturi ample, nefireşti.

21. După ce terminați de mâncat, nu împingeți farfuria spre colțul mesei! Așteptați să vină chelnerul să o ia.

22. Nu se apelează oamenii la telefon înainte de 10 dimineața, între orele 13-17 și după ora 21, cu excepția celor apropiați, cărora le știți programul.

23. O convorbire convențională nu trebuie să depășească 5 minute!

24. Dacă un cadou nu ne place, ne vom ascunde nemulțumirea

Ambalajul unui dar este foarte important.

25. Nu se duc flori bărbaților decât dacă sunt la spital.

26. Nu salutăm grăbit şi cu aerul că suntem preocupaţi de ceva.

27. Băieţii trebuie să-şi scoată căciula de pe cap când salută. Formulele cele mai des folosite sunt: „ Bună ziua!”, „Bună seara!” , „Bună dimineaţa!”. Între prieteni sau colegi se folosesc de regulă „Bună!”, „Salut!” Niciodată nu vom saluta o persoană mai în vârstă cu „Bună!” sau „Salut!”

Se salută cu „Bună dimineaţa!” până la ora 11 dimineaţa, cu „ Bună ziua !” după ora 11 şi până la lăsarea serii, iar apoi cu „Bună seara!”

28. Când se intonează imnul de stat în locuri publice, ne ridicăm în picioare, luăm o poziţie decentă, băieţii îşi scot căciulile şi se ascultă în perfectă linişte.

29. Prețul de pe cadouri va fi înlăturat cu grijă. Excepție fac discurile și cărțile, de pe acestea prețul nu se șterge. Cartea nu se atinge!

Florile se oferă fără ambalajul în care le-am cumpărat, chiar dacă este foarte frumos.

30. Florile primite trebuie așezate imediat într-un vas cu apă.

31. Cel care primește un dar îl va deschide în fața musafirului și nu-i va strica bucuria protestând că este prea scump, că nu trebuia sau mai rău, că nu-i place, nu-i trebuie, că nu-l poate accepta.

32. Când distanţa sau zgomotul nu ne permit să salutăm verbal, atunci salutăm printr-o uşoară înclinare a capului.

33. Băieţii salută primii fetele, bărbaţii salută primii femeile, copiii sau persoanele mai tinere salută persoanele mai în vârstă. Când intrăm într-o încăpere îi salutăm pe cei aflaţi deja acolo. Când ne prezentăm unui grup salutăm primii. După ce ne salutăm, nu întrerupem discuţia în care sunt antrenaţi membrii grupului.

34. Întotdeauna cel care merge îl salută pe cel care stă pe loc, iar cel care se află într-o maşină pe cel care este pieton, dar întotdeauna, nu trebuie să ne sfiim să salutăm primii, chiar dacă regula cere să fim salutaţi. A saluta este o dovadă de politeţe. A aştepta să fii salutat este o dovadă de impoliteţe.

35. Bărbatul va merge întotdeauna la marginea dinspre stradă a trotuarului, în momentul în care merge alături de o femeie sau mai multe femei. Dacă sunt doi bărbați și o femeie, atunci aceasta va sta la mijloc.

36. Întotdeauna se întreabă unde este toaletă și nu se folosesc alte cuvinte referitoare la aceasta, cum ar fi „baia”.

37. "O femeie nu poate fi lovită nici măcar cu o floare!”, nici măcar în glumă și nici nu se poate insinua lovirea unei femei. Foto: William, prinț de Wales, și Catherine, prințesa de Wales #ByGentlemensLadysSocietyRomania

$$$

 LECȚIA DE ISTORIE – Fenomenul Tunguska din Siberia.

La data de 30 iunie 1908, uriaşa explozie care a distrus, pe o suprafaţă de 2.150 de kilometri aproape toţi copacii din taigaua siberiană ai regiunii Krasnoiarsk din Rusia. Numeroase ipoteze au fost emise de-a lungul anilor, însă niciuna dintre explicaţiile date nu a avut darul de a lămuri în privinţa fenomenului. Și astăzi, misterul aşteaptă să fie dezlegat de numeroasele echipe de cercetători care încearcă să găsească un răspuns. Reamintesc faptul că la data de 30 iunie 1908, la ora 7.40, un obiect ciudat, descris ca fiind o imensă sferă incandescentă a luminat cerul, iar câteva secunde mai târziu s-a auzit un zgomot asurzitor. Explozia şi ecourile sale s-au făcut simţite la mii de kilometri depărtare, iar unda de şoc s-a propagat cu repeziciune în toate direcţiile. În acest sens, au existat mărturii ale unor echipaje de nave aflate în Oceanul Indian, dar şi din partea unor oameni din Scandinavia, Spania sau Marea Britanie, ori din deşertul Gobi. Nu ştie cu exactitate nici măcar dacă misteriosul obiect a explodat în contact cu pământul sau dacă s-a dezintegrat în aer la intrarea în atmosfera terestră. S-au emis multe ipoteze, dar niciun răspuns concret Astfel,. În timp ce unii oameni de ştiinţă consideră că a fost vorba de o cometă, alţi cercetători au avansat ipoteza unui meteorit. Nu în ultimul rând, s-a vorbit despre o gaură neagră, un fulgerul globular, explozia unei nave extraterestre sau despre fenomene încă necunoscute, pe care ştiinţa actuală nu le poate explica. Prima expediţie științifică a ajuns în zonă abia în 1930 şi a fost condusă de geologul sovietic Leonid Kulik, care susţinea că ar fi vorba de un meteorit. Surprins de dimensiunea dezastrului, Kulik a căutat în zadar urmele impactului, deşi s-ar fi aşteptat să găsească un crater imens şi rămăşiţe ale meteoritului. Zece ani mai târziu, în 1940, Vladimir Royansky, de la Union College din Schenectady din SUA a susţinut ipoteza unei explozii de antimaterie, fără a reuşi să demonstreze acest fapt. Două expediţii organizate de Academia de Ştiinţe a fostei URSS, în 1961 şi 1963, au pornit de la ideea că ar fi avut loc un impact cu o cometă. În lipsa unor probe serioase, nici explicaţiile date de cercetătorii coordonaţi de profesorul Zolotov nu au fost acceptate de comunitatea ştiinţifică. Mult mai târziu, o echipă de cercetători italieni de la Universitatea din Bologna s-a deplasat la faţa locului pentru a lămuri misterul. Membrii echipei coordonate de Luca Gasparini şi Giuseppe Longo au anunţat că au descoperit o serie de indicii în sprijinul ipotezei că un asteroid ar fi lovit pământul la Tunguska în anul 1908. Astfel, italienii au susţinut că lacul Cheko, deşi puţin adânc, ar putea fi situat pe locul unui crater rezultat în urma impactului, însă nici dovezile prezentate de aceştia nu au convins comunitatea ştiinţifică, astfel că și astăzi misterul acestei explozii continuă să existe.

$$$

 

Copacul-Sticlă – rezervorul viu al deșertului australian.

În peisajul arid al Australiei, unde soarele dogoritor topește orizontul și ploaia se lasă așteptată ani de zile, există o formă de viață vegetală care sfidează logica și fragilitatea aparentă a naturii: Baobabul australian, cunoscut și sub numele popular de „copacul-sticlă”. Acest arbore spectaculos are un trunchi gros, bombat, ce pare modelat de mâna unui sculptor, cu forma specifică unei amfore uriașe. Însă acest aspect nu este doar estetic – este rezultatul unei adaptări extraordinare la un mediu extrem de ostil.

Trunchiul lui se umflă ca un balon natural, funcționând ca un adevărat rezervor de apă, capabil să stocheze până la 10.000 de litri în perioadele ploioase. În solurile roșii și fierbinți din regiunile nordice ale Australiei, unde seceta poate dura ani întregi, această rezervă devine crucială pentru supraviețuirea copacului. Fiecare picătură absorbită este păstrată cu grijă în interiorul trunchiului, care este format din țesuturi poroase și fibroase, specializate în reținerea umidității.

Aborigenii australieni cunosc acest copac de mii de ani și îl respectă profund. Îl numesc „copacul vieții”, nu doar pentru că supraviețuiește în condiții inimaginabile, ci pentru că le-a fost de ajutor în cele mai grele perioade. În timpul secetelor extreme, bătrânii triburilor știau exact ce copaci pot fi tăiați cu grijă pentru a scoate din interiorul lor apă potabilă. Nu era o practică obișnuită, ci un gest rar, de urgență, făcut cu recunoștință și respect pentru darul pe care natura îl oferea. Apa stocată în trunchi era curată și vitală – un elixir în pustietate.

Ceea ce face și mai fascinant acest copac este durata lui incredibilă de rezistență fără apă: până la 7 ani. În această perioadă, baobabul își reduce activitatea metabolică, pierderile prin evaporare și încetinește creșterea – un fel de „hibernare vegetală” care îi permite să supraviețuiască acolo unde alte plante mor în doar câteva luni. Este o lecție despre adaptare, despre tăcerea răbdătoare cu care natura înfruntă greutățile.

Baobabul australian aparține aceleiași familii (Adansonia) cu faimoșii baobabi africani, dar are caracteristici distincte, adaptate mediului său. Trunchiul său poate atinge peste 5 metri în diametru, iar înălțimea sa, deși mai redusă decât a rudelor din Madagascar, este impresionantă, cu exemplare care depășesc 15–20 de metri. În ciuda masivității, lemnul lui nu este dur, ci spongios, ceea ce îl face neatractiv pentru industrie, dar cu atât mai eficient ca „butoi de apă natural”.

Pe lângă funcția sa vitală, copacul-sticlă este și un simbol spiritual. Pentru aborigeni, el este legat de poveștile „timpului visului” – mitologia fondatoare a lumii. Unele triburi îl consideră un spirit protector, o entitate care veghează asupra celor ce rătăcesc prin pustiuri. În mod simbolic, este văzut ca un părinte al peisajului, un martor tăcut al trecerii timpului, un punct de reper în vastitatea uscată a deșertului.

Astăzi, baobabul australian este protejat în unele regiuni și studiat pentru adaptările sale biologice remarcabile. El ne oferă o perspectivă rară asupra modului în care viața poate învinge acolo unde pare imposibil. Un trunchi uriaș, care în loc de lemn dur, ascunde apă. O formă de viață care în loc să lupte, a învățat să rețină, să aștepte și să înflorească atunci când lumea uită că poate veni și ploaia. Este, într-un fel, un simbol al rezilienței – al forței silențioase care nu se grăbește, dar nu se dă niciodată bătută.

$$$

 LA MULTI ANI,

LEON DĂNĂILĂ!

    ★LEON DĂNĂILĂ s-a născut pe 1 iulie 1933, în DARABANI, județul BOTOȘANI. A venit pe lume într-o familie modestă, fără cărți în casă—tatăl său nu știa carte, iar mama avea doar patru clase primare. Cu toate acestea, a ales să își urmeze visul și să meargă la liceu, unde a descoperit o pasiune profundă pentru medicină și științele naturale.

    ★A absolvit FACULTATEA DE MEDICINĂ DIN IAȘI în 1958, iar drumul său profesional a fost marcat de o dedicare extraordinară pentru neurochirurgie. A efectuat peste 30.000 de operații, iar dorința sa de a contribui la progresul medicinei l-a determinat să își investească toate resursele în cercetare și publicarea de cărți de specialitate. A ajuns să își vândă apartamentul pentru a putea finanța aceste lucrări, considerând că adevărata sa misiune este să lase ceva valoros în urma sa.

    ★În ciuda sacrificiilor, LEON DĂNĂILĂ a rămas un om profund dedicat meseriei sale și pacienților săi. 

    ★Credința și perseverența l-au ajutat să depășească greutățile, iar astăzi este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți neurochirurgi din ROMÂNIA. 

    ♥︎O poveste de viață impresionantă, marcată de modestie, muncă și o dorință neclintită de a face bine.

RESPECT

ADMIRATIE 

PRETUIRE!

CULTURA CURIOZITATI GANDURI

$$$

 👑 Regele Gilgamesh al Uruk – între istorie și legendă

Într-un timp străvechi, când zeii mergeau printre oameni și poveștile se nășteau din lut și stele, domnea peste cetatea Uruk un rege deopotrivă temut și venerat: Gilgamesh, eroul celei mai vechi epopei cunoscute omenirii. Regele Gilgamesh nu este doar un personaj mitic, ci o veritabilă punte între realitatea istorică și visul etern al omului de a învinge moartea.

 🏛️ Viața și domnia legendară a lui Gilgamesh

Potrivit tradiției mesopotamiene, Gilgamesh a fost al cincilea rege din prima dinastie a cetății-stat Uruk, domnind timp de 126 de ani – o perioadă simbolică ce trădează originea sa mitologică. Se spunea despre el că este două treimi zeu și o treime om, născut din zeița Ninsun și dintr-un rege muritor. Această moștenire divină i-a oferit o forță ieșită din comun și o ambiție nemărginită.

Sub conducerea sa, Uruk a devenit una dintre cele mai puternice și înfloritoare cetăți din Mesopotamia. Zidurile sale impunătoare, construite la ordinul lui Gilgamesh, au rămas în memorie ca simbol al puterii și ingeniozității umane.

 📜 Legenda și epopeea – călătoria spre nemurire

Gilgamesh a fost un conducător puternic, dar adesea crud și nepăsător față de supușii săi. Pentru a-l tempera, zeii au creat pe Enkidu, un om sălbatic menit să-i fie rival, dar care devine, în mod neașteptat, cel mai bun prieten al său.

Împreună, cei doi pornesc în aventuri temerare, înfruntând monștri și sfidând voința zeilor. Însă moartea lui Enkidu îl zdruncină pe Gilgamesh și îl face să înțeleagă că, oricât de puternic ar fi, nu poate scăpa de destinul muritorului. Astfel începe călătoria sa inițiatică, în căutarea nemuririi. Vizitează personaje mitice, precum Utnapiștim – supraviețuitorul unui potop asemănător celui biblic – și învață, în cele din urmă, că adevărata moștenire a unui om nu este nemurirea trupului, ci a faptelor.

 🔍 Curiozități despre Gilgamesh

Epopeea lui Gilgamesh este considerată cea mai veche operă literară scrisă, datând de acum peste 4000 de ani, pe tăblițe de lut scrise în cuneiformă.

Mitul potopului din epopee seamănă izbitor cu cel biblic din Cartea Genezei, ceea ce sugerează influențe culturale profunde între civilizații.

Uruk, orașul pe care l-a condus, a fost un centru urban real și este una dintre cele mai vechi așezări urbane din lume – de aici provine și cuvântul „Irak”.

⏳ Moștenirea unui rege etern

Deși nu a găsit nemurirea fizică, Gilgamesh a devenit nemuritor prin cuvinte, simboluri și memorie. Povestea sa este una despre curaj, prietenie, suferință, înțelepciune și acceptare – teme profund umane și universal valabile.

Moștenirea sa a influențat gândirea antică, literatura și mitologia ulterioară, de la epopei grecești până la textele religioase. El este, în esență, prima figură literară complexă din istoria omenirii.

🗿 Umbra zeilor, ecoul omenirii

Gilgamesh nu este doar un rege al trecutului, ci un simbol al întrebărilor care ne bântuie și azi: Ce înseamnă să fii om? Cum trăim cu ideea morții? Cum putem fi ținuți minte? Povestea lui ne amintește că, deși suntem muritori, putem atinge veșnicia prin faptele noastre și prin ceea ce lăsăm în urma noastră.

Gilgamesh al Uruk nu a murit niciodată cu adevărat. Trăiește în cuvinte, în piatră, în memoria colectivă – ca un ecou etern al începutului nostru.

#Istorie #Legendă #Simbol #Mesoporamia #paginaJustMe